Introducere și idei preliminare

Cultul figurii divine numite Theos Hypsistos, Zeus Hypsistos, sau simplu Hypsistos a constituit
mereu un domeniu important și discutat în cadrul cercetării fenomenelor religioase din lumea greco-romană
din cauza tendințelor henoteiste a acesteia, fiind posibil complementată de către idei filosofice elenistice sau
influența asociațiilor evreiești. Adoratorii acestei divinități uneori abstracte au fost asociați sau identificați
cu,, temătorii de Dumnezeu,, acei phobomenoi sau sebomenoi ton teon descriși în Faptele Apostolilor.
Acest cult a putut să creeze legături atât la nivel ideologic cât și la nivel terminologic în bazinul
mediteraneean iar în anumite situații în cazul orașelor circumpontice, având uneori influență și în cadrul
unor grupuri creștine răspândite în partea orientală a Imperiului Roman.

Această figură divină comportă aspecte complexe în ceea ce privește modul în care adoratorii săi se
adresează prin formule votive uneori asemătoare cu cele iudeo-creștine exprimate pe cale epigrafică, dar
sensul este uneori diferit. Marea majoritate a documentelor istorice care ne permit să îl identificăm pe Theos
Hypsistos ne parvin pe cale epigrafică, acestea fiind într-o proporție covârșitoare în greacă. Partea elenă a
acestei divinităși a constituit de asemenea un obiect de cercetare în cadrul literaturii de specialitate.

Politeismul greco-roman alături de monoteismul iudeo-creștin privit din perspectiva unui modern nu
se pliază pe situația complexă a interacțiunilor religioase dintre lumea greco-romană și cea cu tendințe
monoteiste dintre secolele II a.Chr- V/VI p.Chr. Partea de răsărit a Imperiul Roman a constituit locul de
dezvoltare a multor practice și ritualuri păgâne sau uneori a unor culte monoteizante care priveau divinitatea
ca pe un zeu transcendental, unic care nu putea fi reprezentat antropomorf nici teriomorf. În această parte a
imperiului granițele dintre rituarilor religioase, grupurile și comunitățile practicante sunt foarte subțiri în
ceea ce privește divinitatea sau grupul de divinități adorate.

Importanța studiului asupra acestor fenomene religioase antice este dată chiar de situația religioasă
din zona Orientului Apropiat a epocii contemporane, unde observăm că pe parcursul ultimelor două milenii,
acest spațiu a generat și propogat cele trei mai religii monoteiste. Merită așadar să cercetăm, relațiile dintre
monoteismul iudaic și cel creștin coroborat cu păgânismul greco-roman, și ce fel de efecte au fost generate
asupra adoratorilor acestui ,, melting-pot,, religios.

Prin intermediul studiul epigrafelor și surselor literare putem reconstitui ceea ce monoteismul dar
ceea ce este mai importan, ce a fost ,, monoteismul,, pentru aceste grupuri de adoratori.
Obiectivele cercetării.

a) Repertorierea și catalogarea materialului epigrafic cât și a surselor literare care fac referire la
divinite sau la grupurile de adoratori aferenți divinități.
b) Interpretarea acestora la scara micro și macro regională a sistemului religios al fiecărei provincii în
parte.
c) Analiza materialului arheologic ce reiese în urma cercetărilor efectuate cadrul lăcașelor de cult.
d) Interpretarea elementelor comune ale celor două sisteme religioase, care vizează în mod tema
cercetării; păgân și monoteist și care se află în zona de convergență a unui cadru geografic bine
precizat și a unei secvențe cronologice conturate.
Pentru a îndeplini obiectivele menționate mai sus, o să am în vedere parcurgerea bibliografie, de la
primele lucrări care menționează tema cercetării până la ultimele publicații. Un motiv important al
necesității cercetării acestei probleme este în primul rând cercetarea tangențială a acesteia, mai în
cadrul literaturii de specialitate din România. Fenomenele religioase care au avut loc spațiul estic
mediteranean s-au repercurtat asurpa întregului Imperiu Roman, implicit și asurpa Daciei Romane,
iar pătrunderea acestui agnostos theos în mediul urban al orașelor romane a lăsat urme epigrafice
care restudiate și analizate prin comparație cu situațiile din provinciile învecinate. Cercetării
pătrunderii cultului Theos/Zeus sau Hypsistos la scara Imperiului Roman este un vector important în
încercarea de a înțelege modul în care cultele monoteiste sau monoteizante sau îmbinat cu cele
politeiste în lumea estică a Imperiul Roman.

Fundalul cercetării.
Cercetarea acestei figuri divine s-a făcut încă de la sfârșitul secolului XIX de către cercetători
precum E.Schurer și la începutul secolul XX de către R.Cagnat, F.Cumont, A.B Cook, și M.Simon.
Acești cercetători vedeau ca necesară identificarea lui Theos Hypsistos cu Yahveh ak evreilor.
Optica s-a schimbat odată cu lucrările lui A.D Nock, Th.Drew-Bear și Chr.Nour. Acești cercetători
alături de S.Mitchell și P.van Nufellen insistă asupra originii caracterului grecesc al divinității. În
ultimii ani ai secolului XX au apărut o serie de articole care tratează problema lui Hypsistos și a
grupurilor de adoratori a acestei divinități, iar printre cele mai importante studii sunt cele ale lui A.T
Kraabel și a aderenților săi, care observă o serie de întrepătrunderi religioase dintre comnitățile
iudaice și cele ale acestui agnostos theos. Alte lucrări importante asupra acestor fenomene religioase
îi aparțin lui P.Treblico care analizează asociațiile religioase din Asia Minor și conchide că între
adoratorii lui Theos Hypsistos și grupurile iudeo-creștine există o puternică legătură. În ultimii ani au
apărut lucrările lui P.van Nufellen și S.Mitchell care incorporează cultul lui Theos Hypsistos în
cadrul păgânisumului monoteist din cadrul Imperiului Roman. O altă lucrare demnă de consemnat îi
lui M.Frede și Polymniei Athanassiadi care tratează cultul acestei divinități în contextului ,,
monoteismului păgân,, în cadrul Antichității Târzii. Sursele epigrafice care îl privesc pe Theos
Hypsistos( în context iudaic) alături de celălalte variații ale numelui său a fost incluse de către
 W.Amelling et alii în seriile de corpora I.J.O( Inscriptiones Judaicae Orientis, 3 vol ). Însă incripțiile
prezentate în aceste studii acoperă doar parțial arealul epigrafic și se concetrează mai mult pe situația
Regatului Bosporan. Recent au apărut lucrările lui Ph.A.Harland, care analizează fenomenele
religioase prin intermediul identității de grup.

La Atena( sec I-II p.Chr).T.Hypsistos apare ca o divinitate care dă o șansă pentru vindecarea unor boli
fizice. Cei mai mulți dintre dedicanți sunt femei iar insripțiile sunt depuse în niște nișe. Inscripțiile nu
iconografie dar ilustrează părți anatomice: ochi, sâni, brațe. În acest context se adună oameni probabil de
origini umile să se roage unei divinități abstracte, aparent aniconice pe care o numesc ,, Zeul PreaÎnalt,,.

Epigrafele care ilustrează această divinitate sunt concentrate cu prisosință în partea estică a lumii greco-
romane. Principale centre epigrafice sunt în Grecia, Asia Minor și estul Imperiului Roman și se extinde din
secolul II a.Chr în Macedonia până în secolul V. p.Chr în Fenicia, iar pe parcursul secolelor II-III p.Chr
atingând un adevărat apogeu al numărului de inscripții.

Cercetarea acestei divinități abstracte a fost făcută în principal pe două paliere. După
Bowerstock(2002)grupul de inscripții care îl conțin pe Hypsistos ar trebui grupate în iudaice și păgâne. După
Mitchell ( 1999, 2010) cultul lui Theos Hypsistos se asociază în cele mai multe cazuri cu comunitățile
iudaice: grupul de Hypsistari identicați ca fiind theosebeis care se asociază cu grupurile iudaice.În opinia lui
S.Mitchell că există o dificultate în a deosebi când Theos Hypsistos este iudaic sau păgân, iar această
dificultate derivă din însăși climatul religios al lumii romane , în particular Asia Minor, iar judecarea unei
epigrafe ca fiind iudaică sau păgână este pur și simplu arbitrară, dearece cultul acestei divinități a avut loc
pentru atât pentru păgâni cât și pentru evrei.

În opinia altor cercetători, Stein (2002) , materialul care îl conține pe Hypsistos este un termen comun care
desemnează un zeu PreaÎnalt, folosit pentru o descrie o întreagă serie de divinități, iar acei theosebeis nu
trebuie identificați cu adoratorii lui Theos Hypsistos.( Stein 2001, p.119-126). Această divinitate nu are
legătură tot timpul cu iudaismul dar poate să poate conține și divinitatea iudaică. Nu există un ritual specif și
nu vede vreun indiciu care să susțină monoteismul, preferând să descrie cultul ca fiind henolatrie sau
henotheism ( Wallfraff 2003, p.534 -5 )

În literatura de specialitate din România nu există lucrări care să trateze tema la nivel global,
în afara de lucrările lui I.Moga din 2011:,, Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul
Principatulului: (secolele I-III d.Hr) şi 2012; ,, Zeul cel PreaÎnalt şi Frica de divinitate.Documente
epigrafice din Europa şi din Anatolia ;ambele apărute sub egida editurii univeristăţii din Iaşi. , care
se axează doar pe un repertoriu al inscripțiilor din zona nord-estic și spațiul Asiei Minor ( 1 capitol),
fără a interprinde o analiza epigrafică corelată cu situaţia socio-politică a zonei cercetate cât şi un
excurs în ansamblul problemei, atât din punct de vedere religios, al dinamicii sociale cât și a
elementelor de arhitectura religioasă care privesc cultul lui Theos Hypsistos la scara Imperiului
Roman.
Însă lucrări pe un segment bine determinat care derivă din acest câmp de cercetare și care se
referă doar la Dacia romană, avem încă de la începutul secolului XX. A.Buday cercetează o
inscripție de la Ulpia Traiana și este de părere ar putea fi prima a lui Theos Hypsistos. Ulterior
C.Daicoviciu, găsi altarul Aeliei Kassia, afirmă că la Sarmizegetusa traiana ar fi putut exista o
comunitate de evrei adoratori a lui Theos Hypsistos. Acesta tratează divinitate abstractă ca o
divinitate orientală, care ar fi putut primi influențe generale iudaice venind din Asia Minor.
Un alt savant care a acordat o deosebită atenție cultelor orientale a fost S.Sanie, care este
adeptul interpretării orientalizante după modelul lui Franz Cumont, prin care Theos Hypsistos este
echivalat cu un baal Syrian. O altă perspectivă a oferit-o M.Macrea care a văzut în Iuppiter summus
exuperrantissimus de la o divinitate ebraică care ascunde și sub numele de Theos Hypsistos, care se
îmbină sincretic cu cea romană. Un alt punct de vedere îl oferă S.Nemeti în lucrările sale recente. În
opinia sa sub numele de Theos Hypsistos nu putem citi un baal oriental sau o echivalare cu Yahve
ebraic și că este de presupus referindu-se la situația din Dacia romană, să fi fost o comunitate de
credincioși care își adorau zeul unic, fără să respingă ceilalți zai ai panteonului clasic.

Metodologie.
Un asemenea studiu necesită o serie de o serie de întrebări conceptuale: cum ar trebui definit
păgânismul monoteist?; în ce fel se distinge de celălalte tipuri de monoteism?; avea fiecare grup
religios un specific religios propriu și uniform sau fiecare formă de monoteism ar trebui tratată în
mod diferit?
Imperiul Roman a fost cea mai fertilă perioadă a inovațiilor religioase în antichitate iar
tendințele monoteizante ale cultelor greco-romane s-au putut dezvolta într-un mediu fecund, iar
inscripțiile din cadrul principalelor corpora de specialitate oglindesc acest fapt. În cadrul literaturii de
specialitate au existat divergențe terminologice în ceea ce privește constructul ,, păgânismului
monoteist,,. Un punct de vedere diferit față de acest model istoriografic îl are A.Chaniotis care
susține că a defini situația care cuprinde atât elemente iudeo-creștine cât și păgâne este greh de
definte ca fiind drept ,, păgânism monoteist,,. Acesta folosește conceptul de megateism nu ca o
alternativă a monoteismlui sau henoteismului ci mai mult ca o expresie a pietății care este bază pe
experența personală a monoteismului sau henoteismului ci mai mult ca o expresie a pietății care este
bazaăte pe experiența personală cu divinitatea. Acest zeu adorat în cadrul megateismului este cu o
treaptă superioară situat în cadrul ierarhiei divine și care răspunde rugăciunilor, aclamațiilor și
imnurilor.
Un obiectiv metodologic important est cel a înțelegerii terminologiei folosite, compararea
termenilor de: politeism, monoteism păgân, henoteism, megateism față de realitățile religioase din
cadruș perioadei Imperiului Roman din arealele cercetate.
 Sursele primare ale acestui studiu sunt constituite de către materialul epigrafic. Analiza
acestora reliefează identitatea religioasă a diferitelor comunități religioase. Importanța acestora la
scară globală este un element foarte important în cadrul cercetării micro și macro regionale a
fenomenelor religioase. Cel mai bun exemplu în acest sens limbajul epigrafic găsit, deoarece
convergența acestuia raportat la dinamica unui polis nu poate să reflecte întotdeauna o convergență
comună a ideilor religioase.
Epigrafia nu poate întotdeauna să reflecte întotdeauna etnicitatea(identitatea) reală a
diferitelor grupuri religioase care sunt adoratoare a unor divinități cu tendințe monoteizante, de
aceea trebuie făcută distincția dintre onomastică și apartenența religioasă după cum reiese din
materialul epigrafic. Religia romană fiind una de tip contractual, a asigurat mereu o fluiditate
acestuia. Individul avea libertatea de a-și alege zeii în funcție de beneficiile obținute de la aceștia.
Așadar, granița dintre adoratori și divinitate era una extrem de sensibilă, astfel încât printre grupul de
adoratori a lui Theos Hypsistos, unii probabil de factură iudeo-creștină se infiltrau și adoratori
păgâni, care au renunțat la vechile zeități poliade, iar dovezile epigrafice vor aduce lumina în acest
sens.
Sursele epigrafice se pot complementa în cadrul cercetării de natură istorică cu cele literare.
Cercetarea evenimentelor sau situațiilor în care avem atestat un cult monoteist sau monoteizant
descris în cărțile apologetice creștine constituie de asemenea un pilon important al cercetării. Însă
pentru a putea păstra obiectivitatea cercetării științifice episoadele descrise în Cărțile Sfinte trebuie
scoase din contextul apologiei iudeo-creștine al istoriografie și analizate din punctul de vedere al
societății greco-romane în ansamblu.
Alături de sursele epigrafice și cele literare, cultul lui Theos Hypsistos a fost frecvent întâlnit
în apropierea comunităților evreiești. Așadar, este foarte importantă cercetarea comunităților
evreiești din cadrul orașelor romane, prin sursele pervenite pe cale epigrafică.
Conchizând, putem afirma că studierea vieții religioase a populațiilor din partea orientală a
Imperiul Roman și a diasporelor acestor în cadrul sistemului socio-religios al lumii clasice constituie
un pilon ar cercetării. Mergând pe acet filon, pentru a avea un element auxiliar în identificarea
adoratorilor lui Theos Hypsistos trebuie surpinsă și activitatea a comunităților evreiești, care
constituie cea mai bine conturată diasporă a antichității.
Echilibrul și organizarea acestor comunități evreiești în cadrul diasporei date de instituției
sinagogii. Aceasta organizează aspectele de natură juridică ale comunității până la cel mai mic
detaliu, după cum reiese din mărturiile epigrafice prezente cu precădere la Roma. Funcțiile care sunt
prezente în cadrul sinagogii reliefează gradul de întrepătrundere culturală și religioasă între evrei și
lumea greco-romană mai ales prin terminologia folosită, uneori comună cu cea a comunităților de
adoratori ai lui Theos Hypsistos.