Părinți străromâni- sec IV-V d HR).

Sfântul Ioan Casian

 Creștinismul a pătruns relativ repede în Dobrogea – vezi misiunea Sf. Ap. Andrei în
Scythia Minor / Μικρα Σκυθια / Dobrogea de azi.
 Prima scriere patristică pe teritoriul dacic este Pătimirea Sfântului Sava Gotul
(Scrisoarea Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia.
 Epistola Sf. Vasile cel Mare din 373-374 (nr.155) prin care solicită să i se trimită de la
noi moaște de martiri.
 Epistola Sf. Vasile cel Mare, nr. 164 – confrimă primirea Epistolei Bisericii din Gothia
și Epistola personală a episcopului Bretanion, trimise odată cu moaștele Sf. Sava.
 Epistola Sf. Vasile cel Mare, nr. 165 – este a treia epistolă trimisă de Sf. Vasile în dacia
Pontică în legătură cu martirii creștini din aceste părți.
 Sf. Teotim I, episcopul Tomisului (385/390- episcop) și călugării sciți. Fericitul Ieronim
notează în lucrarea sa De viris illustribus (131) că în anul 392 Sf. Teotim era arhipăstor
la Tomis cu o deosebită aplecare spre activități literare și patristice; el notează că
Teotim „a publicat în formă de dialog și în stilul vechii elocințe opere scurte și
comatice”.
 Istoricul Sozomen spune ca Teotim era „scit de neam”
 Un fragment din operele sale îl găsim la Sf. Ioan Damaschin în opera „Sacra Parallela
– Sfintele Paralele”, din care reiese că a scris o Omilie la Evanghelia după Sf. Apostol
Matei V, 23
 Putem afirma astfel că el este autorul primei filocalii românești.

 Martirii din Dobrogea . Niculițel; Zotikos, Attalos, Kamasis, Phillipos; Sf. / Chril, Chindeu
și Tasius/Dasius (+304/ persecuția lui Diocleian) (descoperiți în 1971); Sf. Emilian de
la Durostorum (18 iulie 362;

 Parinții dobrogeni, în frunte cu Teotim, Ioan Cassian, Dionisie cel Mic (Exiguus), Ioan
Maxenţiu, Petru, etc., au lăsat opere scrise în limba latină, marcînd începutul unei lumi
şi literaturi noi. Aceste opere exprimă procesul de formare al spiritualităţii daco-
romane. Aprecierile elogioase şi din Răsărit şi din Apus la adresa acestor scrieri
confirmă deosebita lor valoare.

 Calificativul de „străromâni” şi secolelor IV-VI, în care se poate vorbi de o populaţie cu

caracteristici de limbă, gîndire şi forme de manifestare diferite atît de acelea ale
romanilor, cît şi de acelea ale geto-dacilor.

SFÂNTUL IOAN CASSIAN (360-435) (pomenit la 29

februarie/28 februarie când nu e an bisect) : Părintele literaturii
duhovnicești apusene
 Născut pe la 360 în Scythia Minor, din părinţi creştini înstăriți.
 A făcut şcoală undeva într-un oraş de pe ţărmul Pontului Euxin şi a plecat în Palestin;
aici a stat 2 ani; se pare ca a vizitat și alte comunități mănăstirești din Palestina, Siria
și Mesopotamia, împreună cu Sf. Gherman.
 Va trece apoi în Egipt, unde a stat circa 15-20 de ani; A fost impresionat de convorbirile
duhovnicești ale monahilor.
 Marele istoric al spiritualității H. Brémond consideră aceste convorbiri duhovnicești o
adevărată universitate a pustiei.
  De aici Cassian și Gherman vor veni la Constantinopol, unde au cunoscut pe Ioan
Gură de Aur, care l-a hirotonit pe Cassian diacon, iar pe Gherman preot.
 Ajunge spre Marsilia în sudul Galliei, Franţa de azi, unde a întemeiat două aşezăminte
chinoviale: unul de bărbaţi şi altul de femei, pe care le-a condus pînă la sfîrşitul vieţii
şi cărora le-a dat reguli de vieţuire.

Ioan Cassian a scris trei opere:

1. Aşezămintele chinoviale şi despre remediul celor opt păcate principale (12 cărţi)

Primele 4 cărți cuprinde date privind organizarea mănăstirilor chinoviale din Palestina și
Egipt (noviciatul, regulile de viață mănăstirească, îmbrăcămintea, orele de rugăciune); în
celălalte descrie cel opt vicii care amenință pe monahi: lăcomia pântecului, desfrînarea,
arghirofilia, mînia, tristeţea, trîndăvia, slava deşartă şi mîndria.

Totodată Sf. Ioan Casian arată și care sunt remediile; Primele privesc trupul, celelalte
sufletul; ultimile două sunt și cele mai periculoase întrucât îl pândesc pe cel ce crede că a
atins desăvârșirea; slava deșartă și mândria.

2. Collaţiuni sau Convorbiri cu părinţii, în 24 de cărţi, operă capitală şi mult elogiată de-a
lungul secolelor.

24 de convorbiri ale Sf. Casian și ale Sf. Gherman, cu monahi celebri din Egipt despre
lumea interioară și tainică a monahului, despre calea și mijloacele care duc la desăvârșire;
despre contemplație, asceză și experirea mistică a tainelor divine, despre scopul vieții,
despre deosebirea spiritelor, despre puterile cele rele, despre pofte și renunțări, despre
rugăciune și har (grație), despre feciorie, despre interpretarea Sfintei Scripturi.

3. Despre întruparea Domnului Contra lui Nestorie în 7 cărţi:

În privința hristologiei susține că în Iisus Hristos sunt două firi, care își comunică între ele
însușirile proprii (communicatio idiomatum); Fecioara Maria este Născătoare de Dumezeu
(Theotokos). Respinge erzia lui Nestorie, lucru pentru care pune nestorianismul în legătură
cu alte erzeii: ebionismul, marcionismul, meniheismul și pelagianismul, considerat ca izvor
la nestorianismului.

Doctrina Sf. Ioan Cassain

1. Opera sa este eminamente una ascetică, dar conține și teme ale adevărului de
credință: Combate nestorianismul și mai ales pelagianismul (Pelagius 360-418 ascet
și moralist britanic – refuză predestinația și accentuiază voința liberă / libertatea
deplină a omului față de păcat.
2. Fericitul Augustin considera că harul poate mântui pe om. În a XIII-a convorbire
Cassain pune problema – raportului din harul dumnezeiesc și libertatea umană, dacă
omul trebuie să participe la mântuirea sa. Cassian considera că Dumnezeu vine cu
ajutorul Său total acolo unde vede o scânteie de bunăvoință din partea omului. Deci
pt. El harul și colaborează cu libertatea omului (sinergism). A fost acuzat de
Semipelagianism.
3. Despre Mântuitorul crede că este o singură Persoană și cele două naturi/ firi și
comunică între ele însușirile (communicatio idiomatum);
4. Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Ioan Cassian doreşte
desăvîrşirea pentru el şi fraţii săi şi pune totul sub girul experienţei. El e unul din cei
mai gustaţi autori de filocalie, apreciat cu elogii de Fotie în Răsărit, de Ghenadie de
Marsilia, Cassiodor şi alţii în Apus.

 Ca părinte duhovnicesc, el susţine că desăvîrşirea se cîştigă printr-un efort continuu,

fără întrerupere, urcând la infinit pînă la „starea de dragoste” (Tema epectazei
împurumutate de la părinții capadocieni). Aici se ajunge prin puritatea minţii şi a inimii.

 El a transmis Apusului elemente din învăţătura patristică a Răsăritului şi a creat primul

coridor spiritual între Dacia şi Gallia, adică între România şi Franţa. Ioan Cassian este
printre primii ctitori de limbă şi cultură daco-romană.

 N.B. Mintea omului care dorește să se unească cu Dumnezeu prin rugăciune trebuie
să părăsească tot ceea ce este fie sensibil, fie inteligibil.
 N.B. Lucrarea pedagogului, a îndrumătorului spritual sau a preotului duhovnic este de
o noblețe specială și responsabilitate aparte. Tocmai de aceea acestora li se cer calități
morale și intelectuale specifice misiunii la care sunt chemați. Părinte duhovnicesc al
altora nu poate fi decât cel care a devenit el însuși duhovnicesc.
 N.B.Viața spirituală a omului sau mai bine-zis urcușul duhvonicesc cuprinde două părți:
prima parte e numită de sfinții părinți partea practică sau activă, iar cea de-a doua e
numită partea contemplative, cunoscută și ca îndumnezeire a omului. Cel care
experiază faza practică se numește și făptuitor (praktikos), pe când cel din faza
contemplativă se numește văzător sau privitor (theoretikos).
 N.B. Părinții Bisericii ne-au arătat că există mai multe metode de interpretare ale Sfintei
Scripturi: metoda istorico-literală (critică), metoda alegorică sau tipologică, metoda
tropologică sau morală și metoda anagogică sau mistică. . Așadar, cele patru figuri,
dacă vrem, le reducem la una singură, încât unul și același Ierusalim să se poată
înțelege prin patru feluri: istoric este oraș al iudeilor, alegoric este Biserica lui Hristos,
anagogic cetatea cerească a lui Dumnezeu, aceea «care este mama noastră a tuturor»
(Galateni 4, 25), iar tropologic sufletul omului, care adesea este lăudat sau mustrat de
Domnul cu acest nume.

Sfântul Dionisie Exiguul / cel Mic / cel Smerit (pomenit la 1

setembrie)
1. Una dintre figurile de anvergură a literaturii stră-române a fost călugărul scit Dionisie
Exiguul (cel Mic), cunoscut în toată lumea, în special pentru faptul că a numărat anii
de la nașterea Hristos / întemeietorul erei creștine.
2. Calendarul acesta a fost adoptat în Italia în anul 527, apoi în Franța și Anglia (664),
extinzându-se mai apoi în toată lumea.

3. S-a născut în Scytia Minor / Dobrogea, după propria mărturie și după cea a istoricului
Cassidor.
4. A primit o educație teologică aleasă la una din mănăstirile dobrogene sau poate la una
dinșcolile timpului. La o dată necunoscută pleacă, asemenea lui Ioan Cassian în
Orient, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre Constantinopol, iar în anul 496/7 să
ajungă la Roma, la puțin timp după moartea papei Ghelasie I (492-496).
5. A slujit sub 10 Papi
6. Datorită vastei lui culturi teologice și filologice (cunoștea latina și greaca) va primi
responsabilității privind arhiva pontificală, pe care o reorganizează total.
7. A predat cursuri de dialectică la Universitatea din Vivarium, împreună cu Cassiodor și
a editat Decretalele Pontificale.
8. A tradus din greacă în latină canoanele primelor 4 sinoade ecumenice. Prin adunarea
canoanelor sinodale și conciliare în colecții, a devenit întemeietorul dreptului canonic
apusean.
9. El a revizuit și a adunat canoanele sinodale în trei colecții.

10. Are și opere originale, între altele, importante lucrări de cronologie.

11. Prin traducerile sale din părinții răsăriteni (Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nyssa) a
făcut cunoscută în Apus teologia răsăriteană precizând modul adecvat de formulare a
adevărului de credință.

Opera

1. Epistola Sf. Chiril al Alexandriei contra lui Nestorie

2. Despre crearea omului la Grigorie de Nyssa
3. Cuvântarea patriarhului Proclu al Constantinopolului despre Maica Domnului
4. Viața Sf. Pahomie
5. Istoria aflării capului Sf. Ioan Botezătorul.
6. Tomosul lui Proclu către armeni – aici critică pe susținătorii lui Teodor de Mopsuestia
și a lui Nestorie. Hristos e Unul din treime. Dionisie apară doctrina teopashită a lui
Proclu și a călugărolor sciți: „Unul din treime a suferit pentru noi cu trupul”
7. Lucrari de cronologie: El are o viziune nouă și asupra cronologiei și reformează
calendarul creștin, fixând ca punct de început al erei creștine Întruparea Domnului,
abandonând era dioclețiană și acceptând anul 753 a.u.c. ca an al Nașterii Domnului
Iisus Hristos. Deși calculul s-a dovedit a fi eronat cu 4/5 ani (Irod cel Mare moare în
anul 750 a.u.c, deci Mîntuitorul trebuie să se fi născut cu 1 sau 2 ani înainte de moartea
lui Irod adică 748 sau 749 a.u.c.

SFÂNTUL NICETA DE REMESIANA (335-415), 24 IUNIE

 Sfântul Niceta (învingător) a fost episcop de Remesiana (azi Bela Palanka în Serbia,
pe Valea Timocului în Dacia Meditaraneană), nu departe de orașul Niș de astăzi.
 S-a nascut dintr-o familie daco-romani.
 Amintit pentru prima data de episcopul Germanus într-o scrisoare către episcopii
Iliricului.
 Episcopul Paulin de Nola, cu care Niceta avea legături de prietenie îi dedică două imne
de însoțire,scrise cu ocazia întoarcerii sale în Dacia.
 În Poemul 17 se arată că Niceta a avut o intensă activitate misionară de-a lungul
Dunării, încreștinându-i pe daci și scito-geți, în Dacia Ripensis și Dacia Medeiteranea.
 Este prezentat ca un bărbat sfânt, ortodox, misionar.
 I.G. Coman crede că misiunea lui Niceta de Remesiana corespunde cu activitatea
Misionară a Sf. Ioan Cassian în Dobrogea.

Opera

 După conţinut scrierile acestea se pot împărţi în două categorii: unele, cu preocupări
catehetice, didactice, prin care autorul făcea cunoscută învăţătura creştină
catehumenilor săi sau întărea această învăţătură apărând-o de rătăcirile ereticilor şi
de superstiţiile păgânilor; altele, cu conţinut practic, privind viaţa liturgică a comunităţii
creştine: participarea la slujbe, atitudinea în timpul serviciului divin, cântarea în comun,
ţinuta vestimentară etc.

1. Instructionis libelli (Instrucțiuni pentru catehumeni); conform istoricului Ghenadie, 6

cărți de învățătură pentru candidații la botez (catehumeni).
Prima carte se referă la ceea ce trebuie să învețe cei doresc să primească botezul
Catehumenul este socotit un oaspete şi vecin al credincioşilor. A doua carte
tratează Despre erorile păgânismului: despre puterea rugăciunii împotriva
păcatului care vine de la diavol. A treia despre credința într-o singură maiestate. A
patra carte e îndreptată împotriva horoscopului. Cartea a cincea cuprinde simbolul de
credință; trebuie invatat pe de rost, la fel si Rugaciunea Domneasca. A șasea depre
jertfirea mielului pascal.

Câteva date generale despre Instructionis:

Cartea a III cuprinde două mici tratate:

A) Tratatul Despre rațiunea credinței. Probleme trinitare și hristologice sunt dezbătute
(ortodox) împotriva arienilor și apolinariștilor;
B) Tratatul Despre puterea Sfântului Duh: împotriva macedonenilor, care tăgăduiau
dumnezeirea Sf. Duh. Se bazează pe Sf. Scriptură și pe teologia Sinodului I ecumenic.
Sfântul Duh este izvorul științei, lumina sufletelor, împărțitorul harurilor. El sfințește, nu
se sfințește.
El luminează, nu e luminat. Sf. Duh e dătător de viața împreună cu Tatăl și cu Fiul. Nu
poate fi confundat cu Persoana Fiului pentru că și Fiul e Duh și Tatăl e Duh (perihoreza,
comunicarea însușirilor). E pretutindeni și umple toate. Trebuie adorată întreaga
Sfântă treime, nu numai Persoanele.

Cartea a V-a – Despre Simbolul Credinței: cea mai veche și mai interesantă tâlcuire a
Simbolului apostolic. Dependentă în parte de Catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului.
Îndeamnă pe catehumeni la lepădarea de Satana și de toate viciile (beții, desfrânări,
hoții etc.). Este un manual catehetic care poate fi și astăzi folosit de cateheți.

2. Despre privegherea robilor lui Dumnezeu: motivează și recomandă privegherea

religioasă introdusă de curând de Biserică, ca slujbă bisericească de noapte, vineri
 seara și sâmbătă seara. Foloasele sunt multe: Ușurează sufletul de apăsare; Scutură
mintea de înțepenire; luminează sufletul și-i dă har; înlătură teama, slăbește trupul,
vestejește viciile, întărește dragostea, sporește înțelepciunea, ascute mintea.
3. De psalmodiae bono. Este o cuvântare care descrie foloasele cântării de imne și
psalmi. Face un storic al cântării din Vechiul și Noul Testament. Cântarea să fie în
comun și uniformă; despre conditiile cantari: curăția inimii, acordul între cuget și
cântare, armonia dintre cântare și evlavie, evitarea afectărilor teatrale. Subliniază
avantajele cântării în comun.
4. Despre diferitele numiri ale lui Hristos. Un tratat sub formă de predică. În Sfânta
Scriptură se găsesc multe nume și numiri care se potrivesc Mântuitorului : Cuvânt,
Ințelepciune, Lumină, Viață, Adevăr, Dreptate, Doctor, Judecator, Răscumpărare, Viță,
Preot, Miel, Pâine, etc

5. Te Deum. Autenticitate este încă discutabilă. Unii cred că e lui Niceta, alți cred că îi
aprține Sf. Ambrozie al Milanului, ori F. Augustin. Toți aceștia au scris imne în metru
ritmic, Sf. Niceta a scris în proză ritmică. Alt argument: din tratatul său Te deum, dar și
din De palsmodiae bono reise concordanța dintre fond și formă cu toate celalate opere.
Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm: un imn de preamărire a lui Dumnezeu, scris în limba
latină, în proză ritmică, răspândit în secolele al IV-lea şi al V-lea, iar astăzi cunoscut de
întreaga creştinătate.
La început a avut 3 strofe. Imnul Te Deum cuprinde trei părţi: o laudă a Tatălui, o
mărturisire a Sfintei Treimi şi o invocare a Fiului .În slavoneşte a apărut la sfârşitul
Psaltirii în versuri a mitropolitului Dosoftei, fiind atribuită altor autori.

Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul

 Se numește pe sine Dionisie și se dă contemporan cu Mântuitorul și cu Apostolii. Pe

baza aceasta a fost identificat cu Sf. Dionisie Areopagitul, primul episcop al Atenei,
convertit de Sf. Apostol Pavel.
 Se numește pe sine Dionisie; adresează scrisorile sale către Apostoli și ucenici
apostolici (Tit, Gaius, Policarp) ; Epistola a 10-a e adresată Sf. Ioan Teologul.
 În tratatul Despre Numirile Divine spune că a vizitat-o pe Maica Domnului și l-a întâlnit
pe Iacob, fratele Domnului.
 Cuprinsul scrierilor pseudo-areopagite arată că autorul a trait mult după perioada
apostolică. El afirmă că învățătura sa se bazează pe „Sfintele Scripturi transmise nouă
de Părinți”, expresie nefolosită în epoca apostolică; arată că monahismul ar fi înfloritor,
ceea ce nu se potrivește timpului apostolic;
 Arată că simbolul credinței se cântă la Liturghie – simbolul a fost introdus la anul 476
în Antiohia de monofiziți; s-a folosit de scrierile neoplatonicului Proclu (+485), ultimul
titular al catedrei de filosofie a Universității din Atena.
 Formulele hristologice arată că a scris în perioada disputelor monofizite de după
Sinodul IV Ecumenic, căci folosește termenii: neîmpărțit, nedespărțit; neamestecat,
neschimbat.

 Receptarea Corpusului Dionisiac (CD) : scrierile au apărut pe la anul 500 în mediul

siriac si au fost utilizate pentru prima data de patriarhul monofizit Sever al Antiohiei
(+538); folosite de ucenici lui Sever pe la 531 în favoarea monofizitismului ;
  Cercetătorii moderni consideră că scrierile Sf. Dionisie au apărut pe la anul 500, în
Siria. Teologia este așa de evoluată încât nu poate aparține secolele I sau II, ci
perioadei a treia !!!
 Sf. Maxim Mărturisitorul își fundamentează două scrieri pe opera Sf. Dionisie:
Mistogogia, pe care o continuă; Ambigua, conține explicații ale unor fragmente din CD.
 Receptarea Corpusului Dionisiac în Apus : Lorenzo Valla (1457) și Erasmus de
Rotterdam (1516) vor exprima preimele critici și îndoieli cu privire la autenticitatea
scrierilor dionisiace ; Martin Luther (+1546) de asemenea respinge CD, pe motiv că
Dionisie este mai mult platonicizant decât creștin.

OPERA

1. Despre Ierarhia Cerească;15 capitole ; problematica îndumnezeirii omului în trei

etape : 1. purificarea ; 2. iluminarea ;3. Desăvârșirea. Îndumnezeirea se realizează
prin ierarhia cerească și ierarhia pământească.

 Ierarhia bisericească este împărțită în trei triade : a) Botez, Euharistie, Mirungere;

b) trei trepte preoțești: episcopi, preoți, diaconi; c) trei trepte sub aceștia ; monahi, credincioși,
catehumeni.

 Ingerii sunt împărțiți în trei ceruri a câte trei cete : I. Heruvimi ; Serafimi ; Tronuri ; II.
Domnii, Puteri, Stăpâniri ; III. Principii/Începătorii (arhai), Arhangheli, Îngeri.

 Cerul I se ocupă de Dumnezeu, cuprins fiind de lumina cea neapropiată;

 Cerul II se ocupă de lume;
 Cerul III se ocupă de oameni. Îngerii sunt ființe spirituale, imateriale.

2. Despre Numirile Divine : explică numele divine din Sfânta Scriptură și arată ce se
poate deduce din ele despre ființa lui Dumnezeu. Aceste nume nu explică ființa lui
Dumnezeu, ci sunt doar atribute.
 Dumnezeu nu poate fi cunoscut după natura sa (incognoscibilitatea lui Dumnezeu),
nici calitățile Sale nu pot fi deplin cuprinse de noțiuni omenești ; mai sigure sunt
afirmațiile negative (apofatice) despre Dumnezeu, decât cele pozitive (catafatice).
 Accentuează unitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este definit ca bunătate, lumină,
putere, frumusețe, dragoste, ființă, viață, înțelepciune, unul etc.
N. B. Rugăciune e necesară pentru cunoașterea lui Dumnezeu.

3. Despre Teologia Mistică ; 6 meditații cu privire la neputința omului de a cunoaște și

defini prin termeni fie pozitivi, fie negativi, ființa și calitățile lui Dumnezeu. Omul se
poate uni cu Dumnezeu (unire extatică). Sinaiul devine „tip” al Bisericii, al cărei cult ne
deschide posibilitatea unirii cu Dumnezeu.

4. 10 Epistole: 4 Către Gaius; Către Dorotei Liturgul (Diaconul); Către Sosipatru Liturgul ;
Către Policarp Ierarhul; Către Demofil Terapeutul; Către Tit Ierarhul; Către Ioan
Teologul Apostolul și Evanghelistul.

DOCTRINA

1. În gândirea dionisiană toată lume, întreg universul participă la îndumnezeire.

2. Distincția între Ființa divină, care este trancendentă și incomunicabilă, și manifestările
„ad extra” ale acesteia. Dumnezeu prin energiile sale, prin care se face prezent în
creație, dă tuturor posibilitatea de cunoștere a Sa, nu în Ființa Sa, care rămâne
 inaccesibilă, ci în revărsările sale „ad extra”, în lucrările și manifestările Sale.
3. Dumnezeu nu este numai ființă transcendentă, ci și cauză a existențelor și lucrare de
descoperire - se face deosebire netă între unirile dumnezeiești (firea supraființială) și
diferențierile prin care Dumnezeu se manifestă în afară/ în creație.
4. Dumnezeu, Treime de Persoane (Tatăl – este dumnezeire născătoare ; Fiul și Duhul
Sfânt apar ca mlădițele dumnezeirii născătoare), nu este numai transcendent, ci
devine și imanent în creație/se imanentizează în creație Acest lucru ține de
manifestările ad extra; diferență clară între transcendența și imanența divină.

5. Puterile și energiile divine nu sunt emanații ale naturii divine, ci un alt mod prin care
Dumnezeu se manifestă în creație. Energiile nu sunt efecte ale Cauzei dumnezeiești;
ele nu sunt create.

6. Viața cea nouă ne este dată de Sfintele Taine. În Biserică diviziunea ivită prin cădere
este învinsă. Uniți cu Hristos, noi suntem uniți cu îngerii și suntem chemați la
împreună-lucrare (sinergeia) cu Dumnezeu.

7. Intrarea în Biserică se realizează prin Botez, prezentat ca o naștere dumnezeiască

sau renaștere (palingenesia).

8. În ceea ce privește hristologia Sf. Dionisie nu este foarte bine structurată, întrucât ea
apare în mijlocul disputelor histologice din veacul V și începutul celui de al VI-lea.
Există însă elemente care o deosebesc de doctrina monofizită.
9. În Iisus Hristos nu se poate vorbi nici numai de o lucrare dumnezeiască, nici de una
exclusiv umană, ci de o lucrarea a Dumnezeului făcut om.

10. A doua Taina este Euharistia – Taina Tainelor; Ea se mai numește și synaxis/koinonia.
După Euharistie este amintită Taina Mirului.

11. Ierarhia bisericească reprezintă mediul de unire cu Hristos, cu universul angelic, cu

puterile dumnezeiști.

Maxim Mărturisitorul n. 580 /+662

 Teolog și sciitor mistic de excepție al Bisericii din veacul al VII-lea. S-a născut într-o
familie aristocrată, care s-a străduit să-i ofere o educație aleasă.
 Versiunea siriacă a vieții sf. Maxim descoperită în 1973 spune că s-a născut în satul
Hesfin/Golan. La 9 ani rămâne orfan și încredințat unei mănăstiri din Palestina
dominată de gândirea origenistă și evagriană.
 Între 610-614 va ajunge prim-secretar al împăratului Heraclie si in 614 îmbrățișează
viața monahală ,
 La manast Sf. Gheorghe din Cizic începe să scrie: Despre iubire, Cuvânt ascetic,
Capete despre dragoste.
 La Cartagina: A doua grupă de scrieri duhovnicești: Explicarea la Tatăl nostru;
Raspunsuri catre Talasie; Mystagogia.
 645 disputa din Cartagina privind monotelismul cu patriarhul Pirrhus. Împăratul
Heraclius dorea să-i readucă pe monofiziți în sânul Bisericii si căuta o formulă pentru
 exprima unitatea în persoana lui Hristos – fără să sacrifice distincția calcedoniană a
celor două firi. Patriarhul Serghie de Constantinopol, bazându-se pe noțiunea de unire
ipostatică, s-a gândit că s-ar admite în Hristos „o singură lucrare divino-umană”.
 In anul 638 dau o lege numită „Ektesis”, care obliga pe toți creștinii să acepte o
singura voință în Hristos – debutul monotelismului, care nu înlocuia monoenergismul.
 În anul 648 împăratul Constans al II-lea (641 – 668) dă o altă lege numită „Typos”,
care oprea să se mai vorbească despre una sau două voințe lucrări în Iisus Hristos.
 662 Sf. Maxim este judecat a treia oară împreună cu Anastasie monahul și Anastasie
apocriziarhul roman. Va fi mutilat; i s-a tăiat mâna dreaptă și limba/ exilat în cetatea
Lazica (Semalion) astăzi (localitatea Muri) Marea Neagră.

Opera

 Sf. Maxim a fost un gânditor profiund și savant. A adâncit marile probleme dogmatice:
hristologice, soteriologice, exegetice, biblice, morale, liturgice.
 Un teolog mistic – l-a avut ca model pe Sf. Dionisie Areopagitul/ l-a continuat
(Mystagogia) și l-a întrecut.
 În teologia dogmatică l-a urmat pe Grigorie Teologul și pe Leonțiu de Bizanț

Dogmatice:

1. Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești (PSB 81);

2. Opuscule teologice și polemice;
3. 10 capitole despre voințe și energii
4. 45 de epistole;
5. Despre purcederea Sfântului Duh
6. Despre Suflet;
7. Raspunsuri către Talasie (Filocalia, vol. 3).
Exegetice

1. 65 de întrebări și răspunsuri privitoare la locuri grele de interpretat din Sfînta Scriptură,

către Talasie;
2. Ambigua (Tâlcuri ale unor locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Părinți)
3. Tâlcuire la Tatăl nostru
4. Explicarea Rugăciunii Domnești;
5. Explicarea Psalmului 59;
Morale

1. Carte ascetică Cuvânt ascetic, Despre dragoste, Capete teologice și gnostice.

2. Culegeri de sentințe și mistice și ascetice.
Liturgice

1. Mystagogia, explicarea mistică a simbolismului sjubelor și lucrurilor bisericești.

Patristice
 1. Despre operele Sfântului Dionisie Areopagitul (scolii);
2. Despre diverse pasagii dificile din Sfinâii Părinți Dionisie și Grigorie Teologul
Jean Claude Larchet crede că nu e convenabilă această împărțire pe genuri, „pare artificilă”
și e „puțin potrivită” opereleor Sf. Maxim, care aparțin deodat mai multor genuri.

Doctrina

1. Sfânta Treime. Dumnezeu, Unime și Treime:puțin dezvoltată – se dezvoltă pe linia

părinților capadocieni și a Sf. Dionisie Areopagitul. Pentru Sf. Maxim Dumnezeu este
deopotrivă Unime și Treime. „Treimea este cu adevărat Unime și Unimea este cu
adevărat Treime”. Ambigua (PSB, 80, p. 47). Ereziile trinitare izvorăsc din
nerespectarea acestui echilibru între ființa cea una și cele trei ipostasuri. Ereziile fie
mărturisesc Treimea, dar neagă Unimea (Arie), fie mărturisesc Unimea, dar neagă
Treimea (Sabelie). Sf Maxim vrea să arate analogia care există între ereziile
hristologice care vădesc nerespectarea echilibrului dintre ipostasul cel unul al lui
Hristos și cele două firi ale Sale. Astfel, unele erezii mărturisesc unirea lor, dar neagă
deosbirea (Eutihie); fie mărturisesc deosebirea lor, dar neagă unirea (Nestorie).
2. Ființa dumnezeiască, cea una, este întreagă în Tatăl întreg, toată în Fiul întreg și în
Duhul Sfânt întreg, și de aceea există o desăvârșită perihoreză a Persoanelor Sfintei
Treimi.
3. Sf. Maxim subliniază desăvârșita egalitate a Persoanelor dumnezeiești, ca fiind de-o
ființă și de-o putere.
4. Creația este planul și lucrarea comună a celor trei Persoane dumnezeiești, deși
Cuvântul este în mod deosebit concepătorul și lucrătorul creației. Logosul plănuiește
planul privind iconomia mânturii omului. Întruparea este proprie Fiului, dar se face cu
acordul și bunăvoirea Tatălui și se împlinește cu împreună-lucrarea Sfântului Duh.
5. Problema Filioque – Pentru Sf. Maxim, formula utilizată de latini în vremea sa: „Duhul
Sfânt purcede și din Fiul” – este acceptabilă dacă ea exclude orice conotație cauzală,
adică dacă nu înseamnă că Fiul este și el cauză a Duhului Sfânt, a cărui singură cauza
este Tatăl. Afirmația că „Duhul Sfânt purcede și din Fiul” poate primi astfel un înțeles
ortodox

6. Cunoașterea lui Dumnezeu (Teognosia). Dumnezeu - deodată și incognoscibil și

cunoscut – Sf. Maxim subliniază, ca și capadocienii și Dionisie Areopagitul,
incognoscibilitatea radicală a ființei dumnezeiești. „Noi nu-L cunoaștem pe Dumnezeu
după ființa Sa”. Dumnezeirea în sine este cu totul de neajuns și de necuprins cu
rațiunea, ori cu mintea (νοῦς).

7. Ființa și energiile dumnezeiești – Dumnezeu poate fi cunoscut în mod indirect prin

contemplarea logoi-lor (rațiunilor) din creație (raționalitatea creației), care îl manifestă
(arată/descoperă) pe Dumnezeu. Dumnezeu poate fi cunoscut și în mod direct (o
cunoaștere superioară, care depășește orice cunoaștere, fără ca ființa lui Dumnezeu
să poată fi cunoscută)

8. Unitatea acestor logoi se realizează în și prin Logos, Cuvântul lui Dumnezeu, care este
principiul și finalitatea tuturor.

9. Sf. Maxim afirmă totala dependență a creației de Dumnezeu, dar și non-dependența

și absoluta transcedență a lui Dumnezeu în raport de aceasta. Dumnezeu a creat
 făpturile / mai bine zis a scos făturile din neființă printr-o revărsare a bunătății sale și
nu din necesitate. proces de dilatare (διαστολή), și de contracție (σιστολή).

10. Sf. Maxim are o viziune profund dinamică despre univers și despre făturile create, toate
fiind animate odată cu venirea lor la existență de o mișcare care le îndreaptă spre
Dumnezeu, pentru a-și afla în el împlinirea/desăvârșirea. Mișcare este un dar
providențial al lui Dumnezeu pentru făturile sale pentru a permite desăvârșirea și
împlinirea lor. Pentru făturile raționale mișcarea este calea de a pune în lucrare
libertatea. Distanța care le separă de Dumnezeu devine așadar spatiu de manifestare
a libertății și împlinirii lor spirituale.

11. Antropologia
A) suflet și trup; cele două elemente ale ființei umane vin la existență în același timp. Sf.
Maxim desființează teoria preexistenței sufletului și pe cea a preexistenței trupului, precum
și credința greșită în metempsihoză. Sf. Maxim precizează clar statutul embrionului, care
este de la bun început persoană umană.
B). Logos-ul firii umane este ceea ce o definiște pe aceasta potrivit planului dumnezeiesc,
așa cum a fost ea gândită și voită de Dumnezeu mai înainte de veci, așa cum a făcut-o
12. Natură și ipostas: noțiunea de natură se raportează la universal, la gen, la specie și
definiește ceea ce este comun tuturor făpturilor individuale si este astfel identică cu
noțiunea de ființă (οὐσια).
Ipostasul (υπότασις) sau persoana (πρόσωτον) se raportează la făpturile individuale;
Ipostasul arată cine este ființa.
13. Voința și liberul arbitru. Voința naturală: o putere doritoare a ceea ce există prin fire,
deci ca o dorință rațională, ceea ce înseamnă ca e a nu poate dori ceva contrar firii sau
ceva rău. In schimb voința gnomică este pornirea și mișcarea gândului sepre ambele
părți, spre bine sau rău. Voința gnomică se întemeiază pe gnome sau pe dispoziția de a
voi. Prin voința gnomică persoana își manifestă dispoziția spre bine sau spre rău, spre
virtute sau spre păcat, în acord cu logos-ul firi sale sau împotriva Lui.
14. Logos și tropos : Potrivit dispoziței de a voi și libertății alegerii sale persoana poate să
existe conform (în acord) logod-ului firii sale, poate sau nu urma mișcarea către
Dumnezeu; poate să se folosească de puterile sale conform firii sau contrar acesteia.
15. Chip și asemănare
a) Întrupare și îndumnezeire. Sarkosis/întrupare - Theosis (îndumnezeire): Dumnezeu s-
a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască. Tema centrală urcușul duhovnicesc al
omului spre îndumnezeire. Hristos s-a făcut om având întreaga natură umană; Hristos:
natură (firea) divină + natură (firea)omenească; dublă voința și dublă energie - divină și
omenească.
b) Viața lăuntrică a omului. Tema urcușul (anabasis) omului spre îndumnezeire. Urcușul
acesta presupune:1.Curățirea de patimi; 2. cunoașterea în Duh a rațiunilor lumii, primele
două trepte ce o anticipează pe ultima; 3. unirea omului cu Dumnezeu și contemplarea în
lumina lui directă a tuturor rațiunilor lucrurilor. Indumnezirea prin Sf. Taine – omul devine
fătură nouă, care trăiește în Hristos. Biserica ca pe un edificiu împărțit în trei părți: Spiritului
 îi corespunde altarul; sufletului – sanctuarul; trupului – naosul. Deci, omul este o Biserică
în lume, iar Biserica este omul universal, numit și makro-anthropos.

Sfântul Efrem Sirul 306 -373

 S-a născut în anul 306 în localitatea Nisibi situată pe râul Daisan, astăzi localitatea
se află în Turcia
 Se pare că l-a însoțit pe episcopul Iacob la Sinodul I Ecumenic, care l-a hirotonit în
treapta de diacon (așa va rămâne toată viața).
 Efrem se retrage la Edessa, unde va înființa celebra școală de teologie, Școala de la
Edessa sau „Școala persană”, ce avea la bază pricipiile școlii antiohiene.
 Multe din imne și opere aparțin perioadei petrecute la Edessa.
 Traia ca anahoretii si se hrănea cu pâine de orz și cu legume uscate, nu bea decât
apă și era foarte slăbit. Avea talia mică; era îmbrăcat sărăcăcios, pleșuv și fără
barbă.
 A călătorit în Egipt pentru a cunoaște nevoințele monahilor din pustiul Egiptului. A
trecut apoi la Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf. Vasile. A trecut la cele
veșnici la 9 iunie 373. Pomenit la 28 ianuarie.

Opera

 A scris numai în limba siriacă în proză și în versuri. Lucrările lui pot fi împărțite în
exegetice, dogmatice și polemice, morale și ascetice.
 Comentariu la Cartea Facerii, la Pentateuh, Judecători, Regi, Iov, Profeți. Scrieri în
versuri.
 Lucrări dogmatice și polemice: 56 de discursuri împotriva lui Bardesanes, Marcion și
Mani; 80 de tratate impotriva scormonitorilor (sofisme ariene); 4 imne împotriva lui
Iulian Apostatul.
 Lucări morale și ascetice : Despre pocăință; Despre feciorie; Despre rugăciune.
 Are o serie de omilii, ceea ce-l arataă ca mare predicator: Omilii exegetice și
parenetice; Discursuri asupra Mântuitorului Hristos; Despre Fecioara Maria

Doctrina :

Doctrina lui Efrem trebuie înțeleasă în contextul polemicilor cu erezile: gnostice,

dualiste și ariene.

1. Dumnezeu – A-L defini însemană a defini necuprinsul, să limităm nelimitatul.

Dumnezeu este incognoscibil. Poate fi cunoscut după nume. În cunoașterea lui
Dumnezeu un rol esențial îl are credință.
2. Despre Sfânta Treime – în opoziție cu învățătura sabeliană și ariană învață unitatea
ființei și trinitatea Persoanelor.
3. Fiul – s-a întrupat pentru folosul nostru. Ființa divină s-a făcut asemenea noua pentru
ca noi să devenim asemenea ei. Hristos e Dumnezeu prin esență. Hristos și-a micșorat
slava lui pentru oameni. Hristos a avut două firi.
4. Lumea și omul – sunt creaturi ale Sfintei Treimi. Omul este microcosmos și conține în
sine realități ale lumii vibile și invizibile. Chipul și asemănarea lui Dumnezeu în om
constau în libertatea voinței și în stăpânirea pe care o are asupra celorlalte făpturi; în
 dispoziția omului de a primi darurile lui Dumnezeu. Omul creat de Dumnezeu se afla
într-o stare fericită, prin neascultare a pierdut această stare prin căderea în păcat,
izvorul nefericirilor lui. Cu toată căderea, voința omului a rămas liberă.
5. Maica Domnului - este Născătoare de Dumnezeu și a fost și a rămas pururea
Fecioară. Face o paralelă între Eva și Maria.
6. Biserica este sfântă, propovăduitoare a adevărului; a primit de la Hristos puterea de la
lega și dezlega. . Este condusă de ierarhie (episcopi, preoți, diaconi). Sf. Efrem
recunoaște primatul Sf. Ap. Petru.
7. Sfintele Taine - sunt mijloace de sfințire. Botezul trebuie făcut in numele Sfintei Treimi,
spre iertarea păcatelor, spre primirea Sfântului Duh. Cel botezat este uns cu Sf. Mir.
Sf. Euharistie este cu adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, pe care
credincioșii le primesc cu credință și sufletul curat.
8. Eshatologie – Situația celor morți se va clarifica la Judecata finală; la judecată va veni
trupul și sufletul; drepții și păcătoșii; vor trece prin foc, drepții nu vor fi atinși, va reține
însă pe cei păcătoși; drepții vor merge în rai, păcătoșii în iad, spre osândă veșnică.

A vorbit despre: sfințirea Duminicii, facerea semnului sfintei Cruci, post, castitate, îngerul
păzitor (îl are fiecare om și popor ca ajutor spre bine), sărbătorirea martirilor, invocarea
sfinților, venerarea relicvelor, rugăciuni pentru cei morți.

Sfântul Isaac Sirul (Isaac de Ninive); Sec. VI-VII

 Biserica siro-orientală (Biserica nestoriană –numită așa de Filoxen de Mabbug +523)

este legată, conform documentelor, de numele Sf. Ap. Toma.
 Centrul evanghelizării realizate de Sf. Isaac este Selucia-Ctesifonși s-a extins în
Mesopotamia, Persia, Arabia, Asia Centrală, India și China.
 Experiența de căutător al lui Dumnezeu ; Prima biografie se găsește în așa-numita
Liber castitatis
 Cel de-al doilea document biografic este un text anonim publicat de Rahmani, despre
care nu se cunosc cu exactitate nici data și nici originea. Poate fi un izvor siro-orinetal
datorită preciziei unor detalii privitoare la prima perioadă a vieții și la rude.
 Numit episcop de Ninive părăsește scaunul episcopal și retrage in pustie.
 Mitropolitul Kallistos Ware afirma despre scrierile Sfantului Isaac: „ desi a fost un ascet,
scrierile sale sunt universale în scop, nu doar deșertului ci și orasului, nu doar
monahilor, ci tuturor celor botezați. El vorbește despre teme relevante pentru fiecare
creștin: despre pocaință și smerenie, despre rugaciune in multele ei forme, atat despre
viata exterioara cat si despre cea interioara, despre singuratate si comunitate, despre
liniste, minune si extaz.

Opera Sf. Isaac Sirul

 Se pare că Sf. Isaac a scris 7 volume despre îndrumarea duhovnicească, despre

tainele dumnezeiști, despre judecata și iertarea divină. Scrierile sale se păstrează în
siriacă, arabă, greacă și etiopiană.
 Cercetarea modernă arată că producția teologică a Sfantului Isaac Sirul este mult mai
cuprinzătoare; 82 de tratate sau capitole (Cuvinte Ascetice sau despre voința) și
 patru Epistole duhovnicești,
 In scrierile sale găsim dezvoltate aproape toate problemele vieții spirituale creștine,
viața care formeaza însăși tema principală și consecventă a Cuvintelor Ascetice.

Doctrina – teme ale gândirii sale teologice

1. Cunoașterea lui Dumnezeu. În centrul teologiei sale stă viata creștină, traită după voia
lui Dumnezeu cu El și cu semenii, în perspectiva dobândirii vieții veșnice și a nemuririi.
„De voiesti sa afli viața, ține în tine credința și smerenia" ; concepută ca un drum,
cunoaște o anumită gradualitate, momente de oprire, căi greșite, care nu duc la
adevărata cunoaștere. Primul izvor de inspirație pentru Isaac este Scriptura. Ea e
hrana singuraticului și a oricărui creștin. El îndemnă la a medita și citi Scripturile.
Rugăciunea este începutul lecturii și cheia înțelegerii Scripturii.
2. O altă cale de cunoaștere este Crucea lui Hristos; răstignirea omului, ca participare la
crucea Mântuitorului. Contemplarea crucii nu e operă pur intelectuală, ci credinciosul
trebuie să intre în mișcarea reală de moarte și înviere; contemplarea crucii în viziunea
Sf. Isaac înseamnă „răstignirea trupului și răstignirea intelectului”. Contemplarea e
simțirea tainelor dumnezeiști ascunse în cuvintele Scripturii. Termenul pe care-l
folosește Sf. Isaac pentru contemplare este theoria (vedere) Contemplarea este
cunoașterea duhovnicească a lucrurilor.
3. Taina lui Dumnezeu și taina omului : Dumnezeu poate fi cunoscut meditând la
alcătuirea și sopul universului. Creația, mântuirea și recapitularea, făgăduite se
Scripturi, descoperă chipul lui Dumnezeu, care este bunătate, iubire și înțelepciune.
„că Dumnezeu a făcut lumea acesta dintr-un singur motiv, ca să facă cunoscută lumii
iubirea Sa, pentru ca iubirea noastră sporită, atunci când află aceasta, să ne facă robi
iubirii Lui.
4. Sf. Isaac face frecvent referire și la lucrarea Duhului Sfânt pentru creație, dar mai ales
în interiorul omului. În sadiul vieții duhovnicești Duhul are funcția de „învățător lăuntric”:
5. Asceză și luptă duhovnicească. Lupta duhovnicească este un element constitutiv al
vieții creștine. Îndreptarea este rodul credinței. Ascetul trebuie să aibă credința că nu
el lucrează ci Dumnezeu însuși. Harul vine de la Dumnezu. Practicile ascetice nu sunt
un simplu ansamblu de metode pentru a ajunge la purificare, ci sunt o cale a credinței,
pentru care dimensiunea contemplativă este esențială. Lupta și harul se împletesc în
lucrarea ascetică, ambele fac parte din viața credinciosului (singuraticului). Alte
instrumente ascetice: singurătate, liniștirea, ca dimensiune interioară, numită de Isaac
și odihnă.

6. Rugăciunea, smerenia și mila au în scrierile Sf. Isaac o importanță primordială.Astfel

rugăciunea este mai întâi o golire și mai apoi orientare; rugăciunea devine por și scară
între Dumnezeu și om.
De la rugăciunea simplă se ajunge la rugăciune curată și chair la psalmodie.

Sfântul Ioan Damaschinul (675-749)

  S-a născut în Damasc într-o familie nobilă de creștini.Tatăl său era un înalt dregător al
califului.
 Serghie a dat fiului său o educație aleasă. El a angajat pentru fiul său Ioan și pentru
fiul adoptiv Cosma, un prerceptor de care au învățat arta de a scrie și de a compune
imne bisericești.
 Refuzând să treacă la mahomedanism, Ioan își împarte averile la săraci și biserici și
împreună cu fratele său Cosma se retrage la celebra mănăstire palestiniană ”Sfîntul
Sava”.
 Patriarhul Ioan al V-lea al Ierusdalimului îl hirotonește întru preot, in care va rămâne
toată viața. Fratele său Cosma va ajunge episcop la Maiuma.
 Când Leon al III-lea Isaurul (717-740) publică edictul împotriva icoanelor (726)
patriarhul Ioan al V-lea se adresează lui Ioan să ia atitudine. Acesta scrie trei tratate
împotriva ereziei.
 Ia parte activă la sinodul antiiconoclast al apiscopilor orientali.
 Lupta lui se aseamnă cu lupta sf. Atanasie împotriva arianismului. Pentru acesta
sinodul iconoclast de la 754 l-a anatematizat. A fost reabilitat la sinodul VII ecumenic.

Opera

A scris în mai toate genurile: polemic, dogmatic, moral-ascetic, exegetic și liturgic.

Opere polemice.
1. Trei cuvântări către cei ce resping sfintele icoane: o lucrare originală, reprezentând cea mai
bună apologie a cultului icoanelor care s-a scris în decursul istoriei bisericești. Arată că
Dumnezeu poate fi reprezentat în icoane din momentul întrupării. Face distincție între cultul
divin și cultul sfinților/ Sfânta Fecioară, sfinții și îngerii care au apărut sub formă omenească
pot fi reprezentați în icoane. La fel se cuvine crucii, evangheliei, altarului. Venerarea se dă
chipului, nu lemnului sau altui material, din care sunt făcute icoanle. Au și o valoare educativă,
ăci servesc drept carte pentru neștiutorii de carte;
2. Contra maniheilor.
3. O mărturisire de credință pe scurt.
4. Un catehism sub formă de ntrebări și răspunsuri.

Opere Dogmatice

1. Izvorul cunoștinței;
Partea I: ontologie și teorie a cunoașterii bazată pe cele 10 teorii ale lui Aristotel, intitulată și
Dialectica.
Partea II este o istorie a ereziilor și este intitulată Despre erezii.
Partea a treia este intitulată Expunere exactă a credinței ortodoxe (sau Dogmatica).

Lucrarea are următorul conținut: I. Dumnezeu în Sine; II. Dumnezeu Creatorul, despre îngeri
și demoni, despre natura văzută, despre rău, despre om, Despre Providență; III. Dumnezeu
Mântuitorul; IV. Dumnezeu Sfințitorul, în special despre însușirile lui Dumnezeu și despre
Sfânta Treime, crearea lumii (nevăzute, văzute), despre crearea omnului, Întruparea Fiului lui
Dumnezeu, Învierea și Înălțarea Lui, credința, canonul Sfintei Scripturi, Botezul Euharistia,
cultul sfinților, moaștelor și icoanelor, sfârșitul lumii.

Opere moral-ascetice

1. Sfintele paralele: texte din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți ai Bisericii; 3 părți: Despre
Dumnezeu și cele dumnezeiești; Despre om și cele omenești; Despre virtuți și vicii.
2.Despre posturi,
3.Despre cel opt păcate capitale;
4. Despre virtuți și vicii.

Opere Oratorice
1.Avem 13 omilii: despre Preasfânta Maria, Schimbarea la față, Smochinul uscat; Sâmbăta
Mare.

Exegetice / A lăsat un comentariu la epistolrele Sf. Apostol Pavel.

Liturgice

1.Despre sfintele posturi în care determină durat posturilor;

2. Despre azime.

Imne:
1.Canoanele Utreniilor din Sărbătorile Domnului și ale Născătoarei de Dumnezeu (Paști,
Înlățare Crăciun).

Doctrina
Opera dogmatică a Sf. Ioan Damaschinul nu e o creație nouă, ci rezumă teologia secolelor
anterioare.
1.Triadologia lui este tributară Părinților Capadocieni (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul
și Sf. Grigorie de Nyssa).

2. Hristologia lui se aseamănă cu cea a Sf. Chiril al Alexandriei – „o fire întrupată” a Cuvântului.
Prin aceasta Sfântul Ioan exprimă realitatea întrupării Cuvântului. Cuvântul lui Dumnezeu la
întrupare nu a asumat o natură umană abstractă, ci pe cea a unei persoane concrete,
enipostaziată în Fiul.

3. Antropologia – Sf. Ioan afirmă că omul că omul a fost creat pentru a progresa în comuniune
cu Dumnezeu. Adam era în stare de „îndumnezeire” prin relație cu Dumnezeu. Această relație
era izvorul nemuririi, căci Adam nu era nemuritor prin fire, ci prin har. Omul avea însă misiunea
de a discerne între bine și rău. Consecința păcatului a fost că sufletul s-a supus trupului, sediu
al patimilor și al stricăciunii.

4. Sf. Taine – Sf. Ioan acordă o importanță deosebită Botezului și Euharistiei, fără a neglija
celelalte taine. Botezul nu se săvârșește decât o singură dată. Invocarea Sf. Treimi este
absolut necesară. Cele trei scufundări în apă simbolizează cele trei zile cât Hristos a stat în
mormânt. În ceea ce privește Euharistia, Sf. Ioan subliniază prezența reală a lui Hristos în
pâine și vin, care devin Trupul și Sângele lui Hristos

5. Iconologia - Sf. Ioan este primul teolog care a oferit o sinteză a teologiei icoanei. Noțiunea
de chip are mai multe sensuri. Chipul este o asemănare care exprimă un model anume,
deosebindu-se prin ceva de acel model. Ideea principală este aceaa de participare. În Iisus
Hristos, materia însăși a fost sfințită, trupul Său material, fiind sfințit, real, prin unirea ipostatică
cu Logosul divin.
El face distincție între adorare (latreia), care se datorează numai lui Dumnezeu și venerare
(proskynesis), care se aduce numai sfinților (Feciaorei Maria i se aduce supravenerare).