Evenimentele din martie 1848 din Moldova au fost considerate începutul revoluţiei din 1848 în

ţările române. Deşi exilaţii români din Paris au hotărât în 8/20 martie izbucnirea simultană a
revoluţiei, revoluţia a început în martie în Moldova, grăbită şi de tendinţa lui Mihail Sturdza de a
rezolva criza politică internă, de lipsa de coordonare între forţele interne şi cele din exil.
Declanşarea pripită a evenimentelor a lipsit tabăra revoluţionară moldoveană de aripa ei radicală.
Presiunea factorului extern şi o serie de alţi factori au imprimat o desfăşurare particulară a
evenimentelor din Moldova care se manifestă în prelungirea opoziţiei anterioare într-un spirit
nou, ce îl imită pe cel revoluţionar. Situaţia de criză ce tindea să se transforme într-o revoluţie nu
a evoluat până la insurecţie, ca în alte zone, ci în Moldova a prevalat calea legală, nonviolentă.
În Moldova, opoziția împotriva regimului Sturdza s-a activat de la sfârşitul anului 1845,
angajând în rândurile ei boierimea mică şi mijlocie, cercuri ale boierimii mici de orientare
liberală, tinerimea intelectuală. Evenimentele din martie 1848 continuă practic manifestările
legale ale acestei boierimi, într-o conjunctură internă şi externă diferită, cu obiective modificate.
Ele au evoluat de la opoziția legală până la răsturnarea regimului Sturdza, la înlocuirea regimului
regulamentar pe cale paşnică, prin reforme graduale, utilizând calea legală, nonviolentă.
Acţiunea opoziţiei, declanşată în decembrie 1845 în ţinutul Vaslui, a crescut în amploare din
primăvara anului 1846, prin extinderea în celelalte ţinuturi, în principalele oraşe şi târguri.
Manifestările opoziţiei au un caracter organizat dar nu au ajuns la nivelul unei acţiuni politice
unitare deoarece compoziţia mişcării a fost eterogenă iar ideologia sa eclectică.
Reprimate de regimul Sturdza, mişcările opoziţiei au continuat în 1847 sub o altă formă, cu
prilejul alegerilor pentru Adunarea Obştească, atunci când cercurile opoziţiei au opoziţiei au
încercat să obţină majoritatea în adunare în vederea promovării unui program de reforme.
Tentativa boierimii opozante a eşuat dar a ilustrat linia tactică pe care intenţiona să o urmeze
pentru realizarea programului reformator, calea legală, reformistă care a fost adoptată şi în 1848.
În timpul acţiunilor opoziţioniste din 1847 s-a cristalizat alianţa tactică dintre boierimea mică şi
mijlocie şi marea boierime liberală care a funcţionat şi în 1848. Compromisul realizat explică
evoluţia particulară a evenimentelor din Moldova. Boierimea mare a condiționat colaborarea de
menţinerea formelor legale de acţiune politică.
Criza regimului Sturdza s-a agravat încurajând acţiunile opoziţiei, pe fondul intensificării
mişcărilor ţărăneşti, al nemulţumirilor amplificate de eliminarea limbii române din Academia
Mihăileană şi al înăspririi cenzurii. Compoziţia eterogenă a opoziţiei, lipsa de unitate în plan
ideologic şi programatic, explică orientarea în direcţia realizării unui program minimal care să
intereseze toate forțele, începutul trebuia să fie răsturnarea domnului şi a regimului acestuia.
Alianța tactică a diferitelor cercuri nemulţumite de domnia lui Mihail Sturdza şi de regimul
regulamentar a fost expresia oportunismului politic, a necesităţilor momentului, dar reflectă şi
particularitățile societății moldovene:
- preeminenţa boierimii în viaţa economică, socială şi politică, slăbiciunile burgheziei
pământene,
- faptul că localităţile cu statut urban aveau o structură eterogenă din punct de vedere etnic şi
confesional;
- existenţa unei ideologii politice favorabile evoluţionismului care respingea revoluţia în
favoarea reformismului.
La aceasta se adaugă considerente de ordin extern, în primul rând pericolul intervenţiei armate
ruseşti care a grevat permanent asupra mişcării opoziţioniste. Manifestul ţarului din 16/28 martie
1848 avertiza brutal principatele că nu va tolera ca anarhia să pătrundă în partea statelor otomane
puse sub a lui protecţie.
La 26 martie/7 aprilie, în pofida interdicţiei guvernului, la Hotel Petersburg a avut loc o adunare
care trebuia s-o pregătească pe cea principală, prevăzută pentru a doua zi.
La 27 martie/8 aprilie, tot la Hotelul Petersburg, a avut loc marea adunare a opoziţiei moldovene,
pe care Emil Richthofen o apreciaza drept „un fel de adunare constituantă”, care a marcat,
practic, începutul Revoluţiei române de la 1848.
Numărul exact al participanţilor la adunarea din 27 martie/8 aprilie nu ne este cunoscut.
Participanţii au discutat despre starea ţării, înfierând abuzurile administraţiei şi pronunţându-se
asupra măsurilor capabile să reinstaureze „ordinea regulamentară“. O delegaţie a negustorilor
străini, alcătuită din 150 oamenii, prezentă la Adunare, s-a declarat satisfăcută în urma
declaraţiilor făcute de membrii opoziţiei, în legătură cu ordinea publică şi garantarea averilor
supuşilor străini, a negustorilor în general.
Un comitet ales a propus o petiţie către domnitor redactată de Vasile Alecsandri în 35 de puncte
şi semnată apoi de numeroase persoane care reprezintă programul minimal susţinut de cercurile
angajate în alianţa contra lui Mihail Sturdza. Programul moldovean, alcătuit din 35 de puncte,
expresie a situaţiei interne şi a forţelor politice antrenate în mişcare, urmărea trecerea către un
regim reprezentativ mai larg. El prevedea, printre altele, asigurarea persoanei, înfiinţarea unei
bănci naţionale, responsabilitate ministerială, îmbunătăţirea stării ţăranilor ş.a. Referindu-se la
conţinutul documentului programatic moldovean, consulul Franţei, Guéroult, aprecia că el
exprima nevoile reale de reformă pe care le resimţea societatea.
Petiţiunea Proclamaţie a fost adresată domnului şi puterii protectoare ceea ce explică moderaţia
cererilor:
• Sfânta păzire a Regulamentului Organic în tot cuprinsul său şi fără nici o răstălmăcire,
• grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni,
- siguranţa personală, eliberarea deţinuţilor politici, gardă cetăţenească,
- responsabilitate ministerială, înfiinţarea unei bănci naţionale,
- reforma sistemului de învăţământ,
- asigurarea persoanei, combaterea corupţiei,
- dizolvarea adunării existente şi constituirea unei adunări cu adevărat reprezentative,
- desfiinţarea cenzurii.
Mihail Sturdza respinge petiţia şi ia măsuri cu caracter represiv: au fost arestaţi unii dintre liderii
mişcării. Dar adunarea din martie a fost o adunare legală, preocuparea liderilor fiind aceea de a
răpi Rusiei orice posibilitate de intervenţie armată. Petiţia a fost difuzată în laşi şi la sate într-o
formă adaptată la capacitatea de înţelegere a poporului, nu pentru a atrage ţărănimea alături de
mişcare ci pentru a legitima acţiunea opoziţiei la sate.