Grecia Antică

Religia în Grecia Antică

 Grecia Antică a fost o civilizație antică din bazinul mediteranean, provenită din peninsula balcanică, care a durat din secolul al XII-lea î.Hr. până
în anul 313 d.Hr., la oficializarea creștinismului, sau până la închiderea academiei ateniene de către împăratul Iustinian I în 529 d.Hr.
Civilizația grecească antică s-a dezvoltat în peninsula balcanică la trei secole după sfârșitul epocii bronzului și prăbușirea civilizației miceniene;
orașe-state grecești numite „polisuri” s-au format din secolul al VIII-lea î.Hr. în perioada arhaică și au declanșat procesul de colonizare a bazinului
mediteranean, în Turcia, Libia, Italia, Franța, Spania, Rusia, Egipt, România, Ucraina și Georgia de azi.

În secolul al IV-lea î.Hr. regele macedonean Alexandru cel Mare a supus orașele-state grecești și a nimicit Imperiul Persan, cucerind Orientul
Apropiat și Mijlociu, răspândind civilizația și cultura elenistică până în India. După moartea lui Alexandru, imperiul macedonean s-a dezbinat în
regate succesoare cu specific grecesc: Regatul Egiptean, Regatul Seleucid, Regatul trac al lui Lisimah, Regatul macedonean al lui Casandru și regatul
greco-bactrian din Afganistanul de azi.
Istoria Greciei antice s-a desfășurat în Grecia de azi și insula Creta, dar și în coloniile sale. Teritoriul Greciei este predominant muntos, iar
regiunile sale sunt delimitate de munți, de aceea fiecare regiune are dialect, cultură și identitate proprie. Regionalismul a dus la formarea orașelor-
state și la războaie regionale între acestea în cursul istoriei Greciei.
Grecia antică era formată din câteva sute de orașe-state (poleis) relativ independente. Aceasta a fost o situație diferită față de cea din majoritatea
celorlalte societăți antice, care erau fie tribale, fie regate ori imperii care cârmuiau teritorii relativ mari. Fără îndoială, geografia Greciei - divizată de
dealuri, munți și râuri - a contribuit la natura fragmentată a Greciei antice. Pe de o parte, grecii antici nu aveau nicio îndoială că erau „un singur
popor”; aveau aceeași religie, aceeași cultură de bază și aceeași limbă. Mai mult, grecii erau foarte conștienți de originile lor tribale; Herodot a reușit
să clasifice pe scară largă orașele-state după trib. Cu toate acestea, deși aceste relații de nivel superior existau, ele par să fi avut rareori un rol major în
politica greacă. Independența polisului a fost apărată cu înverșunare; unificarea era ceva rar luat în considerație de către grecii antici. Chiar și atunci
când, în timpul celei de-a doua invazii persane a Greciei, un grup de orașe-state s-au aliat pentru a apăra Grecia, marea majoritate a polisurilor au
rămas neutre și, după înfrângerea persană, aliații s-au întors repede la lupte interstatale.
 Numai bărbații liberi, proprietari de pământ, băștinași, puteau fi cetățeni cu drept la protecția deplină a legii într-un oraș-stat. În
majoritatea lor, spre deosebire de situația din Roma, proeminența socială nu asigura drepturi speciale. Uneori o familie controla o funcție
publică religioasă, dar de obicei acest lucru nu oferea nicio putere politică suplimentară. În Atena populația era împărțită în patru clase
sociale în funcție de avere. O persoană putea avansa social dacă reușea să adune avere. În Sparta toți cetățenii bărbați erau numiți homoioi,
adică „egali”. Cu toate acestea, regii spartani, care serveau ca dubli lideri militari și religioși ai orașului-stat, proveneau doar din două familii.

Filozofia greacă veche se concentra pe rolul rațiunii și al cercetării. În multe privințe a avut o influență importantă asupra filozofiei
moderne, precum și asupra științei moderne. Linii neîntrerupte de influență duc de la filozofii antici greci și elenistici la filozofii musulmani
medievali și oamenii de știință islamici, la Renașterea și Iluminismul european, la științele seculare din zilele noastre.

Muzica a fost prezentă aproape universal în societatea greacă, de la căsătorii și înmormântări până la ceremonii religioase, teatru, muzică
populară și declamări ale poeziei epice. Există fragmente semnificative ale notației muzicale grecești efective, precum și multe referințe
literare la muzica greacă antică. Arta greacă înfățișează instrumente muzicale și dansatori. Cuvântul muzică derivă de la numele muzelor,
fiicele lui Zeus care erau zeițele protectoare ale artelor.

Cea mai veche literatură greacă era poezia, care era compusă mai degrabă pentru recitare decât pentru a fi citită. Cel mai vechi poet grec
cunoscut este Homer, deși făcea cu siguranță parte dintr-o tradiție deja existentă a poeziei orale. Poezia lui Homer, deși a fost scrisă în aceeași
epocă în care grecii au inventatat scrierea, a fost compusă oral; primul poet care și-a compus cu siguranță opera în scris a fost Arhiloh, un
poet liric de la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr.
 Religia grecilor antici era o religie fara dogme, fara un credo rigid si fara texte sacre. Acest fapt facea ca preotilor sa nu li se ceara o
pregatire teologica speciala, asa cum se intampla in alte zone ale lumii antice. Practic, orice cetatean care se dovedea loial statului putea
deveni preot, fie intamplator, prin tragere la sorti, fie prin alegere.
Preotii greci nu reprezentau o patura sociala privilegiata ca in Egipt, India sau Babilon, iar durata functiei de preot era de obicei de un
an. Insa existau si cazuri in care preotul era numit pentru mai multi ani sau chiar pe viata.

In timp ce in Egipt si in Orientul Apropiat clerul domina statul, in Grecia fenomenul era invers: statul domina si controla clasa
sacerdotala, oferindu-le preotilor doar functii minore in temple. De asemenea, in clasa sacerdotala nu exista ierarhie si nu existau nici
seminare pentru pregatirea preotilor. In Grecia, biserica si statul erau una. Fiecare putea crede ce dorea, cu conditia sa participe la ceremoniile
cultului oficial.
Zeul suprem, tatal celorlalti zei, era Zeus. Acesta, unindu-se cu multe femei, a dat nastere unei multimi de zei, eroi sau simpli muritori.
Sotia si sora lui Zeus era Hera. In Panteonul grecesc existau si zeitele-femei virgine Artemis si Palas Atena. Prima era zeita vanatorii si
protectoarea animalelor, iar a doua era zeita polisului grecesc. O alta zeitate feminina importanta a grecilor era Afrodita, zeita dragostei si
adulterului.
Zei olimpieni mai erau si Apollo-zeul armoniei si puritatii, Hermes-fiu al lui Zeus si mediatorul intre zei si intre zei si oameni, Ares-
zeul razboiului, Hefaistos-fiul Herei si zeu al prelucrarii metalelor si al focului, Dionysos-unul din cei mai vechi zei greci si singurul din
panteonul grec care nu avea niciun fel de relatii cu alti zei, Poseidon-fratele lui Zeus si zeu al marii, Demeter-zeita recoltelor.
Vechii greci au stabilit resedinta zeilor lor in Olimp, cel mai inalt munte din Grecia continentala. In felul acesta, zeii erau deasupra si, in
acelasi timp, aproape de ei.. Zeii olimpieni nu erau egali, ci exista o ierarhie bine stabilita. Asemenea oamenilor, si zeii traiau in familii asupra
carora Zeus isi exercita autoritatea suprema.
 Zeii Greciei antice, la inceputurile istoriei, erau atotputernici. Deasupra lor era doar Destinul – legea suprema a Universului,
care ii asigura stabilitatea si ordinea. Cu timpul insa, zeii au fost antropomorfizati, fiind inzestrati cu calitati si defecte, cu virtuti si
vicii umane. Astfel, zeii greci au fost umanizati , fapt care a fost criticat de unii poeti si filozofi. Xenofon, de exemplu, a criticat
conceptia potrivit careia zeii ar avea aspect uman, atribuindu-li-se aceleasi greseli, patimi si pacate ca cele ale oamenilor.
Aceasta atitudine critica s-a accentuat in veacurile urmatoare, intre critici numarandu-se Pericle, Fidias, Platon, Anaxagora si
Protagoras. Ultimilor doi amintiti, filozofi atenieni, li s-au intentat chiar procese de impietate, iar Socrate a fost silit sa se sinucida,
fiind acuzat ca nu crede in zeii recunoscuti de stat.
Nu putea fi vorba de libertate religioasa in Grecia antica. Prin legile sale, statul considera impietatea o crima pe care o
sanctiona prin pedepse foarte aspre. Cultele straine, desi isi manifestau prezenta in orasele-state grecesti, erau suspectate si
urmarite.
Ca forme de cult, cele mai importante erau rugaciunea, purificarea, sacrificiile si respectarea sarbatorilor. Se aduceau ofrande
zeilor, mai ales sacrificii de animale, fiecare zeu avand preferintele sale: Atena prefera vaca, Poseidon – taurul, Afrodita – capra,
Asclepios – cocosul.
Templele nu erau pentru credinciosi, ci pentru zei, fiind locuinta acestora. Grecii confundau adesea zeitatea cu statuia
acesteia, care era spalata, imbracata, ingrijita cu dragoste si, uneori, chiar certata ca este neglijenta. Zeilor li se ofereau fructe, vita-
de-vie, copaci, animale si chiar sacrificii umane cu ocazia unor razboaie sau calamitati. Cu timpul s-a renuntat la sacrificiile
umane, fiind ucisi doar criminalii, si acestia doar dupa ce au fost imbatati bine. Locul oamenilor in jerfe a fost luat de animale, cele
mai des sacrificate fiind taurul, oaia si porcul.
 Principala diferenta dintre zei si oameni consta in faptul ca prin venele zeilor nu curgea sange, ci un lichid mai fluid, numit “icor”, care
facea ca trupul lor sa fie de neatins si nemuritor. Hrana zeilor consta in diferite arome si parfumuri, nectar si ambrozie ( substanta
necunoscuta), precum si din fumul care se ridica de la jertfele de animale aduse de oameni.
Insa, pe langa zeii olimpieni, grecii mai aveau o sumedenie de alti zei inferiori. Practic, fiecare familie, fiecare trib si fiecare cetate isi
aveau zeul sau. Toate obiectele, toate fortele din cer si de pe pamant, evenimentele fericite, toate mestesugurile si artele, toate viciile si
calitatile erau personificate intr-un zeu, de obicei cu forma umana. La toata aceasta pleiada de zeitati se mai adaugau demonii, zanele,
sirenele, nimfele si alte fiinte supranaturale, la fel de numeroase ca si muritorii.
Grecii erau renumiti pentru oracolele lor, mai ales pentru cel al lui Zeus de la Dodona si cel al lui Apollo de la Delfi. Nu doar grecii, ci si
romanii si barbarii veneau sa-i consulte pe zei si sa li se prezica viitorul.
La oracolul lui Apollo din Delfi slujeau mai multe preotese. Dupa ce inhalau un gaz care emana printr-un orificiu ce se deschidea in sol,
sub templu, si dupa ce mestecau frunzele unui dafin narcotic, preotesele cadeau in transa si aveau convulsii. In aceasta stare, preoteasa de
serviciu, numita Pythia, rostea cuvinte fara legatura pe care preotii le traduceau pentru popor. Raspunsurile la intrebari erau date in asa
maniera incat sa se poata intelege in mai multe feluri, astfel incat infailibilitatea oracolului sa fie pastrata nestirbita.
Religia vechilor greci nu a exercitat o influenta prea mare asupra moralei, fiind mai apropiata mai mult de magie decat de etica.
Perfectionarea ritualurilor avea mai mare importanta decat morala pentru greci. De fapt, nici zeii grecilor nu erau un model de cinste si virtute.
Pentru ca sufletul sa fie salvat nu conta atat de mult comportamentul in timpul vietii, cat respecatarea ritualurilor.