UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

Antropologia Vechiului Testament

-Lucrare de seminar-

Coordonator științific :
Prof. Drd. Bogdan Șopterean

Student :
Șandor Ionuț

Cluj-Napoca
2021

1
INTRODUCERE

Problema naturii omului, a fost una dintre cele mai importante întrebări ale antropologiei.
Teologia, filozofia și cultura în general, au avut în central preocupărilor lor, omul. Încă din
antichitate, filozofii și teologii s-au orientat cu multă precizie spre om. Prin Socrate și prin
sofiști, meditația și interesul s-a concentrate cu predilecție asupra acestui ,,zeu căzut care-și
amintește de cer”, asupra naturii sale, asupra responsabilităților sale, asupra misiunii lui pe
pământ. ,,Cunoaște-te pe tine însuți”1 este de fapt sinteza înțelepciunii grecești. Problema omului
a reprezentat una dintre cele mai importante teme ale timpurilor. Antropologia creștină se ocupă
și cu alte aspecte ale culturii umane, cum ar fi: viața religioasă, viața socială, viața economică
etc. În momentul în care vorbim despre antropologie, trebuie să avem în vederer faptul că știința
și religia se împletesc într-un mod complementar.Astfel, în cunoaștere are loc întalnirea dintre
știință și religie2.

După cum bine știm deja, omul este creat după chipul lui Dumnezeu sau chip al
Arhetipului(Hristos) care este Chipul lui Dumnezeu(eikon Eikonos)3. Din punct de vedere
ontologic, omul ține de transcendent, de aceea analiza omului trebuie să fie făcută atât din
perspectiva religioasă, cât și din cea științifică4. Antropologia creștină are legătură directă cu
istoria, dar și cu revelația dumnezeiască, de aceea Dumnezeu a fost și este prezent în istorie și în
viața oamenilor. Omul poate gusta din adevăr doar dacă trăiește în legătură cu Dumnezeu, dar
dacă omul își neagă Creatorul, acesta devine ne-om, fără să cunoască adevărul. Totuși, au fost
oameni care au negat Divinitatea, dând omului definiții precum ,,animal rațional”, ,,muritor ori
animal social”, proclamând chiar moartea lui Dumnezeu(F.Nietzche)5.

A doua relatare a creației(Fac2, 4-22) aduce mai multă lumină în ceea ce privește modul
în care omul este adus la existență, putându-se vedea caracterul transcendent al omului în

1
Jean Brun, Socrate, ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, pag. 65-82.
2
Ioan CHIRILĂ, Theologia Ortodoxă, 1 (2009): 49-64.
3
Nellas, Panayotis, Omul - animal îndumnezeit: perspective pentru o antropologie ortodoxă. Sibiu: Deisis, 2009,
p.61.
4
Ioan CHIRILĂ, Theologia Ortodoxă, 1 (2009): 49-64.
5
Nellas, Omul - animal îndumnezeit, p 6.

2
unitatea sa: trup și suflet. Doar împreună cele două npțiuni formează persoana umană 6 și numai
impreună pot fi într-o comuniune deplină în iubire cu Creatorul. Oliver Clement spunea: ,,Omul
e alcătuit din țărâna lumii astăzi poate om putea spune din praf de stele și din elemente
biochimice-și o prezentă personală care le unește. Din acest motiv în Biblie omul este desemnat
fie ca trup însuflețit, fie ca suflet viu. Omul nu are un suflet, ci un trup însuflețit”7.

I. Omul centrul creației Divine- Chip al lui Dumnezeu.

Omul, este cel din urmă creat, dar are menirea de a sluji și de a fi slujit, având darul
creator, dar pe care nici îngerii nu îl au8. Pe lângă trupul pe care îl primește, omului I se acordă și
sufletul, având astfel Chipul lui Dumnezeu. Omul prin trup își are existența în natură, iar prin
spirit are menirea de a se ridica deasupra ei, astfel observăm cât este de important acest
dihotomism sau dualism antropologic9. Tradiția ortodoxă ne arată că Dumnezeu a creat lumea
din nimic și prin aceasta își arată superioritatea față de celelalte făpturi create, neavând nevoie de
materie preexistentă ca să-și îndeplinească menirea sau rolul de demiurg 10. În Sfânta Scriptură,
întâlnim numeroase versete cu privire la creația omului, astfel că Sfântul Apostol Pavel spune
că ,,Orice casă este zidită de cineva, iar ziditorul a toate este Dumnezeu11.

Omul este numit stăpânul creației, astfel Dumnezeu, după ce a zidit lumea, la făcut pe om
,,Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările
cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul!” 12. Părintele
Dumitru Stăniloae ne arată, faptul că spiritul(sufletul) conștient creat este chip al Spiritului
conștient necreat, care este Dumnezeu13. Sfântul Maxim Mărturisitorul pune accent pe faptul că
trupul și sufletul coexist, iar această coexistență se manifestă atât inițial, cât și continuă,
opunându-se ideii lui Origen care vorbise de preexistența sufletelor 14. Sufletul este în trup, însă

6
Ioan CHIRILĂ, Theologia Ortodoxă, 1 (2009): 49-64.

7
Clement, Oliver, Trupul morţii şi al slavei (Bucureşti: Christiana, 1996).
8
Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă (I), Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2010, p.445
9
Nellas, Omul - animal îndumnezeit, p 7.
10
Lars Thunberg, Antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Ed. Sophia, București, 2005, p 65.
11
Evrei 3,4
12
Facere 1,26
13
Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă I ,p 393
14
Thunberg, Antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul,p. 113.

3
are puterea de a transcede trupul, fiind într-o legătură strânsă cu Creatorul, precum îl numește
Părintele Stăniloae alter ego, însă creat15.

Un rol important în definirea naturii omului o are această realitate a sufletului, după cum
bine știm că omul se diferențiază de toate speciile de pe pământ prin suflet, deoarece el este
stăpânul creației. Un alt sfânt părinte și anume, Sfântul Grogore al Nyssei, ne arată că Dumnezeu
este de necuprins, prin umare și sufletul omului este la fel, de necuprins 16. În Sfânta Scriptură
observăm faptul că Dumnezeu a creat, mai întâi trupul apoi sufletul ,,Atunci, luând Domnul
Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut
omul ființă vie”17.

Omul a fost înzestrat cu Chipul lui Dumnezeu și are o mare șansă de a ajunge la
asemănarea cu Dumnezeu, dar nu după ființă, ci după har. ,,Și a făcut Dumnezeu pe om după
după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut” 18. Acest verset ne arată că Dumnezeu
așază Chipul Lui în om, dar la asemănarea acestui chip, omul trebuie să lucreze cu Dumnezeu.
Pentru Sfinții Părinți, Hristos reprezintă chipul lui Dumnezeu, iar omul reprezintă chipul lui
Hristos, de aceea Sfântul Ioan Gură de Aur și Origen arată că Cel mai întâi născut decât toată
zidirea este Chip al lui Dumnezeu, iar noi oamenii suntem chipul lui Hristos 19. Actul de creație al
omului, nu este lipsit de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, omul, reiese în urma Sfatului
Trinitar, iar o monedă egocentrică și solitoare nu are capacitatea de a iubi, în acest sens
Dumnezeu crează un cuplu și nu o ființă unică doar așa iubirea Lui putea să cuprindă întreaga
creație20. Observăm că iubirea lui Dumnezeu implică crearea omului, oferindu-i și omului iubirea
pentru a ajunge la comuniune cu celelalte persoane și în același timp având această scânteie
divină, făptura umană este potențial deschisă transcedentată lui, urmând să ajungă la asemănarea
cu Dumnezeu21.

15
Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă I , p.394.
16
SFÂNTUL GRIGORIE AL NYSSEI, Despre alcătuirea omului , col. Părinți și Scriitori Bisericești 30, trad. și
note Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998,
p.4
17
Facere 2,7
18
Facere 1,27
19
Nellas, Omul - animal îndumnezeit, 62
20
Ilarion Alfeyev, Taina credinţei, ed. Doxologia, Iași, 2014, p.103
21
Ioan CHIRILĂ, Theologia Ortodoxă, 1 (2009): 49-64.

4
 II. Căderea omului în păcat
După căderea omului în păcat, chipul își pierde din frumusețe, deoarece ,,frumusețea
chipului lui Dumnezeu în om e ascunsă de patimile cărnii ca și cu o mască”(Sfântul Grigorie al
Nyssei). Omul a fost înzestrat cu voința liberă, de aceea Dumnezeu nu-l constrânge pe om în a
face binele sau răul.

Omul a fost așezat de către Dumnezeu într-o grădină sădită de El ,,în Eden, spre
răsărit”22, unde trăia într-o perfectă armonie cu natura. Sfântul Macarie Egipteanul spunea că
Adam avea un chip luminos de slavă, trăind în armonie cu natura și Dumnezeu stăpânindu-și
gândurile23. Omul a fost invitat de către Dumnezeu să pună nume animalelor, astfel acesta face
parte din actul de creație și tot odată cooperează cu Dumnezeu 24. Așadar, omul este stăpânul
creației, însă acest dar primit nu îl face în nici un fel mai presus de Dumnezeu, omul având
menirea să desăvârșească întreaga creație, deoarece omul nu se regăsește în materia din care a
fost creat, pentru că pământul nu este destinat sacrului25. ,,Și a primit Dumnezeu toate câte a
făcut și iată erau bune foarte”26, Sfânta Scriptură ne arată că starea omului și a naturii înainte de
cădere, era una bună, ceea ce înseamnă că omul era pe drumul cel bun, însă nu ajunsese încă la
asemănarea cu Dumnezeu. O altă caracteristică a omului era aceea de nemuritor, întrucât
Dumnezeu nu a creat moartea, iar omul trebuia să se hrănească din Dumnezeu, nu din pom, însă
omul a ales să se hrănească din pom, adică din moarte. Sfântul Atanasie arată că omul se
întoarce de la realitățile eterne, acceptând sfatul diavolului, îndreptându-se spre lucrurile
coruptibile, astfel omul devenea responsabil de corupere și moarte 27. Omul a încercat să ajungă la
Dumnezeire fără de Dumnezeu, însă aceasta este cu neputință, deoarece omul și-ar fi dorit să
devină Dumnezeu fără a ține cont de El. Omul a căzut în păcat datorită mândriei și prin acest fapt
nu a reușit să-și recunoască starea de păcat în care se afla, însă a încercat să învinovățească pe
altul. Sfântul Maxim Mărturisitorul, arată faptul că omul a căzut în păcat datorită deciziei sale

22
Facere 2,8
23
Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvântări despre răbdare 3, col. PSB 34, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992; PG 34, 868
24
Ilarion, Taina credinţei, 115
25
Ioan CHIRILĂ, Theologia Ortodoxă.

26
Facere 1, 31
27
Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă I I, 433.

5
greșite, această cădere nu trebuie pusă pe seama șarpelui deoarece omul prin voința sa, a făcut
alegerea liberă28.

Chiar dacă protopărinții noștrii au căzut în păcat, ruptura dintre Dumnezeu și om nu s-a
realizat, deoarece căderea nu ajunsese la apostazie29, mult mai mult, omul avea șansa sa se
căiască, astfel încât să-și regăsească demnitatea pe care a pierdut-o. Sfântul Simeon Noul Teolog
spune că, omul în loc să se întoarcă, devine surd și nu mai aude cu urechile sale întinate,
cuvintele dumnezeiești30. Adam în încercarea sa de scăpare, dă vina pe femeia lui, iar femeia la
rândul ei dă vina pe șarpe, pe care tot Dumnezeu îl făcuse.

Expresia ,,veșminte de piele” sau ,, haine de piele” a ajuns să fie comentată de unii
comentatori și o parte din părinții bisericești. ,, Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam și
femeii lui îmbrăcăminte de piele și i-a îmbrăcat” 31. Această expresie a adus multe controverse și
diferite păreri. Orgen, a interpretat această expresie și a relatat faptul că aceste veșminte de piele,
reprezintă trupurile oamenilor, pe care Dumnezeu le-a dat ca o pedeapsă a neascultării lor, iar
Platon arată că sufletele și-au pierdut aripile și au căzut 32. În schimb, Sfântul Grigorie al Nyssei,
arată că aceste veșiminte de piele, nu reprezintă trupurile oamenilor, ci arată că omului i s-a
adăugat un temperament nefiresc, scăpat de sub control, care este diferit de cel al omului care se
află în starea primordială, însă Origen vrea să spună că acea piele simbolizează ceea ce omul are
în comun cu animalele33. Ceea ce reiese din aceste explicații este faptul că omul, după cădere, se
aseamănă din ce în ce mai mult cu animalele, decât cu Dumnezeu, iar lupta omului nu va mai fi
cu trupul, ci cu patimile care apar după cădere. Sfântul Maxim Mărturisitorul, tratează și el
problema și ne arată că Adam era gol, nu în sensul că nu avea trup, ci s-a referit la libertatea
acestuia față de patimile trupești, patimi care fac ca trupul să fie mult mai încărcat, astefl încât
temperamentul omului se schimbă după cădere34. O altă părere cu privire la aceste haine de piele
este cea a lui Metodiu de Olimp, care spune că mortalitatea biologică este o cosecință a căderii,
dar înainte de cădere nu se poate vorbii despre mortalitatea omului.

28
Thunberg, Antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, 165.
29
Ilarion, Taina credinţei, 120.
30
Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă I I, 435.
31
Facere 3,21
32
Thunberg, Antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, 170.
33
Thunberg, 171.
34
Thunberg, 174

6
 Sfinții Părinți sunt de părere că omul a fost înveșmântat de către Dumnezeu în haine de
lumină, însă omul după căderea sa, a fost nevoit să-și facă el însuși haine și nu orice haine, ci
haine ,,din frunze”, care însă erau doar de moment, dar Dumnezeu îi înveșmântează mult mai
bine decât acele frunze care erau de altfel trecătoare. Dumnezeu își manifestă iubirea Lui față de
oameni, chiar daca omul a încălcat porunca primită de la Dumnezeu, însă veșmântul primordial
cu care erau îmbrăcați îi acoperea mai bine decât orice haină 35. Dreptatea Lui Dumnezeu este
pusă în strânsă legătură cu bunătatea, Dumnezeu chiar dacă îi pedepsește pe protopărinți, se
îngrijește mereu de aceștia, arătând afecțiunea, dragostea pe care o are față de toți. Sfântul
Maxim Mărturisitorul arată că omul este ,,inelul de legătură” sau syndesmos dintre Dumnezeu și
natură, numindu-l și microcosmos, dar acest aspect era enunțat și de către filozofii de dinaintea
lui și Democrit afirmă ca omul este un micocosmos36. Odată cu căderea omului, a căzut practice
și întreaga natură, fiindcă omul trăia în aceasta, astfel relațiile armonioase care erau la început s-
au deteriorat. Părintele Dumitru Stăniloae, vrea să scoată în evidență faptul că omul nu se
mântuiește prin univers, în schimb universul mântuiește prin om, lumea, natura, și întreaga
crteație, astfel omul reprezintă legătura dintre natură și Dumnezeu 37. Faptul că omul a fost
izgonit din rai, asta nu înseamnă că este o însușire negativă a lui Dumnezeu, deoarece această
izgonire la făcut pe om să conștientizeze păcatul și urmările acestuia, dacă ar fi rămas acolo nu ar
fi simțit toate aceste efecte adverse stării omului căzut.

În concluzie, antropologia creștină are o importanță deosebită, deoarece deschide

orizonturi cu privire la interpretarea corectă a multor teme dogmatice, astfel încât să înțelegem
foarte bine crearea omului și tot odată și menirea acestuia.

35
Nellas, Omul - animal îndumnezeit, 81.
36
Thunberg, Antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, 153.
37
Ioan CHIRILĂ, Theologia Ortodoxă, 1 (2009): 49-64.

7
 Bibliografie selectivă:

BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015;

Jean Brun, Socrate, ed. Humanitas, Bucureşti, 1996;

Nellas, Panayotis. Omul - animal îndumnezeit: perspective pentru o antropologie

ortodoxă. Traducere de Ioan I Ică. Sibiu: Deisis, 2009;

Stăniloae, Dumitru. Teologia dogmatică ortodoxă I . Bucureşti: Editura Institutului biblic

şi de misiune ortodoxă, 2010;

Thunberg, Lars. Antropologia teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul: microcosmos

şi mediator. Bucureşti: Sophia, 2005;

Sfântul Grigorie al Nyssei, Despre alcătuirea omului, col. Părinți și Scriitori Bisericești
30, trad. și note Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1998;

Ilarion, Alefevev Taina credinţei: introducere în teologia dogmatică ortodoxă. Traducere

de Felicia Dumas. Iaşi: Doxologia, 2014.;

Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvântări despre răbdare, col. PSB 34, trad. Pr. Prof. Dr.
Constantin Cornițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1992;

Chirilă, Ioan, Theologia Ortodoxă, 1 (2009): 49-64.

8
9