Perioada minoica

Creta a fost in antichitate primul focar de cultura- la egala distanta de trei continente –
„insula cu o suta de orase”
Neoliticul din Knossos dateaza din jurul anului 6300 iar din mileniul 3 inainte de Hristos
epoca bronzului.Arheologii au impartit civilizatia cretana in trei perioade “minoice” in
amintirea regelui Minos, ctitorul labirintului din Cnossos , construit de arhiectul atenian
Dedal.
Arta miceniana
In Peloponez intre secolele XVI si XII – o civilizatie contempoana cu cea cretana
Limba vorbita in sec XV in creta si Peloponez- limba lui Homer
 Masca lui Agamnemon masca funerara

Poarta leilor micene

Arta Greciei antice

Grecii, vechi locuitori ai Eladei erau numiti de către egipteni ca “popoarele mării”. In
neastâmpărul călătoriei și aventurii au lăsat mostenire una dintre marile civilizații ale
lumii, inzestrandu-le cu principiile morale, estetice si esentialul instrumentar intelectual.

Două evenimente importante numită invazia dorică și migrația ionica constituie

fenomenul complex al formării civilizației elenice.
În Insulele Ciclade din Marea Egee s-a instalat o civilizație prosperă care vorbea dialectul
ionic, colonii, care se suprapuneau peste vechea civilizație cicladica a mileniului al III-lea
î.H , după cum peste civilizația seculară a micenienilor din sudul Greciei și Creta s-au
stabilit dorienii semnalați în poemele homerice ca “Ahei” a căror existență datează din
secolul XV-lea î.C.
Timp de cateva secole s-a inregistrat o expansiune a elinilor in intreg bazinul oriental al
Mediteranei pana la portile Orientului.
Organizarea sociala a societatilor din Grecia antica a avut ca principiu ierarhiile de tip
scalavagist, cele mai multe state aderand la democratie si cele mai putine la aristocratie.
In secolul V î.H. cetatenii liberi erau egali in fata legii, indiferent de avere. Ideea care ii
unea pe grecii de pretutindeni se baza pe respectul pentru persoana umana. În civilizatia
greaca omagierea însusirilor exceptionale ale omului stabilea reperele de conduita sociala
si etica, nici trufie, nici umilinta injositoare.
Cultura greacă poate fi urmărită de a lungul celor douăsprezece secole de existență. Din
secolul al XII-lea îH pana in secolul I îH în cadrul evoluției artelor plastice se disting
cinci perioade: artă homerică în secolele XII îH, arta arhaică sec. VII îH, arta clasică-
perioada apogeului artei grecești, epoca de aur, epoca lui Pericle in secolul al cincilea îH,
arta clasicismului târziu in sec IV îH 4 și arta elenistică secolele III, II si I îH.
Spre deosebire credintele popoarelor orientale, religia grecilor din antichitate stabilea
relația dintre bine-rău, frumos-urât sub semnul intervenției zeilor și al liberului arbitru.
Având-ul pe Zeus cel ce hotăra soarta muritorilor politeismul grec avea ca principiu
supremația Justiției și Dreptății, conform lui Mircea Eliade (in Istoria credințelor și
ideilor religioase volumul , p 259). Miturile în concepția grecilor vechi au corelat
filosofia cu poezia și cu morala. Existența umană, cu trăirile frumoase ori urâte, bune ori
rele, cu dispozițiile și manifestările de la object la sublim, au constituit pentru greci
reperele simbolice dar și aspirația lor către idealul de om superior,si idealul de erou. Zeus
era zeul suprem, zeul suveran al tuturor olimpienilor și tuturor pământenilor. Apolo ,
zeul patron al artelor. Apolo zeul paron al artelor si al armoniei , avand simbolurile
puruficarii –lira si indepartarii raului- arcul, era zeul adorat in sanctuarul de la Delphi.
Conceptia apolinica afirma superioritatea inteligentei , stiintei si inelepciunii, acestea
fiind considerate isusiri divine. Seninatatea si calmul ratiunii devin pentru greci semnele
apolinice ale emblemei spiritului si astfel ale modeluleui de om superior, fiinta
desavarsita* * Istoria artelor plastice