Sunteți pe pagina 1din 11

PRINCIPII OMILETICE ÎN OPERA LUI ILIE MINIAT

INTRODUCERE

Semantic, termenul principiu înseamnã element primordial, cauză


primară sau punct de plecare a ceva1. Iar disciplina omiletică îşi ia
denumirea de la termenii “ομιλια” – cuvântare sau “ομιλος” – mulţime,
adunare şi se bazează pe învăţătura revelată a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos.
Ilie Miniat (1669 – 1714) aparţine, indubitabil, marilor omileţi ai
Ortodoxiei după Origen, Sfântul Ioan Hrisostomul, Sfântul Vasile cel Mare
etc. cu care s-a aflat în legătură sufletească, pe care i-a admirat şi de la care a
învăţat multe din tainele cuvântării bisericeşti. El nu este un amator în
alcătuirea şi rostirea cuvântărilor sale, ci un adânc cunoscător, mai întâi, al
normelor generale, fundamentale ale cuvântării în biserică şi nu numai. El
este principial prin însăşi viaţa sa, ce şi-a călăuzit-o cu stricteţe după
cuvântul lui Dumnezeu din pruncie, până când a fost chemat la slujirea
preoţească şi arhierească de către Biserică. El nu a inventat principii şi reguli
noi, ci le-a adâncit pe acelea pe care întreaga creştinătate le-a moştenit de la
Mântuitorul Iisus Hristos prin Sfinţii Apostoli şi dumnezeieştii Părinţi în
Biserica dreptmăritoare. În cele ce urmează, vom încerca să reliefăm această
idee mai sus menţionată cu argumente pertinente luate din însăşi opera sa,
“Didahii şi predici”2.

Capitolul 1. Principiul teocentric (hristocentric)

Cel mai important principiu pe care-l observă şi-l evidenţiază şi de la


care pleacă în demersul său didactic, învăţătoresc este principiul teocentric
potrivit căruia orice catehet sau omilet iscusit trebuie, după putinţă să
1
Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Bucureşti, 1982, p. 744
2
Vom lua ca bază de cercetare ediţia Ilie Miniat, Didahii şi predici traduse de Pr. Dumitru Fecioru,
Bucureşti, 1945, 710 p.

1
exprime taina sau teologia Sfintei Treimi, taina supremă a creştinismului şi
izvorul oricărei existenţe fericite.
Dumnezeu este unic în fiinţă şi întreit în persoană: Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfânt. În “Alt cuvânt deosebit la Duminica dinaintea Naşterii lui
Hristos” tâlcuieşte vedenia Sfântului Ioan Teologul din Apocalipsă 5,1, care
vede pe Dumnezeu că ţine în mână dreaptă o carte scrisă pe dinăuntru şi pe
dinafară pecetluită cu şapte peceţi. După autorul nostru, prima pecete
ascunde fiinţa nezidită şi fără de început a lui Dumnezeu. A doua pecete
ascunde cele Trei ipostase ale singurei Fiinţe şi firi, Unimea Treimei, pe
Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, un Singur Dumnezeu. A treia pecete
ascunde veşnica purcedere a Duhului şi naşterea Fiului. A patra pecete
ascunde crearea din nimic a existenţelor. A cincea pecete ascunde întruparea
Cuvântului. A şasea pecete ascunde patima, moartea, învierea Cuvântului lui
Dumnezeu – Omul. A şaptea pecete ascunde viaţa viitoare (fericirea raiului,
răsplata faptelor bune şi munca iadului). Aceste taine erau ascunse înainte de
întrupare. Cel care a rupt peceţile este Unul Născut Fiul şi Cuvântul lui
Dumnezeu.3
Descoperirea tainei Sfintei Treimi s-a făcut prin “Leul cel din seminţia
lui Iuda rădăcina lui David, adică Unul Născut Fiul şi Cuvântul a putut să o
deschidă şi să-i rupă peceţile atunci când S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru
noi … a rupt cea dintâi pecete şi oamenii au cunoscut pe Unul Dumnezeu. A
rupt pe a doua şi au cunoscut pe un Dumnezeu în trei ipostasuri. A rupt şi pe
a treia şi au cunoscut pe Dumnezeu, Tatăl Fiului şi Purcezătorul Duhului
Sfânt. A rupt pe a patra şi au cunoscut pe Dumnezeu Făcător al universului.
A rupt pe a cincea şi au cunoscut pe Dumnezeu făcut Om. A rupt pe a şasea
şi au cunoscut pe Dumnezeu pătimitor mort şi înviat. A rupt pe a şaptea şi a
cunoscut pe Dumnezeu Judecător. Ilie Miniat menţionează în aceeaşi
cuvântare că Fiul lui Dumnezeu cel întrupat este de o fiinţă cu Tatăl, nu a
fost zidit de Dumnezeu, nici nu este prima dintre făpturi după cum hulea
Arie, lucru întărit şi de pomenirea poziţiei ortodoxe a Sfântului Atanasie cel
mare, a Fericitului Augustin şi a Sfântului Chiril al Alexandriei4.
Nedespãrţit de principiul teocentric, inclus acestuia, este, indubitabil,
principiul hristocentric care subliniazã cã Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi
Dumnezeu Omul5.
Mântuitorul Iisus Hristos, nedespărţit de Tatăl şi Duhul Sfânt, este
Persoana asupra căreia Ilie Miniat îşi concentrează atenţia. Hristos, în

3
Cuvânt la Duminica dinaintea Naşterii Domnului în Ilie Miniat, op. cit., p. 564 – 565.
4
Ibidem, p. 567; 572.
5
Pr. Profesor Dumitru Călugăr, Catehetica, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1985, p. 164.

2
viziunea şi exprimarea sa, este identic cu Hristosul Evanghelic, cu Hristos,
Capul Bisericii. Cea dintâi mãrturisire a Ortodoxiei este mãrturisirea lui
Natanael: „Învãţãtorule, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împãratul lui
Israel” (Ioan 1,49)6.El este înfăţişat în cuvântări aşa cum este şi cum S-a
descoperit umanităţii. Naşterea, viaţa, jertfa, învierea, înălţarea cu trupul la
cer, Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie sunt amplu prezentate în întreaga lor
semnificaţie duhovnicească credincioşilor şi constituie teme aparte în atenţia
marelui nostru predicator.
Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este înfăţişată în mod special în
două cuvântări în Duminica dinaintea Naşterii Domnului. Prin înomenirea
Fiului lui Dumnezeu firea omenească s-a unit cu firea dumnezeiască, iar
omul a ajuns Dumnezeu prin pogărârea firii dumnezeieşti către cea
omenească. Înomenirea Fiului lui Dumnezeu ţine de iconomia întrupării,
aceasta fiind cea mai înaltă operă a înţelepciunii şi puterii creatoare
dumnezeieşti7.
Temelia credinţei ortodoxe este după Ilie Miniat afirma’ia sau
sintagma „Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi” (Ioan 1,14). Tot
el răspunde la întrebările: a) „De ce s-a întrupat Cuvântul ?” şi b) „Pentru ce
s-a făcut om?“ astfel: a) Trebuia să se unească Cuvântul, chipul
Dumnezeului nevăzut, cu omul ca să întipărească din nou frumuseţea icoanei
lui Dumnezeu; ca să dezlege lipsa de raţiune în care a căzut omul prin păcat;
naşterea este însuşirea Fiului, nu a Tatălui Care este nenăscut şi nici a
Duhului Sfânt Care este purces8; b) Cuvântul S-a făcut om ca să mântuiască
pe păcătoşi (1 Timotei 1,15); ca să arate nemărginita bunătate şi dragoste; ca
să-l împace pe om cu Dumnezeu Tatăl şi să-l răscumpere din robia păcatului
şi a diavolului; nici un om sau înger nu putea să răscumpere păcatele tuturor,
iar diavolul trebuia biruit de firea pe care a biruit-o 9. Putea să ne mântuiască
prin cuvânt fără să se întrupeze, dar nu puteam să cunoaştem atotputernicia
şi covârşitoarea-I bunătate10.
Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit 11. Într-un
singur ipostas al Cuvântului au fost unite două firi, fiecare cu propriile
însuşiri12, unirea lor este deci ipostatică13, firile sunt neamestecate,

6
Cuvânt în Duminica I-a a Postului, p. 4
7
Cuvânt în Duminica dinaintea Naşterii Domnului (Alt cuvânt deosebit), p. 566
8
Ibidem ,p. 571
9
Ibidem ,p. 572
10
Ibidem
11
Ibidem
12
Ibidem
13
În accepţiunea Pãrinţilor Bisericii, purtãtor de Dumnezeu este doar sfântul.

3
neschimbate, nedespărţite. Avem Dumnezeu purtător de trup şi nu om
purtător de Dumnezeu14.
Una dintre consecinţele unirii ipostatice: Fecioara Maria este
Născătoare de Dumnezeu. Ilie Miniat nu desparte pe Hristos de cea prin
care s-a realizat taina întrupării Sale, respectiv Maica Domnului, căreia îi
închină mai multe panegirice speciale, dintre care ni s-au păstrat până astăzi
doar nouă: Cuvânt panegiric la Naşterea Maicii Domnului, Alt cuvânt
panegiric la naşterea Născătoarei de Dumnezeu, Cuvânt panegiric la Intrarea
în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu, Alt cuvânt panegiric la intrarea în
Biserică a Născătoarei de Dumnezeu, Cuvânt panegiric la Bunavestire a
Născătoarei de Dumnezeu, Cuvânt panegiric la Bunavestire a Născătoarei de
Dumnezeu. Alt cuvânt deosebit, Cuvânt de laudă la Născătoarea de
Dumnezeu în zilele de post ale lunii august, Cuvânt panegiric la Adormirea
Născătoarei de Dumnezeu, Cuvânt în Duminica a XI-a după Rusalii. Mare
este apărarea Născătoarei de Dumnezeu.
Singurul lucru nou sub soare este cel ce s-a săvârşit la Buna
Vestire a celei pline de dar Feciară şi Maica lui Dumnezeu. Cuvântul
Dumnezeiesc S-a făcut ceea ce nu era, adică S-a făcut om şi a rămas ceea ce
era, adică Dumnezeu. Maria s-a făcut ce nu era, adică mamă şi a rămas ceea
ce era: fecioară cum era mai înainte14.
Duhul se pogoară peste Fecioară iar Fecioara zămisleşte fără
15
sămânţă . Iisus şi Maria sunt cele mai dulci şi puternice nume ale creştinilor
de care tremură diavolii16.
Jertfa lui Hristos ne aratã calea pe care trebuie sã mergem17. Hristos
ne-a arătat calea crucii prin jertfă. Toată temelia credinţei noastre ortodoxe
este că Cel care a pătimit, Care a fost răstignit, Care a murit a fost cu
adevărat Fiul lui Dumnezeu, fără de păcat însă18.
Faţă de Tatăl, Fiul arăta smerenie covârşitoare19, la mântuitoarea
patimă, omul a văzut în lume două minuni mari şi neobişnuite: una că
Dumnezeu S-a pogărât din cer pe pământ şi S-a făcut om şi a doua că
Dumnezeu Omul S-a suit să moară pe cruce. Prima a fost opera covârşitoarei
14
Cuvânt la Buna Vestire, p. 620
15
Alt cuvânt panegiric la Buna Vestire, p. 627
16
Ibidem, p. 633
17
În ceea ce priveşte teologia răscumpărării, Ilie Miniat este mai aproape de doctrina catolică a substituţiei
şi dreptăţii juridice. A se vedea Cuvântul din Sfânta şi Marea Vineri, p. 120 - 121: „Tatăl Îl socoteşte pe
Hristos Fiu al Său pe Tabor şi la Iordan, dar pe cruce Il socoteşte ca pe un păcătos, îmbrãcat cu tot
păcatul întregii lumi. De aceea, nu îi este milă deloc de El, ci îl dă morţii . Şi pentru ce scop ? Ca să
meargă să pironească pe cruce veşmântul cel vechi al păcatului; ca să plătească cu sângele Lui dreptatea
dumnezeiască; ca să înduplece spre milostivire pe Dumnezeu; ca să îndreptăţească pe om: „Ca prin El să
ne facem drepţi înaintea lui Dumnezeu”(2 Corinteni5,21)”
18
Cuvânt în Sfânta şi Marea Vineri, p. 381
19
Ibidem, p. 389

4
înţelepciuni şi puteri a lui Dumnezeu iar cealaltă a fost opera covârşătoarei
Sale iubiri de oameni. În noaptea naşterii Dumnezeu a făcut omului atâtea
binefaceri câte putea să facă. În ziua aceasta omul a făcut lui Dumnezeu
atâta fărădelege cât putea să facă20.
Învierea lui Hristos este reliefată în Cuvântul din Duminica Învierii.
De Înviere se bucură Mireasa lui Hristos, adică Biserica care îşi îmbrăţişează
Mirele Dumnezeiesc21.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat, Domnul viilor şi al
morţilor a arătat cât de neputincioasă este moartea 22. Înainte de Învierea lui
Hristos, moartea era înfricoşătoare omului. După Înviere, omul este
înfricoşător morţii. Printre mucenici îşi bat joc de ea mici copii, fecioare
plăpânde. Acesta este darul Stăpânului înviat23.
Înălţarea Domnului este, după Ilie Miniat, împlinirea mântuirii
noastre, căci Hristos înfăţişează lui Dumnezeu şi Tatălui sfânta şi curata fire
omenească, pârga întregii noastre firi, ţinta iconomiei întrupării este ca să
înalţe pe cel căzut, să slăvească pe cel osândit, să îndumnezeiască
omenirea24.
Hristos Judecătorul este înfricoşător şi înfricoşătoare este judecata de
care se cuvine să ne temem. Dumnezeu a rânduit două locuri de judecată:
unul al mărturisirii pe pământ şi altul în cer25. Deci, există judecată viitoare26.
Deşi aud de judecata viitoare, oamenii sunt cufundaţi în adânca nesimţire a
păcatelor lor27. Dumnezeu va arăta semne şi minuni înainte de a doua Sa
venire, semne descrise în Evanghelia după Matei 28. Vom vedea faţa lui
Dumnezeu Care Îşi va arăta toată dreptatea 29. Mânia lui Dumnezeu este mai
cumplită decât iadul, unde nu există loc pentru mijlociri, rugăciuni şi
lacrimi30. La judecată va fi de faţă şi lemnul crucii pe care a fost răstignit
Hristos31. În iad vom fi lipsiţi de vederea chipului lui Dumnezeu 32. Judecata
de pe urmă este înfăţişată, de pildă, de Sfântul Metodie împăratului
Bulgariei, căruia i-a zugrăvit două icoane: una cu a doua venire a lui Hristos

20
Ibidem, p. 116 – 117
21
Cuvânt la Învierea lui Hristos, p. 411
22
Ibidem p. 413
23
Ibidem, p.414
24
Cuvânt la Înălţarea Domnului, p.666 – 669
25
Cuvânt în Duminica a IV-a a Postului, p. 67
26
Cuvânt în Duminica a III-a a Postului, p.294
27
Ibidem, p.295
28
Ibidem, p.296
29
Ibidem, p.300
30
Ibidem, p.303
31
Ibidem, p.306
32
Cuvânt în Duminica a IV-a a Postului, p. 332

5
şi a doua cu iadul33. Dreapta judecată a lui Dumnezeu se face în conformitate
cu dispoziţiile noastre sufleteşti34.
Duhul Sfânt, cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi, este invocat pe
parcursul tuturor cuvântărilor35. Purcezãtorul Duhului Sfânt este Tatãl.
Naşterea lui Iisus Hristos este lucrarea Duhului Sfânt36 .
Duhul Sfânt Îl propovãduieşte pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu
împreunã stãpânitor şi fãrã de început ca şi Tatãl 37. Mândria duce la
pierderea harului Duhului Sfântului, iar smerenia îl atrage: „Când omul drept
şi serios în mândrie, nu poate sã stea niciodatã în el harul Prea Sfântului Duh
pentru cã tot omul mândru este necurat înaintea Domnului (Pildele lui
Solomon 16,6)38.

Capitolul 3. Principiul eclesiocentric

a. Biserica, trupul tainic al lui Hristos

Este principiul în virtutea căruia toate cunoştinţele mijlocite sunt ale


Bisericii şi legate de spiritul Bisericii Ortodoxe, de viaţa Ei din trecut şi de
astăzi39.
Învăţăturile comunicate de Ilie Miniat credincioşilor întăresc
convingerea acestora că numai în Biserică ne mântuim, ceea ce înseamnă că
relaţia cu Biserica este foarte importantă întrucât în şi prin Biserică
descoperim şi aprofundăm comuniunea cu Dumnezeul Treimic şi sfinţii. La
Ilie Miniat, noţiunea de Biserică se identifică cu cea de Ortodoxie. Fiinţa
Bisericii este lucrarea Duhului Sfânt. Alegoric, Biserica, ca trup tainic al lui
Hristos este înfăţişată în Capitolul VII al Evangheliei după Matei, iar
duşmanii ei sunt iudeii, tiranii şi ereticii40. Suntem datori să mulţumim lui

33
Cuvânt în Duminica a V-a a Postului, p. 339
34
Cuvânt în Duminica a V-a a Postului, p. 353
35
A se vedea ca exemplificare rugãciunea de invocare a Duhului Sfânt în introducerea Cuvântãrii din
Duminica I-a a Postului, p. 4-5. Elementele de haritologie sunt mai puţin numeroase în comparaţie cu cele
hristologice şi mariologice, lucru explicabil prin subtila influenţã a teologiei catolice cu care Ilie Miniat s-a
aflat în contact direct prin natura împrejurãrilor istorice şi culturale
36
Cuvânt în Duminica înainte de Naşterea lui Hristos (Alt cuvânt deosebit), p. 565
37
Cuvânt la Buna Vestire, p. 634
38
Ibidem, p. 631
39
Preot Dumitru Cãlugãr, op. cit., p. 160
40
Cuvânt în Duminica I-a a Postului, p. 17 – 18

6
Dumnezeu pentru că ne-a născut în credinţa Bisericii Ortodoxe. Iertarea
păcatelor se face de către Dumnezeu prin preoţii Bisericii, prin duhovnic 41.
Dumnezeu este în Biserică şi de aceea vorbeşte în numele Bisericii şi afirmă
învăţătura Bisericii42. Biserica se zideşte prin Sfintele Taine şi de aceea
consacră atenţie Sfintei Cuminecături, cel mai ales semn al dragostei
dumnezeieşti43.
Supraveghetorii Bisericii sunt Apostolii, boi spirituali care ară cu
plugul crucii44, sunt gurile de Dumnezeu insuflate şi stâlpii neclintiţi ai
Bisericii. Diavolul tremură la auzirea cuvântului apostolic. Arhiereii sunt
păstorii oilor de către diavolul care este lup sau leu ce dă târcoale Bisericii,
târla cea tainică45.
Biserica creştinilor este adunarea oamenilor făcători de pace, numele
Bisericii este nume de unire şi de înţelegere 46. Numai câţi intră prin credinţa
ortodoxă în Biserica lui Hristos au nădejde de mântuire47.

b. Biserica, locaş de închinare

Ca locaş sfânt, locul în care stă credinciosul este Sfânta Sfintelor, este
pământ sfânt. Acolo, în orice oraş şi sat se întâmplă ceea ce se întâmpla
odinioară într-un loc, numai în Ierusalim. În biserică, stau alături în chip
nevăzut, Sfinţii Îngeri, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Hrisostomul,
oameni cu totul desfăcuţi de orice legătură pământeană48.
Biserica este loc afierosit numai lui Dumnezeu, unde nu putem să
facem nimic altceva decât să ne închinăm şi să adorăm pe Dumnezeu,
săvârşind tainele şi cântând sfintele slujbe49. Timpul petrecut la liturghie nu
este pierdut deoarece este dăruit Lui şi El dă capitalul cu dobândă.
Sărbătoare înseamnă zi sfântă pe care şi noi să o sfinţim în aşa fel încât să

41
Cuvânt în Duminica a II-a a Postului, p. 39
42
Dupã Ilie Miniat, Biserica este lucrarea tainicã a Duhului Sfânt mai presus de fire şi de om, pe care
nimeni nu a reuşit sã o vatãme de-a lungul timpului. Singura noastrã datorie este de a ne integra vieţii
Bisericii prin care dobândin nãdejde de mântuire. Mai multe cuvântãri în mod deosebit pot fi socotite ca
având caracter eclesiologic. A se vedea Cuvânt la Duminica I-a a postului, Cuvânt la Duminica a XXI-a
dupã Rusalii, Cuvânt la Duminica a XXVII-a dupã Rusalii, Cuvânt la Sãrbãtoarea Sfântului Nicolae etc.
43
Cuvânt în Duminica Floriilor, p. 370
44
Cuvânt în Duminica a II-a după Rusalii, p. 425
45
Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, Bucureşti 1982, p. 958, „târlã” înseamnã „loc
neîmprejmuit şi neacoperit unde se adãpostesc vitele sau oile în timpul pãşunatului”. În cazul de faţã
termenul are sens metaforic.
46
Cuvânt la Sfântul Nicolae, p. 542
47
Ibidem, p. 544
48
Cuvânt în Duminica a XXVII-a după Rusalii, p. 497
49
Ibidem, p. 508

7
ajungem sfinţi ducându-ne la biserică, ascultând sfintele slujbe, mai cu
seamă liturghia50.

Capitolul 3. Alte principii omiletice în opera lui Ilie Miniat

a. Principiul psihologic (pedagogic) este principiul conform căruia


predicatorul ia în consideraţie situaţia sufletească a ascultătorilor,
pe cât este cu putinţă, chiar cu referire la individualitatea acestora
privită în totalitatea lor51. Din acest punct de vedere, Ilie Miniat
este foarte bine orientat, cunoaşte starea sufletească a celor cărora
se adresează şi de aceea îşi alege teme care să vină în întâmpinarea
problemelor sufleteşti încă nerezolvate precum: problema credinţei
cele adevărate, problema păcatului şi a sufletului, a spovedaniei şi
pocăinţei, a raiului sau a iadului, a predestinaţiei, a atitudinii faţă
de bogăţie, a cinstirii corespunzătoare a sărbătorilor bisericeşti, a
dragostei creştine.
b. Principiul activităţii are în vedere realizarea unor oameni activi,
capabili de iniţiativă personală, cu judecată personală şi gata pentru
acţiuni prompte. Ilie Miniat ştie şi reuşeşte să producă vibraţie în
sufletul credincioşilor, el însuşi vibrând mai întâi de Harul Duhului
Sfânt. El cheamă credincioşii la făptuire şi accentuează faptul că
legitimitatea şi identitatea creştină sunt date de credinţa ortodoxă şi
trăirea acestei credinţe 52. Predica lui este bine orientată spre fiinţa
credincioşilor pe care o determină în chip fericit să se îndrepte
simultan către Dumnezeu şi spre semeni prin fapte concrete.
Întrucât mântuirea atârnã de acestea şi mai ales de milostenie: „nu
s-ar cuveni oare ca cel puţin a zecea parte din banii cheltuiţi cu
îngrãşarea cailor în grajduri şi ai câinilor de vânãtoare sã se dea
pentru hrãnirea unei vãduve cu orfani? Dar hrãnirea cailor şi a
câinilor o vrea lumea şi se face; hrãnirea vãduvei cu orfani, însã,
lucru folositor sufletului, nu se face! N-ar fi mai bine oare ca toate
cele trimise pentru sãturarea fiarelor, niciodatã sãturate, sã se
trimitã pentru eliberarea unui datornic închis, pentru mãritatul unei
50
Ibidem
51
Pr. Profesor Dumitru Călugăr, op. cit. p.160
52
Cuvânt în Duminica I-a a Postului, p. 17 – 18

8
fete sãrace? N-ar fi mai bine ca din acelea date spre mâncare
câinilor, care nu ştiu decât sã muşte şi sã latre, sã se sature familia
înfometatã a uni sãrac ... N-ar fi mai bine ca toţi banii împrãştiaţi la
teatre şi în casele de desfrâu sã se dea bisericilor şi mãnãstirilor ...
Toţi vor sã imite pe rãul împãrat Ahaav, care în timp de foamete se
îngrijea de bunul trai al cailor şi catârilor lui şi nimeni nu imitã pe
bunul iconom Avdia, care se îngrijea şi hrãnea o sutã de profeţi
înfometaţi”53. Milostenia nu se face oriunde, oricând şi oricum:
„De douã ori şi-au dat evreii comorile lor. O datã când a adus
podoabele de aur ale femeilor şi le-au topit în foc ca sã facã viţel
de aur (Ieşire 22,2-5) afierosindu-le diavolului. Altã datã când au
adus toate obiectele de aur şi de aramã ca sã facã jertfelnicul şi
toate hainele scumpe şi frumoase câte le aveau pentru veşmintele
preoţilor. Aici au dat unde trebuia, pentru cã dându-le spre slujba
sfântã, le-au afierosit lui Dumnezeu”54. Concluzia autorului este cã
sufletul moare în lipsa faptelor bune.
c. Principiu educativ (moral) este bine reprezentat în predica lui Ilie
Miniat, adevărată antologie dogmatico – morală. Pe de o parte
credinciosul este catehizat prin introducerea în dogmele credinţei,
iar pe de altă parte, tainic, este ajutat ca să-şi dobândească
caracterul creştin, autentic. Ilie Miniat abordeazã în şase predici
din ciclul duminicilor dupã Rusalii teme morale precum
rugãciunea, invidia, imposibilitatea de a sluji la doi domni,
lãcomia, dreptatea, unirea, pacea, mijlocul de a dobândi viaţa
veşnicã, modul de a cinsti sãrbãtorile etc. Totul este axat pe
sinergismul dintre liberul arbitru al omului şi harul lui Dumnezeu.
Faptele bune sunt dovezi ale colaborãrii cu harul divin. Acest
principiu este ilustrat prin multe parabole biblice precum: pilda
fiului risipitor (ca argument în încercarea de a convinge pe pãcãtos
de milostivirea lui Dumnezeu în scopul întoarcerii la El)55, pilda cu
Cina cea Mare (pentru a arãta piedicile celor care vin sã primeascã
Sfânta Euharistie)56, pilda smochinului neroditor, care se referã la
creştinul pãcãtos, pilda cu oaia cea rãtãcitã rostitã pentru creştinul
îndreptat57 etc.
d. Principiul interesului social este reliefat mai ales în Cuvânt la
Sfântul Nicolae, unde deplângând căderea Constantinopolului şi a
53
Cuvânt în Duminica a III-a a Postului, p. 64
54
Cuvânt în Duminica a XXX-a după Rusalii, p. 524
55
Cuvânt în Duminica dinaintea Naşterii Domnului, p. 560
56
Cuvânt în Duminica a XXVIII-a după Rusalii, p. 511 - 515
57
Cuvânt în Duminica dinaintea Naşterii Domnului, p. 556

9
Imperiului Bizantin creştin, dar şi starea de dezbinare a
conaţionalilor greci, îi îndeamnă la unitate şi dragoste58.
Inspirat de râvna Sfântului Vasile cel Mare, Ilie Miniat nu evitã
problemele sociale ale timpului, ci le abordeazã realist având ca
motivaţie de bazã iubirea creştinã, adevãrata caracteristicã a unui
creştin care vrea sã se mântuiascã.
e. Principiul temeinicităţii (durabilitãţii) se observă lesne în
strădania predicatorului de a prezenta şi adânci cu argumente
solide ideile temelor alese spre învăţătură. Este evident perceput în
predica lui Ilie Miniat tocmai pentru faptul că se inspiră din
izvoarele eterne şi neschimbabile ale Revelaţiei: Sfânta Scriptură şi
Sfânta Tradiţie. Ilie Miniat este un bun şi fin cunoscãtor al
Revelaţiei lãsate de Mântuitorul Iisus Hristos Bisericii. Citeazã din
cãrţile canonice şi necanonice ale Vechiului Testament (Facere,
Ieşire, Levitic, Numeri, Deuteronom, Judecãtori, Cartea lui Iosua
Navi, Regi, Iov, Psalmi, Pildele lui Solomon, Ecclesiast, Cântarea
Cântãrilor, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Osea, Mihea, Ioil,
Zaharia, Istoria Suzanei, Istoria omorârii balaurului şi a sfãrâmãrii
lui Bel etc.) şi din cele ale Noului Testament (Evangheliile dupã
Matei, Marcu, Luca şi Ioan, Faptele Apostolilor, Romani, 1,2
Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1,2, Tesaloniceni,
1,2 Timotei, Evrei, Iacov, 1 Ioan, Apocalipsã). Totodatã, aduce în
argumentaţia sa numele şi cuvintele unor Sfinţi Pãrinţi precum
Sfântul Ioan Hrisostomul (pe care l-a iubit foarte mult şi i-a studiat
opera îndeaproape), Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ambrozie de
Mediolan, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ioan Damaschinul,
Sf. Grigorie Teologul, Fericitul Augustin etc. Acest principiu
constituie el însuşi tema unui alt referat.
Esenţialul de reţinut este repetat şi prezentat de mai multe ori în
cadrul aceleiaşi cuvântări.

ÎNCHEIERE

58
Cuvânt la Sfântul Nicolae, p. 539 - 540

10
Cine citeşte cu atenţie cuvântările lui Ilie Miniat îşi dă seama că are în
faţă pe lângă un trăitor de excepţie, şi un mare tehnician al cuvântului
revelat, pe care îl cunoaşte în spiritul său. Principiile omiletice de bază
(teologice) constituie punctul de plecare al demersului său (omiletic). Le-am
enumerat pe parcursul acestei lucrări fără a avea pretenţia epuizării enunţării
şi exemplificării lor, scopul nostru fiind acela de a arăta că marele predicator
Ilie Miniat nu face abstracţie de fundamentele teologice şi ştiinţifice ale
disciplinei omiletice. El nu vine cu nimic nou, ci doar adânceşte în manierã
proprie ceea ce au adâncit predecesorii săi veacuri de-a rândul fără să
teoretizeze aceste principii. Reuşita activităţii sale predicatoriale constă,
printre altele, şi în faptul că a rămas între malurile Revelaţiei divine, fără a le
îndepărta sau apropia, iar Duhul Sfânt a lucrat tainic în sufletul
predicatorului Ilie Miniat dar şi în sufletul auditoriului, care l-a recunoscut
pe păstorul cel bun între destui năimiţi ai vremii.
Ilie Miniat a ţinut seama de normele fundamentale teologice perfect
acordabile legilor dezvoltãrii sufleteşti ale sufletului uman. A ţinut seama şi
de situaţia sufleteascã a pãstoriţilor sãi, cãrora le-a cunoscut viaţa, mediul şi
individualitatea psihologocã. A fost dãruit de Dumnezeu cu simţ intuitiv de
excepţie, cu simţ psihologic şi pedagogic ceea ce l-a ajutat sã se exprime în
mod clar şi concret. Fructificând aceste daruri în chip înţelept a insuflat
credincioşilor forţã de convingere şi i-a determinat la pragmatism religios şi
social. Le-a cultivat simţãmintele nobile fãrã a urmãri un scop material redus
doar la furnizarea de cunoştinţe. A folosit principiile omiletice nu în sine ci
în scopul atingerii idealului creştin, adicã sfinţenia la cât mai multe subiecte
umane.
Demersul sãu, experienţa sa pastoralã şi învãţãtoreascã constituie un
instrument deosebit celor care sunt rânduiţi în Bisericã sã transmitã cuvântul
lui Dumnezeu şi care trebuie sã cunoascã şi sã aprofundeze principiile
teologice şi omiletice pentru a nu cãdea în mrejele amatorismului,
improvizaţiei, superficialitãţii şi dezorientãrii.

11