Sunteți pe pagina 1din 10

LICEUL TEHNOLOGIC BĂILE GOVORA

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

TEMA referatului:

TRATAMENTUL CU
ULTRASUNET ÎN GONARTROZĂ

Firescu (Iordache) Elena-Corina


Anul III
TRATAMENTUL CU ULTRASUNET

Obiectivele tratamentului balneoflzical sunt: combaterea proceselor iritative şi


reactive secundare, uneori cu caracter inflamator, îmbunătăţirea circulaţiei locale,
îmbunătăţirea metabolismului local şi general, menţinerea tonusului muscular, periarticular cu
păstrarea capacităţii funcţionale a articulaţiei şi oprirea procesului obstructiv.
Dintre procedurile de electroterapie indicate în gonartroze, ultrasunetul rămâne o
metodă de tratament eficace pentru articulaţia genunchiului.
Aplicarea undelor ultrasonore pe un corp produce un transfer de energie considerabil,
prin alterarea stărilor de presiune realizate.
Aparatele utilizate în fizioterapie furnizează ultrasunete cu frecvenţa cuprinsă în
general între 800 şi 1000Hz. Formele de ultrasunet utilizate în terapie sunt: ultrasunetul în
câmp continuu şi ultrasunetul în câmp discontinuu (cu impulsuri).
Ultrasunetul în câmp continuu este forma de undă ultrasonoră longitudinală
neîntreruptă cu acţiune continuă asupra mediului şi în consecinţă, cu o producere permanentă
a aşa numitului "micromasaj tisular intern".
Ultrasunetul în câmp discontinuu este o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a
ultrasunetului în câmp continuu.

1. Efectele fizico-chimice ale undelor sonore


1. Efectul mecanic - este reprezentat de vibraţia produsă.Vibraţiile se transmit din
aproape în aproape, fiecare moleculă fiind pusă în mişcare cu o frecvenţă egală cu cea a
sursei. Amplitudinile acestor vibraţii moleculare depind de intensitatea energiei tranmise.
2. Efectul termic - o parte din energia ultrasonică se transformă în interiorul mediului
transversal de ultrasunete în energia calorică. Se apreciază două modalităţi de producere a
acesteia:
♦ prin absorbţia energiei ultrasonice de către mediile neomogene, cu degajare de
căldură;
♦ prin fricţiunea particulelor mediului
Efectul termic este mai pregnant în mediile neomogene cum sunt cele din ţesutul
corpului omenesc.
3. Efectul de cavitaţie este un fenomen care constă în producerea de goluri în
interiorul lichidului transversal.
4. Efectul de difuziune constă în creşterea permeabilităţii membranelor, fapt dovedit

2
experimental.
5. Efecte chimice. Este vorba de procese de oxidare, reducţie, depolarizarea şi
alterarea structurii substanţelor chimice supuse acţiunii ultrasunetelor.
În condiţiile în care se fac mai multe aplicaţii terapeutice succesive de
ultrasonoterapie, pentru evitarea propagării vibraţiilor ultrasonice în mâna şi antebraţul
terapeutului, cu consecinţe, nedorite (dureri, reacţii tendinoase), se recomandă utilizarea unor
mănuşi de preferabil din bumbac.

2. Aparate pentru ultrasonoterapie


Aparatele pentru ultrasonoterapie sunt alcătuite dintr-un generator de înaltă frecvenţă,
un cablu de racord şi un traductor ("emiţătorul de ultrasunete"), noţiunea de traductor
defineşte un dispozitiv destinat să convertească o formă de energie oarecare, în energie
utrasonică sau invers. Deci, traductorul este un component care, fiind conectat la echipamenul
ultrasonic transmite unda ultrasonică şi o recepţionează pe cea refletată. Generatorul de înaltă
frecvenţă produce unde cu o frecvenţă de 800-1000Hz.
Aparatele sunt prevăzute cu un sistem de redresare, de transformare a curentului, un
circuit oscilant cu triodă şi un circuit rezonator cu un condensator variabil. în câmpul
condensator este intercalat cristalul piezoelectric (piezoceramic), care se află în capul
traductorului. Alimentaţia se face de la reţea (curent alternativ de 50-60Hz).
Pe panoul frontal de comandă, aparatele modeme, sunt prevăzute cu următoarele
elemente: comutatoarele pentm pornire şi creşterea intenstăţii separat pentm traductorul mare
şi pentru traductoml mic, ceasul semnalizator pentm marcarea timpului şedinţei de tratament,
instrumentul de măsură a energiei ultrasonice furnizată de borna pentm cuplarea cu mufele
cordoanelor traductoarelor. Instrumentul de măsură este prevăzut cu gradaţii ce permit
alegerea "intensităţii" aplicaţiei între 0,05W/cm2 şi 2-3W/cm2. Pe panoul frontal al aparatelor
mai sunt scrise semne-simbol pentm utilizarea traductomlui mai mare sau mic, a formei de
câmp continuu şi discontinuu, precum şi beculeţele semnalizatoare. Ceasul semnalizator
întrerupe automat funcţionarea aparatului la expirarea timpului fixat pentm durata aplicaţiei.
Unitatea de măsură în waţi exprimă cantitatea de energie pe cm 2 de suprafaţă a capului
traductorului.
Doza maximă prescrisă pe toată suprafaţa traductomlui se apreciază la 10-12waţi.
Debitul ultrasonic maxim al unui aparat se calculează prin produsul dintre suprafaţa de emisie
a traductomlui cu watt-ajul pe cm2. Suprafaţa de emisie a traductomlui mare prezintă unele
variaţii, după tipul aparatului şi firma producătoare.

3
Fig. nr. 1. Aparat pentru tratament cu ultrasunete

3. Acțiuni biologice ale ultrasunetelor


Efectele biologice ale ultrasunetelor asupra ţesuturilor vii au demonstrat că în
domensiul intensităţii de 0,l-0,4W/cm2 se produc modificări biologice tisulare minime şi
reversibile între 0,5-0,7W/cm2 se instalează efecte fizico-chimice şi biologice maxime
(reversibile), iar pste 0,8w/cm2 încep să apară modificările ireversibile.
La intensităţi mici până la 0,5W/cm2, la nivelul celular se realizează o creştere a
permeabilităţii membranelor celulare o activare moleculară prin creşterea treptei energetice a
electronilor exteriori atomici. Tot la dozele mici de intensitate, creşte activitatea de respiraţie
celulară, sunt activaţi fermenţii glicolitici, sunt desfăşurate macromoleculele glucidice, sunt
activate procesele oxidative, se produc efectp reducătoare.
La nivelul tegumentar are loc o eliberare masivă de mastocite cu producerea
consecutivă mărită de histamină. Creşterea permeabilităţii celulelor tegumentare duce la
posibilitatea difuzării prin piele a unor substanţe aplicate tegumentar, pentru care în mod
normal, aceasta este practic impermeabilă (sonoforeza).
Dozele medii produc o hipertermie tegumentară, iar dozele mai mari ajung să
provoace eritem, flictene. în ţesutul conjunctiv are loc o vasodilataţie cu hiperemie

4
consecutivă. Dozele medii au efecte fibrolitice prin acţiunea de rupere şi fragmentare tisulară,
fragmentarea macromoleculelor, hipermeabilizarea membranelor, creşterea metabolismului
local, vasodilataţie crescută. Dozele mari ajung să producă distrucţii celulare şi rupturi
capilare.
În ţesutul muscular, intensitatea modificărilor produse este de asemenea proporţională
cu intensitatea ultrasunetelor aplicate.
Ţesutul osos reacţionează la dozele mici prin formarea de osteofite, iar la dozele mari,
prin edeme hemoragice, necroze osoase.
La nivelurile limită de întâlnire a ţesutului osos cu părţile moi, se produce o acumulare
importantă de energie calorică, suprafaţa osului încălzindu-se de cinci ori mai mult decât
muşchiul. Ţesutul osos de la nivelul epifizelor în perioada de creştere a copiilor şi
adolescenţilor e foarte sensibil.
În sângele supus iradierii cu ultrasunete scad: proteinemia, albuminele, alfa-
globulinele; cresc globulinele, eritrocitele se concentrează în grupuri, coagularea sangvină
prezintă tendinţă la încetinire.

4. Efectele fiziologice ale ultrasunetelor


Principalele efecte fiziologice sunt: analgetice, miorelaxante şi hiperemiante.
Efectele analgetice se realizează prin intermediul SNC, printr-o serie de mecanisme:
activarea unui sistem de inhalare a transmisiei informaţiilor dureroase prin stimularea
electrică selectivă a fibrelor neconducătoare ale durerii, groase, mielinizate rapid
conducătoare, care transmit informaţiile de la proprioceptorii mecanici cu "închiderea"
consecutivă a sistemului de control al accesului informaţiilor prin fibrele pentru durere;
stimularea electrică precisă a ariilor cerebrale,. în special din substanţa cenuşie
mezencefalică, cu rol de sistem inhibitor al durerii.
Efectul miorelaxant se explică prin acţiunea vibratorie a ultrasunetelor asupra
proprioceptorilor musculari şi tendinoşi, care răspund bine la frecvenţa de 150Hz.
Acţiunea hiperemiantă cu efecte resorbitive şi vasculotrofice se produce prin
vasodialaţia arteriolelor şi capilarelor, cu activarea corespunzătoare a circulaţiei sanguine.
Această acţiune se realizează prin influenţarea şi prin intermediul SNC.
S-a arătat acţiunea simptomatică a ultrasunetului şi a fost introdusă calea
tratamentului neuroreflex ca o modalitate certă de influenţare a SNV. Astfel pe lângă
aplicaţiile terapeutice locale s-a ajuns la câteva modalităţi de aplicaţii cu acţiune reflexă a
ultrasunetului astfel:
a) aplicaţia segmentară indirectă pe zonele paravertebrale corespunzătoare a

5
rădăcinilor nervoase medulare, în procesele patologice a membrelor. Este un tratament cu
transmiterea efectului energiei ultrasonore la distanţă de locul de distribuire a acestor
neuroni.
Aplicarea segmentară în afecţiunile membrelor inferioare (şold, coapsă, gambă,
picior) se face pe marginea inferioară şi externă a sacrului, pe zona articulaţiei sacroiliale şi
paravertebral lombar şi toracal inferior.
b) Aplicaţia segmentară directă pe cale neurală, de-a lungul nervilor periferici.
c) Aplicaţiile reflexe pe zonele cutanate dermatomale, corespunzătoare organelor
interne, pe zonele musculare, zonele cu reacţii conjuctive de tipul miogelozelor şi eventual pe
zonele periostale.
d) Aplicaţii reflexe la distanţă de ganglionii simpatici. Când este cazul în funcţie de
patologia bolnavului tratat se pot asocia cele cinci modalităţi de aplicaţie.
Pe lângă efectele fiziologice principale, menţionate mai sus se adagă ca efecte
secundare, cele fibrolitice (legate de fenomene de "rupere" şi fragmentare tisulară) şi cele
antiinflamatorii (explicate prin acţiunile vasomotorii şi metabolice).

5. Metodologia aplicațiilor cu ultrasunet

Cuplajul direct este forma cea mai frecvent utilizată Se aplică pe suprafeţe corporale
fără leziuni cutanate. Se foloseşte o substanţă (soluţie) de contact, care se aplică pe suprafaţa
regiunii tratate. Se recomandă să nu fie rece pentru a provoca o reacţie locală de
vasoconstricţie. Interpunerea unei soluţii de contact între capul traductorului şi tegument este
necesară pentru a se evita reflectarea undelor oscilatorii ale ultrasunetelor de către straturile de
aer; pelicula soluţiei de contact preia energia ultrasonoră emisă prin capul traductorului şi o
transmite corpului.
Dacă stratul substanţei de contact este prea gros (în cazul folosirii de unguente), scade
acţiunea de profunzime a ultrasunetului. Ca urmare, se recomandă şi se preferă utilizarea
uleiurilor minerale de parafină, de vaselină sau a glicerinei.
Dacă se urmăreşte o acţiune mai superficială (în primele straturi tisular, cutanat şi
subcutanat) se poate aplica unguent cu ulei de peşte sau altă componentă uleioasă, deci o
substanţă de contact mai densă, care scade puterea de penetraţie în profunzime, dar în orice
caz este permeabilă la ultrasunet.
Medicul stabileşte regiunea de tratat în funcţie de examenul clinic.
Alegerea traductorului se face în funcţie de zona de tratat.
Tehnica aplicaţiilor cu ultrasunete:
În încăperile în care se efectuează tratamentul trebuie să existe o temperatură de
confort termic. Patul sau scaunul pe care va fi aşezat pacientul trebuie să fie confecţionat din

6
lemn. Aparatul de ultrasunet va avea împământarea asigurată.
Organismul trebuie să se afle într-o stare de echilibru termic general, stările febrile
sunt contraindicate la tratament.
Se recomandă în cazul unor extremităţi cu circulaţie deficitară, acestea să fie
preîncălzite cu scurte băi parţiale calde pentru activarea circulaţiei generale.
Pacientul, inclusiv regiunea tratată, trebuie să se afle în poziţii cât mai relaxate. De
asemenea, indiferent de metoda de cuplaj aplicată (regiunea tratată nu trebuie să prezinte
compresiuni care să stânjenească circulaţia sanguină locală.
După aşezarea pacientului pentru tratament şi însuşirea prescripţiei terapeutice din
foaia de tratament se trece la manevrarea aparatului.
Se acţionează comutatorul de pornire al acestuia şi ceasul semnalizator fixat la durata
prescrisă pentru şedinţă.
Funcţionarea traductorului poate fi verificată prin aplicarea unei picături de ulei de
parafină sau alcool pe suprafaţa capului de tratament. Se constată o "fierbere" a acesteia în
momentul intrării în rezonanţă a cristalului cu generatorul de înaltă frecvenţă. Se aplică
traductorul pe zona de tratat şi prin acţionarea comutatorului de intensitate se fixează la doza
prescrisă. La închiderea timpului scurs pentru desfăşurarea şedinţei de tratament, se reduc la
poziţiile iniţiale comutatoarele pentru dozajul intensităţii şi de pornire a aparatului.
Se recomandă ca în timpul executării procedurii să nu se ridice capul traductorului de
pe zona tratată.
Durata şedinţei de tratament variază cu suprafaţa regiunii tratate, afecţiunea tratată,
stadiul evolutiv al acesteia. în stadiul acut se aplică o şedinţă de scurtă durată, în cele cronice
durate mai lungi.
Ritmul şedinţei este în funcţie de caz, zilnic sau la 2 zile.
Numărul de şedinţe va fi de asemeni adaptat în funcţie de caz, în general 6-15 şedinţe.
Seria de şedinţe se poate repeta în funcţie de rezultatele obţinute şi scopul urmărit la 4-6
săptămâni.
Trebuie să se ţină seama de:
♦ Aplicaţia de ultrasunet să nu fie urmată imediat de altă procedură;
♦ Nu este indicată succesiunea terapeutică masaj-ultrasunet sau ultrasunet-masaj
în aceeaşi jumătate de zi (mai ales masajul reflex), deoarece sunt două
proceduri cu acţiuni asemănătoare ca terapie neuro-reflexă.
♦ Aplicaţiile cu ultrasunete pot precede şedinţele de kinetoterapie datorită
acţiunii analgetice şi miorelaxante ale celor dintâi.
♦ Este contraindicată aplicaţia concomitentă a roengenterapiei cu
ultrasonoterapia pe aceeaşi regiune;
♦ în anumite afecţiuni se recomandă terapia combinată de sonoterapie cu curenţi
de joasă frecvenţă în scopul unei potenţări analgetice şi miorelaxante
(ultrasunet şi curenţi diadinamici).

7
Pentru tratamentul cu ultrasunet în gonartroză, se preferă metoda cinetică de
manevrare a traductotului care are avantajul uniformizării maximelor şi minimelor de
intensitate, omogenizând efectul ultrasunetului în structuri tisulare diferite. Se execută mişcări
lente, în ritm constant la acelaşi nivel, în formă circulară, liniară, în spirală sau sinusoidală.
În funcţie de structurile tisulare tratate sunt necesare o serie de precizări privind
tehnica aplicaţiilor, legată de particularităţile acestora.
♦ Pentru ţesutul muscular, manipularea traductorului se face fără presiune mare,
cu mişcări sinusoidale-spirale, schimbând sensul de mişcare la zonele de
inserţie, în direcţia fibrelor tendo-musculare, nu transversal pe ele. Se vor trata
zonele de trecere de la muşchi la tendon, zonele tendinoase şi ligamentare.
Dozele de intensitate pot fi mai crescute faţă de tratmentul ţesutului cutanat.
♦ Pentru ţesuturile articulare şi osoase . Când se tratează fracturile se vor aplica
ferestre în aparatul gipsat pentru a putea stimula cu energia ultrasonoră
formarea căluşului.
Zonele cu vascularizaţie superficială evidentă din vecinătatea articulaţiilor se vor evita
sau se vor trata cu intensităţi reduse. Se evită tratarea ectaziilor venoase de pe faţa internă a
genunchilor.

Fig. nr. 2. Terapie cu ultrasunet la genunchi

Regiunile cu creste osoase aflate la suprafaţă trebuie evitate deoarece undele


ultrasonore sunt reflectate de os (de aceea în aceaste situaţii nu se aplică metoda statică).
În ceea ce priveşte relaţia dintre intensitate şi durata.. şedinţei de aplicaţie, legea
"intensitatea-durată = constant" din galvanoterapie nu e valabilă în ultrasonoterapie. Şedinţele
lungi cu intensitate scăzută au alte efecte decât şedinţele scurte cu intensitate mare.
Din punct de vedere anatomic, articulaţia genunchiului, cea mai mare articulaţie a
corpului, prezintă o regiune anterioară şi o regiune posterioară (poplitee) care în partea
mijlocie conţine scobitura poplitee.

8
Regiunea anterioară a genunchiului are o piele mobilă şi destul de groasă. Se observă
conturile rotulei, mărginită de două şanţuri verticale, ligamentul rotulian, tuberozitatea
anterioară a tibiei, extremitatea inferioară a femurului şi capul fibulei care se pot palpa.
Stratul adipos este slab dezvoltat i conţine bursa subtendinoasă între periost şi
tendonul cvadricepsului şi bursa suprapatelară înapoia tendonului cvadricepsului.
Acestea se pot inflama constituind bursite acute. La acest nivel se află reţeaua arterială
a articulaţiei genunchiului.
Tendonul cvadricepsului înconjură rotula mulându-se pe marginile ei şi se continuă
distal cu ligamentul rotulian. De pe ambele părţi ale tendonului pornesc fascicule cu fibre
tendinoase.
Pe partea medială se află tendoanele croitorului, dreptului intern, semitendinosului,
semimenbranosului. Alcătuiesc "laba de gâscă" ce se fixează pe tuberozitatea tibiei.
Lateral se află tendonul bicepsului femural. Subcvadricepsul este muşchiul tensor al
fasciei articulare.
Între ligamentul rotulian şi porţiunea superficială a tuberozităţii tibiei se află bursa
subpatelară profundă despărţită de cavitatea articulară printr-o bulă de grăsime (Hoffa).
Regiunea posterioară a genunchiului are o piele subţire cu pliuri transversale.
Paniculul adipos, de grosime variabilă, este împărţit în 2 straturi de către foiţa fasciei
superficiale.
Fosa poplitee este delimitată de tendoanele semitendinosului şi semimembranosului,
cranial şi lateral de tendonul bicepsului femural şi distal de capetele muşchiului
gastrocnemian. Uneori în extensie, proemină o formaţiune chistică, rezultată din ieşirea
conţinutului sinovial printr-un orificiu al aponevrozei.
Conţinutul fosei poplitee este constituit din mănunchiul vasculonervos.
Grosimea din jurul mănunchiului vasculonervos se conţină cu cea din regiunea
posterioară a capsei şi distal cu cea a gambei.
Ganglionii limfatici sunt situaţi profund, putând să se hipertrofieze, fără a fi dureroşi şi
provoacă supuraţii grave.
Deci manevrarea traductorului se va adapta în funcţie de zonele topografice ale
articulaţiei genunchiului.

9
Fig. nr. 3. Kinetoterapia activă și pasivă a membrului inferior

BIBLIOGRAFIE

1. Banciu Mioara - Balneofizioterapia generală şi concepte modeme de


recuperare, vol. I, Editura Mirton, Timişoara, 1996.
2. Ionescu A.- Gimnastica medicală, Editura ALL, Bucureşti, 1994.
3. Marcu Vasile, Dan Mirela și colab. - Kinetoterapie, Editura Universității din
Oradea, 2006.
4. Moraru Gheorghe, Pancotan Vasile - Evaluare și recuperare kinetică în
reumatologie, Editura Universității din Oradea, 2008.

10