Practicile scrisului şi ale

lecturii
Partea a II-a
Daniel Pennac, Ca un roman, drepturile
imprescriptibile ale cititorului:
• Dreptul de a NU citi;

• Dreptul de a sări pagini;

• Dreptul de a NU termina o carte;

• Dreptul de a citi orice;

• Dreptul la bovarism (maladie transmisibilă pe

cale textuală);
• Dreptul de a citi oriunde;

• Dreptul de a “ciuguli” (de a lua o carte din

bibliotecă, de a o deschide la întâmplare şi de a
citi câteva pagini sau câteva pasaje);

• Dreptul de a citi cu voce tare;

• Dreptul de a tăcea (adică dreptul de a nu fi

obligat să îţi justifici lecturile şi să dai cuiva
socoteală despre ele).
 Tipologie a lecturii (M. Proust)

• LECTURA-INCITARE (o carte nu
furnizează răspunsuri, ci trezeşte în noi
dorinţe, întrebări);
• LECTURA-TERAPIE (disciplină curativă);
• LECTURA-EVAZIUNE (provoacă reveria
şi depeizarea);
• LECTURA ca mod de explorare a sinelui
(prin identificare / distanţare de personaje,
situaţii etc)
 Ziua internaţională a cărţii,
23 aprilie
• Se sărbătoreşte din 1995;

• Este ziua morţii lui W. Shakespeare şi

Miguel de Cervantes; W. Wordsworth,
d'Aurevilly.

• În România este şi Ziua Bibliotecarului.

 Aspecte cantitative ale istoriei cărţii şi
practicilor de lectură
• Producerea şi circulaţia cărţii;

• Modalităţile de desfacere şi preţurile;

• Activitatea copiştilor sau a tipografilor (problema

scriptoriilor şi a atelierelor de tipografie);

• Inventarierea bibliotecilor personale;

• Profesioniştii cărţii (editori, librari, bibliotecari).

• Michel DE CERTEAU afirma că
istoriografia cărţii a fost mai mult
interesată de “corelaţiile între obiectele
citite, aparteneţele sociale şi locurile de
frecventare, decât de analiza însăşi a
operaţiunii de a citi, modalităţile şi tipologia
acesteia.”
 L. FEBVRE
“Să reconstituim mediul, să ne
întrebăm cine scria şi pentru cine; cine
citea şi de ce; ar trebui să ştim ce formaţie
primiseră scriitorii la şcoală sau în altă
parte şi, de asemenea, ce formaţie aveau
cititorii (...). Ar trebui să punem în legătură
schimbările de obişnuinţă, de gust, de
scriitură, de preocupări ale scriitorilor, cu
vicisitudinile, cu transformările mentalităţii
religioase, cu evoluţia vieţii sociale, cu
schimbările modei artistice şi ale gustului.”
 Aspecte calitative ale istoriei cărţii şi
practicilor de lectură
• Atitudini, sensibilităţi şi comportamente legate de actul
scrierii / lecturii;

• Raportul între viaţa publică şi viaţa privată pe care îl

instituie scriitura / lectura în durata lungă;

• Tipologii ale lectorului în diverse epoci;

• Practici ale lecturii impuse de caracteristicile concrete

ale cărţii;

• Momente şi spaţii ale lecturii (lectura vesperală, lectura

în timpul mesei, lectura matinală etc.; mobilierul de
stocare, mobilierul destinat scrierii / lecturii).
 Practici ale lecturii în funcţie de tipul de carte

• VOLUMEN (lat.) – carte sub formă de rulou; o

astfel de carte îl “obliga” pe cititor să participe la
actul lecturii cu întregul corp (ruloul era ţinut cu
ambele mâini); el nu putea să scrie în timp ce citea.

• CODEX-ul – un ansamblu de caiete cusute

împreună, pe care se poate scrie faţă/verso. Poate
fi paginat şi indexat, ceea ce facilitează lectura şi
întoarcerea la anumite pasaje. Poate fi răsfoit, citit
pe sărite, de aici rezultă un tip de lectură
fragmentară, în care imaginea întregului este
creată din fragmente, ca într-un joc de puzzle.
 Lectura pe ecranul calculatorului

• Ecranul nu este o pagină, el este un spaţiu

tridimensional, dotat cu lăţime, înălţime şi
profunzime;

• Imaginea nu este definită o dată pentru

totdeauna, ca pe o foaie dactilografiată
sau tipărită; ea poate fi modificată.
 Cultura cărţii / Cultura noilor media
• CULTURA CĂRŢII – CULTURĂ DE STOC
(când citim o carte adoptăm ritmul pe care îl
dorim, putem reveni asupra unor fragmente,
putem citi pe sărite, avem autonomie şi
“dominăm” obiectul-carte);

• CULTURA RADIO / TV – CULTURĂ DE FLUX

(nu putem reveni asupra informaţiilor transmise,
trebuie să ne “supunem” fluxului informaţional
oferit pe cale verbală sau scrisă);

• INTERNETUL – amestec al celor 2 culturi.

 Lumea electronică propune o triplă
ruptură:
1. Forma textului nu mai este aceea a unui
“libro unitario”; cartea nu mai are
materialitate, concreteţe, ea nu mai este
stocată pe un suport real;

2. Raportul dintre cititor şi scriitor se

modifică (nu mai există “încrederea
oarbă” în informaţia oferită). Dispozitivele
clasice ale dovezii (nota, referinţa şi
citarea) sunt puse în discuţie, supuse
unui alt fel de privire.
3. Textul electronic e un text mobil, maleabil,
deschis; aceasta posibilitate a intruziunii în
el modifică şi percepţia asupra autorului

M. Foucault vorbeşte despre disoluţia

autorului şi a proprietăţii asupra textului

Dreptul de autor – copyright (termenul apare

în 1704)
 Caracteristici ale lecturii on-line

• Lectură discontinuă, care caută pornind de

la cuvinte-cheie sau de la rubrici tematice;

• Lectură care se poate însoţi de vizionarea

unor imagini, filme sau a altor texte
adiacente (putem deschide simultan mai
multe ferestre de lectură);
 Practicile scrierii şi ale lecturii în diacronie

• Sunt asociate încă din creştinismul primar

şi de-a lungul medievalităţii practicilor
religioase;

• Imaginea fundamentală a celui care scrie

se revendică de la imaginea
evangheliştilor sau a sfinţilor care au dat o
traducere a Bibliei (Sf. Ieronim)
Sf. Evangh. Luca,
pergament, sec. X,
Constantinopol
Fer. Ieronim,
Sec. IV-V,
traducătorul
Bibliei în latină,
Biblia Vulgata
Iniţierea în practicile scrisului şi ale cititului –
ABECEDARUL în durata lungă
• Iniţial, cărţile de rugăciuni conţineau şi câte o
pagină / câteva pagini destinate învăţării
alfabetului;
• Lectura era astfel asimilată practicilor de
catehizare;
• Primele texte citite erau cele ale rugăciunilor
fundamentale (Tatăl nostru, Crezul, Ave Maria)
sau ale celor 10 porunci; lista virtuţilor / viciilor
fundamentale;
Croix de par Dieu,
Franţa,
înc. sec. XVI
Cartea de rugăciuni a lui Henric IV,
cca 1500
Alfabetul ca joc
Bol-abecedar, Londra, sec. al XIV-lea
Alfabetul se învăţa în 6
zile, după modelul
creării lumii
Un abecedar, ante 1848
Lectura basmelor
în familie,
gravură de G. Doré
pentru pagina de
început a Basmelor
lui Perrault
Bibliothèque de Bébé,
Théodore Lefèvre, 1870

Schimbarea atitudinii
faţă de copii
în sec. al XIX-lea
 Practici moderne ale lecturii – Biblioteca
personală şi izolarea de lume
• Biblioteca – izolare, retragere în
singurătate, libertate a vieţii private, spaţiu
al otium-ului;
• Montaigne, Eseuri, cartea III, cap. 3
• “Obiectul e rotund şi nu conţine nimic plat,
în afară de ceea ce e trebuitor mesei şi
scaunului meu şi, îmi oferă, curbându-se,
dintr-o singură privire, toate cărţile mele
înşiruite, de jur împrejur, pe 5 rânduri.”
 Dubla distanţare oferită de retragerea
în bibliotecă

• “Aici se află reşedinţa mea. Încerc să îmi

recapăt totala stăpânire de sine şi să
sustrag acest unic colţişor comunităţii, şi
celei conjugale, şi celei filiale, şi celei
civile.” (Montaigne)
 Cartea – proprietate personală
• Listele întocmite după deces; cartea lăsată
moştenire prin testament;

• Catalogul bibliotecii personale (ex: Samuel

Pepys, sec. XVII-XVIII), atenţia acordată cărţilor
care l-ar putea compromite:

• “Am ales un exemplar cu o legătură obişnuită,

ferm hotărât s-o ard după ce-o voi citi, ca să nu
facă parte din lista cărţilor mele, şi nici să-mi
compromită biblioteca în caz că va fi găsită
acolo.”
 Lectura feminină. Cititoarea
• Sec. XVIII laicizează şi efeminează practicile
lecturii;

• Privatizarea lecturii (lectura este una dintre

practicile vieţii private);

• Lectura feminină este asociată cu răgazul

trândav, plăcerea senzuală, intimitatea secretă,
indolenţa;

• Lectura ca loisir
Chardin,
Plăcerile vieţii private,
1745
Vestimentaţia femeii
se numeşte “liseuse”
P. A. Baudouin,
Lectura,
cca. 1760
 Textul-amuletă,
talisman

Tunică-talisman,
a doua jum. a sec. XX,
Dakar, Senegal
 Funcţia apotropaică şi sacră a textului

• Răvaşele-amuletă;

• Textele care însoţesc maternitatea şi naşterea;

• Ideea “scrierii în Cartea Vieţii”;

• Zapisurile, “schimbul” de rulouri la trecerea prin

Vămile văzduhului
 Sacralitatea şi intangibilitatea textelor
fundamentale ale diverselor religii
• Interdicţia de A TIPĂRI Coranul în ţările
musulmane până la sfârşitul veacului
al XIX-lea;

• Interdicţia de A INTERVENI în textul biblic,

de a modifica “o cirtă” sau “o iotă”.
Coran mameluc, Egipt, cca 1400
Coran, Iran, sec. al XVI-lea