Crearea lumii văzute

Lumea văzută, reprezintă lumea materială, supusă simțurilor. Cuprinde universul

material și omul. Revelația divină arată prin expresia „la început” primul contact al
divinității cu timpul, facerea timpului și a lumii. Lumea nu semnifică emanație, nici materie
veșnică. Neînțelesul acestor concepții a fost dovedită de Sf. Atanasie cel Mare, care l -a
combătut pe Platon.
Motivul creării lumii este dragostea nesfârșită, a lui Dumnezeu, ce se manifestă prin
energiile necreate. În acest sens, Sf. Dionisie Areopagitul precizează: „Binele prin însuși
faptul că există ca bine ființial, întinde bunătatea Sa la toate cele ce sunt”. Cu toate că
lumea fost creată foarte bună, este dependentă de Creatorul ei. Nu trebuie înțeleasă ca fiind
fixă, creaționismul creștin nu exclude un anumit evoluționism. Unii teologi vorbesc de două
faze ale creației: 1) creația primară- a apărut materia; 2) creația secundară- prin care a
evoluat materia, până forma existentă de azi. Astfel, materia n-a fost creată în forme fixe,
ci i-a fixat doar datele importante.
Crearea Omului
Lumea materială a fost creată de Dumezeu din nimic, ci prin cuvânt. Omul, spre
deosebire de creație a fost creat printr-un act direct al lui Dumnezeu. De subliniat, este
faptul că, Sf. Ierarh Vasile cel Mare și fratele său, afirmă că chipul și asemănarea lui
Dumnezeu în om nu sunt doar însușiri spirituale generale, ci înseamnă „chipul Fiului”.
Referatul biblic înfățișează natura dublă a omului, spirit și materie într-o unică
persoană, fapt pentru care omul a fost numit microcosmos, deși Sf. Părinți folosesc
macrocosmos, deoarece omul posedă în sine materia și spiritul.
Scopul creării omului este triplu: a) în raport cu Dumnezeu: de a-L cunoaște și
iubi și a se împărtăși de viața dumnezeiască; b) în raport cu universul material: a-l
umaniza ca mijlocitor, ca profet al voii lui Dumnezeu și ca profet rațional ; c) în raport cu
sine însuși: desăvârșirea ființială, personală.
Natura omului
Omul este alcătuit din 2 elemente deosebite: trup material și suflet spiritual. Trupul,
fiind luat din țărână, este muritor. Sufletul este spiritual și astfel este simplu.
În Sf. Scriptură, sufletul omului poartă mai multe denumiri: suflet (psihi) și duh
(pneuma). Mântuiutorul însuși a uzat două denumiri: „suflet” și „duh”. Întemeiați pe
acestea, unii eretici din vechime și alții din prezent susțin că omul este confecționat din trei
părți: trup, suflet și spirit (duh). Acest lucru, se numește trihotomism. Cea creștină, poartă
numele de dihotomism, ce susține că omul este alcătuit din două părți.
Monogenismul uman
Întemeiată pe Revelația divină, Biserica creștină învață că neamul omenesc provine
dintr-o singură pereche umană. Concepția care susține că neamul omenesc provine dintr-
un strămoș unic, se numește monogenism.

1
 Argumentele nemurii sufletului
Nemurirea sufletului este un element esențial al religiei creștine, ca de altfel pentru
toate celălalte religii. Prin această expresie „nemurire a sufletului”m se explică nedivizarea
sufletului. Adică nu moare, păstrându-și după moarte, intacte însușirile.
Argumentele clasice pentru nemurirea sufletului sunt:
a) ontologic
b) teleologic
c) moral
d) istoric
e) teologic
I: Argumentul Ontologic:
-pornește de la natura sau firea sufletului în sine, care este prin definiție nematerială și
necompusă.
-acesta este un dat indiscutabil.
-aufletele fiind deci necompuse, rezultă că este indivizibil și nesupus descompunerii,
precum materia.
-argumentul ontologic este susținut de Platon în lucrarea „Phaedon”, însă este formulat
acolo ca fiind preexistent sau veșnic.
II: Argumentul teleologic:
-pornește de la constatarea obiectivă a setei esențiale a sufletului omenesc de a cunoaște
misterul existenței.
III: Argumentul moral:
-formularea lui este aproape identică cu cea a argumentului moral, pentru dovedirea
existenței lui Dumnezeu și anume pornește tot de la constatarea ordinii morale în interiorul
omului și în exterior.
IV: Argumentul istoric:
-se bazează pe credința în nemurire.
-practic toate religiile au avut și au credința în nemurirea sufletului.
-a fost susținut și formulat de Aristotel astfel „ceea ce toți oamenii âin instinctiv ca
adevărat, este un adevărat natural”
V: Argumentul teologic:
-acesta pleacă de la constatarea că sufletul este creat direct, de Dumnezeu, de a-l face
veșnic.
-nemurirea sufletului nu trebuie înțeleasă ca o indestructibilitate de la sine și prin sine,
ci ca o relație veșnică între Dumnezeu și suflete.
Teoriile privind transmiterea sufletului:
1. Preexistențialismul
2. Traducianismul
3. Creaționismul
1. Teoria preexistențianistă a fost formulată de Origen și susținută de mulți eretici. Afirmă
că sufletele au fost create de la început, deodată. A fost condamnată de Biserica Ortodoxă
prin sinodul V Ecumenic.
2. Numele de traducianism vine de la cuvântul latin „tradux, traducis”= „răsad”, teoria
susține că sufletele oamenilor se nasc din sufltele părinților
3. Creaționismul este concepția cea mai răspândită din BO și susținută de Sf. Părinți.
Aceasta afirmă Dumnezeu creează direct și personal fiecare suflet nou.

2
 Starea paradisiacă a omului
Este o stare de desăvârșire și fericire relativă. Starea de fericire relativă se
întemeia pe faptul că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Sfânta tradiție explică chipul lui Dumnezeu din om referindu-se la natura spirituală
a omului (rațiune, voință, simțire); nereferindu-se la trup, dar nu e total străin de trup. Sf.
Părinți; întemeiați pe citatul din Facere 1,27 fac o deosebire între chip și asemănare.
Chipul se referă la însușirile omului, iar asemănarea este starea finală de sfințenie.
Starea paradisiacă se referă la suflet și trup. În ceea ce privește sufletul rațiunea
omului era atât de luminată încât vedea peste tot rațiunile divine. În ceea ce privește
trupul, desăvârșirea relativă constă în posibilitatea de a nu cunoaște moartea.