Tema naturii în literatura universală

Natura ne însoțește la fiecare pas, fie ocrotindu-ne, fie revoltându-se prin calamități,
reușind să își facă prezența simțită de către oameni. În cadrul literaturii aceasta prinde o
mulțime de forme, fiind privită ca martor al evenimentelor trăite de diferite personaje, ori ca
oglindă a sufletului, acțiunea decurgând în conformitate cu mediul înconjurător, cadrul natural
fiind reflexia sentimentelor umane. Natura însăși este o artă, așa cum spune și William Hazlitt
în ,,Lecturi despre poeții englezi“ prin citatul ,,Natura este sufletul artei”. Ea ascunde
frumuseți și mistere pe care diverși autori s-au încumetat să le exploreze prin operele lor.
În literatura română, natura și iubirea apar de multe ori strâns legate una de cealaltă,
așa cum putem vedea în operele marelui poet Mihai Eminescu. Poezia ,,Lacul” surprinde
dorința poetului pentru o iubire ideală, imaginându-și o poveste de dragoste între doi tineri,
eul liric găsindu-se într-un cadru natural rustic, intim, alături de iubita sa. După cum putem
vedea, titlul operei reprezintă un element al naturii. Corpul de apă este personificat, ,,tresare în
cercuri albe”, anticipând venirea celor doi îndrăgostiți pentru a le ocroti iubirea. Luna
participă de asemenea în crearea cadrului intim, ,,lumina blândei lune” conferind atmosfera
perfectă pentru cuplu. Imaginația eului liric contopește sentimentele sale de nerăbdare cu
elementele naturale, fiind asistat de lac, trestii și flori de nufăr în așteptarea iubitei. Ultimele
versuri ale poeziei fac trimitere înapoi către realitatea sfâșietoare: iubita nu vine, povestea de
dragoste neputând să se îndeplinească.
O altă operă eminesciană care are în centrul său sentimentul iubirii acompaniat de
ocrotirea cadrului natural este ,,Dorința”. Eul liric i se adresează direct iubitei cu o chemare în
natură, unde își pot arăta iubirea fără să fie văzuți de ochii lumii. Izvorul, ,,prispa cea de
brazde” și crengile plecate stau la dispoziția celor doi tineri, oferindu-le un loc liniștit, perfect
pentru cuplu. Acest cadru este unul de vis, natura intensificând sentimentele de iubire.
Prin pastelurile sale, Vasile Alecsandri reușește să pună în lumină sentimentele pe care
le poate provoca schimbarea naturii. În ,,Sfârșit de toamnă”, poetul analizează felul în care
natura prevestește sosirea iernii, primele versuri vorbind despre plecarea păsărilor migratoare:
,,Cârdurile de cocoare, înșirându-se-n lung zbor,/Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.”
Personificarea câmpiei în cea de-a doua strofă evidențiază sentimentele de tristețe și
melancolie, vegetația pierzându-și jovialitatea: ,,Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită”.
Toate aceste transformări ale naturii lasă în sufletul omului un sentiment de nostalgie (,,Omul,
trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.”). Așadar, opera lui Vasile Alecsandri descrie
trecerea anotimpurilor, de la toamnă la iarnă, cu un aer contemplativ.
Gerard Manley Hopkins oferă o perspectivă unică asupra primăverii, așa cum putem
observa în poemul intitulat ,,Primăvară” (,,Spring”). Acesta vede venirea primăverii ca o
renaștere a naturii, comparând peisajul cu Grădina Edenului, anotimpul asemănându-se cu
raiul. El consideră că ciripitul sturzului curăță natura de rămășițele iernii, readucând-o la
viață. Poemul este de natură religioasă, făcând referire la curățarea spirituală.
Ralph Waldo Emerson, lider al mișcării transcendentaliste, discută despre conexiunea
dintre om și natură în eseul ,,Natura”. La fel ca omul, natura este o creație a lui Dumnezeu,
așadar răspunsurile tuturor întrebărilor și misterelor legate de univers ne înconjoară; modul în
care tratăm mediul ne poate ajuta să ajungem la aceste răspunsuri. Emerson adresează în
detaliu problematica omului în căutare de răspunsuri în cele opt capitole ale eseului său. În
capitolele II-IV este argumentat faptul că frumusețea, comoditatea, limba și disciplina sunt
aparținătoare naturii.
 În concluzie, natura a constituit încă de la începuturile literaturii un centru de
inspirație pentru o multitudine de autori, împletindu-se cu ușurință și cu alte mari teme cum ar
fi iubirea.