Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Martirii din Dobrogea . Niculițel; Zotikos, Attalos, Kamasis, Phillipos; Sf. / Chril, Chindeu
și Tasius/Dasius (+304/ persecuția lui Diocleian) (descoperiți în 1971); Sf. Emilian de
la Durostorum (18 iulie 362;
Parinții dobrogeni, în frunte cu Teotim, Ioan Cassian, Dionisie cel Mic (Exiguus), Ioan
Maxenţiu, Petru, etc., au lăsat opere scrise în limba latină, marcînd începutul unei lumi
şi literaturi noi. Aceste opere exprimă procesul de formare al spiritualităţii daco-
romane. Aprecierile elogioase şi din Răsărit şi din Apus la adresa acestor scrieri
confirmă deosebita lor valoare.
1. Aşezămintele chinoviale şi despre remediul celor opt păcate principale (12 cărţi)
Primele 4 cărți cuprinde date privind organizarea mănăstirilor chinoviale din Palestina și
Egipt (noviciatul, regulile de viață mănăstirească, îmbrăcămintea, orele de rugăciune); în
celălalte descrie cel opt vicii care amenință pe monahi: lăcomia pântecului, desfrînarea,
arghirofilia, mînia, tristeţea, trîndăvia, slava deşartă şi mîndria.
Totodată Sf. Ioan Casian arată și care sunt remediile; Primele privesc trupul, celelalte
sufletul; ultimile două sunt și cele mai periculoase întrucât îl pândesc pe cel ce crede că a
atins desăvârșirea; slava deșartă și mândria.
2. Collaţiuni sau Convorbiri cu părinţii, în 24 de cărţi, operă capitală şi mult elogiată de-a
lungul secolelor.
24 de convorbiri ale Sf. Casian și ale Sf. Gherman, cu monahi celebri din Egipt despre
lumea interioară și tainică a monahului, despre calea și mijloacele care duc la desăvârșire;
despre contemplație, asceză și experirea mistică a tainelor divine, despre scopul vieții,
despre deosebirea spiritelor, despre puterile cele rele, despre pofte și renunțări, despre
rugăciune și har (grație), despre feciorie, despre interpretarea Sfintei Scripturi.
În privința hristologiei susține că în Iisus Hristos sunt două firi, care își comunică între ele
însușirile proprii (communicatio idiomatum); Fecioara Maria este Născătoare de Dumezeu
(Theotokos). Respinge erzia lui Nestorie, lucru pentru care pune nestorianismul în legătură
cu alte erzeii: ebionismul, marcionismul, meniheismul și pelagianismul, considerat ca izvor
la nestorianismului.
1. Opera sa este eminamente una ascetică, dar conține și teme ale adevărului de
credință: Combate nestorianismul și mai ales pelagianismul (Pelagius 360-418 ascet
și moralist britanic – refuză predestinația și accentuiază voința liberă / libertatea
deplină a omului față de păcat.
2. Fericitul Augustin considera că harul poate mântui pe om. În a XIII-a convorbire
Cassain pune problema – raportului din harul dumnezeiesc și libertatea umană, dacă
omul trebuie să participe la mântuirea sa. Cassian considera că Dumnezeu vine cu
ajutorul Său total acolo unde vede o scânteie de bunăvoință din partea omului. Deci
pt. El harul și colaborează cu libertatea omului (sinergism). A fost acuzat de
Semipelagianism.
3. Despre Mântuitorul crede că este o singură Persoană și cele două naturi/ firi și
comunică între ele însușirile (communicatio idiomatum);
4. Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Ioan Cassian doreşte
desăvîrşirea pentru el şi fraţii săi şi pune totul sub girul experienţei. El e unul din cei
mai gustaţi autori de filocalie, apreciat cu elogii de Fotie în Răsărit, de Ghenadie de
Marsilia, Cassiodor şi alţii în Apus.
N.B. Mintea omului care dorește să se unească cu Dumnezeu prin rugăciune trebuie
să părăsească tot ceea ce este fie sensibil, fie inteligibil.
N.B. Lucrarea pedagogului, a îndrumătorului spritual sau a preotului duhovnic este de
o noblețe specială și responsabilitate aparte. Tocmai de aceea acestora li se cer calități
morale și intelectuale specifice misiunii la care sunt chemați. Părinte duhovnicesc al
altora nu poate fi decât cel care a devenit el însuși duhovnicesc.
N.B.Viața spirituală a omului sau mai bine-zis urcușul duhvonicesc cuprinde două părți:
prima parte e numită de sfinții părinți partea practică sau activă, iar cea de-a doua e
numită partea contemplative, cunoscută și ca îndumnezeire a omului. Cel care
experiază faza practică se numește și făptuitor (praktikos), pe când cel din faza
contemplativă se numește văzător sau privitor (theoretikos).
N.B. Părinții Bisericii ne-au arătat că există mai multe metode de interpretare ale Sfintei
Scripturi: metoda istorico-literală (critică), metoda alegorică sau tipologică, metoda
tropologică sau morală și metoda anagogică sau mistică. . Așadar, cele patru figuri,
dacă vrem, le reducem la una singură, încât unul și același Ierusalim să se poată
înțelege prin patru feluri: istoric este oraș al iudeilor, alegoric este Biserica lui Hristos,
anagogic cetatea cerească a lui Dumnezeu, aceea «care este mama noastră a tuturor»
(Galateni 4, 25), iar tropologic sufletul omului, care adesea este lăudat sau mustrat de
Domnul cu acest nume.
3. S-a născut în Scytia Minor / Dobrogea, după propria mărturie și după cea a istoricului
Cassidor.
4. A primit o educație teologică aleasă la una din mănăstirile dobrogene sau poate la una
dinșcolile timpului. La o dată necunoscută pleacă, asemenea lui Ioan Cassian în
Orient, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre Constantinopol, iar în anul 496/7 să
ajungă la Roma, la puțin timp după moartea papei Ghelasie I (492-496).
5. A slujit sub 10 Papi
6. Datorită vastei lui culturi teologice și filologice (cunoștea latina și greaca) va primi
responsabilității privind arhiva pontificală, pe care o reorganizează total.
7. A predat cursuri de dialectică la Universitatea din Vivarium, împreună cu Cassiodor și
a editat Decretalele Pontificale.
8. A tradus din greacă în latină canoanele primelor 4 sinoade ecumenice. Prin adunarea
canoanelor sinodale și conciliare în colecții, a devenit întemeietorul dreptului canonic
apusean.
9. El a revizuit și a adunat canoanele sinodale în trei colecții.
Opera
Opera
După conţinut scrierile acestea se pot împărţi în două categorii: unele, cu preocupări
catehetice, didactice, prin care autorul făcea cunoscută învăţătura creştină
catehumenilor săi sau întărea această învăţătură apărând-o de rătăcirile ereticilor şi
de superstiţiile păgânilor; altele, cu conţinut practic, privind viaţa liturgică a comunităţii
creştine: participarea la slujbe, atitudinea în timpul serviciului divin, cântarea în comun,
ţinuta vestimentară etc.
Cartea a V-a – Despre Simbolul Credinței: cea mai veche și mai interesantă tâlcuire a
Simbolului apostolic. Dependentă în parte de Catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului.
Îndeamnă pe catehumeni la lepădarea de Satana și de toate viciile (beții, desfrânări,
hoții etc.). Este un manual catehetic care poate fi și astăzi folosit de cateheți.
5. Te Deum. Autenticitate este încă discutabilă. Unii cred că e lui Niceta, alți cred că îi
aprține Sf. Ambrozie al Milanului, ori F. Augustin. Toți aceștia au scris imne în metru
ritmic, Sf. Niceta a scris în proză ritmică. Alt argument: din tratatul său Te deum, dar și
din De palsmodiae bono reise concordanța dintre fond și formă cu toate celalate opere.
Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm: un imn de preamărire a lui Dumnezeu, scris în limba
latină, în proză ritmică, răspândit în secolele al IV-lea şi al V-lea, iar astăzi cunoscut de
întreaga creştinătate.
La început a avut 3 strofe. Imnul Te Deum cuprinde trei părţi: o laudă a Tatălui, o
mărturisire a Sfintei Treimi şi o invocare a Fiului .În slavoneşte a apărut la sfârşitul
Psaltirii în versuri a mitropolitului Dosoftei, fiind atribuită altor autori.
OPERA
Ingerii sunt împărțiți în trei ceruri a câte trei cete : I. Heruvimi ; Serafimi ; Tronuri ; II.
Domnii, Puteri, Stăpâniri ; III. Principii/Începătorii (arhai), Arhangheli, Îngeri.
2. Despre Numirile Divine : explică numele divine din Sfânta Scriptură și arată ce se
poate deduce din ele despre ființa lui Dumnezeu. Aceste nume nu explică ființa lui
Dumnezeu, ci sunt doar atribute.
Dumnezeu nu poate fi cunoscut după natura sa (incognoscibilitatea lui Dumnezeu),
nici calitățile Sale nu pot fi deplin cuprinse de noțiuni omenești ; mai sigure sunt
afirmațiile negative (apofatice) despre Dumnezeu, decât cele pozitive (catafatice).
Accentuează unitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este definit ca bunătate, lumină,
putere, frumusețe, dragoste, ființă, viață, înțelepciune, unul etc.
N. B. Rugăciune e necesară pentru cunoașterea lui Dumnezeu.
4. 10 Epistole: 4 Către Gaius; Către Dorotei Liturgul (Diaconul); Către Sosipatru Liturgul ;
Către Policarp Ierarhul; Către Demofil Terapeutul; Către Tit Ierarhul; Către Ioan
Teologul Apostolul și Evanghelistul.
DOCTRINA
5. Puterile și energiile divine nu sunt emanații ale naturii divine, ci un alt mod prin care
Dumnezeu se manifestă în creație. Energiile nu sunt efecte ale Cauzei dumnezeiești;
ele nu sunt create.
6. Viața cea nouă ne este dată de Sfintele Taine. În Biserică diviziunea ivită prin cădere
este învinsă. Uniți cu Hristos, noi suntem uniți cu îngerii și suntem chemați la
împreună-lucrare (sinergeia) cu Dumnezeu.
8. În ceea ce privește hristologia Sf. Dionisie nu este foarte bine structurată, întrucât ea
apare în mijlocul disputelor histologice din veacul V și începutul celui de al VI-lea.
Există însă elemente care o deosebesc de doctrina monofizită.
9. În Iisus Hristos nu se poate vorbi nici numai de o lucrare dumnezeiască, nici de una
exclusiv umană, ci de o lucrarea a Dumnezeului făcut om.
10. A doua Taina este Euharistia – Taina Tainelor; Ea se mai numește și synaxis/koinonia.
După Euharistie este amintită Taina Mirului.
Opera
Sf. Maxim a fost un gânditor profiund și savant. A adâncit marile probleme dogmatice:
hristologice, soteriologice, exegetice, biblice, morale, liturgice.
Un teolog mistic – l-a avut ca model pe Sf. Dionisie Areopagitul/ l-a continuat
(Mystagogia) și l-a întrecut.
În teologia dogmatică l-a urmat pe Grigorie Teologul și pe Leonțiu de Bizanț
Dogmatice:
Patristice
1. Despre operele Sfântului Dionisie Areopagitul (scolii);
2. Despre diverse pasagii dificile din Sfinâii Părinți Dionisie și Grigorie Teologul
Jean Claude Larchet crede că nu e convenabilă această împărțire pe genuri, „pare artificilă”
și e „puțin potrivită” opereleor Sf. Maxim, care aparțin deodat mai multor genuri.
Doctrina
8. Unitatea acestor logoi se realizează în și prin Logos, Cuvântul lui Dumnezeu, care este
principiul și finalitatea tuturor.
10. Sf. Maxim are o viziune profund dinamică despre univers și despre făturile create, toate
fiind animate odată cu venirea lor la existență de o mișcare care le îndreaptă spre
Dumnezeu, pentru a-și afla în el împlinirea/desăvârșirea. Mișcare este un dar
providențial al lui Dumnezeu pentru făturile sale pentru a permite desăvârșirea și
împlinirea lor. Pentru făturile raționale mișcarea este calea de a pune în lucrare
libertatea. Distanța care le separă de Dumnezeu devine așadar spatiu de manifestare
a libertății și împlinirii lor spirituale.
11. Antropologia
A) suflet și trup; cele două elemente ale ființei umane vin la existență în același timp. Sf.
Maxim desființează teoria preexistenței sufletului și pe cea a preexistenței trupului, precum
și credința greșită în metempsihoză. Sf. Maxim precizează clar statutul embrionului, care
este de la bun început persoană umană.
B). Logos-ul firii umane este ceea ce o definiște pe aceasta potrivit planului dumnezeiesc,
așa cum a fost ea gândită și voită de Dumnezeu mai înainte de veci, așa cum a făcut-o
12. Natură și ipostas: noțiunea de natură se raportează la universal, la gen, la specie și
definiește ceea ce este comun tuturor făpturilor individuale si este astfel identică cu
noțiunea de ființă (οὐσια).
Ipostasul (υπότασις) sau persoana (πρόσωτον) se raportează la făpturile individuale;
Ipostasul arată cine este ființa.
13. Voința și liberul arbitru. Voința naturală: o putere doritoare a ceea ce există prin fire,
deci ca o dorință rațională, ceea ce înseamnă ca e a nu poate dori ceva contrar firii sau
ceva rău. In schimb voința gnomică este pornirea și mișcarea gândului sepre ambele
părți, spre bine sau rău. Voința gnomică se întemeiază pe gnome sau pe dispoziția de a
voi. Prin voința gnomică persoana își manifestă dispoziția spre bine sau spre rău, spre
virtute sau spre păcat, în acord cu logos-ul firi sale sau împotriva Lui.
14. Logos și tropos : Potrivit dispoziței de a voi și libertății alegerii sale persoana poate să
existe conform (în acord) logod-ului firii sale, poate sau nu urma mișcarea către
Dumnezeu; poate să se folosească de puterile sale conform firii sau contrar acesteia.
15. Chip și asemănare
a) Întrupare și îndumnezeire. Sarkosis/întrupare - Theosis (îndumnezeire): Dumnezeu s-
a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască. Tema centrală urcușul duhovnicesc al
omului spre îndumnezeire. Hristos s-a făcut om având întreaga natură umană; Hristos:
natură (firea) divină + natură (firea)omenească; dublă voința și dublă energie - divină și
omenească.
b) Viața lăuntrică a omului. Tema urcușul (anabasis) omului spre îndumnezeire. Urcușul
acesta presupune:1.Curățirea de patimi; 2. cunoașterea în Duh a rațiunilor lumii, primele
două trepte ce o anticipează pe ultima; 3. unirea omului cu Dumnezeu și contemplarea în
lumina lui directă a tuturor rațiunilor lucrurilor. Indumnezirea prin Sf. Taine – omul devine
fătură nouă, care trăiește în Hristos. Biserica ca pe un edificiu împărțit în trei părți: Spiritului
îi corespunde altarul; sufletului – sanctuarul; trupului – naosul. Deci, omul este o Biserică
în lume, iar Biserica este omul universal, numit și makro-anthropos.
S-a născut în anul 306 în localitatea Nisibi situată pe râul Daisan, astăzi localitatea
se află în Turcia
Se pare că l-a însoțit pe episcopul Iacob la Sinodul I Ecumenic, care l-a hirotonit în
treapta de diacon (așa va rămâne toată viața).
Efrem se retrage la Edessa, unde va înființa celebra școală de teologie, Școala de la
Edessa sau „Școala persană”, ce avea la bază pricipiile școlii antiohiene.
Multe din imne și opere aparțin perioadei petrecute la Edessa.
Traia ca anahoretii si se hrănea cu pâine de orz și cu legume uscate, nu bea decât
apă și era foarte slăbit. Avea talia mică; era îmbrăcat sărăcăcios, pleșuv și fără
barbă.
A călătorit în Egipt pentru a cunoaște nevoințele monahilor din pustiul Egiptului. A
trecut apoi la Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf. Vasile. A trecut la cele
veșnici la 9 iunie 373. Pomenit la 28 ianuarie.
Opera
A scris numai în limba siriacă în proză și în versuri. Lucrările lui pot fi împărțite în
exegetice, dogmatice și polemice, morale și ascetice.
Comentariu la Cartea Facerii, la Pentateuh, Judecători, Regi, Iov, Profeți. Scrieri în
versuri.
Lucrări dogmatice și polemice: 56 de discursuri împotriva lui Bardesanes, Marcion și
Mani; 80 de tratate impotriva scormonitorilor (sofisme ariene); 4 imne împotriva lui
Iulian Apostatul.
Lucări morale și ascetice : Despre pocăință; Despre feciorie; Despre rugăciune.
Are o serie de omilii, ceea ce-l arataă ca mare predicator: Omilii exegetice și
parenetice; Discursuri asupra Mântuitorului Hristos; Despre Fecioara Maria
Doctrina :
A vorbit despre: sfințirea Duminicii, facerea semnului sfintei Cruci, post, castitate, îngerul
păzitor (îl are fiecare om și popor ca ajutor spre bine), sărbătorirea martirilor, invocarea
sfinților, venerarea relicvelor, rugăciuni pentru cei morți.
1. Cunoașterea lui Dumnezeu. În centrul teologiei sale stă viata creștină, traită după voia
lui Dumnezeu cu El și cu semenii, în perspectiva dobândirii vieții veșnice și a nemuririi.
„De voiesti sa afli viața, ține în tine credința și smerenia" ; concepută ca un drum,
cunoaște o anumită gradualitate, momente de oprire, căi greșite, care nu duc la
adevărata cunoaștere. Primul izvor de inspirație pentru Isaac este Scriptura. Ea e
hrana singuraticului și a oricărui creștin. El îndemnă la a medita și citi Scripturile.
Rugăciunea este începutul lecturii și cheia înțelegerii Scripturii.
2. O altă cale de cunoaștere este Crucea lui Hristos; răstignirea omului, ca participare la
crucea Mântuitorului. Contemplarea crucii nu e operă pur intelectuală, ci credinciosul
trebuie să intre în mișcarea reală de moarte și înviere; contemplarea crucii în viziunea
Sf. Isaac înseamnă „răstignirea trupului și răstignirea intelectului”. Contemplarea e
simțirea tainelor dumnezeiști ascunse în cuvintele Scripturii. Termenul pe care-l
folosește Sf. Isaac pentru contemplare este theoria (vedere) Contemplarea este
cunoașterea duhovnicească a lucrurilor.
3. Taina lui Dumnezeu și taina omului : Dumnezeu poate fi cunoscut meditând la
alcătuirea și sopul universului. Creația, mântuirea și recapitularea, făgăduite se
Scripturi, descoperă chipul lui Dumnezeu, care este bunătate, iubire și înțelepciune.
„că Dumnezeu a făcut lumea acesta dintr-un singur motiv, ca să facă cunoscută lumii
iubirea Sa, pentru ca iubirea noastră sporită, atunci când află aceasta, să ne facă robi
iubirii Lui.
4. Sf. Isaac face frecvent referire și la lucrarea Duhului Sfânt pentru creație, dar mai ales
în interiorul omului. În sadiul vieții duhovnicești Duhul are funcția de „învățător lăuntric”:
5. Asceză și luptă duhovnicească. Lupta duhovnicească este un element constitutiv al
vieții creștine. Îndreptarea este rodul credinței. Ascetul trebuie să aibă credința că nu
el lucrează ci Dumnezeu însuși. Harul vine de la Dumnezu. Practicile ascetice nu sunt
un simplu ansamblu de metode pentru a ajunge la purificare, ci sunt o cale a credinței,
pentru care dimensiunea contemplativă este esențială. Lupta și harul se împletesc în
lucrarea ascetică, ambele fac parte din viața credinciosului (singuraticului). Alte
instrumente ascetice: singurătate, liniștirea, ca dimensiune interioară, numită de Isaac
și odihnă.
Opera
Opere polemice.
1. Trei cuvântări către cei ce resping sfintele icoane: o lucrare originală, reprezentând cea mai
bună apologie a cultului icoanelor care s-a scris în decursul istoriei bisericești. Arată că
Dumnezeu poate fi reprezentat în icoane din momentul întrupării. Face distincție între cultul
divin și cultul sfinților/ Sfânta Fecioară, sfinții și îngerii care au apărut sub formă omenească
pot fi reprezentați în icoane. La fel se cuvine crucii, evangheliei, altarului. Venerarea se dă
chipului, nu lemnului sau altui material, din care sunt făcute icoanle. Au și o valoare educativă,
ăci servesc drept carte pentru neștiutorii de carte;
2. Contra maniheilor.
3. O mărturisire de credință pe scurt.
4. Un catehism sub formă de ntrebări și răspunsuri.
Opere Dogmatice
1. Izvorul cunoștinței;
Partea I: ontologie și teorie a cunoașterii bazată pe cele 10 teorii ale lui Aristotel, intitulată și
Dialectica.
Partea II este o istorie a ereziilor și este intitulată Despre erezii.
Partea a treia este intitulată Expunere exactă a credinței ortodoxe (sau Dogmatica).
Lucrarea are următorul conținut: I. Dumnezeu în Sine; II. Dumnezeu Creatorul, despre îngeri
și demoni, despre natura văzută, despre rău, despre om, Despre Providență; III. Dumnezeu
Mântuitorul; IV. Dumnezeu Sfințitorul, în special despre însușirile lui Dumnezeu și despre
Sfânta Treime, crearea lumii (nevăzute, văzute), despre crearea omnului, Întruparea Fiului lui
Dumnezeu, Învierea și Înălțarea Lui, credința, canonul Sfintei Scripturi, Botezul Euharistia,
cultul sfinților, moaștelor și icoanelor, sfârșitul lumii.
Opere moral-ascetice
1. Sfintele paralele: texte din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți ai Bisericii; 3 părți: Despre
Dumnezeu și cele dumnezeiești; Despre om și cele omenești; Despre virtuți și vicii.
2.Despre posturi,
3.Despre cel opt păcate capitale;
4. Despre virtuți și vicii.
Opere Oratorice
1.Avem 13 omilii: despre Preasfânta Maria, Schimbarea la față, Smochinul uscat; Sâmbăta
Mare.
Liturgice
Imne:
1.Canoanele Utreniilor din Sărbătorile Domnului și ale Născătoarei de Dumnezeu (Paști,
Înlățare Crăciun).
Doctrina
Opera dogmatică a Sf. Ioan Damaschinul nu e o creație nouă, ci rezumă teologia secolelor
anterioare.
1.Triadologia lui este tributară Părinților Capadocieni (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul
și Sf. Grigorie de Nyssa).
2. Hristologia lui se aseamănă cu cea a Sf. Chiril al Alexandriei – „o fire întrupată” a Cuvântului.
Prin aceasta Sfântul Ioan exprimă realitatea întrupării Cuvântului. Cuvântul lui Dumnezeu la
întrupare nu a asumat o natură umană abstractă, ci pe cea a unei persoane concrete,
enipostaziată în Fiul.
3. Antropologia – Sf. Ioan afirmă că omul că omul a fost creat pentru a progresa în comuniune
cu Dumnezeu. Adam era în stare de „îndumnezeire” prin relație cu Dumnezeu. Această relație
era izvorul nemuririi, căci Adam nu era nemuritor prin fire, ci prin har. Omul avea însă misiunea
de a discerne între bine și rău. Consecința păcatului a fost că sufletul s-a supus trupului, sediu
al patimilor și al stricăciunii.
4. Sf. Taine – Sf. Ioan acordă o importanță deosebită Botezului și Euharistiei, fără a neglija
celelalte taine. Botezul nu se săvârșește decât o singură dată. Invocarea Sf. Treimi este
absolut necesară. Cele trei scufundări în apă simbolizează cele trei zile cât Hristos a stat în
mormânt. În ceea ce privește Euharistia, Sf. Ioan subliniază prezența reală a lui Hristos în
pâine și vin, care devin Trupul și Sângele lui Hristos
5. Iconologia - Sf. Ioan este primul teolog care a oferit o sinteză a teologiei icoanei. Noțiunea
de chip are mai multe sensuri. Chipul este o asemănare care exprimă un model anume,
deosebindu-se prin ceva de acel model. Ideea principală este aceaa de participare. În Iisus
Hristos, materia însăși a fost sfințită, trupul Său material, fiind sfințit, real, prin unirea ipostatică
cu Logosul divin.
El face distincție între adorare (latreia), care se datorează numai lui Dumnezeu și venerare
(proskynesis), care se aduce numai sfinților (Feciaorei Maria i se aduce supravenerare).