Ergonomia ocupațională

Definiție

Știinţă interdisciplinară care are ca obiect studiul

factorilor de solicitare a omului în procesul muncii, în
scopul menţinerii capacităţii de muncă la un nivel cât mai
ridicat pe toată durata schimbului de lucru şi realizării
performanţelor (obiectivelor) în muncă.
Optimizarea relaţiei om-maşină-mediu impune îndeplinirea următoarelor condiţii:

- orientarea şi selecţia profesională a factorului uman;

- reorientarea profesională;

- proiectarea maşinilor în concordanţă cu capacităţile umane;

- conceperea unei ambianţe care să asigure securitatea şi protecţia muncii;

- folosirea corectă a capacităţii umane;

- repartizarea raţională a sarcinilor;

- economia energetică a organismului uman.

Fiziologia muncii evaluează solicitarea, încordarea şi oboseala omului în procesul de muncă.
În sistemul om-maşină-mediu (obiectul de studiu al ergonomiei) sunt luate în considerare şi
analizate două grupe de probleme fiziologice:

 Condiţiile biomecanice ale executării muncii;

 Repercusiunile muncii fizice şi intelectuale asupra funcţiilor organismului.

Rezultatele acestor analiza conduc la stabilirea unor baremuri cu cerinţele diferitelor

profesiuni şi cu caracteristicile pozitive şi negative ale diferitelor operaţii de muncă. Se
stabilesc indicatori fiziologici cum ar fi: frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, consumul de
oxigen, metabolismul, temperatura, capacitatea pulmonară, care să permită aprecierea
gradului de adaptare fiziologică a omului şi implicit gradul de organizare ergonomică
Medicina muncii asigură în organizarea ergonomică a muncii următoarele elemente:

 urmărirea adaptării oamenilor pe locurile de muncă în dependenţă de solicitările

specifice ale muncii;

 depistarea din timp a modificărilor morfo-funcţionale ale organismului sub

influenţa factorilor de mediu;

 analiza factorilor de adaptabilitate şi cauzele morbidităţii;

 diagnosticarea deficienţelor care fac ca anumite locuri de muncă să fie

contraindicate unei persoane (prin investigaţii specifice ale aparatului cardiovascular,
circulator, digestiv, sistem endocrin, acuităţi senzoriale).
Psihologia şi în special psihologia muncii dezvăluie însuşirile psihice ale omului în
raport cu totalitatea condiţiilor obiective de muncă ale acestuia. Studiază mecanismele
psihice ale comportamentului de muncă în diversele forme de manifestare, precum şi
impactul diferiţilor factori asupra acestor mecanisme.
Prin cercetările întreprinse, psihologia furnizează ergonomiei următoarele elemente :

 implicarea raţională şi echilibrată a funcţiilor psihologice ale omului în realizarea

sarcinilor de muncă;

 determinarea mecanismelor psihologice ale acţiunilor corecte şi greşite;

 gradul de solicitare psihică;

 studiul şi determinarea limitelor psihologice ale omului.

Domeniile de aplicare ale ergonomiei

Ergonomia fizică se referă la modul de raportare la activitatea fizică a caracteristicilor

anatomice, fiziologice şi biomecanice ale omului. Are ca domenii de studiu: posturi de
lucru, manipularea obiectelor, mişcări repetitive, tulburări musculo- scheletale, designul
locului de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă.
Ergonomia cognitivă se referă la modul în care procesele mentale, cum ar fi percepţiile,
memoria, logica, răspunsurile motorii, influenţează interacţiunile dintre oameni şi alte
elemente ale unui sistem. Ca domenii de studiu, ergonomia cognitivă se ocupă de:
suprasolicitarea neuropsihica, luarea deciziilor, obţinerea performanţei, interacţiunea om-
calculator, stresul la locul de muncă, pregătirea.
Ergonomia organizaţională este ramura ergonomiei care se preocupă de optimizarea
sistemelor socio-tehnice, incluzând structurile organizaţionale, politicile şi procesele.
Domenii de studiu: comunicarea, managementul resurselor, planificarea muncii,
stabilirea orarului de muncă, munca în echipă, ergonomia comunităţilor, noi paradigme
în muncă, organizaţii virtuale, tele-activitatea, managementul calităţii.
Principiul 1

Solicitarea musculară minimă

În situaţiile în care activitatea presupune numeroase mişcări repetitive sau staţionarea

îndelungată (la computer, la volan, la un panou de comanda etc.), comenzile trebuie
amplasate aşa fel încât să solicite cât mai puţin musculatura sau să solicite grupe
musculare mici, care consumă puţină energie. În sprijinul principiului 1 se fac
următoarele recomandări:
 mişcarea ochilor decât cea a întregului cap;
 mişcarea degetelor decât cea a palmei;
 mişcarea palmei decât cea a întregului braţ;
 mişcarea labei piciorului decât cea a întregului picior.
 spatele trebuie să fie sprijinit dacă se stă pe scaun.
Principiul 2

Redundanța indicațiilor

In cazul operaţiunilor care presupun riscuri determinate de omiterea unei operaţii dintr-o
serie sau de realizarea eronată a paşilor, este obligatorie redundanţa indicaţiilor de
operare. Aceasta se poate realiza prin următoarele metode:
- texte inscripţionate pe butoane;
- semnale optice (LED-uri/afişaje cu cristale lichide);
- semnale acustice de confirmare sau de avertizare (bip- uri/indicaţii vocale).
Principiul 3

Împiedicarea erorilor

Dispozitivele nu trebuie să permită realizarea incorectă a operaţiunilor; de exemplu, dacă

s-a sărit un pas obligatoriu, aparatul trebuie să blocheze următoarele operaţiuni şi să
indice clar operaţiunea care trebuie efectuată.
Principiul 4

Asistența la panică

În situaţii deosebite (întuneric, boală, accident, agresiune), în care se poate ajunge la

panică, utilizatorul trebuie să fie ajutat să găsească uşor comenzile importante (oprire/
declanşare). Aceste comenzi vor fi deosebite de cele curente:
 mai mari;
 proeminente faţă de comenzile învecinate;
 cu o formă diferită de toate celelalte comenzi;
 cu culori vii şi contrastante (roşu, galben);
 luminoase;
 puse într-o poziţie apropiată, la îndemână;
 aşezate mai izolat faţă de celelalte.
Principiul 5
Repararea erorilor

In cazul în care s-a produs o eroare de operare a aparatului/instalaţiei, trebuie să

existe posibilitatea de revenire asupra comenzii - o comandă de tip "undo". Dacă
eroarea poate produce avarii sau catastrofe, sistemul trebuie să o împiedice - să fie
imposibilă comanda respectivă.

Principiul 6

Trebuie ţinut cont de vârsta, capacitatea fizică şi datele antropometrice ale

utilizatorilor potenţiali. Dacă este vorba de persoane cu handicap, proiectarea
trebuie să pornească de la incapacitatea acestor persoane de a opera normal
echipamentul.
Sugestii pentru conceperea unui post de muncă ergonomic: 

• Dispoziţia în spaţiu a operaţiilor şi uneltelor să asigure activitatea şi a stângacilor.

• Dotaţi fiecare post de muncă cu un scaun, chiar dacă activitatea se desfăşoară în

ortostatism. Posibilitatea luării de pauze periodic permite modificarea poziţiei corpului şi
reduce efectul ortostatismului prelungit.

• Eliminaţi strălucirile, pâlpâirile şi umbrele. Este esenţial de asigurat un bun iluminat.

• Dacă muncitorul se simte bine, confortabil, postul este bine conceput

Scaunul de lucru – criterii ergonomice 

• Scaun adaptat muncii, suprafeţei de lucru / a mesei.

• Ideal, înălţimea scaunului şi a spătarului trebuie ajustate separat. Înclinarea
spătarului de asemeni reglabilă.
• Scaunul trebuie să permită deplasarea înainte – înapoi a muncitorului.
• Muncitorul trebuie să aibă suficient loc sub masă pentru a-şi întinde
gambele şi a le modifica poziţia cu uşurinţă
• Picioarele trebuie să se sprijine în întregime pe sol, sau pe un suport.
• Scaunul trebuie să fie uşor încurbat în jos în partea din faţă.
• Scaunul stabil ar trebui să aibă 5 picioare.
• Cotierele trebuie să fie ajustabile, să permită apropierea de masă şi să
poată să fie demontate dacă muncitorul nu le doreşte.
• Materialul şezutului să împiedice transpiraţia, să fie comod (moale), să nu
permită alunecarea
• Suporturi pentru braţe.
Ridicarea şi transportul corect al greutăţilor 

• operaţii obositoare, risc de accident, leziuni ale braţelor

• necesară estimarea greutăţii, nivelul la care se manipulează
• necesară metodă de lucru sigură, echipamente adecvate

Ridicarea obiectului se realizeaza aproape de corp, altfel muşchii spatelui şi ligamentele se întind şi presiunea pe
discurile intervertebrale creşte.
• Tensionarea muşchilor abdominali şi ai spatelui – spatele rămâne în aceeaşi poziţie tot timpul cât ridică / susţine
obiectul.
• Obiectul ridicat se mentine ferm cu întreaga mână, într-un unghi corect în raport cu umerii. Nu poate fi ţinut bine
un obiect cu vârful degetelor.
• Dacă este posibil, se ridica sarcina cu ambele mâini.
• Ridicarea greutăţii şi mişcarea de rotaţie a corpului simultană creşte riscul TMS. Greutăţi maxime recomandate de
OIM:
• Bărbaţi: .......................................... ocazional 55 kg, frecvent 35 kg
• Femei: .. ........................................ ocazional 30 kg, frecvent 20 kg
Accidente şi boli curente 

Leziunile pot apare la:

• utilizarea repetată a uneltelor vibratorii (ciocanul pneumatic);

• unelte şi manevre care necesită o torsiune a articulaţiilor, ca în cazul mecanicilor;
• utilizarea forţei în poziţie inconfortabilă;
• aplicarea unei presiuni excesive cu aceeaşi parte a mâinii, spatelui, degetelor, altor articulaţii;
• muncă cu braţele menţinute deasupra capului;
• muncă în poziţie îndoită a spatelui (aplecat);
• ridicarea sau purtarea de sarcini. În general leziunile evoluează lent (ani, luni)