Tabla de sah

Un tanar, lovit de necaz, s-a dus la o manastire, departe, si i-a spus unui batran intelept:
- Viata m-a dezamagit. As dori sa ajung la lumina Dumnezeiasca, pentru a ma vindeca de
suferinta, dar nu sunt in stare si o stiu prea bine. N-am sa pot petrece ani si ani in
meditatie, austeritate si invatatura. Este peste puterile mele. Nu se afla oare o cale mai
scurta, pentru unul ca mine?

Invatatorul l-a intrebat:

- Te-ai concentrat vreodata in viata ta asupra unui lucru?
- M-am nascut intr-o familie bogata. N-a trebuit sa muncesc niciodata. Ceea ce mi-a
placut, intr-adevar, este jocul de sah. Imi petreceam aproape tot timpul cu jocul acesta.
Invatatorul a chemat un calugar. A fost adusa o tabla de sah si o sabie cu taisul ascutit,
care stralucea in lumina soarelui. Invatatorul a asezat piesele pe tabla si i-a spus
calugarului, aratandu-i sabia:
- Mi-ai jurat ascultare si credinta. A venit vremea sa mi-o dovedesti. Ai sa joci o partida
de sah cu acest tanar, iar daca pierzi am sa-ti retez capul cu aceasta sabie. Daca insa
castigi, am sa-i retez capul adversarului tau. Toata viata si-a inchinat-o sahului si n-a
facut nimic altceva. Merita, asadar, sa i se taie capul daca pierde.

Cei doi jucatori s-au uitat la invatator si au vazut ca nu glumea. Au inceput sa joace. Din
prima clipa, tanarul a simtit un firicel de sudoar curgandu-i pe spinare, pentru ca isi
pusese viata in joc. Tabla de sah era lumea intreaga. Se facuse una cu ea, era el insusi o
tabla de sah. A facut cateva miscari mai proaste, apoi adversarul sau, calugarul, a facut o
greseala care a intors norocul de partea tanarului. Acesta a profitat si a atacat puternic.
Pozitiile adversarului au slabit si au inceput chiar sa fie doborate.

Tanarul si-a privit adversarul pe furis, fara sa ridice capul. A vazut un chip inteligent si
sincer, destul de muncit. S-a gandit la propria-i viata, searbada si neinsemnata. Si s-a
simtit pe data cuprins de mila.

A facut inadins o miscare stangace, apoi inca una. Isi distrugea singur pozitiile. Avea sa
piarda.
Atunci inteleptul a rasturnat tabla de sah, iar piesele s-au risipit in toate partile. Cei doi
jucatori l-au privit cu uimire.
- Nimeni n-a pierdut, nimeni n-a castigat, a spus el. Nu va cadea niciun cap.
S-a intors apoi catre tanar si a grait astfel:
........................................................................................
-Este nevoie de doua lucruri: concentrare si mila. Iar tu le-ai invatat azi pe amandoua.
Cat iti valoreaza viata?
Intr-o dupa amiaza frumoasa de toamna , un vestit guru , insotit de ucenicii sai , se
odihnea pe unul din malurile raului Gange. Unul dintre invatacei isi lasase privirea sa
cutreiere , distrata , peste o piatra gasita pe drum , in timp ce se gandea la multimile de
oameni veniti in acea zi sa asculte vorbele maestrului sau. "Invatatorule" , a spus el la un
moment dat , "ai darul de a invata orice om cum poate sa se elibereze de desartaciunile
lumii.Dar multi dintre cei care iti asculta cuvintele par sa isi piarda prea mult timp in
razboi cu ei insisi sau in cautarea unor distractii efemere . De ce isi risipesc ei viata in
acest fel ?"

"Desi viata omeneasca este cea mai pretioasa comoara de pe acest pamant , cei mai multi
oameni nu stiu sa ii recunoasca valoarea", i-a raspuns guru-ul.

"Cum asa ? Oricine stie sa aprecieze valoarea vietii , " a zis, contrariat, ucenicul.

"Nu este asa " , a replicat maestrul . " Fiecare om da o anumita valoare lucrurilor in
functie de felul in care gandeste. Persoane diferite , cu diverse grade de cunoastere ,
gasesc valori diferite in orice lucru.Piatra pe care ai gasit-o in praful drumului poate fi un
bun exemplu. Du-te la piata si vezi cati bani poti obtine pentru ea."

Cu mintea incetosata de confuzie, ucenicul s-a indreptat catre centrul orasului si s-a oprit
la un chiosc cu dulciuri pentru a intreba vanzatorul daca nu doreste sa ii cumpere
piatra.Omul a ras in hohote si l-a alungat : "Pleaca de aici, ma faci sa-mi pierd timpul !"

Invatacelul a incercat apoi sa isi scoata piatra la mezat la un taran cu o taraba de

legume."Am o multime musterii care sta la coada sa imi cumpere marfa ", i-a zis
taranul ." Iti dau o ceapa daca pleci de aici."

Ucenicul nu s-a dat batut si si-a incercat norocul in mai multe magazine, fara a avea insa
vreun succes. In cele din urma, si-a luat inima in dinti , si a intrat in pravalia bijutierului.
La vederea pietrei , acesta si-a holbat ochii , nevenindu-i sa-si dea crezare ochilor ."Imi
pare rau ", a spus bijutierul , "dar nu am suficient de multi bani pentru a-ti cumpara gema.
Dar pot sa iti dau 100 de rupii daca ma lasi sa o privesc mai mult."

Invatacelul a dat fuga la guru si i-a povestit ce s-a intamplat.

"Ai vazut " , a spus invatatorul , "cum oamenii ignoranti au confundat o gema pretioasa
cu o piatra fara valoare. Daca cineva ti-ar fi spus mai inainte ce valoarea are piatra asta ,
nu i-ai fi dat crezare si ai fi gandit ca este nebun. O astfel de piatra pretioasa este si viata
omului, si indiferent cum te tocmesti pentru ea , ea iti apartine numai tie."
 Parabola imparatului bou
A fost odata un imparat iubit si respectat deopotriva de popor si curteni ,
caruia i-a sarit intr-o zi o doaga si a inceput sa se creada bou. Pentru a
demonstra ca nu era decat o vita si nu o fiinta umana , obisnuia sa umble in
patru labe prin salile maretului sau palat , sa alunge mustele din juru-i cu o
coada imaginara si sa mugeasca din rasputeri la fiecare om pe care il
intalnea in cale.Nebunia lui nu mai avea vreun zagaz, asa ca , printre
sonorele-i mugete, imparatul se ruga cu lacrimi in ochi oricui il intalnea : "
Te rog din inima, pune mana pe coapsa asta vanjoasa.
! Si aici, pe ceafa asta groasa ! Nu-i asa ca le-ar sade bine intr-o tava de
friptura ? Duce-ti-ma degraba la macelar sau la abator sa ma taie , caci
rostul meu pe lume este sa le daruiesc oamenilor spre infruptare carnea mea
gustoasa".
Dupa o vreme , ideea fixa si-a croit drum in mintea lui atat de adanc, incat
imparatul a refuzat sa guste orice fel de bucate i se aduceau , cerand cu
insistenta numai fan si ovaz. Zilele se scurgeau una dupa alta , iar bietul
suveran slabea vazand cu ochii . Disperati, curtenii au apelat in cele din
urma la Avicena , un vindecator recunoscut in toata lumea rasariteana.
Vestitul doctor a cerut sa i se transmita imparatului ca in curand va primi
vizita unui macelar , care ii va indeplini apriga dorinta, taindu-i gatlejul si
portionandu-i carnea astfel incat sa se bucure de ea cat mai multi oameni.
La auzul acestei vesti minunate, imparatul a mugit de bucurie , asurzindu-i
pe toti cei din jur si a inceput sa numere cu nerabdare minutele care il mai
desparteau de mult asteptata lui moarte.

In ziua si la ora hotarata , Avicena si-a facut o intrare dramatica in palat,

imbracat in niste straie imbibate de sange si cu un urias cutit de macelar in
maini. Imediat ce a trecut pragul salii imparatesti , el a pornit sa strige cu un
glas infiorator : " Unde este boul de jerfit ? De cand astept sa-l pun la protap
!" Imparatul a slobozit un "muuu" entuziast si a rupt-o la fuga catre acela pe
care il credea cel mai mare binefacator al sau. La vederea zanaticului,
vindecatorul a pus cutitul de o parte si a inceput sa isi cerceteze cu atentie
pacientul. Si-a asezat mana peste spinarea lui si peste solduri, incercand cu
degetele stratul de grasime si fragezimea carnii. Apoi a oftat dezamagit si a
spus " Acest bou este prea pricajit ca imi mai murdaresc sculele de macelar
cu el. Puneti-l la ingrasat si atunci cand va avea greutatea potrivita ,
chemati-ma si voi veni fara zabava ".

Asa s-a facut ca suveranul a catadicsit sa se hraneasca din nou cu mancare

omeneasca si nu cu nutret , iar odata cu trecerea zilelor a reinvatat sa fie om
 si imparat.

Ucenicia lui Platon pe langa Socrate | O

poveste cu talc
Intr-o zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a raspuns : “ Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai frumos spic de
grau pe care il vei gasi , dar tine cont ca nu ai voie sa faci decat o singura incercare.”
Platon l-a ascultat fara sa cracneasca , si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.

Socrate l-a intrebat ce se intamplase , iar Platon l-a lamurit : “ Atunci cand am intrat in
lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am gandit ca poate voi gasi un altul si mai
maiestos , asa ca am mers mai departe . Am cautat in zadar dupa aceea , caci nu am aflat
nici un alt spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.”

Socrate i-a spus : “Aceasta este dragostea.”

Intr-o alta zi , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este casatoria.

Socrate i-a zis :”Mergi pana la padure si taie-mi cel mai mandru si mai chipes brad , dar
adu-ti aminte ca nu ai voie sa faci decat un singur drum pentru asta.”Platon a facut
intocmai si a revenit dupa un timp cu un brad nu tocmai inalt si nu foarte frumos , dar
indeajuns de aratos .”

Socrate l-a intrebat de ce a ales tocmai acel pom , iar Platon i-a raspuns : “ Am vazut
niste brazi foarte falnici in drumul meu prin padure, dar mi-am amintit ce s-a intamplat
ultima data , cu spicul de grau, asa ca l-am ales pe acesta.Mi-a fost teama ca daca nu il
iau cu mine ma voi intoarce din nou cu mainile goale , desi nu a fost chiar cel mai frumos
brad pe care l-am zarit.”

Socrate i-a spus : “Aceasta este casatoria”.

Cu o alta ocazie , Platon l-a intrebat pe Socrate ce este fericirea.

De aceasta data , Socrate l-a indrumat : “Du-te pe malul raului si culege cea mai
frumoasa floare pe care o vei gasi , dar tine seama ca nu poti sa alegi decat o singura
data.”Platon a facut asa cum i s-a cerut si , la intoarcere , a povestit : “ Am vazut aceasta
floare langa rau , am cules-o si m-am gandit ca este cea mai frumoasa dintre suratele ei.
Desi am zarit si alte flori minunate , continui sa cred ca aceasta este fara egal.”

Platon i-a zis : “Aceasta este fericirea”.

Cu un alt prilej , Platon si-a intrebat invatatorul ce este viata.

Socrate i-a cerut sa faca un nou drum in padure si sa aduca de acolo cea mai frumoasa
floare care ii va iesi in cale. Platon a plecat de indata , gata sa isi duca la indeplinire
sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu si-a mai facut aparitia.

Socrate a mers si el in padure, sa isi caute ucenicul. In cele din urma , l-a descoperit in
mijlocul unei poiene. Socrate l-a intrebat daca a descoperit preafrumoasa floare , iar
Platon i-a aratat-o , rasarind din pamant chiar langa el. Invatatorul l-a intrebat de ce nu
adusese floarea la casa sa , iar Platon i-a spus : “ Daca faceam asta , s-ar fi vestejit
curand.Chiar daca nu o rup , ea va muri, mai devreme sau mai tarziu. Asa ca am stat in
preajma ei atunci cand a inflorit , iar atunci cand se va ofili voi cauta o alta , la fel de
frumoasa .De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.”

Socrate i-a spus : “ Ei bine , se pare ca stii deja adevarul despre viata”.