Sunteți pe pagina 1din 10

Proiect didactic

Clasa: a VI – a
Data: 12.12.2022
Disciplina: Religie ortodoxă
Unitatea de învăţare: Iubirea lui Dumnezeu și răspunsul omului
Lecţia: Mărturii despre ajutorul primit de la Dumnezeu
Tipul de lecţie: mixtă
Locul de desfăşurare: sala de clasă

Scopul lecţiei: însușirea unor idei privind ajutorul oferit de Dumenzeu creștinilor și mărturia pe care aceștia trebuie
să o afirme
Competenţe generale:
1. Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune cu diferite manifestări ale credinței
2. Manifestarea unui comportament moral, în viaţa personală şi în societate, în acord cu valorile religioase
3. Raportarea experienţelor din viaţa de zi cu zi la principiile religioase, cu respectarea identităţii şi diversităţii
religioase
Competenţe specifice:
1.1. Evidențierea ideei că Dumnezeu este principal ajutător al creștinilor în diverse situații
1.2. Identificarea responsabilității creștine de a mărturisi ajutorul primit de la Dumnezeu
2.1. Exprimarea unor aprecieri personale privind modul în care cerem ajutorul de la Dumnezeu și situațiile în
care avem nevoie de el
2.2. . Exprimarea unor aprecieri personale privind modul în care mărturisim ajutorul primit de la Dumnezeu
3.1. Evidențierea unor elemente definitorii ale propriei identități religioase
3.2. Identificarea unor responsabilități față de sine şi față de comunitate, după repere date, prin raportare la
valorile moral-religioase

Elemente de competenţă derivată:


La sfârşitul lecţiei, toţi elevii vor fi capabili:

CD1 – să știe că Dumnezeu îi ajută pe cei care Ii cer ajutorul prin rugăciune;
CD2 – să înţeleagă importanţa mărturisirii ajutorului primit de la Dumnezeu ca responsabilitate creștină;
CD3 – să identifice exemple bibilice de mărturisire a ajutorului primit de la Dumnezeu;
CD4 – să conştientizeze importanţa credinţei în viaţa de zi cu zi;
CD5 – să ştie că purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de fiii săi este neîntreruptă.

Strategia didactică
1. Metode şi procedee: conversaţia, metoda exploziei stelare, exerciţiul, explicaţia, povestirea, lectura, observarea
dirijată, meditaţia religioasă.
2. Mijloace de învăţământ: Sfânta Scriptură, Manual clasa a V-a, material ppt., film, videoproiector;
3. Forme de organizare a activităţii: activitate frontală si activitate individuala

Resurse:
Oficiale:
1. Programa școlară pentru disciplina Religie ortodoxă, aprobată prin O.M.3393 din 28. 02.2017, pentru clasa a V-
a;
2. Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VI-a;
3. Unitatea de învățare

Temporale:
număr de lecții – 1 oră
durata – 50 min

2
Bibliografice:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti 1982.
2. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă, Editura „Polirom", laşi, 1999.
3. Cucoş, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examene de definitivare şi grade didactice,
Editura „Polirom", laşi, 1998.
4. Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Opriş, Dorin, Opriş, Monica, Metodica predării religiei, Editura
„Reîntregirea", Alba lulia, 2000.
5. Benga, Cristina, Ciachir Aurora, Ghiţiu Mihaela, Manual de Religie ortodoxă, Ed. Corint, Bucureşti,
2017

Scenariul didactic
3
Nr. Etapele lecției CD Timp Activitatea profesorului Activitatea Metode şi Forme de Evaluare
crt (min. elevilor mijloace organizare
)
Salut elevii. Răspund la salut și Activitate Observarea
Momentul Rugăciunea. se pregătesc pentru frontală comporta-
1. 2'
organizatoric lecție. mentului
elevilor
2. Verificarea Fac verificarea lecţiei „Iosif, Elevii răspund
cunoștințelor model de iertare” întrebărilor.
însușite 10'
Se realizează prin intrebări
formulate de elevi şi
răspunsuri oferite de colegi, Metoda
ghidati de profesor. exploziei
Cine a fost Iosif? stelare.
Unde a fost vandut? Activitate Evaluare
Ce a ajuns in Egipt? frontală orală
De ce a fost vandut? Conversaţia frontală şi
Când s-a descoperit fraţilor individuală
săi?
Întrebările vor urmări
ordinea cronologică a
desfăşurării evenimentelor
din viaţa lui Iosif şi
profesorul va interveni când
e cazul pentru ca elevii să Explicaţia
rămână cu o viziune clară
asupra importanţei lui Iosif
în istoria neamului său şi a
calităţilor sale.
3. Pregătirea Astăzi vom învăţa despre un Elevii ascută Explicaţia Activitate
elevilor pentru personaj cu multiple calităţi, profesorul. frontală
receptarea 1'
ca şi Iosif, un exemplu de
noilor credinţă puternică şi
cunoştinţe rugăciune, cu un rol şi mai
4
mare în istoria VT.
4. Anunţarea Anunţ şi scriu pe tablă data şi Elevii notează în Activitate
titlului şi a titlul lecţiei „Moise, omul caiete frontală
2'
obiectivelor care a vorbit cu Dumnezeu”
lecţiei Se precizează obiectivele
lecţiei.
5. Comunicarea Cer elevilor să privească Elevii urmăresc cu
noilor imaginile prezentate intr-un atenţie şi citesc Material
cunoştinţelor material ppt. însoţite de text. textul. ppt
15' Îi solicit să lectureze textul.
Se insistă asupra momentelor Sunt atenţi la
principale din viaţa lui explicaţiile Activitate
Explicaţia Observarea
Moise. profesorului. frontală
comporta-
CD1 Chemarea la misiune! mentului
Eliberarea din Egipt şi Lectura
elevilor
CD2 drumul anevoios prin biblică
pustiu.
Trecerea prin Marea Roşie.
Primirea Decalogului pe Sfânta
Muntele Sinai. Scriptură
Se citeşte textul din manual.

6. Fixarea şi Îndemn elevii să descrie, prin Elevii povestesc. Povestirea Activitate Rezolvarea
sistematizarea CD3 cuvinte proprii, personajul frontală şi sarcinii
cunoştinţelor Moise. individuală
11' Ii rog să rezolve fişa de Rezolvă exerciţiile.
CD5 lucru.
Solicit elevilor să formuleze Răspund şi scriu în Conversaţia
învăţăturile spirituale caiete.
desprinse din lecţie. Elevii vin la tablă şi
scriu.
7. Asocierea, Invit elevii să urmărească Dau variante de
generalizarea filmuleţul cu trecerea prin răspunsuri. Filmuleţ
şi aplicarea Marea Roşie apoi le adresez „Trecerea Activitate Aprecieri
întrebarea: Marii frontală verbale

5
Dacă Moise a reuşit să treacă Meditează şi Roşii”
6' Marea Roşie, cum credeţi voi răspund.
că putem trece prin marea Problemati-
vieţii? zarea
Concluzie:Credinţa este
prima virtute care ne apropie Meditaţia
CD4 de Dumnezeu. Din credinţă religioasă
izvorăsc ascultarea şi
dragostea faţă de Dumnezeu
care ne aduc roade
duhovniceşti şi biruinţă în
depăşirea obstacolelor vieţii.
8. Precizarea 1' Elevii își vor nota tema: Elevii ascultă Manual
temei pentru Explică de ce rugul ardea explicațiile la ceea religie, Activitate Rezolvarea
acasă fără să se mistuie. ce vor avea de făcut clasa a VI-a frontală sarcinii
ca temă și iși notează
tema.
9. Aprecierea 1' Se fac aprecieri generale şi Elevii ascultă Activitate
activităţii individuale privind profesorul. frontală
elevilor pregătirea elevilor pentru
lecţie şi implicarea lor în
predarea noilor cunoştinţe.
Se notează elevii care au
participat la lecţie.
10. Încheierea 1' Rostesc rugăciunea cu elevii. Elevii spun Exerciţiul Activitate Observarea
activității rugăciunea. Rugăciunea frontală comporta-
mentului
Icoana elevilor

OGLINDA TABLEI (CAIETULUI)

Moise, omul care a vorbit cu Dumnezeu


6
1.Chemarea la misiune – întălnirea cu Dumnezeu!
2.Eliberarea din Egipt şi drumul anevoios prin pustiu.
3.Trecerea prin Marea Roşie.
4. Primirea Decalogului pe Muntele Sinai.

Iosif
metoda exploziei stelare

7
Ce?

Când? Cine?

Iosif

De ce? Unde?

MANĂ
8
H O REB
RO Ş I E
MI S TUI
FĂGĂDUI N Ţ E I
1. În pustiu, evreii au fost hrăniţi cu ........................ .
2. Moise a fost chemat la misiune pe Muntele ......................... .
3. Evreii au trecut prin Marea ..................... .
4. Rugul aprins ardea foarte tare fără a se ...................... .
5. După drumul anevoios prin pustiu, poporul a ajuns în Pâmântul .......................... .

Numele și prenumele...............................................
Fișă de lucru
Moise, omul care a vorbit cu Dumnezeu
9
Citește cu atenție și așează corespunzător cuvintele date mai jos:
mană cerească, minuni, 40, Roșii, Sinai, zece, rug, prepelițe, apele, egipteană, Tablele Legii, Țara Făgăduinței
 Moise a vorbit cu Dumnezeu pe Muntele..............................
 Dumnezeu s-a arătat lui Moise într-un ......................aprins ce nu se mistuia.
 Moise a primit misiunea de a elibera poporul din robia ...................................... și de a-l conduce
în ........................ ...........................................
 Moise a primit de la Dumnezeu darul de a face ......................................
 Pentru a scăpa poporul de oastea egipteană, care îi urmărea, Moise a despărțit ..............................Mării ...............................
 Drumul prin pustiu a fost lung și anevoios, durând .................... de ani.
 Când nu mai găseau hrană, Dumnezeu a hrănit poporul cu ....................... .................................... și .....................................
 Pe Muntele Sinai, Moise a primit ........................... ...................................., ce aveau scrise pe ele cele ..............................
porunci.

Numele și prenumele...............................................
Fișă de lucru
Moise, omul care a vorbit cu Dumnezeu
Citește cu atenție și așează corespunzător cuvintele date mai jos:
mană cerească, minuni, 40, Roșii, Sinai, zece, rug, prepelițe, apele, egipteană, Tablele Legii, Țara Făgăduinței
 Moise a vorbit cu Dumnezeu pe Muntele..............................
 Dumnezeu s-a arătat lui Moise într-un ......................aprins ce nu se mistuia.
 Moise a primit misiunea de a elibera poporul din robia ...................................... și de a-l conduce
în ........................ ...........................................
 Moise a primit de la Dumnezeu darul de a face ......................................
 Pentru a scăpa poporul de oastea egipteană, care îi urmărea, Moise a despărțit ..............................Mării ...............................
 Drumul prin pustiu a fost lung și anevoios, durând .................... de ani.
 Când nu mai găseau hrană, Dumnezeu a hrănit poporul cu ....................... .................................... și .....................................
 Pe Muntele Sinai, Moise a primit ........................... ...................................., ce aveau scrise pe ele cele ..............................
porunci.

10

S-ar putea să vă placă și