2.

SITUAŢII DE COMUNICARE: CONŢINUT, RELAŢIE, CONTEXT

- noţiunile de conţinut, relaţie şi context în comunicare -

Comunicarea ca transmitere a unor informaţii despre idei, sentimente şi fapte trebuie motivată de
o lipsă a cunoaşterii lor de către cei cărora li se adresează. Însă, în practica comunicării, transmiterea de
informaţii este una din modalităţile de exprimare publică a personalităţii. Interesul de a transmite o
informaţie unor persoane care nu o ştiu devine o preocupare de a ne face cunoscuţi celor care nu ne ştiu
sau nu ne apreciază abilitatea de a poseda anumite cunoştinţe. Pentru că limbajul este o formă exterioară
de a ne prezenta celorlalţi şi uşor de receptat, comunicarea se poate confunda cu alte forme mai
superficiale de a ne exprima personalitatea, precum vestimentaţia sau aspectul fizic. În felul acesta, apar
erorile de comunicare care diminuează inclusiv şansele de reuşită ale exprimării personalităţii prin
comunicare. Graba de a comunica pentru a fi observaţi ne face să nu sesizăm situaţiile inoportune de
comunicare.
De exemplu, transmiterea ideilor noastre despre frumuseţea vieţii unui medic care ne consultă
pentru a observa cauzele răcelii, ne detaşează de restul pacienţilor tăcuţi şi supuşi examinării medicale,
dar, oricît de înalte ar fi acele idei, comunicarea lor ne pune în situaţia defavorabilă de a fi consideraţi
nepricepuţi în a ne conforma situaţiei prezente. Să presupunem că pacientul ar comunica:

„În dimineaţa asta, mergând spre cabinetul medical, am simţit că viaţa este frumoasă precum
soarele care străluceşte astăzi pe cer”

Pentru a evalua respectiva situaţie în mod corect, este nevoie de răspunsuri la întrebările:
1. Ce a urmărit pacientul să transmită: o idee, un sentiment, sau o faptă? Cum se găsesc toate cele
trei tipuri de informaţii în fraza dată?
2. În ce relaţie de comunicare se găseşte pacientul în relaţie cu medicul? Îi este subordonat,
superior, sau egal în situaţia datî? Cum modifică tipul de relaţie oportunitatea adresării mesajului?
3. Care este contextul comunicării sau ce tip de informaţii i se solicită unui pacient în mediul dat
al unui cabinet medical şi în situaţia de a fi prezent acolo pentru a fi consultat de medic?

Vizita la medic şi conversaţia care are loc reprezintă o situaţie de comunicare. Orice situaţie de
comunicare presupune existenţa unui conţinut comunicat, a unei anumite relaţii dintre partenerii
comunicării şi contextul comunicării, reprezentat de cadrul spaţial şi temporal în care are loc, dar şi de
particularităţile participanţilor la comunicare (vizita la medic, o excursie, un discurs în faţa unui grup de
persoane într-o sala de conferinţe sau în clasă, o conversaţie cu persoane apropiate acasă, la şcoală,
comunicări adresate unor persoane cu autoritate, necunoscute etc.).
Conţinutul comuncării este alcătuit din informaţiile transmise despre idei, sentimente şi
idei. Subliniind mai mult funcţia sa de transmitere a unor informaţii, conţinutul comunicării este denumit
„mesaj”.Termenul pereche al conţinutului este forma, în cazul de faţă, forma comunicării. Sesizăm că
forma şi conţinutul unei informaţii sunt diferite atunci când observăm că putem transmite acelaşi conţinut
în variante deosebite. Variantele sunt influenţate de interlocutorii cărora ne adresăm şi de contextul
comunicării, dar şi de posibilitatea de a folosi diferite forme ale limbajului sau diferite limbaje.
Relaţia de comunicare are loc între emiţătorul şi receptorul sau receptorii mesajului.
Emiţătorul asociază comunicării o funcţie emotivă sau expresivă prin care îşi face remarcată starea sa
afectivă. Uneori, această funcşie este pregnantă, ca în enunţurile:

Ah, ce rău îmi pare că am întârziat!

Îmi place în mod deosebit cartea asta, este extraordinară!
Cum pot fi redate aceleaşi mesaje într-un mod obiectiv?

Receptorul este cel asupra căruia se îndreaptă funcţia persuasivă a comunicării. Emiţătorul
încearcă odată cu mesajul transmis să determine un anumit comportament receptorului sau să-l convingă
despre adevărul informaţiei transmise.
Exemple:
Domnule, dă-mi te rog voie să trec!
Excelent! Audi A4 de vânzare la preţuri incredibile (titlu din presă)
Cum pot fi reformulate mesajele, în aşa fel încât să redea o pură informaţie?

1
 Cunoaşterea sau conştientizarea contextului comunicării asigură eficienţa acesteia. Cum s-a
observat în exemplul vizitei la medic, mesajul transmis de emiţător este condiţionat de cadrul în care este
transmis.

Corectitudinea în comunicare poate fi evaluată în funcţie de calitatea informativă a mesajului

(mesajul redă o informaţie precisă sau vagă? Informaţia este necesară într-o anumită situaţie de
comunicare sau inutilă?) sau de puterea sa persuasivă (mesajul reuşeşte să convingă asupra adevărului
informaţiei? Mesajul îşi atinge scopul de a modifica comportamentul receptorului?).

Atât calitatea informativă, cât şi persuasivă a comunicării sunt asigurate prin transmiterea
mesajului cu ajutorul mai multor enunţuri. Pentru sporirea calităţii informative, enunţurile adăugate
încredinţează receptorii despre realitatea ideii, sentimentului, sau faptului transmis. Excesul de enunţuri
deturnează atenţia de la mesajul principal. Un mijloc de control al enunţurilor este acela de a le reţine
numai pe acelea care susţin cu necesitate mesajul principal. Fiecare enunţ trebuie să stea ca un răspuns la
întrebarea „de ce?” pusă mesajului principal, devenindu-i un temei sau o explicaţie. Vor fi necesare
enunţurile care previn înţelegerea greşită a mesajului principal şi cele care îl susţin argumentativ, adică
sunt capabile să alcătuiască împreună un argument în favoarea sa.

Pentru propoziţiile date, alcătuiţi mesaje care să cuprindă mai multe enunţuri, ţinând cont de
contextul indicat în paranteză, aşa încât informaţia transmisă să fie mai clară:

1. Mă doare capul (vizită la doctor)

2. Fericirea nu este niciodată de lungă durată (discurs şcolar adresat profesorului şi colegilor).
3. Şerpii sunt reptile (prezentare la o oră de biologie).
4. Cei mai mulţi părinţi sunt prea exigenţi (mesaj transmis profesorului la o oră de dirigenţie).
5. Nu suport să stau la cozi mari când cumpăr ceva (discuţie între persoane de aceeaşi vârstă despre
locurile preferate de cumpărături).

Temă:
Alcătuiţi trei mesaje diferite de cel mult cinci rânduri, prin care să comunicaţi un sentiment
părinţilor, o idee unui profesor şi un fapt real din viaţa publică unei cunoştinţe care nu s-a mai fost
informat despre evenimentele curente de cel puţin două luni.

2
 LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE
COMUNICAREA
FIŞĂ DE LUCRU

Pentru următorul text, stabiliţi următoarele:

- care este contextul comunicării? 1p
- între cine are loc relaţia de comunicare? 1p
- descoperiţi şi reformulaţi mesajele prezente în text, inclusiv cele comunicate de cei doi
interlocutori (cel puţin trei) 1, 5 p
- indicaţi cel puţin o eroare de comunicare petrecută în transmiterea mesajelor 1p
- care sunt sentimentele transmise de interlocutori unul celuilalt (cel puţin 4) în plus faţă de
mesajele comunicate? (indicaţi prin ce cuvinte cum sunt transmise) 2p
- reformulaţi întregul text, în aşa fel încât să redaţi numai faptele petrecute 0,5 p
- în aproximativ 5 rânduri, comentaţi textul sub forma expunerii ideilor pe care le transmite.
Stabiliţi care este ideea principală şi argumentaţi de ce o consideraţi astfel. 2p

Straja satului vine la casa unui ţăran şi-i bate în geam. Se încinge o conversaţie: - Hei, mă din casă! - Cine?
- Tu! - Eu? - Păi cine! - Ce-i? - Cum ce-i? - Păi ce-i? - Ai o scrisoare! - Cine, mă? - Tu. - Eu? - Păi cine. - Ad-o-ncoa!
- Ce, mă? - Scrisoarea. - Ce scrisoare? - Ştiu eu ce scrisoare? - Trebuie să plăteşti! - Ce, mă? - Cum ce? - Ce să
plătesc? - Porto. - Cine? - Tu. - Eu? - Păi tu. - Ce porto, mă? - Iaca, porto. - Cum aşa? - Păi, ştiu! - Nu-i plătită? -
Ce? - Scrisoarea. - Ehei! - Cum ehei? - Ai să dai, măi! - Ce? - Bani. - Ce bani? - Porto. - Cât, mă? - Ce cît? - Câţi
bani, mă? - 15. - Cum 15? - Păi! - Dar de ce, mă? - Nu ştiu. - Iaca 15. - Aşa. - Ei, dă-mi-o! - Ce, mă? - Scrisoarea. -
Ce scrisoare? - Care ai adus-o. - Eu, mă? - Păi cine? - N-am adus-o. - Păi cum? - Nu-i la mine. - Asta-i! - Cum asta-
i? - Unde-i, mă? - Cine? - Scrisoarea. - La primărie. - Ba la dracul! - Ba, aşa. - Păi, cum? - Să te duci să ţi-o iei.
Caragiale, Cum se înţeleg ţăranii
PÓRTO s. n. Taxă care se plătește pentru expedierea prin poștă a unei scrisori, a unui colet, a
1

unei sume de bani etc. – Din it. porto.

COMUNICAREA
FIŞĂ DE LUCRU

Pentru următorul text, stabiliţi următoarele:

- care este contextul comunicării? 1p
- între cine are loc relaţia de comunicare? 1p
- descoperiţi şi reformulaţi mesajele prezente în text, inclusiv cele comunicate de cei doi
interlocutori (cel puţin trei) 1, 5 p
- indicaţi cel puţin o eroare de comunicare petrecută în transmiterea mesajelor 1p
- care sunt sentimentele transmise de interlocutori unul celuilalt (cel puţin 4) în plus faţă de
mesajele comunicate? (indicaţi prin ce cuvinte cum sunt transmise) 2p
- reformulaţi întregul text, în aşa fel încât să redaţi numai faptele petrecute 0,5 p
- în aproximativ 5 rânduri, comentaţi textul sub forma expunerii ideilor pe care le transmite.
Stabiliţi care este ideea principală şi argumentaţi de ce o consideraţi astfel. 2p

Straja satului vine la casa unui ţăran şi-i bate în geam. Se încinge o conversaţie: - Hei, mă din casă! - Cine?
- Tu! - Eu? - Păi cine! - Ce-i? - Cum ce-i? - Păi ce-i? - Ai o scrisoare! - Cine, mă? - Tu. - Eu? - Păi cine. - Ad-o-ncoa!
- Ce, mă? - Scrisoarea. - Ce scrisoare? - Ştiu eu ce scrisoare? - Trebuie să plăteşti! - Ce, mă? - Cum ce? - Ce să
plătesc? - Porto. - Cine? - Tu. - Eu? - Păi tu. - Ce porto, mă? - Iaca, porto. - Cum aşa? - Păi, ştiu! - Nu-i plătită? -
Ce? - Scrisoarea. - Ehei! - Cum ehei? - Ai să dai, măi! - Ce? - Bani. - Ce bani? - Porto. - Cât, mă? - Ce cît? - Câţi
bani, mă? - 15. - Cum 15? - Păi! - Dar de ce, mă? - Nu ştiu. - Iaca 15. - Aşa. - Ei, dă-mi-o! - Ce, mă? - Scrisoarea. -
Ce scrisoare? - Care ai adus-o. - Eu, mă? - Păi cine? - N-am adus-o. - Păi cum? - Nu-i la mine. - Asta-i! - Cum asta-
i? - Unde-i, mă? - Cine? - Scrisoarea. - La primărie. - Ba la dracul! - Ba, aşa. - Păi, cum? - Să te duci să ţi-o iei.
Caragiale, Cum se înţeleg ţăranii
PÓRTO s. n. Taxă care se plătește pentru expedierea prin poștă a unei scrisori, a unui colet, a
1

unei sume de bani etc. – Din it. porto.