Sunteți pe pagina 1din 2

Rus Alexandra – Simona

III BFKT

OCNA SIBIULUI
Stațiunea Ocna Sibiului, supranumită “Litoralul Ardealului” se află la 17 km
de Sibiu, în nordul Depresiunii Sibiului, la capătul sudic al culoarului larg al Vișei
la o altitudine medie de 400 m, într-o regiune cu subsol bogat în zăcăminte de sare
de care sunt legate genetic lacurile sărate.

Factorii naturali de cură de care dispune această stațiune balneară, sunt


reprezentați de apele cloruro-sodice concentrate, izvoarele de ape minerale,
nămolul sapropelic, bioclimatul sedativ.

APELE CLORURO-SODICE CONCENTRATE

Apele sărate concentrate fac parte din grupa factorilor naturali de tratament
cu acţiune intensă, stimulând şi redresând întregul organism. Subiectiv ele creează
o stare de euforie cu senzaţie de prospeţime.

IZVOARELE DE APE MINERALE

Pe langă lacurile cu ape sărate concentrate, staţiunea dispune de 3 izvoare


minerale: Horea, Cloşca, Crişan, cu origine legată de masivul de sare şi compoziţie
cloruro-sodică bromoiodurată ce sunt folosite pentru calităţile lor în tratamentul cu
aerosoli, în afecţiuni respiratorii sau în cura internă a unor afecţiuni digestive.

NĂMOLUL SAPROPELIC

Un alt factor natural terapeutic ca importanţă în Staţiunea Ocna Sibiului este


nămolul sapropelic, el se găseşte atât pe fundul lacurilor cât şi la o adâncime de 1-2
m înspre maluri în straturi adânci de câţiva metri. El e folosit în terapie sub forma
oncţiunilor cu nămol rece asociat cu băi de soare şi imersie în lac pe parcursul verii
sau sub forma împachetărilor calde parţiale sau generale în interiorul bazei de
tratament, în tot cursul anului.

BIOCLIMATUL SEDATIV
Staţiunea dispune de un climat sedativ, ce determină o solicitare foarte slabă
a sistemului nervos central şi vegetativ şi a glandelor cu secreţie internă, cu efect
de punere în repaus a funcţiilor neurovegetative şi endocrine iniţial exagerate.

Indicații terapeutice :

Afecțiuni reumatice, afecțiuni post-traumatice ale aparatului locomotor,


afecțiuni neurologice periferice cornice, afecțiuni cornice ORL, afecțiuni
dermatologice, boli nutritive și metabolice, afecțiuni ginecologice, boli respiratorii.

Mijloace terapeutice :

o băi, masaj subacvatic, băi parţiale cu vârtej pentru membrele


superioare şi inferioare,
o tratamente cu nămol si parafină si termo terapie,
o servicii de masaj uscat și elongații cervicale și lombare,
o proceduri cu curenți de joasă, medie și înaltă frecvență,
o tratamente cu ape cloruro-sodice hiperconcentrate 

S-ar putea să vă placă și