Apa

Apa constituie o „minune" a planetei noastre; unde este apă este şi viaţă. Apa poate
exista fără viaţă, dar viaţa fără apă este imposibilă. Apa, alături de aer, nu poate lipsi din hrana
omului şi nu poate fi înlocuită cu nimic.
Apa este considerată „sângele Terrei" sau „inima biosferei" pentru că se găseşte
întotdeauna acolo unde există viaţă. Apa este cea mai răspândită substanţă compusă şi
reprezintă trei sferturi din suprafaţa Terrei. Apa este o resursă naturală esenţială, cu rol multiplu
în viaţa economică.

1. Originea şi proprietăţile apei

Hidrosfera este învelișul de apă al globului terestru, alcătuit din: oceane, mări, lacuri,
ghețari, ape curgătoare, ape subterane, zăpezi și ghețuri.
Hidrosfera a rămas aproximativ constantă din punct de vedere cantitativ, încă de la
începuturile formării ei, acum mai bine de trei miliarde de ani. Au variat doar raporturile dintre
extinderea uscaturilor şi a bazinelor oceanice, sau raporturile dintre apa lichidă şi cea în stare
de vapori sau de gheaţă.
Apa este cercetată de toate ramurile ştiinţei, fiecare din punctul ei de vedere: chimia,
fizica, biologia, geografia, tehnologia, economia etc.
Ca întindere pe planeta noastră, apa predomină în suprafaţă cu 71 %, iar uscatul
reprezintă 29%. Dacă se ia în considerare volumul întreg al masei terestre, apa reprezintă doar
7%, iar restul, de 93%, este format din masa solidă si semifluidă pe care stau oceanele şi mările.
În natură, apa se găseşte într-un circuit continuu. Datorită circuitului său rapid, apa constituie o
resursă care poate fi reînnoită. Timpul petrecut în diferite faze ale ciclului variază foarte mult:
în atmosferă - câteva ore, în lac sau râu - zile, săptămâni sau luni, în gheţari sau oceane - mii de
ani. În atmosferă apa ajunge până la 10-15 km altitudine, iar în straturile subterane, până la
adâncimi de 50 km.
Circuitul apei în natură este un proces complex de circulaţie a apei în învelişul geografic.
Principalii factori care condiţionează acest proces sunt radiaţia solară şi forţa gravitaţională.
Procesul cuprinde: Evaporarea, transportul vaporilor de apă prin intermediul circulaţiei
atmosferice; condensarea vaporilor de apă; căderea precipitaţiilor; infiltrarea apei în sol;
scurgerea subterană; scurgerea de suprafaţă spre ocean.
 Apa nu este un element chimic, ci o combinaţie din doi atomi de hidrogen şi unul de
oxigen, H2O, formulă descoperită de chimistul Lavoisier, la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Deşi pare simplă, formula apei este extrem de complexă prin proprietatea pe care o are
atomul de hidrogen din compoziţia sa, de a se dubla sau tripla, dând apa grea, respectiv apa
supragrea. Apa grea se găseşte la mari adâncimi oceanice sau lacustre şi în corpurile
vieţuitoarelor care trăiesc la astfel de adâncimi. Apa supragrea se găseşte mai ales în apa de
ploaie.
Caracteristicile şi proprietăţile apei sunt atât de deosebite, încât nu le are nici un alt corp de
pe Pământ. Apa se prezintă în toate stările de agregare: lichidă, solidă (gheaţă) şi gazoasă
(vapori).

a. Caracteristici şi proprietăţi ale apei lichide:

 molecula de apă este foarte stabilă din punct de vedere chimic; în circuitul din natură îşi
menţine constant volumul şi-şi păstrează proprietăţile; masa ei specifică întrece de aproape 800
de ori pe cea a aerului; are o mare forţă de adeziune, luând forma vaselor în care se află, lipindu-
se de pereţii acestora; are tensiune superficială mare, putând urca în vasele capilare, împotriva
gravitaţiei (circulaţia apei în corpul plantelor, cu participarea ei la procesul de fotosinteză);
 este un solvent perfect pentru aproape toate substanţele minerale; joacă rolul unui
catalizator universal; are o mare capacitate termică (de 8 ori mai mare decât a fierului si de 33
ori decât a mercurului); are o mare conductibilitate electrică;
 din punct de vedere biologic, întreţine toate procesele fizico-chimice care se petrec în
celula vie, asigurând termoreglarea organismului. Rolul apei în organism este: mediu de reacţie;
vehicul pentru transportul substanţelor; contribuie la formarea ţesuturilor; participă la
menţinerea echilibrului acido-bazic; contribuie la reglarea temperaturii corpului prin evaporare;
participă la procesele de osmoză; participă, ca parte activă, la sintezele care se petrec în
organism.

b. Caracteristici şi proprietăţi ale apei sub formă de gheaţă:

 este un corp polimorf;
 este mai uşoară decât apa în stare lichidă;
 prin îngheţ, apa se dilată (îşi măreşte volumul cu 1/10).
c. Caracteristici şi proprietăţi ale apei în stare gazoasă (vapori):
 este invizibilă (vaporii de apă se prezintă sub forma unui gaz transparent);
 este mai uşoară decât apa lichidă (are densitatea mai mică);
 cantitatea de vapori existentă în aer este cunoscută sub numele de umiditate.

2. Clasificarea apelor naturale

Clasificarea apelor naturale se face după mai multe criterii:
1. condiţiile de formare şi de acumulare: ape meteorice (atmosferice); ape de suprafaţă: dulci
(curgătoare şi stătătoare) și sărate (lacuri, mări şi oceane); ape subterane
2. provenienţa:resurse de apă din atmosferă; resurse de apă ale mărilor si oceanelor; resurse de
apă continentale;
3. natura utilizărilor: apă potabilă; ape industriale;ape agricole; ape termale şi de agrement; ape
cu utilizări ce presupun modificări ale sursei de apă (transporturi pe râuri, lacuri, piscicultura,
stuficultură etc.)
4. modul de existenţă în natură: apă liberă; apă de cristalizare; apă de constituţie
5. puritatea: apă potabilă; apă industrială; apă reziduală.

3.pH-ul şi duritatea apei

Caracterul acid sau bazic al apei este determinat de concentrația ionilor de hidrogen și
se măsoară cu ajutorul unei mărimi numite ph.
Scara pH este cuprinsă între pH=0, cel mai acid, şi pH=14, cel mai bazic (alcalin). pH-
ul apei pure este 7 (neutru), iar al apei naturale este cuprins între 6,5- 8,5, având în general
tendinţă spre alcalinitate.
În general, aciditatea, respectiv alcalinitatea, unei soluţii apoase se exprimă prin
concentraţia, sau mai exact prin activitatea ionilor de hidrogen. Ionii de hidrogen apar şi în apa
chimic pură, ca urmare a procesului de disociere parţială. Deşi apa are o constantă de disociere
foarte redusă, la 555 milioane de molecule doar una disociază, totuşi concentraţia ionilor de
hidrogen este o caracteristică naturală foarte importantă. Ea determină pH-ul apei în funcţie de
care se petrec o serie de procese chimice, de la dizolvarea unor substanţe chimice, obişnuit mai
mare cu cât apa este mai acidă, până la desfăşurarea diverselor combinaţii chimice şi a
proceselor biochimice şi fiziologice.
Apele cu pH scăzut au o puternică acţiune corozivă, iar cele cu pH ridicat spumează
intens, în apele naturale, pH-ul este influenţat de compuşii existenţi:
• aciditatea se datorează de obicei bioxidului de carbon liber, mai rar acizilor organici şi
minerali, sau sărurilor acizilor tari cu baze slabe;
• alcalinitatea se datorează în special bicarbonaţilor de calciu şi magneziu, în mică măsură
carbonaților și fosfaților.
Duritatea este proprietatea conferită apei de totalitatea sărurilor solubile de calciu și
magneziu.
Duritatea apei este de două feluri: duritate temporară, dată de bicarbonaţii de calciu şi
magneziu, duritate permanentă, dată de celelalte săruri solubile de calciu şi magneziu (cloruri,
sulfaţi, azotaţi, fosfaţi etc.). Suma celor două durităţi formează duritatea totală.
Dezavantajele apei dure:
• nu poate fi folosită la spălat, deoarece formează cu săpunul săruri insolubile care nu spumează;
depunerea de săruri pe pereţii cazanelor, sub formă de cruste rău conducătoare de căldură, care
pot provoca explozia lor; nu se fierb legumele.
Avantajele apei dure:gust mai bun; mai sănătoasă, mai puţin dăunătoare pentru inimă;
cea mai bună apă pentru fabricarea unor sortimente de bere.

4. Reglementări privind factorul apă

Legea mediului menţionează că protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a
ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale
a acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor
materiale.
Prin productivitate naturală se înţelege capacitatea ecosistemelor acvatice de a'realiza
un spor de masă vie (biomasă) într-un interval de timp dat, care este consumat între verigile
lanţurilor trofice. Din punct de vedere economic, productivitatea naturală (în acest caz, a
bazinelor acvatice) este cantitatea de peşte" sau alte organisme (moluşte, crustacee) care se
pescuieşte într-un anumit sezon; scăderea productivităţii' este rezultatul supraexpldatării
stocurilor de specii pescuite (acestea nu mai pot să se refacă mulţumitor până la următorul sezon
de pescuit) sau al poluării.
Prevederile legii se realizează prin: Norme tehnice de protecţie a apelor; Aplicarea unor
proceduri de autorizare pentru exploatarea resurselor de apă; Standarde de emisie; Standarde
de calitate; Îndeplinirea cerinţelor de evacuare şi epurare a apelor uzate.
Pentru acţiunea de protejare s-a întocmit un sistem de clasificare a apelor. Astfel, în
privinţa regimului de protecţie, apele pot fi:
•Ape internaţionale (Dunărea, Prutul, Tisa, Marea Neagră); în această categorie intră şi Marea
Mediterană, România fiind membru al unei organizaţii de studiere şi protejare a Mării
Mediterane;
•Ape teritoriale: apele Mării Negre din dreptul litoralului românesc;
•Ape naţionale, până la limita de frontieră.
În funcţie de utilizări (folosinţe), apele se clasifică în:
 Resurse de apă dulce; Apa pentru populaţie (pentru nevoi gospodăreşti, activităţi
publice, industrie); Apa potabilă; Apa uzată menajeră; Apa pentru industrie; Ape industriale
uzate; Apa pentru irigaţii; Apa rezultată din desecări şi drenaje.
Calitatea apei este dată de prezenţa sărurilor dizolvate, a particulelor organice sau
minerale şi a substanţelor poluante, în România se aplică următoarele reglementări (normative)
pentru calitatea apei: STAS 4706-88, pentru ape de suprafaţă. Indicatorii prevăzuţi au cele mai
mici valori pentru apele de prima categorie.
Conform standardelor de calitate, apele se încadrează în trei categorii:
 Categoria l - ape care pot fi folosite pentru:
 Alimentarea cu apă potabilă; Unele procese tehnologice; Alimentările cu apă
pentru industria alimentară;
 Amenajări piscicole; Ştranduri; Irigarea culturilor agricole.
 Categoria a ll-a - ape care pot fi folosite pentru:
 Alimentări cu apă pentru piscicultura (exceptând crescătoriile păstrăvi);
 Procese tehnologice industriale; Agrement.
 Categoria a III-a - ape care pot fi folosite pentru:
 Sistemele de irigaţii; Industrie; Scopuri tehnologice.
Normativul C-90/1983 privind condiţiile de descărcare a apelor uzate în reţelele de
canalizare ale centrelor populate. Normativele stabilesc nivelul admisibil pentru: cantitatea de
materii în suspensie; fenoli; detergenţi; hidrogen sulfurat; metale grele (crom, cupru, cadmiu,
plumb, zinc, mercur).
Apa potabilă trebuie să aibă o calitate deosebită, să nu conţină substanţe chimice sau
microorganisme dăunătoare sănătăţii omului. Normele de calitate pentru apa potabilă sunt
stabilite atât pe baza unor criterii interne, cât şi pe baza recomandărilor făcute de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii (OMS).
Protecţia apelor este asigurată prin reglementări, astfel încât să se asigure protecţia
cantitativă, protecţia calitativă şi protecţia sanitară.
Protecţia cantitativă este reglementată prin:
• autorizaţii privind dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă şi subterane;
• respectarea normelor de consum.
 Protecţia calitativă se realizează prin:
• interzicerea poluării apelor;
• stabilirea normelor de calitate;
• restricţii şi interdicţii de folosire a apei în situaţii critice (secetă);
• prevenirea şi combaterea poluării accidentale.
Protecţia sanitară are ca obiectiv prevenirea contaminării apei cu bacterii patogene,
impurificarea cu diferite substanţe chimice, contaminarea radioactivă.
În acest scop, sunt stabilite următoarele zone de protecţie:
• zone de protecţie sanitară cu regim sever: se interzice orice activitate în jurul obiectivului
protejat;
• zone de protecţie sanitară cu regim de restricţie; include zona cu regim sever;
• perimetrul de protecţie hidrogeologică: asigură protecţia resursei de apă faţă de substanţele
greu degradabile sau nedegradabile; include zona cu regim sever şi zona de restricţie.
Începând din 1990, în România există Fondul apelor, constituit din taxele şi tarifele
pentru serviciile de avizare şi autorizare, ca şi din amenzi (penalităţi) aplicate celor care încalcă
prevederile legale privind folosirea apelor. Acest fond este folosit pentru susţinerea financiară
a Sistemului naţional de supraveghere cantitativă şi calitativă a resurselor de apă şi a unor
lucrări din domeniul gospodăririi apelor.