Principiul antropic1De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În fizică și în cosmologie, principiul antropic (din greacă anthropos - om) este

un argument filosofic care afirmă că observațiile din Universul fizic trebuie să fie
compatibile cu viața conștientă care le observă. Susținătorii argumentului motivează că
astfel se explică de ce universul are exact vârsta și constantele fizice fundamentale care fac
posibilă apariția și găzduirea vieții conștiente. Principiul a fost formulat în 1961 de
către astronomul Robert Dicke (1916-1997), care s-a bazat pe unele lucrări ale fizicianului
englez Paul Dirac:
"Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate
observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat"

„În mod evident, cineva se poate gândi la existenţa mai multor universuri, a unui
multivers, în care anumiţi parametri fundamentali pot avea diferite valori şi care conduc la
apariţia unor universuri foarte diferite de al nostru”, afirmă profesorul Meißn.
Aşa cum susţine prof Stephen Hawking, chiar şi o variaţie foarte mică a constantelor
fundamentale ale fizicii din acest ipotetic multivers ar putea conduce la „apariţia unor
universuri care, deşi ar putea fi foarte frumoase, nu ar putea găzdui fiinţe inteligente
capabile să-şi pună întrebări cu privire la Universul în care trăiesc”.
„În acest sens”, afirmă profesorul Meißner, „Universul nostru are un statut aparte şi
această constatare stă la baza aşa-numitului principiu antropic”.2

Principiul antropic final

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Principiul antropic final (engleză Final anthropic principle) este definit de
fizicienii John D. Barrow și Frank J. Tipler, în cartea lor din 1986 The Anthropic
Cosmological Principle(Principiul antropic cosmologic) ca o generalizare a principiului
antropic, după cum urmează:
Prelucrarea inteligentă a informației trebuie să apară în existența
Universului, și, odată ce a apărut, nu va muri niciodată.
Barrow și Tipler declară că, deși principiul antropic final este o declarație pur fizică,
valabilitatea acestui principiu este o precondiție fizică pentru ca valorile morale să apară și
să continue să existe în univers: nu pot exista valori morale de orice tip într-o cosmologie
fără viață. Mai mult, Principiul antropic final pare să implice un cosmos în care
îmbunătățirea societății depinde de efortul uman.3

Daca te referi la versiunea "tare" a principiului antropic, care spune ca cineva (sau ceva, o forta
atotputernica si atotcuprinzatoare) a creat universul pentru noi, asta nu se numeste stiinta, ci teologie
pura plina de egocentrism. Aceasta versiune "tare" nu explica, de fapt, nimic, ci doar incearca sa
raspunda fara un fundament logic la intrebarea "de ce este universul asa cum e?", intrebare la care
stiinta inca nu a raspuns.

versiunea "slaba" a principiului antropic, - nu este decat o simpla constatare a unei probabilitati.
Sa presupunem ca universul ar fi infinit in spatiu si in timp. Oricat de mica ar fi probailitatea ca un
lucru sa se intample in acest Univers, el, cu siguranta, se va intampla, nu? Versiunea slaba ne spune ca
oricat de mica ar fi probabilitatea ca universul "stiut" (observabil) sa aiba exact aceste caracteristici
fundamentale pe care le are si oricat de mare ar fi numarul de combinatii al constantelor sale, faptul ca
noi il putem observa pe cel pe care il observam, este dovada ca cel putin un astfel de univers exista.

Principiul antropic spune ca universul este asa cum este, deoarece daca ar fi fost altfel, noi nu am mai fi
fost aici ca sa-l observam. Cu alte cuvinte, se poate spune ca "nu e universul facut pentru noi", ci noi
suntem un produs al universului asa cum este el.

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_antropic
2 https://www.stiintaonline.ro/principiul-antropic-si-universul-fin-reglat/
3 https://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_antropic_final
 Ce s-ar întâmpla dacă am găsi într-o zi o teorie definitivă despre univers?
Desigur, până nu am corobora datele teoretice ale ei cu rezultate empirice
care să poată fi prezise de dinainte, nu am şti dacă ea este corectă. Dar dacă
rezultatele ar corespunde cu aşteptările care decurg din teorie, atunci am şti
că este corectă. Cu aceasta s-ar încheia un capitol lung şi glorios al istoriei
ştiinţei în sforţarea omului de a înţelege universul. Dar nu numai pentru
savanţi ar fi o victorie. Chiar şi amatorii ar căpăta o cu totul nouă concepţie
despre legile care guvernează universul.
În timpul lui Newton cel iniţiat nu putea decât să scruteze orizontul larg al
cunoaşterii umane. De atunci însă dezvoltarea ştiinţei s-a accelerat atât de
repede, că nimeni nu mai este în stare să ţină pasul cu ea. Deoarece teoriile se
schimbă ameţitor de repede ca să poată corespunde cu noi observaţii , ele nu
mai pot deloc a fi simplificate la nivelul de înţelegere profan. Trebuie deja să
fii un specialist, şi chiar atunci poţi să speri că înţelegi doar un mic segment
al spectrului atât de vast al teoriilor ştiinţifice. Iar ritmul progreselor în
ştiinţă este atât de mare încât esenţa a ceea ce înveţi pe băncile facultăţii se
învecheşte într-o perioadă extrem de scurtă. Numai extrem de puţini oameni
par să ţină pasul cu transformările cunoştinţelor noastre despre univers, iar
asta dacă îşi dedică întregul lor timp şi se concentrează asupra unui segment
relativ scurt de cunoaştere. Toţi ceilalţi au doar o vagă impresie despre
progresele care sunt obţinute şi de emoţia pe care acestea le provoacă în
rândurile savanţilor.
Acum 70 de ani, doar câţiva oameni înţeleseseră teoria relativităţii lui
Einstein. Astăzi zeci de mii de absolvenţi universitari o pot reda perfect şi
multe alte milioane de oameni sunt în temă cu ea în linii generale. Legile
după care se comportă materia – în afară de anumite condiţii extreme – ne
sunt deja cunoscute. Cunoaştem mai ales legile elementare care guvernează
procesele chimice şi biologice. Dar asta nu înseamnă nici pe departe că în
acele sectoare toate problemele ar fi fost deja rezolvate. Oricum ar fi, am
avut foarte puţin succes să prevedem comportamentul omului
prin ecuaţii matematice...
Chiar dacă am găsi însă răspunsul la provocarea imensă a fizicii actuale
după o teorie a totului, ea ar fi doar un sistem de legi redate prin ecuaţii
întortochiate. Cine dă însă ecuaţiilor suflarea de viaţă şi creează un
univers pe care ele să îl poată descrie? Metoda obişnuită matematică
după care ştiinţa este construită nu poate răspunde la întrebarea „ de ce
trebuie să existe un univers?” De ce trebuie să se supună universul la întreaga
contrarietate a existenţei? Este teoria totului aşa de imperativă încât explică
existenţa noastră? Sau universul are nevoie de un Creator care intervine
cumva în evenimentele sale? Dacă da, cine L-a creat pe acesta?
În cazul fericit în care vom găsi în viitor mult dorita teorie
unificată a fizicii, vom putea atunci să înţelegem de ce existăm şi
de ce există universul. Dacă am găsi răspunsul la aceste transcendentale
întrebări pentru fiinţa umană, acesta ar fi triumful definitiv al raţiunii umane
– pentru că atunci am cunoaşte mintea lui Dumnezeu.
Universul si principiul antropic. Creat “de-a gata” pentru om?4
Diac. Prof. Cornel Dragoş
Universul în care vieţuim cuprinde cel puţin 100 de miliarde de galaxii. Numai în Calea Lactee există 100
de miliarde de stele. Sistemul nostru solar se deplasează prin spaţiu cu viteza de 1 milion de kilometri pe oră,
în timp ce pământul se roteşte în jurul axei sale cu 160 km/oră şi în jurul soarelui cu 113.000km/oră! Se
poate observa din organizarea planetelor şi a stelelor o complexitate de funcţii? Există dovezi care ar indica
planul unui Creator? A fost creat Universul pentru fiinţele umane?
Planeta albastră se află la o distanţă de 150 de milioane de km faţă de soare. Dacă ar fi
cu 11 milioane de km mai aproape sau mai departe, oamenii fie ar arde instantaneu, fie ar
îngheţa! Luna se află la 380.000 km de Terra. Dacă ar fi cu doar 80.000 de km mai
aproape de Pământ, fluxul oceanului planetar ar acoperi toată suprafaţa terestră, de două
ori pe zi, cu strat de apă înalt de 10-15 metri!
O serie de fenomene imprevizibile au loc în cosmos: temperaturi extreme, radiaţii
cosmice ucigătoare, asteroizi şi meteoriţi, presiuni şi gaze letale – toate putând fi fatale
pentru orice fiinţă. Totuşi, planeta noastră oferă o protecţie remarcabilă. Nu numai că
suntem protejaţi, dar avem apă, hrană, resurse materiale, tot ceea ce este necesar pentru a
ne dezvolta. Astronomii au descoperit că nicăieri în Univers nu mai există un mediu
asemănător celui ideal de pe Pământ. Cu cât înţelegem mai bine elementele complexe ale
Universului şi toate „ascunzişurile” sale, cu atât suntem mai uimiţi de planul care stă la
baza sa. Nu poţi vedea legile şi ordinea din Univers, fără să ajungi la concluzia că trebuie
să fi existat un plan deliberat şi un scop în spatele a tot ceea ce există…
Descoperitorul multor legi fizice ale Universului, Isaac Newton remarca splendoarea
complexului plan: „Sistemul desăvârşit format din soare, planete şi comete nu a putut lua
naştere decât sub îndrumarea şi guvernarea unei Fiinţe inteligente şi puternice” (N.
Geisler, J. K. Anderson, Originea ştiinţei, p. 122)

Constante şi viaţă
Cunoştinţele noastre despre planetele sistemului solar sunt indicaţii despre proprietăţile unice
ale Terrei. Există un număr dat de constante sau caracteristici care fac posibilă viaţa, iar cea mai
mică modificare a vreuneia dintre ele ar duce la imposibilitatea vieţuirii pe Pământ sau altundeva
în Univers. Până şi legile fizicii au fost „reglate” cu precizie pentru a facilita menţinerea vieţii
Caracteristica de a favoriza existenţa vieţii pentru om este denumită „principiul antropic”. Să fi
apărut din întâmplare o asemenea planetă ideală? Sau trebuie să postulăm existenţa unui Arhitect
şi Creator în spatele tuturor lucrurilor? Calculele statistice demonstrează că şansele ca planeta
ideală să fi apărut întâmplător sunt mai mici de 10 la puterea… o mie! Nici o supoziţie cu o
posibilitate de realizare mai redusă de 1 la 10 la 50 nu se poate materializa, indiferent de intervalul
de timp alocat, mărturisea un specialist al problemei, dr. Emile Borel. Mulţi oameni de ştiinţă, unii
chiar atei, sunt de acord cu teza creaţiei intenţionate ca singură explicaţie rezonabilă pentru
ordinea existentă în Univers şi pentru apariţia planetei noastre unice: „Întreg universul a fost creat
pentru om” (dr. Bert Thompson); „Universul pare a fi fost creat pe măsura noastră” (renumitul
cosmolog dr. John Gribbin); „Principiul antropogen (antropic) este concluzia cea mai teistă
(susţinătoare a existenţei unui Dumnezeu) la care a ajuns vreodată ştiinţa” (fondatorul Centrului
de Studii Spaţiale NASA, dr. Robert Jastrow).
Ca şi în cazul organismelor vii, Universul cel divers dezvăluie o complexitate de funcţii speciale,
care poate fi doar rezultatul proiectului deliberat al unui divin Creator în favoarea omului.
Universul trebuie să fi ştiut că urmează să venim…
1. Principiul antropic: universul pare special organizat pentru a face posibilă apariția vieții.
2. Folosirea principiului antropic în argumentul from design:
1. observăm existența vieții în univers
2. comportamentul universului e determinat de valoarea unor constante universale (G, c, h etc)
3. modificarea minoră a constantelor universului ar produce modificări serioase în structura sa și
viața ar putea să nu mai apară
4. rezultă că nu e întâmplător că aceste constante au o anumită valoare
5. rezultă că ceva/cineva determină valoarea acestor constante astfel încât să facă posibilă apariția
vieții

4
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/11/05/universul-si-principiul-antropic-creat-de-a-gata-pentru-om/