Sunteți pe pagina 1din 5

Eternul feminine-Garabet Ibraileanu

1. F[...]ndoială că femeia are o fineţe intelectuală prin care ea întrece pe bărbat. Un bărbat
niciodată n-are să ghiceasă cu atâta siguranţă şi repreziciune, într-un moment dat, ceea ce
se petrece în sufletul altui om, mai ales în sufletul femeii.

E greu s-ascunzi ceea ce simţi şi ce gândeşti în faţa unei femei, mai ales atunci când ea e
interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă.
Pe când femeia, pentru el rămâne veşnic o enigmă -- de aici reputaţia femeii de mister
indescifrabil.

Această însuşire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o sileşte să
ghicească ce simte copilul şi prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol
care o făcea să-şi ascundă gândurile sale şi, totodată, să ghicească gândirile stăpânului...

2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducţie, nu poate să spună


adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel îşi poate păstra caracterul de sfinx şi
deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ...

3. Toate femeile ştiu să tacă ori să ascundă. Şi o femeie, cu cât e mai femeie, cu atâta
posedă mai mult acest caracter şi deci cu atât e mai enigmatică, ori cu atâta e toate
acestea, cu cât e mai femeie.

4. Este drept că femeia, prin natura ei mai afectivă, ar trebui să fie condamnată numai la
efuziuni de sentiment (în voia cărora se lasă în adevăr unele scriitoare); dar nu-i mai puţin
adevărat că în femeie există şi o seculară rezervă înnăscută -- ca o adaptare la viaţa
erotică -- rezervă care se generalizează în toată viaţa ei sentimentală. Şi nu puţine femei
se supun mai degrabă acestuia din urmă decât celuilalt imperativ al naturii lor. În cazul
acesta poezia feminină se poate defini ca un romantism comprimat.

5. Situaţia subordonată a femeii din toate timpurile, necesitatea de a îngriji şi de a


înţelege fiinţele mici, când acestea nu ştiu încă să vorbească, precum şi propria ei
slăbiciune de fiinţă veşnic dezarmată, care are veşnic nevoie de protecţie, au determinat şi
au dezvoltat în femeie aptitudinea nu numai de a înţelege intuitiv mai bine decât bărbatul
orice suferinţă, dar şi de a compătimi anticipat cu orice fiinţă dezarmată. Această
tendinţă, mai cu seamă într-un suflet feminin de elită, se rezolvă într-o simpatie autentică,
naturală, care se răsfrânge asupra întregii naturi vii cu o amploare şi cu o intensitate
absolut necunoscute bărbaţilor.

6. Feminitatea puternică este, în adev[...]ntotdeauna în luptă cu masculul. Sensibilitate la,


să-i zicem, eternul masculin, cochetărie, defensivă provocatoare faţă de agresor, în sfârşit,
o întreagă politică şi diplomaţie cu adversarul, plină de suspiciuni ca orice politică de
acest fel.
7. Am spus aiurea că în afacerile de sentiment femeile, conştient şi inconştient, îşi ţin
jocul ascuns faţă de bărbat. Acest secret îl păstrează şi scriitoarele, când sunt femei de
rasă, adică femei în adevăratul înţeles al cuvântului. Şi-l păstrează chiar şi pe socoteala
eroinelor lor. Altfel şi-ar trăda sexul, ar deroga de la obligaţiile spiritului ăfaţăî de corp,
ceea ce ar fi un defect estetic, dar un câştig pentru ştiinţa sufletului, căci numai o femeie
ar putea să ne spună bine ce se petrece în sufletul femeiesc. Dar acest lucru nu-l va face
niciodată o femeie. Nu cred să fi existat vreodată o femeie adevărată care să fi spus -- în
viaţa reală sau în literatură -- tot ce se petrece în sufletul ei. Numai bărbaţii spun tot --
femeii iubite, confidenţilor, cititorilor, lumii întregi. Sunt şi femei care, până la un punct,
dar numai până la un punct, se destăinuiesc, dar acele femei nu fac parte din cele mai
feminine -- şi destăinuirea lor nu aduce o lumină apreciabilă asupra sufletului femeiesc.

8. Corpul unei femei tinere -- elasticitatea lui, rotunzimile calde, fineţea şi luminozitatea
epidermei -- este realizarea formală şi structurală cea mai desăvârşită a materiei vii, este
miracolul suprem înfăptuit de natură după miliarde de dibuiri şi încercări neizbutite, este
termenul ultim al evoluţiei cosmice.

9. Feminitatea agita molem. Fiinţa neutră, improblematică, inofensivă, fata mică de zece
ani, în unghiuri drepte ori ascuţite, cu două beţe în loc de picioare, dizgraţioasă la figură,
devine adesea la cincisprezece ani izvor de seducţii roind din formele rotunzite, din
reliefurile ce se anunţă, din enigmaticul ,,da şi nu" inconştient încă al figurii, din
încreţiturile rochiei, din atitudini pasive şi cu atât mai imperative -- seducţii care lipsesc
adesea femeilor frumoase, ,,reci", cum spunem noi, lipsite de ,,vinoncoace", cum spune
poporul, expresii care indică deficitul acelui principiu, vital nou, care a operat la
pubertate mai puternic în fata mică, dizgraţioasă, decât în cea frumoasă, supraîncărcând-o
de electricitate feminină. Amorurile inspirate de aceste femei -- de obicei pasiuni tiranice,
până la degradarea bărbatului, fiindcă nu sunt provocate şi de impresii estetice, ci numai
de cauze biologice -- sunt privite ca nişte nebunii, iar poporul le crede datorite farmecelor
şi vrăjilor.

10. O femeie pudică ar trebui să nu umble. Dacă ar fi logică în rezerva ei, ar trebui nici să
respire! Ar trebui să se suprime.

11. De ce femeile n-au gelozie retrospectivă? Pentru că la ele e senzaţia principală, nu


forma şi deci imaginaţia (adică chinul grozav al obsesiei imaginaţiilor precise şi odioase).

12. Unele femei iubesc mai mult bărbatul ori amantul, altele mai mult copiii. Tot aşa şi
scriitorii: unii mai mult operele scrise, alţii mai mult opera plănuită.

13. Există imagine mai încântătoare undeva pe planetă, în sistemul solar, în univers, decât
o femeie înaltă şi zveltă, frumoasă şi elegantă, care se dezbracă încet, a lene, cu gândul
aiurea, zâmbind unei amintiri, unei aşteptări?

14. Fără iubire şi chiar fără simpatie, un bărbat poate să aibă legături cu o femeie; o
femeie, fără nici un sentiment pentru bărbat, nu poate să aibă legături, decât cu un adânc
dezgust...
15. Un bărbat urât poate fi iubit tocmai pentru că nu are calităţile ca să fie iubit... O
femeie poate iubi pe un bărbat ca să-i aline suferinţele că nu poate fi iubit... Şi, oare,
această jertfă de sine nu poate fi şi ea cauza marii pasiuni a femeii care se ,,jertfeşte"?
Căci -- cine nu ştie? -- iubim mai mult pentru ceea ce dăm, decât pentru ceea ce ni se dă
şi, mai ales, pe acei pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru
copil, nu are altă cauză...

16. Nimic nu este mai deosebit de bărbat, decât femeia. Priviţi numai la aceste două
fiinţe, la bărbosul animal masculin, atât de banal, bietul, şi la gingaşa creatură albă,
idealizată în toate felurile, şi în Venerea de la Milo şi în Venerea Calipige de la Siracusa,
şi spuneţi dacă aceste două fiinţe pot fi egale la suflet?

17. Se spune că femeia e mai sentimentală, că ne-ar fi superioară prin afectivitate. În


adevăr, femeia are o sentimentalitate superioară bărbatului: sentimentalitatea ,,casnică".
Sentimentul de familie e mai dezvoltat la ea. Femeia va sacrifica aproape totdeauna
interesele generale intereselor ei. Pentru femeie, acei care nu fac parte din casa ei sunt
străini, sunt chiar duşmani. Când o femeie are simpatie pentru cineva, ea simte nevoia ca
acela sa devină membru al familiei ei. Ea nu poate concepe simpatia pentru cineva care,
într-un fel sau altul, n-ar face parte din ,,casa" ei. Mai curios e că chiar atunci când femeia
dă o lovitură teribilă casei, ea tot rămâne ,,casnică" [...] Această sentimentalitate
casnic[...]n raport invers cu sentimentele sociale. Rolul femeii de a purta şi creşte copii,
de a fi zeiţa casnică, o face nesocială, dacă nu chiar antisocială.

Bărbatul, din contra... Dar cine nu ştie că, în genere, bărbatul e socotit de femeie ca ,,un
duşman al casei". El are sentimentul casnic foarte slab, iar sentimentul social foarte
dezvoltat. Un bărbat pune de multe ori interesele comunităţii mai presus de ale familiei.

18. Generozitatea e o însuşire eminamente bărbătească, ca şi iertarea şi uitarea. Bărbatul e


prin natura sa mult mai gata să zică ,,treacă de la mine" şi ,,să taie poala şi să fugă".
Femeia e mai vindicativă, ea are memoria jignirilor şi a ofenselor mult mai lungă, e
veşnic în gardă. Toate acestea, desigur, tot din pricina rolului ei de supusă a bărbatului. Se
ştie că robia nu e o stare favorabilă pentru dezvoltarea generozităţii şi a iertării.
Generozitatea e virtutea celor tari.

19. Un bărbat poate lega o discuţie intimă cu orice femeie, cu o femeie pe care abia a
văzut-o, cu o femeie pentru care nu are nici o consideraţie, cu o femeie dintr-o categorie
socială cu totul inferioară etc. O femeie, din contra, dacă e normală, nu acordă nimic
unui bărbat, pentru care n-are cel puţin afecţiune, dacă nu chiar iubire. Desigur că acest
lucru are o explicaţie naturală. Ţi-i indiferent moralmente, la urma urmei, pe cine supui,
dar nu-ţi poate fi indiferent cui te supui de bună voie.

20. Bărbatul, când e gelos, preferă să se schilodească, femeia iubită, să moară chiar, să
moară în torturi, dacă nu se poate altfel, decât să iubească pe altul sau, chiar, decât să
devină indiferentă sau, şi mai puţin, decât să-i scadă patima.
21. Situaţia femeii [...] nu o poate simţi şi nu o poate vedea bine decât numai o femeie.
Bărbatul, prin definiţie, e neatent la munca de ceas cu ceas a femeii gospodine, fără nici o
strălucire şi fără efecte vădite şi apreciabile.

22. Un om care-şi pompează în chip nefiresc toată energia la creier, e deja un bătrân. Un
intelectual bătrân e un bătrân la pătrat. Femeia ştie toate acestea inconştient. De aceea, pe
o femeie ,,fină" mai degrabă o va ,,cuceri" un domn tomnatic simplu, decât unul tomnatic
la puterea a doua.

23. Pentru bărbat intelectualismul femeii, adică, de obicei, bas-bleu-ismul, e ceva oribil,
dar inteligenţa şi cultura ei este o calitate. Nu pentru ca să citească împreună cu ea
Critica raţiunii pure, dar pentru că inteligenţa sau, mai exact, fineţea intelectuală a femeii
este un semn de delicateţe sufletească şi organică, lucru foarte plăcut bărbatului şi pentru
că, în momentele când ,,omne animal" etc., e mai bine să poţi discuta cu femeia ,,fină"
despre valută, decât să n-ai ce vorbi şi să nu poţi face faţă împrejurării.

24. Natura împerechează fiinţe cât mai apropiate ca vârstă.

Aşa-i trebuie ei pentru scopurile sale. La oamenii simpli, mai aproape de natură,
împerecherile nepotrivite se datoresc unor cauze care nu au nimic comun cu dragostea
mutuală. Omul civilizat s-a îndepărtat de natură şi în privinţa aceasta. Nu e deloc natural
ca adolescenta ,,l'Occitanienne" să se înamoreze de sexagenarul Chateaubriand. Nu e
deloc natural ca un bărbat să iubească femei mai în vârstă decât el, dar biografiile
scriitorilor mari ne arată necontenit această abatere de la normal. Pricina stă, credem, în
însemnătatea tot mai mare, pe care o capătă sufletul în ,,geneza" amorului la oamenii
care, prin prea multă viaţă intelectuală, nu mai sunt naturali. Din punctul de vedere al
naturii, fireşte că unui poet şi filozof de douăzeci şi cinci de ani îi convine, ca oricărui
mascul, o fată de optsprezece ani. Dar din punct de vedere sufletesc -- al nevoii de un
suflet cu care să se ,,înţeleagă" -- se poate să-i convină mai bine o femeie ,,fină" de
treizeci de ani, căci natura, acum, nu mai vorbeşte singură.

25. ...o femeie adevărată priveşte în sufletul unui bărbat ca într-o vitrină, pe când bărbatul
e lipsit, faţă de ea, de acest talent...

26. Există, f[...]ndoială, la orice bărbat o afinitate pentru un anumit temperament


femeiesc şi, la orice femeie, o legătură între temperamentul ei, conformaţia ei fizică şi
predilecţia pentru unele culori.

27. Un logodnic este o virtualitate. Un amant este o realitate teribilă. Incomparabil mai
îngrozitoare decât un soţ. În căsătorie, semnificaţia socială o maschează pe cealaltă. O
femeie se poate mărita pentru zece motive, din care să lipsească acela pentru care se dă
unui amant: selecţia pasionată!

28. Cine a spus că, odată cu hainele, bărbatul şi femeia aruncă toată cultura şi civilizaţia
şi se întorc la starea de natură?
O femeie spirituală, cu care schimbi idei fine, ca nişte săgeţi de aur, într-o atmosferă de
sensibilitate delicată, creată de amândoi... şi, la un moment dat, ca ultimă concluzie, ca
încoronare supremă, violarea tuturor secretelor ei, a tot ceea ce ea ascunde, conştientă că
e partea brutală a fiinţei ei, oficiile vieţii organice, care n-au altă justificare decât aceea că
sunt suportul vieţii spirituale, unde se fabrică forţa care, în salon, străluceşte în ghirlănzi
de lumini.

29. ...Întotdeauna dibuieşti ca un orb. Gravă e pasiunea, ori adoraţia pierdută. Dar femeile
nu devin pasionate decât după ce se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca un
bărbat şi o femeie să-şi spună ,,tu". Pănă atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber
decât oricând, cochetează, în deosebire de bărbat, care e pasionat şi idiot întotdeauna
înainte de acel eveniment capital şi ridicol, dar care după aceea îşi recapătă libertatea de
spirit, pentru că, în stricta economie a speciei, şi-a îndeplinit tot rolul.

30. Orice femeie are ceva matern faţă de bărbatul pentru care are afecţiune când el suferă,
chiar şi fata mică pentru un om în vârstă, şi o ţărancă pentru Napoleon I Bonaparte.