LICEUL TEHNOLOGIC BĂILE GOVORA

Ana Isabela
Clasa a VI-a

-2019-
 MOTTO

”Chiar dacă energia mecanică este indestructibilă, există o tendinţă universală de a o

risipi, ceea ce produce în întregul sistem o creştere şi o difuziune de căldură, o încetare a
mişcării şi o epuizare a energiei potenţiale a Universului material.”

William Thomson – Lord Kelvin

2
 Figuri simbolice ale științei - Isaac Newton (1642-1727)

Sir Isaac Newton este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință ai
omenirii, realizările sale in domeniul investigației experimentale, fiind o inovație, ca si
cele din domeniul matematicii. Cu același interes și cu aceeași originalitate, Newton s-a
implicat și în chimie, istorie și chiar teologie.
Născut pe 4 ianuarie 1642, în ziua de Crăciun, în satul Woolsthope, din
Lincolnshire (Anglia), Newton nu a fost un copil-minune, dar din fericire, încurajat de unul
dintre profesori, şi-a continuat studiile.
Astfel a intrat la universitatea Cambridge în 1661, pentru ca în 1669 să fie ales
membru al Colegiului Trinity. Aici profesorul de matematică Isaac Barrow l-a încurajat şi
Newton şi-a primit licenţa în 1665. Şcoala a fost închisă doi ani, timp în care Newton a
studiat natura luminii și construcţia telescoapelor. În această perioadă Newton însuși
mărturisea: ,,Eram atunci la apogeul capacităţilor mele de gândire și studiu în matematica
abstractă și filozofia natuală (fizică), un apogeu pe care de atunci nu l-am mai atins
niciodată.” După o varietate de experimente pe lumina soarelui refractată printr-o prismă,
el a ajuns la concluzia că razele de lumină care diferă în culoare diferă de asemenea în
refractabilitate - această descoperire i-a sugerat că imaginile pot fi deformate dacă razele
de lumină trec prin mai multe lentile depărtate și a construit telescopul cu oglinzi
reflectorizante. În același timp el a studiat și mișcarea planetelor. În 1664, cât timp era
student, Newton a citit lucrările englezilor Robert Boyle și Robert Hooke legate de optică,
studiind de asemenea și lucrările filozofului francez Rene Descartes, despre matematică
și fizică.
Astfel a investigat refracţia luminii prin prisma de sticlă, realizând după câţiva ani
experimente extrem de exacte și elaborate, prin care Newton a descoperit un tipar
matematic în fenomenul culorilor. El a descoperit că lumina este formată dintr-o infinitate
de raze de culoare (ce se pot observa și la curcubeu ), fiecare rază putând fi definită cu
ajutorul unghiului pe care îl face la intrarea sau la ieşirea dintr-un mediu transparent.
Newton a corelat această noţiune cu studiul despre interferența cu o peliculă
subţire, folosind o metodă simplă și de mare precizie pentru a măsura grosimea acestei
pelicule. Astfel, el a considerat lumina ca fiind alcătuită din o multitudine de particule
minuscule. Prin acest experiment, el putea modifica magnitudinea corpusculilor
transparenţi, astfel încât suprafeţele unor corpuri, în funcţie de dimensiunile lor, să
interacţioneze cu lumina, încât să reflecte, selectiv, diferite culori. La întoarcerea la
Cambridge (1667), Newton a devenit membru al Colegiului Trinity și în 1668 și-a luat

3
masteratul. În anii următori, Isaac Barrow a abandonat postul în favoarea tânărului său
elev.
Între timp, în 1696, s-a mutat la Londra, devenind vistier al monetăriei regale,
pentru ca mai apoi să ajungă Lord Trezorier al Regatului, în 1699, poziție pe care a
deţinut-o până la moartea sa.
În 1671 a fost ales membru al Societății Regale din Londra, fiind ales în 1703,
președintele acesteia. Una dintre principalele sale lucrări, ,,Optica”, revoluționând practic
tot ce se credea până în acel moment.
În anul 1705, a fost înnobilat cu titlul de ,,Sir” (Lord) de către regina Anne, la
Cambridge.
Descoperirile și teoriile lui au pus bazele științei din timpul lui până în zilele
noastre. Newton a fost unul dintre inventatorii unei ramuri a matematicii numită
aritmetică (celălalt a fost matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz). El, de
asemenea, a rezolvat misterele luminii și opticii, a formulat cele trei principii ale mecanicii
și plecând de la acestea a formulat legea atracției universale.
Newton n-a fost doar un genial descoperitor al unor metode speciale de o mare
semnificaţie, el a dominat, de asemenea, într-o manieră unică faptele empirice cunoscute
la acea vreme şi a fost fantastic de inventiv în privinţa metodelor matematice sau fizice de
demonstraţie aplicabile în situaţii fizice particulare. Figura lui Newton are însă o
importanţă şi mai mare decât cea care ţine de geniul său intrinsec, datorită faptului că
destinul l-a plasat într-un punct crucial al istoriei spiritului uman. Trebuie sî amintim că
înaintea lui Newton nu exista un sistem bine definit al cauzalităţii fizice capabil de a
reprezenta vreuna dintre cele mai adânci trăsături ale lumii fizice.
După cum se ştie, marii materialişti ai antichităţii greceşti au pretins că toate
procesele materiale să fie reduse la desfăşurarea legică a mişcărilor atomilor. Scopul lui
Newton a fost să răspundă la o întrebare: există o regulă simplă după care să se poată
calcula în mod complet mişcările corpurilor cereşti din sistemul nostru planetar, atunci
când se cunoaşte starea de mişcare a tuturor acestor corpuri la un moment dat? Legile
empirice ale lui Kepler cu privire la mişcarea planetelor, stabilite pe baza observaţiilor
lui Tycho Brahe, fuseseră deja explicate, aceste legi se referă la mişcarea luată ca un întreg
şi nu la problema modului în care o stare a mişcării unui sistem o generează pe cea care
urmează în mod nemijlocit în timp Aceste legi sunt cum spunem astăzi, legi integrale şi nu
legi diferenţiale. Conceperea clară a legii diferenţiale este una din marile descoperiri ale
lui Newton.
Pentru aceasta era necesar nu doar gândul lui, ci şi un formalism matematic, care
e drept, exista într-o formă rudimentară, dar care cerea o formă sistematică: Newton a
găsit şi acest formalism prin calcul diferenţial şi integral.
Galilei făcuse deja un pas important în cunoaşterea legilor mişcărilor. El a
descoperit legea inerţiei şi legea căderii libere a corpurilor in câmpul gravitaţional al
Pământului - o masă nu e supusă influenţelor altor mase, se mişcă uniform şi rectiliniu în
câmpul de gravitaţie al Pamântului, viteza unui corp în cădere liberă verticală creşte
proporţional cu timpul. Cele două enunţuri se referă la mişcarea ca întreg, pe când legea
de mişcare a lui Newton oferă un răspuns la întrebarea cum se exprimă starea de mişcare
a unui punct material într-un timp infinit de mic sub influenţa unei forţe exterioare.
Numai prin trecerea la considerarea fenomenelor într-un timp infinit de mic (legea
diferenţială) a ajuns Newton la această formulare care este valabilă pentru orice fel de
mişcări. Mişcarea era determinată prin ecuaţia de mişcare numai în cazul în care forţa era
dată. Inspirat de legităţile mişcării planetelor, Newton a conceput ideea că forţa ce
acţionează asupra unei mase e determinată de poziţia tuturor maselor situate la o

4
distanţă suficient de mică de masa respectivă. Newton, pornind de la legile mişcărilor
planetelor ale lui Kepler a rezolvat această problemă pentru gravitaţie, descoperind astfel
identitatea de natură dintre forţele motrice ce acţionează asupra astrelor şi gravitaţiei.
Numai prin combinarea legii mişcării cu legea atracţiei, dacă evenimentele se produc
numai sub influenţa forţelor gravitaţionale este posibilă calcularea stării trecute şi a celei
viitoare a unui sistem din starea sa la un moment dat. Unitatea logică a sistemului
conceptual al lui Newton constă în aceea că singurele lucruri care apar drept cauze ale
acceleraţiei maselor unui sistem sunt „înseşi aceste mase”. Newton a reuşit să explice
mişcarea planetelor, sateliţilor şi cometelor până în cele mai mici amănunte.
Este renumit pentru descoperirea legii atracției universale (pornind de la
principiile mișcării orbitale ale lui Johanes Keppler), inspirat de un măr care i-a căzut în
cap. Acest măr l-a pus pe Newton să se gândească la forta care atrage mărul spre Pământ.
Această forță este aceeași cu cea care menține Luna în orbita sa în jurul Pământului.
Enunțul legii atracției universale: Două corpuri punctiforme se atrag între ele cu o forţă
direct proporţională cu produsul maselor şi invers proporţională cu pătratul distanţei
dintre ele.

1 F12=F21=k ·( m1·m2) / r²

2 k=6,67·10‫־‬¹¹ Nm²kg‫־‬²

Între Newton si Hooke a existat o dispută pentru creditul descoperirii legii. Halley
l-a convins pe Newton să scrie o carte și acesta a scris-o în 1687, numele ei fiind
Philosophiae naturalis principia mathematica. Această lucrare l-a făcut pe Newton să fie
cel mai mare fizician al acelor vremuri. Isaac Newton a descoperit și scris toată dinamica
corpurilor. Cele "trei principii ale dinamicii" au reprezentat bazele viitorului.
Principiul inerţiei: Un corp material rămâne în repaus sau în mişcare rectilinie
uniformă atât timp cât asupra sa nu acționează alte corpuri care să îi schimbe această
stare de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă.
Principiul fundamental al dinamicii:
Acceleratia imprimată unui corp de masa dată este direct proporțională cu forța
care acționează asupra corpului:

Principiul acțiunii şi reacțiunii: Dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forţă,
numită acţiune, cel de-al doilea corp va acţiona asupra primului cu o forţă egală şi de sens
contrar, numită reacţiune.
A calculat forta necesara de a mentine Luna pe orbită și a comparat-o cu forta cu
care un obiect este atras de către Pământ. De asemenea a calculat și relaţia dintre
lungimea unui pendul și timpul care îi este necesar de a face o mişcare.
Aceste experimente nu au fost exploatate imediat de Newton. Majoritatea acestor
experimente sunt enunțate în faimosul său tratat ,,Principia“.
Lucrările lui Newton în domeniul mecanicii au fost acceptate imediat în Marea
Britanie, iar după aproape jumătate de secol au fost acceptate în întreaga lume. De atunci,
aceste lucrări au fost catalogate ca unele dintre cele mai mari descoperiri ale omenirii.

5
 Newton a lăsat un număr impresionant de manuscrise, având ca subiect chimia și
alchimia. Majoritatea acestora sunt extrase din cărți și dicționare, dar câteva sunt și
originale.
În 1669, la Cambridge începe a experimenta în acest domeniu, căutând a dezvălui
secretele care, credea el că se află în secretele alchimiei.
Astfel, Newton credea că materia este alcătuita din particule minuscule, solide și
mobile, create de Dumnezeu.
Newton a scris de asemenea o profeție creștino-iudaică, al cărei discernământ era
esențial, credea el, în a-l înțelege pe Dumnezeu. Lucrarea care a fost publicată cu acest
subiect, reprezintă rezultatul unui studiu desăvârșit. Mesajul pe care Newton l-a transmis
prin această lucrare este acela că în secolul al IV-lea, creștinismul a deviat de la credința
de bază, odată cu doctrinele eronate despre originile lui Hristos, promovate la prima
adunare de la Nicaea. Deși pare ciudat, acest mesaj a fost receptat și acceptat de creștini,
care credeau că cele spuse de Newton conțin un puternic sens ascuns în substrat, părere
ce s-a schimbat doar în ultimul secol. De asemenea, în ediții târzii ale lucrării sale
științifice, Newton a subliniat principalul rol providențial al lui Dumnezeu în natură.
Mare parte din viața lui Newton a avut conflicte cu alți oameni de știință: Hooke,
Leibniz și Flamsteed.
Nu s-a însurat niciodată și a trăit o viață modestă, stingându-se din viață în 1727,
la vârsta de 85 de ani.

6
 Multiplii și submultiplii unităților de măsură

A măsura o mărime fizică înseamnă a o compara cu o altă mărime de aceeași

natură, aleasă ca unitate de măsură.
Stabilirea unităților de măsură se face prin convenții internaționale. Pentru
măsurarea unei mărimi fizice trebuie precizate:
 unitatea de măsură;
 instrumentul de măsură;
 procedeul de măsurare.
La nivel internațional s-a convenit să existe un sistem unic de mărimi și unități de
măsură, numit Sistemul Internațional de mărimi și unități (abrevierea fiind SI). Acesta
se aplică în România din anul 1960.

Simbolul
Mărimea Simbolul Unitatea de Instrumentul de
unității de
fizică mărimii fizice măsură în SI măsură
măsură
Lungimea L metrul m rigla, ruleta, metrul
Aria
S metrul pătrat m2 hârtia milimetrică
(suprafața)
Volumul V metrul cub m3 cilindrul gradat
Durata
t secunda s ceasul, cronometrul
(timpul)
metrul pe
Viteza v m/s vitezometrul
secundă

Pentru a exprima faptul că unitatea de măsură a lungimii în SI este metrul se folosește

scrierea simbolică [L]SI = m (Simbolul [L]SI se citește „unitatea de măsură pentru lungime
în SI”), iar pentru viteză, [v]SI = m/s, și se citește „unitatea de măsură pentru viteză în SI
este metrul pe secundă”.
Pentru a exprima valoarea unei mărimi fizice trebuie să notăm:
 simbolul mărimii fizice;
 valoarea numerică;
 unitatea de măsură.
Multiplul este o unitate de măsură mai mare decât unitatea de măsură stabilită în
SI.
Exemple: Kilometrul este multiplul metrului, hectometrul pătrat este multiplul
metrului pătrat.
Submultiplul este o unitate de măsură mai mică decât unitatea de măsură stabilită
în SI.
În denumirea multiplilor și a submultiplilor se folosesc prefixe, care au anumite
simboluri și anumite semnificații.
Prefix Simbol Semnificație Exemple
kilo k de 1.000 de ori mai mare decât unitatea 1 km = 1.000 m
hecto h de 100 de ori mai mare decât unitatea 1 hm = 100 m
deca da de 10 ori mai mare decât unitatea 1 dam = 10 m
deci d de 10 ori mai mic decât unitatea 1 dm = 0,1 m
centi c de 100 de ori mai mic decât unitatea 1 cm = 0,01 m
mili m de 1.000 de ori mai mic decât unitatea 1 mm = 0,001 m

7
 Determinarea valorii unei mărimi fizice

1. Măsurarea directă a lungimii

Unitatea de măsură pentru lungime este metrul.

Comparația este procedeul de măsurare directă.
O parte din dispozitivele folosite pentru măsurarea directă sunt ilustrate în figura
de mai jos:

Distanțele pot fi măsurate și pe cale indirectă pentru obiectele la care nu putem

ajunge, pentru terenurile accidentate, mlăștinoase sau cele acoperite cu apă.
Unele procedee folosite pentru măsurarea indirectă a lungimilor sunt procedee optice,
legate de propagarea rectilinie a luminii. Citirea distanțelor se face pe un ecran digital. În
figura următoare sunt ilustrate câteva dintre instrumentele folosite pentru măsurători
indirecte:

Telefonul mobil poate fi transformat într-un instrument cu ajutorul căruia pot fi

realizate măsurători directe sau indirecte ale lungimilor.

8
 2. Măsurarea directă a ariei

Aria unei suprafețe arată cât de întinsă este acea suprafață. Ea se notează simbolic
A sau S.
În SI, unitatea de măsură pentru arie este metrul pătrat ([S]SI = m2). Se folosesc de
asemenea multiplii și submultiplii metrului pătrat.
Măsurarea directă a ariei se face folosind hârtia milimetrică. Pe aceasta, sunt
trasate linii verticale și orizontale subțiri, care delimitează pătrate cu latura de 1 mm – cu
suprafața de 1 mm2 – și linii mai groase, care delimitează pătrate cu latura de 1 cm – cu
suprafața de 1 cm2.

3. Măsurarea indirectă a ariei

Măsurarea ariei prin metode indirecte, în cazul suprafețelor cu formă geometrică

regulată, se face prin măsurarea dimensiunilor liniare și utilizând formule de calcul.
Cuvântul „suprafață” este uneori folosit pentru a exprima aria. De aceea simbolul
pentru arie este A sau S. Ariile unor figuri geometrice uzuale se calculează folosind
formulele de calcul pentru arie, după ce au fost măsurate dimensiunile necesare (conform
tabelului de mai jos).

9
 Curiozități științifice despre Isaac Newton

1. Newton credea despre el că este un mare păcătos. Pe când avea aproximativ 19 ani,
matematicianul a făcut o listă a celor 48 de „păcate” pe care le comisese. Printre greşelile
enumerate de acesta se număra faptul că era obraznic cu mama lui sau că avea „gânduri
nepotrivite”.
2. Celebrul fizician şi-a înfipt un ac sub globul ocular, în mod intenţionat. La vremea
respectivă, nu erau cunoscute prea multe lucruri despre lumină, astfel că oamenii nu ştiau
sigur dacă ochiul uman este cel care o produce sau dacă doar o colectează, scrie sursa
citată. Curios, Newton a început să cerceteze singur optica, motiv pentru care a făcut şi
gestul respectiv. Ulterior, Newton a descris într-unul din caietele sale care au fost efectele
experimentului.
3. Isaac Newton a avut două căderi nervoase. Prima dintre acestea s-ar fi produs în anul
1678, după o discuţie în contradictoriu privind anumite aspecte ale teoriei sale despre
optică. Cea de-a doua ar fi apărut în 1693, când acesta a renunţat la cercetările ştiinţifice.
Newton a dat atunci vina pe lipsa de somn şi epuizare, însă mulţi istorici au menţionat
printre motive şi otrăvirea uşoară a matematicianului cu substanţe folosite în timpul
experimentelor.
4. Newton s-a născut prematur. Hannah Ayscough, mama acestuia, l-a adus pe lume cu
trei luni înainte de termen. În plus, chiar dacă el s-a dovedit a fi un geniu, tatăl lui era
analfabet, iar mama reuşea doar cu greu să citească.
5. În perioada în care era student la Cambridge, a fost nevoit să servească la mese şi să
cureţe camerele celorlalţi studenţi. În schimbul acestor servicii, tânărul matematician
primea un mic ajutor financiar.
6. Newton era un băiat foarte singuratic. Mulţi cercetători au sugerat chiar că acesta ar fi
suferit de tulburare bipolară sau autism. Aceste ipoteze nu au putut fi însă demonstrate.
7. Fizicianul a supravieţuit epidemiei de ciumă, care în anul 1665 a lovit Londra. Acesta
şi colegii săi de la facultate au fost trimişi acasă pentru a nu contacta boala.
8. Isaac Newton a fost şi alchimist. Ştiinţa ocultă avea ca scop transformare metalelor
ordinare în aur.
9. Elaborarea teoriilor sale nu s-a produs după ce acesta a văzut cum un măr cade pe
pământ. „Mulţi oameni cred că Newton a fost lovit în cap de un măr”, a explicat James
Gleick, autorul unui volum biografic al fizicianului. „Probabil că acest lucru nu este
adevărat”, a adăugat acesta, precizând că, cel mai probabil, Isaac Newton a realizat atunci
că aceeaşi forţă invizibilă care a provocat căderea mărului influenţează şi mişcările Lunii.

10
 Fizica în viața cotidiana

Fizica este o știință a naturii care studiază structura materiei, proprietățile

generale, legile de mișcare, formele de existență a materiei, precum și transformările
reciproce ale acestor forme. Fizica este poate cea mai importantă știință a naturii
deoarece cu ajutorul ei pot fi explicate în principiu orice alte fenomene întâlnite în alte
științe ale naturii
Noțiunile dobândite mai jos ne ajută să ne explicăm anumite fenomene din natură,
să ne ferim de cele dăunătoare, iar de unele să ne folosim ca ajutor. Această listă ar
cuprinde:
 Fulgerul și tunetul;
 Deplasarea obiectelor grele folosind sistemul de pârghii sau scripeți;
 Folosirea forței de frecare în ajutorul nostru (frâna de la bicicletă, cea de la tren
și cea de la mașină și importanța lor);
 Mărirea coeficientului de frecare la alunecare în cazul roților mașinii (anvelope
de iarnă), a încălțămintei și efectul acestuia;
 Micșorarea vitezei unui autovehicul la intrarea într-o curbă nu numai pentru
faptul că asa prevede codul rutier ci și explicarea fenomenului și
constientizarea pericolului vitezei mari;
 Ocolirea conductoarelor electrice căzute la pământ (pericol de electrocutare);
 Folosirea obiectelor electrocasnice, conectarea acestora la rețeaua de curent
electric numai cu mâinile uscate și scoaterea corectă a acestora din priză (cu o
mână se fixează priza iar cu cealaltă se trage de ștecher);
 Folosirea corectă a ochelarilor și rolul lor;
 Înghețarea apei, mărirea volumului acesteia și rolul ei distructiv.

Alte exemple ar putea fi și:

Forța de frecare
Frecarea este fenomenul ce apare la contactul dintre două corpuri datorită
întrepătrunderii asperităților și neregularităților microscopice ale corpurilor aflate în
contact.
Exemplu: Mișcarea plăcilor tectonice: atunci când tensiunea depășește forța de
rezistență a rocilor, plăcile se mișcă, producându-se brusc o crăpătură, un
cutremur.

Forța elastică
Forța elastică este o forța care apare în corpuri elastice fiind responsabilă de
readucerea corpului la forma inițială după încetarea acțiunii forței de deformare; prin
urmare este o forță orientată permanent în sens opus forței de deformare.
Exemplu: resortul sau pendulul elastic, balonul, cauciucul.

Forța de tracțiune
Forța de tracțiune este forța care determină creșterea vitezei de deplasare a unui
mobil asupra căruia acționează.
Exemplu: forța dezvoltată de motorul unui autovehicul.

11
 Această lista ar putea continua, dar prima concluzie care se desprinde este aceea
că fizica este prezentă zilnic în viața noastră, fie că noi o cunoaștem, fie că nu. Dacă avem
un minim de cunoștințe acumulate, acestea le putem folosi în a ne ușura munca, de a ne
feri de pericole și de a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru.

BIBLIOGRAFIE

1. Manual de fizică pentru clasa a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică SA,

București, 2018;
2. https://www.wikipedia.org/
3. https://ro.scribd.com/
4. https://lumeafizicii.wordpress.com/

12