Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „ Nicolae Testemițeanu”

Catedra de Fiziologie și Biofizică

Referat
Aplicațiile ultrasunetului în tehnicile de diagnosticare

A elaborat:
Grupa: M23

Chișinău 2023
 CUPRINS

Introducere________________________________________________________________________3

Forme de ultrasunet utilizate în terapie__________________________________________________4

Efectele fiziologice ale ultrasunetelor___________________________________________________5

Aplicațiile ultrasunetelor_____________________________________________________________5

Ultrasonografului(ecograful)__________________________________________________________6

Părțile componente ale ecografului_____________________________________________________7

Ce este ecograful și cum funcționează___________________________________________________7

Ecografia în diagnosticarea bolilor cardiace_____________________________________________8

Ecografia obstetricală________________________________________________________________9

Ecografia în oftalmologie____________________________________________________________10

Avantajele ultrasunetului ca tehnică de diagnosticare_____________________________________11

Limitări și contraindicații ale ultrasunetului____________________________________________12

Dezvoltări recente și viitorul ultrasunetului în diagnosticare________________________________12

Studii de caz______________________________________________________________________13

Concluzie_________________________________________________________________________14

Bibliografie_______________________________________________________________________15

2
 Introducere
Ultrasunetele sunt generate de vibraţii elastice care au frecvenţe mai mari de 20.000 Hz şi, de
obicei, intensitate redusă. În funcţie de frecvenţă, sunetele se împart în trei categorii: sunete ce pot fi
percepute în mod normal de urechea umană şi au frecvenţa cuprinsă între 16.000-20.000 Hz,
infrasunete cu frecvenţa sub 16.000 Hz şi ultrasunete cu frecvenţa peste 20.000 Hz.
Metodele de producere a ultrasunetelor sunt diferite şi includ procedee mecanice (fluier
ultrasonor, sirenă ultrasonoră) şi termice (prin vibraţiile unui arc electric) pentru ultrasunetele cu
amplitudini mici (cu aplicaţii practice minore) şi procedee electromecanice, generatorul piezoelectric şi
efectul magnetostrictiv, pentru ultrasunetele cu intensitate mare. Efectul piezoelectric constă în
folosirea unor cristale piezoelectrice din cuarţ, care prezintă fenomenul de electrostricţiune, adică de
contracţie sau dilatare sub acţiunea unei tensiuni electrice alternative. Dacă frecvenţa tensiunii electrice
alternative aplicate depăşeşte 20 kHz, lama va emite ultrasunete în mediul înconjurător. Efectul
magnetostrictiv, în schimb, constă în deformarea corpurilor feromagnetice (fier, nichel, cobalt) sub
acţiunea unui câmp magnetic.
Importanţa practică a ultrasunetelor este legată de lungimea de undă mică a acestora. Din această
cauză, de exemplu, ultrasunetele pot fi emise şi se propagă ca şi razele de lumină sub formă de
fascicule, spre deosebire de sunetele obişnuite care se împrăştie în toate direcţiile. Astfel, se constată
experimental că, dacă lungimea undei emise este mai mică decât dimensiunile liniare ale sursei, unda
se va propaga în linie dreaptă sub formă de fascicul. În afară de aceasta, datorită lungimii de undă
mici, fenomenul de difracţie (ocolirea obstacolelor) nu apare decât pentru obstacolele de dimensiuni
foarte mici în timp ce sunetele obişnuite ocolesc, practic, aproape orice obstacol întâlnit în cale.
Printre proprietăţile ultrasunetelor se numără:
 nu pot fi percepute de organul auditiv uman;
 pot fi obţinute şi sub forma unor fascicule înguste;
 transportă o cantitate mare de energie;
 sunt puternic absorbite de substanţe în stare gazoasă. [1]

Forme de ultrasunet utilizate în terapie

 Ultrasunetul în câmp continuu

3
 Este forma de undă ultrasonoră longitudinală neîntreruptă cu acţiune continuă asupra mediului şi
în consecinţă, cu o producere permanentă a aşa numitului „micromasaj tisular intern". Deşi în cursul
aplicaţiilor de unde ultrasonore nu se produc cumulări de energie în ţesuturi, totuşi, în absenţa sau
chiar în eventualitatea unei supradozări de ultrasunet în cîmp continuu, efectul termic poate deveni
evident sau accentuat. Acest dezavantaj a putut fi înlăturat prin intercalarea unor pauze în trenurile de
unde ultrasonore, în scopul reducerii sau anulării efectului termic.
 Ultrasunetul în cîmp discontinuu (cu impulsuri)
Este vorba de o întrerupere ritmică, cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului în cîmp continuu
(de regulă, la aparatele moderne se obţine prin montarea unui generator de impulsuri în generatorul
aparatului de us). Se va ţine cont de forma şi durata impulsurilor, durata pauzei şi frecvenţa intercalării
acesteia. Forma impulsului poate fi dreptunghiulară, tra pezoidală sau triunghiulară. Frecvenţa şi forma
impulsurilor sînt reglate de aparat. Raportul dintre durata impulsului şi perioada de repetiţie (durata
impulsului plus durata pauzei) este numit „coeficient de umplere". Prin modificarea coeficientului, se
modifică raportul dintre durata impulsului şi durata pauzei. [3]

Efectele fiziologice ale ultrasunetelor

Principalele efecte fiziologice sînt :
— analgetice ;
— miorelaxante ;
— hiperemiante.
Efectele analgetice se realizează prin intermediul SNC, printr-o serie de mecanisme care se
produc ca şi la acţiunea curenţilor analgetici de joasă frecvenţă. Activitatea unui sistem de inhibare a
transmisiei informaţiilor dureroase prin stimularea electrică selectivă a fibrelor neconducătoare ale
durerii groase, mielinizate, rapid conducătoare, care transmit informaţiile de la proprioceptorii
mecanici, cu „închiderea" consecutivă a sistemului de control al accesului informaţiilor prin fibrele
pentru durere; stimularea electrică precisă a ariilor cerebrale, în special din substanţa cenuşie
mezencefalică, cu rol de sistem inhibitor al durerii
Efectul miorelaxant s-ar explica prin acţiunea vibratorie asupra proprioceptorilor musculari şi
tendinoşi, care se, ştie că răspund bine la frecvenţe de 150 Hz.
Acţiunea hiperemiantă, cu efecte resorbtive şi vasculotrofice se produce prin vasodilataţia
arteriolelor şi capilarelor, cu activarea corespunzătoare a circulaţiei sanguine. Această acţiune se
realizează prin influenţarea şi prin intermediul sistemului nervos vegetativ.[2]

4
 Aplicațiile ultrasunetelor
Aplicațiile ultrasunetelor pot fi active, cand modifică structura țesuturilor: distrugerea
microorganizmelor, distrugerea calculilor renali și biliari, și pasive când nu intervin în structura
țesuturilor: microscopia ultrasonoră, ecografia, fizioterapia cu ultrasunete. [7]
Ultrasunetele, datorită capacității de distrugere a microorganizmelor sunt utilizate în prepararea
vaccinilor, sterilizarea și conservarea alimentelor.
Aplicațiile ultrasunetelor în medicină sunt extrem de variate și au devenit o componentă esențială
a diagnosticului și monitorizării pacienților. Iată câteva dintre cele mai semnificative aplicații ale
ultrasunetelor în medicină:
1. Diagnosticul gravidității: Ultrasunetele sunt folosite pe scară largă pentru a confirma sarcina,
monitoriza dezvoltarea fătului și detecta eventualele anomalii.
2. Imagistica cardiacă: Ecodopplerul permite evaluarea funcției cardiace, mărimea și structura
inimii, precum și detectarea anomaliilor valvulare și a altor afecțiuni cardiace.
3. Imagistica abdominală: Ultrasunetele ajută la evaluarea organelor abdominale, cum ar fi
ficatul, rinichii, vezica biliară, pancreasul și intestinele, pentru detectarea bolilor și a leziunilor.
4. Imagistica ginecologică: Se utilizează pentru a examina organele reproducătoare feminine,
inclusiv uterul și ovarele, pentru diagnosticarea fibroamelor uterine, chisturilor ovariene și altor
afecțiuni.
5. Imagistica musculoscheletală: Ultrasunetele ajută la evaluarea articulațiilor, mușchilor,
tendoanelor și ligamentelor, fiind folosite pentru diagnosticarea leziunilor sportive și a bolilor
reumatologice.
6. Imagistica vasculară: Doppler-ul cu ultrasunete permite evaluarea fluxului sanguin în artere și
vene, ajutând la diagnosticarea bolilor vasculare, precum ateroscleroza.
7. Ghidarea intervențiilor: Ultrasunetele sunt folosite pentru a ghida proceduri chirurgicale sau
intervenții precum biopsii sau drenarea lichidelor, asigurând precizie și siguranță.
8. Imagistica pediatrică: Ultrasunetele sunt folosite în evaluarea copiilor pentru a detecta
problemele congenitale sau dobândite la nivelul organelor și a sistemului musculoscheletal.
9. Imagistica de urgență: Sunt folosite pentru a evalua traumele și alte afecțiuni acute, cum ar fi
apendicita sau colecistita.
10. Monitorizarea creșterii fătului: În timpul sarcinii, ultrasunetele sunt folosite pentru a măsura
creșterea fătului, precum și cantitatea de lichid amniotic.
11. Imagistica de sân: Ultrasunetele pot fi folosite ca metodă complementară la mamografie
pentru a evalua leziunile mamare, mai ales la femeile cu țesut mamar dens.
5
 12. Evaluarea tiroidiană: Ajută la diagnosticarea bolilor tiroidiene și la ghidarea biopsiilor
tiroidiene.[2,4,5]

Ultrasonografului(ecograful)
În domeniul medical, ultrasunetele au fost folosite iniţial doar în imagistică, pentru ecografii, în
scop diagnostic. Acest lucru se datorează faptului că ţesuturile traversate de fasciculul ultrasonic au
proprietăţi acustice deosebite, producând absorbţii şi reflexii diferite ale ultrasunetului şi permiţând
astfel determinarea dimensiunii unor organe sau detectarea unor corpuri străine în organism.
Explorarea organismului cu ajutorul ultrasunetelor se face cu ajutorul ultrasonografului,
denumirea mai puţin cunoscută a ecografului, care foloseşte ultrasunete cu frecvenţe cuprinse între 1 şi
15 MHz, în funcţie de organul de explorat:
 pentru inimă se folosesc frecvenţe cuprinse între 1 şi 2 MHz
 pentru organele mici şi în pediatrie frecvenţa va fi 6 MHz
 în oftalmologie, frecvenţa va fi cuprinsă între 8 şi 10 MHz.
În cazul ecografiei 2D, ultrasunetele sunt trimise direct în jos şi reflectate înapoi pe când,
în ceea ce priveşte o ecografie 3D, acestea sunt trimise în diferite unghiuri. Ecografia 3D permite
mişcarea automată a interiorului sondei, urmată de reconstrucţia imaginii în mod static, după ce s-a
terminat achiziţia. Ecografia 4D permite vizualizarea imaginii în trei dimensiuni -3D, dar în timp real,
timpul fiind o a patra dimensiune. [3]

Părțile componente ale ecografului

Părțile componente ale ecografului sunt:
 sonda care trimite și primeste undele sonore
 unitatea centrală, adică calculatorul care face toate calculele necesare și care conține
sursa de energie pentru el și pentru sondă
 comenzi pentru sondă, acestea permit schimbarea frecvenței, amplitudinii și duratei
pulsurilor emise de către sondă
 ecranul, pe acesta se afișează imaginea procesată de către unitatea centrală
 tastatura și cursorul
 spațiul de stocare, pe care se stochează imaginile captate
 imprimanta care printează imaginile captate[3]

6
 Ce este ecograful și cum funcționează
Metoda de funcţionare a ecografului este următoarea: sonda pe care medicul o mişcă pe
corpul pacientului emite un fascicul de ultrasunete care străbate ţesuturi diferite cu viteze diferite iar, la
contactul cu ţesuturile şi organele explorate, fasciculul emis este reflectat, recaptat de sondă şi tradus,
cu ajutorul unui program, în imagini afişate pe un monitor. Ultrasonografiile pot fi abdominale, ale
articulaţiilor, ale părţilor moi, oftalmice, tiroidiene, mamare, de analiză a vaselor de sânge, etc. Această
procedură permite vizualizarea structurilor anatomice ale pacientului prin ultrasunete. Principiul folosit
este asemănător cu cel al sonarului. Sonda emite ultrasunete, acestea sunt reflectate de organele sau
țesuturile pe care le întâlnesc, care apoi sunt recepționate de către ecograf și cu ajutorul unității
centrale sunt transformate într-o scară de tonuri alb-negru, adică imaginea, care este afișată pe ecran.
Principiul este simplu, ecograful în sine creeaza o hartă a organelor interne, a țesuturilor, în
diferite planuri și unghiuri, în funcție de pozitia în care este așezată sonda. Imaginile ecografice se
obţin în timp real, fiind uşor de vizualizat şi de analizat structura, mişcarea, dar şi posibilele disfuncţii
ale următoarelor părţi ale corpului uman:
 Glanda tiroidă şi glandele paratiroide
 Vasele mari (aorta, arterele renale, arterele iliace, vena porte)
 Ganglionii limfatici
 Inima
 Glandele mamare
 Organele abdominale (ficat, vezică biliară, splină, pancreas, rinichi, vezică urinară)
 Organele pelviene (uter, ovare, prostată
 Sarcină şi eventualele probleme ce pot intervene
Ecograful creează o metodă imagistică sigură, care nu are nici un fel de efecte adverse, o
metodă foarte accesibilă și care oferă posibilități mari în vizualizarea structurilor anatomice, cu foarte
puține limitări la nivelul plămânilor, oaselor și creierului. Ecograful face parte din categoria aparatelor
care reprezintă următorul nivel al progresului medical, care oferă noi metode de diagnosticare și de
tratament pentru salvarea mai multor vieți si creșterea eficienței procesului de diagnosticare.
Întrucât nu are contraindicaţii, ultrasonografia este destinată, în special, femeilor
însărcinate.Metoda permite evaluarea sarcinii şi monitorizarea dezvoltării intrauterine a fătului,
determină cu acurateţe maximă dimensiunea sacului gestaţional, placenta, lungimea embrionului,
mişcările acestuia, dar şi primele bătăi ale inimii. Poate fi efectuată fără nici o restricţie şi de câte ori
este nevoie atât de femeile însărcinate, de copii, cât şi de adulţi şi vârstnici, întrucât nu emană radiaţii.
[3,6]

7
 Ecografia în diagnosticarea bolilor cardiace
În cardiologie, ecografia 2D permite evaluarea caracteristicilor dimensionale ale inimii în
funcţionare, sistola si diastola, iar ecografia T.M. (timp – mişcare) permite studiul mişcărilor
ventriculare şi depistarea eventualelor anomalii la nivelul valvelor. Ecografia cardiacă bidimensională
este o metodă imagistică de explorare a inimii, prin care se vizualizează pe un ecran secțiuni din inimă,
în aceste secțiuni putându-se măsura dimensiunile celor 4 cavități cardiace (atriul stang, ventriculul
stang, atriul drept si ventriculul drept), precum și ale vaselor mari care se varsă în inimă (vena cavă
inferioară) și care pleacă din inimă (aorta). Cu ajutorul unor algoritmi speciali, computerele deduc din
dimensiunile cavităților inimii date importante despre funcțiile inimii – funcția sistolică si funcția
diastolică. În plus, ecografia cardiacă permite o foarte bună apreciere a morfologiei și funcției valvelor
inimii (valva mitrală, valva aortică, valva tricuspidă, valva pulmonară).
Metoda Doppler
Metoda Doppler adaugată ecografiei bidimensionale, permite actualmente măsurarea vitezei
sângelui în orice punct al inimii, permițând depistarea insuficiențelor sau stenozelor valvulare (in
aceste cazuri vitezele de circulație a sângelui sunt mult crescute). Doppler-ul color permite
transformarea fiecărei viteze dintr-un anumit punct al inimii, în culoare, secțiunea prin inimă fiind
afișată pe ecran sub diverse culori, în funcție de vitezele sângelui în fiecare punct.
Nu în ultimul rând, ecografia mai permite și aprecierea pericardului (a invelișului în care se
găsește inima), cu depistarea foarte usoară a eventualelor acumulări de lichid in sacul pericardic,
echivalente, cel mai adesea, cu o inflamație a acestui sac.
Cand este necesara efectuarea unei ecocardiografii?
Ecocardiografia este de departe cea mai importantă și cea mai frecvent utilizată metodă
imagistică din domeniul cardiologiei, datorită costurilor mai reduse comparativ cu alte metode
imagistice (tomografia computerizată cardiacă, scintigrafia cardiacă, cateterismul cardiac) si, de
asemenea, datorită lipsei iradierii, care o face repetabilă ori de cate ori este nevoie pentru a urmări
evoluția bolii unui pacient cardiac. Astăzi se consideră ca o ecocardiografie aduce informație mult mai
multă decât o consultație obisnuita și practic nu se mai poate imagina cardiologia fără ecocardiografie.
Deoarece pe o ecocardiografie bolile pot fi recunoscute cu mult înainte de a se manifesta prin vreun
simptom, metoda poate ajuta la diagnosticul precoce al bolilor de inimă. De aceea ecocardiografia este
recomandată, pentru stabilirea diagnosticului, oricărui pacient cardiac sau oricărui pacient care are
unul sau mai multe simtome cardiace:
 Durere în piept
 Respiratie grea

8
  Palpitații
 Oboseală[3,6]

Ecografia obstetricală
Ecografia obstetricală reprezintă aplicarea ultrasunetelor în timpul diagnosticului perinatal.
Aceasta se efectuează pentru studierea embrionului sau fătului în interiorul cavității uterine.
Prin ecografia obstetricală este posibil:
 Efectuarea unui diagnostic de sarcină prin vizualizarea sacului gestațional (începând cu
săptămâna a 5-a de termen de gestație) sau schița embrionară (din săptămâna 6-7) sau pentru
detectarea activității cardiace embrionare sau fetale.
 Întâlnirea sarcinii
 Determinarea numărului de embrioni și vizualizarea acestora
 Evaluarea anatomică a dezvoltării fătului pentru a exclude orice anomalii de dezvoltare
 Determinarea poziționării fătului
 Evaluarea cantității de lichid amniotic și inserția placentară
Instrumente
Examinarea poate fi efectuată transabdominal sau transvaginal cu ultrasunete în timp real.
Sonda vaginală este utilizată în general în primul trimestru când oul fetal nu poate fi vizibil sau în al
treilea trimestru pentru a evalua relația dintre placentă și orificiul uterin intern.[6]

Ecografia în oftalmologie
Ecografia oculară este o metodă imagistică deosebit de utilă în diagnosticul și urmărirea
anumitor afecțiuni oculare și se realizează la indicația unui medic oftalmolog.
Datorită compoziției lichidiene și poziției sale superficiale, ochiul este un organ ușor de explorat
ecografic, ecografia venind în sprijinul medicului oftalmolog în special atunci când acesta nu poate
examina oftalmoscopic structurile posterioare ale globului ocular din cauza unor condiții patologice
cum ar fi cataracta sau hemoragiile în vitros. De asemenea, ecografia oculară are un rol important în
diagnosticul unor urgențe medicale cum ar fi: perforația oculară, hematomul retrobulbar, dezlipirea de
retină, subluxația de cristalin, hemoragiile în vitros, corpii străini intraoculari precum și în depistarea
unor formațiuni tumorale intraoculare.
Ecografia ocular este utilizată în diagnosticarea a așa niște patologii cum ar fi:

9
  Dezlipirea de retină. În special când este de dimensiuni mici, dezlipirea de retină poate
fi dificil de detectat la examenul oftalmoscopic, însă poate fi apreciată ecografic alături de alte
complicații ale acesteia, cum ar fi hemoragia în vitros.
 Hemoragia în vitros. Hemoragia în vitros poate interfera cu acuitatea vizuală, putând
produce orbire dacă este în cantitate mare. Ecografia poate depista hemoragia și poate aprecia vârsta și
severitatea acesteia.
 Retinoblastomul este o tumoră malignă a retinei care apare la copii. Ecografia oculară
este utilizată atât în evaluarea inițială, cât și în monitorizarea post-terapeutică.
 Dezlipirea de coroidă. Detașarea coroidei poate apare spontan sau posttraumatic și poate
fi apreciată ecografic.
 Tumorile de coroidă, cum ar fi melanomul malign. Ecografia poate aprecia
dimensiunea, localizarea și vascularizația tumorală; de asemenea, este indicată în monitorizarea
răspunsului după tratamentul conservator cu brachyterapie, prin aprecierea răspunsului favorabil de
scădere a dimensiunii tumorii.
 Corpii străini intraoculari. Utilitatea ecografiei în detectarea și localizarea corpilor
străini radiotransparenți intraorbitali și superioritatea acesteia în localizarea corpilor străini este clar
stabilită.
 Ruptura globului ocular este o urgență medicală oftalmologică majoră care necesită
reparare chirurgicală. Evaluarea ecografică are o deosebită importanță, în special în contextul unui
edem important, hemoragiei în vitros sau cataractei, afecțiuni care fac dificilă vizualizarea
oftalmoscopică directă a conținutului ocular de către oftalmolog.
 Evaluarea presiunii intracraniene crescute prin măsurarea ecografică a diametrului
nervului optic. La pacienții cu alterarea stării de constiență datorată traumatismelor craniene sau unei
hemoragii intracraniene spontane se poate aprecia creșterea presiunii intracraniene prin măsurarea
ecografică a diametrului nervului optic.[8]

Avantajele ultrasunetului ca tehnică de diagnosticare

Avantajele ultrasunetului ca tehnică de diagnosticare includ:
A. Neinvazivitatea: Ultrasunetele sunt neinvazive, ceea ce înseamnă că nu necesită introducerea
unor instrumente în corpul pacientului pentru a efectua diagnosticul. Aceasta face ca
ultrasunetele să fie o metodă sigură și confortabilă pentru pacienți.
B. Absența radiațiilor ionizante: Ultrasunetele nu utilizează radiații ionizante, așa cum se întâmplă
în cazul radiografiei sau CT-ului. Acest lucru înseamnă că nu există expunere la radiații
10
 periculoase pentru pacienți sau personalul medical, ceea ce este benefic din punct de vedere al
siguranței.
C. Portabilitatea: Echipamentele de ultrasunete sunt, în general, mai ușoare și mai portabile decât
alte dispozitive de imagistică medicală, precum aparatele de rezonanță magnetică (RMN) sau
computerizată tomografie (CT). Acest lucru le face potrivite pentru utilizare în diverse locații,
inclusiv în unitățile mobile sau în situații de urgență.
D. Costuri reduse: Comparativ cu alte tehnici de imagistică medicală, ultrasunetele pot fi mai
puțin costisitoare atât din punct de vedere al echipamentelor, cât și al procedurilor în sine.
Acest lucru face ca ultrasunetele să fie o opțiune mai accesibilă pentru sistemele de sănătate și
pacienți.[3]
Aceste avantaje fac din ultrasunete o tehnică de diagnosticare foarte utilă într-o gamă largă de aplicații
medicale, de la obstetrică și ginecologie până la imagistică cardiacă, abdominală și musculoscheletală.

Limitări și contraindicații ale ultrasunetului

Ultrasunetele sunt o tehnică de diagnosticare foarte utilă, dar au și unele limitări și
contraindicații. Iată câteva dintre acestea:
A. Dificultatea în penetrarea țesuturilor dense: Ultrasunetele nu sunt la fel de eficiente în
penetrarea țesuturilor dense, cum ar fi oasele sau structurile cu aer, cum ar fi plămânii. În
aceste situații, calitatea imaginilor poate fi redusă sau poate exista dificultăți în obținerea unei
vizualizări adecvate.
B. Incapacitatea de a evalua anumite structuri: Ultrasunetele pot avea limitări în evaluarea
anumitor structuri sau patologii. De exemplu, ele pot avea dificultăți în detectarea leziunilor
mici sau a detaliilor subtile în țesuturi profunde. În plus, ultrasunetele nu pot oferi informații
despre densitatea osoasă, cum ar face-o o scanare cu raze X sau CT.
C. Contraindicații în anumite situații: Există situații în care ultrasunetele pot fi contraindicate. De
exemplu, ultrasunetele abdominale pot fi contraindicate în cazul pacienților cu sângerări interne
masive, deoarece pot prelungi diagnosticarea și intervenția. De asemenea, ultrasunetele
endovaginale sunt contraindicate în cazul pacientelor cu infecții vaginale severe sau la femeile
care au suferit o intervenție chirurgicală recentă în acea zonă.
Este important ca un medic sau specialist să evalueze cazul fiecărui pacient și să ia în considerare
potențialele limitări și contraindicații ale ultrasunetelor înainte de a decide să efectueze un examen cu
ultrasunete. În unele cazuri, alte tehnici de imagistică, cum ar fi rezonanța magnetică sau tomografia
computerizată, pot fi mai potrivite pentru a obține informații diagnostice.[5,6]

11
 Dezvoltări recente și viitorul ultrasunetului în diagnosticare
Ultrasunetul a cunoscut numeroase dezvoltări recente și are un viitor promițător în diagnosticare.
Iată câteva dintre aceste evoluții:
A. Utilizarea ultrasunetului cu contrast: Ultrasunetul cu contrast implică utilizarea substanțelor de
contrast pentru a îmbunătăți vizualizarea țesuturilor și vaselor de sânge în timpul unui examen
cu ultrasunete. Aceste substanțe de contrast, de obicei microbule de gaz sau microbule de
sânge, pot ajuta la detectarea mai precisă a leziunilor și afluxului sanguin. Acest lucru
îmbunătățește sensibilitatea și specificitatea ultrasunetului în diagnosticul unor afecțiuni, cum
ar fi cancerul sau bolile cardiovasculare.
B. Tehnologii de imagistică avansate: Tehnologiile de imagistică pentru ultrasunete s-au dezvoltat
semnificativ, inclusiv imagistica 3D și 4D (care permite vizualizarea în timp real în 3D),
imagistica cu rezoluție înaltă și Doppler color, care poate oferi informații detaliate despre
fluxul sanguin. Aceste tehnologii îmbunătățesc capacitatea ultrasunetelor de a oferi informații
precise și detaliate, ceea ce le face utile într-o varietate de specialități medicale.
C. Aplicații în telemedicină: Telemedicina a câștigat teren în ultimii ani, iar ultrasunetele portabile
și dispozitivele de imagistică conectate la internet au devenit tot mai accesibile. Acestea permit
medicilor să efectueze examinări cu ultrasunete la distanță și să ofere asistență medicală de
calitate în locații izolate sau în situații de urgență. Telemedicina poate îmbunătăți accesul la
serviciile medicale și sănătatea globală.
În viitor, se așteaptă ca ultrasunetele să continue să se dezvolte. Inovațiile în materie de
senzori, software și inteligență artificială vor contribui la îmbunătățirea calității și precisiei
ultrasunetelor. De asemenea, ultrasunetele vor rămâne o opțiune cost-eficientă și sigură pentru
diagnosticare, ceea ce le va menține ca metodă importantă în îngrijirea medicală.[1,4]

Studii de caz
Studiu de caz 1: Utilizarea ultrasunetelor în diagnosticul cancerului de sân:
Pacienta X, o femeie de 42 de ani, a observat o modificare în textura unui sân și a simțit o mică
umflătură. Medicii au decis să efectueze un examen cu ultrasunete pentru a investiga această problemă.
Ultrasunetele au arătat o masă suspectă în sân. O biopsie ulterioară a dezvăluit că era un cancer de sân
incipient. Datorită detectării timpurii, pacienta a fost tratată cu succes și a avut o recuperare completă.

12
Studiu de caz 2: Utilizarea ultrasunetelor în evaluarea bolilor cardiace:
Pacientul Y, în vârstă de 60 de ani, se plângea de oboseală și dispnee. După o evaluare inițială,
medicul a decis să efectueze un ecocardiogramă cu ultrasunete pentru a investiga funcția cardiacă.
Rezultatele au arătat o disfuncție cardiacă severă și o stenoză a unei valve cardiace. Pacientul a fost
programat pentru o intervenție chirurgicală de corecție a valvei, care a dus la îmbunătățirea
semnificativă a funcției cardiace și a calității vieții sale.
Rezultate și concluzii: Aceste două studii de caz ilustrează modul în care ultrasunetele pot fi utilizate
în diagnosticare și cum pot avea un impact semnificativ asupra sănătății pacienților. Detectarea
cancerului de sân în stadii incipiente și evaluarea bolilor cardiace pot ajuta la intervenții timpurii și la
îmbunătățirea prognosticului. Ultrasunetele rămân o tehnică de diagnosticare versatilă și sigură, cu
numeroase aplicații în diferite specialități medicale. Cu tehnologiile de ultimă generație și dezvoltările
continue în domeniul imaginilor cu ultrasunete, această tehnică va continua să joace un rol vital în
îngrijirea medicală.[4]

Concluzie
Ultrasunetul reprezintă o tehnică medicală de diagnosticare extrem de valoroasă, cu o gamă
largă de aplicații în domeniul sănătății. Cu ajutorul ultrasunetului, medicii pot obține imagini în timp
real ale structurilor interne ale corpului uman, fără a fi nevoie de radiații ionizante sau intervenții
invazive. Iată câteva concluzii importante privind aplicațiile ultrasunetului în tehnicile de
diagnosticare:

1. Non-invazivitate: Ultrasunetul este o metodă non-invazivă, ceea ce înseamnă că nu implică incizii

sau alte proceduri care ar putea afecta pacientul. Acest lucru face ca ultrasunetul să fie o opțiune sigură
și bine tolerată pentru diagnosticarea unor afecțiuni variate.
2. Imagini de înaltă rezoluție: Avantajul ultrasunetului constă în capacitatea de a furniza imagini de
înaltă rezoluție ale țesuturilor moi, organelor interne, articulațiilor și fluxurilor sanguine. Acest nivel
de detaliu ajută la detectarea precoce a problemelor de sănătate și la ghidarea procedurilor medicale.
3. Diagnosticarea gravidității: Ultrasunetele sunt esențiale pentru evaluarea stării de sarcină,
monitorizarea dezvoltării fătului și identificarea eventualelor complicații în timpul sarcinii.
4. Evaluarea organelor interne: Ultrasunetele sunt folosite pentru a vizualiza și evalua organele interne,
cum ar fi inima, ficatul, rinichii, vezica biliară, stomacul, intestinele și multe altele. Aceasta ajută la
identificarea leziunilor, calculilor sau altor probleme medicale.

13
5. Ghidarea procedurilor intervenționale: Ultrasunetele sunt utilizate pentru a ghida proceduri invazive
precum biopsiile, intervențiile chirurgicale sau drenarea lichidelor acumulate în cavitățile corporale.
Aceasta crește precizia și siguranța acestor proceduri.
6. Monitorizarea fluxurilor sanguine: Dopplerul cu ultrasunete permite evaluarea fluxurilor sanguine în
diferite părți ale corpului. Acest lucru este esențial pentru diagnosticarea bolilor vasculare și evaluarea
circulației sanguine.
7. Detectarea și evaluarea leziunilor la nivelul țesuturilor moi: Ultrasunetele sunt utile în identificarea
leziunilor, chisturilor sau altor afecțiuni ale țesuturilor moi, precum mușchii sau articulațiile.

În concluzie, ultrasunetul reprezintă o tehnică de diagnosticare versatilă și sigură, cu multiple

aplicații în medicină. Prin furnizarea de imagini detaliate și non-invazive, ultrasunetul ajută la
identificarea precoce a afecțiunilor și la îmbunătățirea gestionării pacienților, contribuind semnificativ
la îngrijirea medicală de calitate.

14
 Bibliografie
1. Rumack, Carol M., et al. "Diagnostic Ultrasound." Elsevier, 2017.
2. Goldberg, Barry B., and Barry B. Goldberg. "Diagnostic ultrasound: a logical approach." Lippincott
Williams & Wilkins, 2013.
3. Gill, Richard W., and Brett E. Fortune. "The ultrasonic casebook: a workbook for students in
diagnostic medical sonography." Lippincott Williams & Wilkins, 2015.
4. American Institute of Ultrasound in Medicine (AIUM). "Practice Guidelines for the Performance of
Ultrasound Examinations." - AIUM
5. Medical Ultrasound Journal
6. Journal of Ultrasound in Medicine
7. http://ultrasunete.freewb.ro/aplicatii-in-medicina-ale-ultrasunetelor
8. https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/ecografia-cardiaca-ecocardiografia

15