UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU" ARAD

FACULTATEA :TEOLOGIE PENTICOSTALA DIDACTICA

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

AN III

SEMESTRUL I

REFERAT LA DISCIPLINA
ISTORIA SI FILOSOFIA RELIGIILOR

TITULAR DISCIPLINĂ

[Link]..dr. Oti Tipei

STUDENT

Petean Flavius-Samuel

ARAD
2021
 Religiile greciei Antice

Religia grecilor antici era o religie fara dogme, fara un credo rigid si fara texte sacre. Acest
fapt facea ca preotilor sa nu li se ceara o pregatire teologica speciala, asa cum se intampla in alte
zone ale lumii antice. Practic, orice cetatean care se dovedea loial statului putea deveni preot, fie
intamplator, prin tragere la sorti, fie prin alegere.
      Preotii greci nu reprezentau o patura sociala privilegiata ca in Egipt, India sau Babilon, iar
durata functiei de preot era de obicei de un an. Insa existau si cazuri in care preotul era numit
pentru mai multi ani sau chiar pe viata.
      In timp ce in Egipt si in Orientul Apropiat clerul domina statul, in Grecia fenomenul era
invers: statul domina si controla clasa sacerdotala, oferindu-le preotilor doar functii minore in
temple. De asemenea, in clasa sacerdotala nu exista ierarhie si nu existau nici seminare pentru
pregatirea preotilor. In Grecia, biserica si statul erau una. Fiecare putea crede ce dorea, cu
conditia sa participe la ceremoniile cultului oficial.
      Zeii Greciei antice, la inceputurile istoriei, erau atotputernici. Deasupra lor era
doar Destinul – legea suprema a Universului, care ii asigura stabilitatea si ordinea. Cu timpul
insa, zeii au fost antropomorfizati, fiind inzestrati cu calitati si defecte, cu virtuti si vicii umane.
Astfel, zeii greci au fost umanizati , fapt care a fost criticat de unii poeti si filozofi. Xenofon, de
exemplu, a criticat conceptia potrivit careia zeii ar avea aspect uman, atribuindu-li-se aceleasi
greseli, patimi si pacate ca cele ale oamenilor.
      Aceasta atitudine critica s-a accentuat in veacurile urmatoare, intre critici numarandu-se
Pericle, Fidias, Platon, Anaxagora si Protagoras. Ultimilor doi amintiti, filozofi atenieni, li s-au
intentat chiar procese de impietate, iar Socrate a fost silit sa se sinucida, fiind acuzat ca nu crede
in zeii recunoscuti de stat.
      Nu putea fi vorba de libertate religioasa in Grecia antica. Prin legile sale, statul considera
impietatea o crima pe care o sanctiona prin pedepse foarte aspre. Cultele straine, desi isi
manifestau prezenta in orasele-state grecesti, erau suspectate si urmarite.
      Ca forme de cult, cele mai importante erau rugaciunea, purificarea, sacrificiile si respectarea
sarbatorilor. Se aduceau ofrande zeilor, mai ales sacrificii de animale, fiecare zeu avand
preferintele sale: Atena prefera vaca, Poseidon – taurul, Afrodita – capra, Asclepios – cocosul.
      Sarbatorile erau foarte numeroase, insa binevenite intr-un calendar care nu era prevazut cu
o zi de odihna ca in cel crestin. Doar in luna octombrie, de exemplu, erau nu mai putin de opt
zile de sarbatoare.
      Vechii greci au stabilit resedinta zeilor lor in Olimp, cel mai inalt munte din Grecia
continentala. In felul acesta, zeii erau deasupra si, in acelasi timp, aproape de ei.. Zeii olimpieni
nu erau egali, ci exista o ierarhie bine stabilita. Asemenea oamenilor, si zeii traiau in familii
asupra carora Zeus isi exercita autoritatea suprema.
      Principala diferenta dintre zei si oameni consta in faptul ca prin venele zeilor nu curgea
sange, ci un lichid mai fluid, numit “icor”, care facea ca trupul lor sa fie de neatins si nemuritor.
Hrana zeilor consta in diferite arome si parfumuri, nectar si ambrozie ( substanta necunoscuta ),
precum si din fumul care se ridica de la jertfele de animale aduse de oameni.
      Zeul suprem, tatal celorlalti zei, era Zeus. Acesta, unindu-se cu multe femei, a dat nastere
unei multimi de zei, eroi sau simpli muritori. Sotia si sora lui Zeus era Hera. In Panteonul
grecesc existau si zeitele-femei virgine Artemis si Palas Atena. Prima era zeita vanatorii si
protectoarea animalelor, iar a doua era zeita polisului grecesc. O alta zeitate feminina importanta
a grecilor era Afrodita, zeita dragostei si adulterului.
      Zei olimpieni mai erau si Apollo-zeul armoniei si puritatii, Hermes-fiu al lui Zeus si
mediatorul intre zei si intre zei si oameni, Ares-zeul razboiului, Hefaistos-fiul Herei si zeu al
prelucrarii metalelor si al focului, Dionysos-unul din cei mai vechi zei greci si singurul din
panteonul grec care nu avea niciun fel de relatii cu alti zei, Poseidon-fratele lui Zeus si zeu al
marii, Demeter-zeita recoltelor.
      Insa, pe langa zeii olimpieni, grecii mai aveau o sumedenie de alti zei inferiori. Practic,
fiecare familie, fiecare trib si fiecare cetate isi aveau zeul sau. Toate obiectele, toate fortele din
cer si de pe pamant, evenimentele fericite, toate mestesugurile si artele, toate viciile si calitatile
erau personificate intr-un zeu, de obicei cu forma umana. La toata aceasta pleiada de zeitati se
mai adaugau demonii, zanele, sirenele, nimfele si alte fiinte supranaturale, la fel de numeroase ca
si muritorii.
      Grecii aveau atat de multi zei incat, spunea Hesiod, “niciun muritor n-ar fi in stare sa-i
numere pe toti.” O clasificare arbitrara ii imparte pe zeii vechilor greci in sapte categorii: 1) Zeii
din cer 2) Zeii de pe pamant 3) Zeii fertilitatii 4) Zeii animale 5) Zeii subterani 6) Stramosii si
eroii 7) Zeii olimpieni.
      Templele nu erau pentru credinciosi, ci pentru zei, fiind locuinta acestora. Grecii confundau
adesea zeitatea cu statuia acesteia, care era spalata, imbracata, ingrijita cu dragoste si, uneori,
chiar certata ca este neglijenta. Zeilor li se ofereau fructe, vita-de-vie, copaci, animale si chiar
sacrificii umane cu ocazia unor razboaie sau calamitati. Cu timpul s-a renuntat la sacrificiile
umane, fiind ucisi doar criminalii, si acestia doar dupa ce au fost imbatati bine. Locul oamenilor
in jerfe a fost luat de animale, cele mai des sacrificate fiind taurul, oaia si porcul.
      Grecii erau renumiti pentru oracolele lor, mai ales pentru cel al lui Zeus de la Dodona si cel
al lui Apollo de la Delfi. Nu doar grecii, ci si romanii si barbarii veneau sa-i consulte pe zei si sa
li se prezica viitorul.
      La oracolul lui Apollo din Delfi slujeau mai multe preotese. Dupa ce  inhalau un gaz care
emana printr-un orificiu ce se deschidea in sol, sub templu, si dupa ce mestecau frunzele unui
dafin narcotic, preotesele cadeau in transa si aveau convulsii. In aceasta stare, preoteasa de
serviciu, numita Pythia, rostea cuvinte fara legatura pe care preotii le traduceau pentru popor.
Raspunsurile la intrebari erau date in asa maniera incat sa se poata intelege in mai multe feluri,
astfel incat infailibilitatea oracolului sa fie pastrata nestirbita.
      Religia vechilor greci nu a exercitat o influenta prea mare asupra moralei, fiind mai
apropiata mai mult de magie decat de etica. Perfectionarea ritualurilor avea mai mare importanta
decat morala pentru greci. De fapt, nici zeii grecilor nu erau un model de cinste si virtute. Pentru
ca sufletul sa fie salvat nu conta atat de mult comportamentul in timpul vietii, cat respecatarea
ritualurilor.
      Punctul culminant al vietii religioase a vechilor greci il reprezenta adorarea zeului sau zeitei
orasului in timpul ceremoniilor publice. Acestea reprezentau un moment apoteotic pentru
intreaga comunitate. Cu toate acestea, religia Greciei antice a fost distrusa de filozofie. Pitagora
s-a indoit de existenta zeilor, Socrate i-a ignorat, Democrit i-a negat, iar Euripide i-a ridiculizat.