Sfârșitul Revoluției din Transilvania din 1848

Introducere:
Revoluția din 1848 a avut un impact profund în Europa Centrală și de Est, inclusiv în
Transilvania, unde s-au ridicat vocea pentru schimbare și autonomie. Unirea forţată a
Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaşte drepturile naţionale
ale românilor i-au silit pe aceştia să meargă pe o cale revoluţionară proprie. Cu toate acestea,
idealurile revoluționare au fost înăbușite în cele din urmă de intervenția trupelor imperiale
austriece și rusești.

Liderii mișcării din Transilvania

Liderii mișcării din Transilvania au fost: Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Eftimie
Murgu, Andrei Şaguna, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Axente Sever, Timotei Cipariu, August
Treboniu Laurian, Simion Balint, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Ioan Dragoș, Ioan Sterca-Șuluțiu,
David Urs de Margina, Pelaghia Roșu.
Mai favorizați de evenimente au fost românii moldoveni care au avut un număr mare de lideri la
Blaj: Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosetti, Petrache Cazimir,
Nicolae Ionescu, Vasile Alecsandri, Costache Negri.

Context istoric:
- La începutul anului 1848, valul revoluționar care a început în Franța a ajuns în regiunile locuite
de români, maghiari și sași din Transilvania.
- Revoluționarii au cerut drepturi politice și sociale, emancipare națională și reforme
constituționale.

Desfășurare:
- În timpul verii și toamnei anului 1848, s-au desfășurat numeroase mișcări revoluționare în
Transilvania, incluzând revolte țărănești și acțiuni ale intelectualilor.
- Mișcarea revoluționară maghiară, condusă de lideri precum Lajos Kossuth, a fost una dintre
cele mai puternice și influente, luptând pentru autonomia Ungariei și a teritoriilor sale.
- În ciuda unor succese inițiale, revoluționarii maghiari au fost în cele din urmă învinși în
confruntări cu trupele austriece și rusești.

Sfârșitul revoluției:
- În toamna și iarna anului 1848, trupele austriece și rusești au reușit să înfrângă forțele
revoluționare maghiare.
- Bătălia de la Timișoara și alte confruntări au dus la slăbirea rezistenței revoluționare. Atacul
asupra Timişoarei, desfăşurat între 11 iunie-9 august 1849, a fost unul din cele mai importante
bătăli ale Revoluţiei Maghiare.
- În decembrie 1848, trupele austriece și rusești au învins decisiv forțele revoluționare maghiare
la Mănăștur și Világos.
- Capitularea de la Világos, semnată la 13 august 1849 de către liderii revoluționari Kossuth și
Görgey, a marcat sfârșitul revoluției din Transilvania.
-Capitularea de la Világos
Capitularea de la Șiria a avut loc la 13 august 1849 în localitatea Șiria (în maghiară Világos). În
urma capitulării, generalul austriac Julius Jacob von Haynau a fost numit guvernator imperial
plenipotențiar al Ungariei și a supus-o cu brutalitate.
Capitularea
Armata maghiară s-a predat generalului rus Rüdiger la 13 august 1849. Documentul de
capitulare a fost semnat în castelul Bohus. Görgey a încercat să arate prin termenii capitulării că
Ungaria a fost învinsă de Rusia și nu de Austria.
După capitulare și, în ciuda solicitării țarului rus pentru clemență, austriecii au realizat represalii
dure împotriva Ungariei. Ei au condamnat la moarte sute de soldați și civili și au arestat mulți
unguri. Prizonierii au fost încorporați în armata austriacă. Austriecii au executat la Arad 12
generali maghiari și un colonel, în aceeași zi a fost executat Lajos Batthyány, primul prim-
ministru al Ungariei.

Rezultate și consecințe:
- Restaurarea controlului imperial austriac în Transilvania și în alte teritorii afectate de revoluție.
- Represiunea împotriva participanților la revoluție și a susținătorilor acesteia.
- Încetarea temporară a eforturilor pentru reforme și autonomie, cu revenirea la statu quo-ul
anterior.

Concluzie:
Sfârșitul revoluției din Transilvania din 1848 a reprezentat o înfrângere pentru idealurile
democratice și naționale ale revoluționarilor, dar a avut un impact durabil asupra conștiinței
politice și sociale a regiunii.
Revoluţia română din 1848-1849 în Transilvania a constituit o parte din mişcarea general
europeană a oamenilor şi ideilor în acel an de mare însemnătate istorică.
În Transilvania revoluţia a avut o durată cu mult mai mare decât în celelalte ţări române, ea fiind
ultima revoluţie pe plan european. Orientarea şi desfăşurarea ei i-au dat un caracter antifeudal şi
naţional. Deşi revoluţia a fost înfrântă, reacţiunea habsburgică nu a mai putut reveni asupra unor
drepturi câştigate de popor.
Revoluţia a dus, în primul rând, nu numai la conştiinţa individualităţii naţionale, dar şi la
conştiinţa demnităţii şi a valorii sale. Înfrângerea suferită de revoluţia ungară a dovedit că
vârfurile conducătoare ale nobilimii ungare nu se pot elibera de sub dominaţia habsburgică
încercând să-şi menţină propria dominaţie asupra naţiunilor subjugate care au dovedit în luptă,
aşa cum au făcut-o românii în deplina lor conştiinţă naţională şi a faptului că pentru apărarea
intereselor lor naţionale sunt gata să lupte cu înverşunare.