Orgoliul este un mare duşman al iubirii.
În orice relaţie de iubire Tot aşa cum abisul atrage abisul, tot aşa cum iubirea atrage iubirea,
orgoliul este, aproape de fiecare dată, o periculoasă otravă. De fiecare
dată când apare şi se manifestă, orgoliul este o emoţie tentantă, falsă,
chinuitoare şi periculoasă, care de fapt reprezintă un obstacol major
în calea creşterii şi înfloririi unei iubiri frumoase, profunde şi
adevărate.
Orgoliul este o emoţie chinuitoare şi penibilă care este în legătură cu
egoul nostru şi pe care o manifestăm mai ales atunci când ni se pare
că ne este imposibil să ne exprimăm în mod profund şi sincer
adevăratele sentimente.
Feluritele forme de orgoliu apar, fie atunci când în noi se dezlănţuie
şi apoi se amplifică impulsul de a ne despărţi de celălalt, cu toate că
simţim că între noi există o puternică iubire care ne leagă si nu e
constientizata, fie atunci când simţim că iubim şi această constatare
ne sperie şi dorim să fugim cât mai repede de manifestarea acelei
iubiri copleşitoare, fie atunci când considerăm că nu suntem la
înălţimea aşteptărilor celuilalt, fie atunci când, gândind într-un mod
aberant, considerăm că nu suntem pregătiţi pentru a ne angrena în
acea relaţie, cu toate că aceasta nu este adevărat, fie atunci când nu
avem aproape deloc încredere în noi înşine, mai ales din cauza
faptului că ne imaginăm, în mod aberant, că celălalt nu ne place şi nu
ne poate iubi din cauza unor defecte reale sau presupuse care, de fapt,
sunt minore şi pe care adeseori celălalt nici măcar nu le observă, fie
din cauza presupusei absenţe a anumitor reuşite, care în realitate
pentru celălalt sunt neesenţiale, fie din cauza stării noastre precare de
sănătate, fie din cauza unor complexe de inferioritate legate de
poziţia socială, de haine, de propria locuinţă, de locul de muncă sau
de profesie, fie din cauză că ne credem prea graşi corporal. Tot ceea
ce ne rămâne atunci când renunţăm la iubire din aceste motive pe
care le-am enunţat anterior şi chiar şi din altele, pe care nu le-am
descris, este orgoliul.
Orgoliul ne face să rezistăm cu îndârjire iubirii, atunci când ea apare
în fiinţa noastră şi începe să crească, orgoliul este cel care ne
impulsionează să fugim dintr-o relaţie în care simţim că există iubire
reciprocă şi să ne continuăm singuri şi goi drumul, luptând cu
îndârjire împotriva stării de iubire pe care o simţim. Imboldurile
insidioase ale orgoliului ne fac adeseori să îl părăsim pe celălalt chiar
şi când relaţia de iubire există şi este copleşitoare, orgoliul ne face să
dorim fulgerător – şi adeseori aberant – să ne despărţim de celălalt
din cauza unor fleacuri copilăreşti insignifiante. Trezirea reciprocă a
orgoliilor în relaţiile profunde şi frumoase face să apară şi să se
exacerbeze o mulţime de probleme, tensiuni şi dificultăţi în relaţiile
de cuplu.
Pericolele orgoliului sunt cu atât mai mari dacă apariţia unei stări de
orgoliu la unul dintre cei doi parteneri generează apoi, prin
declanşarea unei stări specifice de rezonanţă, o reacţie similară sau în
unele cazuri chiar mai puternică, în celălalt partener. Mai ales atunci
ar trebui să fim conştienţi de fenomenele tainice de inducţie în cuplu,
pe care orgoliul nostru dezlănţuit le provoacă în celălalt sau pe care
orgoliul exacerbat al celuilalt le declanşează la scurt timp după aceea
în fiinţa noastră, trezind orgoliul nostru. Şi aici trebuie să avem de
fiecare dată în vedere că întotdeauna orgoliul declanşează şi atrage
după sine, prin rezonanţă, orgoliul.
Energiile penibile, chinuitoare, subtile ale stărilor de orgoliu
generează prompt în celălalt activarea unor stări similare. Acesta este
un pericol major pe care orgoliul îl reprezintă în relaţii. Atât timp cât
cealaltă fiinţă cu care suntem angrenaţi în relaţie nu a atins eliberarea
spirituală, este normal ca dezlănţuirea noastră de orgoliu să activeze,
ca prin farmec, în universul său lăuntric, propriul său orgoliu.
orgoliul dezlănţuit atrage la rândul său orgoliul. Acesta este un cerc
vicios care, odată declanşat, provoacă în fiinţa noastră o mulţime de
dificultăţi.
În cazul orgoliului, am putea spune că dificultăţile pe care le
declanşează nu sunt niciodată singure, ele pot să provoace reacţii
similare în universul lăuntric al celuilalt. Tocmai de aceea, trebuie
să fim conştienţi că, atunci când în noi se trezeşte orgoliul, avem
toate şansele ca, tocmai prin aceasta, să trezim aceeaşi stare în
celălalt.
Acest proces de declanşare a orgoliului poate însă să aibă loc şi
invers: orgoliul care se trezeşte şi se amplifică în celălalt să
provoace apoi în noi înşine trezirea şi amplificarea propriului
orgoliu. Aici se cuvine să amintim că şi în cazul trezirii şi
amplificării stărilor de gelozie procesul este similar: gelozia noastră
dezlănţuită trezeşte şi intensifică gelozia celuilalt sau invers, gelozia
celuilalt trezeşte şi dinamizează propria noastră gelozie.
Ştiind toate acestea, trebuie să dăm dovadă de luciditate şi detaşare
şi să nu ne lăsăm angrenaţi în acest carusel periculos al dificultăţilor
şi al problemelor aproape fără de sfârşit pe care le generează
orgoliul în universul nostru lăuntric. Totodată, atunci când se
manifestă în celălalt orgoliul, trebuie să veghem şi să nu ne lăsăm
influenţaţi de otrava din el, refuzând să dăm curs trezirii şi
amplificării propriilor noastre stări de orgoliu. Dat fiind faptul că
această cunoaştere a proceselor tainice de rezonanţă ne conferă o
mare putere, este tocmai de aceea indicat să fim lucizi şi să discutăm
cu celălalt despre ceea ce se produce în universul său lăuntric,
făcându-l astfel să înţeleagă pericolele care vor urma prin
declanşarea şi amplificarea stării de orgoliu în el.
În cazul în care noi ne confruntăm cu această stare, este foarte bine
atunci când remarcăm trezirea şi amplificarea orgoliului să ne
retragem cât mai repede din prezenţa fiinţei iubite, să luăm pauză,
explicându-i eventual sincer ceea ce se produce în noi şi apoi trebuie
să declanşăm lupta pentru a triumfa asupra acestor stări penibile şi
otrăvitoare care au tendinţa să ne acapareze.
În orice formă de orgoliu cu care ne confruntăm în relaţia de
cuplu, atât la noi cât şi la celălalt, antidotul esenţial este
smerenia, bunătatea, iubirea necondiţionată şi compasiunea.
Mai ales în astfel de momente, de îndată ce ne trezim şi ne
amplificăm smerenia, bunătatea, luciditatea, compasiunea, avem
toate şansele să câştigăm lupta, anihilând orice stare de orgoliu care
apare.
Atunci când lăsăm să se trezească şi să se amplifice în fiinţa noastră
orgoliul, facem totodată să scadă foarte mult şansa de a iubi intens,
profund şi fără margini. Trebuie să ştim că acolo unde există un
orgoliu puternic nu poate să apară şi să înflorească o mare şi o
adevărată iubire. Mai ales atunci când creşte şi se exacerbează,
devenind o trăsătură predominantă de caracter, orgoliul reprezintă,
aproape de fiecare dată, un atribut periculos, otrăvitor în universul
nostru lăuntric, datorită faptului că el ridică o barieră foarte solidă
între fiinţa umană şi iubire. Tocmai de aceea este foarte important să
ne dăm seama că acolo unde există un orgoliu puternic, nu poate
să existe şi să înflorească o mare şi copleşitoare iubire
adevărată.
Orgoliul face să fie aproape imposibilă prietenia, orgoliul exacerbat
împiedică vindecarea rănilor sufleteşti, orgoliul ne închistează şi ne
impulsionează să evităm, sub diferite motive aberante, o relaţie în
care simţim că există iubire reciprocă, orgoliul ne face să nu ne cerem
iertare atunci când greşim în cadrul unei relaţii de cuplu, orgoliul ne
paralizează elanurile sublime, minunate şi ne face să ne comportăm
într-un mod penibil, rigid şi nesatisfăcător, orgoliul ne impulsionează
tiranic să fugim de o îmbrăţişare plină de iubire sau de un sărut,
orgoliul ne împiedică să ne dăruim într-un mod total şi necondiţionat
într-o relaţie de iubire în care celălalt ni se dăruie plin de adoraţie şi
abnegaţie, orgoliul ne face să repurtăm triste şi penibile victorii, care
în final ne fac să ne descoperim goi, singuri şi aproape de fiecare dată
nefericiţi şi, ceea ce este cel mai important de reţinut, orgoliul
exacerbat ne împiedică să trăim plenar, profund şi din ce în ce mai
des miracole în relaţia noastră.
Privind din punct de vedere ocult, de îndată ce în fiinţa umană se
trezeşte o stare de orgoliu, ea începe totodată instantaneu să
rezoneze cu tărâmurile tainice infernale din lumile de “dincolo”.
Analogic vorbind, prin acceptarea unei stări de orgoliu,
deschidem uşa pentru ca, în propriul nostru univers lăuntric, să
intre cohorta spiritelor negative. Apoi, de îndată ce am căzut la
acest important test spiritual, orgoliul creşte, creşte şi se exacerbează
la nesfârşit. Tocmai de aceea, trebuie să fim conştienţi că, atunci
când în fiinţa noastră se trezeşte şi se amplifică orgoliul, intrăm
totodată fulgerător în rezonanţă cu tărâmurile subtile ale lui Lucifer şi
astfel facem ca în universul nostru lăuntric să se trezească, să se
dinamizeze şi să se amplifice infernul. În felul acesta, infernul se
trezeşte şi continuă să existe în propria noastră fiinţă.
De fiecare dată când în cadrul unui cuplu o fiinţă umană acţionează
mânată de orgoliu, sub pretextul că ea merită un tratament mai bun,
că ea merită un loc privilegiat, că ea este mai importantă decât
celălalt, că ea este cea care trebuie să-l domine pe celălalt sau atunci
când consideră, pe nedrept, că nu i se acordă o foarte mare atenţie sau
că nu i se oferă o imensă iubire, cu toate că ea nu merită aceasta
datorită orgoliului ei exacerbat, o asemenea fiinţă umană nu mai este
capabilă să perceapă darurile care i se fac, devine insensibilă şi
refractară la frumuseţile clipei prezente care întotdeauna este
irepetabilă şi, izolându-se faţă de energiile tainice ale iubirii, se
închistează şi se blochează, împietrindu-se sufleteşte.
În sfera afectivă, relaţională, intimă orgoliul măreşte, în scurt timp,
distanţa care începe astfel să îi separe pe cei doi iubiţi. În astfel de
situaţii, atât unul cât şi celălalt se simt izolaţi, se simt singuri, se simt
înstrăinaţi, se simt alienaţi. În cazul în care această exacerbare a
orgoliului apare numai la unul dintre cei doi, această stare este trăită
acut doar de acela care a deschis larg poarta orgoliului în fiinţa sa.
Atunci când ambii parteneri hrănesc şi fac să crească în universul lor
lăuntric orgoliul, stările pe care le-am descris anterior devin
extraordinar de puternice şi sunt devastatoare pentru relaţia lor. În
astfel de cazuri, la scurt timp după aceea, cei doi ajung la concluzia
că trebuie să se despartă. Fructele amare şi otrăvite ale orgoliului
provoacă, în final, o inevitabilă despărţire. Ştiind aceasta, trebuie să
ne dăm seama că, în relaţii, principalul duşman al iubirii este, aproape
de fiecare dată, orgoliul.
Este important să reţinem că fiinţa umană care doreşte să fie tratată
întocmai ca un leu orgolios şi „maiestuos”, chiar dacă va fi tratată
astfel, mai devreme sau mai târziu ea va rămâne, de fiecare dată,
singură. În loc să îşi arate cu o deplină sinceritate toate aspectele
sensibile şi vulnerabile în faţa fiinţei iubite, dăruindu-se cu totul şi
dezvăluindu-i atât calităţile şi puterile, cât şi toate slăbiciunile sale,
deschizându-se profund şi plenar în faţa energiei magice, misterioase
a iubirii pe care fiinţa iubită o revarsă asupra sa, o asemenea fiinţă
umană plină de orgoliu va prefera să joace, cel mai adesea, rolul cel
straniu al vrăjitorului din Oz, obişnuindu-se să se umfle mai mereu
în pene. Într-un asemenea caz, este important să ne dăm seama că o
complacere în această bizară ipostază nu o va ajuta în ultimă
instanţă decât să-şi întreţină şi să-şi exacerbeze propriile iluzii,
propriile vanităţi penibile şi efemere.
Mai ales când se află în această situaţie, a trezirii şi exacerbării
orgoliului, fiinţele umane confundă de multe ori „fericirea” cu
„orgoliul exacerbat”, bucurându-se într-un anume fel pervers şi
egotic de acele situaţii sau chiar de acele fiinţe umane care le iubesc
sincer şi adeseori se sacrifică în mod conştient, dar care, în realitate,
le satisfac egoul. Privind mai ales din acest punct de vedere, se
poate spune că orgoliul exacerbat trezeşte în fiinţa umană o anumită
bucurie stranie, perversă. În realitate însă, dacă este privit cu
luciditate şi detaşare în ipostaza sa de atitudine emoţională ciudată,
dizarmonioasă, orgoliul exacerbat reprezintă opusul stării adevărate
de bucurie. Departe de a face să apară în fiinţă o bucurie reală, în
realitate el nu face altceva decât să se gratuleze (să se laude) şi să se
proslăvească pe el însuşi. Aşa cum am arătat anterior, într-un astfel
de caz orgoliul atrage după sine orgoliul. De îndată ce ne obişnuim
cu acest orgoliu exacerbat, el devine apoi, în mod insidios, a doua
noastră natură.
Adevărata bucurie, pură, intensă şi sublimă nu poate fi concepută
fără libertate. Este însă esenţial să ne dăm seama că libertatea este,
de fapt, necesitatea înţeleasă. Dacă fiinţa umană care doreşte să
cunoască din plin şi profund bucuria este fără încetare plină de un
imens orgoliu exacerbat, sunt întrunite astfel toate şansele ca ea să
nu o cunoască niciodată.
Nu este deloc întâmplător că orgoliul sau trufia este considerat în
Biblie ca fiind unul dintre cele şapte păcate fundamentale. Opuse
orgoliului sunt întotdeauna smerenia, bunătatea, blândeţea, iubirea,
compasiunea. Între toate acestea, smerenia este însă esenţială.
Ştiind toate acestea, este tocmai de aceea important să vă feriţi fără
încetare de pericolele îngrozitoare ale orgoliului, ajutându-i totodată
şi pe ceilalţi să înţeleagă pericolele grave cu care se confruntă în
cazul trezirii şi exacerbării orgoliului. Mai ales în relaţii, evitaţi în
permanenţă apariţia oricărei forme de orgoliu. Atât în relaţiile cu
ceilalţi, cât şi în relaţiile de cuplu, feriţi-vă fără încetare de cursele şi
otrăvurile pe care orgoliul le face să apară.
În concluzie, orgoliul vă poate proteja într-un mod iluzoriu şi bizar
demnitatea, ferind-o de judecăţile şi de condamnările de care vă
temeţi adeseori, dar nu uitaţi că până la urmă, mai devreme sau mai
târziu, nu veţi rămâne cu nimic altceva în afara orgoliului vostru
exacerbat. Dat fiind faptul că vă pune într-o tainică stare de
comuniune şi rezonanţă cu energiile negative, chinurile pe care le
veţi trăi datorită exacerbării orgoliului vor fi permanente.
Suferinţele şi tensiunile pe care orgoliul vi le va genera nu vor avea
sfârşit decât atunci când veţi renunţa la el, transformându-vă într-un
mod profund şi fundamental.
Solarris