Apa-Esența vieții

O bem, o folosim la gătit, ne spălăm cu ea, înotăm in ea... Suntem alcătuiți in mare măsură din
ea. Este cea mai prețioasă substanță, daca luam in calcul importanta ei. Doar faptul ca e atât de
răspândită ne face sa o privim cu oarecare nepăsare. Totuși, avem cu ea o legătură veche,
adâncă si cu totul aparte: n-am putea trai daca n-ar fi ea.

Si, totuși, o creație bizara

La prima vedere, nimic mai simplu si mai obișnuit ca apa – banala apa de care avem parte toata
ziua. Curge la robinet, cade din cer, se găsește de cumpărat peste tot – intr-adevăr, in tarile
binecuvântate cu resurse hidrice, ca marea majoritate a statelor Europei – APA E CEVA CUM NU
SE POATE MAI BANAL.
Nici din punct de vedere chimic nu pare sa fie vorba despre ceva prea complicat:
o molecula alcătuită din doi atomi de hidrogen si unul de oxigen, o formula chimica scurta si
simpla: H2O. Mare lucru! Si copiii știu asta! Dar savanții care studiază straniul lichid ce ne
alcătuiește si ne înconjoară sunt in continuare entuziasmați, uluiți, frustrați uneori – caci apa
dezvăluie noi si noi ciudățenii, iar uneori refuza cu încăpățânare sa-si dezvăluie secretele…Apa
este poate cea mai bizara dintre creațiile chimice ale naturii. E cea mai studiata substanţă de pe
Pământ si, totuși, are încă atât de multe necunoscute, încât cercetătorii se simt îndemnați sa o
studieze in continuare, cu mijloace din ce in ce mai sofisticate. E un compus plin de ciudățenii, o
substanţă paradoxala: in starea sa lichida, are multe proprietăți neobișnuite pentru un lichid. In
stare solida – gheata –, se comporta diferit de multe alte solide. Si vaporii de apa au ciudățeniile
lor. Proprietățile electrice ale apei, vâscozitatea, tensiunea superficiala si numeroase alte trăsături
sunt surprinzătoare pentru savanți.
Structura moleculara a apei este cunoscuta multora dintre noi: o molecula in forma de V, alcătuită
din doi atomi de hidrogen legați de unul de oxigen. Dar – un lucru mai puțin știut – aceste
molecule nu sunt stabile; nici vorba ca, odată legați de un atom de oxigen, cei doi atomi de
hidrogen sa rămână acolo pe vecie. In stare lichida, moleculele de apa își schimba întruna atomii
de hidrogen intre ele. Procesul se accelerează intr-un mediu acid sau bazic. Chiar si intr-un mediu
neutru (pH 7), timpul mediu pe care îl petrec împreună cei trei atomi dintr-o molecula de apa este
de numai o milisecunda. Așadar, apa e permanent in mișcare, chiar la nivel molecular. Pentru a
explica structura moleculei de apa (distantele dintre atomi, unghiurile formate de axele acestora
etc.), au fost propuse de-a lungul vremii numeroase modele, menite a explica diferitele proprietăți
ale neobișnuitului lichid. Toate aceste modele au slăbiciunile lor; la ora aceasta, nu exista încă un
consens deplin intre savanți, deci nu exista un model universal acceptat, pentru bunul motiv ca
nici un model nu a reușit sa explice toate ciudățeniile de comportament ale apei. Așadar,
cunoașterea structurii moleculare a apei rămâne in continuare o aventura palpitanta.
Deși nimic nu pare mai neutru si mai inert decât apa – "apa chioara" –, in realitate ea este o
substanţă cu o mare reactivitate. La temperatura mediului ambiant, aceasta caracteristica nu este
foarte pronunțată, din cauza numeroaselor legături de hidrogen din structura apei, care o fac
relativ stabila; in schimb, la temperaturi mai înalte sau sub influenta câmpului electromagnetic,
apa devine o substanţă puternic reactiva, capabila sa interacționeze cu o imensa varietate de alte
substanţe si sa producă reacţii complexe, multe dintre ele implicate in procesele ce
caracterizează materia vie.
Tot din categoria paradoxurilor: apa e atât de răspândită, atât de banala pentru noi, încât avem
tendința de a o socoti cel mai tipic dintre lichide; de fapt Lichidul prin excelenta. Nimic mai fals.
Apa are multe proprietăți atipice pentru un lichid, inventariate de-a lungul timpului de cercetători
si adunate sub numele de caracteristici anormale ale apei. Dar tocmai aceste caracteristici
anormale, spun specialiștii, sunt cele care au permis apariţia vieții pe Pământ si tot ele reușesc
sa întrețină viața. Procesele tulburător de complexe care au loc in materia vie sunt posibile
tocmai pentru ca apa este așa cum este. Puternicele forte de coeziune dintre molecule fac ca
apa sa aibă un punct de îngheț neobișnuit de mare, mult mai mare decât ar fi de așteptat de la un
lichid cu o asemenea structura; de aceea e planeta scăldată de ape, care acoperă trei sferturi din
suprafața ei, si tocmai in aceasta apa au apărut primele organisme vii. Proprietățile sale termice
fac ca viețuitoarele, care conțin mari cantități de apa, sa-si poată dezvolta mecanisme de reglare
a temperaturii corpului. Tot datorita acestor proprietăți ale apei, marile, oceanele si marile lacuri
funcționează ca rezervoare de căldură, acumulând-o in timpul verii si restituind-o lent in timpul
perioadelor reci, fapt ce permite perpetuarea vieții de la un an la altul.
Datorită polaritatii moleculelor, apa este un excelent solvent, capabil sa dizolve un mare număr de
substanţe si făcând astfel posibile reacţii chimice care ar fi imposibile in absenta ei. Are
proprietăți remarcabile in ceea ce privește hidratarea macromoleculelor biologice (de
pilda proteinele si acizii nucleici), permițând existenta structurilor tridimensionale cărora li se
datorează proprietățile complexe ale acestor compuși. Atât punctul de topire, cat si punctul de
fierbere ale apei sunt neobișnuit de ridicate. Apa își reduce volumul când se topește. Apa este
neașteptat de puțin compresibila, ținând cont de structura ei. Apa are o vâscozitate anormal de
mare. Are, de asemenea, o tensiune superficiala neobișnuit de înaltă. Constanta dielectrica e
ciudat de ridicata, densitatea este de asemenea mare si sporește odată cu creșterea
temperaturii, conductivitatea electrica a apei in stare solida (gheata) scade odată cu creșterea
presiunii… Si tot așa, peste 60 de proprietăți neobișnuite, comparativ cu cele ale altor lichide, au
fost inventariate de cercetători care au studiat apa.

Ciudățenii explicate si ciudățenii neexplicate

De bine, de rău, pentru multe dintre comportamentele bizare ale apei au fost elaborate explicații
științifice, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Nu. Apa are si un număr de proprietăți pentru care încă
nu exista nici o explicație. Inexplicabile n-or fi ele, dar încă nu le-a dat nimeni de cap. Graficele
care descriu variația presiunii vaporilor de apa in funcţie de temperatura nu seamănă cu nimic din
ceea ce se așteptau savanții sa vadă. Relaţia dintre presiune si densitate, dintre modificările de
temperatura si cele de volum, dintre temperatura si vâscozitate se abat de la norma. Si, pe
măsură ce se mai elaborează cate o explicație, alte si alte caracteristici stranii ale "banalei" ape
ies la iveala in urma experimentelor de laborator.
Water, water everywhere
CAT PUTEM TRAI FARA APA? DOAR VREO 100 DE ORE, răspund oamenii de știință. Cu alte
cuvinte, deși privim si folosim apa ca pe un lucru fără prea mare valoare, nimic nu-i este mai
necesar vieții decât ea.

Fătul uman, dezvoltat intr-un mediu lichid, are corpul alcătuit din apa in proporție de 90%.
Conținutul de lichid din organism scade treptat, pe măsură ce omul înaintează in vârstă; totuși,
chiar si la maturitate, corpul nostru conține circa 50% apa. O continua curgere de molecule de
apa, o neîntreruptă mișcare a lor intre fluidul intracelular si cel extracelular tine in funcțiune
fantastica alcatuire care este organismul viu. Complicate mecanisme hormonale reglează cu
finețe echilibrul hidric, ajustând absorbția si eliminarea apei astfel încât delicata balanţă sa nu se
incline primejdios in nici o parte. In mod normal, apa este introdusa in corp gratie sistemului
digestiv, prin mijlocirea a mai tot ce înghițim, fie ca este vorba despre băuturi sau despre ceea ce
numim in mod obișnuit mâncare – de la alune, care conțin doar 6% apa, pana la legume si fructe
zemoase, care înglobează adesea apa in proporție de peste 80%. Dar apa este fabricata si in
interiorul corpului, datorita reacțiilor biochimice din tabloul complex al metabolismului. Numeroase
reacţii au ca rezultat dioxidul de carbon si apa, care primește diverse roluri. O mare parte este
folosita pentru eliminarea din organism a substanțelor inutile sau toxice rezultate in urma reacțiilor
metabolice.
O alta parte e utilizata pentru controlul temperaturii corpului; transpirația rămâne un mijloc
extrem de eficient de a preveni supraîncălzirea organismului. Si, in fine, o cantitate importanta
este pur si simplu reținută in corp, pentru a face posibila desfășurarea tuturor proceselor vitale,
de vreme ce acestea implica substanţe solubile si reacţii ce se desfășoară in prezenta apei. Apa
este deci atât mediu, cat si participant in cadrul interacțiunilor moleculare: acționează ca solvent,
dar si ca factor de separare, transporta nutriții produși de metabolism, hormonii si alte substanţe
esențiale; face curățenie, eliminând deșeurile; păstrează forma celulelor, reglează temperatura
corpului etc. etc. De fapt, are atât de multe funcții, încât chiar si sumara înșiruire a câtorva ne
face sa înțelegem de ce e indispensabila. Toate cantitățile de apa Înghițite/utilizate/eliminate
depind de diverşi factori, legați de obiceiurile alimentare, de activitatea noastră si de clima.
Consumul de apa este la rândul lui influențat de elemente de ordin fiziologic, psihologic, dar si
social. De pilda, obiceiul de a bea o bere (sau doua, trei… cinci) cu prietenii nu are neapărat
legătură cu nevoia de hidratare a organismului; are deci rădăcini psihice si sociale, ceea ce însă
nu-l împiedică sa influențeze aspectele fiziologice ale hidratării (sau supra hidratării…).
Poveștile apei in limbile Pământului
Mult înainte de a se cunoaşte mecanismele de acțiune a apei in cadrul proceselor fiziologice, la
nivel celular si molecular, oamenii știau, bineînțeles, cat de importanta este apa. Nici nu le-a fost
prea greu s-o afle: orice om ştie ce însemnă a-ti fi sete. Chiar si azi, mulți semeni de-ai noștri
suferă si chiar mor de sete. Poate nu întâmplător, evoluția tehnologica a avut in vedere, in cea
mai mare măsură, pe lângă construirea casei, adăpostul necesar, fizic si psihic, fiecăruia dintre
noi, si construcțiile destinate aducerii, păstrării, distribuirii si utilizării apei. Remarcabile sisteme de
irigație care transportau apa de la mari distante au fost realizate in vechile orașe ale Asiei;
apeducte grandioase, fabuloase realizări inginerești au făcut mândria Imperiului Roman; stăvilare
si canale, rezervoare si bai si fântâni au fost construite peste tot in lume.
Indispensabila proceselor vitale, apa s-a dovedit esențială si din punctul de vedere al economiei.
Nici o așezare umana nu se poate lipsi de apa. Apa înseamnă transporturi ieftine si eficiente, prin
urmare un comerț intens; multe dintre cele mai mari orașe ale lumii își datorează dezvoltarea
faptului ca se afla lângă mare, ocean sau cursuri de apa navigabile. Apa este sursa de energie,
iar geniul ingineresc al umanității a folosit de milenii acest dar al naturii.
De la mori de apa si pana la hidrocentrale, de la gătirea alimentelor in apa fierbinte a izvoarelor
geotermale (cum se mai face încă in Noua Zeelanda) la sisteme întregi de încălzire urbana cu
ajutorul apei calde furnizate gratuit de mama natura (cum se face in Islanda), apa care curge,
țâșnește, se prelinge sau se aduna pe suprafața Terrei ori sub ea a împins înainte civilizația
umana. Apa este, totodată, cel mai la îndemână (si un foarte eficient) agent de curățare, gratie
capacitații ei de a dizolva o mulțime de substanţe. Chiar daca părerile in privința curățeniei
corporale au variat de-a lungul timpului – intre romanii care făcuseră din baie o desfătare rafinata
si europenii medievali încredințați, cei mai mulți, ca băile frecvente debilitează corpul si îl
îmbolnăvesc, prin urmare trebuie evitate –, oamenii par sa fi ajuns acum la o cale de mijloc;
firește, cu variații datorate condițiilor locale concrete: acolo unde apa este o resursa rara si
prețioasa, așa cum se întâmplă in unele zone deșertice, baia zilnica nu poate fi un obicei la fel de
răspândit ca in tarile din vestul Europei. Curățarea cu ajutorul apei nu se mărginește la igiena
personala: mari cantități se consuma pentru curățarea toaletelor si îndepărtarea reziduurilor
menajere, necesitând sisteme de canalizare – una dintre cele mai importante invenții ale
umanității. Lipsa unui sistem de canalizare eficient este considerata de specialiști principala
cauza a morbidității si mortalității ridicate in tarile subdezvoltate. Lipsa de apa potabila este una
dintre marile probleme globale. Odată cu încălzirea climei, care influențează si rezervele de apa
ale planetei, amenințarea devine si mai grava.
Zeul lichid
Dintotdeauna am știut ca fără apa n-am putea trai. Așa ca oamenii s-au preocupat mereu sa
găsească lichidul vital, sa-l transporte, sa-l stocheze – evident, la nivelul de dezvoltare
tehnologica al fiecărei epoci. Si mai făceau ceva civilizațiile vechi – ceva ce noi, azi, nu prea mai
facem: venerau apa, o respectau cu o teama superstițioasă, celebrau puterea ei datatoare de
viată, aducându-i omagii si ofrande, spre a se bucura de ocrotirea ei. Nativii
americani desfășurau ceremonii in care executau dansuri ale ploii, chemând apa din cer, cea care
făcea sa crească deopotrivă plantele semănate de ei si ierburile sălbatice, hrănind animale si
oameni. Vechii egipteni celebrau revărsarea anuala a Nilului, sursa fertilității câmpiilor. Grecii si
romanii antici venerau zeități ale apelor, aducând-le jertfe si înălțând-le temple. Strămoșii noștri
cereau cerului ploaie, săvârșind ritualuri vechi, precum Paparudele si Caloianul, care noua ne par
azi doar niște pitorești obiceiuri sătești, dar care, pentru cei de dinaintea noastră, erau acțiuni
magice întreprinse cu toata seriozitatea, pentru a rezolva o problema si ea de maxima
seriozitate: nevoia de apa.
Apa nu era numai o resursa necesara întreținerii vieții trupului; legătura omului cu ea trecea
dincolo de simpla nevoie fiziologica, intrând in spațiul unde domnea magia, credința in existenta
unor forme de energie nevăzute, impalpabile, dar reale, care legau tot ceea ce exista. Strămoșii
noștri, după ce construiau fântâni, le sfințeau, privindu-le nu ca pe niște simple rezervoare de apa
potabila, ci ca pe instrumente ale legăturii indestructibile dintre lumea de aici si cea de dincolo,
intre cei vii si cei plecați. A face o fântână in "spațiul public", la marginea drumului, era o acțiune
însemnată in ierarhia faptelor bune care îți asigurau răsplata in viața viitoare. In sistemul de
credințe al societății tradiționale romanești, cel ce făcea o fântână pentru folosul oricărui trecător
însetat o făcea "de sufletul cuiva" – al membrilor familiei deja dispăruți sau chiar al sau propriu –,
caci apa pe care o dăruia in acesta lume celor însetați avea s-o primească el însuși "pe cea
lume".
Apa-medicament
Terapii bazate pe apa exista din timpuri imemoriale. Multe dintre cele mai vechi medicamente
preparate de om erau extracte apoase ce se bazau pe proprietatea apei de a dizolva substanțele
active din plante. Renumele tămăduitor al anumitor ape balneare se întemeiază, de asemenea, pe
conținutul de substanţe dizolvate in ele. Dar exista si numeroase terapii care implica utilizarea
apei "simple"; aceste metode sunt adunate sub umbrela termenului de hidroterapie. Medicina
populara cunoștea de multa vreme efectele benefice ale îmbăierii in anumite ape si exista izvoare
renumite încă din Antichitate. Dar hidroterapia a început sa fie aplicata in mod sistematic si
controlat abia in secolul al XIX-lea, doi dintre oamenii-cheie fiind Vincent Priessnitz (da, cel cu
"prișnițele", de la numele lui provine termenul) si Sebastian Kneipp. Metodele – bai generale sau
locale cu apa rece sau fierbinte; împachetări (cu ajutorul unor cearșafuri ude), comprese etc. – au
cunoscut un succes imens, reușind sa vindece numeroase afecțiuni sau cel puțin sa le
amelioreze simptomele: sa scadă febra, sa aline durerile etc. Odată cu apariţia medicamentelor
de sinteza cu acțiune rapida, hidroterapia si-a mai pierdut din adepți. Utilizarea apei rămâne însă
de actualitate in fizioterapia destinata recuperării sau pentru ușurarea unor suferințe cronice.
Viitorul nu suna chiar bine
Cu atâtea nevoi umane in care apa se dovedește de neînlocuit, preocuparea pentru asigurarea ei
este la fel de fireasca azi ca in urma cu 10.000 de ani. Dar daca, pana in urma cu câteva decenii,
insuficienta sa era problema câtorva regiuni deșertice de pe glob, unde, de altfel, si densitatea
populației era scăzută, AZI LIPSA APEI INCEPE SA-SI ARATE COLTII CHIAR SI IN TARILE
CARE N-AU AVUT NICICAND PROBLEMA ASTA.

Rezervele de apa la nivel mondial se împuținează – este un fapt dovedit, deși e paradoxal când te
gândești ca ghețarii se topesc sau când dai peste tot de știri si reportaje despre inundații. Însă
inundațiile sunt, in general, evenimente scurte si intense, strict localizate si cu caracter efemer.
De aceea sunt si atât de puternic mediatizate, întocmai cum o îmbolnăvire subita si grava atrage
atenția tuturor asupra bolnavului, pe când seceta vremurilor noastre seamănă mai degrabă cu
o boala cronica, insidioasa, care se agravează treptat. Populația creste. O populație in creștere
înseamnă o nevoie tot mai mare de alimente. Deci agricultura trebuie sa tina pasul. Dar obținerea
unor recolte ca lumea presupune utilizarea unor cantități mari de apa (70% din consumul global).
Apoi, numărul orașelor creste, iar orașele sunt mari consumatoare de apa. Sisteme de
canalizare, fațade si străzi asfaltate care trebuie spălate – toate înghit alte si alte milioane de
metri cubi de apa. Iar când nici precipitațiile nu mai sunt ce erau, când creșterea temperaturilor
medii anuale, generata – după afirmațiile unor savanți – de efectul de sera artificial, determina
secete prelungite si aridizară unor regiuni care, in urma cu trei sferturi de veac, erau verzi si
roditoare, totul se combina intr-un scenariu de coșmar: oare cat timp va mai trece pana când vom
ajunge ca trăitorii pe planeta Arrakis (cea din romanul Dune, al lui Frank Herbert), planeta-desert
ai cărei locuitori beau apa recuperata din excrețiile propriului corp – reciclate cu ajutorul unor
costume speciale – si prețuiesc apa mai presus de orice, in asemenea măsură încât nu-si mai
îngăduie nici sa plângă, spre a nu risipi, prin lacrimi, cea mai valoroasa dintre resurse?
300.000 kmp de uscat din jurul Mediteranei se usucă văzând cu ochii; desertul se întinde peste
Europa pe măsură ce climatul cald si secetos din nordul Africii înaintează spre noi. |n Australia, o
seceta care durează deja de câțiva ani a afectat pana acum mai rău decât se poate spune
10.000 de familii de fermieri, nevoite sa-si abandoneze gospodăriile care deveniseră incapabile
sa le mai asigure supraviețuirea. |n statul american New Mexico, peste 45 de milioane de copaci
au pierit intre anii 2002 si 2005, din pricina temperaturilor de cuptor si a lipsei de apa. Se
micșorează amenințător debitele unor fluvii si râuri care asigurau apa pentru zeci de milioane de
oameni. In nordul însetat al Chinei, peste 400 de milioane de oameni din vreo 100 de orașe se
lupta cu restricțiile la apa. Pe continentul african, ceea ce era grav devine si mai grav: regiunile
semiaride devin aride de-a binelea, iar marile lacuri, cum este Ciadul, se micșorează aproape
văzând cu ochii, precum o băltoacă in zilele călduroase de vara. Si prognoza ne anunță ca exact
asta ne si așteaptă: o lunga, foarte lunga, mult prea lunga vara calda si, mai ales, secetoasa:
cele mai urate prevestiri meteo ne înștiințează ca, in secolul nostru, cantitatea de precipitații va fi
cu 30% mai mica decât in secolul XX. Analizele computerizate ale unor modele de evoluție a
climei i-au condus pe savanți spre concluzia ca aceasta va fi o tendință dominanta a veacului
XXI.
Soluții cu dus si-întors
Una dintre rezolvările propuse de specialiști este extinderea instalațiilor destinate desalinizării
apei. Multe dintre tarile care se confrunta cu insuficienta apei dulci necesare in agricultura si
pentru consumul uman au ieșire la mare. Poate o fi un fel de compensație, mai știi? Daca ar
desăra apa marina pentru a o folosi in agricultura, dar si la spălat, gătit, băut etc., oare problema
s-ar rezolva? Pare simplu, dar cei care au studiat lucrurile bine de tot ne avertizează ca soluţia
desalinizării apei de mare, așa ademenitoare cum pare, este de fapt una cu doua tăișuri. In primul
rând, la nivelul tehnologiei actuale, desalinizarea in instalații de mare capacitate implica un mare
consum de energie. Deja știm prea multe despre legătura dintre toate problemele mediului ca sa
rămânem indiferenți la o soluţie tehnologica energofaga. Asta ar însemna sa încerci sa rezolvi o
problema creând (sau agravând) o alta. Încă si mai important, după părerea unor experți, este
impactul pe care o asemenea soluţie l-ar avea asupra consumatorilor. Oferindu-li-se o astfel de
ocazie, oamenii ar fi tentați sa-si închipuie ca, gata!, problema s-a rezolvat, avem apa destula,
deci, hai sa consumam! Or, obiectivul pe termen lung, daca vrem sa ieșim cu bine din treaba
asta, este sa învățăm sa reducem consumurile. De acord, agricultura înghite apa multa, dar
nici consumul casnic, mai ales in orașe, nu e de neglijat. Ideea câștigătoare, pe termen lung, este
ca fiecare sa-si dea seama ca acele câteva zeci sau sute de litri pe care, cu putina grija si fără
mare efort, i-ar putea economisi in fiecare săptămână contează foarte mult.
Ajungând dependenți de desalinizare, oamenii (inclusiv politicienii, activiștii protecției mediului,
cercetătorii) ar deveni mai relaxați in aceasta privință, iar consecințele pe termen lung ar fi extrem
de serioase. Un specialist recunoscut, profesorul Tony Allan, a avertizat autoritățile britanice in
privința proiectului de a construi o mare stație de desalinizare in estuarul Tamisei. El a afirmat ca
acest lucru ii va împiedica pe oameni sa caute soluții mai eficiente si sa privească problema in
întregul ei, citând exemplul Barcelonei si al Israelului, care "au făcut aceasta greșeală". Si iată ca,
anul acesta, Spania a fost nevoita sa importe apa din Franța, când rezervele Barcelonei au
scăzut la 15% din capacitate. (Cu toate acestea, proiectul englez a fost aprobat de Agenția de
Mediu din Marea Britanie, care l-a descris drept "necesar, din păcate!")
Deși noile soluții tehnologice dezvoltate de marile companii in domeniu pot fi utile multor tari, asta
nu trebuie sa oprească pe nimeni de la a căuta soluții in propria ograda, in funcţie de situația
concreta. China, de pilda, plănuiește o redistribuire a resurselor de apa dinspre sud spre nord cu
ajutorul unei fantastice rețele de țevi, rezervoare si stații de pompare, care ar urma, pana in anul
2025, sa împânzească tara, pompând 50 de kilometri cubi de apa pe an dinspre sudul mai jilav
spre nordul uscat de sete. Pentru unii suna bine, pentru alții nu prea: proiectul e aspru criticat din
cauza impactului ambiental pe care l-ar putea produce si a faptului ca milioane de oameni ar
trebui mutați, tot așa cum s-a întâmplata si când a fost construit uriașul Baraj al celor Trei Defilee,
un alt proiect hidrologic colosal "made in China". Alte tari considera ca adevărata cheie a
succesului ar fi reducerea consumului, mai ales a celui casnic, prin programe educaționale, dar si
prin sisteme de contorizare & tarife care sa încurajeze un consum rațional (sau, daca vreți, sa
descurajeze consumul nerațional).
Pe de alta parte, in agricultura, sistemul de irigare cu picătura, deși destul de vechi pe piață, nu
este încă suficient de răspândit; extinderea folosirii lui ar putea genera economii importante,
furnizând culturilor cantități precis măsurate de apa, necesare unei bune dezvoltări. Apoi, ar mai fi
metoda instalațiilor duble. La ora aceasta, in marea majoritate a așezărilor se folosește, pentru
curățarea toaletelor, apa rece potabila, din aceeași țeavă prin care vine apa rece la robinet; cu
alte cuvinte, când "tragem apa la WC", consumam litri întregi de apa curata, buna de băut, pentru
a cărei producere se cheltuiește multa energie. Metoda dubla presupune existenta a doua țevi
separate pentru apa rece: una destinata apei potabile, alta pentru așa-numita apa gri, incomplet
tratata, nu tocmai purificata, deci improprie pentru băut, dar tocmai cat trebuie de buna pentru a
curata o toaleta. Asemenea instalații nu sunt uşor de montat in așezările deja dotate cu sisteme
tradiționale (si vechi), dar ar trebui avute in vedere măcar in cazul cartierelor noi.
Si, in fine, poate părea de ras, dar experții ne spun (cam pe un ton de reproș) ca nu știm sa
folosim eficient nici măcar apa de ploaie. A strânge apa de ploaie nu e, evident, o metoda hi-
tech de a rezolva problema insuficientei resurselor hidrice; totuși, s-a calculat ca in Marea
Britanie, pe un acoperiș de mărime obișnuită, cad 80.000 de litri de apa anual (bine, acolo, in UK,
ploua mult, dar si la noi, in zonele din nord, încă mai cad ploi si zapezi in cantități interesante).
Adunata si păstrată, practic cu costuri zero, o asemenea cantitate de lichid (si chiar una mult mai
mica, la o adică) ar genera o mare economie de apa de la robinet, putând fi folosita la udarea
grădinii, la spălarea mașinii sau chiar pompata in rezervoarele toaletelor. (Facem ce facem si tot
la toalete ajungem!)
Concluzie: nu te întreba ce poate face tehnologia înaltă pentru tine, întreabă-te ce poți face tu
pentru mediul care a ajuns in halul in care a ajuns tocmai din cauza multor tehnologii înalte
destinate îmbunătățirii confortului tău. Nu spune: ei, parca mult contează ce consum eu, o
singura persoana! Contează. Consumul a multe asemenea persoane a contribuit la apariţia
problemei, iar grija acelorași multe persoane (fiecare cate un pic) va contribui la rezolvarea ei.
Război pentru apa
Una dintre marile temeri ale oamenilor este aceea ca insuficienta rezervelor de lichid vital va
ajunge sa genereze conflicte intre tarile care împart resursele de apa ale unei mari, ale unui fluviu
sau ale unui mare lac. In Orientul Mijlociu, deja un butoi cu pulbere, concurenta pentru apa intre
tari precum Israelul, Iordania si Siria, s-ar putea adăuga celorlalte motive de conflict. Egiptul, a
cărui agricultura este susținută de apele Nilului, ar putea avea probleme daca state din amonte,
precum Etiopia, s-ar apuca sa consume cantități foarte mari din apele fluviului. Cum râurile si
fluviile străbat adesea mai multe tari, insuficienta apei poate deveni repede, dintr-o problema
economica, una politica. Si, in cazul cel mai rău, lucrurile pot porni pe o cale militara.