TEMA PROIECTULUI

COLECTAREA ŞI TRANSPORTUL DEŞEURILOR

Zaharia George Daniel

Cls II B

2020
 Cuprins:

AGUMENT......................................................................................................3

1.CARACTERISTICILE DEŞEURILOR………………..............................4
1.1.Generalităţi…………………………………………………….........4
1.2.Clasificarea deșeurilor……………………………………..….......5
2.DEŞEURI MENAJERE………………………….….….............................7
2.1. Cantitățile de deșeurilor menajere urbane……………………......7
2.2.Deşeurile menajere rurale………………………………….…......7
2.3. Calităţile deşeurilor menajere………………………………….....8
3.COLECTAREA, TRANSPORTUL ŞI DEPOZITAREA DEŞEURILOR.10
3.1. Tehnici şi metode de colectare………………………………......13
3.2. Colectarea şi stocarea provizorie a deşeurilor……………….......14
3.3. Spaţii de stocare a recipienţiilor………….…….......17
3.4. Colectarea preselectată………………........18
3.5. Tehnici şi metode de transport………..........21
3.6. Specificul transportului în mediul urban...............22
4.CAPITOLUL III – Legislația privind colectarea şi transportul
deşeurilor...............28
5.CONCLUZII...............................................................................................36
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................38
ANEXE ..........................................................................................................39

2
 ARGUMENT

“DEŞEU” însemnă orice substanţă sau obiect pe care posesorul îl aruncă, sau
intenţionează, sau este obligat sa-l arunce.
Conform Actului German privind Deşeurile din 27 august 1993, deşeurile pot
fi definite atât subiectiv cât şi obiectiv. Subiectiv sunt definite ca obiecte portabile
abandonate de proprietar şi obiectiv în legătură cu depozitarea sistematică a gunoiului
aşa cum este cerută de protecţia sănătăţii publice şi în particular a mediului. Obiectiv
este un rest de material rezultat în urma fabricării unui produs care nu mai poate fi
utilizat incă o dată în starea în care este pe a mai produce încă o data produsul
respectiv.
Ca rezultat al proceselor din industrie, agricultură şi tehnologie, se crează
cantităţi tot mai mari de noi deşeuri. Gazele, lichidele, deşeurile solide, deşeurile
menajere şi apele reziduale poluează mediul şi în unele locuri nivelele de poluare sunt
periculos de ridicate.
Dacă vrem să trăim într-o lume sănătoasă, trebuie să minimalizăm efectele
reziduurilor produse de societate. Dacă reziduurilor li se permite să domine mediul,
echilibrul natural este pierdut şi acest dezechilibru poate avea efecte dezastruoase
asupra animalelor, vegetaţiei şi chiar a vremii.
Locurile de depozitare a deşeurilor trebuie administrate pentru ca pământul să
nu adăpostească boli. Multe locuri în care au fost depozitate deşeuri timp de zece ani,
au fost recuperate şi chiar au oferit teren de parcuri şi case.

1. CARACTERISTICILE DEŞEURILOR

În mod tradiţional, obiectivul ingineriei mediului era îndepărtatrea deşeurilor

domestice din motive sanitare. În majoritatea oraşelor acest tip de îndepărtare a fost
introdus de acum mai multe secole. Totuşi, accentul a fost pus doar pe curăţarea
oraşului, sortarea deşeurilor fiind indiferentă.
3
 1.1. Generalităţi
Managementul modern de deşeuri pune accent pe tratarea si eliminarea celor ce
nu pot fi reciclate în mod sigur pentru mediu. În ultimii 20 de ani s-a dezvoltat un
număr de tehnici de tratare a deşeurilor, toate constând în principal din:
1.arderea deşeurilor cu sau fără folosirea energiei rezultate;
2.compostarea;
3.producţia de biogaz pentru producerea căldurii;
4.platforme de depozitare sanitare cu şi fără utilizarea gazului.
La managementul deşeurilor tendinţa este a unui sistem integrat cu mai multe
resurse bazate pe separarea sursei, urmată de reprelucrare, reciclare, utilizarea
energiei, sau tratarea cu un număr crescut de tehnologii. Pentru fiecare dintre acestea a
apărut o dezvoltare incredibilă de tehnologii ca, de exemplu sisteme de curăţire
avansate a gazului de fum, garnituri de polimeri compuşi.
O dată cu creşterea costului tratării deşeurilor şi a numărului de tehnici de
tratare, este din ce în ce mai important să se dispună de date sigure pentru a alege
tehnicile corecte pentru anumite tipuri de deşeuri.
Din punct de vedere istoric, reciclarea deșeurilor s-a axat pe recuperarea de
metale valoroase şi similar pe baza unei iniţiative private. Doar în ultimele două
decade, reciclarea, compostarea s-au bazat pe beneficii comune pentru societate
(cerinţe reduse de platforme de depozitare, economie de materie primă etc.). De
asemenea, arderea deşeurilor, biogazului produc energie care înlocuieşte alte surse de
energie importante, toate în contextul unei eficiente protecţii a mediului înconjurător.

1.2. Clasificarea deşeurilor

Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere, deşeurile se clasifică
astfel:
- deşeuri menajere-deşeuri provenite din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile
cu acestea (inclusiv deşeurile periculoase pe care le conţin) şi care pot fi preluate cu
sisteme curente de precolectare sau colectare din localităţi.
4
- deşeuri stradale - deşeuri specifice căilor de circulaţie publică, provenite din
activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, animale, din depunerea de
substanţe solide din atmosferă.
- deşeuri asimilabile cu deşeurile menajere - deşeuri provenite de la mica sau marea
industrie, din comerţ, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi
proprietăţi similare cu deşeurile menajere, putând fi colectate, transportate, prelucrate
şi depozitate împreună cu acestea.
- deşeuri voluminoase - deşeuri solide de diferite provenienţe, care datorită
dimensiunilor sale, nu pot fi preluate cu sisteme obişnuite de precolectare sau
colectare, ci necesită o tratare diferenţială faţă de acestea.
- deşeuri din construcţii - deşeuri provenite din demolarea sau construirea de obiective
industrale sau civile.
- deşeuri periculoase - deşeuri toxice, inflamabile, explozive, infecţioase, sau de altă
natură, care, introduse în mediu, pot dăuna plantelor, animalelor sau omului.
- deşeuri agricole - deşeuri provenite din unităţile agricole şi zootehnice (gunoi de
grajd, dejecţii animaliere, deşeuri animaliere de la abatoare şi din industria cărnii).
- deşeuri industriale.
- deşeuri provenite din desfăşurarea proceselor tehnologice.
- deşeuri spitaliere - deşeuri provenite din activitatea spitalelor, unităţilor sanitare şi
care sunt incinerate în crematoriile spitalelor.
În funcţie de anumite condiţii locale, pot exista şi alte tipuri de deşeuri care să
necesite o atenţie special ca, de exemplu balast marin poluat cu petrol/substanţe
chimice.
Generarea de deşeuri este extrem de dependentă de obiceiurile consumatorului
local, tipul de clădiri, condiţiile generale de trai şi tipul de industrie şi comerţ. De
exemplu, în zone cu sobe individuale, cu lemn, huilă, există deşeuri considerabil de
multe şi mai dense în timpul iernii prin comparaţie cu clădirile cu încălzire centrală. În
zonele rurale, cantitatea de deşeuri colectate pe cap de locuitor este mai mică decât în
zonele urbane datorită compostării in-situ, hrănirea păsărilor etc.

5
 În anumite societăţi deşeurile din timpul toamnei sunt foarte umede şi cu un
conţinut ridicat de substanţă organică datorată conservării legumelor. Acest lucru
poate fi problematic, de exemplu pentru instalaţiile de ardere a deşeurilor unde poate
fi necesar combustibil suplimentar.
Locuinţele cu un venit relativ scăzut produc mai puţine deşeuri, dar mai umede
şi mai organice decât locuinţele cu un venit relativ ridicat.
Singura metodă de măsurare corectă a generării de deşeuri sunt platformele de
cântărire de la toate haldele de depozitare, staţii de reciclare şi instalaţiile de tratare,
cu înregistrarea calităţii tipului de deşeu, originii, transportului, etc. Pe baza acestor
statistici, sunt înregistrate variaţii trimestriale şi/sau sezoniere şi se pot face prognoze.
În absenţa platformelor de cântărire, estimarea generării de deşeuri se poate
face prin:
a. volume şi frecvenţa colectării recipientelor.
b. unitatea de generare de deşeuri estimată pe cap de locuitor/angajat/m 2.
c. numărul şi volumul estimat al camioanelor care intră în platformele de depozitare
şi instalaţiile de tratare.

2. DEŞEURI MENAJERE

Cantitatea şi calitatea deşeurilor au o mare importanţă pentru determinarea

capacităţii unităţilor de salubrizare precum şi în stabilirea soluţiilor tehnologice de
colectare, neutralizare şi valorificare a acestora.
2.1. Cantităţile de deşeuri menajere şi urbane
Deşeurile menajere fiind strâns legate de viaţa casnică a oamenilor, cantitatea
lor variază după numărul populaţiei, după standardul de viaţă, după felul de hrană,
după condiţiile climatice, după anotimpurile anului. Astfel că şi cantităţile de deşeuri
6
menajere urbane prezintă varietăţi importante, de la o ţară la alta, de la un oraş la altul,
în funcţie de climă, de modul de viaţă al locuitorilor, caracterul localităţilor-
industriale, agrare, administrative, iar în cadrul aceleiaşi localităţi, în funcţie de
anotimp, zi din săptamână, etc.
Pentru determinarea cantităţilor de deşeuri menajere se folosesc următoarele
metode:
- metoda indicelui mediu de producere a deşeurilor menajere pe cap de locuitor şi
care rezultă din determinarea cantităţilor de deşeuri menajere produse de către un
locuitor pe zi, din diferite zone caracteristice ale localităţilor.
- metoda gravimetrică direct care are la bază determinarea zilnică de deşeuri
menajere produse şi a componentelor acestora.
2.2. Deşeurile menajere rurale
În mediul rural s-au făcut foarte puţine cercetări asupra deşeurilor menajere. În
unele ţări, în oraşele în care figurează instalaţii de valorificare (incinerare, compostare
etc.) sunt arondate la aceste instalaţii şi deşeurile menajere rurale din suburbiile
apropiate oraşelor respective.
În ţara noastră nu sunt organizate servicii de salubritate în mediul rural care să
colecteze şi neutralizeze reziduurile menajere rurale. S-a trecut însă la organizarea
unei reţele de colectare a materialelor refolosibile (metale, hârtie, sticlă, plastic,
textile, cauciuc, etc.) prin înfiinţarea în comune a unor puncte sau centre de colectare
a acestor materiale.
Spre deosebire de deşeurile menajere urbane, cele rurale mai conţin unele
componente care nu se regăsesc sau sunt în cantităţi foarte reduse (dejecţii animaliere,
paie, rădacini, frunze din grădini etc.) în reziduurile menajere urbane.
Neexistând organizate servicii de salubrizare în mediul rural nu există o
evidenţă şi o evacuare ritmică a deşeurilor menajere rurale. Totuşi ele sunt valorificate
în mod curent de către gospodari, ca îngrăşământ agricol sau ca hrană animalieră
(resturi de mâncare şi alimentare).

7
 Fig 1. Deşeuri compostate

2.3. Calităţile deşeurilor menajere

Calitatea unui deşeu este factorul principal care stă la baza stabilirii
procedeelor şi tehnologiilor optime de neutralizare şi valorificare a acestuia.
Parametrul de bază care determină calitatea reziduurilor este, în primul rând,
componenţa structurală (fizică şi chimică) precum şi alţi factori ca: puterea calorică,
conţinutul de cenuşă, umiditatea, raportul dintre carbon şi azot (C/N), etc.
După natura fizică, componenţa deşeurilor menajere este eterogenă şi variază
în funcţie de nivelul de trai tehnico-ştiinţific şi de civilizaţie al fiecărui popor, precum
şi de specificul regiunilor geografice.
Principalele componente ale deşeurilor menajere sunt: metale, hârtie, materiale
plastice, cauciuc, textile, piele, resturi alimentare, veselă spartă, sticle şi geamuri
sparte, moloz de la reparaţii interioare, frunziş şi paie, cenuşă, diverse.
8
 Din punct de vedere chimic, deşeurile menajere se împart în: componente
organice şi componente anorganice.
De obicei, materialele componente ale deşeurilor menajere sunt grupate după
caracteristicile lor principale, astfel:
- materiale combustibile (hârtie, cartoane, plastice, cauciuc, textile, lemn, oase etc.);
- materiale fermentabile (resturi alimentare, fructe, legume, zarzavaturi, carne etc.);
- materiale inerte (materiale, sticlă, ceramică, etc.);
- materiale fine (cenuşă, zgură, pământ, etc.).
O astfel de grupare a părtilor componente ale deşeurilor dă posibilitatea ca pe
baza ponderii cu care intervine fiecare categorie să se stabilească direcţiile către care
trebuiesc îndreptate eforturile în vederea valorificării superioare a acestora.
Trebuie să se ţină seama în mod deosebit şi de schimbarea în timp a
componenţei reziduurilor menajere, care poate avea de la an la an alte valori.
Progresul tehnic a contribuit nu numai la creşterea cantităţilor de deşeuri, ci şi
la modificarea caracteristicilor acestora. Mai mult chiar, deşeurile nu mai sunt produse
în aceleaşi locuri ca înainte. De exemplu, consumul de produse alimentare conserve
sau congelate a făcut să crească conţinutul de hârtie, materiale plastice şi metale din
deşeurile menajere, iar resturile de fructe şi legume se acumulează în prezent în
fabricile de conserve şi preparare a produselor alimentare, în loc ca acesta să se
găsească la locuinţele populaţiei.
Din punct de vedere chimic, substanţele care intră în compoziţia deşeurilor
menajere sunt:
- substanţe celulozice;
- substanţe albuminoide şi proteinice;
- substanţe grase;
- substanţe minerale;
- materiale plastice.
3. COLECTAREA, TRANSPORTUL ŞI DEPOZITAREA
DEŞEURILOR

9
 Principalele obiective ale gestiunii deşeurilor solide sunt:
- protejarea sănătăţii publicului; Fig. 2.

- protejarea mediului; Fig. 3.

10
-menţinerea curăţeniei publice pentru ca aceste locuri să fie acceptabile din punct de
vedere estetic; Fig. 4.

- conservarea resurselor naturale prin intermediul politicilor de reducere a deşeurilor

şi prin reciclare.

11
 Fig. 5. Reciclare deşeuri

Toate aceste obiective se realizează prin intermediul unei colectări şi tratări în

condiţii de siguranţă, unei eliminări şi depozitări corespunzătoare. Reamintim că
gospodărirea integrată a deşeurilor este vitală pentru comunitate, din următoarele
motive:
- Capacitatea depozitelor scade continuu. Amplasarea şi construirea de noi depozite
este un proces dificil şi scump.
- Multe materiale din deşeuri sunt surse naturale rare, ceea ce impune recuperarea
lor, micşorându-se impactul asupra mediului şi crescând calitatea vieţii.
- Materialele care se găsesc în volumul de deşeuri pot fi o oportunitate de a începe o
activitate de afaceri.
- Un sistem care nu se bazează pe o singură alternativă este mai flexibil la
schimbările economice, tehnologice şi legislative.
- Investitorii sau creditorii favorizează capitalul unor proiecte care sunt părţi ale unei
strategii elaborate cu grijă.
- Autorităţile locale sunt într-o poziţie avantajoasă în evaluarea meritelor unor
propuneri pentru o noua facilitate, când au şansa examinării atente a întregului sistem.
Elementele componente ale sistemului de Gospodărire Integrată a Deşeurilor
(GID) sunt: minimalizare deşeuri - reciclare - compostare - incinerare (energie şi
reducere de volum) - depozitare controlată.
Procesul de proiectare a sistemului GID permite identificarea oportunităţilor şi
selectarea de opţiuni care deservesc cel mai corespunzător interesele şi nevoile pe
termen lung ale comunităţilor.
Punctul de plecare al acestei politici este minimalizarea deşeurilor, iar scopul
acestei acţiuni este:
- scăderea costurilor de colectare, transport, depozitare;
- conservarea şi recuperarea resurselor naturale;
- eliminarea materialelor periculoase din volumul de deşeuri.
12
 Dintre principalele căi de minimalizare pot fi amintite:
a. reducerea resurselor folosite la producerea fiecărui produs finit. Tehnologiile
îmbunătăţite au permis ca unele produse să fie de mărimi reduse, în timp ce
capabilitatea şi performanţele lor au rămas la fel sau au crescut. Exemple ar fi
echipamentele electronice, materiale noi de construcţii, noi tipuri de textile,
automobile mici din materiale uşoare.
b. reducerea ambalajelor (în SUA 1/3 din volumul deşeurilor sunt ambalaje) şi
prelungirea vieţii produsului. Reproiectarea produselor şi schimbări în obiceiurile de
cumpărare, reducând astfel volumul de deşeuri produse.
c. refolosirea şi repararea produselor;
d. diversificarea consumului (selectarea şi folosirea cu grijă a produselor);
e. compostare în grădini (se elimină costuri semnificative de colectare, procesare şi
depozitare).
3.1. Tehnici şi metode de colectare
În cazul deşeurilor solide, sistemul de evacuare cel mai des utilizat este cel
cuprinzând folosirea mijloacelor de transport, sistem aproape unic folosit în ţara
noastră. Cel mai mare dezavantaj al sistemului prin transport îl constituie faptul că
operaţiile de lucru care urmează a fi efectuate la acest procedeu necesită mai multe
faze bine separate între ele şi care fiecare se deosebeşte de cealaltă, precum şi faptul
că în multe cazuri necesită soluţionarea unor probleme igienice şi tehnice foarte
costisitoare. Deşeurile, pe timp mai scurt sau mai îndelungat, trebuie să fie stocate
provizoriu la locul de producere. Deşeurile stocate trebuie încărcate în vehicule de
transport. Etanşeitatea totală a stocării şi transportului nu se poate asigura.

13
 Fig. 6. Maşini de gunoi etanşeizate
Colectarea reziduurilor în interiorul clădirilor, încărcarea lor în vehicule de
transport sunt însoţite, în general, de poluarea mediului înconjurător (miros urât,
înmulţirea muştelor, praf etc.). Continuitatea evacuării poate fi perturbată de starea
căilor de acces, a căilor de circulaţie, creşterea intensităţii circulaţiei, lipsei forţei de
muncă, lipsa mijloacelor de transport ca urmare a defecţiunilor sau a altor cauze ce
pot apărea, fenomene ce pot conduce inevitabil la creşterea costurilor transportului.
Ca urmare, paralel cu dezvoltarea tehnicii, prin mecanizarea unor operaţii, trebuie
căutate metodele de îmbunătăţire şi modernizare a procedeelor de evacuare a
deşeurilor solide. Acest sistem are diferite variante de soluţionare a diferitelor faze
componente. De exemplu, receptarea primară a gunoaielor se poate face în: recipienţi
- pubele, care sunt periodic golite, containere de schimb cu preluare fără golire; saci
de plastic. În mod similar şi pentru celelalte faze există diferite moduri de soluţionare.

14
În unele ţări, însuşi sistemul de evacuare prin transport cu diferite mijloace auto este
înlocuit cu sisteme care încă nu au căpătat o largă utilizare. Dintre acestea amintim:
- evacuarea gunoaielor prin reţeaua de canalizare comunală prin spălare cu apă;
impune o prealabilă sfărâmare, concasare, mărunţire; se utilizează în Franţa, ltalia,
Marea Britanie;
- evacuarea prin sistem pneumatic, printr-o reţea proprie; s-a utilizat la satul olimpic
din Munchen (1972);
- arderea gunoaielor la locul de producere, prezintă inconvenient ecologic, dar se
foloseşte la instituţiile sanitare şi unele întreprinderi speciale.

3.2. Colectarea şi stocarea provizorie a deşeurilor

Prima fază a procesului de evacuare a gunoaielor, şi anume colectarea şi
stocarea la locul de producere, realizată în funcţie de sistemul de transport, este în
general o parte foarte neglijată, insuficient dezvoltată şi neunitară din punct de vedere
tehnic al întregului sistem de evacuare. Aceasta situaţie se datorează în primul rând
sistemului deschis sau sistemului denumit semiînchis (încărcare deschisă, transport
închis) de transportare a gunoaielor, inacceptabilă în zilele noastre, având un nivel
tehnic foarte scăzut. Aceste procedee şi în special cel semiînchis se întâlnesc şi în
prezent în cartierele periferice ale marilor oraşe cât şi în oraşele mici. Se impune
eliminarea cât mai rapidă a acestor procedee şi introducerea pe scară largă a
sistemului de evacuare închis.

Esenţa sistemului închis de evacuare constă în faptul că în zonele de colectare

gunoaiele sunt colectate la locul de producere şi depuse în recipienţi de construcţii
unitare, adecvate dispozitivului de încărcare a autovehiculelor de transport (în multe
cazuri standardizate). Recipienţii umpluţi treptat în zonele de colectare dinainte
proiectate sunt goliţi cu o periodicitate bine determinată în vehicule de transport
speciale, în sistem închis, după care gunoaiele sunt transportate. Prima parte a
procedeului (colectarea şi stocarea în interiorul imobilelor) este în general o problemă

15
de administrare a imobilelor şi numai a doua parte (golirea recipienţilor şi transportul)
aparţine unităţii (întreprinderii) de salubritate publică.
Recipienţii de colectare - stocare pot fi consideraţi ca accesorii strâns legate de
vehiculele de transport, datorită cărui fapt este mai corect dacă aceştia sunt în
aproprierea organului de transport şi dacă întreţinerea lor sistematică (reparaţie,
completare) este asigurată de unitatea (întreprinderea) de salubritate publică.
Menţinerea în stare curată a recipienţilor poate fi considerată ca o sarcină a
administrării imobilelor. Problemele principale în aceste condiţii sunt:
- recipienţi de gunoaie;
- spaţiul de stocare.
Recipienţii de gunoaie - pot fi consideraţi ca anexe ale autovehiculelor de
transport şi, ca urmare, sunt fabricaţi după prescripţii unitare (standarde). În funcţie de
mărimea stocării gunoaielor şi de caracterul zonei de colectare (gradul de construcţie,
densitatea locuinţelor) sunt fabricaţi recipienţi cu diferite volume.
Tipurile de recipienţi de gunoaie utilizaţi în practică sunt: recipienţi mici, cu
volume de 35-50-60 l; recipienţi mijlocii, cu volume de 90-110 l şi recipienţi mari
(containere cu rostogolire, cu descărcare sau de schimb) cu volume de 1100-1500 l.
Recipienţii trebuie să fie realizaţi astfel încât să îndeplinească următoarele
condiţii:
a. Trebuie să fie confecţionaţi din materiale rezistente la intemperii, durabili în timp,
rezistenţi la eforturi mecanice (lovituri, îndoiri), neutri faţă de acţiunele chimice (de
coroziunea provocată de produsele în descompunere), neimflamabili (pericol de
ardere, inflamabilitate).
b. Să fie echipaţi cu capace de închidere bune şi uşor manevrabile.
c. Din punct de vedere al formei, recipienţii trebuie astfel concepuţi încât golirea lor
să fie uşuoară şi rapidă.
d. Trebuie soluţionate manipularea, transportul şi curăţirea lor de către un singur
om. Greutatea lor proprie trebuie să fie cât mai mică.
e. Partea lor superioară să corespundă condiţiilor impuse de dispozitivele de ridicare
a vehiculelor de transport (în cazul sistemelor de golire sau de containere de schimb).
16
 În unele ţări (se fac încercări şi la noi), se caută introducerea sistemului de
colectare a gunoiului în saci de hârtie sau plastic.

Fig. 7. Colectarea gunoiului în saci de plastic sau de hârtie.

Avantajele sistemului în saci pot fi:
1. Manipularea şi transportul sacilor închişi, bine legaţi, sunt uşoare şi simple, fără
emanare de miros urât, degajarea de praf sau zgomot. Nu sunt necesare vehicule
scumpe cu sistem de încărcare închisă, se reduce numărul muncitorilor de manipulare
şi încărcare.
2. Nu mai este necesară operaţia greoaie de curăţare şi întreţinere sistematică a
recipienţilor.
3. Se poate elimină suprastocarea nedorită a recipienţilor în perioadele de vârf
datorită cantităţilor de gunoaie puternic variabile zilnic.
4. Realizarea spaţiilor de stocare este mai simplă.
Dezavantajul cel mai mare este că procurarea sacilor este destul de scumpă.
Trebuie asigurată fabricarea continuă a unei cantităţi însemnate de saci şi posibilitatea
achiziţionării lor fără perturbaţii. În acele oraşe unde deja functionează sistemul închis
de evacuare (sunt la dispoziţie recipienţi de stocare şi vehicule), trecerea la acest
17
procedeu se poate realiza mai încet, treptat. Sacii nu pot fi utilizaţi pentru transportul
zgurii şi cenuşii datorită pericolului de aprindere şi, ca urmare, evacuarea acestora
trebuie asigurată separat.

3.3. Spaţii de stocare a recipienţiilor

În incinta clădirilor trebuie asigurate încăperi speciale, corespunzătoare pentru
amplasarea şi depozitarea recipienţilor de gunoaie.
Economicitatea transportului impune ca vehiculele să aibă posibilitatea
apropierii cât mai mult de locurile de depozitare a recipienţilor. Pregătirea
recipienţilor pentru golire, respectiv scoaterea lor din spaţiul de depozitare la
marginea trotuarului, este făcută în general manual. În scopul reducerii la minim a
consumului de forţă de muncă şi de timp distanţa dintre locul de depozitare a
recipienţilor şi punctul de oprire a vehiculelor trebuie să fie pe cât posibil de mică.
Dacă această distanţă este sub 0,5 m, nu mai este necesară nici o operaţie de pregătire
separată.
De asemenea, trebuie asigurat ca între locul de depozitare a recipienţilor şi
punctul de încărcare a vehiculelor de transport să nu fie pe cât posibil nici o diferenţă
de nivel întrucât existenţa unei astfel de diferenţe îngreunează foarte mult operaţiile
de evacuare.
Condiţiile de realizare a încăperilor pentru stocarea gunoaielor la noile clădiri
(condiţii care trebuie să fie în atenţia personalului de întreţinere) sunt următoarele:
- trebuie să fie amplasate în apropierea intrarii în clădire: la parter (pe cât posibil, la
nivelul corespunzător nivelului trotuarului) şi închise cu uşi corespunzătoare;
- dimensiunile să fie în funcţie de numărul şi tipul recipienţilor, ele trebuie
determinate astfel încât recipienţii să fie uşor accesibili pe parcursul transportării lor
la vehicule.
Trebuie asigurat şi spaţiul necesar pentru aşezarea recipienţilor, curăţirii lor,
cât şi accesul la restul de instalaţie. Pentru curăţarea recipienţilor se poate realiza un
loc de spălare separat. În general, pentru amplasarea recipienţilor cu capacitate de 110
l, este necesară o suprafaţă de 0,3- 0,5 m 2/recipient. Pereţii şi căptuşeala pardoselii
18
trebuie să fie din materiale uşor de curăţat şi spălat (în general din beton sclivisit),
trebuie asigurată ventilaţia şi iluminarea corespunzătoare a încăperii, iar în încăpere
trebuie asigurată apa curentă, gură pentru deversarea apei murdare (sifon de
pardoseală), robinetul trebuie să fie echipat cu supapă de ejector, iar capătul lui
trebuie să asigure racordarea furtunului de spălare.
3.4. Colectarea preselectată

Fig. 8. Colectarea preselectată a deşeurilor în România

Deşeurile care rezultă din gospodăriile populaţiei, îndeosebi cele de uz casnic
şi personal deteriorate sau uzate, sunt aduse de către posesorii acestora sau de către
colectorii specializaţi la punctele de colectare şi la centrele de recuperare.
Pentru o cât mai bună colectare a deşeurilor de la populaţie şi unităţi
comerciale, au fost luate şi alte măsuri, şi anume:
- instalarea la intrarea în blocuri a unor microcontainere pentru hârtie;
- amplasarea pe cartiere, la uniţătile comerciale, a unor containere pentru
depozitarea spărturilor de sticlă etc.
19
 S-a trecut în mod experimental şi la alte măsuri, printre care:
- predarea pe familii a unor saci din material plastic pentru colectarea hârtiei;
- amplasarea, la punctele de recolectare a deşeurilor menajere de la blocuri, a unor
containere inscripţionate pentru colectarea diferenţiată a materialelor refolosibile din
gospodăriile populaţiei.
Cu toate aceste măsuri menite să colecteze deşeuri direct de la populaţie, un
procent însemnat dintre acestea se regăsesc în deşeuri menajere evacuate şi depozitate
în afara localităţilor pe terenuri degradate fără nici un fel de valorificare.

Fig.9. Deşeuri evacuate pe terenuri nevalorificate

Se apreciază că în deşeurile menajere colectate de la populaţie din mediul
urban există şi materiale refolosibile în cantităţi de circa 100.000 t/an maculatură,
circa 30.000 t/an metal, 5.000 t/an material plastic şi altele.
În multe ţări (Austria, Germania, Elveţia) colectarea preselectată se aplică pe
scară largă şi cu bune rezultate (în special la hârtie, sticlă şi metale).
20
 Colectarea selectivă este determinată de două raţiuni:
a. recuperarea mai uşoară a materialelor refolosibile, (M.R.) această recuperare
putându-se face fie înaintea colectării deşeurilor urbane, fie după colectarea, în aşa
numitele staţii de tratare;
b. uşurează utilizarea agricolă a deşeurilor urbane, în cazul tratării industriale prin
fermentare (compostare), separând elementele nefermentabile sau vătămătoare.
Totodată, trebuie subliniat faptul că separarea materialelor refolosibile după ce
au fost amestecate cu deşeuri urbane în bena autospecialei, în afara faptului că este o
operaţiune grea, care necesită multă forţă de muncă şi utilaje specializate, este o
separare doar parţială, pentru că materialele sunt mult deteriorate (mai ales hârtia şi
textilele). Se recomandă, astfel ca, în mod eşalonat, să se treacă la aplicarea unui
sistem complet de precolectare pe sortimente a tuturor materialelor refolosibile
(hârtie, cartoane, spărturi de sticlă, textile, mase plastice, cauciuc, metale) şi deci să se
doteze fiecare tip de locuinţă cu saci de plastic, minicontainere, containere
recepţionate pe tipuri de materiale etc.
În privinţa organizării serviciului, frecvenţa colectării va fi aleasă în funcţie de
natura deşeurilor: pentru deşeurile urbane putrescibile se păstrează sistemul stabilit
prin serviciul de slubritate, iar pentru MR ritmul de colectare poate fi mai rar.
Materialele refolosibile din containerele destinate acestora sunt preluate şi
transportate, prin grija municipalităţii, la puncte de selectare, unde se face trierea
materialelor şi livrarea la uzinele de prelucrare.
În privinţa organizării şi dezvoltării sistemului de colectare, preselectarea MR
direct de la populaţie, fără a mai fi amestecate cu deşeurile urbane, este cea mai
avantajoasă metodă, ce merită a fi organizată corespunzător.
Avantajele acestui sistem sunt:
- cheltuieli mici pentru colectare;
- aprovizionarea continuă şi echilibrată a punctelor de selectare;
- costul trierii MR este relativ scăzut, comparativ cu cele realizate la incinerarea
deşeurilor menajere.

21
 3.5. Tehnici şi metode de transport
În condiţiile oraşelor moderne, acest transport este strict necesar să se facă cu
autovehicule care să asigure şi uşurarea muncii fizice la încărcarea din containere sau
saci. Cerinţele principale sanitare impuse faţă de construcţia vehiculelor de transport
gunoaie care trebuie întreţinute şi pe perioada exploatării lor sunt următoarele:
a. să se asigure încărcarea gunoaielor rapid şi pe cât posibil fără împrăştiere,
degajare de praf şi zgomot, să asigure transportarea gunoaielor complet închise şi o
descărcare rapidă;
b. corespunzător caracterului zonei de colectare, să asigure obţinerea unui factor util
de încărcare şi a unui grad de completare care permite exploatarea vehiculului la
parametrii cei mai economici şi folosirea la maximum a capacităţii de încărcare utilă
în concordanţă cu raporturile densităţii volumetrice a gunoaielor din zona de
colectare, respectiv cu volumul util al vehiculului;
c. să fie echipate cu dispozitive de avansare continuă a gunoaielor încărcate şi de
repartizarea lor uniformă;
d. construcţia să fie simplă şi fiabilă, exploatarea sigură, fără deranjamente;
e. caroserie rotativă, şi luând în consideraţie desele opriri şi pomiri, să aibă instalaţii
de pornire şi frânare singure;
f. vehiculele să corespundă prescripţiilor valabile privind circulaţia pe drumurile
publice şi siguranţa circulaţiei, luând în considerare şi condiţiile de teren.
În prezent nu se mai poate concepe o activitate de colectare şi transport al
deşeurilor din centrele urbane fără maşini specializate, având în vedere cantităţile
foarte mari de deşeuri menajere şi stradale ce trebuie colectate şi evacuate zilnic, pe
distanţele din ce în ce mai mari de transport până la rampele de colectare de
exigenţele riguroase privind protecţia sănătăţi publice şi a mediului, precum şi, nu în
ultimul rând, necesitatea asigurării eficienţei economice a funcţionării sistemului cu
costuri globale minime.
Pentru asigurarea unor maşini care să satisfacă integral cerinţele şi din acest
domeniu, Uniunea Europeanii a adoptat Directiva Europeană 89-392 CEE care, după
o perioadă de tranziţie a intrat în vigoare de la 01.01.1995, în cele 15 ţări ale Uniunii
22
Europene. Această directivă introduce principiul "responsabilităţii producătorului,
indiferent de culpă" pentru modul în care maşina îşi îndeplineşte funcţiile pentru care
a fost concepută, asigurând în acelaşi timp protecţia vieţii şi a sănătăţi oamenilor,
securitatea muncii operatorilor şi protecţia mediului ambiant. În acest scop fiecare
producător este obligat să facă, pentru fiecare tip de maşină, o analiză de
funcţionalitate, de risc şi siguranţă şi să ia toate măsurile pe care le consideră
necesare, pentru ca maşina să corespundă integral cerinţelor beneficiarilor. Pentru
asigurarea beneficiarilor că maşina oferită îndeplineşte aceste exigente, producătorul
remite acestora o declaraţie de conformitate cu Directiva Europeana 89-392 CEE şi
inscriptionează pe maşină sigla CE, urmată de anul de punere în fabricaţie. De
asemenea, producătorul va supune maşina testării şi agrementării din partea unui
organism autorizat în acest scop, în fiecare ţară membră.
În vederea testării şi agrementării s-au elaborat norme CEE de către Comitetul
Tehnic 151 pentru Maşini de Construcţii şi Gospodărire Comunală care conţin, pe
tipuri de maşini, exigenţele fundamentale ce trebuie satisfăcute.

3.6. Specificul transportului în mediul urban

Maşinile de colectare şi transport al deşeurilor urbane trebuie să satisfacă,
conform directivei şi normelor europene, următoarele exigente fundamentale de
performanţă:
- Pornire – oprire. Maşinile trebuie să poată fi pornite şi, respectiv, oprite de către
operatori, prin comenzi simple, prompte, şi de o înaltă fiabilitate.
- Funcţionare. Autogunoierele trebuie să fie dotate cu dispozitive de încărcare
eficiente, fiabile şi de înaltă productivitate care să poată manipula mecanizat întreaga
gamă de pubele şi cu dispozitive de compactare care să poată realiza, cu o mare
fiabilitate, un grad ridicat de compactare. Automăturătoarele trebuie să fie dotate cu
perii care să asigure o măturare eficientă a străzilor, cu un înalt grad de colectare a
deşeurilor stradale. Ambele tipuri de maşini trebuie să aibă o cât mai mare capacitate
utilă de colectare a deşeurilor în compartimente etanşe, să se poată deplasa în

23
siguranţă, cu o viteză cât mai mare şi să se poată descărca integral, într-un termen cât
mai scurt.
Fig. 10.Masini performante de gunoi şi măturătoare

24
 - Pericole de varie reduse. Prin sistemul de construcţie trebuie să se asigure un cât
mai redus pericol de avarie, atât la autoşasiul de bază, cât şi la echipamentul de
gospodărie comunală.
Din punct de vedere al securităţii muncii operatorilor maşinile trebuie să
asigure securitatea muncii pe timpul lucrului: la încărcare, transport şi descărcare,
precum şi securitatea muncii operatorilor. Maşinile trebuie să mai asigure:
- microclimatul din cabină;
- amplasarea comenzilor în câmpul fiziologic al operatorilor;
- eforturi cât mai reduse, prin asistarea comenzilor;
- zgomot redus, sub 80 dB în cabină;
- vizibilitatea optimă de la postul de comandă;
- iluminarea corespunzătoare pentru lucrul pe timp de noapte;
- vibraţiile transmise operatorilor (prin pardoseală, comenzi, scaun) trebuie să fie
amortizate pentru a se încadra sub limitele admise pentru lucrul continuu pe durata
unui schimb.
- protecţia mediului ambiant
- zgomotul exterior trebuie să se încadreze sub 75 dB;
- gazele de eşapament trebuie să fie filtrate, pentru a se încadra în limitele admise de
normele europene;
- recipientele de colectare trebuie să fie etanşe pentru a se evita poluarea prin miros
sau pierderi de deşeuri de parcurs;
- aerul evacuat de automăturatoare trebuie filtrat corespunzător normelor europene.
Maşinile trebuie să îndeplinească următoarele exigente privind măsurile
constructive obligatorii pentru limitarea pericolelor:
- să nu permită efectuarea de comenzi greşite;
- să fie prevăzute cu dispozitive obligatorii de prevenire a pericolelor;
- să fie tratate din punct de vedere al protecţiei la foc;
- să fie prevăzute cu filtre eficiente împotriva emisiilor de pulberi şi gaze nocive.
Referitor la staţionarea autogunoierelor, sunt următoarele cerinţe:

25
 a. Dimensiunile terenului necesar trebuie determinate în funcţie de numărul
vehiculelor şi atelierelor necesare pentru întreţinerea şi repararea acestora, cât şi de
numărul magaziilor şi personalului muncitor necesar.
b. La amenajarea staţiilor trebuie realizate unităţi organizate, luând în consideraţie şi
funcţiile auxiliare. Este indicată realizarea comasată într-o singura construcţie a
birourilor, încăperilor sociale, atelierelor şi magaziilor. Vehiculele, echipamentele şi
utilajele trebuie să fie amplasate în spaţii acoperite. O atenţie deosebită trebuie
acordată realizării drumurilor de circulaţie interioare. În toate cazurile, trebuie evitate
aglomeraţiile şi asigurat un teren de rezervă uşor anexabil pentru dezvoltarea
ulterioară. Pe conturul de limitare al întreprinderii trebuie realizată o zona verde de
protecţie.
4.CAPITOLUL III – Legislația privind colectarea şi transportul deşeurilor
HOTARARE nr. 1.061 din 10 septembrie 2008 privind transportul deseurilor
periculoase si nepericuloase pe teritoriul Romaniei

5. Concluzii:
În concluzie viaţa în forma pe care o cunoaştem cu toţii există datorită aerului,
apei şi pământului, acestea fiind elementele esenţiale, principale, care stau la baza ei.
Atunci când unul dintre aceste elemente este perturbat de om şi nu îşi mai poate urma
ciclurile naturale, echilibrul se distruge iar noi privim, fără drept de replică, la
adevărate dezastre ecologice. Deşi problema raportului între om şi mediul ambiant a
apărut odată cu cele dintâi comunităţi omeneşti, marea cotitură s-a produs odată cu
revoluţia industrială şi mai ales cu nouă revoluţie tehnico-ştiinţifica, când sub
impactul dezvoltării economice sunt poluate mai mult sau mai puţin grav solul, apă şi
aerul.
Poluarea solului este forma de poluare cel mai dificil de măsurat şi controlat,
iar solul este mai dificil de curăţat decât aerul şi apa. Pe sol se depozitează deşeuri
rezultate în cantităţi din ce în ce mai mari, din diverse activităţi umane. Depozitarea
deşeurilor uzuale, menajere, multe dintre acestea nefiind biodegradabile, constituie o
26
problemă de mare actualitate. Deşeurile menajere sunt reziduurile solide colectate de
la locuinţele populaţiei, constituite în general din hârtie, plastic, material textil,
ceramică, sticlă, ambalaje, baterii, anvelope, uleiuri şi, nu în ultimul rând, resturi
alimentare. Depozitarea deşeurilor menajere este recunoscută ca generatoare de
impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică. Menţionăm, în acest sens, modificări
de peisaj şi disconfort vizual, poluarea aerului cu mirosuri neplăcute, poluarea apelor
de suprafaţă, modificări ale fertilităţii solului. Aşa cum s-a menţionat mai sus,
majoritatea acestor deşeuri nu sunt biodegradabile, din cauza faptului că prin
varietatea substanţelor organice şi anorganice conţinute, procesul degradării aerobe şi
anaerobe de către microorganisme este dificil de realizat. Să urmărim, de exemplu,
felul în care deşeurile pot dispărea, în mod natural, din natură prin degradare
completă:
- Recipientele din metal (cutii de conserve, canistre de combustibil) se degradează în
aproximativ 150-300 de ani;..........................................................................................
- Recipientele din aluminiu (doze de bere sau sucuri) dispar în 300-400 de ani;
- Plasticul (sticlele de suc, ambalaje) nu se degradează, eventual se rupe în bucăţi mici
care sunt ingerate de animale;......................................................................................
- Obiectele din sticlă nu se dezintegrează niciodată, ele suferă doar un proces de
fărâmiţare, deci nu sunt integrate, niciodată, în circuitul materiei în natură.
Se vede, din cele prezentate mai sus, că acest gunoi nu va putea dispărea niciodată din
natură şi că astfel de acumulări nu fac decât să încurce ciclurile de viaţă naturale.
Dacă până în prezent noţiunea de gunoi menajer era folosită pentru
reziduurile rezultate din activitatea umană, astăzi această denumire nu mai este
valabilă deoarece prin gunoi se înţelege un obiect care nu mai are nicio valoare şi care
trebuie îndepărtat, considerându-se total nefolositor. Realitatea arată, însă, că odată cu
evoluţia şi creşterea populaţiei şi a gradului de civilizaţie, resturile rezultate de la
menajul propriu-zis, de la prepararea hranei, la care se mai adaugă şi o cantitate
însemnată de materiale provenite din ambalarea alimentelor şi chiar o serie de obiecte
de uz casnic sau personal deteriorate, nu mai sunt nişte gunoaie de aruncat, ci o
adevărată resursă secundară de materii prime şi materiale refolosibile. Lada de gunoi
27
constituie astăzi un bogat şi inepuizabil zăcământ......................................................
Este cunoscut faptul că resursele naturale sunt limitate. A contribui la
conservarea şi refolosirea resurselor existente este mai mult decât dovada unei bune
politici civice, este exact ceea ce trebuie să facă fiecare cetăţean în vederea protejării
mediului în care trăim. Reducerea volumului de deşeuri depozitate şi protejarea
resurselor naturale presupun implementarea sistemului de colectare selectivă a
deşeurilor, valorificarea şi reciclarea deşeurilor refolosibile. Fiecare cetăţean trebuie
să conştientizeze faptul că, dacă nu acţionează în direcţia colectării separate a unor
deşeuri care se generează zilnic (ambalaje de hârtie şi carton, recipienţi din plastic,
sticlă sau metal, deşeuri electrice şi baterii) şi le aruncă amestecat în pubele sau
containere de gunoi, acest lucru se va reflecta, foarte curând, nu doar în gradul ridicat
de poluare care afectează sănătatea umană şi a mediului, ci şi în preţul pe care trebuie
să-l plătească pentru produsele noi din acelaşi material, pentru serviciul de salubritate
etc. În concluzie, posibilităţi de a diminua impactul negativ al deşeurilor asupra
mediului înconjurător EXISTĂ. Concretizarea lor depinde însă de gestul simplu al
fiecăruia dintre noi.

Bibliografie:

1. Ioan Ovidiu Muntean, Editura Emia 2008, ECOLOGIE SI PROTECŢIA

MEDIULUI, EDIŢIA A II-A ADAUGITĂ;
2. Mircea Nicoara, Editura Tehnopres, 2009, Monitoring ecologic;
3. Marius Dolis, Angela Gavrilas, Editura Alfa 2007, Ecologie şi protecţia
mediului;
4. www.google.ro

5. ANEXE
28
 Foto 1. Reciclarea sticlei

29
Foto 2.Reciclarea lemnului

Foto 3. Reciclarea materialelor provenite din construcţii şi din demolări

30
Foto 4. Tipuri de pubele în vederea colectării hârtiei şi plasticului

Foto 5. Colectarea selectivă a deşeurilor

31
 Foto 6. Componenţa reziduurilor menajere în Franţa, S.U.A. şi România

32
 Salvaţi planeta - reciclaţi -

33