Sunteți pe pagina 1din 4

Sfantul Clement Romanul

Viata.
Sfantul Clement, parinte apostolic aflat pe scaunul episcopal al Romei (sf sec. I - sec II),
se pare ca ar fi cunoscut personal pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. El este unul dintre
primii urmasi ai Sfantului Apostol Petru (dupa informatii de la Irineu), insa nu se poate
stabili cu certitudine cine era acesta. Din opera sa reiese ca a fost un iudeu elenist.
Despre moartea lui, Irineu nu precizeaza nimic, insa Eusebiu si Ieronim o pomenesc,
neprecizand ca a fost una martirica.
Opera.
Dintre toate operele puse sub numele Sfantului Clement, numai una este autentica, si
anume "Scrisoarea I catre Corinteni". Este o opera intinsa, pastrandu-se in limbile
greaca, latina, siriaca si copta. Numele acestuia nu se afla nici in introducere "Biserica
lui Dumnezeu cea care peregrineaza la Roma, catre Biserica lui Dumnezeu cea care
peregrineaza la Corint, celor numiti sfintiti in vointa lui Dumnezeu prin Domnul nostru
Iisus Hristos. Harul si pacea sa vi se inmulteasca de la Atotputernicul Dumnezeu, prin
Iisus Hristos". El e insa recunoscut ca autor al acesteia de unii istorici ca Eusebiu si
Ieronim si mai ales de episcopul Dionisie al Corintului (pe la 170), intr-o scrisoare
adresata episcopului Soter al Romei.
Motivul redactarii acestei scrisori catre corinteni au fost tulburarile iscate in comunitatea
crestina din Corint, de catre unii membri tineri, care au alungat din functie pe preoti.
Biserica din Roma intervine pentru a solutiona tulburarea (anuntata fiind de unii crestini
romani din Corint).
Cuprinsul - scrisoarea are doua parti si o recapitulare:
- partea intai da instructiuni si sfaturi generale (cap. 1-36); se critica aspru invidia si se
indeamna la practicarea virtutilor, mai ales a pocaintei in umilinta si a ascultarii,
intarindu-le cu exemple din istoria Vechiului Testament;
- partea a doua (cap. 37-61) atinge problema corinteana. Se vorbeste despre ierarhia
bisericeasca, subliniindu-se necesitatea supunerii catre autoritatile bisericesti si se
indeamna la dragoste reciproca. Cei care au provocat tulburarea sunt indemnati la
pocainta si supunere.
- recapitularea (cap. 62-65) - este o rezumare a cuprinsului scrisorii, o recomandare
pentru cei care o aduc si o speranta ca, la intoarcere, i se va aduce vestea restabilirii
linistii bisericesti la Corint.
Doctrina.

1. Problema primatului papal: invatatii si patrologii romano-catolici vad in Scrisoarea


Sfantului Clement un document de o importanta exceptionala in sustinerea primatului
papal. Interventia episcopului Romei in treburile Bisericii din Corint fiind interpretata prin
admiterea primatului juridic si spiritual al acestui episcop peste toate Bisericile crestine.
Este insa de luat in seama faptul ca nici un autor vechi care cunoaste aceasta Scrisoare
sau se ocupa de ea, nu atribuie autorului ei calitatea pe care i-o atribuie catolicii
moderni. De asemena, daca scrisoarea ar fi avut o asemenea greutata, nu ar fi fost
posibil ca episcopul Romei sa nu-si spuna numele in aceasta. Discretia aceasta a papei
Clement ne da de gandit.
2. Ierarhia - tema centrala - e subliniata in mod deosebit. Ea e alcatuita din episcopi si
diaconi. Episcopii sunt cuprinsi uneori si sub denumirea de presbiteri (44, 5 si 57,1).
Ierarhia bisericeasca are o autoritate indiscutabila, fiind de origine divina.
3. Unele capitole trebuiesc tratate in parte: cap. 20 - descrie ordinea, frumusetea si
finalitatea lumii; cap. 24 - trateaza despre invierea mortilor, folosindsi o seama de
analogii (intre ele - scurta prezentare a pasarii Phoenix); cap. 59-61, 3 - o minunata
rugaciune de multumire.
Pe seama lui clement s-a pus uneori si o "a doua Scrisoare catre Corinteni", despre
care Eusebiu zice ca cei vechi nu o foloseau, iar Ieronim afirma ca-i contestau
autenticitatea.
Tot lui i s-au mai atribuit si alte "doua Scrisori catre Fecioare" care, in realitate, sunt o
singura scrisoare adresata ascetilor (fara deosebire de gen). E redactata in sec. III de o
persoana cu experienta duhovniceasca. Lucrarea combate traiul in comun al barbatilor
si al femeilor duhovnicesti in afara casatoriei.
"Pseudoclemetinele" reprezinta o alta opera neautentica, dar de mare rasunet in vremei
ei. Are forma de roman (apostolic), in el povestindu-se calatoriile Sfantului Petru,
controversele sale cu Simon Magul si convertirea lui Clement. Clement povesteste ceea
ce a vazut si experiat,ca insotitor al Sfantului Petru.
Sfantul Ignatie al Antiohiei
Viata.
Ignatie este considerat ca fiind "unul din caracterele cele mai originale ale Bisericii
primare". Toate informatiile despre el provin din cele "sapte scrisori" autentice ale sale
(certificate de Irineu, Origen, Eusebiu si Ieronim). Ne este descris pe larg, in trasaturi de
foc, ceea ce a facut ca numele sau de Ignatie sa fie derivat din cuvantul latin "ignis"
(foc). In toate formulele de adresare din introducerile celor sapte scrisori, el se numeste
"Teoforul". Sfantul Ignatie a fost al treilea episcop al Antiohiei (daca Petru a fost primul)
sau al doilea (daca Evodiu a fost primul). Martiriul Sfantului Ignatie este un lucru cert, el
fiind condamnat sa fie sfasiat de fiare si, de la Antiohia la Roma, a mers sub escorta a

10 soldati - numiti de el "leoparzi" (Romani, V, 1). Spre Roma, a mers parte pe mare,
parte pe uscat (prin Asia Mica si prin Europa).
Cu ocazia acestui drum si-a redactat si scrisorile sale. S-a oprit la Smirna, unde a fost
oaspetele Sfantului Policarp si unde a primit delegatiile si episcopii Bisericilor din Efes,
Magnesia (pe Meandur si Tralli) carora, la despartire, le-a dat o scrisoare de multumire
si de sfaturi adresate comunitatilor lor. Tot de aici, el scrie si crestinilor din Roma, pentru
a-i ruga sa nu intervina la autoritati spre a-1 salva de la moarte. La Troada afla vestea
fericita a incetarii persecutiei in Biserica Antiohiei; tot de aici trimitand scrisori crestinilor
din Filadelfia, celor din Smirna si lui Policarp insusi. A traversat apoi Macedonia (pe via
Ignatia), pana la Dyrrachium (Durazzo), trecand pnn Filipi si Tesalonic. Filipenii l-au
primit cu multa dragoste, scriind antiohienilor prin Sfantul Policarp si rugandu-l pe
acesta sa le trimita scrisorile Sfantului Ignatie, pe care le avea. Aceasta cerere a
provocat scrisoarea Sfantului Policarp catre filipeni.
Dupa relatarea antiohiana, Sfantul Ignatie a suferit moartea prin fiare (animale) in
amfiteatru, catre sfarsitul spectacolelor date de Traian in cinstea victoriei acestuia
impotriva dacilor (apectacolele tinand un an - 107). Din trupul sau n-au ramas decat
oasele cele mai tari, pe care crestinii, ridicandu-le, le-au dus in Antiohia, unde ele au
primit inca de la inceput un adevarat cult.
Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Ignatie la 20 decembrie, iar cea catolica la 1
februarie.
Opera.
Sfantului Ignatie i s-au atribuit mai multe opere decat a scris aceste in realitate.
Autentice
sunt.
numai
cele
sapte
scrisori
adresate:
1.
efesenilor
2.
magnesienilor
3.
trallienilor
4.
romanilor
5.
filadelfienilor
6.
smirnenilor
7. Sfantului Policarp.
Autenticitatea acestor opere e garantata de scrisoarea Sfantului Policarp catre filipeni,
de Eusebiu si de Ieronim.
Doctrina.
Hristologia - centru al teologiei ignatiene; Hristos, pe care el tine sa-L fereasca, in
Biserica, de fiarele eretice, de ierburile diavolului, de plantele parazite si de imputiciunile
diavolului, care sunt ereziile.

Hristos, Cel din afara timpului si invizibil, S-a facut pentru noi vizibil. El, Cel ce nu putea
fi niciodata atins si era nepatimitor, S-a facut patimitor, suferind in tot chipul pentru noi.
Hristos este Marele Preot, mai presus de toti preotii (si ei sunt buni). Lui I s-au
incredintat sfintele sfintilor, singurul Caruia I s-au descoperit cele ascunse ale lui
Dumnezeu. Hristos este usa Tatalui prin care intra Avraam, Isaac, Iacob, profetii,
Apostolii si Biserica. Toate acestea sunt spre unirea cu Dumnezeu.
Sfanta Euharistie - doctrina nemuririi, antidotul de a scapa de moarte si de a trai vesnic
in Hristos. Euharistia este trupul Mantuitorului Hristos, trup care a suferit pentru
pacatele noastre si pe care Tatal, in bunatatea Lui, L-a inviat.
Biserica - este numita altar. Ignatie intrebuinteaza, pentru prima data in istoria literaturii
crestine, expresia de "Biserica universala" (katholiki Ekklisia). Biserica universala care
se afla acolo unde e Hristos.
Ierarhia bisericeasca - prezentata precis si amanuntit. Comunitatile sunt conduse de
cate un episcop si episcopii sunt asezati pana la marginile pamantului. Fara episcop nu
se poate face nimic, cu toate ca el nu concentreaza in sine exclusiv intreaga ierarhie si
intreaga Biserica. Sfantul Ignatie precizeaza: "Va indemn, straduiti-va sa faceti totul in
acelasi gand cu Dumnezeu, sub presedintia episcopului in locul lui Dumnezeu si a
preotilor in locul colegiului apostolic si a diaconilor foarte dulci mie si carora li s-a
incredintat slujirea lui lisus Hristos". Este o viata de obste in care toate sunt impreuna si
toate se fac impreuna. Sfantul Ignatie recomanda Sfantului Policarp: "colaborati unii cu
altii, luptati impreuna, mergeti impreuna, suferiti impreuna, dormiti impreuna, sculati-va
impreuna, ca iconomi, asistenti si slujitori ai lui Dumnezeu".
Sclavii - sunt tratati cu dulceata. In Biserica lui Hristos, toti suntem egali, insa cu acest
gand, ei sa nu se ingamfe, ci sa slujeasca slavei lui Dumnezeu, pentru ca sa obtina de
la Acesta o libertate mai mare. Ei sa nu doreasca a fi eliberati cu bani din fondul comun,
ca sa nu ajunga sclavi ai poftei.