Liberul 

arbitru și libertatea o iluzie ?

Experimentul de tip Libet. Ce este
voința?
 

Adevărul vă va face liberi (Ioan 8,32)

Unde este Duhul, acolo este libertate (II Corinteni 3,17)

Determinism

     Vorbind la modul general există două mari curente filosofice care

propagă astfel de idei cum că liberul arbitru ar fi o iluzie (halucinație).
Acestea sunt: determinismul (cauzalitatea) și indeterminismul
(întâmplarea). Definițiile date de către dexonline.ro atât determinismului cât
și indeterminismului sunt următoarele:

     „DETERMINÍSM s. n. Teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt

generate de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități, prin
interacțiuni necesare și repetitive. și „(Îs) ~ mecanicist (sau, rar) mecanist
Concepție filozofică neștiințifică conform căreia se identifică cauzalitatea cu
necesitatea, excluzând întâmplarea din natură și societate, dar și
intervenția omului. 5 (Pex) Fatalism.Din fr. déterminisme.”

    „INDETERMINÍSM s.n. Concepție antiștiințifică, idealistă, care neagă

existența legilor obiective ale dezvoltării, absolutizează întâmplarea,
ignorând necesitatea, contestă principiul cauzalității și afirmă că mersul
lucrurilor și activitatea oamenilor sunt expresia unei abstracte „libertăți de
voință”. [< fr. indéterminisme].”

   Am afirmat  „la modul general” fiindcă conform The Oxford Handbook

of Free Will există aproximativ 90 de tipuri diferite de determinism. Ne vom
ocupa de cel fizic. Determinismul fizic merge mână în mână cu cel cauzal
pentru că se întrepătrund. Există unii adepți ai determinismului cauzal care
susțin și determinismul fizic. Adepții determinismului fizic admit numai
cauze de ordin fizic, alții sunt deschiși față de ideea de cauzalitate mentală-
toți exclud partea spirituală din ecuație. Determinismul fizic se învecinează
și coexistă cu ateismul - oricum cu un singur search pe Google se găsesc
nenumărate articole în acest sens.

   Acum, să aruncăm o privire asupra afirmațiilor a două persoane

emblematice ale ateismului, bineînțeles adepții ai determinismului:

   Stephen Hawking (fizician și ateu) : „ E greu de închipuit cum ar

acționa liberul-arbitru când comportamentul nostru este determinat de legi
fizice, astfel încât s-ar părea că nu suntem decât niște mecanisme
biologice, iar liberul-arbitru este doar o iluzie”1. Afirmația se bazează
pe presupoziția  că comportamentul nostru este determinat de către legile
fizice. Acestea ne-ar obliga să acționăm. Dar se omite aspectul cel mai
important și anume comportamentul uman se „șlefuiește”, crește și se
dezvoltă în funcție de legea morală din om, prin împlinirea de bunăvoie a
imperativelor date de către aceasta. Legea obiectivă a moralei este cea
care dă valoare comportamentului uman, iar nu legile fizicii. Ea este cea
care ne face cu adevărat liberi. Prin urmare, afirmația dl. Hawing nu poate
fi catalogată drept științifică (nefiind un fapt științific), ci propria sa părere cu
privire la liberul arbitru (Trebuie de fiecare dată să facem distincția dintre
faptele științifice și preferințele oamenilor de știință). Desigur, mă refer la
morala ca dat ontologic, nu morala în calitate de convenție socială, mai
exact la aceea morală sădită de Dumnezeu în om după cum ne
încredințează sfântul Apostol Pavel/ Paul: „Fiindcă nu cei ce aud legea sunt
drepți la Dumnezeu, ci cei împlinesc legea vor fi îndreptați. Căci, când
păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt
loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia
conștiinței lor şi prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi și apără”
(Romani 2, 13-15).

  A doua persoană la fel de cunoscută publicului larg este Richard

Dawkins (biolog și ateu). La fel, el descrie despre un Univers indiferent din
punct de vedere moral care controlează comportamentul uman: „Într-un
Univers al forțelor fizice oarbe și al replicării genetice, unii oameni vor avea
de suferit, alții vor avea noroc și nu s-ar găsi niciun și nicio noimă în asta,
nici vreo formă de dreptate. ... Nimic altceva decât indiferența oarbă,
nemiloasă. ADN -ul nu cunoaște și nici nu-i pasă de nimic. ADN-ul pur și
simplu există. Iar noi jucăm după cum ne cântă”. 2 

  În primul rând, autorul pleacă de la premisa că acest Univers este

rezultatul forțelor oarbe.  Ne putem întreba: cum forțele oarbe iraționale ,
neinteligente, inconștiente creează rațiunea, conștiința și mai ales geniu
omului?
  În al doilea rând, se uită că pe lângă „replicării genetice” mai există o
ramură a științei numită epigenetică. Omul de știință dr. Bruce Lipton
(biolog) ne vorbește despre acest lucru: „ Vreau să evidențiez că o genă
este, în esență, doar o schemă. O schemă care creează proteinele, ce
reprezintă bazele corpului. Sigur, proteinele ne conferă însușirile fizice și
de comportament, dar nu sunt controlate de gene. Genele doar
construiesc „piesele”. Lucrurile care ne controlează
sunt gândirea, credințele, atitudinile. Modul de gândire e convertit în
compuși chimici care parcurg corpul și controlează activitatea
genelor. Deci, dacă vă schimbați gândurile, vă schimbați și propria
biologie. Azi, aceasta este frontiera științei: epigenetica.”3 (link :
https://www.youtube.com/watch?v=UTu5NaKXoIY )

    Înțelegem de aici că mintea este distinctă de creier, creierul fiind

suportul minții. Mintea/Rațiunea/Conștiința sunt facultăți ale sufletului și nu
rezultatul neuronilor, creierul fiind suportul rațiunii. Suntem în mod liber
stăpânii pe acțiunile noastre pe corpul nostru. Modul cum gândim
influențează până și cele mai mici particule ale organismului nostru.

Afirmația lui Richard„ ADN -ul nu cunoaște și nici nu-i pasă de nimic”

- nu contestăm, nu trebuie să-i pese ADN- lui, ci conștiinței. Conștiința se
ocupă de acest domeniu. Nu degeaba ea este numită în creștinism „glasul
lui Dumnezeu din om”. Iar noi jucăm după cum ne cântă - aș adăuga
cuvântul conştiinţă pentru ca afirmația să fie completă și să aibă sens și ar
suna așa: Iar noi jucăm după cum ne cântă conștiința.

  
     Un alt adept cunoscut al determinismului  fizic este dl. Sam Harris, om
de știință, specialist în neuroștiințe și ateu: „Întreg comportamentul nostru
își găsește sursa în evenimente biologice despre care nu avem o
cunoaștere conștientă: acest lucru a sugerat dintotdeauna că voința liberă
este o iluzie”4.

  Răspundem printr-o succesiune de afirmații retorice:

   Autorul este conștient când scrie și susține astfel de lucruri? Decizia

lui de a face o astfel de remarcă inconștientă (așa reiese din cele susținute:
nu avem o cunoaștere conștientă) și neliberă mai poate fi luată în
considerare? Mai este plauzibilă? Mai poate fi considerată rațională și să
treacă drept adevăr? Să înțeleg că toate cercetările și descoperirile sale din
domeniul neuroștiințelor sunt rezultatul unei cunoașteri inconștiente și
implicit nelibere? Dacă „nu avem o cunoaștere conștientă” cum a devenit
conștient de aceste cuvinte? Și firește ca orice naturalist/materialist adept
acestui curentului filosofic  face abstracție de morală, fiind foarte importantă
în descrierea comportamentului uman. Mă refer la morala ca dat ontologic,
iar nu la o simpla convenție. (vezi morala și morală) În fine, nu mai are rost
să zăbovim asupra acestor idei puerile și penibile susținute de către
aceștia.

    Și totuși cum este posibil ca asemenea persoane să susțină astfel de

enormități?
   Om de știință, matematician, bioetician și un mare apologet creștin, John
Lennox, ne lămurește în această privință: „ problema este însă că multă
lume conferă tuturor declarațiilor făcute de oameni de știință aceeași
autoritate care i se cuvine doar științei, pentru simplu fapt că au fost rostite
de un om de știință. Este un obicei riscant, pentru cercetătorii - până și cei
geniali - pot face chiar erori grave. Fizicianul Richard Feynman, laureat al
premiului Nobel, spunea că în afara domeniului său de activitate omul
de știință este la fel de prostănac ca oricare alt om .” El mai atrage
atenția asupra unui lucru : „ este la fel de greșit să spui că știința ar fi
singura cale spre adevăr. Este o idee foarte răspândită în zilele noastre
care poartă numele de „scientism” ... din păcate, ideea că știința ar fi
singura cale spre adevăr îi face pe mulți să creadă că „științific” înseamnă
același lucru cu „rațional”, adică în concordanță cu rațiunea. Este evident
ceva fals ... Gândiți-vă puțin: dacă știința ar fi singura cale spre adevăr, ar
trebui să ne descotorosim de jumătate din catedrele de la orice facultate -
istorie, literatură, limbi străine, artă, muzică doar pentru început. Aceste
discipline necesită „folosirea rațiunii, la fel ca majoritatea lucrurilor din viață.
Rațiunea are o arie de acoperire mult mai largă decât știința”.5 Și continuă:
" cuvântul „iluzie”/„halucinație” este un concept care aparține psihiatriei și
înseamnă credință falsă, constantă, în ciuda dovezilor contrarii care se pun
la dispoziție”6. Iar domnii Stephen, Richard și Sam Harris nu sunt psihiatri
pentru a susține că liberul arbitru este o simplă iluzie/halucinație, aceasta
fiind în afara domeniului lor de expertiză/de cercetare.  

  Într-o altă lucrare de a sa John C. Lennox după ce face rapid o trecere în

revistă a argumentelor de tip determinist împotriva liberului arbitru
conchide:

 „Este evident [...] că există o legătură strânsă, în special cazul

ateului, între determinism și reducționism - concepția conform căreia
entitățile nu sunt mai mult decât suma părților lor și, prin urmare, pot fi
explicate deplin când sunt reduse la părțile respective în
analiză[...]presupunerea care stă la temelia multor luări de poziție împotriva
liberului arbitru este naturalismul sau chiar materialismul.” În concepția
deterministă „nu există supranatural, nici cauzalitate sus -jos , nici vreo
fisură în lanțul cauzal care leagă fiecare fenomen de materialul de bază al
Universului. [...]Eu neg această premisă. O neg și datorită faptului că sunt
și un om de știință, nu în ciuda acestui lucru. Susțin că știința în sine -
practic, chiar faptul că putem practica știința - este un indiciu că Universul
acesta nu este tot ceea ce există.[...] Este o concluzie (cea împotriva
liberului arbitru) neobișnuită, mai ales că este enunțată în numele științei,
când unul dintre aștrii săi cei mai strălucitori, Albert Einstein, susținea că
teoriile științifice sunt creații libere ale minț umane. Este ciudat și pentru că,
în mintea celor mai mulți oameni, libertatea omului este asociată cu
moralitatea și demnitatea umană. Chiar ne dorim să lăsăm deoparte
moralitatea, să nu spunem nimic despre conceptul de dragoste?[...] În mod
ironic, mulți dintre așa-numiții "noi atei" continuă să tune și să fulgere
împotriva religiei, susținând că este o amăgire rea care trebui eliminată.
Folosirea cuvântului "rea" arată că furia lor este o furie morală și dă imediat
naștere întrebării: cum pot avea un concept moral dacă, așa cum spunea
citatul lui Dawkins de mai sus, cred că "nu există nici bine, nici rău" și
comportamentul este redus la un dans după muzica ADN -ului nostru: cum
mai poate fi cineva învinuit pentru acțiunile sale? În concepția deterministă
a lui Dawkins, problema răului nu există, pentru simplu motiv că nu există
răul, conform concepției sale de viață. Și dacă așa stau lucrurile, care mai
este sensul reacției sale față de religie ( sau față de orice altceva), de ce ar
spune că este un lucru rău? Sigur, nu toți ateii sunt de acord cu Dawkins.
Într-adevăr, izbucnirile morale împotriva creștinismului ( sau oricăror altor
lucruri) arată că Dawkins nu pare să fie de acord cu Dawkins tot timpul!
Dizolvarea problemei răului până la anularea oricărui sens nu este pe
placul marii majorități a oamenilor. Determinismul cauzal, fie el genetic sau
de altfel, țintește prea sus. Nu distruge doar moralitatea, distruge orice
semnificație. Ironia supremă în toate acestea este că mulți dintre ateii citați
sunt exact oamenii care cred că creștinismul îi oprimă pe oameni, îi
devalorizează, le fură libertatea. Acum ei ne spun că nu avem niciun fel de
libertate. Minunată logică![...]Timp Lewenes, specialist în filosofia științei la
Cambridge afirmă că:"Neurologia încă nu a arătat că libertatea ar fi o
iluzie"[...] Dar nu toți atei sunt deterministi. De exemplu, Peter Tse, un
specialist contemporan în neuroștiințe, de la Dartmouth College,
analizează "modurile în care voința liberă poate fi realizată în cadrul unei
arhitecturi neuronale și a procesării informației asociate acesteia [...]
Filosoful Thomas Nagel, care este ateu, susține că naturalismul menționat
mai sus, asumat de cei mai mulți scriitori atei și care pare să fie, așa cum a
mai spus, responsabil în foarte mare măsură pentru determinismul lor, este
într-o poziție dificilă, la modul cel mai serios : "Conștiința este obstacolul
cel mai izbitor pentru un naturalism cuprinzător care se bazează
numai pe resursele științei fizice... dacă abordăm problema aceasta în
mod serios și îi urmărim consecințele, aceasta amenință să
descopere întreaga imagine a lumii naturaliste". [...] O altă capacitate
care ar fi imposibil să existe fără liberul-arbitru este capacitatea de a
iubi.[...] Pentru a fi o ființă morală este nevoie în primul rând de conştiență
morală. Din câte știm, ființele omenești sunt singurele creaturi de pe
pământ care au o astfel de conştiență. Poți să dresezi un câine, prin
disciplină riguroasă, dureroasă și să-l înveți să nu fure un cotlet de pe
masă, dar nu vei reuși niciodată să-l înveți pe un câine de ce este greșit din
punct de vedere moral să fure. Nu are noțiunea de moralitatea și nu o va
avea niciodată. În al doilea rând, dacă cineva vrea să se comporte moral,
nu este de ajuns să fie conștient de diferența dintre bine și rău din punct de
vedere moral; trebuie să și aibă suficientă libertate de voință pentru a alege
liber să facă binele sau să facă răul. În această privință, există o diferență
de categorie totală între cel mai avansat computer și o ființă omenească.
Un computer îți poate oferi răspunsurile la probleme morale pe care este
programat să ți le dea; dar nu va înțelege, nici nu va fi conștient de
moralitate. Prin urmare, nu poate fi socotit responsabil din punct de vedere
moral, pentru alegerile și comportamentul său. Spre deosebire de acesta,
ființele umane nu sunt programate în acest sens. Oamenii au capacitatea
de a alege și, prin urmare, de a lua decizii morale".7

   Sfântul Grigorie de Nissa (335-395) în lucrarea sa Despre învățătura

creștină în capitolul XXXI scoate în evidență un aspect important: "Căci
numai ființelor neînsuflețite sau necuvântătoarelor le este propriu să fie
conduse de voință străină, după placul altora. Iar natura rațională,
cuvântătoare și intelectuală, dacă ar pierde libertatea (voința liberă), a
pierdut odată cu ea și darul inteligenței. Căci la ce va întrebuința cugetarea,
când libertatea de alegere ceva din cele dorite stă în puterea altuia?" . Cu
alte cuvinte, dacă nu ar exista liberul arbitru (dacă ar fi o iluzie) atunci nu ar
mai exista inteligența umană și  nu poate exista rațiunea. Științele ar fi
lipsite de valoare, ilogice și în consecință știința nu ar mai fi existat. Cei ce
susțin acest curent filosofic sunt cu totul inconștienți și cad inevitabil în
absurd.

  Lucrarea voinței cu cea a  minții  raționale lucrează împreună. Ele

coexista și se întrepătrund. Nu pot fi concepute separat. Sunt distincte, dar
lucrează în mod sinergic. Dacă neuronii și moleculele noastre gândesc și
decid în locul nostru ce rost și ce valoare ar mai avea darul inteligenței, al
cugetării, a conștiinței de sine? Faptele noastre nu ar mai fi ale noastre.Și
de unde pretențiile anumitor oameni că doar știința ne poate furniza
adevărul? Dar s-ar mai putea vorbi despre adevăr? Ar mai exista adevăr?
Și pentru ce ar mai respecta sau ar mai da careva crezare vreunui om de
știință dacă rațiunea sa liberă nu este responsabilă pentru descoperirile
sale? Ne încredem în moleculele? Trecem de la încrederea în Rațiunea
supremă la încrederea în forțele oarbe iraționale ale lumii care decid in
locul nostru? Dacă adevărul nu este liber, nu există adevăr.
   Așadar, determinismul, concepe ființa umană ca pe o simplă entitate
fizică, fără suflet, lipsită de orice moralitate. Omul nu este un subiect, o
persoană ca-n creștinism, ci doar un simplu obiect „viu, un biet animal care
vine din nicăieri și se îndreaptă către nicăieri - după cum bine remarcă
marele filosof român Petre Țuțea . Conform concepției acestora,
comportamentul uman este determinat asemenea unei pietre ce cade sub
legea atracției gravitaționale. Aceștia coboară omul în lumea obiectelor. Îl
reduc doar la materie, la atom, la moleculă, omul ne mai fiind o persoană
liberă, conștientă de sine. Firește, este o viziune sumbră, irealistă, fictivă ,
neștiințifică bazată pe propria lor credință în forțele oarbe și iraționale ale
universului. Ei uită (nici măcar nu vor să audă și să înțeleagă) că omul nu
este doar o mână de atomi supus în mod determinist legilor cauzale și
naturale din univers. El este o ființă vie, trup și suflet, este un suflet viu. El
este "cineva", nu numai "ceva", tocmai datorită sufletului său. Ceea ce-l
face pe om să fie "cineva" este conștiința de sine și capacitatea de reacții
conștiente și libere, legate direct de sufletul său. Numai prin suflet omul se
manifestă ca "cineva" conștient și unic, și cu voința de a fi și de a se
desăvârși continuu și veșnic. Omul este un subiect viu, real și unic și
datorită acestei calități este capabil de comunicare și comuniune, ceea ce îl
face cu adevărat liber. Animalele și obiectele nu sunt "eu"-ri /subiecte și nici
nu sunt capabile de cunoașterea rațională , de comunicarea rațională sau
de comuniune. Persoana umană se manifestă prin capacitatea ei de
cunoaștere a sinelui, prin determinarea de sine, prin punerea în practica a
energiei creatoare din ea, prin capacitatea ei de a cunoaște nu numai
lumea creată, ci și pe cea necreata,  dumnezeiască. Persoana se
manifestă în și inter-relație, atunci când se descoperă altei persoane.
Persoana nu poate fi supusă studiilor științifice exacte pentru simplu fapt că
nu este un obiect. Doar o parte a omului poate fi studiată, adică trupul său,
biologia sa, iar voința nu își are obârșia în trupul omului. În acest sens,
sfântul Sofronie Saharov afirmă :"cunoașterea științifică și filozofică se
exprimă în noțiuni și definiții :dar persoana e o ființă inaccesibilă
formelor filozofice sau științifice de cunoaștere: în adâncul ei ea este
ca Dumnezeu, incognoscibilă din afară, dacă nu se descoperă pe ea
însăși unei alte persoane"8.

  Și să nu uităm că legea naturală (din fizică de ex.) nu trece prin

subiectivități umane în vreme cea morală trece și se manifestă prin
subiectivități. Asta n-o face mai puțin lege. Ea este "obiectivă", dar este "în
noi". Dar manifestarea ei aici pe pământ trece prin eurile noastre, în vreme
ce manifestarea legii lui Arhimede, nu trece, căci apa nu are "eu", nu are
subiectivitate. Apa deci nu poate încălca legea scufundării corpurilor. Dar
eul uman poate încălca această lege. Plus el poate să se comporte
conform imperativelor morale sau nu, are această libertate.

 
  Experimentul de tip Libet

    Adepții determinismului încearcă, în disperarea lor, să-și întemeieze

argumentația lor filosofică pe știință. Aceștia aduc în discuție ca argument
suprem împotriva voinței libere experimentul de tip Libet .

   Dl. Harvey McMahon, om de știință, expert în neurologie la

Cambridge, activând în domeniul neuroștiințelor, consideră că nu putem să
ne folosim de acest tip de experiment pentru a justifica lipsa liberului arbitru
deoarece nu ne poate furniza vreo informație sau vreo dovadă în acest
sens:
„Nu există o paradigmă experimentală pură pentru a testa liberul-
arbitru ca alegere semnificativă. Astfel, deși experimentul de tip Libet
este invocat adesea pentru a susține că nu avem o voință liberă și s-
ar putea foarte bine să ajute la explicarea felului în care creierul poate
lua decizii care nu invocă cunoașterea activă sau pregătește luarea
deciziilor, nu se ocupă de felul în care și de momentul în care se iau
deciziile cognitive.”9
  Mai exact, experimentul de tip Libet se ocupă de ceea ce filosoful
american John Searle numește intenție prealabilă.10 Intenția prealabilă
sau acțiunile minții subconștiente sunt de natură reflexivă. Aceste acțiuni
ale minții subconștiente nu sunt guvernate de rațiune sau de gândire, nu
invocă cunoașterea activă. 11
  Cea care este echivalentul liberului arbitru este botezată de către John
Searle astfel: intenția de acțiune. Ea oferă cunoașterea activă.
Cunoașterea activă sau intenția de acțiune ( percepția conștientă sau
mintea conștientă de sine) este cea care se ocupă de liberul arbitru/voința
liberă. Mintea conștientă de sine este autoreflexivă, iar nu reflexivă.12

  Pentru o aprofundare onestă și clară a acestor termeni: conștiință,

subconștient, conștiință autoreflexivă și reflexivă , voință, raportul dintre
acestea, ce este conștiința, ce înseamnă parte conștientă și parte
subconștientă a minții, modul lor de manifestare, de acțiune și interacțiune
dintre ele, vom apela atât la studiile dl Dr. Bruce H. Lipton (biolog și medic)
cât și la cele ale dl. prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan un specialist
român, om de știință ilustru, specializat în domeniul neuroștiințelor, medic
neurolog și psihiatru. Purcedem la acest demers de aprofundare pentru a
descoperi importanța lor din perspectivă științifică și a elimina orice
incertitudine și confuzie pe această temă. Desigur, există și alți specialiști
din domeniul neuroștiințelor dl. Vlad Ciurea, dl. doctor Leon Dănăilă ș.a,
dar eu m-am rezumat doar la cei doi. 
   De la Dr. Bruce H. Lipton descoperim:

 „comportamentele reflexe fundamentale, dobândite prin evoluție, sunt

transmise la urmași sub formă de instincte pe bază genetică. Dezvoltarea
unor creiere mai mari, cu o populație de celule neuronale mai mare, le-a
oferit organismelor oportunitatea să nu se bazeze doar pe comportamente
instinctive, ci să învețe și din experiențele de viață. Învățarea de
comportamente reflexe noi este, în esență, un produs al condiționării. Să
luăm exemplu clasic a lui Pavlov, care și-a dresat câinii să saliveze la auzul
sunetului de clopoțel. Mai întâi i-a dresat sunând din clopoțel și cuplând
acel stimul cu o recompensă alimentară delicioasă. După o perioadă, suna
din clopoțel, dar nu le mai dădea de mâncare. La acel moment, câinii erau
deja atât de programați să aștepte mâncarea, încât, atunci când suna
clopoțelul, ei începeau să saliveze din reflex, chiar dacă mâncarea nu era
acolo. Iată un exemplu evident de comportament reflex „subconștient”
învățat. - Comportamentele reflexe pot fi simple, precum ridicarea spontană
a piciorului atunci când genunchiul este lovit cu un ciocănel, apăsarea unui
buton etc, sau complexe, precum conducerea unei mașini cu 120km/oră pe
autostradă aglomerată, în timp ce mintea conștientă îți este angajată total
într-o conversație cu un pasager. Deși pot fi extraordinar de
complexe, reacțiile comportamentale condiționate nu necesită aportul
creierului. Prin procesul de învățare condiționată, căile neuronale dintre
stimulii declanșatori și reacțiile comportamentale se „cablează” pentru a
asigura un tipar repetitiv. Căile cablate sunt „obiceiuri” . La animalele
inferioare, întregul creier este proiectat pentru a se angaja în reacții de
rutină la stimuli. Câinii lui Pavlov salivau din reflex, nu din intenție
deliberată. Acțiunile minții subconștiente sunt de natură reflexivă și nu
sunt guvernate de rațiune ori de gândire. La nivel fizic, această minte
este asociată cu activitățile tuturor structurilor din creier prezente la
animalele care nu au dezvoltat o conștiință de sine. ”13
  Pe de altă parte: „Oamenii au dezvoltat o regiune specializată a creierului
asociată cu gândirea, planificarea și procesele decizionale: cortexul
prefrontal. Aparent, această porțiune a creierului anterior este sediul
proceselor minții „conștiente de sine”. Mintea conștientă de sine este
autoreflexivă; ea este un „organ de simț” nou dezvoltat ce ne observă
comportamentele și emoțiile.[...]Înzestrată cu capacitatea de a fi
autoreflexivă, mintea conștientă de sine este extrem de puternică. Ea poate
observa orice comportament programat în care suntem angajați, îl poate
evalua și poate decide, în mod conștient, să modifice programul. Putem să
alegem în mod activ cum să reacționăm la majoritatea semnalelor din
mediu și dacă vrem să reacționăm sau nu. Capacitatea minții conștiente
de a anula comportamentele preprogramate ale minții subconștiente
constituie fundamentul liberului arbitru”.14
     La rândul său dl. dr. Dumitru Constantin-Dulcan ne relevă :

„prelucrarea informației începe deja de la nivelul receptorilor situați în

periferie, unde este supusă unui proces de codificare în frecvență și de
modulare. La nivelul creierului există o percepție conștientă și o alta
inconștientă. Pentru a deveni conștientă, percepția trebuie să atingă un
anumit prag, o anumită intensitate a influxului nervos ajuns la creier și să
conecteze cortexul frontal, cingular anterior și parieto-temporal. Acestea
sunt ariile implicate în procesul conștiinței, după datele de care dispunem
la ora actuală. Să ilustrăm cele de mai sus printr-un exemplu. O imagine
vizuală se transmite prin nervii optici la ariile corticale occipitale, unde are
loc decodificarea acestora. Dacă are o anumită semnificație pentru noi este
transmisă spre cortexul frontal, de aici la cortexul parietal și temporal.
Acesta este mecanismul percepției conștiente. Dacă informația nu
activează decât cortexul vizual din lobii occipitali, percepția ei rămâne
neconștientizată de noi. Este doar o percepție inconștientă, ne spune
Claire Sergent (2004).”15

„Iată un exemplu de conștientizare a unui gest motor:

Dacă în percepție sunt implicate mai multe tipuri de informație, vor fi

conectate și alte arii de asociație corespunzătoare acestora. „Conversația”
dintre aceste arii constituie procesul de gândire, ne spune O.F. Crick și C.
Koch (2003). Jean-Pierre Changeux, ca și alți cercetători, vorbesc despre
un spațiu de lucru global conștient, care include structurile cerebrale
descrise mai sus . În acest spațiu conștient își trimit conexiunile procesorii
senzoriali cu percepție autonomă, inconștientă. Pentru a deveni conștient,
un stimul trebuie să acceadă în spațiul de activitate conștientă. Prelucrăm
conștient infim de puțin în raport cu ceea ce repetăm: conștiința este doar
un vârf de aisberg. Percepția inconștientă este sursa a ceea ce este numit
„percepția subliminală”. Dacă stimulii nu ajung în spațiul de percepție
conștientă rămân imprimați doar în memorie și, de acolo, sunt proiectați în
conștiința noastră acționând fără să realizăm modul în care i-am perceput.
Pe acest mecanism se bazează reclamele comerciale [...] Capacitatea
creierului uman de a prelucra conștient și inconștient nu este doar un
simplu proces neurofiziologic, ci are o importanță capitală în viața noastră.
Mă refer doar la actele de utilitate în viața noastră practică. Ne însușim,
mai întâi, conștient o serie de deprinderi: scrisul, vorbitul, condusul unui
autovehicul, mersul, tastarea etc. Pe măsură ce învățăm ceva, pentru a
deveni eficienți, creierul îl transferă din registrul conștient în cel
subconștient. Deprinderile noastre devin „automate”, în timp ce vorbim,
mergem, tastăm la pc. executăm activități manuale etc. Creierul are o
extraordinară capacitate și mobilitate de a trece rapid de la un registru pe
altul, în beneficiul randamentului activității noastre. [...] (continuă făcând
referire la colega sa Angela Sirigiu care a efectuat acest tip de experiment
Libet ) Decizia de execuție a unei mișcări ar fi luată de creier înainte de a fi
informată conștiința, spune Angela Sirigiu. Centrul motor este cel care va
selecta și stimula mușchii necesari executării unui gest motor și , în acest
scop, va modifica potențialul electric al neurostimulării. În momentul când
este pregătit pentru executarea acestei acțiuni, centrul motor informează
cortexul parietal de la care a primit ordinul, iar acesta la rândul său va
informa cortexul prefrontal de intenția mișcării. Acum decizia de mișcare
devine conștientă și din acest moment liberul arbitru sau conștiința mai are
la dispoziție doar câteva miimi de secundă pentru a spune „da” sau
„nu”.” 16
   „Noi dispunem de o libertate: aceea de a refuza sau accepta ceea ce
creierul vrea să decidă” spune autoarea citată (adică dna Dr. Angela
Sirigiu -și este limpede că voința liberă nu este deloc o iluzie, ci este foarte
reală și autentică). În același sens, filosoful american John Searle, vorbește
despre„intenția prealabilă” și „intenția de acțiune”, ultima fiind echivalentul
liberului nostru arbitru.Pentru o mai ușoară înțelegere a acestor fenomene
neurologice, Angela Sirigiu ne oferă un exemplu (adică expune
experimentul de tip Libet ). Când cineva aruncă în față o minge, fără să fim
preveniți, avem impulsul involuntar să întindem mâna spre a o prinde.
Acest impuls este însă doar decizia centrilor motori care comandă
musculatura mâinilor. Devenim conștienți de ce se întâmplă după 350 de
milisecunde. Dacă decidem s-o prindem, sau nu, trebuie să deliberăm doar
în 200 de milisecunde. Este important însă că decizia aparține conștiinței
noastre. [...] Același lucru ne spune și Patrick Haggard (2004) despre
liberul nostru arbitru. În problemele emoționale pentru viață, liberul nostru
arbitru are decizia. Discuția este axată pe ideea că inițiativa creierului ar
precede ca timp voința noastră de acționa, ca și cum un„demon” ar fi
ascuns în mașina creierului nostru . Intrăm deja pe terenul ficțiunii și iar ne
întrebăm dacă „gândim” sau suntem „gândiți”. Relația dintre neurofiziologie
și conștiință nu este ușor de tranșat, fiindcă ridică mai multe întrebări, decât
rezolvă. Dacă conștiința este expresia funcționării creierului, de ce apare
această independență în decizia sa? Este ca și cum instanța care
hotărăște este diferită de creierul nostru. Cel ce decide pare să fie un „eu”
distinct de creier. Și atunci, eu am în primire un creier sau creierul mă are
în primire pe mine? Dacă „eu” decid să merg, merg. Dacă decid să mă
opresc, mă opresc. Creierul mă ascultă. Deci eu am supremația . Dar cine
sunt „eu”? N-ar trebui să fiu creierul meu? Și mai ales, unde este sediul
eului meu? [...] cred că în permanență noi oscilăm între conștient și
inconștient(subconștient), între rațional și automatism. Majoritatea acțiunilor
noastre le executăm mai mult mecanic decât rațional. Și acest mod de
comportament este o expresie a adaptării creierului pentru eficientizarea
funcționării sale. Ar fi o dramă și un consum imens de energie dacă ne -am
implica pe deplin conștienți în toate gesturile noastre. Viteza noastră de
lucru ar fi enorm de mult încetinită: în scris, citit, mers, hrănit, etc. [...] În
opinia mea, conținutul unui act cognitiv și, deci, al unei conștiințe se implică
o întreagă istorie genetică, educațională, culturală, experiențială și nu doar
informații receptate ad-hoc și interpretare, cum se întâmplă la un computer,
care nu poate avea experiențe afective și culturale. Acesta este motivul
pentru care computerul nu va egala niciodată omul la nivel de complexitate
a vieții sale psihice. Anumiți oameni de știință reduc conștiința exclusiv la
creierul uman. Dacă da, la cel nivel de integrare? Atomic-molecular? Într-
un an nici un atom cu care am înmagazinat o informație nu mai este
același. La nivel neuronal? Ființele monocelulare și plantele au conduite de
adaptare, care le permit să existe, fără să dispună de un sistem nervos.
Poate fi redusă conștiința umană la reacțiile biochimice, care se petrec în
creier? Ca orice reacție chimică și acestea ar trebui să fie univoce,
univectoriale și liniare, adică să curgă într-un singur sens. Combinând o
bază cu un acid vom obține întotdeauna un singur rezultat: o sare. Ori,
conștiința este plurivectorială și neliniară. Gândul nostru se poate opri, se
poate întoarce, poate lua orice direcție vrea. Aceeași mișcare o vor avea și
neurotransmițătorii de la nivelul sinapselor? Am impresia că fenomenele se
petrec invers. Conștiința este cea care își alege suportul biochimic și
rețelele neuronale prin care "vrea" să se exprime.( ...) În fenomenul
conștiinței nu funcționează întotdeauna un singur gând, ci suntem adesea
asaltați concomitent de gânduri străine oricărei intenții. Deducem că sunt
activate concomitent mai multe rețele neuronale. De cine? Din acest motiv
misterul conștiinței nu poate fi redus la o simplă relație: stimul-răspuns. Și
în acest sens părem să fim mai mult gândiți, decât că suntem întotdeauna
gânditori prin propria voință. Avem o explicație, fie și conjuncturală, limitată
la ceea ce știm despre neurofiziologia creierului nostru și activării unei
rețele neuronale, atunci când gândim intenționat. Intenția mea este stimul,
iar gândul un răspuns. Dar atunci când gândurile, amintirile de mult uitate,
ne asaltează fără intenția noastră, cine stimulează neuronii, cine răscolește
cimitirul amintirilor de mult înmormântare? Unde este cauza care ne
activează gândurile? Eu cred că în mod indiscutabil, la nivel fizic conștiința
se exprimă prin creier, dar nu se poate reduce exclusiv la creier. Este cu
mult mai mult decât ceea ce "secretă" creierul. Repet legat de subiect: în
nici un potențial de acțiune de la nivelul membranei neuronale, în undele
activității electrice a creierului, în chimia sau anatomia să, nu se văd
sentimente, idei, pasiuni sau suferințe. Și totuși dincolo de ele este o
gândire, o conștiință, un univers de frământări poate de aceași intensitate
ca și aceea din centrul Pământului sau al Soarelui... Trăim concomitent în
două lumi-una conștientă, a orientării raționale și alta inconștientă, din care
ne vin pulsiuni, sentimente, intuiții, tristeți, sau exaltări neînțelese. (...)
Conștiința ar putea fi comparată cu un punct de miră, care selectează în
permanență rețeaua de neuroni și chimia prin care se poate exprima.
Conștiința este instrumentul care integrează engramele în concepte, idei,
opere etc. Conștiința ne dă coerență gândurilor noastre atât de răzlețe, atât
de rebele și de insistente. Este motorul propriei noastre existențe. "17
  Într-o altă lucrare conchide : " există deci și destin prin ceea ce porți ca
programare condiționată ereditar și voință liberă/opțiune prin ceea ce faci
acum și aici. (destinul nu trebuie înțeles ca fatalitate și totodată să ne
reamintim de existența epigeneticii ) (...) Legile cunoscute din fizică și
chimie ne ajută să explicăm, atât cât putem explica, fiziologia
creierului, dar nu gândirea, conștiința ,viața afectivă( și voința
liberă/liberul arbitru). Înțelegem bine relația dintre psihic și substratul său
cerebral, interdependența reciprocă, ecoul patologic asupra celuilalt în caz
de suferință la unul din poli, dar de ce neuroni cu aceeași structură la om și
la un câine, spre exemplu, îl definesc pe unul om și pe altul doar câine, nu
știm. Sigur nu în diferența de volum stă răspunsul. Și atunci suntem obligați
să admitem că însușirile noastre psihice și intelective- gândire, afectivitate,
voință/liber arbitru etc. nu le putem explica decât prin însușirile Sursei, fiind
consubstanțiale ei."18

      Și aș mai adăuga vorbele dl. Luka Voino-Iasenețki, om de știință

ilustru, chirurg și ierarh , cunoscut și sub numele de Sfântul Luca al Crimeei
:"uităm de ipoteza exprimată de Kant, potrivit căreia rațiunea teoretică
prin experimentul științific este neputincioasă în egală măsură să
demonstreze sau să nege existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului și
libertatea voinței. Aceste obiecte și probleme de aceea se și numesc
transcendentale (care depășesc domeniul științific)" 19

      În cele descrise de către dl. Constanin Dulcan ne-a fost furnizat un

model de experiment efectuat de către dna Dr. Angela Sirigiu. Am vazut ce
implică acesta.

      Un alt model de experiment Libet  ne este oferit de către dl profesorul

John- Dylan Haynes:

   „În experimentul dirijat de profesorul John-Dylan Haynes, voluntarilor li se

ceruse să apese pe un buton cu mâna stângă sau cu cea dreaptă, la
alegerea lor, fiindu-le solicitat totodată să ţină minte în ce moment au luat
decizia. Cercetătorii au descoperit că pot prezice ce mână vor folosi
voluntarii cu 7 secunde înainte ca aceştia să ajungă la o decizie conştientă,
doar prin studierea activităţii lor cerebrale.” - link.  Înțelegem de aici
că alegerea din subconștient  o precede pe cea din conștient. Acest lucru
este ușor de explicat. Vedem, că în link-ul aferent textului citat, autorul
acelui articol descrie experimentul și îl interpretează într-un mod cu totul
neortodox. 
  Dar dragă cititorule, în lumina celor expuse până acum cu privire la
conştiinţă, subconștient, liber arbitru/voință liber, ne putem delimita ușor de
aceste păreri forțate, formulate pe baza experimentului.

  În primul rând, voluntarii din acest experiment și-au dat acceptul dinainte
de efectuarea acestuia că altfel nu ar mai fi fost numiți „voluntari”( voința lor
libera fiind dată de bunăvoie în mâinile savantului pentru efectuarea
experimentului).

    Înal doilea rând, apăsarea pe un buton face parte din acele acțiuni ale
minții de natură reflexivă-ce ţin de subconștient (sunt tipare repetitive
învățate /automatisme/comportamente preprogramate/obiceiuri) și e firesc
să nu se facă apel la partea conștientă. Acest tip de acțiune se rezumă la
relația de tip stimul-răspuns, fiind vorba despre un comportament reflexiv
complex. ( să nu uităm: „Capacitatea minții conștiente de a anula
comportamentele preprogramate ale minții subconștiente constituie
fundamentul liberului arbitru” Dr. Bruce H. Lipton).
  Dacă pentru subiecții acestui experiment era pentru prima dată în viața lor
când ar fi apăsat pe un buton, această cerință de  apăsare a butonului ar fi
activat mai întâi partea conștientă a minții (dacă se repetă acțiunea, mintea
va prelucra acest lucru și va face trecerea din registrul conștient al minții în
cel subconștient și de acolo în conștiința eului/egoului său -după cum știm
deja: „ Pe măsură ce învățăm ceva, pentru a deveni eficienți, creierul îl
transferă din registrul conștient în cel subconștient.”- dl Ducan . La fel și cu
privire la decizia de apăsare a butonului când cu mâna dreaptă când cu
mâna stângă, dacă era pentru prima dată, era activată mai întâi partea
conștientă a minții fiindcă ar fi fost o informație nouă pentru sinele lor, dar
în acest experiment nu este cazul deoarece voluntarii învățaseră demult
acest lucru ( noi zilnic alegem să apăsăm când cu mâna dreaptă când cu
mâna stângă pe butoane în diverse circumstanțe - acest lucru s-a
transformat într-un automatism/reflex - sinele acționează în acest caz prin
subconștient mai întâi și după prin partea conștientă sau după caz sinele
acționează doar la nivel de subconștient ne mai fiind necesar ca informația
să treacă prin partea conștientă). De ce procedează în acest mod creierul?
„Acest mod de comportament este o expresie a adaptării creierului pentru
eficientizarea funcționării sale” dl Dulcan Constantin. De aceea, cercetătorii
din experimentul citat au conchis că acțiunea subiecților de apăsare a
butonului când cu mâna dreaptă, când cu mâna stângă se manifestă mai
întâi la nivel de subconștient și după 7 secunde devin conștienți de acest
aspect. În aceste 7 secunde trebuie să decidă dacă vor sau nu să
savârșească acțiunea dată de către subconștient.
Ne reamintim de conștiință. „Conștiința este cea care își alege suportul
biochimic și rețelele neuronale prin care "vrea" să se exprime”(Dulcan
Costantin). „Conștiința este un „organ de simț” nou dezvoltat ce ne observă
comportamentele și emoțiile.[...] Ea poate observa orice comportament
programat/ de tip refelx în care suntem angajați, îl poate evalua și poate
decide, în mod conștient, să modifice programul. Putem să alegem în mod
activ cum să reacționăm la majoritatea semnalelor din mediu și dacă vrem
să reacționăm sau nu.”( Dr. Bruce H. Lipton).

  În creștinism "conștiința este ochiul chipului prin care se observă

binele ce trebuie împlinit. Ea poate fi numită și urechea cu care chipul lui
Dumnezeu din om aude și păstrează viu în sine glasul lui Dumnezeu. Într-
un cuvânt, conștiința este organul spiritual după care chipul se orientează
atunci când trebuie să împlinească sau să evite o faptă. Conștiința
luminează pe deplin mintea și o obligă să facă deosebirea între bine și
rău”20.

   Rămâne întrebarea: de ce, în acest experiment, savanții pot prezice

mână pe care o vor folosi voluntarii cu 7 secunde înainte ca aceștia să
ajungă la o decizie conștientă?
  Simplu. Pentru că, în acest caz, intenția de-a alege cu ce mână să
apese butonul este o acțiune care se manifestă la nivelul subconștientului
și asta este ceea ce se numește intenție prealabilă. Fiind o acțiune pe care
o repetăm mereu (învățată bine) „alegem” în mod reflexiv/instinctiv cu care
mâna vom apăsa butonul ( „decizia ”prealabilă). Informațiile sunt preluate
de către subconștient din memoria noastră, unde aceste reflexe au fost
înmagazinate. După urmează acțiunea în sine de-a alege, alegerea
propriu-zisă . Aceasta fiind intenția de acțiune ( decizia activă). La acest
nivel intervine liberul arbitru/voința liberă. Din acest moment, subiectul
devine conștient fiindcă conștiința analizează ceea ce vine din subconștient
-aceea „alegere” reflexivă /instinctivă -, și în baza liberului arbitru decide
dacă „intenția prealabilă” se va concretiza prin mana x sau y. Subiectul
uman este sau nu de acord (alege ) cu ceea ce vine de la subconștient, iar
pentru experimentul descris mai sus, subiecții au fost de acord cu ceea ce
creierul le-a pregătit la nivel de subconștient, rezultând apăsarea butonului
cu mâna pe care au voit să o folosească - întreg mecanismul/procesul de
la intenția prealabilă până la cea de acțiune (conștientă) a durat 7 secunde,
iar în exemplu dnei Angela Sirigiu a fost doar de câteva milisecunde.
Amintim ce spune dl. Dulcan:„Noi dispunem de o libertate: aceea de a
refuza sau accepta ceea ce creierul vrea să decidă”. Deci, savanții pot
descoperi prin experimentul lui Benjamin Libet drumul de la „ceea ce
creierul vrea să decidă” până la acțiunea conștientă a subiectului uman  de
a refuza sau accepta ceea ce creierul vrea să decidă.

- „ceea ce creierul vrea să decidă” este intenția prealabilă

-„Noi dispunem de o libertate: aceea de a refuza sau accepta” - intenția

de acțiune

  Să nu ne uimească  faptul că decizia prealabilă de la nivelul

subconștientului precede alegerea propriu-zisă de la nivelul conștientului.
Voința trebuie să decidă în baza a ceva, nu în lipsa ceva -ului. Dacă nu
există ceva înainte de voință, voința în sine nu ar mai avea cum să se
afirme și nu ar mai avea nicio valoare în sine. De aceea se vorbește despre
autonomia voinței. Autonom poți fi doar față de ceva sau față de cineva.
Prin urmare, nu este vreo problemă că voința omului este precedată de
ceva, ci din contră acest lucru evidențiază acțiunea liberului arbitru, îi dă
sens. Un exemplu concludent pentru creștin vine chiar din războiul nevăzut
la care ia parte în fiecare clipă. Din acest război descoperim că există
anumite etape ale ispitirii. Iar aceasta sunt: momeala, sugestia sau atacul;
însoțirea, consimțământul sau conlucrarea; învoirea; robia și patima .
Primul atac prin care diavolul încearcă să îl ademenească pe om este
momeala sau sugestia care precede acțiunea liberului arbitru. Momeala
este „o mișcare fără imagini a inimii” după sfântul Marcu ascetul. Mai exact,
sugestia este orice gând, imagine, senzație, amintire a unei plăceri trecute,
care îi trece prin cap omului. În acest stagiu gândul nu este păcătos
deoarece este numai un gând simplu insuflat de către diavol omului. El
devine păcătos în momentul când apare consimțirea cu acesta. Iar omul
consimte în funcție de liberul său arbitru în baza a ceva. Dacă acceptă sau
nu ispita și în funcție de acest lucru omul săvârșește păcatul sau fapta
bună/virtutea creștină. Ispita apare mai întâi și apoi omul devine conștient
și poate să ia decizia cea mai bună sau mai puțin bună.
   Din cele expuse până în acest moment, rezultă, în mod evident, că
lumea științelor exacte, mai exact a neuroștiințelor, nu pot furniza vreun
argument științific/dovadă/fapt științific care ar putea să susțină viziunea
sumbră a determinismului  fizic cu privire la voința liberă. Demersul lor, de
a folosi experimentul de tip Libet pentru a demostra iluzia voinței libere,
este supus eșecului și penibilui pentru simplu fapt că experimentul în sine "
nu se ocupă de felul în care și de momentul în care se iau deciziile
cognitive". Reiau citatul  dl. Harvey McMahon:
„Nu există o paradigmă experimentală pură pentru a testa liberul-
arbitru ca alegere semnificativă. Astfel, deși experimentul de tip Libet
este invocat adesea pentru a susține că nu avem o voință liberă și s-
ar putea foarte bine să ajute la explicarea felului în care creierul poate
lua decizii care nu invocă cunoașterea activă sau pregătește luarea
deciziilor, nu se ocupă de felul în care și de momentul în care se iau
deciziile cognitive.”21
 

Dar ce este liberul arbitru/voința liberă?

   Voia liberă este puterea sufletească ( nu trupească) pe care omul o are

chiar de la creare și prin care el se poate hotărî fără nici o silă pentru o
faptă sau pentru alta. În temeiul acestei puteri, fiecare om este, el singur si
nu altcineva, săvârșitorul și stăpânul faptelor sale. Voia libera este singurul
dar asupra căruia omul are stăpânire deplină. - link

   Omul, singurul subiect moral, nu ia decizii în funcție de "lumea"

chimică/neuronală, ci în funcție de "lumea" morală (conștiința morală).
Liberul arbitru nu este o parte a unui organ, o substanță chimică din
organism, nu ține de materie, nu este o parte a acesteia, nu are
corporalitate, ci ține de suflet, iar sufletul este o substanță imaterială
( spirituală), vie, reală, simplă (necompusă) și nemuritoare ( sufletul
străbate trupul și este legat de el, dar transcende și depășește
materialitatea trupului). Liberul arbitru face parte din "lumea" morală și nu
din "lumea" fizică cea cu legitățile naturale -cauzale. Voința noastră trece
prin egoul nostru. Egoul nostru/eul nostru ( acesta ne conferă identitatea de
sine) , în baza liberului arbitru, decide ce este bine sau nu. În cauzalitatea
existentă inerentă vieții umane avem posibilitatea de acționa în mod liber
pentru simplu fapt că omul nu este constrâns de legăturile cauzale. Voia nu
depinde de condițiile exterioare de viață sau de reacțiile biochimice ale
organismului uman. Are o autonomie de sine, nu poate fi condiționată de
către acestea. Desigur, nu este vorba despre o libertate absolută ( aceasta
aparține lui Dumnezeu - Cel Necreat) ci despre una relativă în calitate de
creatură deoarece avem limitele noastre inerente firii noastre create, dar
este reală, nu ireală/iluzorie, există și avem tot controlul asupra ei. Plus că
avem putința de a o îmbunătăți și desăvârși prin harul necreat a Sfântului
Duh. Ea este un element aceea ce creștinul numește chipul lui Dumnezeu
din om. Ca element al chipului, voința are menirea de a transpune lucrarea
rațiunii în practică, precum și de-a o încuraja în progresul cugetări
sănătoase. Ea este expresia întregului eu în acțiunea de deschidere față
de lucrarea binelui (a harului). Voința nu poate fi detașată de celelalte
elemente ale ființei, ea reprezentând, de fapt, tensiunea întregii noastre
persoane. Rațiunea umană însăși, care este implicată îndeaproape în ceea
ce hotărâm să facem sau să nu facem, face parte din suflet, din
supranatural( la fel și conștiința). Dovada cea mai mare că omul este
înzestrat cu voință liberă este însăși dragostea/iubirea altruistă fiindcă
dragostea, care recapitulează toate virtuțile, virtute a voinței este. Prin
urmare, eul nostru + conștiința de sine/conștiința morală+ rațiunea+ voința
liberă sunt cele care fac diferența dintre om și animal, cel din urmă
acționând instinctiv, fiind condus doar de către instincte.

  Sfântul Ioan Damaschin vorbind despre voință, ca putere sufletească

de acțiune a omului afirmă: "Trebuie să se știe că în suflet a fost sădită o
putere care dorește ceea ce este conform naturii și care le ține pe toate
cele care sunt în chip esențial legate de fire. Această putere se numește
voință (thelisis). Ființa dorește să existe, să trăiască și să se miște spiritual
și sensual, râvnind după propria sa existență naturală și deplină. Dorința
ființelor neraționale, pentru că nu este rațională, nu se numește
voire/voință. Iar voința (v(b)ulisis) este un anumit fel de voire naturală,
adică o dorință naturală și rațională a unui lucru. Căci puterea de a dori în
mod rațional se află în sufletul oamenilor. Așadar, când dorința rațională se
mișcă în mod rațional către un lucru, se numește voință (v(b)ulisis), căci
voința este dorință și un elan rațional către un lucru". 22

   Dacă liberul arbitru ar fi o simplă iluzie atunci rațiunea ar fi fără

conținut. Mintea și rațiunea sunt legate inevitabil de libertatea voinței și de
libertatea de alegere a omului, care îi dau posibilitatea să înfăptuiască atât
binele cât și răul. Deci, voința, ca putere sufletească, în lucrarea ei este
strâns legată de activitatea minții și a rațiunii.
  Din perspectivă creștină, un egou liber nu este un sine care face
orice își dorește, ci un subiect cu adevărat liber se eliberează de limitările
interne care îl obligă să se închidă în sine facându-l robul tuturor înclinaților
și pornirilor egocentriste. În creștinism medicamentul constă în acțiunea de
tăiere a voii de suprafață (cea care corupe voința autentică liberă) . Tăierea
voii este de fapt eliberarea sinelui de condiționările care îl determină să
acționeze necorespunzător și care animă puterile sufletești în mod pătimaș
îndemnând pe om să se slujească mai mult pe sine decât să slujească lui
Dumnezeu și pe semeni săi. Prin lepădarea de sine se elimină „rezidurile”
eului deschizând-ul pe acesta spre comuniunea cu Dumnezeu și cu semeni
săi și în același timp și-l ridică la adevărata valoare- redescoperirea sinelui-
sine care tânjește după Creatorul Său, după unirea cu Dumnezeu cel
Treimic. Sinele este el „însuși” și este cu adevărat liber atunci când rămâne
în dialog și lucrează pentru un altul, când se jertfește pentru altcineva când
stă în strânsă legătură ( comuniune) cu aproapele și cu Hristos Dumnezeu
„căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul
pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”.

  În încheiere, în loc de obișnuita concluzie, voi reda cu mare drag cuvintele

dl. Alvin Plantinga:

  „O persoană este liberă să ducă la îndeplinire acțiunea respectivă și liberă

să renunțe să o facă; niciun fel de condiții anterioare și/sau legi cauzale nu
determină dacă el va face acțiunea sau dacă nu o va face. Este în puterea
lui, la momentul în cauză, să facă acțiunea respectivă și este în puterea lui
să se abțină să o facă."23

     Articole pe aceeași temă:

https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/libertate-liber-arbitru-o-confuzie-frecventa

https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/despre-libertate

https://www.crestinortodox.ro/morala/libertatea-omului-alegerea-intre-spiritual-material-135122.html

https://contramundum.ro/2020/01/20/liberul-arbitru-si-libertatea

https://www.crestinortodox.ro/morala/morala-ortodoxa-morala-existentei-a-legilor-70866.html

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/libertate-iubire-70187.html

https://www.crestinortodox.ro/morala/morala-ortodoxa-70825.html

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/libertatea-omului-suveran-peste-tine-insuti-70184.html

https://ortodoxiatinerilor.ro/catehism/ce-este-voia-libera-a-omului/
https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/asemanarea-dintre-religie-morala

https://doarortodox.com/2012/09/17/dogma-si-morala/

https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/catehezele-orele-de-religie-si-edificarea-morala/

https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/ce-este-libertatea

 Note de subsol/ Bibliografie :

- https://www.bibliaortodoxa.ro/

[1] S. Hawking și L.Mlodinow, The Grand Design,Londra, Bantam

Press,2010,p.45 apud John C. Lennox, Destinat pentru a crede?,Ed.
Neword Press,Arad,2019, p. 33.
[2] R. Dawkins , Out of Eden, New York, Basic Books, 1992, p.133 apud
John C. Lennox, Destinat pentru a crede?,Ed. Neword Press,Arad,2019,
p.34.
[3] https://www.youtube.com/watch?v=UTu5NaKXoIY ora 16:00, accesat în
data de 04.03.2022.
[4] S. Harris, The Moral Landscape , New York, Free Press,2010, p. 102-
112 apud John C. Lennox, Destinat pentru a crede?,Ed. Neword
Press,Arad,2019, p.34.
[5] John C. Lennox, Poate știința explica totul?, Ed. Neword Press, 2019,
p.36-37.
[6] Ibidem, p. 39.
[7] John C. Lennox, Destinat pentru a crede?,Ed. Neword Press,Arad,201,
pp. 23-24;26;35-36;37;38;39-40.
[8] Ierom. Nicholas Saharov, Iubesc, deci exist: teologia arhim. Sofronie,
trad. Ioan I Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p.84-85.
[9] H. McMahon, „How free is our free- will?”, Cambridge Papers, vol. 25,
nr. 2, iunie 2016 apud John C. Lennox, Destinat pentru a crede?,Ed.
Neword Press,Arad,2019, p. 37.
[10] Dr. Dumitru Constantin-Dulcan, În căutarea sensului pierdut, vol. II,Ed.
Eikon,2008, p.96.
[11] Dr. Bruce H. Lipton, Biologia credinței: eliberarea puterii conștiinței, a
materiei și a miracolelor, trad. Ana-Maria Datcu, Ed. For You, București,
2017, p.196.
[12] Ibidem, p.196.
[13] Ibidem, pp. 195-196.
[14] Ibidem, p.196.
[15] Dr. Dumitru Constantin-Dulcan, În căutarea sensului pierdut, vol. II, Ed.
Eikon,2008, p.93-94.
[16] Ibidem, pp.94-96.
[17] Ibidem, pp.96-101.
[18] Dr. Dumitru Constantin-Dulcan, Inteligența Materiei, Ed. Eikon, 2008,
p.86; p.391.
[19] Sfântul Luca al Crimeii, Știința și Religie, trad. Denis Chiriac, Ed.
Doxologia, Iași, pp.49-50.
[20] Stan Nicolae Răzvan, Antropologia din perspectivă histologică, Ed.
Doxologia, 2021, p. 138.
[21] H. McMahon, „How free is our free- will?”, Cambridge Papers, vol. 25,
nr. 2, iunie 2016 apud John C. Lennox, Destinat pentru a crede?,Ed.
Neword Press,Arad,2019, p. 37
[22] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica , II, 22,p. 144 și 145 apud Arhid.
Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatica ortodoxă.
Manual pentru seminariile teologice, Editura Renașterea, Cluj-Napoca,
pp.134-135.
[23] A. Plantinga, God and Other minds , Grand Rapids, Eerdmans, 1977,
p. 132 apud John C. Lennox, Destinat pentru a crede?, Ed. Neword Press,
2019, p.42