Copilul şi sentimentul

copilăriei în durata lungă

 “Cine nu s-ar îngrozi şi nu ar
alege mai degrabă moartea, dacă i s-ar
oferi posibilitatea de a alege între a muri
şi a redeveni copil?”
(Fericitul Augustin)
 “Cei mici nu sunt decât strigăte, murdărie,
necazuri şi anxietate.”
(E. Deschamps, Le miroir du mariage)

*
 “Copilăria este viaţa unui animal.”
(Bossuet)
Copilăria – prima vârstă a vieţii
Vârstele femeii, cromolitografie, sfr. sec. XIX
Colecţie particulară (Imper, jud. HR)
Vârstele vieţii – 3, 4, 5, 6, 7, 12

 Cele 3 vârste ale vieţii (tinereţe, maturitate

şi bătrâneţe) – Aristotel, Retorica;

 Aristotel situează apogeul vieții la 30-35 de

ani pentru corp și la 49 de ani pentru suflet;

 Dante reia această imagine în lucrarea sa,

Il Convivio (apogeul vieţii între 30 şi 40 de
ani);
Cele 4 vârste / cele 4 anotimpuri
 Pitagora aseamănă ciclul vieţii cu ciclul
anotimpurilor (fiecare dintre cele 4 vârste ar
conţine câte 20 de ani);

 Modelul sezonier își găsește ilustrarea în

Metamorfozele lui Ovidiu (care încep prin a
înfățișa cele 4 vârste ale lumii și sfârșesc
prin a-l cita pe Pitagora, cu cele 4 vârste ale
vieții).
Vârstele vieţii / cele 4 anotimpuri
Vârstele vieţii
Cele 6 vârste ale vieţii – cele 6 vase din Cana
Galileii (Fericitul Augustin)

Cele 7 vârste – 7 planete cunoscute în epocă:

Puerulus (până la 7 ani) – Luna;
Puer (7-14 ani) – Mercur;
Adolescens (14-21) – Venus;
Iuvenis (21-35) – Soarele;
Vir (35-49) – Marte;
Senior (50-65) – Jupiter;
Senex (până la moarte) – Saturn.
Vârstele vieţii
 Cele 7 vârste / cele 7 Taine ale Bisericii

 (Petrus Lombardus și Thoma d’Aquino;

cele 7 Taine sunt definitivate târziu, după
Conciliul din Trento, în a doua jumătate a
veacului al XVI-lea)

 Cele 12 vârste / cele 12 luni ale anului

Rogier van der Weyden, Cele 7 Taine ale Bisericii
Panoul din stânga

Botezul,
Confirmarea,
Spovedania
 În societăţile tradiţionale, viaţa este de regulă
privită ca o succesiune de 7 vârste, fiecare
având atribute specifice;

 Copilăria este înţeleasă ca o aetas

imperfecta (copilul se află sub tutela
părinţilor, nu are capacitate juridică sau
răspundere penală);

 În antichitate, copilăria era divizată în

INFANTIA (0-7) şi PUERITIA (7-14 ani).
Infantia (0-7 ani) / Pueritia (7-14 ani)

 Infantia poate fi divizată într-o epocă a

dependenţei totale faţă de adulţi (0-2 ani),
denumită AETAS INFIRMA sau AETAS
TENERA şi o epocă a achiziţiilor
fundamentale (2-7 ani) – achiziţii lingvistice,
motrice, comportamentale;

 Infantia este comparată cu starea unui

nebun (Toma d’Aquino); copilul nu raţionează
încă, ci acţionează instinctual.
Surse pentru istoria copilăriei
 Hagiografiile;

 Tratatele de pediatrie (sfr. Evului Mediu);

 Registrele parohiale (începând cu sfr. sec. XIV);

 Tratatele pedagogice (Instructio, Eruditio, Disciplina,

Speculum) şi textele parenetice;

 Descoperirile arheologice şi iconografia.

Jucării medievale,
descoperite la
Strasbourg,
într-un atelier de meşter
ceramist din sec. XIII
Biberon, Colecţia Muzeului Unirii, Alba Iulia
Iconografia – sursă esenţială a istoriei copilăriei
 Miniaturi;

 Tablouri;

 Fresce;

 Sculpturi;

 Icoane;

 Afişe, reclame etc.

Modelul familial – Sfânta Familie
Revalorizarea copilului
în creştinism

Lucas Cranach,
Hristos îi
binecuvintează
pe copii (detaliu),
cca 1537
Familia extinsă
 Familia nucleară

 O fotografie de familie,
Chevereşu Mare
(jud. Timiş), ante 1875;

 Copilul este îmbrăcat

în ţoale nemţăşci.
Imagini ale copiilor la fotograf
Atitudinea faţă de copil depinde mai ales de
modelul cultural în care ne plasăm
 ESCHIMOŞII (INUIŢII) îşi tratează foarte bine copiii,
considerând că ei sunt reîncarnarea spiritelor
strămoşilor;
 În PENINSULA YUCATAN (Mexic), copiii sunt
înfăşaţi până târziu (la 2-3 ani), pentru ca adulţii să
îşi poată efectua muncile fără a fi perturbaţi;
 În JAPONIA, până la 3 ani copiii sunt trataţi ca nişte
mici divinităţi;
 La PIGMEII din AFRICA, copiii sunt alăptaţi de
toate mamele tribului şi purtaţi în spate în timp ce
femeia-mamă îndeplineşte diverse munci.
Distincţia de gen
(„Fie un băţ descojat, tot se numeşte bărbat.”)

 Congresul Internaţional al Populaţiei a

arătat că la nivel mondial naşterea unui băiat
este întotdeauna valorizată POZITIV, în timp
ce naşterea unei fete este privită negativ şi
acceptată ca atare doar dacă familia are deja
şi băieţi.
Motivaţii antropologice

 1. Bărbatul este purtătorul NUMELUI

familiei, al TRADIŢIILOR, el se ocupă de
CULTUL MORŢILOR în majoritatea
culturilor;
 2. Fetele sunt doar o investiţie fără “câştig”
ulterior;
 3. Bărbatul este privit ca luptătorul şi
vânătorul de care familia are nevoie pentru a
supravieţui.
Bărbatul este purtătorul NUMELUI familiei, al
TRADIŢIILOR, el se ocupă de CULTUL
MORŢILOR
 În SRI LANKA, băiatul poartă sicriul părinţilor până
la groapă;
 La BRAHMANII din INDIA DE VEST numai fiul
poate să îndeplinească riturile funerare şi să scoată
din infern sufletele părinţilor, de aceea dacă în
interval de 8 ani de la căsătorie soţia nu-i dăruieşte
un fiu, brahmanul are dreptul să o repudieze;
 În AFRICA, se spune că dacă un cuplu nu are
băieţi, casa va fi mereu nelocuită şi numele familiei
va dispărea.
Primirea diferită a copilului la venirea pe
lume, în funcţie de sexul său
 În MAGHREB, la naşterea unui băiat, toate
femeile prezente la eveniment strigă anumite
cântece ritualice;

 În ALGERIA, tatăl trage focuri de puşcă

numai la naşterea băiatului;

 În EGIPT, medicii anunţă foarte tare naşterea

unui băiat şi cu voce joasă, şoptită, naşterea
unei fete.
 La majoritatea populaţiilor tribale care
practică sacrificii la naşterea copiilor, ele sunt
absente sau foarte mult diminuate la
naşterea fetelor.

 Există triburi în care la naşterea unui băiat vin

toţi membrii tribului să felicite mama, iar la
naşterea fetei vin doar femeile tribului.
La populaţiile de musulmani

 Imediat după nașterea copilului (indiferent de

gen) i se vor rosti la ureche câteva pasaje din
Coran (de regulă, tatăl sau moașa fac acest
lucru; obligatoriu trebuie să i se spună de 3
ori Allah este mare și 2-3 versete din Coran)
La majoritatea populaţiilor, naşterea unui
copil este întâmpinată cu bucurie
 Există și excepții: tribul Baruya (din Noua
Guinee) – tatăl nu este deloc interesat de
nou-născut, nu îl ia în brațe, nu dorește să-l
vadă, iar dacă îl întâlnește totuși, scuipă, ca
și cum ar vedea ceva urât;

 E vorba de o populație războinică, o cultură

profund masculină, în care rolul femeilor și al
copiilor este nesemnificativ
Tribul Baruya, Papua-Noua Guinee
(vestul Oceanului Pacific, Melanezia)
 Există societăţi în care mamele îşi omoară
fetele încă de la naştere (INFANTICID
FEMININ), pentru a nu le crea un disconfort
soţilor (indienii yanomanös din Amazonia,
tribul Tucanos din Amazonia, anumite
populaţii din unele zone din India de Sud etc).

 În urma investigaţiilor ecografice actuale,

femeile din India, China (politica copilului
unic) sau Coreea avortează copiii de sex
feminin.
Metode pentru a alege (“a determina”) sexul
viitorului copil
 În Taiwan este dat numele de “Ultima fiică”
unui copil, pentru a opri naşterea de fete.
 În Vietnam, femeia pune sub perna
bărbatului bucăţi de unghii sau şuviţe de păr,
iar bărbatul pune sub pat pene de cocoş sau
un arc construit de el.
 În Africa, la multe triburi, există obiceiul de
a-ţi schimba mâncarea cu cea a unei femei
care a născut deja băieţi.
 Femeile tucano din Amazonia nu fac baie în
timpul sarcinii, pentru a naşte băieţi.

 Există şi practici ritualice, magice, şamanice

pentru a determina sexul copilului: în China
şi în Taiwan există un ritual pentru
“a schimba” sexul copilului în pântecele
matern (“HUANTAI” – “a schimba copilul”).
Copilul – “un adult în miniatură”.
Istoria copilăriei – teritoriu recent luat în
posesie de mentalişti
1. Ph. Ariès, L’enfant et la vie familiale sous
l’Ancien Régime (1960), 2 ani mai târziu a fost
tradusă în engl. – Centuries of Childhood, iar
ideile lui au fost preluate de Lawrence Stone,
The family, Sex and Marriage in England.
1500-1800 (1979);

2. Au apărut o serie de “istorii-răspuns” din

partea medieviştilor care au contrazis ipoteza
lui Ph. Ariès (ex: Shulamith Shahar, Childhood
in the Middle Ages, Londra, 1989 – încearcă
să demonstreze că Evul Mediu a cunoscut
conceptul de copilărie).
 “Sentimentul” copilăriei ia naştere, în
viziunea lui Ph. Ariès, în sec. al XVI-lea,
odată cu scăderea mortalităţii infantile;

 Edward Shorter vorbeşte despre

INDIFERENŢA faţă de copii, care
caracterizează diferit clasele sociale:
elitele până în veacurile XVI-XVII şi
clasele inferioare ale societăţii până în
sec. XVIII-XIX.
 Edward SHORTER leagă apariţia
sentimentelor puternice faţă de copii de alte
elemente ce vizează viaţa de familie:

Dragostea romantică între parteneri înainte de

căsătorie;

Independenţa economică;

Familia nucleară (cu un număr mai restrâns

de copii).
3. Congresul Mondial de Ştiinţe Istorice
(Stuttgart, 1985) centrat pe probleme de
istoria familiei;
4. Istoricii demografi s-au preocupat de
aspectele natalităţii şi ale mortalităţii
infantile;
(Mortalitatea neo-natală în sec. XVII-XVIII –
definită ca rata mortalităţii în prima lună de
viaţă – s-a situat între 150 şi 180 la mie,
respectiv 1 copil mort la 5 sau 6 născuţi).
Panou funerar al familiei Bertsch, 1650,
Lindau (Germania)
Ms. lat. BNF,
1393, f. 114
Dans macabru,
pictat de
Anton Falger
(1841),
Elmen (Austria)
 Mortalitatea infantilă în spaţiul românesc
(cauze şi statistici)
 Cauzele deceselor: diversele epidemii
(febra tifoidă, holera, malaria), bolile
contagioase (rujeolă, scarlatină, tuse
convulsivă etc), gripă sau difterie; boli ale
aparatului respirator (bronşită, pneumonie);

 În Bucureştiul anului 1868, dintr-un total de

5.035 de decese, 2.784 au fost ale copiilor şi
adolescenţilor.
Mortalitatea infantilă

 În Transilvania, între 1900 şi 1910, dintr-un

total de 183.297 de naşteri înregistrate, au
murit înainte de a împlini vârsta de 7 ani,
60.636 de copii (o treime).

 În SUA, în sec. al XIX-lea, 40% din decese

se înregistrau la copiii sub 5 ani.
5. Apariţia monumentalei Encyclopedia of
Children and Childhood. In History and
Society, Londra, 2004, 3 vol.

(445 de articole, grupate pe teme; peste 400

de lucrări de specialitate identificate)
Istoria copilăriei în spaţiul românesc
 Teritoriul a fost schiţat de Al. Duţu,
“Universul copilăriei în viziunea umaniştilor
europeni”, în “Magazin istoric”, nr. 3/1986;
 T. Nicoară, Transilvania la începuturile
timpurilor moderne (1680-1800). Societate
rurală şi mentalităţi colective, Cluj-Napoca,
Ed. Dacia, 2001, pp. 129-148;
 A. Majuru, Copilăria la români. Schiţe,
tablouri cu prunci, şcolari şi adolescenţi,
Buc., Ed. Compania, 2006;
Educaţia băieţilor
Educaţia fetelor
Jucăriile şi distincţiile de gen
Jucăriile băieţilor
Jucăriile
băieţilor
Jucăriile fetelor (Păpuşă din porţelan, Germania, 1910)
Păpuşă cu capul şi mâinile din porţelan (înc. sec. XX)
Grup de fetiţe cu păpuşi
Păpuşa – jucăria prin excelenţă
Jucării din mediul rural (Muzeul Naţional al Unirii,
Alba-Iulia)
Ghergheful unei fetiţe
VANDA LUCIA ZAMMUNER a studiat
preferinţele pentru jucării ale unor copii cu
vârste cuprinse între 7 şi 10 ani din Italia şi
Olanda. Li s-a cerut copiilor şi părinţilor lor să
aleagă jucăriile potrivite fiecărui gen.

Copiii italieni – segregarea de gen.

Fetele au ales şi jucării neutre sau jucării

masculine, în timp ce băieţii nu au ales deloc
jucării feminine.
 LENORE WEITZMAN (1972) – analiză a
rolurilor de gen în câteva dintre cele mai
citite cărţi pentru preşcolari.
 Figurile masculine apăreau în mai multe
imagini şi în mai multe secvenţe ale poveştii,
stabilindu-se raportul de 11 la 1 în favoarea
masculinului.
 Atunci când erau incluse animale cu gen
specificat raportul era de 95 la 1 în favoarea
masculinului.
 Activităţile masculine şi feminine difereau
foarte mult.
Bibliografie selectivă

 Philippe Ariès, L’enfant et la vie familiale

sous l’Ancien Régime, Paris, Ed. Seuil, 1973;

 Jacques Gélis, L’Arbre et le Fruit. La

Naissance dans l’Occident moderne, Paris,
Ed. Fayard, 1984;