CAPITOLUL XI

EVOLUȚIA FAMILIEI ÎN ROMANIA

Concepte – cheie:

- atelier familial

- avere devălmaşă

- ideologie

1. ORGANIZAREA GOSPODĂRIILOR FAMILIALE în satul

traditional

Satul tradiţional românesc are un caracter devălmaş. De asemenea familia ţărănească era,
în primul rând, un “atelier de producţie”: munca era realizată de membri familiei în comun, pe
terenul familial.”Baza economică a familiei, gospodăria, este, în asemenea condiţii, cu
desăvârşire hotărâtoare pentru întreaga viaţă de familie…Forma de organizare a atelierului
colectiv familial determină, în general, mărimea grupului familial şi relaţiile dintre membrii săi”
(Stahl, 1959) 1.
Familia ţărănească este constituită din nucleul format dintr-o pereche şi copiii ei. La
maturitate aceşti copii, la rândul lor căsătoriţi, pleacă din vechea gospodărie, formându-şi
gospodăria proprie. Vorbim despre “une famille souche”, adică o familie “butuc”, care
“lăstăreşte” şi repetă modelul iniţial de familie. Familia formată dintr-o asemenea pereche
cuprinde trei generaţii, deoarece îi păstrează şi pe bunici, celelalte familii păstrează tipicul a doua
generaţii.
În cadrul atelierului familial bătrânii, adulţii, copiii, au rolul lor strict delimitat, de care
grupul familial nu se poate lipsi. Apar specializări în funcţie de vârstă şi sex:
- Cositul este destinat exclusiv bărbaţilor;
1
Stahl H. H. (1959), Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. II, ediţia a doua, revăzută, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, pg.
103
 - Copiii păzesc vitele;
- Femeile cultivă inul sau cânepa.
Fie că munca este prestată în grup, individual sau pe specialităţi, caracterul colectiv al
muncii în gospodărie este un principiu statornic. Toate acestea fac ca tatăl de familie să fie mai
degrabă un conducător al atelierului familial decât un proprietar individual al bunurilor
familiale. Dreptul pământului, ca sistem de reglementare a relaţiilor familiale de proprietate,
prevede că această avere de neam să treacă de la părinţi la copii, în anumite condiţii. De
aceea obiceiul pământului este un cod juridic perfect adaptat condiţiilor de viaţă specific
gospodăriilor familiale într-un anumit context istoric.
Pe măsură ce copiii familiei se căsătoresc, aceştia primesc o parte din averea familiei,
precum şi ajutor pentru construirea noii gospodării, a casei şi a acareturilor. Aceasta este
“aşezarea” sau “înzestrarea”, modalitatea prin care se trece de la o generaţie la alta averea
familiei. Această înzestrare se face prin simpla înţelegere şi trecere a averii în posesia
înzestratului, de obicei la căsătorie, care are loc devreme, înainte de majorat.
Împărţirea averii familiale se face după un anumit tipic care este respectat strict de către
părinţi. Averea familiei este împărţită în mod egal, în funcţie de numărul copiilor. Părinţii îşi
păstrează un lot de aceeaşi dimensiune cu cea care le revine copiilor. La moartea părinţilor
fiecare copil va primi partea ce i se cuvine din lotul rămas părinţilor.
Pentru a avea grijă de părinţii complet incapabili de muncă, unul dintre copii, de obicei
cel mai mic dintre băieţi, are grijă de aceştia. În schimb primeşte drept răsplată casa părintească.
La căsătorie acesta poate rămâne în gospodăria părinţilor împreună cu soţia şi copiii lor. Aceasta
este instituţia obişnuielnică a ultimogeniturii bărbăteşti, instituţie care este un mod practic de
manifestare a solidarităţii familiale.
Fetele primeau zestrea mobilă, pe care o duceau la casa soţului. În acest mod, ca o
întărire a endogamiei săteşti, se aplica regula neînzestrării cu pământ a fetelor. Pe de altă parte
dacă soţul este primit în casa soţiei acesta “este ginerit pe curte” sau “s-a măritat pe curte”. În
acest caz şef al gospodăriei este femeia, ea este cea care preia prescripţia de rol a “soţului”. Acest
fapt demonstrează importanţa gospodăriei rurale ca entitate economico-socială.
 1.1 RELAŢIILE DINTRE ASCENDENŢI ŞI DESCENDENŢI

Voi analiza cauzele care au dus la traiul în comun al părinţilor cu copiii lor căsătoriţi,
precum şi consecinţele care decurg din această convieţuire.
În familia tradiţională traiul în comun a mai multe generaţii se datora, în general,
necesităţii îngrijirii părinţilor, la bătrâneţe. Cum fraţii cei mari se căsătoreau şi se mutau la
propria casă, fetele plecau cu “zestrea" la casa bărbatului, sarcina de îngrijire a părinţilor revine
celui mai mic dintre fraţi. Drept recompensă materială fratele mai mic primeşte casa bătrânească.
Acest comportament derivă din prevederile obiceiului pământului, referitoare la
rămânerea în gospodărie a celui mai mic dintre fraţi, de ultimo-genitură bărbătească, pe care îl
putem considera „un patriarhal mod se asigurare a bătrâneţii” (Stahl, 1959) 2.
Traiul în comun duce însă la conflicte între cei care compun familia extinsă. Familia
tânără poate refuza traiul în comun, dorind să trăiască într-o casă separat sau părinţii celor doi îşi
dispută locuirea împreună cu aceştia. Neînţelegerile au ca punct de plecare valorile diferite ale
membrilor familiei legate de traiul în comun:
- contestarea autorităţii membrilor mai în vârstă ai familiei;
- dispute asupra averii;
- sarcinile de lucru;
- dificultăţi în comunicarea cu socrii.
Familia este mediul în care se realizează socializarea copiilor. Transmiterea cunoştinţelor
legate de ocupaţiile agricole se realiza prin participarea la munca familiei. De la vârsta la care
pot munci copiii au obligaţii de a ajuta părinţii şi astfel învaţă prin munca efectivă.
Numărul mare de copii ai familiilor se datora faptului că un copil reprezintă „o putere de
muncă pentru gospodărie” (Costaforu, 2004)3. Atribuţiile fiecăruia dintre copii sunt legate de
puterea de muncă. Grupul familial se identifică cu grupul de muncă, administrarea veniturilor
familiei revine tatălui.
Averea familială, la care a contribuit fiecare dintre copii este socotită”o avere
devălmaşă” (Costaforu, 2004) 4. la care are acces fiecare dintre copii, la căsătorie. În cazul în

2
Stahl H. H. (1959), Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. II, ediţia a doua, revăzută, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, pg.
108
3
Costaforu X. (2004). Cercetarea monografică a familiei. Contribuţie metodologică, Bucureşti, Tritonic, pg. 184
4
Costaforu X. (2004). Cercetarea monografică a familiei. Contribuţie metodologică, Bucureşti, Tritonic, pg. 184
care familia oferă copilului o altă pregătire decât cea agricolă, prin educaţie, acesta îşi pierde
dreptul de a cere înzestrarea dintr-o avere la care nu a muncit.
La rândul lor relaţiile dintre copiii unei familii sunt supuse unei ierarhii în funcţie de
vârstă, în funcţie de sex (deci şi deosebirea de ocupaţii ce rezultă din vârstă şi sex), statutul
juridic în cadrul familiei(copii naturali, înfiaţi, etc.)
Relaţiile părinţi-copii sunt extrem de importante pentru formarea personalităţii copilului,
din perspectivă emoţională, morală, precum şi prin faptul că familia îl reprezentantă pe copil în
cadrul societăţii unde îi este menit să trăiască. În cazul în care familia extinsă cuprinde trei
generaţii bunici-părinţi-copii, bunicii suplinesc rolul părinţilor în îngrijirea şi educarea copiilor.
Familia îndeplineşte în cadrul societăţii un rol funcţional şi este o instituţie de trecere
între individ şi societate.

2. FAMILIA ÎN COMUNISM
Comunismul românesc, cel puţin în perioada de început, în primii săi ani poate fi tratat ca
„un proiect modernizator” (Sandu, 1996)5. Relaţiile sociale s-au concentrat mai ales în spaţiul
familial, evitând spaţiu public. Societatea românească, cu un pronunţat caracter agrar a început să
se transforme: populaţia urbană a devenit majoritară, creşte nivelul de trai, diversificarea stilului
de viaţă.

2.1 PREMISE IDEOLOGICE

Ideologia intervine pentru a arăta adepţilor săi ce să facă şi cum să se comporte printr-un
program general de acţiune socială şi politică cu scopul de a influenţa modul de gândire şi
comportamentul social al acestora. Plecând de la ideologiile lui Marx, Engels în România s-a
implementat ideologia comunistă de creare a „omului nou” (Betea, 2001)6.
Prin intermediul ideologiei comuniste s-a intenţionat transformarea mentalului colectiv cu scopul
„de a oferi reprezentări sociale şi interpretări colective şi univoce ale realităţilor social-

5
Sandu D., (1996). Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în România, Ed.Staff, Bucureşti
6
Betea, L. (2001). Psihologie politică, Editura Polirom, pg. 61
economice” (Betea, 2005)7. În acest scop s-au făcut presiuni cu ajutorul propagandei: repetarea
mesajului şi condiţionare, schematizare stereotipă sub forma clişeului sau sloganului,
stigmatizarea publică a opiniei contrare, ameninţarea fizică şi psihică.
„Colectivizarea agriculturii a fost prima acţiune de masă, în ţările în mare măsură agrare,
cum ar fi Uniunea Sovietică, Bulgaria şi România, prin care noul regim comunist a iniţiat
programul său radical de transformare socială, politică, culturală şi economică. Colectivizarea nu
a fost numai un aspect al politicii mare de dezvoltare industrială, ci un atac asupra însăşi
fundamentelor vieţii rurale "(Kligman şi Verdery, 2011)8.
A crescut numărul muncitorilor dar şi nivelul de educaţie al populaţiei. Sub raport
economic însă s-a introdus controlul total al statului în economie. S-a descurajat astfel inovaţia,
exista o foarte slabă productivitate a muncii, risipă de resurse.
Ritmul de industrializare s-a accelerat însă agricultura română a continuat să fie unul
dintre sectoarele dominante ale economiei. În agricultură, ca şi în alte sectoare, a avea a doua
ocupaţie era un lucru tolerat. Prin practicarea agriculturii se încearcă suplinirea cu hrană necesară
familiilor deoarece consumul cu produse agricole era raţionalizat. De asemenea costul unui
produs tindea să fie altul decât cel oficial. Pentru a cumpăra un produs trebuia să ai bani, timp
pentru a-l achiziţiona dar şi relaţii pentru a avea acces preferenţial la vânzător.
Ideologia marxistă s-a dovedit a fii utopică aşa numita „dictatură a proletariatului” a dus
la formarea unui stat ostil cetăţenilor şi societăţii. Spaţiul public a devenit unul al falsităţii, al
unei realităţi fabricate, al declaraţilor oficiale care nu aveau nimic comun cu realitatea socială.
Partidul hotăra ce este bine pentru cetăţeni prin aplicarea circumstanţială a legii, prin impunerea
autoritară în virtutea statutului său de conducător.
Ideologia comunistă din România a preluat din discursul ideologiei bolşevice mai multe
teme printre care se regăseşte cea a „problemei femeii”. În acest context statul şi partidul erau
îndreptăţiţi să intervină pentru a corecta dezordinea din viata familială a comuniştilor.
Din perspectiva statutului femeii în societate se aplica aceeaşi duplicitate ca în cazul
egalităţii dintre soţi în relaţiile de familie. Femeile asigurau o anumită cotă de participare în viaţa

7
Betea, L. (2005). Mentalităţi şi remanenţe comuniste, Editura Nemira, pg. 115
8
Kligman, G., Verdery, K. (2011). Peasants under Siege: The Collectivization of Romanian Agriculture, 1949-1962, Princeton University Press
politică. Prezenţa şi participarea lor era deseori simbolică deoarece deciziile erau luate de sus în
jos, rolul lor era de a asigura participarea (Neculau, 2004)9.
Caracteristicile politicilor sociale în comunism erau: accentul pe egalitarism, acces la
orice sistem social (sănătate, şcoală, etc.) garantat şi gratuit, familia încurajată să procreeze
(chiar împiedicată să nu o facă). Efectele politicii sociale în domeniul familiei au fost dramatice:
încălcarea intimităţii familiale, copiii nedoriţi şi femei victime ale întreruperilor de sarcină
provocate.
Satul şi comunitatea sa închisă sunt înlocuite de impersonalul relaţiilor de zi cu zi şi
aglomeraţiilor urbane. Cu toate acestea, relaţia orăşenilor cu satul, în majoritatea lor migranţi de
o generaţie din mediul rural rămâne totuşi una puternică după modelul „gospodăriei mixte
difuze” în care copiii aflaţi la oraş devin şi administrează un buget comun cu generaţiile
anterioare rămase în satul natal (Mihăilescu, 1997)10.
Contactul cu alte culturi a fost şi el respins, principalul motiv fiind evitarea contagiunii
valorilor liberal democratice ale occidentalilor. Rezultatul a fost un relativ „conservatorism
puternic la nivelul schimbării valorilor sociale”rezultând în final rezistenţa unor valori
tradiţionale puternice. „Răsturnarea forţată a valorilor declarate oficial drept fundamentale a
generat haos la nivel cultural, contribuind în timp la structurarea unui morale duplicitare în sfera
eticii muncii, a valorilor familiale, a modurilor de raportare la comunitate, a valorilor religioase
etc.” (Voicu, 2005)11.
În ceea ce priveşte familia, era promovată intrarea femeilor pe piaţa muncii şi
promovarea lor în structurile de partid. În ceea ce priveşte diviziunea sarcinilor familiale s-au
păstrat cutumele tradiţionale în care rolul femeii în spaţiul privat era să îndeplinească singură
sarcinile legate de educaţia copiilor şi de îngrijirea gospodăriei. Se poate spune că s-a
îmbunătăţit nivelul de trai însă valorile familiei erau cele tradiţionale, specifice mediului
rural.
Dacă egalitatea între sexe s-a realizat prin participarea femeii pe piaţa muncii, prin faptul
că avea dreptul şi obligaţia constituţională de a deţine un loc de muncă, la fel ca bărbaţii, în
familia de muncitori sau intelectuali de prima generaţie s-au menţinut relaţiile patriarhale din
9
Neculau A. (2004). Viata cotidiană în comunism, Ed.Polirom, Iaşi, pg. 247
10
Mihăilescu, V. (1997). Două sate în tranziţie, Revista de cercetări sociale, nr 3, pg. 97
11
Voicu, B. (2005). Penuria pseudo-modernă a Postcomunismului românesc. Schimbarea socială şi acţiunile indivizilor, Ed.Expert Projects, pg.
37
spaţiul rural prin implicarea preponderant a acesteia în gestionarea gospodăriei şi în creşterea
copiilor.
Implicarea ideologiei comuniste în familie s-a realizat prin promovarea unei legislaţii
prin care se implementa politica socio-demografică a partidului. Astfel după ce condiţiile de
realizare a divorţului s-au restricţionat, în 1966 acesta era permis doar în „cazuri
excepţionale”. Întreruperea voluntară a sarcinii a fost transformată într-un delict penal. Decretul
770/196612, decretul antiavort, permitea avortul doar în anumite situaţii: sarcina pune sănătatea
femeii în pericol, copilul poate avea malformaţii congenitale, vârsta femeii peste 45 de ani,
prezenţa invalidităţii fizice sau psihice grave, femeia are deja patru copii, sarcina este urmarea
unui incest sau viol. Procedurile de întrerupere a sarcinii erau greoaie şi umilitoare pentru
femeile care cereau întreruperea sarcinii.
Rezultatele decretului antiavort nu au condus la rezultatele dorite (creşterea natalităţii cu
20%) ceea ce a dus la suplimentarea măsurilor de supraveghere a femeilor prin controale
ginecologice periodice pentru a depista sarcinile. Obligativitatea respectivului control a fost”una
din armele cu ajutorul cărora statul a pătruns în corpul fizic al cetăţenilor săi ” care a devenit „un
duşman interior” (Gal şi Kligman, 2000)13.
Urmările au fost tragice: decesul a mii de femei în urma complicaţiilor apărute datorită
provocărilor ilegale de avort, creşterea alarmantă a numărului copiilor instituţionalizaţi. Pe
termen lung legislaţia antiavort a dus la modificări nedorite în comportamentul reproductiv al
femeilor: lipsa planningului familial, lipsa de responsabilitate a unor părinţi legată de creşterea şi
educarea copiilor lor pe care îi încredinţau spre creştere şi educare statului.
Ceea ce caracteriza sistemul comunist era „promovarea unei duble morale” (Voicu,
2005)14 care decurgea din existenţa a două lumi paralele: cea fabricată de ideologia de partid şi
promovată prin discursul oficial al „limbii de lemn” şi cea reală, a lipsurilor şi privaţiunilor
materiale.

12
Decret  nr. 770 din  1 octombrie 1966 pentru reglementarea intreruperii cursului sarcinii, accesibil online la http://www.legex.ro/Decretul-770-
1966-363.aspx, [Accesat la data de 30.07.2013]
13
Gal, Susan., Kligman G. eds. (2000). Reproducing gender: politics, publics, and everyday life after socialism.Princeton University Press, pg.
113
14
Voicu, B. (2005). Penuria pseudo-modernă a Postcomunismului românesc. Schimbarea socială şi acţiunile indivizilor, Ed.Expert Projects, pg.
40
 2.2 POLITICA DE GEN ÎN IDEOLOGIA COMUNISTĂ

Din punct de vedere ideologic, în perioada comunistă, s-a promovat în mod constant
principiul egalităţii depline în drepturi în toate sferele vieţii sociale pentru bărbaţi şi femei. În
acest sens s-au implementat o serie de intervenţii ca cele de mai jos (Zamfir şi Zamfir, 2000)15:
a. Participarea femeii în muncă. Politica de promovare a femeilor pe piaţa muncii a
permis inserţia acestora în sectoarele moderne ale economiei (industrie, servicii, sistemul public).
S-a realizat astfel atragerea femeilor în domenii până atunci rezervate bărbaţilor, cu scopul,
declarat ideologic, de a asigura femeilor un statut social şi economic egal cu al bărbaţilor. Prin
aceasta se asigura forţa de muncă necesară ritmului accelerat al industrializării şi păstrarea unui
nivel redus al salarizării personalului angajat. Pentru a păstra cât mai mult timp femeia în sfera
productivă s-au dezvoltat o serie de servicii sociale destinate mamelor cu copii: creşterea
numărului creşelor şi a grădiniţelor, asigurarea locului de muncă, facilităţi de îngrijire a
copilului(a apărut sintagma”mama şi copilul”.
b. Promovarea unui tratament nediscriminatoriu pentru femei la locul de muncă.
În contextul muncii salariale relaţiile sociale de tip patriarhal puteau fi remodelate în sensul
egalităţii prin salarizarea egală pentru muncă egală, promovarea profesională a femeii,
eliminarea discriminării pe criterii de gen.
c. Încurajarea participării şcolare, fără discriminare de gen. Prin educaţie s-a
echilibrat statutul social al femeilor, investiţia cea mai importantă a familiei era sprijinirea
profesională a copiilor.
d. Stimularea participării femeii, cu drepturi egale, în toate sferele vieţii. Declaraţiile
ideologice încurajau participarea femeilor în sfera publică, cu precădere în domeniul politic.
Proporţia femeilor membre de partid sau implicate în sfera politică trebuia să respecte sistemul
cotelor (era necesar un anumit număr de femei implicat în propagandă politică).
e. Promovarea modernizării vieţii de familie. S-a promovat o nouă diviziune a
rolurilor în familie, simplificarea procedurilor de divorţ. Din păcate promovarea egalităţii în sfera
familiei s-a făcut mai degrabă de sus în jos, prin propagandă şi ideologie şi prea puţin prin
implicarea activă a societăţii civile în promovarea egalităţii de gen.
f. Promovarea egalităţii prin legislaţie. Codul Familie din 1954 consacra egalitatea
dintre soţi, proprietatea comună asupra bunurilor obţinute în timpul căsătoriei. Codul Muncii
15
Zamfir, E., Zamfir, C. (2000). Situaţia femeii în România, Ed. Expert, Bucureşti, pg. 19-27
din 1972 menţiona o serie de reglementări care încurajau participarea femeii în muncă şi
ocrotirea copilului: concediu de maternitate plătit, scăderea numărului de ore în cazul femeilor cu
copii mici, angajarea conform pregătirii profesionale.
În acest sens putem sublinia:
● efectele pozitive ale statutului social al femeii:
- Participarea crescută a femeilor pe piaţa muncii şi creşterea numărului femeilor cu
calificări ridicate;
- Creşterea securităţii şi independenţei economice;
- Promovarea unor modele egalitare de interacţiune familială. Cu toate acestea, populaţia
rurală urbanizată a continuat să păstreze atitudini şi valori tradiţionale;
- Nivelul educaţional al femeilor a crescut;
- Participarea femeilor în munca salariată a dus la redefinirea rolurilor prin implicarea în
mai mare măsură a soţilor în activităţile casnice.
● efectele negative:
- Unele ramuri de activitate au devenit preponderent feminine (industria uşoară, sănătate,
educaţie, comerţ), unde nivelul salarizării era mai scăzut comparativ cu alte ramuri
preponderent masculine (armată, poliţie);
- Implicarea activă a soţului în activităţile casnice era o realitate mai ales ideologică, dubla
normă de lucru reprezenta realitatea de zi cu zi a femeilor;
- Participarea la viaţa politică se făcea din necesităţi ideologice, fiind percepută mai mult
ca o povară decât manifestarea unui drept;
- Deteriorarea rapidă a standardului de viaţă după 1970 prin scăderea calităţii serviciilor
destinate familiei, suprasolicitare, nivelul scăzut al salarizării, au condus la reorientarea
femeilor spre viaţa de familie.
- Politicile pronataliste agresive, de interzicere a avortului şi promovarea familiilor cu un
număr mare de copii au afectat grav bugetul şi viaţa de familie;
- Democratizarea forţată, mai ales sub aspect ideologic a condus în timp la înrăutăţirea
situaţiei femeilor şi la accentuarea discriminărilor de gen.
 2.3 CARACTERISTICI SOCIO-DEMOGRAFICE ALE POPULAŢIEI
RURALE ÎN PERIOADA COMUNISTĂ

Populaţia rurală în perioada socialistă a înregistrat o tendinţă de scădere progresivă,

consecinţa directă a acţiunii de cooperativizare a agriculturii şi de industrializare forţată a
mediului urban (Iorga, 2010)16. Astfel, populaţia rurală la 7.01.1992, comparativ cu cea din 1
iulie 1973 a scăzut cu 1 648 853 de persoane (din care 736 438 bărbaţi şi 912 415 femei).
Reducerea constantă a populaţiei rurale s-a datorat decisiv procesului migraţional
de tip rural-urban, dar într-o mare măsură şi scăderii constant progresive a sporului
natural (valori negative în 1992 de – 1,9 ‰).
Rata natalităţii populaţiei stabilite în mediul rural s-a redus drastic de la 26,2‰ în anul
1948 la 16,8‰ în 1989. Tendinţa de scădere a ratei natalităţii a continuat într-un ritm accelerat
şi după evenimentele din 1989, astfel ca la recensământul populaţiei din 1992 acest indicator
avea valoarea de 12,9‰.
Diferenţieri semnificative ale ratei natalităţii populaţiei rurale se remarcă la nivel
regional, astfel judeţele din Moldova înregistrează valori mai ridicate ale acestui indicator in
comparaţie cu cele din Banat şi Transilvania (Fulea, 1996)17.
Decretul 770/1966 introduce interzicerea avortului. Consecinţa este creşterea ratei
natalităţii în perioada imediat următoare, apoi se revine la valorile iniţiale. Interzicerea avortului
nu însemnă şi eradicarea practicării lui, cu efecte dramatice asupra sănătăţii fizice si psihice a
femeii.
Rata mortalităţii generale a populaţiei rurale înregistrează pe toată perioada luată în calcul
valori ridicate, la cote îngrijorătoare se menţine rata mortalităţii infantile, cu toate ca comparativ
cu anul de baza (1948) a scăzut de peste 5,5 ori. Sporul natural redus in 1992 se explică nu atât
prin scăderea natalităţii, cât creşterii indicilor de mortalitate. Acest fapt este confirmat de valorile
superioare ale fertilităţii feminine din colectivitatea rurală.
În anul 1966 circa 70% din totalul gospodăriilor rurale aveau în componenţa lor 1-2
persoane active. Gospodăriile formate din 3-4 persoane active reprezentau peste 20% din totalul

16
Rezultate publicate în lucrarea IORGA, A.M. (2010). Rural Family Communism. Scientific Papers “Management, Economic Engineering in
Agriculture and Rural Development“, 10 (3)/2010, 187-188
17
Fulea, M. (1996). Coordonate economice şi socio-demografice ale satului romanesc în tranziție, Editura Academiei Române, București, pg. 84
lor. Gospodăriile alcătuite din 2-4 persoane reprezentau peste 63%, iar efectivul persoanelor
active ce revin în medie pe o gospodărie se estimează la 3,5.
Recensământul din 1992 relevă creşterea masivă a numărului de gospodării rurale
fără persoane active, de la 7,54% în 1966 la 30,62% în 1992. S-a redus ponderea
gospodăriilor formate din 2-4 persoane active, de la 63% în 1966 la 41% în 1992, ca
urmare a procesului migraţional. Numărul mediu al persoanelor ce revin unei gospodării
rurale este de 3,12.
Între 1977 şi 1989, modernizarea gospodăriilor rurale a implicat două tendinţe
principale: scăderea numărului gospodăriilor de tip "familie extinsă" şi tranziţia către un tip
de"familie nucleară" de uz casnic.
Creşterea numărului gospodăriilor de tip "familie nucleară" în mediul rural, s-a datorat
mai multor factori economici şi sociali, după cum urmează:
- Colectivizarea agriculturii şi apariţia surplusului de forţă de muncă disponibile pentru alte
industrii;
- Migraţii rural-urban;
- Modificări ale calificărilor profesionale;
- Interferenţa componentelor civilizaţiei urbane cu elemente de civilizaţie rurală.
Migraţia permanentă, mai ales a tinerilor adulţi, a provocat schimbări radicale în structura
demografică a familiei, afectând în principal diviziune de gen a muncii de uz casnic, precum şi
structura de autoritate a familiei.
Migraţia rural-urban a generat schimbări fundamentale în structura de familie din mediul
rural, după cum urmează:
- Solidaritatea şi coeziunea socială a scăzut în rândul membrilor familiei nucleare;
- Scăderea natalităţii;
- Îmbunătăţirea capitalului educaţional pentru ambii parteneri;
- Câştigul salarial în afara gospodăriei din activităţi non-agricole realizat de generaţia
tânără a făcut posibil un transfer de autoritate către generaţia tânără;
- Modificările în comportamentul demografic a provocat dezechilibre, în ceea ce priveşte
forţa de muncă din mediul rural, în principal îmbătrânirea populaţiei din mediul rural
precum şi creşterea numărului de femei implicate în activităţi agricole.
 Familia rurală este caracterizată în mod tradiţional de o stabilitate socială mare, ca urmare
a (Iorga, 2014)18:
- Factorilor economici, cum ar fi omogenitate statului profesional;
- Fluxului relativ constant de venituri din activităţi agricole;
- Nivel educaţional relativ omogen;
- Împărtăşirea aceloraşi valori în ceea ce priveşte importanţa familiei, diviziunea de gen a
muncii casnice şi sistemul de autoritate;
- Familia rurală este caracterizată prin proporţia mare de oameni căsătoriţi şi scăderea
numărului celor necăsătoriţi.
Scăderea ratei de căsătorie după 1966 în comparaţie cu anii precedenţi ar putea fi
explicată prin migraţia tinerilor din mediul rural. Rata divorţurilor aproape s-a dublat în 1956 în
comparaţie cu anul precedent, cu toate acestea, la scurt timp după, trendul a rămas descendent.

18
Rezultate publicate în Iorga, A. M. (2014). The rural family during communism. publicat în cartea Rogobeta, I. & Neagoe, A. (Eds.). (2014).
Contemporary Issues Facing Families: An Interdisciplinary Dialogue. Wipf and Stock Publishers, pg. 125