PARADOXURI

1. PARADOXUL GEMENILOR
Paradoxul gemenilor este un experiment imaginar in
relativitatea specială care a stârnit tot mai multe curiozitati și
dezbateri de-alungul anilor in lumea științei. Acesta implică doi
frați gemeni, dintre care unul va pleca intr-o călătorie spațială cu
o viteză aproximativ echivalentă cu viteza luminii, iar celălalt va
rămâne pe pământ. Dupa o plecare îndelungată prin Univers,
când geamănul se întoarce observă că fratele său de pe pământ
este mult mai bătrân față de el, toate acestea datorându-se
faptului că timpul in spațiu și cel de pe pământ diferă foarte
mult.
Cu toate acestea rezultatul încă pare neclar, de aceea se
numește "paradox". Contradicția aparentă este explicată în
cadrul teoriei relativității.
În lucrarea celebră despre relativitatea restrânsă din 1905,
Albert Einstein a presupus că dacă două ceasuri sunt setate și
sincronizate împreuna, iar unul dintre cele doua este îndepărtat
și după ceva timp adus înapoi, ceasul care a fost adus înapoi va
rămâne în urmă față de cel care a stat pe pământ. Einstein a
continuat să creadă cu tărie că aceasta era o simplă consecință
naturală a relativității restrânse, nu un paradox cum se sugera
inițial. În 1911 a reenunțat aceste concluzii:
“ Dacă punem o ființă vie într-o cutie... poate aranja ca
ființa, după un zbor de durată arbitrară să poată fi adusă în locul
original într-o condiție puțin modificată, în vreme ce
organismele corespunzătoare rămase în pozițiile lor originale vor
fi dat naștere de mult timp la noi generații. Pentru ființa în
 mișcare, durata călătoriei a fost doar o clipă, dacă mișcarea a
fost făcută cu viteză apropiată de cea a luminii.’’
În viitorul apropiat se propune testarea acestei teorii de
către doi gemeni astronauți, voluntari de la NASA, putând fi
analizate cu mult mai multă ușurință anumite aspecte ce vor
aduce la tragerea unor concluzii clare.

2. PARADOXUL FERMI
Universul este lumea înconjurătoare care este într-o continuă
mișcare și evoluție. Acesta nu poate fi finit spațial și temporal. Cu
toții ne-am pus cel puțin măcar o dată întrebarea: Suntem singurii
din univers? Universul este atât de mare încât nu putem exclude
faptul că nu am putea fi singuri. Iar daca ar putea exista forme de
viață și în alte zone din univers de ce nu am putea vedea semne de
la acestea?

Această dilema este abordată de Paradoxul Fermi, un principiu

care, în mare, spune că dacă universul este atât de imens, de ce nu
am putea găsi viață în afara Terrei? Aceasta este întrebarea pe care
marele fizician, Enrico Fermi, în 1950 și-a pus-o în timpul unei
discuții privitoare la OZN-uri.

Există câteva răspunsuri cu privire la această întrebare care

bântuie gândurile fiecăruia dintre noi. Primul fiind, evident, că
suntem singurii. Pământul ar avea condiții unice pentru a dezvolta
viață. Sau poate chiar conceputul de viață este oarecum limitat,
extratereștrii fiind atât de neobișnuiți încât nu i-am putea
recunoaște sub formă de viață. O altă ipoteză destul de frecvent
auzită ar fi că alte civilizații ne țin într-o umbră totală, deoarece nu
am evoluat suficient pentru a face parte din acea comunitate
galactică. Există posibilități nelimitate, iar lumea va continua să
caute răspunsuri până ce se va dovedi într-adevăr că există viață
extraterestră.

3. PISICA LUI SCHRODINGER- o încercare de a evidenţia

absurditatea mecanicii cuantice
Schrodinger își imaginează o situație în care o pisică este în același
timp și moartă, dar și vie. Acesta și-a imaginat o pisica închisă într-o
cameră/cutie ce nu ar fi putut fi vizualizată din exterior. În interiorul
acesteia a fost plasat un dispozitiv, constand în: un container ce conținea
o substanță otrăvitoare, un contor Geiger, o monstră de material
radioactiv și un ciocan. Pare destul de complicat mecanismul în care
toate aceste materiale ar fi supuse să funcționeze împreună, dar nu este
chiar așa. Pe măsură ce materialul radioactiv sufera fenomenul de
descompunere radioactivă, adică o particula este emisa, detectarea
particulei declansează ciocanul care distruge sticla umplută cu
substanță toxică. Prin spargerea acesteia pisica moare otrăvită. Dar
există probabilitate egala ca un atom să se descompună sau nu, iar
pisica nu poate interacționa cu acest mecanism. Să presupunem că
pisica este lasata acolo pentru o ora, iar la finalul celor 60 de minute
sunt șanse 50-50 ca aceasta fie să fie vie fie să fie moartă.

Potrivit acestui paradox, înainte de a intra în cameră este imposibil să

se știe dacă pisica este vie sau moartă, sau dacă a fost măcar activat
sistemul de mecanisme, așa că se află automat într-o stare nedeterminată,
în care este atât vie, cât și moartă.
4. CREIERUL DIN BORCAN.
Imaginați-vă că o ființă umană a fost supusă unei operații de către
un savant malefic, care, ulterior i-a extirpat creierul într-un borcan cu
substanțe hrănitoare pentru a se putea menține viu, iar capetele
nervilor au fost conectate la un supercomputer care îi produce iluzia că
totul este în ordine. Pentru un astfel de creier există oameni, obiecte și
tot ceea ce înseamnă lumea înconjurătoare, dar ceea ce persoana
respectivă experimentează cu adevărat este rezultatul impulsurilor
nervoase care circulă de la computer prin terminațiile nervoase. Pare
într-adevar o situație de cosmar și poate provenită din poveștile
stiințifico-fantastice, dar asta ai spune și dacă ai fi un simplu creier într-
un borcan.
Indiferent de locul în care creierul este poziționat, fie într-un
borcan, fie într-un craniu, experiențele tale ar fi identice cu cele pe care
le-ai trăi într-un corp adevărat. Fiecare obiect precum o carte, o masă
etc. sunt doar părți ale iluziei și ale senzațiilor create de corpul tău în
computerul unui savant. Evident că nu vom admite simplul fapt că
suntem un creier plutitor într-un borcan, dar scopul nu este să credem
asta, ci să admitem faptul că nu suntem siguri că nu se întâmplă.
Problema este că dacă am fi un simplu creier într-un borcan toate
lucrurile pe care le știm pe lume s-ar dovedi a fi false, posibilitate pe
care nu o putem elimina. Simpla existență a acestei variante subminează
pretențiile de cunoaștere a lumii exterioare, deci oare exista cu adevărat
o ieșire din această dilemă interpretabilă?

5. ÎN CE SE EXTINDE UNIVERSUL?
 Cu toții știm că universul este într-o continuă expansiune încă din
momentul Big Bang-ului, datorită fenomenului de deplasare spre roșu.
Dacă universul se extinde, în ce se extinde el? Iar dacă acesta nu este
finit unde s-ar putea afla marginea sa? Sau cum ar putea arăta
marginea universului?
Marginea universului nu exista, iar pe scurt universul nu se
extinde în nimic. Pur și simplu devine mai mare. Aceasta este doar o
concepție greșită provenită din simpla presupunere ca ar trebui sa
existe ceva dincolo de univers, un loc în care să se poată extinde. Cu
toate acestea, universul este definit ca totalitatea existenței fizice, ceea ce
ne duce la concluzia că nu ar putea exista nimic fizic în afara
universului. Prin urmare nu există nimic în care să se extindă.
Există o analogie comună despre un balon aflat în expansiune cu
ajutorul căruia se ilustreaza expansiunea universului, care bineînțeles
este o concepție greșită, deoarece suprafața unui balon este
bidimensională și se extinde într-un spațiu tridimensional care o
înconjoară. Pe de altă parte suprafața balonului conține un volum
interior care se extinde odata cu balonul. Spre exemplu universul
continua să se mărească, dar galaxiile nu participă la expansiunea
universală, sunt doar purtate de expansiunea universului. Ele doar se
îndepărtează unele de altele ca urmare a deplasării spre roșu.
Una dintre teoriile care ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine
este cea a aluatului de pâine cu stafide pe masura ce crește. Stafidele
reprezinta galaxii/planete etc. , iar aluatul în creștere îl reprezintă
universul în expansiune. Ceea ce știm sigur este că stafidele nu se
măresc în dimensiune, așa că nu participă și ele la creșterea aluatului.
Stafidele sunt doar purtate de aluatul în creștere, astfel încat ele se
îndepărtează unele de celelalte.

6. PARADOXUL LUI ZENON- Ahile și broasca țestoasă

Unul dintre cele mai cunoscute paradoxuri ale lui Zenon este “Ahile și
broasca țestoasă”, care încearcă să demonstreze că cel care aleargă mai
repede nu îl va întrece niciodată pe cel care aleargă mai încet.
 Imaginați-vă o întrecere între celebrul atlet Ahile si o lentă broască
țestoasă. Presupunem că Ahile are o viteza de doua ori mai mare decât
broasca țestoasă. Aceasta are 1km avans față de atlet (acesta plecand din
origine). Cu toții vom ajunge la concluzia că Ahile va întrece țestoasa, dar în
realitate lucrurile nu stau chiar așa.
Zenon, folosindu-se de paradoxul prezentat anterior susține altceva.
Când Ahile ajunge la 1km, țestoasa a ajuns la 1km și jumătate, iar când
Ahile ajunge la 1km și jumătate, broasca ajunge la 1km și trei sferturi și asa
mai departe, astfel încat broasca va caștiga întrecerea, Ahile nereușind
niciodata să o întreacă pe aceasta.

Paradoxul este că într-o cursă, alergătorul mai rapid nu-l poate depăși
niciodată pe cel mai lent, aflat în fața sa, deoarece el trebuie să ajungă întâi într-un
loc în care cel din față fusese deja, astfel că cel lent va fi mereu în față.
7. ESTE TIMPUL DOAR O SIMPLA ILUZIE?
Aceasta este ideea cunoscută și sub numele de “Teoria iluziei
temporale”, iar conceptul de bază al acestei teorii este că timpul nu curge, ci
pur și simplu este. Simpla noastră percepție asupra lui ne dă impresia că
timpul trece.
Clasificăm evenimentele ce au loc în viața noastră pe ore, zile,
saptămâni, luni, ani etc., iar noi percepem timpul ca și cum ar înainta atunci
când toate momentele coincid și le percepem în linie.
Majoritatea susținătorilor acestui punct de vedere spun că, dacă am
putea observa universul fără limitările percepției umane, am descoperi că
totul există într-un singur moment prezent și etern. Acel moment se va
schimba în mod constant dar nu se miscă niciodată înainte sau înapoi.
Am putea presupune că timpul nu este nimic altceva decât o iluzie
creată de percepția noastră. În acest caz toate evenimentele care s-au
petrecut în trecut sau viitor, există deja sub o anumită formă și pot fi
accesate cu ajutorul cunoașterii superioare și intuiție.
Aceasta ar putea însemna că, totodata ca liberul arbitru este iluzoriu,
deoarece dacă viitorul există deja și este planificat, atunci alegerile noastre
sunt predeterminate.
8. EXISTA LIBERUL ARBITRU?
Liberul arbitru este conceput drept capacitatea omului de a fi capabil să
fie independent asupra propriilor sale decizii sau acțiuni. Cei care susțin că
liberul arbitru există cu adevărat spun că fiecare dintre noi are puternicul
sentiment că-și controlează propria viață, că poate face alegerile pe care le
dorește și că poate decide ce va urma să facă în mod conștient. Dar cu toate
acestea, înca există îndoieli asupra acestei teorii, deși uneori alegem să nu
percepem viața în acest fel.
În urma mai multor studii în neurostiință s-a determinat o reconsiderare
a liberului arbitru, chiar până la punctul de a pune sub semnul de întrebare
libertatea noastră de a alege.
Există neurologi și filosofi care consideră că acesta este doar o simplă
iluzie, concluzia trăgând-o din simplul fapt că al nostru creier decide înainte
să ne dăm seama. Unele experimente ale lui Benjamin Libet din anii 1980 au
adus drept dovadă că regiunea monotorie este responsabilă pentru efectuarea
unei mișcări ca repaus la o întrebare care s-a declanșat cu șapte secunde
înainte ca subiectul să fie conștient de aceasta. Creierul pare să decidă
înainte ca mintea să știe. Dar oare toate acestea sunt adevărate?
Prin urmare avem liber arbitru sau nu? Din punct de vedere stiințific
este clar că nu suntem noi cei care luăm deciziile, dar din punct de vedere
filosofic avem parte de liberul arbitru, căci omenirea fără puterea de decizie
nu ar fi mai mult decât un robot programat care face ceea ce este supus să
facă.

Nișcov Cristina-Giorgiana
A IX-a B, Liceul teoretic “Nicolae Iorga” Br.