Anul 1848 în Europa

Spre jumătatea secolului al XIX-lea, ordinea politică impusă de învingătorii lui

Napoleon părea neclintită. Absolutismul domina Europa, doar Anglia, Belgia și
Franța constituind insule de liberalism spre care se îndreptau sute de refugiați politici
opresați în țările lor, Imperiul rus și cel habsburgic continuau să-și păstreze trista
reputație de “închisori ale popoarelor”.
Liberalismul și naționalismul își reevaluează forțele o dată cu marea criză economică
din anii 1845-1848, manifestată mai întâi în agricultură și a continuat cu o puternică
depresiune în activitățile industriale, provocând falimente în serie.

Revoluția în Franța

Declanșată în italia, a continuat în Franța, Austria, Germania și în spațiul românesc.

La Paris, în februarie 1848, în urma unor aprinse manifestații stradale, regele
Ludovic-Filip a fost obligat să abdice. Republicanii, principala forță de opoziție în
vremea monarhiei, au constituit un guvern provizoriu ce a decretat votul universal și a
proclamat dreptul de muncă, înființind Atelierele naționale, o soluție de venit pentru
șomeri. Alegerea din aprilie au dat însă o majoritate confortabailă moderaților, ce a
stratificat soarta Atelierelor, care au fost desființate la 4 iunie.

Revoluția în Imperiul habsburgic

Unda de șoc a revoluției a cuprins în primăvară și Imp. Austriac, stâncă a

absolutismului apărată, la 75 de ani, de atotputernicul cancelar Matternich. Lăsându-i
pe germani, statul condus de Habsburgi era un mozaic etnic, în care alături de italieni
din N Peninsulei se aflau cehi, polonezi, sârbi, etc.
La 13 martie, o revoltă antiabsolutistă l-a izgonit pe cancelar. Împăratul, constrâns și
de valul de revolte naționale dezlănțuite în Ungaria și Italia, a acordat libertate presei
și întrunirilor și a promis o Constituție. Textul ei a fost considerat atât de dezamăgitor,
încât Viena s-a acoperit din nou de baricade, obligând familia să se refugieze și să
accepte o Adunare Constituantă aleasă prin vot universal, stimulând mișcările
naționale din Imperiu.

Revoluția în Germania și Italia

În Germania, “contagiunea revoluționară” s-a extins pretutindeni. Libertățile politice

și unitatea națională se aflau în frunte în programul răzvrătiților. La Berlin, regele
Prusiei promite o Constituție, dar nu poate evita o înfruntare dură a armatei ce
demonstranții, în cursul căreia au fost uciși 200 dintre ei. Orașul se pregătește de luptă
și în noua situație, Frederic Wilhelm anunță convocarea unei adunări Constituante
aleasă prin vot universal. Peninsula fusese secționată la Congresul de la Viena (1815)
în șapte entități distincte, toate conduse de regimuri absolutiste sprijinite pe
aristocrația funciară.