UNIVERSITATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI

SPORT
FACULTATEA KINETOTERAPIE

CATEDRA KINETOTERAPIE

Specialitatea Kinetoterapie și Terapie Ocupațională

LUCRARE DE CURS
Tema: Kinetoterapia în Boala Dupuytren

Elaborat de : Raileanu Ana, studentă anul II, grupa 210

Evaluator: Corman Mariana, lector superior.

1
 Chișinău, 2021
Cuprins

1. Generalități........................................................................................................................3-5
2.
Cauze ......................................................................................................................................6
3. Simptome................................................................................................................................6
4. Mecanism fiziopatogenic........................................................................................................7
5. Factori de
risc..........................................................................................................................8
6. Consult de
specialitate.............................................................................................................8
6. Expectativa
vigilentă...............................................................................................................8
7. Investigații.........................................................................................................................9-10
9. Tratament.........................................................................................................................11-
19
10.Bibliografie.....................................................................................................................20-21

2
Generalităţi
Maladia Dupuytren (descrisă la 1800) = este o boală a aponevrozei palmare care se
îngroaşe şi se scurtează determinând retracţia expansiunilor sale digitale, inducând astfel
camptodactilia (retracţia în flexie a degetelor) de grade diferite. Maladia este atribuită lui
Dupuytren, datorită studiilor sale clinice, patogenice şi concluziilor în ceea ce priveşte
prognosticul, dar tratamentul chirurgical a fost prima dată aplicat de către Plater şi Cline
(1831).

Boala Dupuytren apare ca urmare a îngroşării anormale a ţesutului subcutanat de la nivelul

palmelor. Apare, de obicei, la ambele mâini şi uneori se poate întâlni şi la nivelul tălpilor.
Această boală, numită şi boala Viking, progresează foarte lent şi de cele mai multe ori, nu
necesită tratament. În multe cazuri, afecţiunea nu progresează şi la nivelul degetelor,
rămânând doar în zona palmelor. Ţesutul dintre piele şi tendoane (fascie), se îngroaşă,
limitează în cele din urmă mişcările sau produce îndoirea degetelor (contractura) şi
incapacitatea acestora de a se îndrepta. Apare cel mai frecvent la persoanele peste 50 de ani.
Deşi există un tratament, acesta nu vindecă boala. Boala sau maladia Dupuytren este boala
care debuteaza cu un nodul dureros sub pielea palmei. In timp, nodulul se structureaza intr-o
coarda care trage degetul creand astfel aspectul de deget retractat in palma. Se produce
printr-o ingrosare a aponevrozei palmare (o structura fibroasa situata sub pielea palmei),
provocata de o cauza neprecizata.

O recunoastem prin aparitia unor modificari specifice la nivelul mainilor, mai exact a
palmelor, nodul in podul palmei, bride si corzi, depresiuni sau ombilicari si retractii ale
degetelor . Aspectul degetului afectat este ca un deget indoit in palma sau o retractie la
mana. Poate fi afectata una sau ambele maini, unul sau mai multe degete.

3
ASTFEL, DEGETELE AFECTATE NU MAI POT FI TINUTE DREPT, FAPT CARE
INGREUNEAZA DESFASURAREA ACTIVITATILOR DE ZI CU ZI, PRECUM
BAGATUL MAINII IN BUZUNAR, FOLOSIREA MANUSILOR SAU STRANGEREA DE
MANA.

4
ESTE O BOALA PROGRESIVA SI IREVERSIBILA, ADICA ODATA APARUTA NU
TRECE DE LA SINE CI PROGRESEAZA LENT, IN MAJORITATEA CAZURILOR FARA
DURERE.

5
2. Cauze
Cauzele acestei boli nu sunt cunoscute. Se poate considera factorul ereditar ca fiind o
cauză, întrucât boala apare mai frecvent în Europa de Nord la mai mulţi membri ai familiei.
Îngroşarea ţesutului dintre piele şi tendoane, numit fascie, se mai asociază şi altor factori:
- Consumul de alcool;
- Fumatul;
- Diabetul zaharat;
- Tratamentul medicamentos pentru epilepsie.
Formele severe de boală pot fi tratate chirurgical cu succes. Cu toate acestea, boala
recidiveaza (reapare). Recurenţa bolii este întâlnită şi în următoarele cazuri:
- când boala apare la o vârstă mai tânără;
- când există o tendinţă anormală, naturală de progresie spre o formă mai severă;
- când există şi o altă boală asociată, cum este diabetul zaharat.
Nu este încă desluşit dacă folosirea aparatelor ce vibrează, cum este picamărul, este
legată de boala Dupuytren.

3. Simptome
Boala Dupuytren nu produce durere. Când aceasta totuşi apare, boala este la începutul
evoluţiei.
Primele simptome observate în această afecţiune sunt:

a) un mic nodul care poate fi vizibil sau simţit, aflat la nivelul palmelor sau la baza
degetelor. Câteodată, poate fi sensibil la palpare şi se subţiază treptat şi începe să
tragă unul sau mai multe degete către palmă.
b) scobitura, care apare la nivelul palmei, când ţesutul afectat dintre piele şi tendoane
începe să tragă de piele.
c) pe măsură ce boala progresează, se dezvoltă un cordon fibros, la nivelul fasciei şi face
legătura între palmă şi degete, cel mai des cu degetul inelar. Cordonul care trage
degetele către palmă, se numeşte contractură Dupuytren.
În cele din urmă, va fi imposibilă poziţionarea palmei pe o suprafaţă dreaptă, cum ar fi
masa. Severitatea contracturii Dupuytren poate afecta activităţile zilnice, cum ar fi ridicarea

6
unor obiecte cu mâna, punerea de mănuşi pe mâini sau spălatul pe mâini, făcându-le dificile
sau imposibile.
Exista alte boli care care produc aceleaşi simptome, cum ar fi poliartrita reumatoida sau
traumatismele.

4. Mecanism fiziopatogenic
Boala Dupuytren poate fi trecută cu vederea până când devine severă. Ţesutul dintre piele şi
tendoane, numit fascie, devine anormal de îngroşat şi fibros. Încă nu este cunoscut
mecanismul prin care se produce această subţiere.

Există trei faze generale ale bolii:

- faza de debut - se observă un mic nodul la nivelul palmei sau bazei degetelor. Nu
există tracţionare sau contractură între degete şi palmă.

-faza activă a bolii - apariţia scobiturii la nivelul palmei datorită creşterii fasciei
îngroşate. De asemenea, se dezvoltă şi cordoanele şi benzile de la nivelul fasciei, trăgând de
degete către palmă. Cordonul poate fi vizibil sau sensibil la palpare.

-faza avansată a bolii - îngroşarea fasciei şi cordoanelor cauzează rigiditatea,

contractura care tracţionează degetele. În cele din urmă va deveni imposibilă poziţionarea
mâinii întinse pe o suprafaţă dreaptă cum este masa. În formele severe de boală, nu va mai fi
posibilă executarea unor mişcări de rutină, cum ar fi folosirea cuţitului.

De obicei, boala progresează lent. Apare de cele mai multe ori după vârsta de 50 de
ani. Mulţi oameni prezintă o formă medie de boală, care nu le produce probleme

7
semnificative. Există şi o formă care apare la vârste tinere şi progresează rapid, numită diateza
Dupuytren.
Boala Dupuytren este prezentă la ambele mâini în 40% din cazuri, cel mai frecvent afectând
degetul inelar.

Ţinta tratamentului chirurgical este controlarea bolii şi refacerea utilităţii degetelor.

Chiar şi cu o reusită chirurgicală, îngroşarea ţesutului subcutanat palmar se poate reface în
acelaşi loc sau în alte zone ale palmei. Pentru menţinerea funcţiei mâinii, se vor repeta
intervenţiile chirurgicale.

5. Factori de risc
Există un risc crescut de boală dacă:

- există un istoric familial de boală Dupuytren;

- există în familie descendenţi din Europa de nord;

- sexul masculin. Bărbaţii sunt mai afectaţi de 7-15 ori mai frecvent decât
femeile şidezvoltă o formă mai severă care necesită tratament chirurgical. Femeile în
vârstă au o formă medie de boală.

- vârsta peste 50 de ani;

- alte boli asociate, cum ar fi diabetul zaharat, epilepsia şi/sau

alcoolismul.

6. Consult de specialitate
Se solicită consultul de specialitate dacă se observă următoarele modificări: - scobitură
sau noduli la nivelul palmelor, mai ales la baza degetelor; - incapacitatea întinderii
mâinii, poziţionarea palmei drepte pe o suprafaţă plană; - durere la nivelul palmei şi
degetelor.

6. Expectativa vigilentă
Expectativa este durata de timp în care sunt constatate modificările şi simptomele bolii, fără a
se face vreun tratament. Această perioadă de timp variază de la câteva zile la câteva luni sau
câţiva ani. Boala Dupuytren progresează foarte lent. Dacă este prezentă capacitatea mişcării

8
degetelor încât să se desfăşoare activităţile zilnice, se vor continua controalele regulate la
medic şi mişcările mâinilor, fără a se face încă vreun tratament chirurgical.

7. Investigaţii
Boala Dupuytren progresează lent şi poate fi greu de diagnosticat mai ales în stadiile iniţiale.
Majoritatea pacienţilor se prezintă la medic în momentul în care boala a progresat. O
anamneza legată de istoricul bolii şi un examen obiectiv, sunt suficiente pentru a se
diagnostica boala Dupuytren.
Anamneza cuprinde următoarele tipuri de întrebări:
- dacă membrii apropiaţi din familie au un istoric medical de boala
Dupuytren sauprezintă simptome ale bolii;
- despre etnie;
- despre semnele şi simptomele prezente şi de cât timp;
- dacă au apărut aceleaşi simptome şi la nivelul tălpilor;
- dacă au apărut dureri la nivelul mâinilor;
- dacă există istoric de fumat sau consum de alcool;
-dacă sunt prezente şi alte boli, cum ar fi diabetul şi epilepsia.

O examinare fizică pentru boala Dupuytren include:

- mişcarea articulaţiilor mâinilor în mai multe pozitii;
- mişcarea degetelor pentru a se observa flexibilitatea lor;
- simţirea vreunui nodul la palparea palmelor;

- observarea vreunei modificări a pielii palmelor, cum ar fi vreo scobitură

sauîngroşarea lor.

Deficitul mainii bolnave este de extensie (intinderea degetelor), flexia (indoirea

degetelor) nu este afectata decat in cazuri severe.
Clasificarea Maladiei Dupuytren facuta de Tubiana:
 stadiul 1 – deficitul de extensie este 1 – 45 grade
 stadiul 2 – deficitul de extensie este 46 – 90 grade – (vezi poza 3)

9
 stadiul 3 – deficitul de extensie este 91 – 135 grade –( vezi poza 4)
 stadiul 4 – deficitul de extensie este 136 – 180 grade

10
11
 9. Tratament
Scopul tratamentului bolii Dupuytren este menţinerea şi refacerea funcţionalităţii mâinii. De
cele mai multe ori, este o boală progresivă şi cu recurenţe frecvente. Pentru tratament se iau în
considerare următoarele lucruri:
- în stadiile iniţiale ale bolii, se menţine funcţionalitatea mâinii prin fizioterapie
şi exerciţii pentru o mişcare cât mai bună;
- dacă progresează incapacităţile şi durerea de la nivelul mâinilor, se poate
administraLidocaina injectabil, corticosteroizi sau alte medicamente. Deşi medicamentele pot
fi folosite pentru a calma durerea, ele nu pot opri progresia bolii;
- dacă incapacitatile continuă să apară, se poate alege ca tratament
intervenţiachirurgicală, pentru a elimina contractura degetelor. După intervenţie, se practică
exerciţii fizice pentru restabilirea funcţionalităţii mâinii.
Boala reapare după tratamentul chirurgical în jumătate din cazuri, de aceea este nevoie
de o nouă intervenţie pentru menţinerea funcţiei mâinii.
Există şi tratamente alternative, cum ar fi exerciţii de forţă, care pot fi asociate
tratamentului chirurgical.

Tratamentul iniţial

Boala Dupuytren progresează lent de cele mai multe ori. Dacă ţesutul dintre piele şi tendoane
(fascia) nu se îngroaşă în momentul tracţiunii degetelor către palma care nu poate fi întinsă
(contractura), este nevoie doar de examinări frecvente. Dacă boala nu progresează sau
progresează foarte lent, este posibilă menţinerea funcţionalităţii mâinii cu fizioterapie şi
exerciţii pentru mişcare ale mâinilor.

Un tratament de lungă durată cu corticosteroizi, care se injectează direct în zona

afectată şi ajută la ameliorarea simptomelor bolii care apar la debut, înainte de apariţia
contracturii unuia sau mai multor degete. Acest tratament poate ameliora temporar
funcţionalitatea mâinii.

Tratamentul de întreţinere

Tratamentul bolii Dupuytren depinde de severitatea bolii. Se pot observa nodulii

caracteristici de la nivelul palmelor, cu câţiva ani înainte de apariţia unei incapacităţi
funcţionale a mâinii sau se poate întampla să nu scadă niciodată gradul de motilitate al mâinii.

12
Un tratament de lungă durată cu corticosteroizi, care se injectează direct în zona afectată,
poate minimaliza simptomele în stadiile de început ale bolii, înainte ca unul sau mai multe
degete sa se îndoaie către palmă (contractură). Medicamentele în studiu pentru boala
Dupuytren sunt Interferonul şi Colagenaza.

Tratamentul în cazul agravării bolii

În cazurile severe de boală, ţesutul dintre piele şi tendoane (fascie) se îngroaşă şi

degetele sunt tracţionate către palmă şi nu pot fi îndreptate (contractura). Dacă devine dificilă
purtarea de mănuşi sau ţinerea în mână a obiectelor sau dacă mâinile devin dureroase, se poate
practica tratamentul chirurgical pentru a se împiedica contractura. Se va face o grefă de piele
după intervenţie, pentru a se acoperi zonele deschise de piele.

Tratamentul chirurgical este util pentru redarea mobilităţii mâinilor, dar boala reapare
şi poate necesita un nou tratament chirurgical. După intervenţie, se urmează un program
sustinut de fizioterapie şi mişcări ale mâinii care redau mobilitatea şi scad recurenţele bolii.

De reţinut!

Se pot folosi atele după intervenţia chirurgicală timp de 8-10 săptamâni, pentru a ajuta la
refacerea funcţionalităţii mâinii şi a preveni reapariţia simptomelor de boală Dupuytren. Ele
au rol în susţinerea palmei şi ajută la îndreptarea degetelor în timpul procesului de vindecare.
La început, atelele sunt folosite tot timpul, cu exceţia momentelor curăţării plăgii şi în timpul
exerciţiilor degetelor. Medicul specialist poate alege momentele în care atelele sunt folosite în
timpul recuperării .

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical este principala opţiune pentru cazurile severe de boală Dupuytren.
Ţintele tratamentului sunt redarea folosirii degetelor şi mâinii. În majoritatea cazurilor, prin
intervenţie chiru

13
rgicală se îndepartează benzile de ţesut moale care leagă articulaţiile degetelor de palmă şi se
poate aplica o grefă de ţesut. Nu se poate reda întreaga mobilitate a mâinii. Chiar şi cu un
tratament chirurgical de succes, poate să reapară ţesutul îngroşat subcutanat în acelaşi loc sau
în alte zone ale mâinii. O nouă intervenţie chirurgicală este necesară.

Se poate îmbunătăţii rezultatul intervenţiei chirurgicale cu exerciţii ale degetelor şi

atele, conform sfatului medicului.

Alte tratamente

Alte modalităţi de tratament sunt fizioterapia şi kinetoterapia pentru menţinerea mobilităţii,

cum ar fi prin instrucţiunile de întindere ale degetelor sau folosirea unor obiecte sau un
echipament special. Acestea sunt un pas necesar şi în recupararea postchirurgicală.

Tracţionarea sau alte tehnici de extensie care lungesc şi netezesc ţesutul se pot folosi
pentru cazurile de contractură avansată.Un tratament nechirurgical care promite, numit
fasciotomie percutantă enzimatică, este încă în studiu. Prin această procedură se injectează o
substanţă (colagenază diluată în clorură de calciu) dirtect în cordoanle Dupuytren pentru a
ameliora flexibilitatea şi forţa mâinilor.

Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete, între police și

indexul masorului, apoi continuând cu promisiuni, frământare , eventual sub formă de
măngăluire, fricțiuni pe articulațiile metacarpofalangiene și interfalangiene.

Întotdeauna masajul se execută de la vârful degetelor către rădăcina lor.

Masajul regiunii dorsale a mâinii se începe cu netezirea, începând de la articulații

metacarpofalangiene și continuând în sus, spre pumn și chiar antebraț. Continuând apoi cu
frământarea musculaturii tanare și hipotenare, prin stoarcere între policile și indexul
masorului. Se trece apoi la masarea spatiilor interosoase, care se poate face cu un singur deget
sau bibanul prin presiuni în ambele direcții..

Masajul palmei se adresează celor trei regiuni ale ei: eminența tânără, eminența hipotenară și
bureletul digitopalmar. Masajul eminenței tenace, formată din mușchii care se înserează pe
prima falanga a policelui se face de masor prin presiuni cu degetul mare. Eminența
hipotenară, formată din patru mușchi (palmarul cutanat, adductorul degetului mic, scurt flexor

14
și opozantul), se masează ca și eminența tenară. Se poate aplica și petrisajul prin ciupire .
Regiunea mijlocie a mâinii, datorită aponevrozei puternice a palmei face dificil masajul. Se
aplica aici neteziri mai energice și frământare prin apăsări puternice și mobilizării ale
tendoanelor.

Tratament kinetoterapeutic în recuperarea mâinii afectate de maladia

Dupuytren

Obiective:

* Ameliorarea durerii,

* Menținerea mobilitățji articulare,

* Îmbunătățirea funcționalității: ADL-urile,

* Menținerea tonusului muscular la nivelul membrelor superioare.

A) Prin posturări

Exerciţiul 1: P.I. şezând, membrele superioare pe lângă corp, coatele uşor flectate,
mâinile în supinaţie, aşezate pe scaun lângă coapse, policele şi degetele extinse. Pacientul
presează cu partea dorsală suprafaţa scaunului, ridicând totodată faţa dorsală a palmei de pe
scaun, verticalizând-o, flectând astfel puternic mâna din articulaţiile m.c.f.

Acest exerciţiu se poate executa extinzând puternic mâna din aceeaşi articulaţie (m.c.f)
aşezând mâna în pronaţie, presând degetele spre scaun şi ridicând uşor palma.

Exerciţiul 2: P.I. şezând, membrele superioare întinse pe masă, mânile în

pronosupinaţie sprijinite pe marginea cubitală, policele şi degetele extinse. Kinetoterapeutul
fixează cu o mână 1/3 inferioară a metacarpienelor şi cu cealaltă apucă degetele, executând, cu
toate degetele deodată, flexia din m.c.f. şi menţinând această poziţie de la câteva zeci de
secunde până la 1-3 minute, apoi extensia din aceeaşi articulaţie, procedând în acelaşi mod.

Tot la fel se poate fixa fiecare deget în parte, fie de către kinetoterapeut, fie cu ajutor
procedând ca la fixarea flexiei şi a extensiei, câteva zeci de secunde până la 1-3 minute,
continuând apoi în mod identic cu articulaţia i.f.p. şi i.f.d. la fiecare deget.

15
 Exerciţiul 3: P.I. : şezând, cotul sprijinit pe masă, antebraţul este la verticală, mâna în
prelungirea antebraţului, degetele flectate la 90° din articulaţia m.c.f.

Pacientul îşi fixează cu cealaltă mână palma iar pe partea dorsală a degetelor se aşează
un săculeţ cu nisip, obligând articulaţia m.c.f. la o maximă flexie. Menţine poziţia de la căteva
zeci de secunde până la 1-2 minute.

Exerciţiul 4: P.I.: şezând, membrele superioare întinse pe masă, mânile în supinaţie

sau pronaţie, policele şi degetele întinse şi abduse, comisurile dintre degete deschise. Pe
degete se aşează un săculeţ cu nisip, obligându-le să îşi menţină poziţia abdusă.

Menţine poziţia de la câteva zeci de secunde până la 1-2 minute.

Exerciţiul 5: P.I.: stând sau şezând, braţele abduse, coatele flectate, palmele în
pronosupinaţie orientate spre piept, degetele extinse. I se cere pacientului să introducă
degetele extinse ale unei mâini în comisurile celeilalte (încleştarea degetelor). Se intind
membrele superioare din coate, cu palmele înainte obligând articulaţiile m.c.f. la o maximă
extensie.

Menţine poziţia de la câteva zeci de secunde până la 1-2 minute.

B) Prin exerciţii pasive şi autopasive

Exerciţiul 6: PI: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronosupinatie. Se

fixează cu o mână porţiunea de deasupra articulaţiei m.c.f., iar cu cealaltă se apucă pe rând
fiecare falangă a fiecărui deget si se execută cu flexii şi extensii la nivelul articulaţiilor m.c.f.,
i.f.p. şi i.f.d.

T1: Flexia articulaţiei;

T2: Revenire în PI;

T3: Extensia articulaţiei;

T4: Revenire în PI.

Variantă: acelaşi exerciţiu se poate executa, pacientul ţinându-şi mâinile în supinaţie,

apoi în pronaţie.

16
 Dozare: 5-10 repetări

C) Exerciţii active cu rezistenţă

Odată cu abordarea acestor exerciţii se trece şi la realizarea obiectivului de dezvoltare

a forţei şi a rezistenţei la efort a mâinii.

Exerciţiul 7: PI: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronosupinaţie; se

realizează în mod liber, pe rând, din articulaţia m.c.f.:

T1: Flexia articulaţiei;

T2: Revenire în PI;

T3: Extensia articulaţiei;

T4: Revenire în PI.

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 8: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronosupinaţie; se

realizează în mod liber, pe rând, din articulaţiile i.f.p. şi i.f.d..:

T1: Flexia articulaţiei;

T2: Revenire în PI;

Dozare: 5-10 repetări

Acest exerciţiu se poate executa cu învingerea unei rezistenţe realizată de către

kinetoterapeut, având grijă să fixeze întotdeuna segmentul proximal, iar cu cealaltă să
realizeze rezistenţa la mişcare în articulaţiile în care lucrează.

De asemenea, acest exerciţiu se poate realiza şi cu autorezistenţă cu mâna opusă.

Exerciţiul 9: PI şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronaţie, degetele

extinse.

17
 T1: se realizează abducţia degetelor din articulaţia m.c.f.;

T2: revenire prin adducţie.

Dozare: 5-10 repetări

Variante:acest exerciţiu se realizează şi cu rezistenţă pusă de către terapeut, care cu o

mână fixează palma pacientului pe masă, iar cu cealaltă opune rezistenţă, fie tuturor degetelor
care execută simultan depărtarea lor, fie tot la câte două degete deodată, în combinaţii diverse.

De asemenea, acest exerciţiu se poate utiliza şi pentru tonifierea muşchilor care

apropie degetele, introducând în comisurile degetelor un obiect mic elastic(bucăţi mici de
elastic, de burete, de plastilină) care oferă rezistenţă la apropierea degetelor.

Exerciţiul 10: PI: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronaţie, degetele

extinse şi apropiate, cu un săculeţ de nisip de 1-3 Kg aşezat pe ele. T1: se realizează abducţia

degetelor din articulaţia m.c.f.; T2: revenire prin adducţie.

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 11: PI: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronaţie, degetele
extinse şi apropiate. În jurul degetelor, respectiv a articulaţiilor i.f.d. şi i.f.p. este petrecut un
elastic.

T1: se realizează abducţia degetelor din articulaţia m.c.f.;

T2: revenire prin adducţie.

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 12: PI: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronaţie, degetele
extinse şi apropiate sunt aşezate pe masă cu un săculeţ de nisip de 1-2 Kg aşezat pe dosul
palmei.

T1: se realizează extensia în articulaţia m.c.f.(înălţarea mâinii);

18
 T2: se realizează alunecarea spre înainte a degetelor pe masă contra greutăţii sacului
de nisip;

T3: se realizează alunecarea spre înapoi a degetelor pe masă;

T4: revenire in PI.

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 13: PI: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronaţie, pumnul
închis, degetele flectate. Peste acest pumn se aşează un prosop sau un cearşaf.
Kinetoterapeutul strânge cu ambele mâini cearşaful în jurul „gâtului mâinii”

T1: pacientul încearcă extensia tuturor degetelor deodată contra rezistenţei cerşafului,
care este eliberat încet dinstrânsoare de cître kinetoterapeut;

T2: revenire în poziţia iniţială.

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 14: PI: şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronosupinaţie,

degetele extinse şi depărtate.

T1: se realizează pensa bidigitală,între police şi celelalte degete;

T2: revenire la PI.

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 15: PI sezând, cu antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronaţie, degetele

înafara suprafeţei de sprijin; pe fiecare deget este prinsă (cu scai sau elastic) câte o greutate
mică (50-80-100 gr)

T1: extensia degetelor;

T2: revenire în PI;

Dozare: 5-10 repetări

19
 D) Exerciţii pentru refacerea stabilităţii şi abilităţii mîinii şi degetelor.

Exerciţiul 16: PI: stând sau şezând; pe o masă din faţa pacientului sunt aşezate mai
multe mingi, de diferite dimensiuni.

T1: pacientul apucă mingea mică cu o mână(priza polidigitală sau polidigitopalmară)

şi cu amândouă mâinile apucă una din celelalte mingi, ridicândule prin înainte în sus, deasupra
capului;

T2: revenire în PI

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 17: PI: stând sau şezând; pe o masă din faţa pacientului este aşezat un
baston.

T1: pacientul apucă bastonul cu pensă bidigitală/polidigitală/digitopalmară, ridicândul la 20-

30 cm de suprafaţa mesei

T2: revenire la PI

Dozare: 5-10 repetări

Variantă: la capetele bastonului pot fi aţezate greutăţi.

Exerciţiul 18: PI: stând sau şezând; pe o masă din faţa pacientului este aşezat un
baston.

T1: pacientul aşează palmele pe baston ţinând policele şi degetele extinse şi rulează
spre înainte bastonul;

T2: revenire în PI prin rularea spre înapoi.

Dozare: 5-10 repetări

Exerciţiul 19: PI: stând sau şezând; în faţa pacientului este aşezat un baston pe
verticală.

20
 T1: pacientul apucă cu ambele mâini, una după cealaltă. Pe rând câte o mână, apucă tot
mai sus, până când s-a ajuns la celălalt capăt.

T2: revenire în PI prin coborârea mâinilor în sens invers.

Dozare: 5-10 repetări

Concluzie.

Recuperarea durează între14-60 zile, în funcție de severitatea afecțiunii și de

complexitatea intervenției chirurgicale. 

Pacientul își poate relua activitățile cotidiene începând cu a doua zi după intervenție
în cazurile usoare, perioada totală de recuperare variind între 4 și 8 săptămâni, în
funcție de progresia bolii. Revenirea la locul de muncă depinde de tipul de activitate
pe care pacientul o desfășoară. 

Bibliografie

1. Dr.Berlescu, Elena; Dr Constantinescu, D.- Balneofizioterapie-

manual pentru școlile tehnice sanitare"; Editura Medicala-
București, 1979;
2. Mârza, Doina- “Masajul terapeutic", Editura Plumb, Bacău,
2008;
3. Papilian, Victor- “Anatomia omului" Volumul I, Ediția a IX-a,
Editura BIC, ALL, București , 2003;
4. Rădulescu, Andrei- “Electroterapie", Editura Medicala,
București, 1993;

21
 5. Stingher, Tudor “ Kinetologie practica, terapeutica și de
recuperare”,Editura Medicala, București, 1987
6. Dr. Stroescu, Ion- “ Recuperare funcțională în practica
reumatologică", Editura Medicala, București, 1979;
7. Stoian, I.; Stoicescu, Marieta- “Ghid practic de reumatologie”,
Editura Medicala, București, 1975;.
8. Albu A., Albu, Constantin V., (2004) Kinetoterapia pasivă,
Editura Polirom, Bucureşti

9. Balta G., (1983) Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor Editura

Didactica şi Pedagogica, Bucureşti

10.Kiss Iaroslav, (2012) Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în

afecțiunile aparatului locomotor, Editura medicală, București

11.Nestor Remus, (1972) Diagnosticul bolilor reumatismale, Editura

Medicala, Bucureşti

12.Roşulescu Eu., (2009) Kinetoterapia în recuperarea afecţiunilor

reumatologice, Ed. Universitaria, Craiova

13.Sbenghe T., (2002) Bazele teoretice şi practice ale Kinetoterapiei

14.Sidenco E., (2003) Coloana vertebrală şi membrul inferior –

evaluarea mioarticulară în kinetoterapie şi în medicina sportivă, Edit.
Fondaţiei Române de Mâine, Bucureşti

15.Suteanu Sf., Bolile aparatului locomotor, Editura Medicală

22
16. Zamora E., Kinetoterapia în afecţiunile reumatismale. Curs

17.https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-
recuperare/coxartroza-cauze-tratament/
18..https://www.ayurmed.ro/blog/reumatismul-simptome-si-tratament

23