Unde exista apa, exista si viata, iar unde apa lipseste, viata este o continua competitie.

Pentru organismul uman, apa este un constituent major, dar si mediul in care se defasoara
toate reactiile biologice.

Creierul contine 70% apa, sangele, 82%. Daca un om poate rezista fara mancare si o luna,
fara apa moartea este inevitabila.

Importanta apei pentru organism poate fi apreciata si din proportia considerabila pe care
o detine, si anume 60% din greutatea corpului la barbat si 50% la femeie. La copil,
proportia acesteia este mai crescuta, scazand pe masura ce individul inainteaza in varsta.
Pierderea a 10% din apa organismului duce la moarte.

Ce functii indeplineste apa in organism?

Apa dizolva substantele nutritive pe care le primeste organismul prin hrana, le transporta
la celule, unde sunt metabolizate. Apoi transporta resturile rezultate la organele de
eliminare: rinichi (eliminata sub forma de urina), piele (transpiratie), plamani (respiratie)
si, in cantitati mici, prin intestine (fecale). Apa mai este eliminata prin lapte in cazul
femeilor care alapteaza. Un rol important il are si in mentinerea constanta a temperaturii
corpului, eliminand caldura care prisoseste organismului, prin transpiratie. Apa ajuta la
mentinerea unei greutati corporale normale, stimuland metabolismul si regland apetitul.
Apa hidrateaza in mod natural pielea, oferindu-i un aspect sanatos, stralucitor, prevenind
aparitia ridurilor. Asadar, apa pierduta trebuie sa fie in mod continuu inlocuita.

Necesarul de apa se obtine fie ca atare, fie prin alimentele consumate. Fructele si
legumele verzi sunt foarte bogate in apa, continand 80-90% apa, carnea - 70%,
painea alba - 36%, branza - 30% etc. O cantitate mica de apa se formeaza si in
tesuturi, prin oxidarea hidrogenului din grasimi, carbohidrati si proteine (apa
metabolica).

Cata apa trebuie sa consumam zilnic?

Raspunsul la aceasta intrebare se bazeaza pe obiceiurile alimentare, climat si nivelul de
activitate fizica. In medie, un individ sanatos ar trebui sa consume 1 500-2 500 ml de apa
pe zi, pentru a preveni deshidratarea, constipatia, infectia urinara etc. Apa buna de baut
nu are culoare, nici miros sau un gust placut. Ea ar trebui filtrata si pastrata intr-un
recipient inchis, pentru a preveni aparitia bolilor transmisibile prin apa. Consumul de apa
impura, contaminata, este principala cauza a bolilor epidemice in tarile in curs de
dezvoltare. Exista mai mult de 2 100 de substante contaminante in apa de la robinet,
inclusiv substante otravitoare si cancerigene. Din aceasta cauza este necesara folosirea
unui sistem de filtrare, inainte de a o consuma.

Consumata in exces, apa duce la hiponatriemie

Consumul unei cantitati prea mari de apa intr-un timp scurt poate duce la o situatie
cunoscuta drept intoxicatia cu apa a organismului, si la o stare ce rezulta din diluarea
sodiului, hiponatriemie. Intoxicatia cu apa e intalnita cel mai frecvent la copiii sub sase
luni si, uneori, la sportivi. Intoxicatia cu apa si hiponatriemia apar atunci cand o persoana
deshidratata bea prea multa apa fara electroliti. Cand se consuma multa apa, tesuturile se
imbiba cu fluidul in exces, generand aparitia edemului(umflatura nedureroasa rezultata
prin acumulare de lichid seros în tesuturi). Excesul de apa din ser extrage sodiul din
celule, pentru a restabili concentratia necesara in ser. Pe masura ce tot mai multa apa se
acumuleaza, concentratia de sodiu din ser scade, cu aparitia hiponatriemiei. Dezechilibrul
electrolitic cauzeaza batai neregulate ale inimii, permitand fluidului sa intre in plamani.
Edemul exercita presiune la nivelul creierului si nervilor, generand un comportament
asemanator celui din intoxicatia cu alcool. Edemul la nivelul tesutului cerebral poate
cauza un atac de apoplexie, coma sau chiar moarte, daca aportul de apa nu este sistat sau
daca nu se administreaza o solutie salina hipertona (sare).

Nu beti multa apa intr-un timp foarte scurt!

Rinichii unui adult sanatos pot prelucra 15 l de apa pe zi. Intoxicatia cu apa nu apare daca
se consuma o cantitate de apa progresiv. Daca se bea o cantitate mare in timp foarte scurt,
apare aceasta intoxicatie. In timpul exercitiilor fizice intense, ori cand se inregistreaza
temperaturi ridicate, e indicat sa suplimentam aportul de apa, pentru a compensa
pierderile prin transpiratie si respiratie. Consumand apa in cantitati adecvate, toxinele din
organism sunt eliminate. In anumite conditii patologice precum febra, diaree, voma sau
infectii ale tractului urinar, un consum suplimentar de apa este indicat. In conditii precum
insuficienta renala sau cardiaca, consumul de apa e restrictionat. Cafeaua si ceaiul contin
multa apa, dar si cafeina, care este un diuretic usor si stimuleaza eliminarea acesteia.

O bem, o folosim la gatit, ne spalam cu ea, inotam in ea... Suntem alcatuiti in mare
masura din ea. Este cea mai pretioasa substanta, daca luam in calcul importanta ei. Doar
faptul ca e atat de raspandita ne face sa o privim cu oarecare nepasare. Totusi, avem cu ea
o legatura veche, adanca si cu totul aparte: n-am putea trai daca n-ar fi ea.

Si, totusi, o creatie bizara 

La prima vedere, nimic mai simplu si mai obisnuit ca apa – banala apa de care avem
parte toata ziua. Curge la robinet, cade din cer, se gaseste de cumparat peste tot – intr-
adevar, in tarile binecuvantate cu resurse hidrice, ca marea majoritate a statelor Europei
– APA E CEVA CUM NU SE POATE MAI BANAL.

Nici din punct de vedere chimic nu pare sa fie vorba despre ceva prea complicat: o
molecula alcatuita din doi atomi de hidrogen si unul de oxigen, o formula chimica scurta
si simpla: H2O. Mare lucru! Si copiii stiu asta! Dar savantii care studiaza straniul lichid
ce ne alcatuieste si ne inconjoara sunt in continuare entuziasmati, uluiti, frustrati uneori –
caci apa dezvaluie noi si noi ciudatenii, iar uneori refuza cu incapatanare sa-si dezvaluie
secretele…Apa este poate cea mai bizara dintre creatiile chimice ale naturii. E cea mai
studiata substanta de pe Pamant si, totusi, are inca atat de multe necunoscute, incat
cercetatorii se simt indemnati sa o studieze in continuare, cu mijloace din ce in ce mai
sofisticate. E un compus plin de ciudatenii, o substanta paradoxala: in starea sa lichida,
are multe proprietati neobisnuite pentru un lichid. In stare solida – gheata –, se comporta
diferit de multe alte solide. Si vaporii de apa au ciudateniile lor. Proprietatile electrice
ale apei, vascozitatea, tensiunea superficiala si numeroase alte trasaturi sunt
surprinzatoare pentru savanti.

Structura moleculara a apei este cunoscuta multora dintre noi: o molecula in forma de V,
alcatuita din doi atomi de hidrogen legati de unul de oxigen. Dar – un lucru mai putin
stiut – aceste molecule nu sunt stabile; nici vorba ca, odata legati de un atom de oxigen,
cei doi atomi de hidrogen sa ramana acolo pe vecie. In stare lichida, moleculele de apa
isi schimba intruna atomii de hidrogen intre ele. Procesul se accelereaza intr-un mediu
acid sau bazic. Chiar si intr-un mediu neutru (pH 7), timpul mediu pe care il petrec
impreuna cei trei atomi dintr-o molecula de apa este de numai o milisecunda. Asadar, apa
e permanent in miscare, chiar la nivel molecular. Pentru a explica structura moleculei de
apa (distantele dintre atomi, unghiurile formate de axele acestora etc.), au fost propuse
de-a lungul vremii numeroase modele, menite a explica diferitele proprietati ale
neobisnuitului lichid. Toate aceste modele au slabiciunile lor; la ora aceasta, nu exista
inca un consens deplin intre savanti, deci nu exista un model universal acceptat, pentru
bunul motiv ca nici un model nu a reusit sa explice toate ciudateniile de comportament
ale apei. Asadar, cunoasterea structurii moleculare a apei ramane in continuare o aventura
palpitanta.
Desi nimic nu pare mai neutru si mai inert decat apa – "apa chioara" –, in realitate ea este
o substanta cu o mare reactivitate. La temperatura mediului ambiant, aceasta
caracteristica nu este foarte pronuntata, din cauza numeroaselor legaturi de hidrogen din
structura apei, care o fac relativ stabila; in schimb, la temperaturi mai inalte sau sub
influenta campului electromagnetic, apa devine o substanta puternic reactiva, capabila
sa interactioneze cu o imensa varietate de alte substante si sa produca reactii complexe,
multe dintre ele implicate in procesele ce caracterizeaza materia vie.

Tot din categoria paradoxurilor: apa e atat de raspandita, atat de banala pentru noi, incat
avem tendinta de a o socoti cel mai tipic dintre lichide; de fapt Lichidul prin excelenta.
Nimic mai fals. Apa are multe proprietati atipice pentru un lichid, inventariate de-a
lungul timpului de cercetatori si adunate sub numele de caracteristici anormale ale apei.
Dar tocmai aceste caracteristici anormale, spun specialistii, sunt cele care au permis
aparitia vietii pe Pamant si tot ele reusesc sa intretina viata. Procesele tulburator de
complexe care au loc in materia vie sunt posibile tocmai pentru ca apa este asa cum este.
Puternicele forte de coeziune dintre molecule fac ca apa sa aiba un punct de inghet
neobisnuit de mare, mult mai mare decat ar fi de asteptat de la un lichid cu o asemenea
structura; de aceea e planeta scaldata de ape, care acopera trei sferturi din suprafata ei, si
tocmai in aceasta apa au aparut primele organisme vii. Proprietatile sale termice fac ca
vietuitoarele, care contin mari cantitati de apa, sa-si poata dezvolta mecanisme de reglare
a temperaturii corpului. Tot datorita acestor proprietati ale apei, marile, oceanele si marile
lacuri functioneaza ca rezervoare de caldura, acumuland-o in timpul verii si restituind-o
lent in timpul perioadelor reci, fapt ce permite perpetuarea vietii de la un an la altul.

Datorita polaritatii moleculelor, apa este un excelent solvent, capabil sa dizolve un mare
numar de substante si facand astfel posibile reactii chimice care ar fi imposibile in
absenta ei. Are proprietati remarcabile in ceea ce priveste hidratarea macromoleculelor
biologice (de pilda proteinele si acizii nucleici), permitand existenta structurilor
tridimensionale carora li se datoreaza proprietatile complexe ale acestor compusi. Atat
punctul de topire, cat si punctul de fierbere ale apei sunt neobisnuit de ridicate. Apa isi
reduce volumul cand se topeste. Apa este neasteptat de putin compresibila, tinand cont de
structura ei. Apa are o vascozitate anormal de mare. Are, de asemenea, o tensiune
superficiala neobisnuit de inalta. Constanta dielectrica e ciudat de ridicata, densitatea
este de asemenea mare si sporeste odata cu cresterea temperaturii, conductivitatea
electrica a apei in stare solida (gheata) scade odata cu cresterea presiunii… Si tot asa,
peste 60 de proprietati neobisnuite, comparativ cu cele ale altor lichide, au fost
inventariate de cercetatorii care au studiat apa.

Ciudatenii explicate si ciudatenii neexplicate 

De bine, de rau, pentru multe dintre comportamentele bizare ale apei au fost elaborate
explicatii stiintifice, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Nu. Apa are si un numar de
proprietati pentru care inca nu exista nici o explicatie. Inexplicabile n-or fi ele, dar inca
nu le-a dat nimeni de cap. Graficele care descriu variatia presiunii vaporilor de apa in
functie de temperatura nu seamana cu nimic din ceea ce se asteptau savantii sa vada.
Relatia dintre presiune si densitate, dintre modificarile de temperatura si cele de volum,
dintre temperatura si vascozitate se abat de la norma. Si, pe masura ce se mai elaboreaza
cate o explicatie, alte si alte caracteristici stranii ale "banalei" ape ies la iveala in urma
experimentelor de laborator.

Water, water everywhere 

CAT PUTEM TRAI FARA APA? DOAR VREO 100 DE ORE, raspund oamenii de
stiinta. Cu alte cuvinte, desi privim si folosim apa ca pe un lucru fara prea mare valoare,
nimic nu-i este mai necesar vietii decat ea.

Fatul uman, dezvoltat intr-un mediu lichid, are corpul alcatuit din apa in proportie de
90%. Continutul de lichid din organism scade treptat, pe masura ce omul inainteaza in
varsta; totusi, chiar si la maturitate, corpul nostru contine circa 50% apa. O continua
curgere de molecule de apa, o neintrerupta miscare a lor intre fluidul intracelular si cel
extracelular tine in functiune fantastica alcatuire care este organismul viu. Complicate
mecanisme hormonale regleaza cu finete echilibrul hidric, ajustand absorbtia si
eliminarea apei astfel incat delicata balanta sa nu se incline primejdios in nici o parte. In
mod normal, apa este introdusa in corp gratie sistemului digestiv, prin mijlocirea a mai
tot ce inghitim, fie ca este vorba despre bauturi sau despre ceea ce numim in mod
obisnuit mancare – de la alune, care contin doar 6% apa, pana la legume si fructe
zemoase, care inglobeaza adesea apa in proportie de peste 80%. Dar apa este fabricata si
in interiorul corpului, datorita reactiilor biochimice din tabloul complex al
metabolismului. Numeroase reactii au ca rezultat dioxidul de carbon si apa, care
primeste diverse roluri. O mare parte este folosita pentru eliminarea din organism a
substantelor inutile sau toxice rezultate in urma reactiilor metabolice.
O alta parte e utilizata pentru controlul temperaturii corpului; transpiratia ramane un
mijloc extrem de eficient de a preveni supraincalzirea organismului. Si, in fine, o
cantitate importanta este pur si simplu retinuta in corp, pentru a face posibila desfasurarea
tuturor proceselor vitale, de vreme ce acestea implica substante solubile si reactii ce se
desfasoara in prezenta apei. Apa este deci atat mediu, cat si participant in cadrul
interactiunilor moleculare: actioneaza ca solvent, dar si ca factor de separare, transporta
nutrientii produsi de metabolism, hormonii si alte substante esentiale; face curatenie,
eliminand deseurile; pastreaza forma celulelor, regleaza temperatura corpului etc. etc. De
fapt, are atat de multe functii, incat chiar si sumara insiruire a catorva ne face sa
intelegem de ce e indispensabila. Toate cantitatile de apa Inghitite/utilizate/eliminate
depind de diversi factori, legati de obiceiurile alimentare, de activitatea noastra si de
clima. Consumul de apa este la randul lui influentat de elemente de ordin fiziologic,
psihologic, dar si social. De pilda, obiceiul de a bea o bere (sau doua, trei… cinci) cu
prietenii nu are neaparat legatura cu nevoia de hidratare a organismului; are deci radacini
psihice si sociale, ceea ce insa nu-l impiedica sa influenteze aspectele fiziologice ale
hidratarii (sau suprahidratarii…).

Povestile apei in limbile Pamantului 

Mult inainte de a se cunoaste mecanismele de actiune ale apei in cadrul proceselor

fiziologice, la nivel celular si molecular, oamenii stiau, bineinteles, cat de importanta este
apa. Nici nu le-a fost prea greu s-o afle: orice om stie ce insemna a-ti fi sete. Chiar si azi,
multi semeni de-ai nostri sufera si chiar mor de sete. Poate nu intamplator, evolutia
tehnologica a avut in vedere, in cea mai mare masura, pe langa construirea casei,
adapostul necesar, fizic si psihic, fiecaruia dintre noi, si constructiile destinate aducerii,
pastrarii, distribuirii si utilizarii apei. Remarcabile sisteme de irigatie care transportau
apa de la mari distante au fost realizate in vechile orase ale Asiei; apeducte grandioase,
fabuloase realizari ingineresti au facut mandria Imperiului Roman; stavilare si canale,
rezervoare si bai si fantani au fost construite peste tot in lume.
Indispensabila proceselor vitale, apa s-a dovedit esentiala si din punctul de vedere al
economiei. Nici o asezare umana nu se poate lipsi de apa. Apa inseamna transporturi
ieftine si eficiente, prin urmare un comert intens; multe dintre cele mai mari orase ale
lumii isi datoreaza dezvoltarea faptului ca se afla langa mare, ocean sau cursuri de apa
navigabile. Apa este sursa de energie, iar geniul ingineresc al umanitatii a folosit de
milenii acest dar al naturii.

De la mori de apa si pana la hidrocentrale, de la gatirea alimentelor in apa fierbinte a

izvoarelor geotermale (cum se mai face inca in Noua Zeelanda) la sisteme intregi de
incalzire urbana cu ajutorul apei calde furnizate gratuit de mama natura (cum se face in
Islanda), apa care curge, tasneste, se prelinge sau se aduna pe suprafata Terrei ori sub ea a
impins inainte civilizatia umana. Apa este, totodata, cel mai la indemana (si un foarte
eficient) agent de curatare, gratie capacitatii ei de a dizolva o multime de substante. Chiar
daca parerile in privinta curateniei corporale au variat de-a lungul timpului – intre
romanii care facusera din baie o desfatare rafinata si europenii medievali incredintati, cei
mai multi, ca baile frecvente debiliteaza corpul si il imbolnavesc, prin urmare trebuie
evitate –, oamenii par sa fi ajuns acum la o cale de mijloc; fireste, cu variatii datorate
conditiilor locale concrete: acolo unde apa este o resursa rara si pretioasa, asa cum se
intampla in unele zone desertice, baia zilnica nu poate fi un obicei la fel de raspandit ca in
tarile din vestul Europei. Curatarea cu ajutorul apei nu se margineste la igiena personala:
mari cantitati se consuma pentru curatarea toaletelor si indepartarea reziduurilor
menajere, necesitand sisteme de canalizare – una dintre cele mai importante inventii ale
umanitatii. Lipsa unui sistem de canalizare eficient este considerata de specialisti
principala cauza a morbiditatii si mortalitatii ridicate in tarile subdezvoltate. Lipsa de apa
potabila este una dintre marile probleme globale. Odata cu incalzirea climei, care
influenteaza si rezervele de apa ale planetei, amenintarea devine si mai grava.

Zeul lichid 

Dintotdeauna am stiut ca fara apa n-am putea trai. Asa ca oamenii s-au preocupat mereu
sa gaseasca lichidul vital, sa-l transporte, sa-l stocheze – evident, la nivelul de dezvoltare
tehnologica al fiecarei epoci. Si mai faceau ceva civilizatiile vechi – ceva ce noi, azi, nu
prea mai facem: venerau apa, o respectau cu o teama superstitioasa, celebrau puterea ei
datatoare de viata, aducandu-i omagii si ofrande, spre a se bucura de ocrotirea ei. Nativii
americani desfasurau ceremonii in care executau dansuri ale ploii, chemand apa din cer,
cea care facea sa creasca deopotriva plantele semanate de ei si ierburile salbatice, hranind
animale si oameni. Vechii egipteni celebrau revarsarea anuala a Nilului, sursa
fertilitatii campiilor. Grecii si romanii antici venerau zeitati ale apelor, aducandu-le
jertfe si inaltandu-le temple. Stramosii nostri cereau cerului ploaie, savarsind ritualuri
vechi, precum Paparudele si Caloianul, care noua ne par azi doar niste pitoresti
obiceiuri satesti, dar care, pentru cei de dinaintea noastra, erau actiuni magice intreprinse
cu toata seriozitatea, pentru a rezolva o problema si ea de maxima seriozitate: nevoia de
apa.

Apa nu era numai o resursa necesara intretinerii vietii trupului; legatura omului cu ea
trecea dincolo de simpla nevoie fiziologica, intrand in spatiul unde domnea magia,
credinta in existenta unor forme de energie nevazute, impalpabile, dar reale, care legau
tot ceea ce exista. Stramosii nostri, dupa ce construiau fantani, le sfinteau, privindu-le nu
ca pe niste simple rezervoare de apa potabila, ci ca pe instrumente ale legaturii
indestructibile dintre lumea de aici si cea de dincolo, intre cei vii si cei plecati. A face o
fantana in "spatiul public", la marginea drumului, era o actiune insemnata in ierarhia
faptelor bune care iti asigurau rasplata in viata viitoare. In sistemul de credinte al
societatii traditionale romanesti, cel ce facea o fantana pentru folosul oricarui trecator
insetat o facea "de sufletul cuiva" – al membrilor familiei deja disparuti sau chiar al sau
propriu –, caci apa pe care o daruia in acesta lume celor insetati avea s-o primeasca el
insusi "pe cea lume".

Apa-medicament 

Terapii bazate pe apa exista din timpuri imemoriale. Multe dintre cele mai vechi
medicamente preparate de om erau extracte apoase ce se bazau pe proprietatea apei de a
dizolva substantele active din plante. Renumele tamaduitor al anumitor ape balneare se
intemeiaza, de asemenea, pe continutul de substante dizolvate in ele. Dar exista si
numeroase terapii care implica utilizarea apei "simple"; aceste metode sunt adunate sub
umbrela termenului de hidroterapie. Medicina populara cunostea de multa vreme
efectele benefice ale imbaierii in anumite ape si exista izvoare renumite inca din
Antichitate. Dar hidroterapia a inceput sa fie aplicata in mod sistematic si controlat abia
in secolul al XIX-lea, doi dintre oamenii-cheie fiind Vincent Priessnitz (da, cel cu
"prisnitele", de la numele lui provine termenul) si Sebastian Kneipp. Metodele – bai
generale sau locale cu apa rece sau fierbinte; impachetari (cu ajutorul unor cearsafuri
ude), comprese etc. – au cunoscut un succes imens, reusind sa vindece numeroase
afectiuni sau cel putin sa le amelioreze simptomele: sa scada febra, sa aline durerile etc.
Odata cu aparitia medicamentelor de sinteza cu actiune rapida, hidroterapia si-a mai
pierdut din adepti. Utilizarea apei ramane insa de actualitate in fizioterapia destinata
recuperarii sau pentru usurarea unor suferinte cronice.

Viitorul nu suna chiar bine 

Cu atatea nevoi umane in care apa se dovedeste de neinlocuit, preocuparea pentru

asigurarea ei este la fel de fireasca azi ca in urma cu 10.000 de ani. Dar daca, pana in
urma cu cateva decenii, insuficienta sa era problema catorva regiuni desertice de pe
glob, unde, de altfel, si densitatea populatiei era scazuta, AZI LIPSA APEI INCEPE SA-
SI ARATE COLTII CHIAR SI IN TARILE CARE N-AU AVUT NICICAND
PROBLEMA ASTA.

Rezervele de apa la nivel mondial se imputineaza – este un fapt dovedit, desi e

paradoxal cand te gandesti ca ghetarii se topesc sau cand dai peste tot de stiri si reportaje
despre inundatii. Insa inundatiile sunt, in general, evenimente scurte si intense, strict
localizate si cu caracter efemer. De aceea sunt si atat de puternic mediatizate, intocmai
cum o imbolnavire subita si grava atrage atentia tuturor asupra bolnavului, pe cand seceta
vremurilor noastre seamana mai degraba cu o boala cronica, insidioasa, care se
agraveaza treptat. Populatia creste. O populatie in crestere inseamna o nevoie tot mai
mare de alimente. Deci agricultura trebuie sa tina pasul. Dar obtinerea unor recolte ca
lumea presupune utilizarea unor cantitati mari de apa (70% din consumul global). Apoi,
numarul oraselor creste, iar orasele sunt mari consumatoare de apa. Sisteme de
canalizare, fatade si strazi asfaltate care trebuie spalate – toate inghit alte si alte milioane
de metri cubi de apa. Iar cand nici precipitatiile nu mai sunt ce erau, cand cresterea
temperaturilor medii anuale, generata – dupa afirmatiile unor savanti – de efectul de
sera artificial, determina secete prelungite si aridizarea unor regiuni care, in urma cu trei
sferturi de veac, erau verzi si roditoare, totul se combina intr-un scenariu de cosmar: oare
cat timp va mai trece pana cand vom ajunge ca traitorii pe planeta Arrakis (cea din
romanul Dune, al lui Frank Herbert), planeta-desert ai carei locuitori beau apa recuperata
din excretiile propriului corp – reciclate cu ajutorul unor costume speciale – si pretuiesc
apa mai presus de orice, in asemenea masura incat nu-si mai ingaduie nici sa planga, spre
a nu risipi, prin lacrimi, cea mai valoroasa dintre resurse?

300.000 kmp de uscat din jurul Mediteranei se usuca vazand cu ochii; desertul se intinde
peste Europa pe masura ce climatul cald si secetos din nordul Africii inainteaza spre noi.
|n Australia, o seceta care dureaza deja de cativa ani a afectat pana acum mai rau decat se
poate spune 10.000 de familii de fermieri, nevoite sa-si abandoneze gospodarile care
devenisera incapabile sa le mai asigure supravietuirea. |n statul american New Mexico,
peste 45 de milioane de copaci au pierit intre anii 2002 si 2005, din pricina temperaturilor
de cuptor si a lipsei de apa. Se micsoreaza amenintator debitele unor fluvii si rauri care
asigurau apa pentru zeci de milioane de oameni. In nordul insetat al Chinei, peste 400 de
milioane de oameni din vreo 100 de orase se lupta cu restrictiile la apa. Pe continentul
african, ceea ce era grav devine si mai grav: regiunile semiaride devin aride de-a binelea,
iar marile lacuri, cum este Ciadul, se micsoreaza aproape vazand cu ochii, precum o
baltoaca in zilele calduroase de vara. Si prognoza ne anunta ca exact asta ne si asteapta: o
lunga, foarte lunga, mult prea lunga vara calda si, mai ales, secetoasa: cele mai urate
prevestiri meteo ne instiinteaza ca, in secolul nostru, cantitatea de precipitatii va fi cu
30% mai mica decat in secolul XX. Analizele computerizate ale unor modele de evolutie
a climei i-au condus pe savanti spre concluzia ca aceasta va fi o tendinta dominanta a
veacului XXI.

Solutii cu dus si-ntors 

Una dintre rezolvarile propuse de specialisti este extinderea instalatiilor destinate

desalinizarii apei. Multe dintre tarile care se confrunta cu insuficienta apei dulci
necesare in agricultura si pentru consumul uman au iesire la mare. Poate o fi un fel de
compensatie, mai stii? Daca ar desara apa marina pentru a o folosi in agricultura, dar si
la spalat, gatit, baut etc., oare problema s-ar rezolva? Pare simplu, dar cei care au studiat
lucrurile bine de tot ne avertizeaza ca solutia desalinizarii apei de mare, asa
ademenitoare cum pare, este de fapt una cu doua taisuri. In primul rand, la nivelul
tehnologiei actuale, desalinizarea in instalatii de mare capacitate implica un mare
consum de energie. Deja stim prea multe despre legatura dintre toate problemele
mediului ca sa ramanem indiferenti la o solutie tehnologica energofaga. Asta ar insemna
sa incerci sa rezolvi o problema creand (sau agravand) o alta. Inca si mai important, dupa
parerea unor experti, este impactul pe care o asemenea solutie l-ar avea asupra
consumatorilor. Oferindu-li-se o astfel de ocazie, oamenii ar fi tentati sa-si inchipuie ca,
gata!, problema s-a rezolvat, avem apa destula, deci, hai sa consumam! Or, obiectivul pe
termen lung, daca vrem sa iesim cu bine din treaba asta, este sa invatam sa reducem
consumurile. De acord, agricultura inghite apa multa, dar nici consumul casnic, mai ales
in orase, nu e de neglijat. Ideea castigatoare, pe termen lung, este ca fiecare sa-si dea
seama ca acele cateva zeci sau sute de litri pe care, cu putina grija si fara mare efort, i-ar
putea economisi in fiecare saptamana conteaza foarte mult.

Ajungand dependenti de desalinizare, oamenii (inclusiv politicienii, activistii protectiei

mediului, cercetatorii) ar deveni mai relaxati in aceasta privinta, iar consecintele pe
termen lung ar fi extrem de serioase. Un specialist recunoscut, profesorul Tony Allan, a
avertizat autoritatile britanice in privinta proiectului de a construi o mare statie de
desalinizare in estuarul Tamisei. El a afirmat ca acest lucru ii va impiedica pe oameni sa
caute solutii mai eficiente si sa privesca problema in intregul ei, citand exemplul
Barcelonei si al Israelului, care "au facut aceasta greseala". Si iata ca, anul acesta, Spania
a fost nevoita sa importe apa din Franta, cand rezervele Barcelonei au scazut la 15% din
capacitate. (Cu toate acestea, proiectul englez a fost aprobat de Agentia de Mediu din
Marea Britanie, care l-a descris drept "necesar, din pacate!")
Desi noile solutii tehnologice dezvoltate de marile companii in domeniu pot fi utile
multor tari, asta nu trebuie sa opreasca pe nimeni de la a cauta solutii in propria ograda,
in functie de situatia concreta. China, de pilda, planuieste o redistribuire a resurselor de
apa dinspre sud spre nord cu ajutorul unei fantastice retele de tevi, rezervoare si statii de
pompare, care ar urma, pana in anul 2025, sa impanzeasca tara, pompand 50 de kilometri
cubi de apa pe an dinspre sudul mai jilav spre nordul uscat de sete. Pentru unii suna bine,
pentru altii nu prea: proiectul e aspru criticat din cauza impactului ambiental pe care l-ar
putea produce si a faptului ca milioane de oameni ar trebui mutati, tot asa cum s-a
intamplat si cand a fost construit uriasul Baraj al celor Trei Defilee, un alt proiect
hidrologic colosal "made in China". Alte tari considera ca adevarata cheie a succesului ar
fi reducerea consumului, mai ales a celui casnic, prin programe educationale, dar si prin
sisteme de contorizare & tarife care sa incurajeze un consum rational (sau, daca vreti, sa
descurajeze consumul nerational).

Pe de alta parte, in agricultura, sistemul de irigare cu picatura, desi destul de vechi pe

piata, nu este inca suficient de raspandit; extinderea folosirii lui ar putea genera economii
importante, furnizand culturilor cantitati precis masurate de apa, necesare unei bune
dezvoltari. Apoi, ar mai fi metoda instalatiilor duble. La ora aceasta, in marea majoritate
a asezarilor se foloseste, pentru curatarea toaletelor, apa rece potabila, din aceeasi teava
prin care vine apa rece la robinet; cu alte cuvinte, cand "tragem apa la WC", consumam
litri intregi de apa curata, buna de baut, pentru a carei producere se cheltuieste multa
energie. Metoda dubla presupune existenta a doua tevi separate pentru apa rece: una
destinata apei potabile, alta pentru asa-numita apa gri, incomplet tratata, nu tocmai
purificata, deci improprie pentru baut, dar tocmai cat trebuie de buna pentru a curata o
toaleta. Asemenea instalatii nu sunt usor de montat in asezarile deja dotate cu sisteme
traditionale (si vechi), dar ar trebui avute in vedere macar in cazul cartierelor noi.
Si, in fine, poate parea de ras, dar expertii ne spun (cam pe un ton de repros) ca nu stim sa
folosim eficient nici macar apa de ploaie. A strange apa de ploaie nu e, evident, o
metoda hi-tech de a rezolva problema insuficientei resurselor hidrice; totusi, s-a calculat
ca in Marea Britanie, pe un acoperis de marime obisnuita, cad 80.000 de litri de apa anual
(bine, acolo, in UK, ploua mult, dar si la noi, in zonele din nord, inca mai cad ploi si
zapezi in cantitati interesante). Adunata si pastrata, practic cu costuri zero, o asemenea
cantitate de lichid (si chiar una mult mai mica, la o adica) ar genera o mare economie de
apa de la robinet, putand fi folosita la udarea gradinii, la spalarea masinii sau chiar
pompata in rezervoarele toaletelor. (Facem ce facem si tot la toalete ajungem!)

Concluzie: nu te intreba ce poate face tehnologia inalta pentru tine, intreaba-te ce poti
face tu pentru mediul care a ajuns in halul in care a ajuns tocmai din cauza multor
tehnologii inalte destinate imbunatatirii confortului tau. Nu spune: ei, parca mult conteaza
ce consum eu, o singura persoana! Conteaza. Consumul a multe asemenea persoane a
contribuit la aparitia problemei, iar grija acelorasi multe persoane (fiecare cate un pic) va
contribui la rezolvarea ei.

Razboi pentru apa 

Una dintre marile temeri ale oamenilor este aceea ca insuficienta rezervelor de lichid vital
va ajunge sa genereze conflicte intre tarile care impart resursele de apa ale unei mari, ale
unui fluviu sau ale unui mare lac. In Orientul Mijlociu, deja un butoi cu pulbere,
concurenta pentru apa intre tari precum Israelul, Iordania si Siria, s-ar putea adauga
celorlalte motive de conflict. Egiptul, a carui agricultura este sustinuta de apele Nilului, ar
putea avea probleme daca state din amonte, precum Etiopia, s-ar apuca sa consume
cantitati foarte mari din apele fluviului. Cum raurile si fluviile strabat adesea mai multe
tari, insuficienta apei poate deveni repede, dintr-o problema economica, una politica. Si,
in cazul cel mai rau, lucrurile pot porni pe o cale militara.