APA, BOGĂȚIA TERREI

Nume: Marin Iuliana

Clasa: a XI-a E
Colegiul Economic Buzău
Profesor coordonator: Andrei Elena

Ca și aerul pe care îl respirăm, apa se găsește pretutindeni pe planeta noastră: pe

pământ, sub pământ, în aer, în corpul viețuitoarelor.
Apa constituie o “minune” a planetei noastre. Unde este apă apare și viață. Apa poate exista
fără viață, dar viața fără apă este imposibilă, ea rămânând astfel un bun universal. Omul a
cunoscut-o și folosit-o din prima clipă a existenței lui, în diferite scopuri pentru care a fost
nevoit să creeze o seamă de instalații tehnice. Ea a deschis astfel drumul unor înfloritoare
civilizații umane.
Proprietățile apei sunt atât de deosebite încât nu le are nici un alt corp de pe Pământ. În
circuitul din natură își menține constant volumul și își păstrează proprietățile. Masa sa
specifică întrece de aproape 800 de ori pe cea a aerului. Are o mare forță de adeziune, luând
perfect forma vaselor în care se află, lipindu-se de pereții acestora. Datorită marii ei tensiuni
superficiale, poate urca în vasele capilare, împotriva gravitației, așa cum circulă în corpul
plantelor, participând astfel la procesul de fotosinteză. Apa constituie, în același timp, un
solvent perfect pentru aproape toate substanțele minerale. Prin proprietățile ei calorice
caracteristice, apa menține căldură, acumulând-o greu și redând-o apoi treptat. Așa se explică
de ce climatele maritime sunt lipsite de excese de temperatură. Ea are și o mare capacitate
termică( de 8 ori mai mare ca fierul și de 33 de ori ca mercurul ), iar în ceea ce privește
termoconductibilitatea, aceasta este superioară de 25 ori față de cea a aerului. În unitatea de
timp apa acumulează sau cedează o mare cantitate de căldură. Iată de ce, în aer oreganismul
uman poate rezista până la o temperatură de +50 grade, dar în apă la o asemenea
temperatură corpul ar căpăta arsuri. Apa are și o mare conductibilitate electrică, iar din punct
de vedere chimic molecula de apă este foarte stabilă. În sfârșit, apa joacă rolul și unui
catalizator universal. Din punct de vedere bilologic ea întreține toate procesele fizico-chimice
ce se petrec în celula vie, asigurând termoreglarea organismului.
Apa este cercetată de toate ramurile științei, fiecare din punctul ei de vedere: chimia,
fizica, biologia, geografia, tehnologia, economia, etc. În veacul nostru cercetarea hidrosferei s-
a amplificat. Știința care se ocupă de studiul apelor se numește hidrologie, considerată de
unii o ramaura a geofizicii iar de alții o ramură a geografiei fizice. Obiectul ei este acela de a
cerceta geneza și caracteristicile apelor naturale, legile după care se desfășoară procesele în
geosferă lichidă ca și influențele reciproce din hidrosferă și celelalte geosfere. Hidrologia ca
știință are prin urmare un profund caracter aplicativ în multe domenii de activitate: navigație,
alimentari cu apă, irigații, piscicultură, industrie, hidroenergie, construcții de baraj, desecări,
etc.
 Resursele de apă alcătuiesc acea parte a apelor Terrei care iau parte la ciclul hidrologic,
fiind deci mereu reînnoite la un interval de cca 2800 ani. O parte mai redusă din volumul
apelor planetei noastre, care nu iau parte la acest ciclu, rămân cantonate în scoarță, formând
acumulări izolate numite ape fosile. Acestea alcătuiesc rezerve de apă și nu resurse căci nu
intră în ciclul valorificării. Dar și unele și altele, la nivel național intră în acțiunea de
gospodărire a apelor. Hidrosfera, ca înveliș al globului, a rămas aproximativ constantă din
punct de vedere cantitativ, încă de la începuturile formării ei, acum mai bine de 3 miliarde de
ani. Ceea ce a variat, au fost raporturile dintre extinderea uscaturilor și a bazinelor oceanice,
sau a raporturilor dintre apa lichidă și cea în stare de vapori sau de gheață. În perioadele
glaciare o cantitate însemnată de apă a planetei a fost blocată în gheață, dar care, prin
retragerea ei ulterioară, a fost parțial restituită sub formă lichidă. În raport cu verigile ciclului
hidrologic, resursele de apă ale Terrei cuprind: resursele de apă din atmosferă, resursele de
apă ale mărilor și oceanelor și în fine, resursele de apă continentale. Cele dintâi au o
răspândire generală,pe toată suprafața globului, deasupra uscaturilor și a oceanelor, însoțind
învelișul atmosferic. În schimb însă oceanele, mările și apele uscatului nu au o repartizare
omogenă ci discontinuă. Aparent, când privim un glob în față, apa pare a fi ca întindere,
dominantă pe planeta noastră, ocupând 71%, iar uscatul numai 29%. Dacă luăm însă în
considerare volumul întreg al masei terestre apa nu reprezintă decât 7%, iar restul de 93%
fiind format din masa solidă și semifluida a Pământului, pe care stau și oceanele și mările.
Așadar, ca întindere, pentru tot ce vedem noi, apa predomină în suprafață, dar ca volum
raportat la întreaga masă terestră, ponderea ei este neînsemnată.
Țara noastră se găsește într-o regiune în care nu este lipsită de apă,încât nu ne gândim că
uneori o risipim poate fără nicio rațiune. Dar în țările secetoase, apa este prețuită și folosința
ei limitată la minimum. Azi e așa ! Mâine însă, apa va constiui o problemă și pentru noi. Ea
este și va fi întotdeauna o problemă-cheie a omenirii. Să încercam și noi, de pe acum, să nu o
poluăm și să nu o risipim. O educație serioasă trebuie făcută în această direcție.

Bibliografia

Pora Eugen, Omul si natura, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975

Giurcaneanu Claudiu, Terra izvor de viață și bogății, Ed. Didactică și Pedagogică, București,
1982
Suslov B.N., Apa știință pentru toți, Ed. științifică, București, 1952