Curs: semilogia leziunilor termice ale ţesuturilor moi: combustii, degerături,

electrocutare.

Plan:
1. Arsuri: Definiţie. Morbiditatea;
2. Clasificarea combustiilor după profunzime şi suprafaţă;
3. Boala arşilor: definiţie, patogeneza, clasificare, prognozarea evoluţiei bolii
arşilor;
4. complicaţiile în boala arşilor după perioade;
5. tratamentul local şi general al combustiilor;
6. Degerăturile: definiţie, clasificare, semiologia, tratamentul;
7. hipotermia: definiţie, clasificare, semiologia, tratamentul;
8. electrocutarea: definiţie, patogeneza, semiologia, acordarea primului ajutor
al electrocutatului, tratamentul;

Combustio – este lezare a ţesuturilor organismului sub acţiunea locală al

temperaturii înalte, sau al substanţelor chimice sau radiaţiei actinice.

Conform datelor OMS leziunilor termice ale ţesuturilor le revine 6% din

toate leziunile traumatice ale perioadei paşnice. Iar, 20% la copii şi 28% la adulţi
mai în vârstă de 65 de ani cazurile letale în diferite leziuni traumatice este pe
seama combustiilor.

Clasificarea:
Există mai multe principii de clasificare:
1. după împrejurimile producerii arsurii:
a. industriale;
b. de uz casnic;
c. de război;
2. după caracterul factorului de acţiune:
a. termice;
b. electrice;
c. chimice;
d. actinice;

Arsurile termice sunt cel mai des întâlnite şi gradul de leziune tisulară va depinde
de următorii factori:
- temperatura de acţiune – cu cât temperatura este mai înaltă cu atât leziunile
tisulare sunt mai profunde;
- conductibilitatea termică al corpului ce contactează cu tegumentele – cu cât
conductibilitatea termică este mai mare cu atât arsura este mai adâncă
(acţiunea aerului fierbinte 100 ° dar uscat (în saună) poate să nu provoace
arsură, pe când apa de aceiaşi temperatură 100° provoacă arsuri profunde);
- expoziţia acţiunii - cu cât este mai lungă cu atât leziunile tisulare sunt mai
profunde;
 - umiditatea cu cât este mai înaltă cu atât gradul arsurii este mai mare.

Din aceste considerente în practica clinică are importanţă de stabilit nemijlocit şi

agentul lezant, care va exprima caracteristica acestor factori:
- arsură cu flacăra;
- arsură cu aburi umezi sau uscaţi;
- arsură cu ulei fierbinte;
- arsură cu bitum topit;
- arsură de contact cu metale incandescente…

Arsurile chimice sunt provocate de acţiunea substanţelor chimice:

- baze;
- acizi.
Combustiile actinice pot fi provocate de radiaţia infraroşie, ultravioletă sau
cu iradiaţie γ.

3. Clasificarea arsurilor după localizare:

a. Arsuri ale regiunilor funcţional active (extremităţile);
b. Arsuri ale regiunilor funcţional neactive (trunchiul);
c. Ale feţei;
d. Regiunii păroase ale capului;
e. Ale căilor respiratorii;
f. Perineului.

Această detalizare al localizărilor arsurilor are importanţă deoarece în diferite

regiuni ale corpului grosimea dermei este diferită şi acţiunea unui şi aceluia agent
termic poate provoca diferite arsuri după gradul de profunzime.

4. Clasificarea după profunzime:

Există mai multe clasificări după profunzime, dar toate aceste clasificări au
direct ataşamet faţă de stratul bazal al dermei – stratul care iniţiază regenerarea
dermei cu epitelizarea plăgii combustionale . Afectarea acestui strat contribuie
la cicatrizare cu formarea ţesutului conjuctiv fibros.
În Rusia şi în Moldova dezvoltare mai răspândită a căpătat clasificarea după 4
grade.
Clasificarea arsurilor după profunzime după 4 grade:
Gradul I – afectarea la nivelul epidermisului, şi se manifestă prin hiperemie şi
edem al pielei;
Gradul II – se afectează tot stratul epidermei cu formarea bulelor pline de lichid
transparent;
Gradul III – necroza dermei:
Gradul IIIA – necroză al epiteliului şi al straturilor superficiale ale dermei
cu păstrarea integrităţii funcţionale ale stratului bazal al dermei;
 Gradul IIIB – necroză al întregului strat al dermei inclusiv şi a stratului
bazal, împreună cu foliculii piloşi glandele sudoripare şi sebacee cu
trecere la stratul adipos;
Gradul IV – necroză al întregului strat dermal şi a ţesuturilor mai adânc situate
(ţesut adipos, muscular, osos).

Arsurile de gradul I, II şi IIIA sunt considerate ca arsuri superficiale, iar IIIB

şi IV ca arsuri profunde. Această divizare al arsurilor în două
- Superficiale şi
- Profunde este principială, deoarece în arsurile superficiale regenerarea
dermei e posibilă în totalmente fără intervenţie chirurgicale cu restabilirea dermei
completă şi în aspect funcţional, pe când în arsurile profunde regenerarea
sinestătătoare este imposibilă, sau se formează ţesut conjunctiv – afuncţional şi
pentru aceasta este necesar de autodermoplastii.

Clasificarea arsurilor conform Asociaţiei

Americane al Combustiologilor:

Gradul I (arsuri superficiale) – afectează numai epidermisul;

Gradul II (partial-thickness) – afectează epidermisul şi parţial derma;
Gradul III (full-thickness) – afectează epidermisul, în întregime derma şi
ţesuturile subcutanate.

Clasificarea arsurilor după profunzime este semnificativ, dar insuficient pentru

aprecierea afectării stării generale ale organismului. Pentru aceasta este important
de apreciat şi suprafaţa afectată a corpului exprimată în procente. Suprafaţa
corpului omenesc adult variază între 15000cm² şi 21000cm². Au fost propuse
multiple metode de determinare al suprafeţei afectate:
Metoda lui Wells propusă în 1951. Această metodă este cunoscută şi ca regula
cifrei „9” şi constă în faptul că corpul unui adult este divizat în regiuni ce
corespund a 9% din suprafaţa corpului:
Cap şi gât – 9%;
Membrele superioare a câte 9% - (în total 18%);
Partea anterioară a trunchiului (piept şi abdomen) a câte 9% - (în total 18%);
Partea posterioară a trunchiului (spate şi lomb) a câte 9% - (în total 18%);
Membrele inferioare a câte 18% - (în total 36%);
Perineu – 1%. În total alcătuesc – 100%.
La copii această metodă nu este aplicabilă din cauza proporţionalităţii diferite ale
părţilor corpului.

Metoda lui Glumov propusă din 1953, care se mai numeşte „metoda palmei”.
Ea constă în faptul că suprafaţa palmei accidentatului corespunde la 1 % din
suprafaţa totală a corpului.
 Metoda Postnicov propusă în 1949 constă în aplicarea pe pala combustională al
unei pelicule de celofană şi pe ea se conturează hotarele arsurii. Pelicula dată se
aplică pe o suprafaţă gradată de pătrate cu suprafaţa deja ştiută, după care se
determină şi suprafaţa afectată, iar în raport cu suprafaţa corpului se determină
procentul de suprafaţă afectată.
Metoda de tabele-şablon Lund-Brower constă în calcularea suprafeţelor de
arsură conform tăbliţelor speciale pentru arsuri deja stabilite cu procentajul al
diferitor regiuni ale corpului. (tabele separate pentru adult şi copii).

Semiologia
Semiologia arsurii de gradul I este determinată de hiperemie evidentă, edem
şi durere pronunţată. În timp de câteva zile (7 zile) toate semnele sus enumerate
sunt în descreştere şi epidermisul superficial se detaşează.
Arsura de gradul II este destul de tipică prin faptul că semnele clinice
caracteristice gradului I sunt mai pronunţate, şi afectarea mai profundă al
epidermisului provoacă detaşarea lui cu formarea a bulelor pline cu lichid
transparent. La a 10-12 zi are loc epitelizarea desinestătătoare. Cicatrice nu se
formează.
Arsurei de gradul III este caracteristic prezenţa necrozei cu formarea crustei.
Pentru arsura de gradul IIIA este caracteristic combinarea dintre necroză şi
exudaţie, din această cauză apare necroze al epidermisului paralel cu prezenţa
bulelor pline cu lichid seros. Aceste arsuri regenerează din contul creşterii
granulaţiilor şi din foliculii piloşi, glandele sebacee şi sudoripare. Paralel are loc şi
epitelizarea marginală.
La arsura de gradul IIIB apare o crustă uscată de culoare brună.
Regenerarea cu epitelizare în asemenea arsuri este imposibilă din cauza necrozei
întregului strat al dermei cu anexele ei. Regenerarea e posibilă numai prin formarea
ţesutului fibros, care contribuie la afuncţionalitatea regiunii afectate.
În arsurile de gradul IV se formează crustă necrotică de culoare brună sau
neagra ce interesează ţesuturile din profunzime. În unele arsuri survine
carbonizarea ţesuturilor.
Stabilirea profunzimii afectării:
Diagnostica profunzimii afectării se stabileşte pe baza anamnezei, inspecţiei
vizuale a suprafeţei afectate şi pe baza utilizării a câtorva probe:
- determinarea dereglării microhemocirculaţiei:
 Metoda de comprimare digitală: se deosebesc trei zone de dereglare a
microhemocirculaţiei:
o Zona de hiperemie – la compresie apare paliditate gr. I, II, IIIA;
o Zona de stază – la compresie culoarea nu se modifică - IIIB;
o Zona lipsită de microhemocirculaţie- IV.
 Metoda de fluoriscenţă cu tetraciclină – constă în administrarea per os
al tetraciclinei apoi regiunea arsurii se iluminează într-o cameră
întunecată cu cuarţ. Arsurile superficiale (I, II, IIIA) vor căpăta
culoare gălbuie, iar cele profunde – nu;
  Metoda termometriei – arsurile profunde au temperatura cu 1,5-2
grade mai joasă;
 Determinarea sensibilităţii; (prin înţepare, prin epilaţie, prin prelucrare
cu alcool);
 Utilizarea coloranţilor: colorarea arsurii cu colorant după metoda van
Gieson:
o Arsurile de gr. I, II se vor colora în roz-aprins;
o Gr. IIIA – în slab-galben;
o Gr. IIIB, IV – galben-aprins.
 Utilizarea fermenţilor.
Toate metodele enumerate adesea la momentul spitalizării nu pot precis
stabili profunzimea afectării corectă şi stabilirea corectă se stabileşte pe parcurs
după regenerarea plăgii cu sau fără restabilirea dermei.

BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţii generale ale

organismului şi dereglarea funcţiei organelor interne ca răspuns la trauma
termică.
Boala arşilor se dezvoltă în cazul când:
- suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri superficiale;
- sau mai mult de 10% de arsuri profunde;
- sau în cazul arsurilor căilor respiratorii indiferent de arsurile externe.

Indexurile de prognozare al evoluţiei bolii arşilor:

Regula „sutei” – vârsta pacientului + suprafaţa arsurii %:
- < 60 evoluţie favorabilă;
- 61-80 – relativ favorabilă;
- 80-100 – îndoielnică;
- mai mult de 101 – nefavorabilă.

Indexul lui Frank: 1% de arsură superficială = 1 unitate; 1% de arsură

profundă = 3 unităţi. Σ unit.= Indexul Frank.
- < 30 – prognoza favorabilă;
- 30 – 60 – relative favorabilă;
- 61 – 90 – îndoielnică;
- Mai mult de 90 – nefavorabil.

Perioadele bolii combustionale:

I - perioada şocului combustional: (durează pînă la 3 zile) şi este determinate
de:
- aferentaţie dureroasă excesivă;
- plasmoragie;
- dereglarea funcţiei rinichilor.
 Tbloul clinic al şocului combustional este destul de tipic: accidentatul
suferă dureri puternice în locurile arsurilor, este excitat dar foarte repede devine
inhibat şi adinamic. Progresiv se micşorează TA, se accelerează pulsul, se
micşorează temperatura. În cazurile grave se dereglează respiraţia, se dezvoltă
hipoxia organelor şi a ţesuturilor, se stabileşte acidoza, hemoconcentraţie, micro- şi
macrohematurie, oligurie. Deosebim trei grade al şocului combustiona în raport cu
dereglările sus enumerate:
- Şoc de gr.I se instalează la arsuri de 15-20% din suprafaţa corpului;
- Şoc gr.II în 20-60% de arsuri;
- Şoc gr.III în cazul când suprafaâa este mai mare de 60%.
II – perioada toxemiei combustionale (durează pînă la 10-15 zile) este
determonată de absorbţia din plaga combustională al toxinelor (oligopeptidele
toxice, glucoproteizilor cu specifitate antigenică;
III – perioada de septicotoxemie combustională (durează 2 - 3 săptămîni).
Această perioadă este determinată de:
- Hipoproteinemia declanşată;
- Inhibarea-epuizarea activităţii sistemului imun;
- Alipirea infecţiei şi dereglările provocate de procesul inflamator
infecţios;
- Absorbţia toxinelor bacteriene.
IV – perioada de reconvaliscenţă.

Asociaţia Combustiologilor Americani au propus următoare clasificare al

severităţii arsurilor, după care şi activează:
Clasificarea combustiilor Caracteristica Indicaţiile pentru
tratament
Lezări combustionale -Arsuri de gr.I; Tratament extraspital.
minore -Arsuri gr.II < 15% la
adulţi;
- Arsuri gr.II < 10% la
copii;
-Arsuri gr.III < 2%
Lezări combustionale -Arsuri gr.II 15%-25% la Pacienţii necesită
moderate adulţi; tratament staţionar de
- Arsuri gr.II 10%-20% la profil general.
copii;
-Arsuri gr.III < 10%;
Lezări combustionale -Arsuri gr.II >25% la Tratamentul este indicat
majore adulţi; în centre combustionale
- Arsuri gr.II >20% la specializate.
copii;
-Arsuri gr.III >10%;
-Arsuri ce afectează
mâinile, faţa, ochi, urechi,
plante sau perineu;
 - Arsurile căilor
respiratorii, electrocutări;
- Arsuri cu traume
concomitente majore sau
patologii concomitente
severe.

Semiologia
Se deosebesc trei grade ale şocului combustional:
Gradul I este întîlnit la persoanele tinere în arsuri pînă la 15-20%. Pacienţii
prezintă dureri foarte puternice în locul lezării, în primele minute
pacienţii sunt agitaţi, frecvenţa contracţiilor cardiace 90 pe min., PA
neesenţial ridicată sau normală, dacă în primele 6-8 ore nu se acordă
terapie infuzională survine oligurie şi hemoconcentraţie moderată.
Gradul II al şocului combustional se dezvoltă la arsuri cu suprafaţa de 20-60% şi
este caracterizat de o creştere rapidă al inhibării psihice cu adinamie şi
păstrare de cunoştinţă. Tahicardie excesivă – 120 pe min., hipotonie
stabilă fără infuzie, temperatura corpului în scădere, sete, elemente
dispeptice, oligurie, hemoconcentraţie. Se declanşează o acidoză
metabolică moderată cu o compensare respiratorie.
Gradul III se declanşează la arsuri mai mult de 60& din suprafaţa corpului. Starea
este critică, peste 1-3 ore de la traumă cunoştinţa devine confuză, survine
inhibare a cunoştinţe şi sopor, Ps filiform, PA scăzută mai jos de 80,
respiraţia superficială, se dezvoltă hipoxie organică şi tisulară cu acidoză
decompensată, hemoconcentraţie, oligurie, micro şi macro hematurie,
pareză intestinală cu dispepsie (greşuri, vomă cu zaţ de cafea – hemoragii
din ulceraţii acute).

Perioada toxemiei combustionale acute survine la 2-3 zi după traumă şi se

prelungeşte 10-15 zile. Absorbţia produselor toxice din plaga combustională
(oligopeptidelor toxice, glucoproteidelor cu specificare antigenică, fermenţii
proteolitici) provoacă acţiuni toxice asupra organelor interne cu dereglarea funcţiei
lor, se declanşează o hipertermie 40° cauzată de dereglarea centrului de
termoregulaţie, paliditate, hipotonie, dereglarea funcţiei tuturor organelor.

Perioada septicotoxemiei combustionale este caracterizată de dezvoltarea

proceselor supurative atît în plagă cît şi în afara ei. Acestei faze este specific
apariţia aşa complicaţii ca: pneumonii, generalizarea infecţiei, caşexii, ulcerul
Kurling complicat cu hemoragie.

În perioada de reconvaliscenţă pot apărea complicaţii ca insuficienţă renală

cronică determinată de amiloidoz, urolitiază…

TRATAMENTUL BOLNAVILOR CU ARSURI

 Aprofunzimea afectării şi evaluarea bolii depinde de rapiditatea şi
corectitatea acordării primului ajutor.

Acordarea primului ajutor:

- stoparea acţiunii agentului termic asupra ţesuturilor;
- răcirea locului arsurii în timp de 10-15 min;
- aplicarea pansamentului aseptic;
- analgezie şi iniţierea tratamentului antişoc;
- transportat traumatizatul în secţie specializată.

- Local:
o Conservator:
 Metodă închisă;
 Metodă deschisă
o Chirurgical:
 Necrectomie;
 Autodermoplastie;
 Operaţii reconstructive;
- General:
o Analgetice;
o Dezintoxicare;
o Antibioterapie;
o Hemodinamice;
 Plasmoinfuzii;
 Albumin;
o reologice;
o imunostimulatoare;
o simptomatice:
 cardiace;
 antiulceroase.

Tratamentul local numai conservator poate fi numai în arsurile superficiale,

atunci cînd regenerarea plăgii are loc cu restabilirea integrală a dermei atît
anatomic cît şi funcţional. În arsurile profunde este necesar de aplicat un tratament
complex atît conservator cît şi chirurgical de combinaţie al tratamentului local şi
general. În ultimul timp apar tot mai multe informaţii şi argumentări în utilizarea
precoce în arsurile profunde al necrectomiilor precoce şi autodermoplastiilor
precoce sau cu utilizarea dermei artificiale, care contribuie la scurtarea timpului de
tratament şi prevenirea alterării stării pacientului caracteristice evaluării clasice a
bolii arşilor.
Priorităţile necrectomiei precoce cu autodermoplastie precoce:
1. înlăturarea ţesutului necrotic – sursa principală de intoxicaţie şi mediul
favorabil pentru dezvoltarea infecţiei;
2. diminuarea pierderilor de plasmă;
 3. micşorarea în timp al bolii arşilor cu complicaţiile caracteristice ei şi
micşorarea termenului de spitalizare;
4. decade necesitatea repansărilor frecvente şi dureroase;
5. se minimalizează posibilitatea dezvoltării cicatrizărilor cheloidale.
Termenul optimal de utilizare al necrectomiilor precoce cu autodermoplastii este 3-
5 zile de la debut. În acest interval de timp se delimitează ţesuturile viabile de cele
neviabile şi se exclude posibilitatea excizării ţesuturilor viabile.
Indicaţiile către necrectomia precoce cu autodermoplastie precoce:
1. arsuri de gr. IIIB cu o suprafaţă de 10-20%, cînd resursele dermei
sănătoase permit autodermoplastia unimomentană;
2. arsurile la pacienţii vîrstnici, cînd numai intervenţia chirurgicală
poate evita cazul letal;
3. arsurile mâinii, cînd este necesar acoperirea formaţiunilor
anatomice funcţionale, care la formarea cheloidelor vor afecta
funcţionalitatea.

Contraindicaţiile către necrectomia precoce cu autodermoplastie precoce:

 starea de şoc combustional;
 afectări grave ale sistemului nervos central, rinichilor, ficatului;
 arsurile feţei, gîtului cu afectarea căilor respiratorii;
 infecţie de plagă masivă;
 vîrstă avansată.

Particularităţile combustiilor chimice:

 la arsurile chimice cu acizi se dezvoltă necroză prin coagulaţii a ţesuturilor
(necroză uscată);
o precoce se dezvoltă un strup uscat ce previne penetrarea acidului în
profunzime în ţesuturi şi de obicei se dezvoltă arsuri superficiale;
 la arsurile chimice cu alcaline se dezvoltă necroză prin colicvaţie a
ţesuturilor (necroză umedă);
o se dezvoltă un strup umed ce nu stopează penetrarea bazei în
profunzime în ţesuturi şi de obicei se dezvoltă arsuri profunde;
 se afectează funcţia organelor parenchimatoase şi simptomatica intoxicaţiei.

În arsurile actinice se deosebesc trei faze:

1. reacţia primară;
2. perioada latentă;
3. perioada latentă;
4. perioada modificărilor necrotice.

Congelaţia – este o totalitate de simptoame clinice ce apar ca rezultat al

acţiunii temperaturilor joase asupra ţesuturilor şi se
manifestă cu necroză şi inflamaţie reactivă a ţesuturilor.
Factorii ce contribuie la dezvoltarea congelaţilor:
- condiţiile climaterice (umiditatea, vîntul);
- îmbrăcămintea, încălţămintea;
- starea reactivităţii organismului;
- starea circulaţiei sanguine.

La temperatura de +8° are loc stoparea disocierii oxihemoglobinei şi nu are

loc transmiterea oxigenului ţesuturilor.

Hipotermie – răcirea generală a organismului este o stare patologică gravă a

organismului ce survine la micşorarea temperaturii corpului mai jos de 34° şi e
constituită din trei faze:
1. faza de adaptare (34-31° ) – este reversibilă (modificări preponderent al
sitemului NC şi vascular);
2. faza de stupor (31-29° ) se prelungeşte inhibarea SNC;
3. faza de încetare a activităţilor vitale (mai jos de 29° ).

Temperaturi joase

Spasmul vaselor periferice

Dereglări a microcirculaţiei

Hypercoagulaţie, Creşterea agregării

Schimbări scăderea fibrinolizez elementelor sanguine
în pereţii şi a viscozităţii
vaselor sanguine

Tromboza vaselor

Primară Precoce Tardivă

Necroza ţesuturilor

Mumificaţie Gangrenă umedă

Particularităţile procesului de moarte în hipotermie:
- survinerea morţii este mult mai îndelungată din cauza necesităţii
diminuate de oxigen al ţesuturilor;
- trecerea în stare de moarte clinică survine la temperatura de 24° , şi
este cauzată de blocada biologică al centrului de respiraţie;
- durata de moarte clinică şi posibilitatea reanimării reuşite este mult
mai mare decît cea obişnuită de 5-6 min.

Clasificarea congelaţilor după profunzime:

I. - semne de necroză a ţesuturilor nu se determină - hiperemie;
II. - necroz al întregului strat de epiteliu - bule cu lichid transparent;
III. - necroz al întregului strat al dermei cu trecere la ţesut adipos- edem,
necroz, bule cu lichid hemoragic;
IV. - necroz la adîncimea tuturor straturilor a membrului – cangrenă uscată
sau umedă.

În tabloul clinic al congelaţilor se deosebesc două perioade:

1. perioada prereactivă – pînă la începerea încălzirii. Tabloul clinic sărac. Cu
cît această perioada este mai lungă cu atît mai mult sunt afectate ţesuturile.
Bolnavul prezintă la răcire şi parestezie, sau lipsa completă a
sensibilităţii în membrul afectat. Tegumentele palide. Stabilirea
profunzimii necrozei în această fază este imposibilă.

2. perioada reactivă – din momentul începerii încălzirii: în membrul

afectat apar dureri puternice, tegumentele devin cianotice,
progresează edemul. Chiar şi în această perioadă hotarul clar al
necrozei se stabileşte peste câteva zile.
a. perioada precoce – pînă la 5 zile – semnele clinice ale toxemiei;
b. perioada tardivă – după 5 zile – semnele clinice ale septicotoxemiei.
Tratamentul în perioada prereactivă:
1. încălzirea ţesuturilor;
2. restabilirea hemodinamicii în membrul afectat;
3. tratamentul general.

Tratamentul în perioada reactivă:

1. tratament general:
a. încălzire generală a corpului;
b. anticoagulante (i/v, i/a);
c. dezintoxicante;
d. reologice;
e. analgetice;
f. antibiotice;
 2. tratament local:
a. conservator – prin pansări peste 1-2 zile identic plăgilor purulente;
b. chirurgical:
i. necrotomia;
ii. necrectomie;
iii. amputaţii;
iv. operaţii reconstructive.

Electrocutarea – reprezintă un şir de modificări patologice a organismului

condiţionate de acţiunea cîmpului electric.
Acţiunea curentului electric asupra organismului generează efect:
- termic;
- biologic.

Efectul termic al curentului electric se datoreşte de legea fizică Djoul,

conform căruia cantitatea de căldură degajată este direct proporţională de puterea şi
tensiunea curentului electric. Asupra profunzimii afectării în electrocutare are
importanţă şi timpul de contact, suprafaţa de contact, rezistenţa ţesuturilor de
contact. Modificările majore sunt în locurile de intare şi ieşire a arcului electric.
Efectul biologic se datoreşte modificării concentraţiei ionilor şi dereglarea
polarizării membranelor celulare. Se dezvoltă formarea agregatelor de eritrocite şi
trombocite cu trombarea vaselor cu dezvoltarea necrozelor secundare. Este
periculos cazul cînd arcul electric trece prin cord sau creer cu dereglarea activităţii
acestor organe.

Tabloul clinic
Simptomatica locală se caracterizează prin:
- Prezenţa porţilor de intrare şi ieşire al arcului electric;
- de obicei suprafeţe afectate mici (2-3 cm) de o formă rotundă, în
centru retracţie, marginile elevate;
- hiperemia lipseşte;
- sindromul dolor lipseşte;
- poate avea loc metalizaţia suprafeţelor afectate
- arsurile întotdeauna sunt profunde.

Simptomatica generală este determinată de afectarea sistemului

cardiovascular şi afectarea sistemului nervos central.
În electrocutare este important de ştiut despre noţiunea de „moarte falsă”-
stare inconştientă, contracţii cardiace slabe ce nu se percep, respiraţie rară. Din
această consideraţie la electrocutaţi măsurile de reanimare trebuie să fie mai
prelungite.