Dragostea, cuplul, familia

Iubirea între Eros şi Agapè

Ce este dragostea?
• Grecii o numeau: “nebunia zeilor”
• Dragostea este un fenomen involuntar; neurologii
spun că e ceva instinctiv, ca un impuls (ca setea, de
ex.): a tânji după o persoană (cum tânjești după
apă, când ești însetat.
• Dragostea e un fenomen multidimensional:
biologic, psihologic, social şi cultural;
• Formă de comunicare cu celălalt (comunicarea
interpersonală);
• Ca şi fenomenul morţii, iubirea este un act natural,
transformat în act cultural prin intermediul reţelei
de gesturi şi rituri cu care îl înconjurăm.
 Ce este dragostea?
• Shakespeare a spus: “Love is
blind and lovers cannot see.”
• Aristotle a spus: “Love e
alcătuită dintr-un singur
suflet care locuiește în două
trupuri diferite.”
 Dragostea – fapt natural
• Conform unora dintre neurologi, iubirea e una dintre cele trei sisteme cerebrale de bază care s-
au format și s-au perfecționat pentru împerechere și reproducere:
• Impulsul sexual sau pofta - pofta de a obține satisfacția sexuală – s-a dezvoltat pentru a ne
ajuta să găsim o serie de potențiali parteneri de împerechere. Pofta nu este axată în mod
necesar pe un anumit individ.
• Dragostea romantică – când te gândești obsesiv la cineva și tânjești după o anumită persoană -
a evoluat pentru a ne permite să ne concentrăm energia de împerechere doar pe un singur
individ la un moment dat. Cum spunea poetul indian Kabir: „Calea iubirii este îngustă; există loc
pentru unul singur.“
• Atașamentul - sentimentul de unire profundă cu un partener pe termen lung - a evoluat pentru
a ne permite să rămânem cu un partener, cel puțin suficient de mult pentru a crește măcar un
singur copil împreună, ca o echipă, deși mulți dintre noi rămânem împreună mult mai mult, și
ne bucurăm de beneficiile vieții alături de un partener, chiar și atunci când nu mai există
obiectivul de a avea copii.

• “Avem două creiere, două minţi şi două feluri diferite de inteligenţă: cea raţională şi cea
emoţională. Felul cum reuşim în viaţă este determinat de ambele – nu contează doar IQ-ul, ci
şi inteligenţa emoţională.” (Daniel Goleman)
 Iubirea – un construct cultural
• Roberto Unger (filosof brazilian): “O serie de imagini culturale
puternice ale iubirii romantice invadează necruțător
(post)modernitatea, le motivează și le însuflețesc viața altfel cat se
poate de obișnuită nu numai celor care caută cu ardoare acel vis de
iubire, ci și celor cinici care doresc să demaste dragostea ca fiind o
simplă mască ce acopera dorința sexuală”.
• Idealul occidental al iubirii romantice a câștigat în mod constant tot
mai mult teren pe plan internațional. Studiile comparative culturale
arată că toți tinerii, din Pakistan în China, și din Polinezia în Malawi, în
zilele noastre, ar spune că nu mai doresc căsătorii aranjate; în schimb,
ei speră într-o poveste de dragoste romantică pasională, care le va
înflăcara inimile și în cele din urmă ii va uni cu un iubit/-ă ideal/-ă într-
o căsătorie idilică dintre două suflete pereche.
Iubirea – construct
cultural
• În Trinidad, în zilele noastre,
moravurile sexuale au fost extrem de
influențate de serialele americane
comerciale, care, în tandem cu
transformările economice profunde
prin care a trecut țara, au încurajat
femeile să aștepte aceeași retorică
romantică de la pețitorii lor. Bărbații
tolerează tacit această cerere, în
speranța că, astfel, vor seduce cât mai
multe femei posibil.
Iluzia iubirii
• Ralph Linton, antropolog:
„Eroul filmului american modern este
întotdeauna un îndrăgostit romantic, la fel cum
eroul unui poem epic arab vechi este
întotdeauna un epileptic. Un cinic ar putea
spune că, la nivelul oricărei populații obișnuite,
procentul persoanelor care au o afinitate
pentru dragostea romantică de tip Hollywood
e cam la fel de mare ca cel al persoanelor care
fac crize epileptice. Cu toate acestea, având în
vedere că nu se bucură de o prea mare
încurajare socială, oricare dintre cele două
comportamente poate fi imitat destul de ușor,
fără ca cel implicat să recunoască nici măcar
față de el însuși că jocul lui nu este unul
autentic“.
 René
Magritte,
Îndrăgostiții
(1928)
Iubirea ca nebunie/ maladie
• Despre dragostea se vorbește de multe ori în limbajul
metaforic al nebuniei. Oamenii îndrăgostiți sunt „bolnavi
de dragoste“, iubiții sunt „nebun unul după celălalt“, și
se crede că au pierdut contactul cu realitatea obișnuită,
fiind predispuși la iluzii și stări sporite de exaltare și de
anxietate.
• În ultimele decenii, cercetătorii din științele sociale și
consilierii matrimoniali care au scris despre dragoste au
luat metafora bolii destul de în serios, înfățișând iubirea
romantică drept o evadare nesănătoasă din realitate, în
fanteziile morbide, de care trebuie să scapi pentru a
ajunge la vârsta adultă, în care căsătoria e un
aranjament cât se poate de convenabil.
 Cuvinte de dragoste – în diferite culturi
• Yuanfen (chineză): O relație de dragoste stabilită de individ pe baza principiilor culturii
chineze
• Mamihlapinatapei (populația Yaghan): O privire care, în lipsa cuvintelor, e împărtășită de
doi oameni care vor să înceapă o relație, dar niciunul nu are inițiativa.
• Cafuné (portugheză braziliană): A-ți plimba încet degetele prin părul cuiva.
• Retrouvailles (franceză): Fericirea de a revedea pe cineva după o lungă perioadă de timp.
• La douleur exquise (franceză): Durerea uriașă pe care o simți în inimă atunci când dorești
pe cineva, dar nu-l poți avea.
• Ya’aburnee (arabă): Speranța că o să mori mai devreme decât celălalt, ca să nu fii nevoit să
trăiești fără el/ ea.
• Forelsket (norvegiană): Euforia pe care o simți atunci când te îndrăgostești pentru prima
oară.
• Saudade (portugheză): Sentimentul de a tânji, de a-ți fi dor de cineva care e departe de
tine.
1. EROS (iubirea erotică): dorinţă,iubire pasională. Cuvântul care definește, prin excelență, dragostea
dintre sexe (are întotdeauna o parte predominantă fizică).

Aristotel: Eros “începe întotdeauna cu plăcerea ochiului, că nimeni nu se îndrăgostește fără a fi încântat
mai întâi de frumusețe” (Etica nicomahică).

2. PHILIA – E cuvântul care se bucură de cea mai mare considerație în limba greacă nereligioasă.
Descrie o relație caldă, intimă, delicată a trupului, a minții și a spiritului (verbul philein poate să
însemne și a săruta, a mângâia, dar el are un înțeles mult mai complex). O astfel de dragoste, philia
(prietenia), e supusă timpului și poate să dispară.

3.AGAPÉ– iubirea raţională, bazată pe o evaluare a celui iubit; iubire cu caracter moral; presupune
fenomenul valorizării; iubirea altruistă. Verbul agapan e mult mai comun decât substantivul agape.
“Agape este un cuvânt care s-a născut în sânul religiei revelate”.

Tipuri de iubire – cultura grecească

Tipuri de iubire – cultura grecească

4. STORGÉ: iubire prietenească, bazată pe susţinere reciprocă, pe o

cunoaştere îndelungată; relaţie care implică onestitate, loialitate,
maturitate). În limba greacă nereligioasă, acesta este cuvântul folosit pentru
dragostea dintre membrii familiei.
5. PRAGMA: iubire bazată pe satisfacerea anumitor interese, nu e obligatoriu
să fie de natură materială;
6. LUDUS: un fel de joc sau dragoste fără angajamente. Minciuna face parte
din acest joc; iubirea-joc,oscilantă,copilărească,predispusă la infidelităţi;
7. MANIA: o iubire obsesivă sau posesivă, plină de gelozie şi extremă.
dependenţa dezvoltată faţă de o altă persoană.
Agapé– frescă
paleocreștină

Expresia cea mai înaltă

a iubirii creștine sunt
mesele comune,
numite „agape” care
aveau loc înainte sau în
legătură cu liturghia,
dar separate de
aceasta, care
culminează cu un
consum mistic, chiar
tainic, al Preacuratului
Trup și al Preacinstitului
Sînge.
„În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înșine, ne încântăm cu voluptățile
tremurului nostru erotic, din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă și
mai profundă cu cât distanța de persoana iubită e mai mare.” (Emil Cioran)
„Iubirea înseamnă a fi doi și a nu fi decât unul. Un bărbat și o femeie ce se
topesc într-un înger.” (Victor Hugo)

„De ce îi este omului astăzi foame? De iubire și de sens.” (Nicolae Steinhardt)

Despre iubire
 Surse literare şi iconografice;

SURSELE Surse cinematografice;

folosite
pentru Manualele de seducţie;

alcătuirea
Corespondenţa amoroasă, jurnalele intime,
unei istorii a memoriile, blogurile.

iubirii Iubirea implică şi o formă de SEDUCŢIE (verbu

seduco,-seducere înseamnă “a duce deoparte”, “a
trage la o parte”).
 Viziunea religioasă
asupra iubirii
• În Budism: kama este iubirea senzuală; majoritatea
budiștilor o consideră un obstacol în calea
iluminării, fiind percepută ca o dragoste egoistă;
• karuna este iubirea-compasiune și milă care îi ajută
pe ceilalți să nu mai sufere; e complementară
înțelepciunii și e esențială pentru iluminare;
• advesa și metta sunt tipuri de iubire milostivă;
acest tip de dragoste e necondiționată și necesită o
acceptare de sine. Este o concepție destul de
diferită de viziunile clasice asupra iubirii care e
confundată adesea cu atașament și dorință sexuală
și care, de obicei, sunt egoiste.
• Budismul vorbește, în schimb, de detașare și de
dorința neegoistă de a-i ajuta pe ceilalți.
Viziunea religioasă asupra iubirii
Majoritatea creștinilor cred că Dumnezeu este sursa și esența iubirii
eterne; în Noul Testament, expresia Dumnezeu este iubire apare explicit
de două ori: Ioan 1, 4: 8, 16.
Cele mai importante porunci date creștinilor: „Să iubeşti pe Dumnezeu.
Mai mare decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu 12, 28-37) și "Să
iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Matei. 22, 39)
În Noul Testament, scris în limba greacă, se foloseau doar două cuvinte
pentru dragoste: agapé și philia.
 • "Dar de la începutul făpturii, bărbat și
femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea,
Iubirea în creștinism va lăsa omul pe tatăl său și pe mama
sa și se va lipi de femeia sa. Și vor fi
. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este
amândoi un trup; așa că nu mai sunt
binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu doi, ci un trup. Deci, ceea ce
se laudă, nu se trufeşte. Dumnezeu a unit, omul să nu
5 Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu despartă" (Marcu, 10, 6-9 ; Matei, 19,
. 5-6 ; Fac, 2, 24).
caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu
gândeşte răul.
6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură
.
de adevăr.
7 Toate le suferă, toate le crede, toate le
.
nădăjduieşte, toate le rabdă.
8 Dragostea nu cade niciodată. (Sf. Apostol
.
Pavel, Corinteni 1, 13 4-8)
 "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să
te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor
tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău
cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui
Iacov că îl va da lor". (Deuteronom, 30: 20).

Iubirea in În ebraică, ahava este cuvântul cel mai des folosit pentru a
denumit atât iubirea dintre oameni sau dintre membrii familiei,
cât și iubirea de Dumnezeu.
iudaism Alți termeni înrudiți, dar diferiți de ahava sunt: chen (bunătate,
milostenie, gând bun) și chesed (bunătate, iubire), termeni care
(Vechiul practic combină sensurile de afecțiune și compasiune.
Iubirea dintre soți este un ingredient esențial al vieții omului:
Testament) "Ai o femeie după inima ta? Nu o lepăda, dar cu una pe care n-o
iubeşti să nu-ţi legi capul. (Ecleziastul, 7:9)
Cartea Vechiului Testament Cântarea Cântărilor este
considerată o metaforă romantică a iubirii dintre Dumnezeu și
poporul său, dar este interpretat adesea ca un text despre
dragostea dintre bărbat și femeie.
Miturile despre iubire

• Miturile vorbesc despre două forme de cucerire amoroasă,

ambele agresive (VIOLUL SAU RAPTUL şi FURTUL).
• Zeii înşişi recurg la stratageme pentru a se apropia de victimele
muritoare (Zeus, Apollo, Hades, Eros însuşi o răpeşte pe Psyché,
fără a i se arăta).

• Răpirea sabinelor de către romani.

• Unele dinastii au fost întemeiate pornind de la un furt (ex. David

îl trimite pe Urie la război pentru a o răpi pe Batşeba, care va
deveni astfel mama lui Solomon).
Răpirea Sabinelor, Sebastian Ricci
Iubirea în Antichitate
• În lucrarea sa, intitulată Ars amandi (Arta iubirii), Ovidiu scrie
despre preliminariile dragostei, bărbatul fiind cel ce trebuie să facă
primul pas – „o fată aşteaptă un semn de iubire / şi-i bucuroasă când
e de tânăr făcut”.
• Ovidius, Remedia amatoris
• “Reţete” pentru cucerirea victimei; Sfaturi privind frumuseţea
corporală şi spirituală; “Leacuri” pentru îndrăgostiţi:

“Lecţiile mele, veniţi, le-nvăţaţi, voi inimi zdrobite,

Voi înşelaţi în dragostea voastră, amar înşelată,
Leacul iubirii voi tot de la mine acum ascultaţi-l.
Eu v-am rănit –eu leacul vi-l dau cu aceeaşi măsură.”

!!!! Multe dintre simbolurile noastre tradiționale de nuntă vin din

Roma Antică. Purtarea unui inel pe al treilea deget de la mâna
stângă simbolizează un angajament; mireasa care poartă o rochie
albă și voal și participarea la ceremonie a unei „domnișoare de
onoare.“
 • În Antichitatea târzie, dreptul roman ajunsese să
confere o anume protecţie concubinei, în special
acordând copilului acesteia o mică parte din
averea tatălui natural, moştenire la care aceștia
erau cu atât mai îndreptăţiţi dacă el murea fără
testament sau fără moştenitori legitimi. Adept și
promotor al creștinismului, Împăratul
Constantin, care a trăit în secolul al IV-lea, a
Iubirea în încercat să descurajeze concubinajul, acordând
bărbaţilor dreptul de a se căsători cu
Antichitate concubinele lor şi de a-şi recunoaşte copiii. Dar
nici o lege nu a putut eradica concubinajul când
cultura greco-romană a acceptat pe scară largă
infidelitatea bărbatului în căsătorie.
• Antichitatea este o epocă a senzualităţii
necenzurate, ritualurile maritale au caracter
orgiastic; simbolismul falic este prezent în toate
artele vizuale (ex: frescele de la Pompei);
Mitul lui Eros și Psyché
(descris pentru prima dată de Apuleius în Metamorfoze)

se referă la iubirea care învinge toate obstacolele.

Un cuplu regal din Creta avea trei fiice, dintre care cea mai
tânără, Psyche, era deosebit de frumoasă. Din acest motiv,
localnicii neglijau cultul Afroditei, ceea ce a declanșat ura
acestei zeițe față de tânăra rivală. Afrodita ii cere fiului ei,
Eros, ca prin săgețile sale să o facă să se îndrăgostească de
un monstru. Dar, din neatenție, Eros se înțeapă într-una din
săgeți și astfel el însuși se va îndrăgosti de Psyche.
 Iubirea în Evul Mediu

Dragostea cavalerească, ce are în

centrul ei un ideal uman, mai mult sau mai
puţin tangibil, i-a schimbat nu doar pe
bărbaţii şi femeile Evului Mediu, ci şi
întreaga civilizaţie europeană. Căutând
dragostea şi asociindu-i frumuseţea fizică şi
spirituală, strămoşii noștri au creat un
univers ce îmbină sentimente şi sensibilităţi
nemaiîntâlnite până atunci.
Miniaturile, manuscrisele, cântecele
trubadurilor sau dialogurile cotidiene ne
lasă să descoperim şi o lume a dorinţelor
erotice, deopotrivă feminine şi masculine.
 Iubirea în Evul
Mediu
Evul Mediu constituie o
perioadă istorică a
contrastelor, în care, deşi
condiţiile de existenţă erau
precare, iar războaiele se
remarcau prin cruzime,
oamenii nu încetau să
aspire la fericire, la dragoste
şi la o viaţă împlinită.
Sociologul și antropologul
francez Marcel Mauss spune
că ritualui iubirii Evului
Mediu „ocupă locul pe care-
l are azi sexul în societatea
noastră”.
Dragoste și sexualitate în Evul
Mediu
Biserica este aceea care în Evul Mediu are o
influenţă extrem de puternică inclusiv în ceea ce
priveşte stabilirea normelor de „conduită sexuală”,
ea admiţând raporturile intime între cei doi soţi,
stabilind însă totodată interdicţii şi penitenţe.
Aşadar, soţii trebuiau să ţină cont de calendarul
liturgic, iar ziua de duminică trebuia destinată
abstinenţei, ca de altfel şi zilele de miercuri şi vineri.
Lor li se adaugă cele trei perioade de post,
respectiv patruzeci de zile înainte de sărbătorile
Crăciunului şi Paştilor. Actul sexual îi întina pe soţi şi,
conform Bisericii, ei nu puteau avea acces în
lăcaşurile de cult decât spalaţi pe mâini în urma
actului intim:„bărbatul care s-a culcat cu femeia lui
nu trebuie să intre în Biserică dacă nu s-a spălat cu
apă şi chiar dacă s-a spălat nu trebuie să intre de
îndată”(Jean Verdon, Dragostea în Evul Mediu, Iași,
Editura Humanitas, 2009, p. 39).
 Iubirea curtenească
• Idealul iubirii curteneşti (începând cu sec. al
XII-lea)
• Doamnele din sudul Franţei au impus un ideal
de cavaler – care se remarca prin bravură şi
curtoazie –, precum şi un ideal de iubire
(finamor,vraiamor);
• Relaţia dintre îndrăgostit şi Doamna sa
urmează tiparul vasalic: poetul se află în
slujba Doamnei, la fel cum vasalul se află în
serviciul Seniorului său: el îi datorează
“omagiul”, ceremonie prin care un cavaler se
declară a fi supusul unui senior.
• Textele și operele artistice ale vremii vorbesc
de biceiul de a purta la turniruri vălul sau
cămaşa femeii iubite–obiecte care păstrează
mirosul părului sau al trupului iubitei.
 • În 1372, un cavaler francez pe nume Geoffroy
de la Tour Landry a scris o carte pentru fiicele
sale despre cum pot să-și găsească un soț
decent (adică bogat). Cartea sa, Livre du
Iubire și Chevalier de la Tour Landry, este plină de
povești despre călugări afemeiați și soții

căsătorie în nesupuse.
• Morala cărții este că dorințele și pasiunile
necontrolate ale femeii trebuie înfrânate prin
Evul Mediu căsătorie sau prin religie. Femeile aveau
nevoie de un soț bun care să le tempereze, iar
ele trebuiau să-și iubească soțul și să-i rămână
fidele. Recompensa pentru respectarea acestui
lucru era un soț loial.
 Bibliografie selectivă:
• José ORTEGA Y GASSET, Studii despre iubire, trad. de Sorin Mărculescu, Buc.,
Ed. Humanitas, 1991;
• Paul EVDOKIMOV, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei
ortodoxe, Buc., Ed. Christiana, 1999.
• Johan HUIZINGA, Amurgul Evului Mediu. Studiu despre formele de viaţă şi de
gândire din secolele al XIV-lea şi al XV-lea în Franţa şi în Ţările de Jos, trad.
de H. R. Radian, Buc., Ed. Meridiane, 1993, cap. «Stilizarea dragostei»şi
«Formele convenţionale ale dragostei»;
• Jean Verdon, Dragostea în Evul mediu. Trup, sexualitate şi sentiment,
Bucureşti: Humanitas, 2009.
• Michel Foucault, Istoria Sexualității, traducere de B.Stanciu și A.Onete,
Timișoara, Editura de Vest, 1995
• Elizabeth Abbott, O istorie a amantelor, Ed. Lider, Bucureşti, 2005