SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX,,DUMITRU STĂNILOAE,, BRAȘOV

Îngerii

Profesor coordonator: Pop Ionuț Marcel

ELEV: Costîn Ioana

Brașov 2022

1
 Cuprins

1. Argument…………………………………………………………………………………………………………..3.

2. Generalitați despre creație......................................................................................4.

3. Crearea lumii vazute și nevazute..............................................................................5.

4. Lumea vazută…………………………….…………………………………………………………………………6.

5. Lumea nevăzuta……………………………………………………………………………………………………7.

6. îngerii răi ……………………………………………………………………………………………………………..9.

7. Originea îngerilor………………………………………………………………………………………………….10.

8. Cinstirea îngerilor………………………………………………………………………………………………….11.

9. Sf. îngeri in Sf Scriptură (Noul si Vechiul Testament)……………………………………………..12.

10. Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………..13.

11. Concluzie………………………………………………………………………………………………………………14.

2
 1. ARGUMENT1

După câteva dezbateri am ajuns la această temă deoarece este un sibiect care mă
pasionează.
Din dorința de cunoaștere și aprofundarea studiului asupra îngerilor, am ales să vorbesc
despre acest capitol. Datorită acestei lucrări, am avut posibilitatea de a mă documenta mai
bine în privința a ce sunt îngerii, originea lor, dar și ce cred alții despre aceștia.
Chiar daca în Sfânta Scriptură sunt menționați de peste 230 de ori, nu avem date clare
asupra creării lor. Numeroasele mărturii ale Sfinților Părinți, cele ce se vorbesc în Sfânta
Scriptură, dar și viziunea unor filosofi ce confirmă existența unei legături între oameni și
divinitate, acestea conducându-ne la faptul că prezența îngerilor în lume este evidentă și
negarea acestui lucru ar fi o absurditate, dar și o lipsă de rațiune.
Multă lume știe prea puțin despre îngeri, ferindu-se de mângâierea și prezența lor în
viața noastră. În această lucrare am încercat să aduc câteva idei despre ce sunt îngerii, dar si
misiunea lor.

1
SF . DIONISIE AREOPAGITUL , Ierarhia cerească , trad . Cicerone Iordăchescu , Ed . Institutului European , laşi , 1994 .

3
 2. GENERALITĂȚi DESPRE CREAȚIE2

Cartea Facerii descrie evenimentele creării cerului și a pământului, a întregii lumi, a

neamului omenesc, și dezvăluie țelul creației:îndumnezeirea omului și a lumii în vederea
unei veșnice comuniuni cu Dumnezeu.
În cele ce urmează vom urmări viziunea Sfinților Părinți cu privire la cele Șase zile ale
Facerii. Acestea sunt lucrarea lui Dumnezeu, prin definiție ele țin de miracol, nepotrivindu-
se cu legile firii ce cârmuiesc lumea pe care o vedem în prezent.
Sfinții Părinți care au scris despre Facere au susținut un lucru în mod deosebit, și acela că
lucrarea ziditoare a lui Dumnezeu a fost una spontană, are loc dintr-o dată. Sfântul Efrem
Sirul care înțelege zilele Facerii ca fiind de douăzeci și patru de ore, a subliniat că lucrările
ziditoare a lui Dumnezeu nu au avut nevoie de douăzeci și patru de ore, ci numai de o clipă.
El spune despre Ziua Întâi că:„ Deși atât lumina cât și întunericul au fost zidite într- clipită,
totuși, atât ziua cât și noaptea Zilei Întâi au ținut câte douăsprezece ceasuri fiecare.”

2
MAICA ALEXANDRA , Sfinții ingeri , traducere de Dr. Irineu Pop . Ed . " Anastasia " , Buc . 1992

4
 3.CREAREA LUMII VĂZUTE ȘI NEVĂZUTE3

Creația este oglinda lui Dumnezeu în care se reflectă bunătatea, mila, pronia şi iubirea
Tatălui Ceresc pentru noi, oamenii. Sfinții Părinți numesc pe toate cele văzute „spatele lui
Dumnezeu”, care închipuiesc, simbolizează, pe cele viitoare. Iar când vom trece la cele
veșnice, atunci vom vedea cu ochii cei duhovnicești „fața lui Dumnezeu”, adică vom privi
față către față slava Preasfintei Treimi, fără să mai avem nevoie de „oglinzile” cele de pe
pământ, adică de creaţii. Aici pe pământ nu suntem vrednici să privim pe Dumnezeu în faţă.
Iar dacă auzim pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan zicând: Pe Dumnezeu nimeni niciodată
nu L-a văzut (Ioan, 1, 18), să înțelegem că nu L-a văzut după ființă, după esență, însă Îl
vedem prin creație. Că, după ființă, nici îngerii din cer nu-L pot vedea şi înțelege pe
Dumnezeu. 

3
Arhimandrit Ilie CLEOPA, „ Ne vorbește Părintele Cleopa”, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Sihăstria, Vănători Neamț,
2004,p. 7-8

5
 4.LUMEA VĂZUTĂ4

Lumea văzută e lumea materială sau fenomenală, lumea supusă simțurilor. Ea cuprinde
universul material și omul. Dumnezeu a stabilit, prin creație, o legătură indisolubilă între om
și natura cosmică. De altfel, omul a fost creat ca o punte a lumii spirituale și materiale.
Lumea văzută, universul material, nu e simplă materialitate ci materie impregnată de
energia și sensurile spiritului, fiind plin de Duhul care a creat-o. Prin aceasta ea se
dovedește nu ca o existență în sine, ci ca un loc al prezenței lui Dumnezeu, plin de
raționalitate, care dăinuie numai prin puterea divină, întrucât este pătrunsă creațional de
energiile divine care au adus-o la existență. Această raționalitate internă a creației
constituie legătura profundă, internă și definitivă între om și cosmos. În rezumat, legătura
indisolubila între om și lumea materială, înseamnă solidaritatea cosmică a omului,
umanizarea naturii și caracterul antropocentric al naturii care se împlinește numai prin om.
Revelația divină arata prim cuvintele “ la început”, primul contact a lui Dumnezeu cu
timpul, facerea timpului și a lumii , deci crearea lumii din nimic. Lumea nu este deci nici
emanație din ființa divina, nici materie veșnică.
Motivul creării lumii, este iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu, care se manifestă veșnic
prin energiile necreate.
Deși a fost creată ca foarte bună, unitară și funcțională, lumea este totuși contingentă,
dependentă de Dumnezeu. Crearea lumii nu trebuie înțeleasă ca o creație statică, automată,
fixă, creaționismul creștin nu exclude un anumit evoluționism. De aceea, unii teologi, vorbesc
despre două faze ale creației:
a. Creația primară, prin care a apărut materia
b. Creația secundară, prin care materia a evoluat până la formele existente astăzi
Prin urmare, materia creată de Dumnezeu n-a fost făcută în forme fixe, finale, statice de
către Dumnezeu, ci El i-a fixat numai datele fundamentale, legile esențiale în cadrul cărora
ea a putut evolua necontenit.

4
- SF. VASILE CEL MARE, Scrieri, I, Omilii la Hexaemeron, trad. de D. Fecioru, în colecția "Părinți și scriitori bis.", nr. 17,
Bucureşti, 1986

6
 5.LUMEA NEVĂZUTĂ

Fiind Existența absolută, numai Dumnezeu există din veșnicie și este izvorul a toată
existența. De aceea m, putem spune că, în sensul propriu al cuvântului, numai Dumnezeu
există, pentru ca numai El există de la Sine, în Sine și prin Sine. Tot ceea ce există înafară de
El nu poate fi decât lucrarea energiilor Sale.
De asemenea, pentru că Dumnezeu, ca Existență supremă și personală nu este supus
necesității, înțelegem că pe toate le-a creat nu din necesitate, ci printr-un act liber de voință
și conștiință, prin iubirea nesfârșită care se revarsă din El permanent și liber.
Învățătura creștină despre creație a fost numita “ creaționistă”, întrucât afirmă că
Dumnezeu a creat lumea din nimic, din neființă, numai prin voința Sa atotputernică.
Concepția creaționistă creștină este constituită din următoarele puncte principale:
1. Lumea, atât cea spirituală cât și cea materială, a fost creată de Dumnezeu din nimic,
prin voința Sa
2. În însuși planul creației se cuprinde scopul ei dublu și anume:
a. Ca Dumnezeu să-și manifeste iubitor energiile divine infinite
b. Ca ființele raționale și întreaga creatură, în general, să cunoască fericirea
3. Întrucât tot ce există a fost creat de Dumnezeu, rezultă că lumea este o creatură bună
Prin urmare, răul fizic și moral nu provine nicidecum de la Dumnezeu, ci a fost posibil
datorită libertății ființelor raționale, înzestrate de Dumnezeu, libertate care poate genera și
rău, dar nu în mod necesar.
Dumnezeu a creat la început lumea nevăzută5, adică lumea îngerilor, spiritele pure. A
creat întâi lumea îngerilor, pentru ca aceștia fiind numai spirite, fără materie sunt, desigur,
mai aproape de Dumnezeu, mai conforme, mai proprii pentru Dumnezeu, ca ființe spirituale.
Îngerii sunt ființe spirituale personale, superioare oamenilor prin creație, dar limitate. În
general, îngerii sunt considerați de Sfânta Scriptură și sfânta Tradiție ca spirite slujitoare,
transmițătoare a voinței lui Dumnezeu spre făpturile Sale.
ORIGINEA ÎNGERILOR
Ca și întreaga creatură, și îngerii au fost creați de Dumnezeu din nimic. Ereticii gnostici,
de la începuturile creștinismului , credeau că îngerii au fost creați din materie, Sfânta
Scriptura a Vechiului Testament evită în general să vorbească de originea îngerilor, pentru a
nu-i duce pe evrei la idolatrie. Sfânta Tradiție, prin majoritatea Sfinților Părinți, învață că,
lumea îngerilor a fost creată de Dumnezeu înafară de timp, înaintea lumii materiale. Astfel
Sfântul Damaschin spune: “ Se și cădea să fie mai făcută mai întâi firea rațională, după
aceea cea simțuală, și la urmă cea mixtă, adică omul.”

5
BENEDICT GHIUŞ , Despre îngeri , în " Mitropolia Olteniei " . nr . 3-4 / 1957

7
 6.ÎNGERII RĂI

Știm din Sfânta Scriptură de existența îngerilor răi, spiritele rele numite și diavoli.
În Vechiul Testament, în cartea Isaia și în Psalmi se face aluzie la căderea unor îngeri și
transformarea lor în îngeri răi, datorită răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu.
Îngerii răi se mai numesc și demoni, diavoli, draci, duhuri rele, duhuri necurate. Diavolii
sunt ființe personale reale, ca și îngerii buni. Ei nu sunt ființe mitice, legendare, principii
morale sau personificări ale răului.
Păcatul îngerilor răi a avut loc, foarte probabil, înainte de lumea materială și la puțin
timp după facerea lor. Este de crezut, că dacă ar fi stat mai mult în stare de ascultare în care
au fost creați de Dumnezeu, s-ar fi statornicit în această stare , încât n-ar mai fi avut loc
ispita spre păcat.
Numărul lor e mare, conform expresiilor scripturistice de “împărăție a diavolului” ( Matei
12,26 ) și “ legiuni de diavoli” ( Luca 8,30 ). Însă, numărul lor trebuie sa fie mult mai mic
decât al îngerilor buni, pentru că, fiind ființe superioare, cu siguranță cele mai multe au
rămas în iubirea și ascultarea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu le-a creat “bune foarte”.
Mai mulți Sf. Părinți afirmă că numărul îngerilor căzuți ar constitui o treime din totalul
îngerilor de la început.
Și diavolii stau într-o ierarhie a răului, datorită gradului de participare la răzvrătirea
împotriva lui Dumnezeu.
Sfânta Scriptura ne spune că îngerii au căzut prin propria lor vină, din starea în care au
fost creați. „El ( diavolul ) dintru început ucigător de oameni a fost și întru adevăr n-a stătut,
că nu este adevăr în el”( Ioan 8,44 ). Răutatea diavolului a provenit din abuzul libertății lor.
Posibilitatea căderii îngerilor se găsește implicată în aceea că au natură spirituală creată,
deci că sunt ființe raționale și libere, având libertatea de a rămâne și progresa în bine, sau
de a se îndrepta spre rău.
Așadar, autorul răului este diavolul, care s-a făcut cauză căderii pentru sine și pentru
ceilalți, iar înainte de diavol nu a păcătuit nimeni, dar el a căzut, nu fiindcă în natura sa ar fi
fost sădită aplecarea spre rău, ci fiind creat bun, el singur s-a hotărât spre păcat, devenind
din arhanghel, diavol.
Toți Sf. Părinți consideră mândria cauza alungării îngerilor răi din cer, dorința lor de a fi
asemenea cu Dumnezeu, dar prin uzurpare, ci nu prin comunicarea cu Creatorul lor. O parte
din Sf. Părinți, arată că diavolii s-au umplut de invidie față de omul care urma să fie creat.
După cădere, au luptat tot timpul a distrugă creația divină, să o întoarcă împotriva
Ziditorului ei. Părintele Ioan din Damasc este de părere că demonii, împotrivindu-se lui
Dumnezeu, au fost aruncați în întuneric.
Autorii patristici sunt de acord că Lucifer era cel mai frumos dintre îngeri , era cel mai
înzestrat spiritual, avea cele mai multe daruri, fiind căpetenie peste ceilalți îngeri. În marea
lui bogăție, el a început să se gândească că el este totul prin el însuși, a început să aibă o
sete nesfârșită de putere și mărire. Părintele Dumitru Stăniloae afirmă că, Lucifer credea că
va ajunge la fel cu Dumnezeu printr-o evoluție de sine stătătoare, credea că el va fi deasupra
tuturor.

8
Dumnezeu nu i-a impus lui Lucifer cinstirea Sa, ci l-a lăsat liber. S-a văzut bogat în daruri,
puternic, fără trup, și astfel a început să-l roadă gândul mândriei. Rămânând totuși
dependent de Dumnezeu, Lucifer dobândește o ură față de creația divină, pe care vrea să o
distrugă. Preocupat de propria perfecțiune și frumusețe, Lucifer a îndrăgit-o prea mult și a
uitat de cinstirea pe care I-o datora lui Dumnezeu. Păcatul său este iubirea totală și
exclusivă de sine.
Căderea demonilor le-a produs acestora o furie nemărginită. Sunt conștienți că și-au
pierdut mântuirea și vor fi pedepsiți pentru vecie, știu că puterea lor este limitată în timp și
lucrarea lor de a înșela pe oameni va înceta.
Datorită căderii lor ființiale, răul le-a devenit diavolilor a doua natură, identificându-
se cu el. De aceea, funcția îngerilor răi este de a ispiti pe oameni. Totuși, puterea lor este
limitată, ei nu cunosc viitorul nici gândurile oamenilor, nu au stăpânire, nici putere asupra
cuiva, decât daca le îngăduie Dumnezeu. Se pot schimba și pot lua diferite forme, după
fantezia lor întunecată.
Duhurile rele, sunt departe de Dumnezeu, dar aproape de oameni, și au o influență
puternică asupra celor răi. Ei ( demonii ) sunt sesizați nu numai de unii din cei răi, ci și de unii
dintre oamenii progresați duhovnicește. În pasiunile umane și în relațiile pasionale ale celor
stăpâniți de ele, colcăie ca într-i mocirlă fierbinte aceste duhuri, care au în ele porniri
înrudite cu aceste pasiuni, așa cum îngerii buni au mișcări curate, înrudite cu virtuți și cu
gânduri curate și înalte ale celor buni.
Duhurile rele, sunt adânc ancorate în trupurile bântuite de porniri pasionale, în părțile
inferioare ale lor, dar și în mințile lor care uneltesc gânduri viclene. Rolul demonilor este să
pună stăpânire pe oameni, câtă vreme al îngerilor buni este sa-i elibereze. Prezența lor ( a
demonilor ) în cei stăpâniți de ei, se arată și în fețele lor întunecate, crispate, în râsul
nestăpânitor, în vorbe necontrolate, obscene, în fapte nesocotite.
Dar pentru stăpânirea strânsă ce o pun pe cei pătimași se vorbește și de un fel de posedare a
acestora de către demoni. Pe de altă parte, întrucât vor să atragă pasiunile unor oameni
spre persoane și lucruri, duhurile rele iradiază din aparențe atractive așezate pe suprafața
acelor persoane și lucruri. Se vorbește astfel de duhuri prezente în apă, în foc, în bani, în
lucruri frumoase, sau în persoane de sex contrar.
Lupta împotriva ispitelor duhurilor rele cere un efort încordat și o tenacitate neobosită,
pentru a nu ne lăsa luați în stăpânire de ele.
Dacă răul ar fi fost legat în mod ființial de trup și de lume, întruparea Fiului lui Dumnezeu nu
ar fi avut nici un rost. La fel, dacă omul ar fi fost iremediabil luat în stăpânire de rău.
Dar lupta aceasta, omul nu o poate duce cu succes singur. Puterea și succesul ei îi vin de la
trupul lui Hristos cel curat și izvor al puterii de curăție.

Cu privire la timpul căderii îngerilor răi, Biserica n'a formulat o învăţătură oficială. Se
poate însă determina cu siguranţă acel timp înainte de începutul istoriei umane, dacă se are
în vedre: 1. că de la crearea lor până la cădere a trebuit să se scurgă un oarecare timp; 2. că
diavolul a apărut ca ispititor încă al celor dintâi oameni, deci căzuse înainte de a fi creat
omul; 3. că Sfânta Scriptură ne spune că „diavolul păcătuieşte dintru început" (1 In 3,8).
Opiniile scriitorilor bisericeşti diferă, însă nu esenţial. Pentru cei care, împreună cu
Fericitul Augustin, pun creaţia îngerilor deodată cu lumea văzută, căderea îngerilor trebuie
9
să se fi petrecut scurt timp după creaţia lor, întrucât peste puţin timp apar astfel, la căderea
omului; pentru cei care pun creaţia îngerilor cu mult înainte de lumea văzută, îngerii au
rămas toţi mai multă vreme în starea harică. In sprijinul acestei idei se aduc uneori cuvintele
de la Iezechil 28, 13-15, adresate regelui Tirului, cel care era „pecetea desăvârşirii,
deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii", rânduit să fie heruvim, fără prihană în căile
lui până s'a încuibat în el nelegiurea. Regele Tirului ar fi o icoană a luceafărului care a căzut.
In ce priveşte modalitatea căderii, Sfinţii Părinţi sunt de părere că mai întâi a căzut un înger,
căruia i-au urmat cei aflaţi sub influenţa lui; a căzut mai întâi căpetenia lor, care era cel mai
perfect dintre spiritele create, mai marele oştirilor cereşti sau unul din spiritele superioare,
căpetenia unei trepte mai de jos. Tocmai desăvârşirea Luceafărului (Is 14,12), a celui care a
căzut întâi, „tatăl minciunii" (In 8,44) a câştigat încrederea îngerilor subalterni şi aşa,
exemplul lui a fost urmat de o mare mulţime de îngeri. De aceea Sfânta Scriptură numeşte
pe îngerii căzuţi, îngeri ai diavolului (Mt 25, 41; Ap 12, 7).
Păcatul prin care, după părerea cea mai răspândită printre Sfinţii Părinţi, au căzut îngerii
răi, este mândria. Aceasta şi este opinia cea mai întemeiată, fiind în acord cu Descoperirea
dumnezeiască. Apostolul Pavel cere ca „episcopul să nu fie de curând botezat, ca să nu se
mândrească şi să cadă în osânda diavolului" (1 Tim 3,6), de unde reiese că osânda diavolului
s'a dat pentru păcatul mândriei. Iar dacă „începutul păcatului este mândria" (Sir 10,13) şi
dacă păcatul diavolului este cel dintâi păcat, însemnează că diavolului a căzut prin mândrie.
Mândria diavolului constă în a fi ţintit o totală independenţă faţă de Dumnezeu, Creatorul
lui, şi în a fi voit să aibă în sine şi pentru plenitudinea existenţe şi fericirea desăvârşită,
făcându-se asemenea cu Cel Prea înalt (Is 14, 13-14) şi chiar mai presus decât El (2 Tes 2, 4).

7. Originea îngerilor

Ca şi întreaga creatură şi îngerii au fost creați de Dumnezeu din nimic . Ereticii gnostici , de
la începuturile creştinismului , credeau că îngerii au fost creați din materie , Sf . Scriptură a
Vechiului Testament evită în general să vorbească de originea îngerilor , pentru a nu - i duce
pe evrei la idolatrie . Sfânta Tradiție , prin majoritatea Sf . Părinți , întemeiați pe textul biblic
" Când s - au făcut stelele , lăudatu - M - au cu glas mare toți îngerii Mei " ( lov . 38 , 7 )
învață că lumea îngerilor a fost creată de Dumnezeu în afară de timp , înaintea lumii
materiale . Astfel , Sf . Ioan Damaschin spune : " Se şi cădea să fie făcută mai întâi firea
rațională , după aceea cea simțuală , şi la urmă cea mixtă , adică omul " .
Natura şi funcţia îngerilor
Îngerii sunt ființe raționale personale , de esență exclusiv spirituală . Argumente biblice : "
Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi slugile Tale pară de foc " ( Ps . 103 ) " Oare îngerii nu sunt

10
toţi duhuri slujitoare trimise spre slujire ? " ( Evrei 1. 14 ) Fiind persoane , îngerii sunt
înzestrați cu rațiune , sentiment şi voință . fiind însă superiori oamenilor în toate aceste
puteri sufleteşti şi numiți " puternici în vârtute " ( Ps . 102 ) Fiind spirite , îngerii sunt
nemuritori , n - au nevoie de hrană , n - au gen şi nu sunt supuşi afectelor , adică slăbiciunilor
oamenilor . Deşi n - au trup , ei se înfăţişează înaintea oamenilor sub formă de bărbați
tineri , pentru a face posibilă comunicarea cu oamenii . Din acelaşi motiv iau înfăţişări
antropomorfe , deşi ştim că nu au înfăţişare umană .6

Deşi spirite , îngerii sunt toţi limitați , pentru că sunt creaturi . Astfel , nu sunt omniprezenți ,
nu pot fi în două locuri deodată , dar desigur " deplasarea lor " este superioară oricăror
limite materiale . Nu sunt atotştiutori . dar cunoștința lor este mult superioară oamenilor ,
cuprinzând complet trecutul şi prezentul şi unele lucruri viitoare descoperite lor expres de
Dumnezeu . Funcția ingerilor constă în primul rând în preamărirea lui Dumnezeu . in sensul
că reflectă bogăția , frumusețea şi fericirea lui Dumnezeu aşa cum scrie Sf . Dionisie
Areopagitul în lucrarea " Ierarhia cerească " . În al doilea rând , funcția lor este de a
transmite şi împlini voia lui Dumnezeu . Amândouă aspectele sunt la fel de importante . însă
din punct de vedere uman desigur că este mult mai vizibil al doilea aspect , și anume acela
de a comunica și a - i povățui pe oameni . În legătură cu slujirea oamenilor , Sfânta Tradiție ,
sprijinindu - se pe unele texte biblice , precum cartea Daniel şi Matei 18 , 10 , a dezvoltat
învățătura că fiecare neam , fiecare aşezare omenească şi chiar fiecare om are îngerul său
păzitor . Această învăţătură nu este expresia unei simple nevoi de geografie spirituală , ci
exprimă realitatea spirituală obiectivă , necesitatea unei contracarări , a unei lupte spirituale
pozitive împotriva influenței " duhurilor răutăţii răspândite în văzduh " , adică a lucrării
malefice reale din lume . Numărul îngerilor Fiind spirite , îngerii nu se înmulţesc nici nu mor ,
deci numărul lor rămâne acelaşi . După căderea unora în păcatul trufiei n - au fost creați alții
in locul lor . Nu se poate estima în nici un fel numărul lor . Sfânta Scriptură ii numeşte "
legiuni " ( Matei 26 , 53 ) . " zeci de mii " ( Apocalipsa 5. 15 ) şi " multime de oaste " ( Luca 2 ,
13 ) . Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sunt " popoare infinite de puteri netrupeşti ale căror
mii nu le poate număra nimeni " , iar Clement Alexandrinul afirmă că îngerii sunt în număr
infinit . Față de aceste afirmații , credem că numărul lor nu poate fi nelimitat . infinit , pentru
că sunt creaturi . În acelaşi timp , acest număr trebuie să fie deasupra oricăror cifre
materiale , ei trebuie să fie foarte mulți , pentru că exprimă în mod eminent bunătatea ,
bogăţia şi generozitatea infinită a lui Dumnezeu care , fiind un ocean de iubire , creează nu
numai cu bunătate ci şi cu o generozitate şi bogăție infinită .

8. Cinstirea îngerilor7
6
ANCA MANOLACHE , Un capitol de angelologie , în rev . " Studii Teologice " , nr . 1-2 / 1955 Tapet

7
D. POPESCU , Ortodoxie şi contemporaneitate , Ed . Diogene , Bucureşti 1996 .

11
 Sfânta Scriptură ne dă argumente atât pentru cinstirea îngerilor . ( conf . 1,2 Regi ) cât şi
pentru limitarea cinstirii lor , pentru a nu - i idolatriza ( conf . Apocalipsă 2 ) .
Din aceste motive , Biserica creştină le - a acordat , încă din epoca apostolică , cinstirea
numită venerare , asemenea sfinților , întocmind rugăciuni speciale în cinstirea lor , stabilind
pentru cinstirea lor lunea ca zi săptămânală , ziua de 8 noiembrie ca sărbătoarea " soborului
" lor şi rânduirea lor ca hram pentru biserici . Cinstirea îngerilor a fost formulată special şi
definitiv de către Biserică la sinodul VII ecumenic .

9.Sfintii Ingeri in Sfanta Scriptura

(NT si VT)8

8
- VICTOR ILIESCU , Fenomenologia diabolicului , Ed . Eminescu , Bucureşti , 1995

12
 Un alt aspect legat de îngeri, este faptul că, îi găsim menționați pe aceștia de multe ori în
Vechiul și Noul Testament.

Biblia în Vechiul Testament ne povestește despre Îngeri ca despre arătările lui Dumnezeu
Însuși, pe Care omului îi este cu neputință a-L vedea (așa a și fost până la Întruparea
Domnului nostru Iisus Hristos). În asemenea cazuri Îngerul este mai degrabă nu o persoană,
ci glasul lui Dumnezeu, manifestarea lui Dumnezeu. Iar despre cea dintâi arătare a lui
Dumnezeu către proorocul Moise se spune: „Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o
pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia." Însă chiar în
primele cărți ale Bibliei întâlnim istorisiri despre îngeri ca ființe duhovnicești, deosebite,
sfinte: După aceea Iacov s-a dus în calea sa. Și căutând, el a văzut oștirea lui Dumnezeu
tăbărâtă, căci l-au întâmpinat îngerii lui Dumnezeu. Iacov însă, când i-a văzut, a zis: „Aceasta
este tabăra lui Dumnezeu!” (Fac. 32, 1-2).
Îngerul este întâlnit în Biblie și ca păzitor al poporului. Un astfel de Înger însoțește
poporul lui Dumnezeu când acesta fuge din Egipt.
Vechiul Testament ni-l înfățișează pe Înger și ca păzitor personal al omului. În cartea lui
Tobit există o istorie minunată despre un Înger, care păzește un om. În această istorie se
povestește cum Îngerul Rafail, îmbrăcat în haine omenești, a devenit tovarășul de drum al
tânărului Tobie, l-a dus pe acesta la logodnica menită lui de Dumnezeu, l-a învățat să
biruiască duhul rău, iar apoi și să-l tămăduiască pe tatăl lui cel orb și abia la despărțire și-a
descoperit natura sa îngerească.

În Noul Testament Îngerii apar în momentele hotărâtoare ale Sfintei istorii. Ei vestesc lui
Zaharia, Mariei lui Iosif și păstorilor despre nașterea Mântuitorului (Lc. 1), Îi slujesc
Domnului după biruința Lui asupra ispititorului (Mt. 4, 11), Îl întăresc în zbuciumul din
timpul rugăciunii în grădina Ghetsimani (Lc. 22, 43), vestesc Învierea Lui (Lc. 24, 4-6), iar
după înălțarea Lui vestesc a doua Lui venire (Fapte 1, 10-11 ș.urm).
Îngerii i-au călăuzit pe apostoli în călătoriile lor: Și un înger al Donnului a grăit către Filip,
zicând: Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza;
aceasta este pustie (Fapte 8, 26).
Când moare un om temător de Dumnezeu, Îngerii îl duc în sălașul bucuriei: Și a murit
săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Le. 16, 22).
Îngerii se bucură de mântuirea oamenilor: Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui
Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește (Lc. 15, 10).

13
 10. Bibliografie

- SF . DIONISIE AREOPAGITUL , Ierarhia cerească , trad . Cicerone Iordăchescu , Ed .

Institutului European , laşi , 1994 .

-MAICA ALEXANDRA , Sfinții ingeri , traducere de Dr. Irineu Pop . Ed . " Anastasia " , Buc .
1992

- BENEDICT GHIUŞ , Despre îngeri , în " Mitropolia Olteniei " . nr . 3-4 / 1957

- ANCA MANOLACHE , Un capitol de angelologie , în rev . " Studii Teologice " , nr . 1-2 / 1955
Tapet

- D. POPESCU , Ortodoxie şi contemporaneitate , Ed . Diogene , Bucureşti 1996 .

- VICTOR ILIESCU , Fenomenologia diabolicului , Ed . Eminescu , Bucureşti , 1995

11.Concluzie9

9
Staniloae, Pr. Prof. Dumitru, Teologie Dogmatica, vol. III, editura a V-a, Bucuresti 1978

14
 Îngerii sunt ființe spirituale, create care slujesc neîncetat lui Dumnezeu.
Pe aceștia îi cinstim pentru că ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, mijlocitorii și ajutătorii
noștri.
Pe îngeri ii cinstim spre deosebire de Dumnezeu pe care-l adoram sau de Sfânta fecioară
Maria pe care o veneram.
Fiecare om are la botez îngerul păzitor care îl ocrotește de atunci si pună la moarte,
chiar și după aceea a apărător al sufletului nostru la judecata din urmă.
Ziua de luni este dedicata puterilor celor fără de trup, adică îngerilor. Exista noua tipuri
de cete îngerești:
Serafimii, Heruvimii, tronurile, Domniile, Puterile, stăpânirile, Începătoriile,
Arhanghelii(Mihail, Gavriil, Rafail, Uril, Efgudil, Salatiil).
Cele mai întâlnite forme de cinstire a sfinților Îngeri sunt: acatistul sfinților Îngeri,
rugăciuni, biserici și paraclise închinate lor sau chiar numele lor pe care le poartă unii
creștini.

15
16
17