ISTORIA UNUI MIT - MITUL UNEI ISTORII

Mitologia este o ncercare global de cunoatere absolut a universului, deci o filosofie care include demersul mistic i o tiin general care exclude experimentul i care se constituie n orice cultur primitiv. Marile mitologii se formeaz - pentru fiecare grup uman n parte ntre mezolitic i sfritul neoliticului, adic atunci cnd oamenii i nlesnesc existena printr-un mod de viaa nou, cu un oarecare confort asigurat, fa de riscurile traiului precedent, peregrin i aleator, din civilizaia cinegetic i pescreasc. n acest cadru au nceput s se compun epic i primele mituri coerente, a cror datare cronologic este imposibil. Deoarece mitologia dacilor este foarte veche, ea provine din nevoia omului de a-si gasi locul in lume. Ea contine putine motive moralizatoare si nu are o functie de manipulare. Chiar si functia moralizatoare este una destinata apararii naturii cu care omul stravechi incerca sa se puna in echilibru, si nu contine elemente sociale ca mitologiile mai recente. Ca exemplu, simbolurile si imaginile pe care le creaza nu inoculeaza oamenilor idei de supunere in fata unor conducatori politici si nici nu doresc sa instaureze la nivel subconstient o ordine sau un respect fata de vreo clasa sociala. Neamul tracilor a fost maret in antichitate si vestit atat prin rezistenta fizica a barbatilor, cat si pentru priceperea poporului in general in leacuri ancestrale.Drept dovada, filosoful Socrate marturisea ca el a invatat de la un ucenic a lui Zamolxis un descantez dintre acelea care-i fac pe oameni nemuritori. Mai tarziu, peste secole,Clement Alexandrinul reprosa grecilor ca nu sunt originali in civilizatia lor si ca acestia au invatat de la traci formulele descantecelor pentru insanatosire: sanas incantationes a thracibus accepisti. Miturile dacilor sunt strans legate de modul de viata al acestui popor. Conditiile aspre de viata determinate de locuitul in munti, singuratatea si salbaticia reliefului au dus la un set de mituri legate de elementele primare ale naturii. Vremea, distantele mari si amenintarea salbaticiei constituie o parte importanta a mitologiei si magiei dacilor. Magia si ritualurile dacice erau practicate si de barbati, si de femei, insa cele doua sexe aveau roluri diferite. Barbatii puteau deveni vrajitori ce comandau puterile majore ale naturii, un fel de gardieni ai neamului, pe cand femeile se ocupau de descantece, fertilitate si relatiile intre oameni. Miturile ancestrale au fost alterate de adoptarea crestinismului ca religie oficiala pe teritoriul Romaniei de azi. Ca in orice proces de asimilare, crestinii

au integrat miturile locului in propria credinta, insa le-au conferit o valoare negativa, malefica, pentru a indeparta oamenii de la vechile credinte si obiceiuri. Credinta in Zamolxis i-a determinat pe geto-daci sa creada in viata de dupa moarte.Acestia vedeau trupul ca pe o inchisoare a sufletului,deci, atunci cand se nastea cineva, oamenii plangeau, iar cand cineva se stingea, toti se bucurau caci spiritul decedatului ajunge intr-o lume cu mult superioara fata de cea terestra. Un alt argument care ilustreaza credinta puternica a stramosilor nostri in viata de dupa moarte este felul in care procedau cu mortii; acestia erau incinerati, nu inmormantati ca la greci sau romani. Dupa ce se sacrifica un animal,credinciosii mancau o parte din hrana oferita zeilor,astfel fiinta jertfita devenea mediatorul dintre om si divinitate.Mai mult, erau sacrificate animale domestice,cele salbatice fiind considerate impure. Religia monoteista si existenta conceptului de viata de dupa moarte i-au determinat pe geto-daci la aproximativ doua secole dupa cucerirea romana sa se converteasca cu usurinta la crestinism. Religia la daci a jucat un rol esential.Exista ritualul sacrificiului,chiar si al celui uman, dar numai in imprejurari cu totul exceptionale.Mircea Eliade ne spune ca vechii geto-daci practicau sacrificiul ritual de solie: cel mai bun dintre ei era ales, odata la patru ani, i se spuneanu toate dorintele si rugaciunile pe care voiau sa i le transmita lui Zamolxis si apoi era aruncat in sulite. Practica era de o cruzime deosebita: erau tinute trei sulite cu varful in sus iar solul era aruncat in sus de cativa barbati si cadea exact in sulite.Era o adevarata onoare pentru un adevarat dac sa fie ales ca jertfa pentru Zamolxis.Cel care supravietuia ritualului,era privit cu dispret de catre ceilalti si perceput ca pe un adevarat pagan. Cu mult inainte de existenta lui Zamolxis,Spiritul Pietrei sacre a geto-dacilor a sculptat cele trei sali ale Muntelui Sacru si o stanca neobisnuita cu chip de om: Pentru a sti ce se intampla afara si pentru a putea vorbi cu poporul, Duhul a sculptat o bucata de stanca dandu-i forma unui cap de om.Totodata, el ii darui stancii puteri nebanuite.Era nimeni altul decat Sfinxul,paznicul Zonei Sacre,ochii si urechile Duhului, spiritul nepieritor peste veacuri al poporului Geto-Dac. Se spune ca a fost odata un paznic al teritoriul dacilor pe nume Omu care dadea semnalul din bucium de fiecare data cand intrau in tara invadatorii.El avea o vedere atat de buna, incat putea sa zareasca o armata de la o distanta foarte mare, insa, pe masura ce imbatranea, vederea sa nu mai era atat de buna.Zamolxis l-a transformat astfel in cel mai inalt munte,care ii poarte numele,pentru a putea pazi vesnic tara. Alt simbol ce caracterizeaza poporul daco-roman este Lupul; simbol al inteligentei, dreptatii si nesupunerii.Ei foloseau capetele de lupi si serpi pentru

steagurile de lupta,sunetul produs in timpul alergarii amplificand rezonanta sonora.De asemenea,lupul alb este si simbolul nemuririi si puritatii. Daca dacii au avut o mitologie plina de simbolistica,romanii nu au avut niciodata o mitologie proprie.Acestia au preluat-o pe cea a grecilor, schimband numele zeilor. La nceput romanii i-au imaginat zeii ca puteri i mai apoi ca i persoane, astfel explicndu-se faptul c puin din mitologia roman este autentic. Dup nvatul roman Marcus Terentius Varro, numai dup ce romanii au avut contact cu civilizaia Greciei antice ei au nceput s-i reprezinte zeii sub form uman. Majoritatea faptelor cunoscute despre vechea mitologie roman provin din scrierile scriitorilor antici, din operele de art care au supravieuit pn azi i din descoperirile arheologice. Romanii credeau c practicile lor religioase menineau aa zisa pax deorum sau pacea zeilor - care asigura prosperitatea continu a comunitii. Fiecare loc, mprejurare sau obiect avea propriul zeu ocrotitor i existau foarte multi zei cu atribuii mrunte, dar importante pentru romani. Astfel, zeii protejau fiecare act al vieii, de la natere pn la moarte. Zeii romani jucau rolul unor oameni cu superputeri, aa c, n timp a devenit normal ca puternicii conductori ai Romei s fie tratai ca nite zei. Cezar a fost primul zeificat i tratat ca zeu dup moartea sa. Mai trziu, unii dintre cei mai buni mpra i au fost declarai zei de ctre Senat, dar numai dup moarte lor. n timpul vie ii ei erau simplii muritori. Toi romanii trebuiau s venereze mpraii divini. In cazul mitologiei dacice, numarul zeitatilor imprumutat de la alte culturi este mult mai mic; cel mai cunoscut exemplu ar fi zeita Semele-o zeitate phrigiana care apare si in mitologia greaca.De asemenea, se considera ca zeitatile Kagaion si Bendis corescupund lui Marte, respectiv Artemis din mitologia vechilor greci. Religia geto-dacilor a fost politeista,insa datorita credintei in Zamolxis,a devenit monoteista.Cea a romanilor a fost mai intai monoteista,insa,dupa ce au preluat mitologia greaca,religia lor a devenit politeista.La inceput,romanii au preluat religia etruscilor. Daca la daci intalnim ritualul soliei catre Zamolxis,aici vedem prezicerea viitorului prin analizarea zborului pasarilor si al organelor animalelor sacrificate.Un alt ritual specific al romanilor este Evocatio, prin care zeii popoarelor cucerite sunt invocati pentru a se regasi in panoplia zeilor romani. Spre deosebire de geto-daci,romanii erau mult mai legati de dimensiunea profana.La fel ca grecii,acestia isi inmormantau mortii,spre deosebire de daci,care ii incinerau.La romani trupul nu era perceput ca o inchisoare pentru spirit; de fiecare data cand cineva se stingea din viata, oamenii pangeau, iar la nasterea cuiva toti se bucurau,deci sufletul nu ajunge intr-o lume cu mult superioara.Atat la greci, cat si la romani, oamenii ajunsi in infern, taramul lui Hades ( Pluto), apareau cu aceeasi infatisare pe care o aveau cu putin timp inainte de moarte; acest lucru evidentiaza atasarea lor de lumea profana.

Crestinarea in epoca formarii poporului roman a impiedicat constituirea unei mitologii unitare,de puternica structura religioasa arhaica,iar inceputul sincretizarii miturilor locale,sub influenta credintelor aduse de migratorii asiatici si sub constrangerea dogmelor si miturilor introduse de crestinismul timpuriu, a devenit un factor care a faramitat si care a pulverizat o mitologie probabil autonoma, daca judecam dupa unele relicve detectabile in scenariile catorva ceremonialuri populare enigmatice,in folclorul epic ( balade,basme), fantastic si eroic,intr-o anumita categorie de superstitii, in descantece, in ritualul magic semiprofanator din priveghiul mortului (Vrancea, Tara Motilor), in memoria oierului transhumant (Miorita). Miturile biblice, auzite la biserica intr-o limba latina inca dificila si pentru predicator ca si pentru convertit, apoi intelese partial si eronat, se sincretizeaza spontan prin injectarea nervurii mitice locale (Adam si Eva, morti la varsta de 700 de ani, au poruncit sa fie inmormantati in muntele Alelei). Dar exista variante cosmogonice stranii, cu foarte vechi radacini (de ex., cele din folclorul bucovinean): la inceput nu era nimic pe munte, decat un munte mare purtat de vanturi; din varful lui iesea foc iar din foc s-a nascut o femeie neinsufletita, al carei trup a fost purtat multa vreme de vanturi pana cand a ajuns la Varful-cel-mai-de-sus, care i-a dat viata; de acolo femeia coboara pe munte, unde, gasind doua bucati de fier, le inghite, ramane insarcinata si naste doi copii: unul schiop si destept, altul teafar si prost; muntele neposedand decat fier si fratii avand nevoie de argila ce se poate plamadi, cel prost aduce lut din adancul marilor, iar cel destept confectioneaza un cal fara viata, si intra amandoi pe rand in cal ca sa-l miste, facand ulterior si o caruta; deoarece numai fratele prost izbutise sa puna calul in miscare, ramane sa traga el toata viata; acest mit folcloric (avand radacini difuze de origini fino-ugrice sau uralo-altaice, din cultele profanatoare) precizeaza ca in vremea aceea Dumnezeu era necunoscut. Nucleul mitului este in parte migrant, dar in parte poate fi si local, chiar daca fenomene vulcanice recente nu au existat pe teritoriul Romaniei; iar fierul, ca germen fecundator, este dintr-un strat mitic mai tarziu. Mitologia romaneasca nu se suprapune unei geografii mitice delimitate etnic sau totemic; acest spatiu al mitogenezei romanesti nu a fost nici spatiul mioritic (Lucian Blaga), nici cu atat mai putin fenomenul horal (Romulus Vulcanescu) - ambele delimitari avand numai sens metaforic, prima corespunzand unei traditii poetice pastorale, a doua fiind insa o eroare etnologica. Spaiul sacru al mitologiei romneti este numai teritoriul de micare cotidian normala adic acest trm, desparit printr-o grania magic de trmul cellalt; mai exact, mitologia romneasca este o mitologie coerenta i unitar prin suprapunerea ei peste un spaiu sacru specific i propriu, care este limba romn (adica toata teritoriile romnofone). n funcie de acest criteriu natural s-a format i panteonul specific. Nu este un panteon autentic de mitologie religioas riguros constituit n sistem; mai curnd este un amsamblu de relicte din vechi filoane pierdute. Un panteon mitic propriu-zis este cadrul cultual al unei religii; panteonul folcloric al mitologiei

romneti nu poate servi un cult religios, care nu mai exista dect in forme relictuale dispersate. Panteonul mitofolcloric romnesc nu poate fi reconstituit pe axul artificial al unei perechi de divinitai cosmogonice si supreme, neatestate dect periferic si accidental, aa cum procedeaza Romulus Vulcanescu plasnd n centrul scenariului sau mitologic dualitatea fratern Frtatul - Nefrtatul (cf. Mitologie romn, Bucuresti, 1985, passim); cele dou personaje sunt simpli demoni, citai de Elena Niculita-Voronca numai ntr-o variant bucovinean, cu rol cosmogonic nespecific tradiiei mitice indoeuropene, i nerecunoscui de mitologia romneasc n ansamblul ei. Acest mit uralo-altaic, cu variante n mitologia fino-ugric, adus de ttari sau de nsoitorii lor, iganii (sec. XIII), nu a putut fi sincretizat n tradiia mitologiei romneti, care l-a minimalizat printr-un efect organic de respingere.Mitologia romneasc, aa cum exista ea n nregistrrile folcloritilor, nu are divinitai absolute; panteonul popular l-a inclus pe Dumnezeu, vzut ca moneag benefic, doar printre divinintaile principale, fr rol central. n formele cognoscibile azi, mitologia romneasc nu cuprinde un panteon ierarhizat de zei, nici nu si-a elaborat un model propriu de univers coerent; divinitaile sunt sau duhuri de categorie inferioara, provenite din animism, sau zeitai secundare de origine totemica, montii polimorfi sau zoomorfi, demoni, genii, chiar eroi civilizatori, numeroase zne, etc. Romnii au avut din toate timpurile, o multitudine de obiceiuri, basme i poeme referitoare la dragoste, credin, regi, prinese, i vrjitoare. Etnologiti, poeii, scriitorii i istorici au ncercat de secole s colecioneze i s pstreze basmele, poemele, baladele i au ncercat s descrie ct mai bine posibil obiceiurile i tradiiile legate de diferite evenimente din an.

BIBLIOGRAFIE : 1. http://www.dacia.org 2. http://ro.wikipedia.org 3. http://www.limbalatina.ro