ULTRASUNETELE

Ultrasunetele folosite în terapie:

Deşi acestea se pot folosi atât în medicină cât şi în alte domenii.
În medicină putem avea: ecografia folosită ca metodă de investigaţie, meloterapia,
stomatologie şi în domeniul alimentar.
Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz şi landa egală cu 1,87 mm.
Ultrasunetul este folosit în:
1.Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi
neintreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui
micromasaj tisular profund şi cu efect termic important.
2.Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită
frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi
durata impulsului, durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective.

Propietăţile fizice ale ultrasunetelor

Limita superioară de percepţie a sunetului de către urechea umană este de circa 20 mii
oscilaţii/sec.
Vibraţiile mecanice-ce depăşesc această limită se numesc ultrasunete.
Lambda ultrasunetelor este foarte mică şi prezintă variaţii în funcţie de natura mediului
străbătut (gaze, lichide sau solide).
Aplicarea ultrasunetelor pe un corp-produce un transfer mare de energie prin alternarea
stărilor de presiune realizate.
Transferul de energie ultrasonică-aplicată şi măsurată în waţi (W)/cm pătraţi defineşte
intensitatea ultrasunetului. Aceasta reprezintă un parametru inportant în cadrul terapiei.
Propagarea ultrasunetului-se realizează în linie dreaptă sub forma unui fascicul de raze.
Propagarea depinde de felul şi forma sursei de producere de cuplare cu mediul în care se
propagă şi de frecvenţă (cu cât frecvenţa este mai mare cu atât penetrarea este mai mare).

Mecanisme de producere a undelor US

1 procedee mecanice
2. procedee magnetice
3. procedeu piezoelectric – prop unor cristale (cuart, turmalina, plumb) de a se comprima si
dilata intr-un anumit sens daca sunt supuse la variatii de potential electric.

Intensitati biologice- CLASIFICARE:

1. DOMENIUL I (0,1- 0,4 W/cm2) à cu modificari biologice minime, reversibile
2. DOMENIUL II (0,5-0,7 W/cm2) à cu act fizico-chimice si biologice maxime
3. DOMENIUL III (≥0,8 W/cm2) à modificari stabile si ireversibile
Ultrasonoforeza = procedeul prin intermediul caruia se realizeaza patrunderea in org iradiat a
unor substante farmaceutice (hidrocortizon, analgezice, anestezice locale).

Propagarea ultrasunetului poate fi modificat de:

 Dimensiunea mediului străbătut (mare sau mică)
 De suprafaţa acestuia (netedă sau rugoasă)
 De forma mediului şi de structura acestuia (omogenă sau neomogenă).
 Viteza de propagare a ultrasunetului-este o constantă şi are o valoare medie în ţesutul
umande 150m/sec. calculându-se prin produsul dintre landa şi frecvenţa.

Efectele fizice ale ultrasunetelor

1. Efectul mecanic-vibraţia propusă de aparat se transmite din aproape în aproape

moleculele fiind puse în mişcare cu o frecvenţă egală cu cea a emiţătorului aparatului.
2. Efectul termic-o parte din energia ultrasonică se transformă în energie calorică aceasta
se obţine prin absorţia energiei ultrasunetului de către mediile neomogene cu degajare
importantă de căldură şi prin frecarea particulelor mediului de separare a 2 straturi cu
densităţi diferite.
3. Efectu de cavitaţie-reprezintă producerea de goluri în interiorul lichidului tranversat.
În terapie trebuie să evităm această propietate.
4. Efectul de difuziune-reprezintă creşterea permeabilităţi membranei celulare.

Efecte chimice ale ultrasunetului

 Oxidarea,
 Depolarizarea,
 Reducţia şi alterarea structurilor
 Substanţe chimice.

Efectele fiziologice ale ultrasunetului

Acestea depind de:

 Frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor,
 Durata de aplicare,
 Reactivitatea organismului.

Se obţin următoarele efecte fiziologice:

 Analgetice,
 Miorelaxante,
 Hiperemiante,
 Tonifiante,
 Neuro-musculare,
 Excitate de sistemul nervos.
Gradul de excitabilitate neuro-musculară este în raport cu amplitudinea vibraţiilor
ultrasonice.
La amplitudini mici se obţin efecte sedative, iar la amplitudini mari acţiuni de stimulare
şi excitare.
Durata joasă are un rol important în obţinerea efectelor urmărite.
Sunt influenţate de către ultrasunet toate sistemele şi aparatele organismului.
 Acţiunea ultrasunetelor asupra sistemului nervos central, sistemului nervos
periferic şi sistemului neuro-vegetativ

Sunt primele care recepţionează undele vibratori ale ultrasunetului şi răspunde în fucţie
de dozare prin efecte de excitaţie sau inhibiţie de sedare sau stimulare de modificare a
pragului de excitabilitate neuro-musculară ca şi de echilibrarea sistemului nervos vegetativ.

Acţiunea asupra aparatului cardio-vascular

Ultrasunetul acţionează în deosebi asupra circulaţiei periferice realizând efecte

vazomotori de vazodilataţie arterială şi tonifierea elementelor, contracţiile din pereţii venelor
şi vaselor limfatice favorizând rezorbţia edemelor şi exudatelor.
Este stimulată viteza de circulaţie periferică.
Sunt uşurate schimbările nutritive şi gazoase din tesuturi acţionând asupra troficităţi
acestora.

Acţiunea asupra musculaturi striate şi netede

La musculatura hipertonă-produce scăderea tonusului muscular, iar la musculatura

atrofică-realizează tonifierea.
De cele mai multe ori se urmăreşte efectul anti-spastic decontracturant muscular şi de
relaxare generală.

Metodele de producere a ultrasunetului

1. Prin procedee mecanice-prin punerea în vibraţii a unei lame metalice de anumite

dimensiuni sau vibraţiile unui diapazon.
2. Prin metode magnetice-bazate pe principiul schimbări dimensiuni supuse unui proces
de magnetizare periodică cu ajutorul unui curent alternativ.
3. Procedeul piezoelectric-constă în proprietatea unor cristale tăiate în anumite secţiuni
de a se comprima şi dilata dacă sunt supuse la variaţi de potenţial electric.
Procedeul piezoelectric-se foloseşte cristale ca cele de quartz, turmalină, blendă şi titan
de bariu.
În general un cristal are o axă optică longitudinală notată cu „z” 3 axe electrice care
unesc muchiile şi sunt numite şi axe piezoelectrice şi 3 axe mecanice care unesc mijloacele
feţelor opuse şi sunt notate cu „y”.
Lama tăiată din quartz trebuie să aibă suprafeţe perpendiculare pe axa electrică a
cristalului. Prin comprimarea suprafeţelor lamei de quartz astfel tăiate apar sarcini electrice
pe feţele perpendicular pe axa electrică.
Acelaş fenomen se întâmplă atunci când se exercită o tracţiune de-a-lungul axei
mecanice „y”.
Dacă execută o tracţiune pe axa electrică vom obţine schimbarea polarităţi adică efectul
mecanic poate fi transformat în efect electric prin fenomenul piezoelectric.
Fenomenul invers de transformare a variaţiilor de potenţial electric prin intermediul
cristalelor de quartz se numeşte efect piezoelectric indirect ceea ce produce ultrasunetul.

Acţiuni biologice ale ultrasunetului

 1. La intensităţi mici de 0,1-0,4 W/cm pătraţi-în acest caz se produc modificări biologice
minime şi reversibile.
 Creşte permeabilitatea membranelor celulare,
 Se produce o activare moleculară,
 Creşte activitatea de respiraţie celulară,
 Sunt activaţi fermenţi glicolitici,
 Desfacerea macromoleculelor glucidice
 Sunt activate procesele oxidative şi efectele reducătoare (creşte conţinutul grupelor
sulfhidric din: ficat, creier şi miocard)
 La nivel tergumentar se produce o eliberare masivă de mastocide cu eliberare
secundară de histamină.
 Datorită creşteri permeabilităţi celulare tegumentare se produce
difuziunea unor substanţe terapeutice ceea ce se numeşte sonoforeză.
2. La intensităţi medi de 0,5-0,7W/cm pătraţi se realizează efecte fizico-chimice şi
biologice maxime şi reversibile.
 Se produce o hipertermie tegumentară
 Se produce efecte fibrolitice prin actiune de rupere şi fragmentare tisulară
 Se produce fragmentarea macromoleculelor
 Se produce hiperemizarea membranelor printr-o vazodilataţie
crescută şi creşte metabolismul celular local.
3. La intensităţi mari de peste 0,8 W/cm2 apar modificări ireversibile.
 Se poate produce eritem, peteşi şi flictene tegumentare
 În ţesutul conjunctiv apare o vazodilataţie cu hiperemie
 La nivel osos apar edeme hemoragice şi chiar necroza ososă.

Aparatele pentru ultrasunetele terapeutice

Sunt alcătuite din:

1. Generatorul de înaltă frecvenţă,
2. Cablul de racord,
3. Traducător sau emiţătorul de ultrasunet care transmite unda ultrasonică şi o
recepţionează pe cea reflectată.
4. Sistemul de redresare şi de transformare a curentului,
5. Circuitul oscilant cu triodă,
6. Circuitul rezonator cu condensator variabil,
7. Cristalul piezoelectric-care este intercalat în câmpul condensator aflat în capul
traductorului.
8. Cordonul de alimentare de la reţea cu curent alternativ.

Tehnica de aplicare a ultrasunetului terapeutic

La tehnica de aplicare a acestor proceduri vom urmări manipularea câmpului emiţător şi

manevrarea aparatului.
Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui
fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului.
Deoarece propagarea ultrasunetului se face numai în medii solide şi lichide este necesar
ca între proiector şi tegument să nu existe nici un strat de aer ce ar putea să oprească
transmiterea undelor la tegumentul bolnavului, pentru aceasta este nevoie de un contact
perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel,
ulei sau apă.
 Tratamentele se pot efectua aplicând capul emiţător în 2 modalităţi:
1. Prin contact direct asupra tegumentului - folosindu-se vaselină sau creme.
2. Aplicarea capului emiţător la distanţă - când se interpune un strat de apă între emiţător
şi tegument.
În contact direct-capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al
altui unguent, fără a se apăsa prea tare, în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de
tratat, şi cu o viteză foarte mică.
Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa
tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta.
Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi
regiunile vascularizate.
Aplicare indirectă-prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat
extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase.
Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. Se
vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de
tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul.

Aplicaţiile ultrasunetului cu acţiune reflexă

1. Aplicaţia segmentară directă

2. Aplicaţia segmentară indirectă
3. Aplicaţii reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe
4. Aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglioni simpatici
1. Aplicaţia segmentară directă-realizează pe cale neurală de-a-lungul nervilor periferici
sau de-a-lungul arterelor mari cu acţiune de plexuri simpatice însoţitoare.
Se bazează pe principiul masajului reflexogen se aplică în sens caudalo-cranian având
următoarele trasee:
Se începe sub marginea inferioară a sacrului, urmează ascendent pe partea exterioară a
articulaţiei sacro-iliace, apoi sub creasta iliacă spre lateral şi faţa posterioară a marelui
trohanter, apoi se ascensionează paravertebral lombar către apofiza spinoasă D3,pe marginea
externă a marelui dorsal până la marginea inferioară a toracelui.
La nivelul musculaturi cervicale diminuă după câteva mişcări circulare ale capului
emiţător.
De subliniat că nu se aplică în cazul suferinţelor cardiace.
2. Aplicarea segmentară indirectă-aplicaţia se efectuează în zonele paravertebrale
corespunzătoare rădăcinilor nervoase medulare iar răspunsul îl obţinem la distanţă.
Ex: Pentru membrele superioare aplicaţia paravertebrală se face în zona C3-D1 iar
răspunsul se obţine la nivelul umărului, antebraţului, braţului şi mâini.
Pentru membrul inferior aplicaţia se face pe marginea inferioară şi externă a sacrului pe
articulaţia sacro-iliacă sau paravertebral lombar şi toracal inferior, iar răspunsul se obţine la
nivelul şoldului, coapsei, gambei ţi piciorului.
Atenţie! Nu se aplică procedura mai sus de nivelul C3, loc unde se află prelungirea
cranială a măduvei spinări.
3. Aplicaţii reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe-(dermatomul=zona tegumentară
inervată de un anumit nerv periferic).
4. Aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglionii simpatici-este de preferat folosirea
ultrasunetului cu impulsuri.
Ex: Aplicăm ultrasunetul cu cap emiţător mic în câmp fix la nivelul ganglionilor
simpatici inghinali şi obţinem vazodilataţie arterială la nivelul gambei.
Avem şi unele aplicaţii speciale:
 Aplicarea ultrasunetului în regiunea hipofizară-determină inhibarea selectivă a funcţiei
glandulare.
Există posibilitatea asocieri concomitentă a ultrasunetului cu curentul diadinamic când
acţiunea celor doi curenţi se potentează reciproc obţinându-se dureri şi contracturi musculare.
Aparatul se numeşte Sanodin sau Sonodinator.
 Zona de creştere osoasă.

Indicaţiile terapeutice ale ultrasunetului

1. La nivelul aparatului locomotor:
 Afecţiuni reumatismale: de tip degenerativ şi inflamator cronic,
 Afecţiuni post-traumatice, fracturi, contuzi, entorse, algoneuro-distrofi, în anumite
posturi vicioase, scolioze sau deformări ale piciorului.
2. Afecţiuni dermatologice:
 În cazul cicatricelor cheloide,
 Ulcerele trofice ale membrelor.
3. În afecţiuni ale ţesutului de colagen:
Fibrozide, dermatomiozite, miozită, retracţia aponevrozelor palmare de tip dupuztren.
4. În afecţiuni neurologice:
 Nevralgi, nevrite se preferă ultrasunetul cu impulsuri,
 În afecţiunile zonei zoster,
 În distrofia musculară periferică,
 În sindroamele spastice ţi hipertone de cauză piramidală şi extra-
piramidală.
4. În afecţiuni circulatorii:
 Arteriopati obliterante
 În boala Raynaoud.
5. În afecţiuni ale organelor interne:
 Dischinezia biliară,
 Constipaţia cronică de tip spastic.
Contraindicaţiile ultrasunetului
1. Contraindicaţii generale-cum sunt:
 Afecţiuni cutanate infecţioase şi inflamatori şi cu tulburări de sensibilitate,
 Tulburări de coagulabilitatea cum este hemofilia,
 Fragilităţi capilare,
 În stările generale alterate,
 În cazul existenţei unei tubor,
 În T.B.C-ul activ,
 În stările febrile de diferite etiologi,
 În reumatism articular acut,
 În insuficienţă cardio-circulatorie cu tulburări de ritm,
 În tromboflebite, tromboze şi varice,
 În calcifierea pereţilor vasculari.
2. Contraindicaţii speciale-nu se va aplica direct pe:
 Măduvă şi creier,
 Zona splinei,
 Zona hepatică,
 Zona plămânilor,
 Zona cordului,
 Zona marelor vase,