SUPORT DE CURS

MODUL I
IMPORTANȚA NONFORMALULUI ÎNTR-O ȘCOALĂ ALTFEL
Tema 2
Complementaritatea formal- nonformal în educație
2. 1. Comunicare/ relaționare în mediul nonformal

Potrivit Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, a comunica înseamnă a face

cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune, iar termenul de comunicare e
echivalent cu înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură.
Comunicarea este o caracteristica fundamentala a fiintei umane, iar toate functiile
manageriale sunt realizate cu ajutorul comunicarii, ca un sistem de intelegere intre
oameni, un proces de transfer de informatii.

Activitatea 1
Cursanţii sunt rugaţi să se prezinte (ce sunt, ce hobby-uri au, ce le place, ce nu le place
etc.) fără a folosi o comunicare verbală ci doar prin utilizarea de simboluri pe foi de flip-
chart şi prin explicaţii mimico-gestuale.

Formatorul prezintă concluziile.

Asigurarea feed-back-ului corelat discuţiilor anterioare:

Conform statisticilor:
- 75% dintr-o zi de munca vorbim si ascultam,
- 75% din ceea ce auzim, auzim imprecis,
- 75% din ce auzim clar, uităm
În acest context este dificil de realizat o comunicare eficientă
exclusiv simbolistică şi non-verbală, mai ales datorită faptului că
orice mesaj presupune şi nuanţe.

Caracteristicile comunicării sunt:

1. Reciprocitatea. Comunicarea este un proces bidirecţional. În timp ce vorbim,
ascultăm şi pregătim replica următoare, ţinem seama şi de ce am spus şi de ce abia am
auzit. A comunica înseamnă a da şi a primi feed-back, astfel încât expeditorul devine şi
destinatar, iar destinatarul - expeditor.
2. Scopul - în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte
realizarea anumitor scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii. Ori de câte ori scriem
sau vorbim, încercând să convingem, să explicăm, să influenţăm, să educăm urmărind:
să fim receptaţi (auziţi sau citiţi), înţeleşi, acceptaţi şi să provocăm o reacţie (o
schimbare de comportament sau de atitudine).
A comunica înseamnă a şti să te exprimi la momentul potrivit, scopul putând fi
atins şi prin cuvinte, dar şi prin tăcere. Se comunică şi atunci când nu se spune nimic,
limbajul folosit
3. Ireversibilitatea. procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul
că, odată transmis un mesaj, el nu mai poate fi "oprit" în "drumul" lui către destinatar.
4. Proces simbolic. Chiar dacă nu realizăm de fiecare dată, comunicarea conţine la
tot pasul simboluri, fie în vorbire, fie în limbajul nonverbal.

5. Proces dinamic - datorită faptului că orice comunicare odată iniţiată are o

anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele implicate în proces;
6. Proces complex. Comunicarea este un proces complex. Persoana care transmite
mesajul depinde de cei cărora li se adresează, astfel încât este nevoită să-şi adapteze
continuu mesajul la cerinţele acestora. Astfel, are loc şi un proces de modificare a
sistemului său de gândire şi de raportare la realitate, aceste transformări ţinând de
personalitatea fiecărui individ. Cât despre influenţarea destinatarului ea reiese din faptul
că însăşi intenţia de comunicare, are ca prim scop informarea şi modificarea atitudinii
partenerului.
Mai mult, pe baza situaţiei prezentate putem identifica câteva din particularităţile
comunicării:
 comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legatură unii cu ceilalţi, în
mediul în care evoluează;
 în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea
anumitor scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii;
 orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată
(acţiunile verbale şi neverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea (ceea
ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de fiecare
individ în forul său interior, la nivelul sinelui);
 orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, adică are loc într-un
anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o relaţie
de strânsă interdependenţă;
 procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice
comunicare odată iniţiată are o anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele
implicate în proces;
 procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, odată transmis
un mesaj, el nu mai poate fi "oprit" în "drumul" lui către destinatar.
Precizăm că particularităţile enumerate mai sus derivă strict din cazul analizat.
La cele enumerate mai putem adăuga:
 în situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai rapid şi o sfera mai
mare de cuprindere;
 semnificaţia dată unui mesaj poate fi diferită atât între partenerii actului de
comunicare, cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj;
 orice mesaj are un conţinut manifest şi unul latent, adeseori acesta din urmă
fiind mai semnificativ.
 Actul de comunicare este procesul de emitere a unui mesaj şi de transmitere a
acestuia, într-o manieră codificată, cu ajutorul unui canal de comunicare către un
destinatar în vederea receptării.

Activitatea 2 joc de rol

Se distribuie roluri pentru 5 dintre formabili care constituie un focus
grup.
Tema focus grupului este „Teoria haosului”
Fiecare dintre formabili va încălca o regulă a bunei comunicări.
(se vorbeste in acelasi timp, se raspunde la telefon, se lucreaza la computer, voce ridicata,
intrruperi constante, se schimbă tema de discuţie etc).
După 10 minute exerciţiul se opreşte şi se contună cu:
Întrebări pentru cei care au primit roluri: Cum v-aţi simţit în această postură? Ce v-a
deranjat?
Întrebări pentru toţi formabilii:
Care au fost deficienţe ale roganizării şi desfăşurării comunicării?
Formatorul prezintă concluziile.

Asigurarea feed-back-ului corelat discuţiilor anterioare:

Elementele procesului de comunicare

Procesul de comunicare cuprinde urmatoarele elemente:
1. Emitatorul
2. Mesajul
3. Mijlocul de comunicare
4. Limbajul comunicarii
5. Receptorul
6. Contextul

Emitatorul - initiaza comunicarea, elaboreaza mesajul, alege mijlocul de comunicare si

limbajul astfel incat receptorul sa poata intelege mesajul pe care vrea sa-l transmita.
Mesajul este forma fizica in care emitatorul codifica informatia, aceasta putand fi o idee,
un gand. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea sau
obtinerea unei actiuni sau inactiuni. Mesajul trece printr-un proces de codificare si
decodificare intre cele doua persoane, emitatorul codifica mesajul trimis iar receptorul
decodifica mesajul primit. Mesajul este elementul care contine simboluril verbale si non-
verbale, are un "text" - care este vizibil si are un anumit ritm care poate da un alt sens
"textului" decat in mod obisnuit.
Mijlocul de Comunicare sau canalul de comunicare este drumul parcurs de mesaj
dinspre emitator spre receptor, iar acesta poate fi formal (care urmeaza structura ierarhica
a organizatiei) si informal comunicarea provine din interactiunile sociale si sistemele de
informare din cadrul organizatiei). Informarea in organizatie poate lua forma de idei,
opinii, zvonuri. Mijloacele de comunicare sunt de obicei discutia fata in fata,
corespondenta oficiala, sedintele, convorbirile telefonice, fax-urile, emailul, internetul
etc.
Limbajul de Comunicare poate fi: verbal, non-verbal prin limbajul corpului, timpului,
spatiului, lucrurilor si paraverbal - prin folosire tonalitatii, accentuarilor, ritmurilor de
vorbire.
Receptorul este persoana care primeste mesajul, il asculta şi are sarcina de a-l
decodifica, generând apoi o anumită reacţie de răspuns.
Contextul - însumează elementele interne şi externe ale actului de comunicare care pot
îmbunătăţi comunicarea sau dimpotrivă. Este foarte important, pentru ca aceleasi cuvinte
pot suna altfel intr-o firma decat undeva pe strada.
Există mai multe dimensiuni ale contextului:
a. dimensiunea fizică – este definită de întregul ansamblu de elemente din mediul
înconjurător care au o contribuţie (pozitivă sau negativă) în procesul comunicării.
Contextul fizic poate influenţa comunicarea şi prin: microclimat, culoare, lumină,
ambianţă sonoră.
b. dimensiunea psihosocială – are în vedere statutul social al persoanelor care
comunică, apartenenţa la anumite grupuri, mentalităţi etc.
c. dimensiunea temporală – se referă la momentul transmiterii şi receptării
mesajului în raport cu alte mesaje.
Aceste trei dimensiuni se întrepătrund.
Feedback – ul este răspunsul receptorului la mesajul transmis si ne demonstrează dacă
acesta a fost bine înţeles, dacă s-a făcut comunicarea corect. Acesta încheie cercul
comunicării deoarece receptorul, la rândul sau, codifica o informaţie şi o comunica
transmiţătorului. Prin feed-back, spunem de fapt: « Eu asta am inteles din ceea ce ai spus
tu – e corect? ». Este o componentă deosebit de importantă a comunicării ce asigură
mesajului calitatea de a fi înţeles şi acceptat. Feed-back-ul este oglinda noastră şi a
modului în care ne raportăm la mediul înconjurător, răspunsul pe care îl primim în urma
procesului de comunicare. El rezumă eforturile depuse de comunicatori şi trasează
impactul mesajului.
 Imaginea următoare surprinde foarte bine faptul că pentru aceeaşi temă de
comunicare, fiecare poate şi uneori vrea să înţeleagă altceva.

FORMELE COMUNICĂRII

Comunicarea se construieşte pe relaţii şi presupune diferite forme, iar în funcţie de

criteriul luat în considerare acestea sunt:
1) În funcţie de modul în care individul, sau indivizii, participă la procesul de
comunicare identificăm urmatoarele forme ale comunicării:
 comunicare intrapersonală (sau comunicarea cu sinele; realizată de fiecare
individ în forul său interior);
 comunicarea interpersonală (sau comunicare de grup; realizată între indivizi în
cadrul grupului sau organizaţiei din care fac parte; în această categorie intră şi
comunicarea desfaşurată în cadrul organizaţiei);
 comunicarea de masă (este comunicarea realizată pentru publicul larg, de către
instituţii specializate şi cu mijloace specifice).

2) Un alt criteriu îl reprezintă modul de realizare a procesului de comunicare, în funcţie

de relaţia existentă între indivizii din cadrul unei organizaţii; putem astfel identifica:
 comunicare ascendentă (realizată de la nivelele inferioare ale unei organizaţii
către cele superioare);
 comunicare descendentă (atunci când fluxurile informaţionale se realizează de
la nivelele superioare către cele inferioare);
 comunicare orizontală (realizată între indivizi aflaţi pe poziţii ierarhice similare
sau între compartimentele unei organizaţii în cadrul relaţiilor de colaborare ce se stabilesc
între acestea).
3) Un alt criteriu avut în vedere în clasificarea formelor comunicarii îl constituie
modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului şi avem astfel:
a) Comunicare directă – în situaţia în care mesajul este transmis utilizându-se
mijloace primare: cuvânt, gest, mimică;
b) Comunicare indirectă – în situaţia în care se folosesc tehnici secundare:
scriere, tipăritură, semnale transmise prin cablu, sisteme grafice etc..
În cadrul comunicării indirecte se disting:
 Comunicare imprimată (presă, revistă, carte, afiş etc.)
 Comunicare înregistrată (film, disc, bandă magnetică etc.)
 Comunicare prin fir (telefon, telegraf, cablu, fibre optice etc.)
 Comunicare radiofonică (radio, TV etc.)

Activitatea 3 (30 minute)- jocuri de rol

Secvenţa 1.
Se stabileşte o temă de discuţie între doi cursanţi, unul iese pe hol şi comunică prin
telefon cu celălalt cursant, rămas în sala de curs.
Acesta oferă răspunsuri nici detaliate nici laconice (să cuprindă informaţie esenţială).
Formabilii trebuie să reconstruiască dialogul dintre cei doi.
Secvenţa 2.
Doi cursanţi se aşează pe scaune, spate în spate şi încep să discute pe o temă pe care şi-o
aleg.
Vor fi rugaţi la final să explice ce bariere au fost puse în calea unei omunicări eficiente.
Secvenţa 3 (temă pentru activitate pe platformă)
Comentaţi pe forum imaginea următoare:

Apoi elaboraţi un eseu de maxim 300 de cuvinte pe tema”Putem comunica mai bine dacă
Între noi stabilim întâi punţi sigure?”
(eventual conex acestei activităţi se va expune filmule6ul cu Toma Caragiu
(cumpararea unei icoane).
 În această unitate de învăţare s-au reactualizat principiile şi caracteristicile unei
comunicări eficiente şi cel mai important,cursanții au fost puşi în situaţii practice prin
care s-au exersat elemente ale comunicării, s-au comentat situaţiile şi împreună am putut
eficientiza comunicarea temei propriu-zise.
Evident,s-a insistat pe ideea principală a temei – cadrul didactic desfăşoară o
activitate prin care este permanent în contextul comunicării, iar rezultatele activităţilor
didactice depind într-o proporţie foarte mare de

Funcţii şi tipuri de comunicare. Bariere ale comunicării

 funcţiile comunicării;
 comunicare asertivă/ascultare activă;
 bariere de comunicare;
 indicatori ai comunicării non/para-verbale.

Obiective/Rezultate aşteptate
La finalizarea acestei unități veți fi capabili să:
- construiască situaţii de comunicare prin raportare la funcţiile comunicării;
- aplice în comunicarea didactică principile comunicării asertive/ascultării
active;
- identifice bariere în comunicarea produsă în situaţii reale;
- aplice strategii de eficientizare a comunicării, prin ocolirea/îndepărtarea
barierelor de comunicare.

Rolul comunicării în activitatea profesională

Comunicarea este o caracteristica fundamentala a fiintei umane, iar toate functiile

manageriale sunt realizate cu ajutorul comunicarii, ca un sistem de intelegere intre
oameni, un proces de transfer de informatii.
S-a observat ca, intr-o organizatie, criteriul cel mai important pentru o avansare este
modul de comunicare cu superiorii sau colegii.
Comunicarea verbala este folosita in viata de zi cu zi dar si in relatiile interumane din
cadrul unei organizatii. Comunicarea verbala este principala forma de comunicare intr-o
organizatie iar peste 75% din schimbul de informatii se realizeaza verbal.

Comunicarea interpersonala
 - este cea mai importanta forma de comunicare si cel mai des folosita în context
profesional. Oamenii nu pot evita acest tip de comunicare; existenta lor sociala depinde
de abilitatea cu care pot angaja discutii cu altii. Viata de familie, relatiile cu prietenii,
activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate.
Comunicarea interpersonala se refera la comunicarea fata în fata. Acest tip de comunicare
este important pentru a te întelege pe tine si pentru a construi relatiile tale cu ceilalti.
Pentru a realiza acest lucru trebuie dezvoltata capacitatea de autoanaliza, autocunoastere,
autoexpunere cât si cunoasterea barierelor si factorilor perturbatori care îngreuneaza
procesul comunicarii.
Scopul comunicării este acela al realizării unei informări corecte, eficiente şi
eficace, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în vederea realizării în condiţii optime a
solicitărilor interne şi externe şi în concordanţă cu obiectivele manageriale şi
organizaţionale stabilite.
Funcţii ale comunicării:
a) funcţia de cunoaştere – asigură cunoaşterea de către indivizi a mediului natural
şi social, a legilor care-l guvernează, a regulilor de conduită la contactul cu
lucrurile şi fiinţele de orice fel ce ne înconjoară;
b) funcţia de informare – informează pe executanţi asupra acţiunilor de efectuat sau
în perspectivă, furnizându-le toate detaliile necesare cu privire la obiectivele de
atins şi la căile de urmat;
c) funcţia de motivare – funcţionarul admite că este în interesul lui să acţioneze
cum i se cere, prin prezentarea avantajelor pe care le va avea grupul şi implicit
cel în cauză în urma reuşitei sau efectelor negative în caz de eşec;
d) funcţia de declanşare a acţiunilor – prin comunicare se declanşează, se
intensifică, se opreşte sau se modifică parametrii de desfăşurare a unei acţiuni;
e) funcţia educativă – comunicarea influenţează pozitiv relaţiile interpersonale şi
climatul psihic de grup, asigurând gestionarea situaţiilor de criză, aplanarea
tensiunilor şi a conflictelor;
f) funcţia de legătură – asigură menţinerea relaţiilor cu eşalonul superior şi, după
caz, cu instituţiile civile, cu cetăţenii, cu mass-media.

În concluzie, comunicarea este necesară la locul de muncă, îmbogăţind conţinutul

propriei personalităţi, integrând informaţiile primite şi transmiţând noi informaţii.
Imaginea unei instituţii depinde de imaginea difuzată de oamenii ce o alcătuiesc.
Experienţa a arătat că cele mai bine văzute organizaţii sunt cele în care personalul este
motivat, informat, poate să răspundă la critici şi să explice dificultăţile prin care trece, să
difuzeze succesul şi să-şi vândă meritele.
În context organizaţional se impune distincţia între informare şi comunicare.
Informarea – ţine exclusiv de transferul de conţinut (emisie şi receptare);
Comunicarea – se referă la schimbul de structuri de cunoaştere, ce vizează
schimbarea comportamentului celuilalt.
Informarea se caracterizează prin lipsa feedback-ului adecvat din partea receptorilor.
În lipsa acestuia, deciziile se iau la nivel managerial, fără implicarea celor care lucrează
direct pentru atingerea obiectivelor organizaţiei.
În eficientizarea muncii în echipă şi pentru rezolvarea unor situaţii conflictuale care
apar în activitatea profesională sunt deosebit de importante alte două tipuri de
comunicare: comunicarea asertivă şi cea internă.
 Comunicarea asertivă

Comunicarea asertivă s-a dezvoltat ca modalitate de adaptare eficientă la situaţii

conflictuale interpersonale. Asertivitatea este abilitatea de a ne exprima emoţiile fără a
afecta şi ataca drepturile celorlalţi, fiind asimilată unui set de atitudini şi comportamente
învăţate, cu numeroase consecinţe pe termen lung:
 îmbunătăţirea relaţiilor sociale;
 dezvoltarea încrederii de sine;
 respectarea drepturilor personale;
 dezvoltarea abilităţilor de management al conflictelor;
 îmbunătăţirea abilităţilor de luarea unor decizii responsabile.
Comunicarea asertivă are toate premisele pentru a fi o comunicare eficientă, dacă
ne gândim la puterea exemplului personal, dar şi la faptul că nu stârneşte reacţii de
apărare, defensive sau de atac.
Însă toate aceste reacţii agresive ale interlocutorului pot fi prevenite exersând
folosirea unei comunicări asertive, concretizate în utilizarea unui limbaj al
responsabilităţii ce constă în asumarea răspunderii pentru ceea ce crezi şi ce simţi.
Folosirea persoanei I singular (eu - noi), precizarea sau descrierea
comportamentului celuilalt, formularea consecinţelor comportamentului asupra propriei
persoane, a emoţiilor provocate, toate acestea sunt focalizate pe ceea ce simte persoana
care comunică şi pe comportamentul interlocutorului.
De exemplu, este mai indicat să folosim formularea,, Când nu dai un telefon acasă,
mă îngrijorez că s-a întâmplat ceva cu tine” în loc de „Nu ştiu niciodată unde eşti.” sau
,,Nu te gândeşti că sunt îngrijorat!”, ,, Mă ţii încordat!” etc.
O altă modalitate de evitare a unui disconfort conversaţional este înlocuirea
evaluării cu descrierea în vorbire. În loc de, ,,Nu ştii despre ce vorbeşti”, apreciere care
îl desconsideră pe celălalt este indicată formularea: ,,Din câte ştiu eu, lucrurile stau în
felul următor:…”:
Orientarea spre problemă şi nu controlul asupra ei poate duce la o tendinţă de a
controla interlocutorul prin oferirea de soluţii şi de sfaturi. Mesajul implicit este: ,,
Numai eu ştiu ce este bine pentru tine, aşa că trebuie să mă asculţi ca să-ţi meargă bine!”.
Comunicarea orientată spre problemă ajută interlocutorul să identifice alternativele, fără a
impune o soluţie: „Mi se pare că te nemulţumeşte rezultatul obţinut. Unde crezi că poţi
interveni ca să îmbunătăţeşti …? Aş putea să te ajut?”.
Este indicată o atitudine spontană şi nu una prin care să manipulezi, altfel spus,
exprimarea spontană a propriilor opinii, în loc de deliberarea pentru conceperea unui
mesaj de non-acceptare şi neînţelegere în deciziile celorlalţi.
Optaţi pentru empatie şi nu pe neutralitate, pentru că atitudinea de neutralitate
este sinonimă indiferenţei şi transmite mesajul, că persoana cu care comunici nu este
importantă pentru tine. Aceasta resimte propria lipsă de valoare şi tinde să se considere
nedemnă de atenţie sau poate să se revolte, prin manifestarea unei atitudini agresive.
Egalitate şi nu superioritate. Atitudinea de superioritate determină relaţionarea
defectuoasă în comunicare şi încurajează dezvoltarea conflictelor, pe când
transmiterea/recepţia de mesaje de la egal la egal înseamnă acceptare necondiţionată şi
respect. Sunt de evitat formulări de tipul „Ştiu eu mai bine decât tine!…” sau „Eşti tu mai
deştept decât mine?”.
 Acceptarea criticii fără a intra în defensivă se poate realiza transformând
acuzaţiile abstracte de tipul ,, Eşti nedrept” sau „Niciodată nu m-ai înţeles ” în ocazii de
clarificare a unui comportament nepotrivit. Se solicită informaţii concrete („Care din
lucrurile pe care le-am făcut ţi se par nedrepte?”), se analizează, se sugerează posibile
schimbări în direcţia creşterii performanţei.
În concluzie, eşti asertiv atunci când reuşeşti să transmiţi un mesaj delicat unei
persoane de care îţi pasă şi pe care nu îţi doreşti să o răneşti. O încercare de sinteză a
acestor principii de dezvoltare a comunicării asertive trebuie să sublinieze rolul
indicatorilor de implicare personală în procesul relaţional, alături de analizele obiective,
raţionale ale comportamentelor şi consecinţelor acestora, de exprimarea simplă, în
termeni concreţi, de respectul pentru sentimentele celuilalt şi de înţelegerea exactă a
mesajului transmis.

Comunicarea intrapersonala
MESAJ VERBAL MESAJ NON-VERBAL

CE SPUI CE
7% ARĂŢI
CUM 55%
SPUI
38 %

Comunicarea interumana se realizeaza pe trei niveluri:

1. Logic;
2. Paraverbal;
3. Nonverbal.
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului
de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55%
la nivelul nonverbal (Acest procentaj a fost stabilit pe la mijlocul anilor „70 de A.
Mehrabian si M. Weiner "Decoding of inconsistent comunication").
Daca între aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficienta.
Daca însa între niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
În actul comunicarii interumane trebuie sa ne concentram în egala masura asupra tuturor
nivelurilor comunicarii: logic (verbal), paraverbal si nonverbal.

ORICE forma de comunicare are doua componente : continutul (partea verbală) si

relatia (partea de paraverbal şi non verbal).
Exemplu: Daca te intalnesti cu un coleg dimineata si ii spui : “Buna dimineata, ce zi
frumoasa e azi!” pe un ton jovial si zambind, continutul e fraza pronuntata in timp ce
relatia se transmite prin zambet si tonul jovial. Imagineaza-ti ca spui aceleasi lucruri, dar
pe un ton diferit si cu o figura posomorata. Efectul va fi total diferit.
În comunicare, relatia inseamna mai mult decat continutul. Cu alte cuvinte, CUM SPUI e
mai important decat CEEA CE SPUI.
“Muzica” pe care o au cuvintele are o influenta cu mult mai mare decat continuutul, mai
mult decat cuvintele care il alcatuiesc. Se spune ca un actor bun e bun atunci cand te-ar
putea face sa plangi doar citind cartea de telefon, doar prin intonatie, ton, accent, pauze.
Sigur ca o comunicare profesionala trebuie sa fie bogata in continut, idei, calitate a
informatilor, claritate…. Acest continut nu provoaca automat o decizie favorabila tie
decat daca e sustinut de o “relatie” afectiva pozitiva pe masura.
Cu cat situatia in care esti e mai incarcata cu afectivitate cu atat “muzica” aceasta a
cuvintelor trebuie sa fie mai in concordanta cu ceea ce vrei sa exprimi.
Daca sensul transmis de “muzica” il confirma pe cel al cuvintelor, efectul cuvintelor este
sporit in avantajul tau. Daca spui “te rog sa ma ierti” si in acelasi timp iti curg lacrimile
iar vocea iti tremura…cu alte cuvinte..exprimi sentimente..efectul va fi de autenticitate
fata de acelasi “te rog sa ma ierti” spus fara nici cea mai mica urma de regret pe fata.
Daca felul in care spui ceva e in dezacord cu ceea ce vor cuvintele sa exprime..reactia pe
care o primesti este una de tulburare, neliniste, neincredere, chiar ostilitate.
Nu poti sa vorbesti fara sa-ti exprimi sentimentele, oricare ar fi acelea.
Daca vei invata cum sa iti modelezi tonul, cum sa exprimi sentimentele potrivite atunci
cand vorbesti, vei face din cuvinte un aliat, si vei observa cum oamenii cu care comunici
inteleg mai bine ce spui.

Activitatea 4
Secvenţa 1.
Formabilii se grupează în echipe de câte 5 membri şi trebuie să imagineze o activitate
didactică sau nu pe teme de etică, în care să implice comunicarea. (30 de minute).

Secvenţa 2.
În baza obiectivelor stabilite de fiecare grupă, se acordă câte 15 minute de aplicare a
activităţii, cu accent pe utilizarea regulilor de comunicare.
Aplicarea activităţilor va avea în vedere ca să existe roluri asumate de către totţi membrii
grupului, ceilalţi formabili fiind pe post de elevi
La final (15 minute) se trag concluzii de către formator.

Bariere în comunicare

Comunicarea interpersonala este îngreunata de bariere umane, cum sunt cele:

- Fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi,
durata intîlnirii, etc.
- Semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte.
- Determinate de factori interni:
 Implicare pozitiva: Imi place Ion, deci ascult ceea ce are de spus.
 Implicare negativa: “Mirela m-a bîrfit acum 10 ani, deci interpretez tot ceea ce
spune ca fiind împotriva mea” sau “nu pot sa aud ceea ce spune Mihai”.
 Presupuneri subiective: Arati exact ca unchiul meu pe care nu pot sa-l sufar, asa
ca ori de câte ori vorbesti îl aud pe el.
  Agenda ascunsa: Indata ce termin sedinta ma voi putea duce sa joc baschet. “Hai
sa discutam acest subiect în sedinta urmatoare”.
 Lumi imaginare: Toti avem “lumi imaginare”… interpretarea noastra personala a
lucrurilor si ideilor…pe care le protejam cu grija.
- Alte bariere:
o Diferentele de perceptie: Modul în care privim noi lumea este influentat
de experientele noastre anterioare, astfel ca persoane de diferite vârste,
nationalitati, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperamente,etc. vom avea
alte perceptii si vor recepta situatiile în mod diferit.
o Concluzii grabite: Adeseori vedem ceea ce dorim sa vedem si auzim ceea
ce dorim sa auzim, evitând sa recunoastem realitatea în sine. Aceasta ne
poate duce la ceea ce se spune ”face doi plus doi sa dea cinci “.
o Stereotipii: Învatând permanent din experientele proprii vom întâmpina
riscul de-a trata diferitele persoane ca si cum ar fi una singura: “daca am
cunoscut un inginer (sau student, maistru, vânzator, etc) i-am cunoscut pe
toti”.
o Lipsa de cunoastere: Este dificil sa comunicam cu cineva care are o
educatie diferita de a noastra, ale carui cunostiinte asupra unui subiect de
discutie sunt mult mai reduse.
o Lipsa de interes: Una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este
lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul dumneavoastra. Trebuie
sa va asteptati si la aceasta posibilitate: oricum sunteti mai interesati de
problemele noastre decât de ale altora. Acolo unde lipsa de interes este
evidenta si de înteles, trebuie sa actionati cu abilitate pentru a directiona
mesajul dumneavoastra astfel încât sa corespunda intereselor si nevoilor
celui ce primeste mesajul.
o Emotii: Emotivitatea emitatorilor si receptorilor de mesaje poate fi
deasemenea o bariera. Emotia puternica este raspunzatoare de blocarea
aproape completa a comunicarii.

Eficientizarea comunicarii verbale – Tehnici şi abilităţi de comunicare eficace

I. Încrederea interpersonală –determină interesul ascultătorului şi face mesajul
mai credibil, şi acest sens putem spune că se îmbunătăţeşte procesul de
comunicare.

Ciclurile încrederii interpersonale

(Sursa: C. N. Parkinson, N. Rowe, “Communicate”, Prentice Hall, 1978)
Asertivitatea este abilitatea de a putea reprezenta in lume ceea ce esti cu adevarat, de a
exprima ceea ce simti, atunci cand simti ca este necesar. Este abilitatea de a-ti exprima
sentimentele si de a-ti cere drepturile, respectand sentimentele si drepturile celorlalti.
Daca esti nefericit, frustrat si explodezi adesea de manie, foarte probabil ai probleme
legate de asertivitate in relatiile tale.
Lipsa de asertivitate este un simptom des intalnit in fobia sociala. Cei care manifesta o
astfel de fobie tind sa creada ca ceilalti ii judeca si ii critica permanent si din aceasta
cauza vor evita situatiile sociale.
Teoria spune ca asertivitatea este atat abilitatea de a-ti exprima emotiile si convingerile
fara a-i leza pe ceilalti, cat si capacitatea de a spune ''Nu'' si de a-ti sustine punctul de
vedere, fara sa te simti vinovat. Este lesne de intuit cum imbunatateste aceasta calitate o
comunicare interna in organizatie.
O comunicare asertiva inseamna, in primul rand, sa stii care sunt nevoile tale si ce vrei sa
obtii. Prin urmare, obiectivul intr-o comunicare nu este sa invingi, ci sa rezolvi
problemele si sa ai rezultate maxime. Din punctul de vedere al raporturilor sociale sau
profesionale, o comunicare asertiva reprezinta calea de mijloc si implica:
•solicitarea propriilor drepturi;
•refuzarea unor sarcini intr-o maniera simpla, directa.
Asertivitatea este compromisul intre o comunicare pasiva, unde esti de acord cu tot ceea
ce spune interlocutorul tau si una agresiva, cand contracarezi orice replica, din dorinta de
a te impune.
O comunicare asertiva reprezinta adaptarea eficienta la situatii conflictuale.In orice
organizatie, comunicarea se imbunatateste daca exista un dialog deschis, fara agresivitate
sau ranchiuna.

Cum iti poti dezvolta o comunicare asertiva

•Fii direct! Nu te pierde in cuvinte si fraze complicate. Totusi, sa fii direct in comunicare
nu inseamna sa nu tii cont de circumstante. Este esential sa stii ce sa spui, cand, cum si,
mai ales, sa tii cont de barierele care pot interveni in comunicare si pot afecta mesajul.
•Cere feedback. Pentru a te asigura ca ai fost bine inteles, pune intrebari. Procesul de
comunicare nu este doar transmiterea unui mesaj, ci schimbul de informatii intre cel putin
doua persoane. De asemenea, asigura-te ca mesajul tau este inteles corect de ceilalti -
ofera lamuriri si argumente.
•Motiveaza-ti spusele. Totusi, nu in mod vadit - va parea ca iti cauti scuze incontinuu.
Argumentele solide sunt cele potrivite pentru a-ti intari afirmatiile in comunicare.
•Fa complimente! Nu te zgarci in a-i lauda pe cei cu care intri in contact si ofera-le
complimente in conditii propice. Pe de alta parte, accepta complimentele si acorda-le
valoare.
•Critica, dar constructiv! Atunci cand cineva are un comportament gresit sau nedorit, poti
sa remarci acest lucru, dar in termeni pozitivi. In comunicare, incearca sa critici partile
negative ale comportamentului si nu persoana. Completeaza cu argumente si ofera
alternative pentru comportamentul criticat.
•Invata sa spui NU! Acorda-ti un ragaz in comunicare si refuza, atunci cand e cazul, insa
fara justificari inutile. Precizeaza pe scurt motivul refuzului si pastreaza o comunicare
non-verbala asertiva.

El câştigă
Pierdere Câştig
Câştig Câştig

Pierdere Câştig
Pierdere Pierdere

Eu câştig

Cum se poate creşte asertivitatea?

- Ascultă ce spune celălalt
- Arată-i că l-ai auzit şi îl înţelegi
- Hotărăşte ceea ce vrei să spui
- Spune ceea ce gândeşti sau simţi cât mai repede
- Spune ce ai vrea să se întâmple
- Nu uita să fii specific şi să-l priveşti în ochi!

III. Manifestarea unei atitudini pozitive – Pentru aceasta se pot folosi unele tehnici:
- ascultaţi ceea ce spune interlocutorul şi arătaţi-i acestuia că îl auziţi şi îl înţelegeţi;
- decideţi ce doriţi să comunicaţi;
- comunicaţi, cât mai prompt posibil, ceea ce gândiţi sau simţiţi;
- spuneţi ceea ce doriţi să se realizeze;
- fiţi precis şi priviţi interlocutorul în ochi.

Cu totii trebuie sa fim pregatiti atat pentu rolul de emitator cat si pentru cel de receptor, si
ca emitator trebuie sa avem in vedere:
- pregatirea atenta a mesajului;
- folosirea unei tonalitati adecvate a vocii;
- practicarea unui debit vocal adecvat de 5 – 6 silabe / secunda, cu un interval de
separatie de 0,5 secunde intre cuvintele cheie;
- verificarea intelegerii mesajului, iar ca receptor trebuie:
- sa se cunoasca ce doreste emitatorul de la el;
- sa se identifice partile utile din mesaj pe care trebuie sa le retina;
- sa se cunoasca credibilitatea emitatorului.

IV. Ascultarea activă

Persoanele care ascultă se pot comporta în două moduri: pasiv sau activ.
Un ascultător pasiv:
- Ascultă stilul, cuvintele şi gramatica
- Îşi petrece timpul gândindu-se ce va spune
- Ascultă numai faptele
- Pretinde că ascultă şi îşi pierde uşor atenţia
- Face şi altceva în timp ce ascultă
- Trage concluzii în timp ce ascultă
- Dă semne de nerăbdare
- Nu verifică înţelegerea din timp în timp
- Nu arată un interes real faţă de interlocutorul

Un ascultător activ:
- Ascultă ce se spune
- Vrea să înţeleagă complet mesajul
- Ascultă mesajul real
- Este foarte atent şi nu permite factorilor externi să îi distragă atenţia
- Nu mai face şi altceva în acelaşi timp
- Nu trage concluzii
- Nu îşi arată nerăbdarea
- Confirmă înţelegerea
- Confirmă non-verbal că ascultă

Ascultarea activă se poate realiza prin sublinieri verbale sau non-verbale.

Sublinieri verbale constau în ascultarea ideilor, repetarea cuvintelor sau frazelor şi
ridicarea sau coborârea vocii
Sublinieri non-verbale constau în atingere, mişcările corpului, expresiile feţei şi
gesturile mâinilor.
Orice receptor trebuie sa se autoeduce pentru a putea “asculta activ” ceea ce inseamna:
- crearea unei stari de spirit favorabila ascultarii
- participarea activa la discutie
- concentrarea atentiei asupra esentialului
- ascultare inteligenta in sensul acordarii atentiei asupra pronuntiei, timbrului vocii,
gesturilor

Pentru ca procesul de ascultare să se poată derula în bune condiţii este necesară stabilirea
unei atitudini fizice şi psihice propice, care se pot realiza prin:
1. concentrarea asupra ascultării (înlăturarea altor gânduri sau preocupări)
2. rezistenţa la factorii externi care vă distrag atenţia (spaţiu, timp, zgomot etc.)
3. crearea interesului faţă de ceea ce urmează să ascultaţi
4. crearea de condiţii favorabile pentru emitentul mesajului (zâmbet, gesturi şi cuvinte
de politeţe, contactul privirii, încuviinţarea din cap etc.)
5. conştientizarea ideilor preconcepute faţă de cel care vorbeşte (sau faţă de mesaj)
6. controlarea emoţiilor în legătură cu cel care vorbeşte (sau cu mesajul său)
7. stabilirea scopului ascultării.

Pentru asigurarea unei ascultări active şi eficace este necesar să respectaţi următoarele
zece reguli:
1. Urmăriţi acordul dintre limbajul nonverbal şi cel verbal al interlocutorului.
2. Concentraţi-vă asupra conţinutului mesajului.
3. Ascultaţi pentru a înţelege mesajul, nu pentru a pregăti răspunsul.
4. Suspendaţi evaluarea mesajului până la înţelegerea sa completă.
5. Grupaţi ideile pentru a depista structura mesajului astfel încât să-l puteţi reţine mai
uşor.
6. Rezumaţi mental mesajul sub forma unei schiţe a punctelor principale.
7. Luaţi notiţe din când în când pentru a vă ajuta în memorarea mesajului, prevenirea
distragerilor şi demonstrarea interesului faţă de ceea ce vă spune interlocutorul.
8. Nu anticipaţi ceea ce vorbitorul vrea să spună şi nu terminaţi propoziţiile în locul lui.
9. Nu adoptaţi comportamente nonverbale care denotă nerăbdare sau plictiseală
(verificarea ceasului, căscatul, privitul în altă parte, mişcări necontrolate etc.)

Comunicarea verbală şi nonverbală.

Mesajele se pot transmite prin intermediul limbajului verbal (cu ajutorul
cuvintelor), al limbajului nonverbal (care foloseşte ca mod de exprimare altceva decât
cuvintele ca, de exemplu, limbajul corpului, al spaţiului, al timpului şi al lucrurilor) şi al
limbajului paraverbal, care este o formă vocală de limbaj neverbal (de exemplu,
tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor,
pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale).
 Limbajul verbal este în mod preponderent folosit pentru transmiterea
informaţiilor, în timp ce limbajul nonverbal exprimă atitudini interpersonale, stări
psihice afective, deşi uneori ele sunt folosite pentru a înlocui mesajele verbale. Desigur,
această ultimă ipostază are în vedere comunicarea orală în care partenerii se găsesc
într-o situaţie comună şi într-o poziţionare faţă în faţă, în care există posibilitatea
raportării la situaţia dată şi la tot ceea ce se află în jur. În acest caz, persoana concretă
a emiţătorului şi receptorului serveşte nu numai ca “actor” al comunicării dar şi ca
“obiect” al acesteia.
S-a constatat că omul se exprimă în proporţie de 7% prin limbaj verbal, de 38%
prin limbaj paraverbal şi 55% prin limbaje neverbale. Vorbindu-se despre comunicarea
interumană se obişnuieşte chiar să se spună că omul este o fiinţă multisenzorială care
comunică în permanenţă şi care, uneori, vorbeşte. Sensul acestei afirmaţii este legat
tocmai de multitudinea de posibilităţi pe care le are omul de a comunica şi de proporţia
în care foloseşte aceste posibilităţi. Este unanim recunoscut faptul că impresia pe care
ne-o facem asupra unei persoane întâlnite pentru prima oară, încă din primele minute
ale unei conversaţii, se bazează pe interpretarea limbajului neverbal şi paraverbal, nu pe
cuvintele pe care le auzim. Este de asemenea o certitudine faptul că, dacă mesajul verbal
îl contrazice pe cel neverbal, îl vom lua în considerare, instinctiv pe cel neverbal.
Comunicarea non-verbala este ansamblul de semnale diferite de cuvinte ce pot fi
decodificate transmitand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice sau accentua
mesajul transmis prin cuvinte.

Comunicarea neverbală este complexă şi subtilă. Ea poate să „traducă” şi să

transmită chiar informaţii din domeniul meta- şi intracomunicării şi să-l determine pe
interlocutor să „simtă” sensurile nemărturisite ale mesajului.
Gradul de conştientizare a comunicării neverbale este redus. Nu ne dăm seama
că schiţăm un gest de plictiseală, un zâmbet de satisfacţie sau un semn de neplăcere, că
ne apare o contracţie a feţei sau că ni se dilată pupilele. Comunicăm astfel neintenţionat,
chiar şi prin simpla prezenţă.
Aşadar, mesajele în sine, izolate de sursa lor, nu sunt complete; semnificaţia
mesajului se află în emitentul acestuia, în tot ce putem sau nu putem observa din
comunicarea lui.
Între comunicarea verbală şi nonverbală există o strânsă interdependenţă,
existând mai multe situaţii:
1.folosirea paralelă a celor două coduri care alternează în unităţi separate,
independente în cursul comunicării. Astfel fie că unul completează cele exprimate de
celălalt sau dimpotrivă ele apar discordante.
 2.folosirea simultană a codurilor; suprapunerea lor adaugă un plus stilistic ori
de informare reală; întăreşte prin non-verbal cele exprimate verbal fiind utilă pentru
consolidare;
3.folosirea concomitentă, codurile fiind înlănţuite în aceeaşi fază; deci mijloacele
de exprimare verbală pot fi înlocuite în cursul anunţului oral cu indicaţii mimico-
gesticulatorii, care sunt intercalate în vorbire, formând un corp comun cu acesta;
elementul non-verbal este integrat în anunţul verbal, devenind element al frazei (ele
înlocuiesc fie cuvinte, fie propoziţii).
Aşadar, în cursul comunicării emiţătorul poate avea un comportament foarte
nuanţat, adaptat la diversele situaţii, recurgând la alegerea lexicală/ morfologică a
mimelor, foarte bine încadrată în situaţie; receptorul este atent la diverşi indicatori
uneori de mare detaliu care îi sunt daţi în cursul unor mesaje decodate pe baza unei
îndelungate practici a comunicării.

Bariere în comunicare.
Un grad înalt de complexitate şi dificultate a comunicării rezultă şi din faptul că
atât emiţătorul cât şi receptorul sunt afectaţi în ceea ce transmit sau recepţionează de o
serie de perturbaţii care pot constitui „zgomote”, „bariere” sau „filtre” care
distorsionează comunicarea.
Pe parcursul comunicării există diverse bariere posibile1:
ceea ce se spune nu poate fi auzit;
ceea ce se aude nu poate fi înţeles;
ceea ce este înţeles nu poate fi acceptat;
vorbitorul nu poate descoperi că ascultătorul a auzit/înţeles/acceptat.
Prima dintre aceste bariere este între ceea ce se spune şi ceea ce se aude. Aceasta
se datorează în mod special unor bariere fizice: zgomot, lipsa concentrării, surzenie,
distorsiuni în timpul transmiterii atunci când are loc prin telefon sau microfon.
A doua barieră apare atunci când ascultătorul poate auzi, dar ceea ce înţelege
este influenţat de educaţie, cunoştinţele tehnice asupra subiectului sau de vocabular.
A treia barieră apare atunci când ascultătorul înţelege, dar nu poate accepta,
datorită unor factori psihologici cum ar fi atitudinile sale faţă de ceilalţi sau faţă de
organizaţia pe care o reprezintă, sentimentele sale faţă de subiectul în discuţie,
experienţa anterioară a unei negocieri cu această firmă sau asupra acelui produs,
prejudecăţile sale.
 A patra barieră constă în faptul că vorbitorul presupune că este perfect înţeles,
iar ascultătorul este concentrat doar asupra mişcărilor succesive ce le va face; de
exemplu de multe ori, nici fraţii nu pot face efectivă comunicarea dintre ei.
Există mai multe tipuri de bariere în comunicare: bariere preinforma-ţionale şi
informaţionale; bariere de infrastructură, structură şi suprastructură; bariere de acces
(al partenerilor/ al mijloacelor de comunicare); apoi bariere fizice, sociale,
gnoseologice, socio-psihologice; bariere realizate după criteriile structurilor sociale ale
participanţilor la producerea, transmiterea şi utilizarea informaţiilor, apoi bariere
lingvistice, geografice, politice, istorice, organizatorii, în funcţie de vârstă etc....
R.M.Cândea şi Dan Cîndea consideră barierele ce apar în cadrul comunicării:
interne şi externe.
În cadrul barierelor interne pot fi menţionate:
1.factori fiziologici/psihologici ce includ starea de sănătate a subiecţilor,
epuizarea fizică/psihică, starea emoţională,stări precum foamea, setea, nevoia de somn.
Este clar că o comunicare cu rezultate pozitive se poate realiza în condiţii de sănătate
bună, într-o perioadă de energie maximă a organismului.
2.distorsiuni semantice legate de codarea/decodarea corectă/incorectă a
mesajului verbal, ce se datorează diferenţelor legate de „înţelesul” pe care oamenii îl
acordă aceluiaşi cuvânt; acest înţeles cuprinde denotaţiile/ conotaţiile,
eufemismele/disfemismele, jargonul, limbajul pozitiv.
3.distorsiuni perceptuale legate de diferenţe de atitudini, convingeri, sistem de
valori, experienţă de viaţă, ele fiind extrem de subtile şi de multe ori nepercepute de
subiecţi ca atare.
4.tendinţa de a evalua, cu referire la tendinţa naturală a oamenilor de a judeca,
aproba sau dezaproba ceea ce li se transmite, sau persoana care emite informaţii.
Asemenea tendinţă de evaluare este accentuată în cazurile când emoţii sau sentimente
puternice sunt implicate în evaluare, dacă imaginea de sine şi cea „văzută” de
interlocutor diferă mult, sau dacă dimpotrivă interlocutorul nu este sigur de sine.
5.formularea defectuasă a mesajului ce se produce în cazul în care: acesta nu a
fost clar formulat; a fost formulat incomplet în mod deliberat sau nu; a fost
distorsionat, emiţătorul crezând că acest lucru este în avantajul său.
6.limitele individuale atât în transmiterea cât şi în receptarea mesajului
reprezintă o altă cauză a perturbaţiilor. Acesta se referă la viteza de vorbire/ gândire,
capacitatea de reţinere/prelucrare a informaţiei.
7.distorsiunea socială ce se referă la modificările ce pot apărea în mesaj în cazul
în care acesta ajunge la destinatar prin intermediul mai multor transmiţători.
Bariere externe:
 1.mediul fizic reprezintă spaţiul real al comunicării, mai mult sau mai puţin
propice ca zgomot, iluminare, temperatură etc....
2.distanţa dintre emiţător şi receptor care poate afecta comunicarea fie prin
faptul că cei doi nu se pot auzi, fie că se stânjenesc reciproc.
3.stimuli vizuali/olfactivi ce distrag atenţia, precum mobilier, vestimen- taţie,
parfumuri, ticuri, persoane ce se deplasează în preajmă.
4.momentul zilei sau circumstanţe nepotrivite pentru comunicare.
5.întreruperile repetate (telefoane, intrări/ieşiri din spaţiul comunicării) ce
stânjenesc concentrarea şi provoacă o stare de stress.
6.structuri organizaţionale închistate care crează sisteme de canale de
comunicare formale şi distorsionate.
Problema mai dificil de rezolvat prin complexitatea sa este găsirea căilor de
remediere a acestor perturbări, începând cu etapa perceperii obiectului/ evenimentului
de comunicat, formarea conceptului asupra realităţii percepute în funcţie de cunoştinţele
şi experienţa emiţătorului, apoi transpunerea sa în simboluri, înţelegerea simbolurilor de
către receptor şi decodarea lor, din nou pe baza cunoştinţelor/experienţei receptorului.
O percepere eronată, un concept neadecvat, o simbolizare inexactă prin simpla
necunoaştere a vocabularului, o receptare incorectă prin interpretarea unilaterală a
contextului şi în final decodarea (identificarea/interpretarea simbolurilor) în lipsa unui
„tezaur” adecvat de cunoştinţe, reprezintă, fiecare în parte, sursa unei posibile
perturbaţii în comunicare. Remediul se găseşte în subiecţii înşişi, participanţi la actul
comunicării marcat de existenţa barierelor, dar pe care le pot depăşi prin dobândirea
unor abilităţi de comunicare adecvată.

Comunicarea Non – Verbală

Indicii non-verbali (Stanton)
- expresia fetei
- gesturile
- pozitia corpului
- orientarea
- proximitatea
- contactul visual
- contactul corporal
- miscari ale corpului
- aspectul exterior
- aspectul scrisului
- paralimbajul
Limbajele folosite in comunicare (Pease, Dinu)
1. Limbajul tacerii
2. Limbajul spatiului
3. Limbajul corpului

1. Limbajul tacerii:
- Tacerea este legata de ascultarea si receptionarea corecta a mesajelor.
- Tacerea poate stimula conversatia.
- Ascultarea active: informatie, intelegere, ascultare reciproca si cooperare.

2. Limbajul spatiului:
- spatial intim: 45- 50 cm (in culturile europene exceptie fac doar persoanele iubite
sau membrii familiei)
- spatial personal: 1- 2 m (comunicarea e confortabila)
- spatial social: 4- 5 m (in situatii impersonale; asigura eficienta maxima si
implicare emotionala minima)
- spatial public: peste 6 m (presupune de obicei comunicarea intr-o singura directie
si neimplicarea auditoriului)

Paralimbajul:
- tonul, inflexiunile si inaltiea vocii;
- ritmul si fluenta vorbirii;
- pauzele;
- oftatul;
- tusea semnificativa;

Contactul vizual:
- regleaza fluxul conversatiei;
- furnizeaza feed- back-ul;
- faciliteaza exprimarea emotiilor;
- semnaleaza natura relatiei dintre interlocutori

Expresia faciala:
- cel mai puternic mijloc non- verbal de comuicare;
- miscari fine ale sprancenelor si ochilor;
- directia pupilei;
- directia privirii;

Posturile si miscarile corporale:

- pozitia corpului indica starea sociala, dorinta de a domina sau de a se supune;
- posturile si miscarile pot reflecta imaginea in sine, increderea in propria persoana,
starea emotionala sau atitudinea fata de ceilalti;

Gesturile:
- comunica informatii;
- comunica emotii;
- sustin discursul;
 - exprima imaginea de sine;
- exprima prietenia;
Atingerile:
- Strans legate de conceptul de spatiu intim;
- Sunt 5 tipuri de atingeri:
1. atingeri care transmit emotii positive
2. atngeri in joaca;
3. atingeri de control;
4. atigeri rituale;
5. atingeri care au alt scop decat comunicarea propri- zisa;

INDICII NON- VERBALI ai comunicarii

INDICE DE COMUICARE INEFICIENTI EFICIENTI
DISTANTA Indepartare (f. mare) sau Aproximativ egala cu
apropiere (f. mica). distanta bratelor.
ATENTIA Dispersata spre mai multe Concentrata total
activitati. interlocutorului.
DEPLASAREA De indepartare sa apropiere De apropiere (aplecare spre
reticenta. interlocutor)
POSTURA Rigida, lasciva, asezat Relaxata, dar atenta, asezat
inclinat spre spate. usor inclinat in fata.
CONTACTUL VIZUAL Absent, sfidator, Permanent, cuviincios, il
intermitent. priveste in ochi pe
interlocutor.
TIMPUL Grabit, nu isi intrerupe Raspunde prompt, isi
activitatile anterioare. consacra timpul in
intregime interlocutorului.
POZITIA PICIOARELOR Folosite pt. a impune Lipsita de ostentatie,
SI MAINILOR (SEZAND) distanta fata de interlocutor. retrase, nu deranjeaza.
MOBILIERUL Folosit ca bariera. Folosit pt. a apropia
persoanele.
IMBRACAMINTEA Tipatoare, neglijenta, De bun gust, decenta.
provocatoare.
EXPRESIA FACIALA Privire opaca, incruntare in Zambitoare, in concordanta
discrepanta cu sentimentele. cu sentimentele.
GESTURILE Distrag atentia de la discurs Pun in evidenta cuvintele
in discordanta cu vorbirea. calde, relaxate.
VOLUMUL VOCII Evidente, stanjenotoare. Absente sau nederanjate.
RITMUL VOCII Precipitat, nerabdator sau Moderat sau mai scazut
stocatto; foarte rar sau
ezitant.
NIVELUL ATENTIEI Apatic, adormit sau fortat. Alert pe tot parcursul
conversatiei.
Activitatea 5
Secvenţa 1.
Căutarea on-line de exemple de bune/rele practici în comunicare care pot fi utilizate în
activităţi de formare pe această tematică
Secvenţa 2.
Descrierea în scris a unei situaţii conflictuale, datorată barierelor de comunicare (formei,
nu fondului problemei).

Bibliografie:
- Teoria comunicării, note de curs, lector univ. Dr. Vasile Stan, şcoala naţională de
studii politice şi administrative;
- Tehnici de comunicare, Evelina Graur, editura Mediamira, Cluj Napoca, 2001;
- Comunicarea, autor: Simona Iovanuţ, editura Waldpress, 2001;
- Articolul: „Comunica-asertiv-nu-agresiv”, autor: Andy Szekelly;
- Articol: “Tipul ideal de comunicare - asertivitatea”, autor: Bogdan Chirea.
- Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Bucureşti, 2003 şi
2005;
- Valentina Marinescu, Introducere în teoria comunicării, Editura Tritonic, Bucureşti,
2003;
- Mihai Dinu, Comunicarea, Editura Algos, Bucureşti, 2000.
- Bill Scott - Arta negocierilor, Editura Tehnică, Bucureşti 1996, pg. 51
- Bolojan, G, Vrinceanu, G, Suport de curs ”Managementul riscurilor de coruptie în
educație”, CCD București, 2015