Sunteți pe pagina 1din 3

Școala Gimnazială nr.

1 Sulița
Profesor: Gânju Alexandra

Test de evaluare sumativă: Semestrul I


Clasa VII-a
Nume şi prenume elev ……………………………………..

I . Alege varianta corectă de răspuns: 1 punct(0,25p x 4=1p )


1. Omul a fost creat de Dumnezeu, ca ființă care gândește, are sentimente, voință și libertatea
morală, acestea desemnând:
a.     Perfecțiunea omului; 2.     Duhul Sfânt este :
b.     Chipul lui Dumnezeu în om; a.     Înrudit cu sfinții;
c.     Asemănarea cu divinitatea. b.     A doua persoană a Sfintei Treimi;
c.     A treia persoană a Sfintei Treimi.
3.     Harul divin este energia necreată, care
se transmite prin: 4.     Omul se mântuiește, când lucrează împreună:
a.     Sfânta Tradiție; a.     Harul, credința și faptele bune;
b.     Sfintele Laude: b.     Rugăciunea, postul și faptele bune;
c.     Sfintele Taine. c.     Credința, milostenia și lecturile biblice
II. Apreciază cu A (adevărat) sau F (fals) următoarele enunţuri: 1 punct (0,25p x4=1p )
 Omul, prin efort personal, ajutat de Dumnezeu, se apropie de desăvârșire.
 La Botezul Domnului în apa Iordanului, Sfântul Duh S-a arătat în chip de nor luminos.
 Revelația divină este acțiunea prin care Dumnezeu nu descoperă voința Sa.
 Pogorârea Duhului Sfânt este prăznuită la 40 de zile de la Învierea Domnului.

III. Realizează corespondenţa dintre persoanele Sfintei Treimi şi acţiunile acestora:


1 punct (0,25p.x4=1p)
1.   Dumnezeu Tatăl                                a. Sfințitorul
2.   Dumnezeu Fiul                                  b. Creatorul
3.   Dumnezeu Sfântul Duh                     c. Mântuitorul
4. Dumnezeu Cuvântul d. Judecătorul

IV. Așează în ordine cronologică următoarele evenimente: 1 punct (0,25p.x4=1p)


Pogorârea Duhului Sfânt,
Înălțarea Domnului la Cer,
Predica Sfântului Apostol Petru - întemeierea Bisericii lui Hristos,
Răspândirea Evangheliei lui Hristos în lume de către Sfinţii Apostoli.

V. Alcătuiește câte o propoziţie cu patru dintre roadele Duhului Sfânt, în care să arăţi importanţa dobândirii fiecăreia:
dragostea, răbdarea, credinţa, blândeţea 1 punct (0,25p.x4=1p)

VI. Pornind de la unul din textele de mai jos şi de la experienţa personală, redactează o compunere de minimum 10 rânduri,
despre efectele primirii uneia dintre următoarele Taine: Botezul, Spovedania sau Împărtăşania. Daţi-i un titlu potrivit:
4 puncte

„Credinţa se desăvârşeşte prin botez, iar botezul se întemeiază pe credinţă.” (Sf. Vasile cel Mare)
„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.” (Fericitul Augustin)
″Să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, care dă viaţă la toţi şi la toate, cu nădejdea şi ferma credinţă în negrăita milostivire a lui
Dumnezeu.” ( Sf. Serafim de Sarov)
Notă: Pentru alegerea titlului reprezentativ - 1 punct:
Respectarea cerinţei şi utilizarea unor idei desprinse din citatul dat -1 punct;
Structurarea compoziţiei ( introducere, cuprins, încheiere) -1 punct;
Înlănţuirea logică a ideilor-1 punct.
Din oficiu: 1 punct
Total: 10 puncte

Răspunsuri şi baremul de notare

I. 1-b, 2-c, 3-c, 4-a , 1 punct(0,25p x 4=1p )

II. A, F, F, F, 1 punct(0,25p x 4=1p )

III. 1-b, 2-c, 3-a, 4-d 1 punct(0,25p x 4=1p )

IV. Înălțarea Domnului la Cer, Pogorârea Duhului Sfânt, Predica Sfântului Apostol Petru
întemeierea Bisericii lui Hristos, Răspândirea Evangheliei lui Hristos în lume de către
Sfinţii Apostoli. 1 punct (0,25p.x4=1p)

V. Pentru alcătuirea corectă a propozițiilor elevul primește 1 punct (0,25p.x4=1p)


VI. Pentru alegerea titlului reprezentativ - 1 punct, pentru respectarea cerinţei şi utilizarea
unor idei desprinse din citatul dat -1 punct, pentru structurarea compoziţiei ( introducere,
cuprins, încheiere) -1 punct; pentru înlănţuirea logică a ideilor-1 punct.

Din oficiu: 1 punct


Total: 10 puncte

S-ar putea să vă placă și