ANTROPOLOGIE

ISTORICUL SEXUALITĂŢII
ŞI
COMPORTAMENTELOR SEXUALE

ŞTEFAN ALINA

1
 Fenomenul biologic al naşterii a dus la formarea concepţiei de roluri de gen şi sexuale în
cultura lumii.
În sensul strict al “supravieţuirii speciei” femeile sunt considerate mai valoroase decât
bărbaţii. Un bărbat poate fecunda mai multe femei, dar femeile sunt cele care poartă sarcina.
Chiar dacă ar mai exista doar un singur bărbat pe lume, specia umana ar putea probabil
supravieţui, dacă acest bărbat este sănătos şi fertil. Genele speciei ar fi oarecum alterate şi specia
mai puţin capabilă să se adapteze la mediu dar pe de alta parte, dacă din specia umana ar
supravieţui doar o singura femeie, este îndoielnic că am mai putea supravieţui ca specie.
        Din acest motiv antropologia clasică spune că bărbatul este cel ce părăseşte peştera, satul
sau casa şi înfruntă lumea, aducând acasă mâncarea, în timp ce femeia rămâne în siguranţa casei
şi are grijă de copii.
        Totuşi, cercetările legate de societăţile bazate pe vânătoare şi agricultură arată că femeile
adunau cea mai mare parte din recoltă! De fapt se pare ca la începuturile istoriei nu era clar dacă
bărbatul are un rol în reproducere – pentru că nu există o corelaţie imediată între actul sexual şi
reproducere datorită apariţiei mai târzii a semnelor de graviditate. Panteonul Grec timpuriu nu
conţinea zei, ci doar zeiţe. Totuşi, la un moment dat rolul bărbatului în reproducere s-a clarificat,
pe baza analogiei făcute cu reproducerea animalelor. Descoperirea paternităţii masculine a dus la
conceptul de tata, importanţa fidelităţii, instituţia căsătoriei – având rol de demonstrare a
paternităţii – şi responsabilităţile individuale ale bărbatului faţă de copiii săi.
Preocupările privind sexualitatea şi sexul sunt din totdeauna. Ele au determinat şi
determină stabilirea unor relaţii trainice, sociale şi spirituale, între două persoane. O scurtă
privire în istorie ne dovedeşte acest lucru, precum şi aspecte cu totul diferite privind concepţia şi
conduita oamenilor în acest sens. Mai mult decât atât, relaţiile sexuale au avut un rol important
în rezolvarea unor probleme politice sau de stat. Trăirile declanşate de relaţiile intime
considerate de unii nedemne sau ca înjositoare au fost puse de alţii la loc de cinste. Au existat
femei care s-au impus în paginile istoriei, alături de unii suverani sau oameni de stat, în cultură,
artă. (D. Tudor, 1972). Rolul femeii ca element de coeziune a fost şi este deosebit de important
în desfăşurarea vieţii tradiţionale.

2
 Sexualitatea în antichitate

În protoistorie sexualitatea este prezentă ca un aspect de viaţă care oferă plăcere. În acea
perioadă, gândirea magică oferea actului sexual un caracter ritual. Ignorarea acestui percept era
privită ca o ofensă adusă forţelor divine. Relaţia statornică între sex, fertilitate şi supranatural
este găsită până aproape cu 5000 de ani î.Hr. Actul sexual era admis şi practicat pretutindeni.

        Etruscii antici aveau puncte de vedere diferite asupra sexualităţii în comparaţie cu alte
popoare antice europene. Scriitorii greci îi numeau imorali şi din scrierile lui Platon putem afla
ca femeile se culcau frecvent cu alţi bărbaţi decât soţii lor şi în societatea etruscă copiii nu erau
catalogaţi drept ilegitimi doar pentru ca nu se ştia cine este tatăl. Theopompus descrie ritualurile
orgiastice etrusce, despre care însă nu se cunoaşte dacă erau un obicei sau un ritual minor dedicat
unei anumite zeităţi.
În civilizaţia egipteană antică, activitatea sexuală era considerată sacră, expresie a
culturii fertilităţii. Prostituţia era larg răspândită, iar adulterul se confrunta cu cele mai acute
restricţii sexuale. Oficial, nu era acceptată nerespectarea fidelităţii conjugale făptuită de către
unii din soţi. În realitate, la toate nivele sociale, existau desfăşurări conjugale multiple. În cadrul
ierarhiei sociale, faraonii se bucurau din plin de plăcerile sexuale. Ei au lăsat copii nelegitimi,
fete şi băieţi. În cele trei epoci istorice de înflorire: Regatul Vechi (2800 – 2300 î. Hr.),
Regatul Mijlociu (2000 – 1750 î.Hr.) şi Regatul Nou (1580 – 1100 î. Hr.) sexualitatea a fost în
plină floare. Ea constituia o plăcere de bază a vieţii tuturor, la ea participând activ atât
suveranele, cât şi suveranii. Un exemplu îl reprezintă Hatsepsut (în limba egipteană numele ei
însemnând „supremă nobleţe feminină”), care a fost regentă a trei faraoani bastarzi.
La evrei, în jurul secolului VII î.Hr. ascentismul scotea în afara religiei tot ce era
sexualitate şi fertilitate. Cu toate acestea în societatea civilă se acorda o atenţie cuvenită relaţiilor
sexuale. Talmudul, carte de învăţătură sub aspect religios, legislativ, literar şi istoric, considera
activitatea sexuală necesară procreaţiei. Sterilitatea şi celibatarul presupuneau excluderea din
comunitatea socială. Masturbarea era considerată o practică împotriva naţiunii, iar
homosexualitatea „o bestialitate”. Privitor la cele două sexe, sub multiple aspecte, femeia era
considerată inferioară bărbatului. Ea era tratată ca posesiune, iar fetele ca bunuri ale tatălui.
În Orientul antic amorul fizic a avut o zeiţă specială: Venus, fiica lui Jupiter. În templele
zeiţei slujeau preotese frumoase. Ele practicau prostituţia sacră, dându-se străinulor ce vizitau
acele locuri împădurite. Navigatorii, negustorii şi libertinii le preferau în locul femeilor anonime.
Pasifae, soţia regelui legendar Minos, a realizat în Creta multe altate în cinstea zeiţei Venus. Ea

3
se „sacrifica” cu mare plăcere şi destoinicie acestui cult. Cei mai viguroşi bărbaţi nu o puteau
satisface. Legenda spune că zeii, ascultându-i rugile, i-au trimis pentru împlinirile sexuale un
taur alb. Realitatea este că în cinstea zeiţei sexuale se practica intens „prostituţia sacră”. Regii
erau poligami. Fiecare din ei aveau mai multe soţii. Adeseori, pentru consolidarea tronului, ei
aduceau în harem fiice sau principese din alte state. De exemplu, Darius I (521 – 486 î. Hr.), cel
mai mare rege al Persiei, a avut în haremul său fiice ale lui Cyrus şi ale altor demnitari. Colecţia
feminină din harem a fost în continuare îmbogăţită cu numeroase principese din aristocraţia
persană. Existau cazuri când o femeie a trecut prin mai multe haremuri. Atassa a făcut parte din
haremul fratelui său vitreg Cambyse, apoi din haremul lui Gaumata-Smeredis, ca apoi să fie
moştenită în aceeaşi situaţie de către noul stăpân al imperiului, Darius I. El a avut mai multe soţii
în acelaşi timp: Atassa, Arystana, Paramy. În haremul său mai avea cu nume celebru în timpul
acela pe Fratagame, fiica fratelui său Armames, pe Faioyme, fiica prinţului Otanes. Dintre ele,
Atassa, bucurându-se de frumoase calităţi fizice şi morale, a căpătat primul loc în harem, fapt ce
a ridicat-o la rang de „soţie principală”, fiind prima regină a ţării. Ea îl însoţea peste tot pe soţul
ei şi nu a fost străină de elaborarea multor acte importante de guvernământ. După moartea lui
Darius, ea şi alte surori au devenit soţiile lui Cambyse, pe care l-au însoţit în timpul campaniei
pentru cucerirea Egiptului.
În civilizaţia ateniană antică, cele mai mari valori se caracterizau prin relaţii sexuale –
sex şi frumuseţe. În concepţia lor, zeii esru angajaţi în diverse escapade amoroase. Urmând
exemplul zeilor, sexualiatatea şi sexul sunt scoase din sferele sacre şi devin împliniri de bine şi
fericire ale oamenilor. De astfel, libertinismul sexual al vremii este oglindit în atră şi operele
scrise, unde sunt menţionate primele activităţi într-o întâlnire sexuală constând din îmbrăţişări
tandre, sărutări şi mângâieri. Homer şi alţi poeţi ai epocii menţionează în scrierile lor sărutul ca
expresie a afecţiunii şi a creaţiei sexuale, iar sculptorii modelează în marmură nuduri de femei şi
bărbaţi care reflectă exteriorizarea emoţională a trăirilor intime. De la libertinajul sexual nu
făceau excepţie nici regii. Denis, tiranul Siramizei, a fost un libertin vulgar. El a practicat orgii
sângeroase până ce poporul l-a izgonit de la tron. Refugiat la Corint şi-a continuat orgiile
sexuale, dedându-se prostituţiei masculine oriunde, până ce a ajuns să putrezească de viu cu
sfincterul anal rupt. În cadrul homosexualităţii el era partener pasiv. La Corint moravurile erau
atât de lebere, încât fiecare casă ajunsese un lupanar, adică un bordel. Femeile onorabile din
această localitate aşteptau nerăbdătoare pe plajă sosirea marinarilor străini care risipeau uşor
aurul, drept recompensă pentru plăcerile sexuale. Aici se adunau femei venite din Fenicia, Milet,
Cipru şi Lesbos pentru a practica industria lucrativă a prostituţiei.

4
 Demetrios, regele Macedoniei, a străbătut deghizat Grecia în căutarea plăcerilor sexuale.
Prefera fetele tinere pe care le educa practic pentru satisfacerea rafinată a simţurilor sexuale.
Dintre curtezanele lui se remarcă dansatoarea Lamia care îl făcea pe rege să cadă pradă
dezmierdărilor ei stranii.
Una dintre cele mai prestigioase curtezane a Greciei antice a fost Thais, iubita lui
Alexandru cel Mare. Ea l-a însoţit în toate expediţiile războinice şi dormea în cortul lui. Există
comentarii că, fără prezenţa acestei „mari prostituate”, Alexandru cel Mare n-ar fi ajuns unul din
cei mai glorioşi cuceritori ai planetei. După moartea lui Alexandru ea s-a măritat cu regele
Egiptului.
Un nume celebru de curtezană este Aspasia, originară din Milet, dansatoare şi muzicantă
la Megra. Pe la jumătatea secolului V î. Hr., ea s-a stabilit la Atena, unde era în permanenţă
înconjurată de tinere şi frumoase hetaire, adică de curtezane. Aspasia avea o dicţie excelentă şi se
purta foarte elegant. Ea a deschis o şcoală de retorică. La lecţiile ei de etichetă veneau bărbaţii
cei mai iluştri pentru a se desăvârşi în arta de a vorbi şi filozofa cu eleganţă. De aici nu lipseau
nici cele mai importante matroane (femei căsătorite) pentru a participa la discuţii şi a afla scretul
fericirii conjugale. Fetele veneau la Aspasia pentru a învăţa arta de a plăcea bărbaţilor. Aspasia a
dat tonul în moravuri, în politică şi în modă. Multe ateniene bogate şi cinstite au devenit
curtezane pentru a avea un comportament asemănător Aspasiei. În cale din urmă Aspasia devine
iubita lui Pericle (490 – 429 î. Hr.) şi apoi soţia lui după ce acesta divorţează de Chrysila. El o
aprecia ca având mai mult geniu decât toţi înţelepţii Greciei. Pericle a iubit-o pe Aspasia fără
gelozie. Când pleca la Senat, el o lăsa în compania lui Socrate şi a lui Alcibiade, care au avut-o
sexual înaintea lui Pericle.
Filosofii vremii nu făceau excepţie de la relaţiile intime trupeşti. Epicur (341 – 270 î.Hr.),
era bărbatul intim al frumoasei Beontion, tecută printre filosoafe. El o poseda sexual în faţa
discipolilor săi arătându-le că omul trebuie să se bucure de toate voluptăţile posibile (E. Reglis,
1994). În lipsa lui Epicur, ea întreţinea relaţii sexuale cu discipolii lui. Filosoful Epicur a
cunoscut numeroase iubiri feminine şi masculine. El a făcut pasiuni pentru mai mulţi bărbaţi.
Homosexualitatea era larg răspândită atât la bărbaţi cât şi la femei, fiind apreciată ca o
activitate sexuală normală. De unii bărbaţi era idealizată. Aristotel (384 – 322 î. Hr.), savant şi
filosaf grec, a fost heterosexual şi homosexual. În cadrul relaţiilor intime era elementul activ.
Albicide era unul din cei mai vestiţi afemeiaţi. El era iubitor de femei dar servea şi drept
femeie pentru alţi bărbaţi. Bărbat cu frumuseţe de femeie era preferat adesea de războinici în
locul celor mai seducătoare curtezane. Poeţii şi filosofii au trăit cu el în deplină intimitate. Din
gelozie, femeile l-au urât din toată inima.

5
 Homosexualitatea la femei a fost numită de greci tribalism, iar mai târziu apar termenii
de lesbianism şi saphsm. Dragostea dintre femei a fost menţionată de poete Sapho care a trăit cu
un grup de femei pe insula Lesbos (sec. VI î.Hr.). Ea era considerată imorală şi îndrăgostită de
femei. Se întâlnea cu ele într-o casă de cultură pentru cinstirea muzelor. Aici se slăvea tot ce era
frumos. Sapho descrie calităţile intens emoţionale ale dragostei dintre ele. Termenul de
lesbianism derivă de la Lesbos, numele insulei pe care s-a constatat întreţinerea relaţiilor sexuale
interfeminine, iar termenul de saphism, de la numele lui Sapho, care a popularizat în scrierile ei
activitatea sexuală dintre femei. Saphismul era slăvit de Sapho ca o formă supremă de iubire,
dincolo de relaţiile normale. În copilărie ea a avut legături incestuase cu fratele ei Keraxos.
Majoritatea grecilor se pronunţau împotriva lesbianismului ca amor. Ei considerau că
femeia este creată pentru a fi soţie, să nască copii, să aibă grijă de ei şi de casă. În cadrul cuplului
femeia avea datoria să satisfacă dorinţele sexuale ale bărbatului. Femeia aristocrată nu avea voie
să părăsească gineceul casie. Legile recomandau femeilor respectabile, să nu părăsească casa pe
timp de noapte pentru a nu fi bănuite de adulter.
Realitatea este că civilizaţia ateniană ascundea un furnicar de pasiuni vulgare şi de
moravuri denaturate. Banchetele grandioase, cunoscute sub numele de festinuri, culminau cu
relaţii sexuale anormale, respectiv cu relaţii homosexuale între bărbaţi, relaţii homosexuale între
femei şi relaţii heterosexuale între bărbaţi şi femei, altele decât cele legate de căsătorie.
În civilizaţia antică a romanilor aspectele legate de căsătorie şi de sex au un caracter pur
pragmatic. Majoritatea dintre ei se ocupau mai puţin de aspecte abstracte şi de forme de
manifestare estetică. Romanii considerau că frumuseţea fizică a unei femei constă în ceva bine
proporţionat, subţire, cu coapsele proeminente, piele fină şi părul vopsit în galben sau roşu.
Bărbatul ideal pentru femeie era cel cu corpul musculos şi puternic bronzat. Libertinismul sexual
era proeminent. Căsătoriile se împuţinează, divorţurile devin frecvente, relaţiile extraconjugale
cu sclavele se înmulţesc. Activitatea sexuală se desfăşoara oriunde se nimerea. Băile publice
erau, de obicei, locul întâlnirii întâmplătoare pentru orgii sexuale. Ele erau căutate de libertini.
La Roma existau opt sute de băi publice unde îşi găseau plăcerile sexuale persoane de toate
tipurile, inclusiv cei ce proveneau din familii austere. În asemenea băi a exaltat rafinamentul
amorului lesbian. La băile publice sau prin boschete erau şi copii de ambele sexe, pricepuţi ăn
toate rafinamentele sexuale. Masorii şi masezele căutau cu mâinile punctele erogene ale
pacienţilor pentru a-i excita, iar actul sexual era inevitabil.
Circurile erau nu numai loc al artei şi destinderii, dar şi loc în care se putea face amor
homosexual şi heterosexual.

6
 Curtezanele romane îşi primeau clienţii oriunde, la domiciliu, în grădini, sub poticurile
templelor, în preajma cazarmelor, la circ, pe malul Tibrului, în colţuri umbrite de stradă.
Înţelegerea dintre parteneri pentru o partidă de sex era simplă: femeia arăta palma, iar bărbatul
ridica degetul.
În sezonul de primăvară (aprilie) la romani se organizau Florariile, serbări agrare ce
durau şase zile, timp în care poporul petrecea din plin. Vinul şi mâncarea nu lipsea nimănui.
Aveau loc dansuri cu ritmuri diferite, exaltate şi lascive. Se simulau lupte după care aveau loc
scene de prostituţie publică. În timpul serbărilor dispăreau deosebirile de clasă. Sclavii deveneau
liberi câteva zile. Oamenii umblau goi şi se împerecheau pe străţi sau pieţe publice. La această
sărbătoare a veseliei participau şi curtezanele.
Dincolo de serbări, cei cu educaţie aleasă dispuneau de mijloace elevate pentru întâlniri.
Se organizau dineuri unde se conjugau idei, idealuri şi sentimente. Valeria Mesallina (25 – 48 d.
Hr.), lacomă, crudă şi defrânată, soţia împăratului Claudius I (10 î. Hr. – 54 d. Hr) organiza
întâlniri la Palat între doamne nobile şi bărbaţi aleşi de ea, iar soţii erau martori. Întreţinerea
relaţiilor sexuale se făcea în camere speciale, în case de întâlnire, în localuri publice.
La banchetele organizate de romani, cunoscute sub numele de festine, se întâlneau bărbaţi
şi femei de toate vârstele şi din toate clasele. Aici se consumau marile plăceri ale trupului, iar
desfătarea sufletească se extazia printr-o mare satisfacţie. Toşi erau supuşi ideii: „Să profităţ de
viaţă, ea e atât de scurtă”. Starea morală a acestor festinuri era aceeaşi la bogaţi şi săraci, toţi
fiind stăpâniţi de aceeaşi lăcomie sexuală.
Femeile erau foarte amatoare pentru consumul a cât mai multe acte sexuale. Între toate se
remarcă Mesallina care s-a declarat „invincibilă” după ce a întreţinut paisprezece relaţii sexuale
consecutive cu paisprezece atleţi viguroşi. Nimeni nu i-a putut potoli dorinţele. Profitând de
somnul greu al bărbatului – împăratul Claudius I – ea se deghiza, părăsea palatul şi se ducea la
un anumit lupanar unde îşi avea odăiţa ei. Aici sub numele de Lysisca primea pe oricine –
patrician ori plebeu, tribun ori sclav, poet ori gladiator, libertini josnici ori grăjdari (E. Relgis,
1994). Era vizitată de câte douăzeci, treizeci de amanţi într-o noapte. În zori se întorcea
bucuroasă la palat pentru a dormi. De multe ori însetată încă de sex, îl trezea din somn pe
Claudius ca să întreţină raporturi sexuale. Mesallina nu a fost singura femeie doritoare de mult
sex. Au mai fost şi altele, tot atât de pătimaşe, dar au ştiut să îşi păstreze secretul marilor pasiuni
pe care le-au avut.
Heterosexualitatea împăraţilor era redutabilă. Iulius Cezar (100 – 44 î. Hr.) iubea femeile
fără deosebire de clasă şi de vârstă. Mama şi fiica se întâlneau în patul său. El a iubit-o pe
Servilia, mama lui Brutus, unul din asasinii lui de mai târziu, apoi Servilia a introdus-o la

7
împărăţie pe fiica ei, Tertia. A fost amantul soţiei lui Pompeius, amantul Eunoei – regina maură,
al Cleopatrei, cu care a petrecut maute nopţi de extaz sexual. Cu banii Romei, împăratul a
cumpărat multe femei pentru plăcerile sexuale.
Octavian Augustus îi confiscă lui Tiberius (42 – 37 î. Hr.) pe împărăteasa Livia. Ea îl
ajută pe Augustus să-şi procure cât mai multe femei. Tiberius, urmaşul lui Augustus, hotărăşte
condamnarea la moarte oricărui bărbat sau femeie care nu se lasă în voia lubricităţii sale. Neron
(37 – 68 d. Hr.), ca împărat, a violat-o pe vestita Rubria.
Incesturile la romani sunt prezente, mai ale la împăraţi. Octavian Augustus a avut relaţii
sexuale cu propria fiică, Iulia, după care a exilat-o, căutând să aibă relaţii despre oricare bărbat
care se apropia de ea. Caligula (12 – 41 d. Hr.) a întreţinut relaţii sexuale cu surorile sale, după
care le-a prostituat cu favoriţii săi, iar apoi le-a exilat pe o insulă. Nero a întreţinut relaţii
incestuase cu mama lui, Agripina, pe care apoi a ucis-o.
Homosexualiatatea, romanii o acceptau ca pe oricare alt fenomen al vieţii. În Roma,
majoritatea bărbaţilor cu poziţie socială bună erau bisexuali. Împăratul Cezarera era numit ce
contemporanii săi bărbatul tuturor femeilor şi femeia tuturor bărbaţilor. Printre numeroşii tineri
pe care i-a iubit a fost şi Claudius, urmaşul său la tron. Privind homosexualitatea, acelaşi lucru se
spunea şi despre Nero, Augustus, Adrian, Domiţian şi Traian. Octavian Augustus a fost adoptat
de Iulius Cezar cu preţul tinereţei sale. Augustus s-a prostituat în Spania pentru 300 000 de
sesterti. Nero, se năpustea asupra bărbaţilor legaţi de stâlpi şi după ce îşi satisfăcea dorinţele, se
lăsa el însuşi pradă sexuală unui sclav eleberat, Doriphone, cu care s-a căsătorit. Tot el îl
castrează pe tânărul Sparus cu care apoi se căsătoreşte îmbrăcându-l în împărăteasă. Adrian,
împăratul pacific a avut o mare pasiune pentru frumosul sclav Antinous. Moartea accidentală a
sclavului l-a lăsat pe împărat neconsolat.
Romanii cunoşteau măsurile contraceptive şi de igienă sexuală. Prevenirea gravităţii se
realiza prin folosirea de soluţii astringente, irigaţii vaginale acide sau alcaline care reprezentau
un mediu nefavorabil pentru spermatozoizi. Mai erau folosite sisteme contraceptive
asemănătoare diafragmelor de azi. Informarea oamenilor din acea vreme privind sexul şi
sexualitatea s-a realizat prin scrieri despre rolul bărbatului şi al femeii în activitatea sexuală,
despre abstinenţa negativă prelungită, masturbaţie, eliminarea stării de oboseală care urmează
contactului sxual, prin igiena sexuală.
Poeţii romani rivalizau senzualitatea. Horaţiu prefera prostituatele, deoarece erau imediat
abordabile sexual. Prima amică pentru sex a fost Neera, apoi Catia, Cimera, Glyera, ultimele
două l-au iubit dezinteresat.

8
 Tibulius a fost poetul iubirii dar nu a avut noroc în dragoste. Ovidiu, autorul Artelor de a
iubi şi Melamorfozelor, a cântat-o pe Corina, făptura inexistentă. În realitate, Corina, era soţia
unui roman gelos, pe care a cucerit-o cu greu. Nu a avut noroc în dragoste. El s-a însurat de trei
ori. A iubit-o mult pe Iulia, fata împăratului Augustus, motiv pentru care a fost exilat la Tomis.
Petronius, poet de talent, cu un fizic frumos şi suflet generos, schimba metresele în fiecare zi.
În operele lăsate de poeţi, aspectul romantic, natura intimă a dragostei, pasiunea în iubire
sunt elementele de bază care reflectă simţămintele şi trăirile romantice.

Sexualitatea în evul mediu

În Evul Mediu, cuprins între secolele V şi XV, toată puterea era în măinile elerului şi
nobilimii. Morala se baza pe percepte religioase şi consta în virtute, milă şi dragoste. Faţă de
antichitate, dragostea are un alt demers în societate. Ea se baza pe castitate care devine doctrină.
Conform acesteia, bărbatul care îşi iubea cu ardoare soţia comitea un adulter. Pretenţiile acestor
vremuri împuneau ca femeia să fie iubită cu judecată şi nu cu pasiune. S-a mers până acolo încât
Sf. Augustin, în cartea Oraşul lui Dumnezeu, sugera ca scopul bărbatului să nu-şi atingă femeia.
Activitatea sexuală era admisă numai în scopul procrării. Clericii erau celibatari. Castitatea şi
ascentismul erau preocupările de bază în privinţa sexualităţii. Numai enunţul în convorbire a
cuvântului sex presupunea intervenţia teroarei. Duritatea însă nu a putut elemina preocupările
sexuale ale oamenilor. În secret îşi lăsau libere chemările de dragoste şi înfăptuirea ei.
Concubinele, prostituatele, heterosexualitatea şi homosexualitatea nu au dispărut deşi legile erau
foarte aspre.
În societate, drepturile în privinţa sexualităţii nu erau egale. Oamenii simpli nu se puteau
bucura deschis de o relaţie intimă. Acest drept îl aveau numai nobilii. Ei puteau avea relaţii
sexuale cu oricine. Pentru preocupările lor sexuale nu se justificau în faţa nimănui. Femeia era
sclavă şi sursă lor de plăcere. Pentru căsătoria unei fete de pe domeniul lui, nobilul trebuia să-şi
dea acordul, iar ea era obligată să-i acorde prima noapte de sexualitate. În cadrul familiei, femeia
trebuia să dea dovadă de supunere necondiţionată. Mai târziu, prin secolele XI – XII, în Franţa se
admiteau relaţiile intime între bărbat şi o femeie fără a fi căsătoriţi.
Homosexualitatea se practica pe ascuns. Ea a luat amploare în Evul Mediu datorită
renaşterii carolingiene, dezvoltării oraşelor şi culturii ecleriastice. Lumea monastică, alcătuită din
celebatari, constituia un mediu foarte favorabil pentru acest tip de act sexual. Problema devenise
generală. În Italia, toate oraşele se confruntau cu aceste fapte. Pentru a curma fenomenul Sfântul
Benedict prevăzuse ca fiecare călugăr să doarmă în câte un pat, iar o lumânare să ardă permanent

9
pentru a se putea supraveghea. Ieşirea din cameră pe timpul nopţii se făcea prin însoţirea
călugărului mai tânăr de către unul mai bătrân. Măsura era luată pentru preîntâmpinarea actului
sexual anal.
În Franţa, şcoala de Drept din Orlens publică un cod de legi care prevedea pedepsirea
prin castrare pentru prima greşeală, tăierea unui membru pentru a doua greşeală şi arderea pe rug
pentru a treia greşeslă (D. Mater, 1998). Asemenea prevederi se aplicau şi la femei. În Flanda,
adulterul se pedepsea cu tăierea capului. În alte părţi femeia adulteră era îngropată de vie.
Infanticidul (omorârea copilului) atrăgea pedeapsa capitală. Toate aceste măsuri erau luate de
justiţia ecleristică.
În cazul prostituţiei, care era acceptată ca o fatalitate, existau măsuri severe. Prostituatele
erau ţinute într-o anumită stradă sau într-un anumit cartier şi purtau un costum special de
recunoaştere. Dacă nu respectau aceste prescripţii, li se ardea părul de pe corp cu o torţă, erau
biciuite şi expuse public agăţându-li-se de spate o tăbliţă pe care scria vina. Unele prostituate
erau marcate cu fierul roşu pe frunte, pe braţ sau în alte părţi.
În evul Mediu existau secte erotice. Acestea erau ataşate creştinismului primitiv. În
cadrul lor libertatea sexuală ajunsese până la promiscuitate. Sub diverse forme se predicau
poligamia şi poliandria, voind să-şi elebereze sufletul şi trupul. Era religia voluptăţii libere.
Toţi sfinţii şi sfintele catolice practicau misticismul erotic. Erotismul eslamic se desfăşura
pe fondul consumului de haşiş. Riturile erotice erau practicate în comunitatea sexuală. La
reuniunile organizate pe întuneric, bărbaţii şi femeile se împerecheau într-un delir sacru.
Împerecherea sexelor simboliza eternitatea.
La sfârşitul secolului XIV şi în secolul XV, atitudinea faţă de homosexuali se înăspreşte.
Măsurile luate nu au dus la eradicarea fenomenului, ci dimpotrivă, progresează. La sfârşitul
Evului Mediu, procesele contra homosexualităţii se înmulţesc. Atitudinea Papei Pius al V-lea,
devine drastică. Măsurile stabilite de Consiliul de la Latran sunt aplicate cu fermitate. Clericii şi
călugării care practicau homosexualitatea se încredinţau justiţiei seculare. Judecătorii însă
păcătuiau deseori ca şi acuzaţii, fapt ce îi făcea iertători pe cei care erau victimele naturii lor
hipersexuale. Printre cei mai sângeroşi inchizitori ai istoriei au existat parasexuali sau perverşi
sexuali.

10
 Sexualitatea în timpul renaşterii

Renaşterea, care a constituit un eveniment în întreaga lume, aduce profunde modificări şi

în privinţa relaţiilor intime. Ea a apărut în Italia.
La debutul secolului XV, umaniştii, care erau intelectualii vremii, readuc societăţii
spiritul Greciei şi Romei Antice. Treptat dispare conflictul dintre realiatatea sexuală şi idealul
creştinităţii. Moravurile erau destul de libere. Femeia îşi recapătă prestigiul în familie. O situaţoe
aparte o aveau sclavele care erau folosite fără interdicţie drept concubine. Sentimentele lor mai
rar erau luate în seamă de către bărbaţi. Copiii nelegitimi erau recunoscuţi de părinţi şi aveau
aceleaşi drepturi cu cei născuţi legitim. Prostituatele aveau voie să-şi desfăşoare activitatea în
propriile locuinţe. Unele dintr ele, înzestrate cu o deosebită inteligenţă, farmec şi educaţie, erau
considerate ca membre onorabile ale societăţii. Homosexualitatea era la ordinea zilei şi nu
reprezenta o problemă discutabilă.
Curtezana tipică din această epocă este Imperia, femeie cu educaţie superioară, muziciană
şi pricepută în artă. Avea o atitudine plină de curiozitate, de tandreţe, de amabilitate faţă de femei
şi bărbaţi, o jovială dragoste pentru viaţa sentimentală. Ea s-a întâlnit cu toate celebrităţile din
vremea lui Iulius al II-lea şi Leon al V-lea, respectiv cu diplomaţi, artişti, monseniori în purpură.
Se spune că a avut o mie de amanţi cunoscuţi. Pe surorile ei care erau prostituate, precum şi pe
alte prostituate, Papa Iulius al II-lea le-a ţărcuit într-un cartier din Roma, fără a avea
permisiunea de-al părăsi. Imperia a fost apreciată de toţi oamenii de seamă ai vremii. Când a
murit i s-au făcut funerarii magnifice şi a fost îngropată în Biserica Sf. Grigore cel Mare. Pe
mormântul ei se află gravat epitaful: Copilă, iubeam cu speranţă; adultă, iubeam cu fantezie;
bătrână, iubeam, cu amintirea.
O altă curtezană a fost Lucreţia Borgia, femeie cultă şi de o frumuseţe stranie. Se folosea
de calităţile ei pentru interesele politice ale familiei. Celibatară, soţie ori văduvă, ea era fecundă
în orice situaţie. Lucreţia a avut legături incestuase cu tatăl ei Papa Alexandru al XI-lea în urma
cărora a născut doi copii. De asemenea, a întreţinut relaţii sexuale şi cu fraţii ei, Cezar şi Jean.
Apar şi idei complezente privitoare la sex favorabile oamenilor din serviciile religioase.
Martin Luther (1483 – 1546), teolog german, reformator religios, admite existenţa dorinţei
sexuale şi necesitatea împlinirii ei. El avansează propunerea că preoţii, călugării şi călugăriţele
trebuie să se căsătorească. În concepţia lui sexul şi căsătoria – ambele sunt create de Dumnezeu.
În Franţa, Caterina de Medici (1517 – 1589) s-a folosit de domişoarele de onoare pentru
ai atrage pe adversari. Cele două sau trei sute de cavalere întreţineau relaţii sexuale dirijate de
stăpâna lor. În vremea aceea, femeile din lumea bună – soţii, văduve şi domnişoare – făceau

11
dragoste fără reţineri. De cele mai multe ori fetele nu ajungeau virgine în patul nupţial. La Paris
multe dintre femei erau lesbiene. Ele erau apreciate de soţii lor, deoarece trăiau cu ele fără
gelozie.
În ţările germanice prostituţia era organizată de stat, de pe urma căreia avea de câştigat. O
femeie cinstită şi o fată cinstită pentru a-şi putea plăti datoriile se putea angaja pentru un anumit
timp într-o casă de prostituţie. În 1490 erau la Strasburg 57 de case publice. În anul 1529 la
Lucena, pentru o populaţie de 4000 de bărbaţi erau 300 de fete de plăcere. Solemnităţile erau un
bun prilej de prostituţie. În privinţa relaţiilor sexuale totul a fost perfect până la apariţia sifilisului
ca boală venerică. Acest flagel s-a întins uimitor de repede în Franţa. Se profită de această
situaţie şi Biserica duce o campanie de luptă împotriva moravurilor sexuale. Jean Calvin (1509 –
1564), reformator religios francez, sugerează că boala a fost trimisă pe Pământ de Dumnezeu
pentru a pedepsi imoralitatea. El se alătură concepţiei lui Martin Luther privind virginitatea,
căsătoria, dar se declară împotriva moravurilor uşoare. Se opune promiscuităţii, dar şi
abstinenţei. Sub Carol al X-lea s-a elaborat şi executat ordonanţa Ludovic cel Sfânt care
prevedea desfiinţarea prostituţiei legale. Prostutuatele de meserie îşi desfăşurau industria
sexuală pe ascuns. Raporturile sexuale cu persoane neverificate a determinat răspândirea
sifilisului, făcând ravagii în vremea Renaşterii.
Sexualitatea şi sexul erau larg răspândite şi la otomani. După cucerirea
Constantinopolului de către turci, sultanii au construit seraiul – palat al sultanului – un adevărat
oraş de sine stătător. Clădirile exterioare cuprindeau administraţia statului otoman, iar cele
interioare purtau numele de harem. Acestea erau rezervate familiei imperiale formată din sultan,
sultan – mamă, cadânele, odaliscele, eunucii şi prinţii. În harem existau mii de femei ce serveau
drept concubine sultanului. Ele erau aduse din provincii creştine sau păgâne cucerite de turci.
Coranul consfinţea poligamia. Dintre sultani, este de reţinut Soliman Mgnificul (1520 – 1566),
cel care a purtat lupte cu domnii Radu de la Afumaţi şi Petru Rareş, întărind dominaţia otomană
asupra Ţării Româneşti. El era un avid consumator de sex, având câte o fecioară în fiecare
noapte. Fecioarele erau răpite de pe toate ţărmurile mediteraneene.
În Egipt, haremurile erau populate de sclave, fiind preferate cele cu vârsta cuprinsă între
8 şi 15 ani. Şahul Persiei avea în harem 300 – 400 de femei. Familiile distinse se simţeau onorate
dacă şahul o prefera pe cea mai frumoasă fată a lor, Sultanul Marocului avea în harem 800 de
femei, iar Sultanul din Java avea până la 10000 de femei.
În Moldova şi Valahia moravurile au fost influenţate de mentalitatea otomană. Femeile
erau roabe ale părinţilor, bărbaţilor şi amanţilor. Nu ieşeau în lume decât rareori şi niciodată
singure. Bărbatul era atotputernic, femeia tremurând, venea să-i sărute mâna. Mamele aveau

12
foarte multă grijă de cinstea fetelor. Ginerii dacă nu le găseau virgine le trimiteau acasă. După
prima noapte a nunţii, ginerele arăta semnele virginităţii. Nunta consta dintr-un ospăţ care dura
toată noaptea. El consta din beţie şi jocuri. Femeile când erau înşelate de soţii lor deveneau
foarte drastice. Gelozia mergea până la otrăvirea şi castrarea bărbatului.
Prostituţia bântuia şi în Îările Româneşti. Pedepsirea acestor preocupări era foarte aspră.
Pe la 1643, în Moldova, femeile cu moravuri uşoare li se tăia nasul, erau puse la stâlp şi adesea
înecate. În Valahia, adulterul era aspru pedepsit. După pravila domnească muierii celeînice i se
turna plumb topit pe acolo unde a păcătuit. În alte situaţii vinovata era trimisă la mănăstire sau
căsătorită înainte de a se naşte copilul. Sub domnia lui Vasile Lupu, câteva mii de femei au fost
înecate. Acest sistem de pedepsire a dăinuit până la începutul secolului XIX.
În secolele XVII şi XVIII atitudinea filosofilor iluminişti faţă de sex şi sexualitete
evoluează. Ea se bazează pe vârsta raţiunii, trăieşte şi lasă să trăiască. Activitatea sexuală se
cerea să se desfăşoare pe bază de raţionament, de gândire, unde femeia ca ideal era considerată o
combinaţie între sex şi intelect.
În cadrul secolului XVIII apare un nou curent – iluminismul – care sub raport filosofic
acordă sexualităţii noi dimensiuni şi precepte.
Aproximativ în anul 1750, Jean Jacques Rousseau (1712 – 1778), gânditor iluminist,
scriitor şi muzician francez, pornind de la idealizarea naturii, lansează un nou curent în privinţa
relaţiilor intime, ceea ce devine sexualitatea iluministă. El admite ideea primordialităţii
sentimentului în raport cu raţiunea. Se încurajează ideea ca relaţiile sexuale să se manifeste în
plinătate, fără a fi stingherite de conceptul virginităţii, fecioriei şi al căsătoriei.
Libertinismul sexual devine o realitate. Acest aspect este constatat de James Cook
(1728 – 1779), navigator şi explorator britanic, care întâlneşte în Tahiti, Polinezia fete care se
comportau liber în privinţa sexualităţii, acceptând şi practicând cu ardoare sexul. În Anglia nu se
respingea aspectul erotic din viaţa indivizilor. Se cerea ca el să se petreacă particular şi în taină,
punându-se accent pe onorabilitate şi virtute morală. Homosexualitatea era interzisă. Cei
descoperiţi cu practicarea homosexualităţii erau pedepsiţi cu închisoarea.
Începând cu secolul XIX apare romantismul, care pune echilibrul formelor clasice în
favoarea libertăţii şi fanteziei. Romantismul înlocuieşte raţionalul din sexualitate cu emoţia şi
instinctul. Bărbatul şi femeia devin egali. Căsătoria se bazează pe dragoste reciprocă dintre două
persoane egale: bărbatul şi femeia. În această perioadă sunt exprimate şi păreri cărora căsătoria
constituie un „monopol odios” şi se susţine ca dragostea să fie liberă, să fie permise activităţi
sexuale înainte de căsătorie, cât şi extraconjugale.
Aceste idei, atitudini şi practici privind sexul şi sexualitatea din Europa, ajung în

13
America. La New York ia fiinţă Oneida Community care s-a preocupat de îmbogăţirea relaţiilor
sexuale şi sociale dintre bărbat şi femeie (Maria Mândru Ungureanu, 1994). Se practică controlul
naşterilor aplicându-se măsuri contraceptive.
În multe ţări ale lumii, dar mai ales în Anglia, către sfârşitul secolului XIX, în timpul
industrializării, apare victorialismul, curent de opinie în care morala etică are ca ideal negarea
sau reprimarea sexualităţii. Industrializarea conferă femeii prosperitate economică. Dragostea
trece pe planul secund. Teama că prosperitatea economică a femeii ar putea tulbura sistemul
matrimonial îi determină pe bărbaţi să-şi îndrepte atenţia către familie şi casă. Sunt cenzurate
referirile la sex. Se interzic conversaţiile şi cărţile în care precumpăneau relaţiile sexuale. Un
exemplu îl reprezintă confiscarea în anul 1899, de către poliţie, a cărţii Studies in the Psychology
of sex scoasă de Havelock Ellis, în care se făceau referiri la masturbaţie, heterosexualitate şi
homosexualitate, dorinţa sexuală, orgasm, impotenţă la bărbaţi şi frigiditate la femei.
Cu toate aceste preocupări ale victorialismului, activitatea homosexuală şi promiscuitatea
erau la ordinea zilei, iar făţărnicia, prefăcătoria, falsitatea erau aproape o regulă în
comportamentul indivizilor.

14
 Sexualitatea în epoca contemporană

La începutul secolului XX au loc mari evenimente economice, politice şi sociale.

Declanşarea primului Război Mondial are reflecţie şi în comportamentul social privind relaţiile
sexuale şi sexualitatea. Femeia capătă drept de vot prin constituţie. Ea participă activ la
dezvoltarea economică şi este implicată în politică. În această perioadă istorică, privitor la
relaţiile intime, un rol important îl au preocupările lui Sigmund Freud (1856 – 1939), psihiatru
austriac. El a studiat rolul sexualităţii în viaţă şi în artă, al visurilor şi al impulsurilor de
autoafirmare. Dintre publicaţiile sale: „Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii” prin care
reinstaurează relaţiile sexuale ca factor major în activitatea umană.
Contemporaneitatea se caracterizează de la început şi se menţine în continuare prin
nelinişte sexuală şi activitate sexuală intensă.
Progresele relizate pe toate planurile se reflectă şi asupra sexualităţii din punct de vedere
al concepţiei. Educaţia sexuală a tinerilor şi, în unele cazuri, a adulţilor, devine o preocupare
deosebită. Apar în acest scop nenumărate reviste, cărţi şi ilustraţii. Prima carte care neutralizează
dogma în victorialism este Căsătoria ideală (1926) sctisă de Theodor Van de Velde. El prezintă
deschi şi curajos toate aspectele lewgate de activitatea sexuală punându-se accent şi pe tehnici
convenabile de realizare a relaţiilor sexuale. Cea mai complexă sursă de informaţii privind
sexologia, o reprezintă cărţile de Alfred Charles Kinsey.
Preocuparea pentru educaţia sexuală a copiilor şi adolescenţilor a devenit o necesitate. S-
au introdus în şcoli programe de sexualitate, mai puţin în România. Rolul lor este de a-i informa
pe tineri despre ce nu este bine şi despre ce este bine în relaţiile sexuale. Se lămuresc multe
aspecte care i-ar putea conduce spre greşeli ce le.ar marca temporar sau pentru totdeauna
personalitatea. Conduita sexuală a adultului depinde în mare parte de informaţiile culese în
perioada adolescenţei.

15