Sunteți pe pagina 1din 44

SUPORT DE CURS

MODUL I/IMPORTANȚA NONFORMALULUI ÎNTR-O ȘCOALĂ ALTFEL

Tema 2/ Complementaritatea formal- nonformal în educație

2. 2. Metode și strategii utilizate în educația nonformală

În cadrul unui concurs derulat în mediul online, mai multi elevi au avut puncte de vedere referitor la
rolul educației nonformale în viața lor

Andrei Veres(elev) spune: decembrie 18, 2013 la 6:46 am

”Are un rol la fel de important pe cat cea formala.La scoala nu te invata cum sa te comporti
in societate,te invata integrale.Nu te invata cum sa saluti o domnisoara cum se cuvine dar te
invata sa faci ecuatii de gradul 10.Manierele nu sunt deloc studiate,ti se spune ca trebuie sa
asculti de profesor si sa reproduci ce a zis el.Din 1950 avem aceleasi tipare de invatat bazate
stric pe materiile pentru testari.
La scoala nu ti se spune ce sa faci dupa ce iti iei hartia de bac.Educatia nonformala e lasata
in seama parintilor care de multe ori nu au timpul necesar sa ti-o ofere,iar daca nu esti in
stare sa ti-o procuri singur risti sa devii un inadaptat social.Ce scrie pe CV da bine,desigur
dar cum te comporti la un interviu e cheia,cum te comporti intr-o multime de oameni.Scoala
incearca atat de mult sa respecte tiparele mostenite din comunism incat practic trece cu
vederea ca unele aspecte din materii ar putea fi inlocuite cu brio de studiul Codului bunelor
maniere sau chiar ore de gatit.Am 18 ani si sincer daca as ramane singur as muri de foame
.Cum pot ei sa afirme ca scoala ne pregateste pentru viata?Fals.
In concluzie depinde de abilitatea ta de a diferentia binele de rau si de a-ti oferi o educatie
nonformala de calitate,ea are un rol cheie in viata fiecarui elev.Am deviat de la subiect dar
sper ca m-am facut inteles.”

Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, complementarizând celelalte


forme de educaţie prin:

* valorificarea timpului liber, din punct de vedere educaţional;

* oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă, prin cadrul mai flexibil, mai deschis şi
prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;

* participare voluntară, individuală sau colectivă;

* modalităţi flexibile de a răspunde intereselor prin gama largă de activităţi pe care le propune
şi posibilitatea fiecăruia de a decide la ce activităţi să participe;

* dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi;
* formarea capacităţii organizatorice, de autogospodărire, de management al timpului, de
gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;

* un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de


manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.

Educația/ învățarea formală ocupă ponderea cea mai mică de timp din viața
individului, fiind completată de educația/ învățarea nonformală, ambele desfășurându-se pe
fondul multiplelor influente cotidiene, toate împreună conducând către permanentul și
cuprinzatorul proces de autoeducație și autoînvățare. Conformismul, rigiditatea și
supravalorizarea algoritmizării, blocajele emoționale sunt contraproductive când vorbim
despre stimularea creativității și a motivației pentru învățare, mai ales la copiii din generațiile
actuale, care preferă activitățile care implică dinamism, generare de idei, atmosferă relaxată și
non-evaluativă.

Activizarea predării-învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee


care îl implică pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea
creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant activ
la procesul de educare. Astfel elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice
în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat.

a)Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura


executorie, de punere în acţiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat.
Metodele pentru o învăţare activă se pot clasifica în:

I. Metode care favorizează înţelegerea conceptelor şi ideilor, valorifică experienţa proprie a


elevilor, dezvoltă competenţe de comunicare şi relaţionare, de deliberare pe plan mental şi
vizează formarea unei atitudini active: discuţia, dezbaterea, jocul de rol etc.

II. Metode care stimulează gândirea şi creativitatea, îi determină pe elevi să caute şi să


dezvolte soluţii pentru diferite probleme, să facă reflecţii critice şi judecăţi de valoare, să
compare şi să analizeze situaţii date: studiul de caz, rezolvarea de probleme, jocul didactic,
exerciţiul etc.

III. Metode prin care elevii sunt învăţaţi să lucreze productiv cu alţii şi să-şi dezvolte abilităţi
de colaborare şi ajutor reciproc: mozaicul, cafeneaua, proiectul în grupuri mici etc.
Criteriu de comparaţie Educaţia formală Educaţia Educaţia informală
nonformală
Subiectul educaţiei instituţii de educaţie instituţii familia, media, grupul
(actorii care desfăşoară (şcoli, grădiniţe, culturale (teatre, de prieteni, oricine
acţiuni de educaţie) licee, universităţi) muzee, exercită o influenţă
(instituţii a căror biblioteci, case educaţională
principală misiune de cultură etc.), neintenţionată sau
este educaţia) organizaţii neorganizată
nonguvernament
ale, alte instituţii
care au ca
misiune conexă
educaţia şi
cultura
Gradul de pregătire al Personal didactic Personal calificat Pregătire didactică
"educatorului" calificat în diferite absentă sau sporadică
domenii de Pregătirea nu este o
activitate, uneori condiţie a influenţei
având şi educaţionale.
pregătire
didactică
Finalităţi ale educaţiei clar stabilite şi stabilite pentru nestabilite
gradate pe etape de fiecare activitate,
studiu, pe discipline fără o organizare
etc. pe termen lung
Conţinutul educaţiei organizat pe ani de relativ organizat neorganizat, contextual
şcolaritate (etape de pe arii de interes
vârstă), pe profiluri /
filiere profesionale
Autonomia celui care redusă relativ mare crescută
învaţă în alegerea
temelor/ activităţilor
Modalităţi de certificare certificate certificate de fără certificare
recunoscute la nivel participare,
naţional şi, certificate de
după caz, absolvire a
internaţional unor cursuri,
(diplome de adeverinţe,
bacalaureat, diplome certificate
de licenţă / master profesionale sau
etc., certificat de vocaţionale, care
absolvire a pot fi
învăţământului recunoscute sau
obligatoriu, certificat nu
de competenţă Obs. Uneori,
profesională (pentru aceste activităţi
absolvenţii de nu sunt deloc
învăţământ certificate.
profesional).

I. Metode care favorizează înțelegere, valorifică experiențe, dezvoltă competențe de


comunicare, relaționare, deliberare pe plan mental…

Eleva:Caziuc Sabina spune: (decembrie 18, 2013 la 4:24 pm)

Educatia nonformală are rolul de a dezvolta mai multe competențe transversale precum
vorbitul în public, lucrul în echipă, abilitățile de comunicare și socializare, leadershipul,
stimulează creativitatea și gândirea „în afara cutiei”. Sunt cele mai utile competențe în viața
de zi cu zi, atât la școală cât și în mediul profesional și au o relevanță mult mai mare în
dezvoltarea noastră personală decât cele acumulate în cadrul educației formale.

I.1.Jocul de rol

Metoda este foarte interesantă deoarece:

- formează repede şi corect anumite convingeri, atitudini, comportamente;

- pune în evidenţă modul corect / incorect de comportare într-o situaţie dată;


- asigură un autocontrol eficient al conduitelor şi achiziţiilor (partenerii te sancţionează rapid
dacă greşeşti);

- dinamizează pe şcolar (cognitiv, afectiv, acţional) punându-l în situaţia de interacţiune.

Etapele pregătirii şi folosirii jocului de rol:

1. identificarea situaţiei interumane ce urmează a fi simulată (să fie relevantă);

2. modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului – din realitate sunt luate numai aspectele
esenţiale care devin modele şi sunt transferate asupra elevilor (devin roluri de „jucat”);

3. alegerea partenerilor şi instruirea lor: se distribuie rolurile elevii sunt familiarizaţi cu rolul;

4. învăţarea individuală a rolului prin studierea fişei dată de profesor (15 – 20 minute pentru a
se acomoda);

5. interpretarea rolurilor – simularea propriu-zisă;

6. dezbaterea finală – se face cu toţi elevii; a interpretării rolului; se pot relua acele secvenţe
în care nu s-au obţinut comportamentele aşteptate (urmează schema alăturată);

7. schema....

Tipuri de jocuri de rol (principale)

I. Jocuri de rol cu caracter general

1. jocul de reprezentare a structurilor – folosit pentru înţelegerea organigramei unui sistem


socio-economic, socio-cultural etc. (exemplu: organizarea unei întreprinderi poate fi
reprodusă în sala de curs, împărţind roluri elevilor, dându-le sarcini etc.). Este folosit la
disciplinele de management, economie politică, istorie.

2. jocul de decizie – elevii primesc roluri menite a simula structura unui organism de decizie,
(exemplu: un consiliu de administraţie, un senat universitar, un consiliu profesoral), apoi sunt
puşi să se confrunte cu o situaţie decizională importantă, cunoscând în prealabil obiectivele
urmărite de organul de decizie. Apoi, elevii formulează variante de soluţionare şi aleg. Este
folosit în ştiinţa conducerii, ştiinţe economice, juridice, istorice etc.
3. jocul de competiţie – se urmăreşte simularea obţinerii unor performanţe de învingere a unui
adversar. Se fac două grupuri care se vor înfrunta având strategii proprii de atac şi apărare şi
impunere a soluţiei considerată eficientă.

4. jocul de arbitraj – folosit în predarea disciplinelor financiar-contabile şi juridice. Ajută la


înţelegerea acestor activităţi şi dezvoltarea capacităţilor de soluţionare a problemelor
conflictuale ce pot apărea între două unităţi economice.

II. Jocuri specifice

1. jocul de negociere – simulează operaţii de vânzare-cumpărare, tranzacţii comerciale,


financiar-bancare. Elevii încearcă să convingă partenerii de afaceri să accepte condiţiile lor.

2. jocul de-a ghidul şi vizitatorii – la limbi străine şi turism.

Concluzie: Din prezentarea metodei, se desprinde şi ideea că „rolurile” sunt, de fapt, sarcini
de învăţare deoarece elevul-interpret îşi va exersa capacităţile necesare îndeplinirii unei
asemenea responsabilităţi.

Aplicație:. Concepeţi un joc de rol cu un subiect din specialitatea dumneavoastră.

I.2. Biblioteca vie


Te-ai gandit vreodata la propriile prejudecati si stereotipuri despre alti oameni? Te-ai
gandit vreodata ca alti oameni ar putea sa aiba prejudecati despre tine? Daca ai
prejudecati despre musulmani sau evrei, politicieni sau controlori de bilete, preoti sau
psihologi, feministe sau homosexuali, fosti detinuti, tigani sau persoane cu dizabilitati, dar nu
ai avut niciodata sansa sa vorbesti cu ei sa afli care este de fapt viata lor, atunci esti gata sa
iti intalnesti fata in fata propriile prejudecati si stereotipuri. Vino sa fii cititor în biblioteca
vie unde cărțile pot vorbi

Biblioteca vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită - cititorii vin și împrumută cărți


pentru o perioadă limitată de timp. După ce au citit cărțile, le returnează în bibliotecă. Există
însă un aspect important. Cărțile din biblioteca vie sunt oameni reprezentând grupuri care se
confruntă sau se pot confrunta cu prejudecăți sau stereotipuri (de gen, vârstă, etnie, rasă,
religie etc.).
Pașii pe care trebuie să îi urmăm în vederea organizării Bibliotecii vii sunt următorii:
 identificarea obiectivelor şi stabilirea beneficiilor metodei;
 responsabilităţile echipei de proiect;
 alegerea locaţiei pentru organizarea evenimentului;
 selecţia cărţilor şi pregătirea cataloagelor;
 selecţia şi pregătirea bibliotecarilor;
 întâlnirea de pregătire a cărţilor;
 promovarea bibliotecii;
 desfăşurarea efectivă a bibliotecii;
 evaluarea bibliotecii;
 monitorizarea Bibliotecilor vii în România / Elemente de identitate vizuală.
Principiile de bază ale Bibliotecii vii:
1. Cărţile nu au voie să fie plătite în cadrul Bibliotecii vii;
2. Intrarea este liberă în cadrul unei Biblioteci vii;
3. Biblioteca nu se foloseşte pentru scopuri comerciale sau de promovare a altor interese
ale organizaţiilor care implementează metoda;
4. Biblioteca vie nu își propune să promoveze anumite meserii sau să expună publicul la
anumite meserii spre a ghida tinerii sau studenții în carieră;
5. Biblioteca vie nu este un spațiu de expunere pentru oameni celebri și pentru meserii
celebre. Într-o bibliotecă, selecţia de cărţi reprezintă aspectul cel mai important, dar şi punctul
forte al acesteia. Dacă selecţia cărţilor este facută bine, atunci şi cititorii vor fi atraşi să
exploreze biblioteca. Dar, până în acest moment, selecţia cărţilor ar putea fi cea mai delicată
sarcină, pentru că presupune o bună organizare, mult tact şi atenţie la detalii. Cărţile care vor
fi selectate vor fi prezentate într-un catalog, iar mărimea acestuia depinde de numărul de cărţi
şi mărimea bibliotecii.
Atunci când ne propunem să selectăm cărţile, trebuie să ţinem cont de câteva aspecte
precum: titlurile cărţilor trebuie să reprezinte o categorie de persoane care sunt supuse
frecvent prejudecăţilor, stereotipurilor şi chiar discriminării. Rămâne la latitudine
organizatorilor să interpreteze acest lucru în funcţie de contextul în care se află.
Pregăteşte-te pentru rolul tău de carte. Fii autentic! Acesta este un rol important pentru
procesul de învăţare al cititorilor: trebuie sa fii convins despre cartea pe care o reprezinţi.
Fii tu însuţi, fii cinstit, deschis să vorbesti şi să asculţi.
Nu juca sau nu inventa un alt rol sau alte caracteristici, cititorul tău îşi va da seama şi
îţi vei pierde credibilitatea.
Pentru a alege titlul cel mai apropiat de cartea ta, poţi să alegi dintre potenţialele titluri
de cărţi din formularul de înscriere pentru cărţi.
Când tu, în calitate de carte, eşti împrumutat(ă) decide cu cititorul tău un loc unde să
vă simţiţi amândoi cel mai confortabil, astfel încât să fie în locaţia bibliotecii.
Asigură-te că bibliotecarii ştiu unde o să fiţi.
Verificăt-ţi ceasul - ai un timp limitat cu cititorul tau. Dacă cititorul vrea sa
petreacă mai mult timp cu tine, şi dacă şi tu vrei asta, ar trebui sa vă întoarceti la bibliotecari
să prelungiţi împrumutul.
Fii gata să împărtăşeşti din experienţa ta personală. Dacă întrebările devin prea intime,
simte-te liber să nu le accepţi.
Gândește-te că cititorul tău a împrumutat cartea pe baza titlului cărții și este interesat
de această dimensiune a cărţii tale. Acest lucru îți va da impresia că ești limitat în anumite
tipuri de răspunsuri, dar acest lucru este normal în contextul bibliotecii și a proiectului nostru.
Fii pregătit(ă) să tot repeți aceleași informații de mai multe ori, întrucât e posibil să ai
cititori diferiți care vor pune aceleași întrebări. Încearcă să nu arăți că ai răspuns deja de 3 ori
la aceeași întrebare.
Amintește-ți că îți întâlnești cititorul poate o dată în viață și că poate nu o să mai ai
șansa să te întâlnești cu el / ea încă o dată.
Fiecare cititor care te împrumută are propriul motiv, și motivele pentru care te-au ales
pot fi foarte diferite. O întrebare bună pentru a începe conversația ar fi De ce m-ați ales pe
mine drept carte? Asta o să vă dea o primă impresie despre dorințele de învățare ale
cititorului.
Cititorii care vin la biblioteca vie sunt în general gata să vorbească, să audă și să
învețe; Întrebările lor nu sunt întotdeauna foarte clare și în acest sens ar fi bine să îi ajutați să
își reformuleze întrebările.
În cazul în care cărţile reprezintă elementul esenţial al bibliotecii, bibliotecarii
reprezintă interfaţa între carte şi cititor. Bibliotecarii sunt primele persoane care interacţioneză
cu cărţile şi de selecţia şi pregătirea acestora depinde bunul mers al bibliotecii. Dacă ar fi să
expunem cele mai importante caracteristici ale bibliotecarilor, acestea ar fi: să aibă
competenţe de comunicare şi abilitatea de a lucra cu răbdare atât cu cărţile, cât şi cu cititorii,
mai ales în momente în care trebuie să aiba o viteza de reacţie foarte bună şi abilitatea de a lua
decizii rapide. Cazul ideal ar fi să aveţi ca bibliotecari persoane care chiar au această slujbă
într-o bibliotecă reală, pentru că acestea au abilităţile deja formate. Însă, cazurile în care o să
reuşiţi să găsiţi chiar bibliotecari sunt foarte rare.
Împreună cu participanții vor fi formulate concluziile despre formatul și structura
metodei, punerea în practică a planului realizat, evaluarea produsului obținut (echivalentul
etapelor de execuție și control din etapele managementului de proiect), formularea
observațiilor și a concluziilor.
Notă: Punerea în aplicare a planului realizat va necesita timp. De aceea, în activitățile
școlare se va propune elevilor să aleagă teme/situații a căror construire necesită durate
rezonabile, astfel încât rezultatele să poată fi obținute, analizate, îmbunătățite.
Resurse materiale: coli flip-chart, markere
Participanții, lucrând în grup, vor identifica discipline de învățământ și alte tipuri de
activități la care se poate folosi metoda vor prezenta ideile pe care le-au formulat și
concluziile la care au ajuns (turul galeriei). Vor exersa aplicarea uneia dintre ideile propuse.
Resurse materiale: coli flip-chart, markere.

Activitate practică pentru cunoaşterea metodei Biblioteca vie


a) Sarcină de lucru
Citiți regulamentul Bibliotecii vii de pe http://www.artfusion.ro/v1/docs/biblioteca_vie.pdf
Timp de 15 minute discutați în grup și identificați în sală 2-3 persoane-resursă care să devină
cărți vii și sunt dispuse să împărtășească din experiența lor de viață (exemple de cărți vii:
vorbărețul, formatorul, managerul de proiect, timidul etc). După ce ați identificat persoanele,
pregătiți timp de 15 minute biblioteca vie: cărțile își vor pregăti câte o prezentare, vor fi
pregătite permise de bibliotecă, 2 participanţi își va asuma rolul de bibliotecar, iar ceilalți vor
fi cititorii. După terminarea pregătirilor, cititorii au 25 de minute pentru a discuta cu cărțile și
a afla cât mai multe despre ele (încercați să aflați răspunsuri la întrebările pe care le aveați vis-
a-vis de aceste persoane – cum arată o zi din viața lor?, cum petrec timpul liber?, care este
experiența pe care vor să o împărtășească).
După ce cititorii au discutat cu cărțile, vor avea 15 minute pentru a spune ce au aflat și
dacă modul lor de a-i vedea pe acești oameni s-a schimbat.
b) Mod de lucru
Formatorul le pune cursanților la dispoziție regulamentul Bibliotecii vii și le dă sarcina
de a-l citi. După ce cursanții citesc regulamentul, formatorul îi ghidează pentru organizarea
ad-hoc a Bibliotecii vii: le dă indicații clare despre cum ar trebui să fie persoanele-resursă,
cum trebuie să fie documentele auxiliare pentru bibliotecă, cum trebuie să se comporte
bibliotecarii și cititorii. Lucrează individual cu cărțile și le ajută să-și pregătească prezentările,
le spune ce ar trebui să împărtășească cititorilor. Gestionează desfășurarea Bibliotecii vii,
discuțiile dintre cărți și cititori și cele de final, când cititorii povestesc despre conversația lor
cu o carte vie.

I.3. Teatru forum


Ce este teatrul forum?

„Teatru Forum este o metodă de educație nonformală ce se prezintă ca un instrument de


intervenție socială, prin care se pot dezbate anumite dileme presante din viața de zi cu zi.

Teatrul forum s-a născut în 1973 în Peru, ca parte a unui ansamblu de forme şi
tehnici teatrale pe care regizorul brazilian Augusto Boal l-a numitTeatrul Oprimaţilor. Acest
ansamblu mai include: Teatrul Imagine, Teatrul Invizibil, Teatrul Jurnal, Curcubeul
Dorinţelor şi Teatrul Legislativ. Pentru detalii vezi linkul următor:
http://www.theatreoftheoppressed.org/en/index.php?nodeID=3
Teatru forum se opreşte asupra momentelor cu care oamenii se întâlnesc zilnic şi
cărora nu le dau atenţie din obişnuinţă. Spre deosebire de viaţă însă, teatrul dă posibilitatea
celor care participă la el să observe finalul din afară, să urmărească, la fel ca martorul ascuns
după perdea, situaţia tragică şi să înţeleagă unde pot duce ignoranţa, nepăsarea, etichetarea
sau discriminarea.
Astfel, la finalul primei reprezentatii, el ar putea spune: STOP! Nu mi-a plăcut ce s-a
întâmplat aici! Dacă s-ar fi intervenit mai devreme nu s-ar fi ajuns în situaţia asta! Dacă am
putea întoarce timpul...
Metoda poate fi folosită în diferite contexte de educație non-formală dând șansa
participanților să învețe din experiența directă.
Pregătirea piesei
Un grup de voluntari, de cele mai multe ori non-actori, sunt bine instruiţi în metoda
teatrului forum printr-un training specific prin care se dezvoltă abilităţi din sfera teatrului cu
ajutorul exerciţiilor, jocurilor și dezbaterilor specifice metodei. Ei identifică o problemă de
opresiune într-o anumită comunitate sau li se semnalează de către coordonatori de proiect,
facilitatori comunitari sau alte persoane care doresc o schimbare (cadru didactic, grup de elevi
etc). Echipa de voluntari astfel creată dezvoltă apoi un proiect în jurul acesteia, folosind
metoda teatrului forum, un instrument de artă participativă pe care experienţa l-a dovedit
foarte potrivit pentru intervenţiile sociale. Pentru realizarea piesei de teatru-forum au loc
întâlniri în care se stabilesc prin improvizaţie personajele piesei și scenariul, ţinându-se cont
de cazuri reale specifice problemei în dezbatere. Piesa se joacă pentru un public ţintă, care s-a
confruntat sau are potenţial să se confrunte cu o astfel de
problemă.
Partea de teatru
Pentru reușita reprezentaţiei este bine să avem un număr de spect-actori între 30 și 70
și să promovăm cât mai bine evenimentul către grupul ţintă. Desfășurarea efectivă a unei
piese de teatru-forum are trei etape principale: piesa, discuţia și forumul. În prima, situaţia de
opresiune este prezentată în aproximativ 15 minute cu ajutorul personajelor și a interacţiunilor
dintre acestea. Personajele pieselor de teatru-forum sunt construite incomplet – vom dezvolta
acest aspect în capitolul construirea piesei - astfel încât publicul să se poată identifica cu
acestea, mai mult, să simtă nevoia de a completa cu acţiunile proprii, prin înlocuirea
respectivului personaj.
Partea de forum
În a doua etapă, moderatorul piesei, numit Joker, facilitează discuţia despre situaţia
prezentată, despre cauzele opresiunii, despre relaţiile dintre personaje și despre poziţia
ocupată de fi ecare în piesă: opresor, opresat, aliaţi ai acestora, personaje neutre. Jokerul are
rolul de a motiva și stimula publicul (cadre didactice, elevi, părinți etc.) să vină cu soluţii
realiste sau îmbunătăţiri ale situaţiei prezentate pe care să le joace pe scenă. O altă atribuţie a
sa este de a explica și urmări respectarea regulilor Teatrului-Forum.
În parte de forum piesa se reia, iar publicul devine activ. Are posibilitatea să schimbe
toate personajele, mai puţin opresorul: teatru forum presupune că în realitatea cotidiană
opresiunea nu va dispărea pur și simplu, și își propune atunci ca aceasta să fi e înlăturată prin
schimbarea atitudinilor vizavi de opresor și vizavi de problemă.
Intervenții
Fiecare spectactor poate să intervină pe parcursul piesei printr-o bătaie din palme.
Actorii vor îngheţa în statui, vor rămâne nemișcaţi pe scenă pentru ca persoana din public să
vină în locul actorului din piesă. Toţi actorii sunt atenţi la schimbări și improvizează ţinând
cont de caracteristicile principale ale personajelor lor. Scopul urmărit este ca publicul să
acţioneze asupra persoanjelor care nu au luat atitudine și care pot schimba cursul acţiunii într-
unul pozitiv, care pot ajuta opresatul să ia o decizie care să îl susţină și să îl dezvolte pozitiv.
Se intervine astfel în fiecare scenă, rând pe rând, înlocuindu-se personaje până când se
ajunge la soluţia votată de către public ca fi ind cea mai realistă și utilă în situaţia prezentată.
După alegerea soluţiei au loc discuţii despre cum ar putea fi implementată aceasta în realitatea
de zi cu zi – în comunitatea care se confruntă cu problema dezbătută.
În cadrul Teatrului celor Opresaţi din care face parte și teatrul forum, există și Teatrul
Social, foarte asemănător. Acesta se diferenţiază de teatrul forum prin faptul că, dacă un
spect-actor găsește o posibilitate reală de schimbare a atitudinii unuia dintre personaje, actorul
care interpretează rolul acelui personaj preia atitudinea indicată și o menţine pe tot parcursul
piesei, până la final sau până în momentul în care este din nou înlocuit de către alt spect-actor
care vine cu o noua atitudine realist.

Ana-Maria Grădinariu: Surprinzător sau nu, spectatorii intervin, își fac glasul auzit
și vor să schimbe ”finalul”. Ingedientul ca lucrul acesta să se întâmple este ca ei să fie
motivați de ceea văd pe scenă iar ca ei să fie motivați, este foarte important să-și vadă viața
pe scenă. Publicul pieselor de teatru forum trebuie să fie format din oameni care se confruntă
cu problema pe care o arăți tu, oameni care se regăsesc în personajele de pe scenă și au
constant reacții de genul: “A! Și mie mi s-a întâmplat lucrul ăsta!” sau “Știu și eu pe cineva
care a pățit la fel.”. Dacă cei din public nu se regăsesc în situația pe care ai arătat-o pe scenă,
nu o să fie niciodată motivați să facă o schimbare. Pe oameni trebuie să-i ”doară” și trebuie
să-și vadă viața pe scenă pentru a nu rămâne simpli spectatori, ci pentru a fi ”spectActori”.

Întrebări la care trebuie sa răspundem:


• Ce aţi observat în piesă?
• Despre ce este vorba în piesă?
• Care este problema subliniată în piesă?
• Care sunt cauzele problemei prezentate?
• Cine este cel mai afectat?
• Este inevitabil acest sfârşit?
• Puteţi voi să faceţi ceva, aveţi alte soluţii?
1. O altă abordare cu efect la public:
• Îl recunoaşteţi pe acest personaj din viaţa voastră particulară?
• Îl regăsiţi în cineva - o rudă, un prieten, un coleg, un şef, oricine?
2. În acest moment spectatorii reflectă la întrebarea care le-a fost pusă. După încă 3-4
secunde se poate adresa următoarea rugăminte: Cine recunoaşte personajul, să ridice
o mână!. De fiecare dată când este vorba despre opresor toată lumea îl recunoaşte. La
fel şi pe protagonist. Acesta este momentul în care porneşte forumul, întrucât
spectatorii identifi că şi se identifi că cu personajele de pe scenă, pas foarte important
pentru a intra în joc.
3. În cele din urmă sunt îndemnaţi să formulize împreună scopul forumului: De ce vrem
să-l facem pe protagonist să găsească alte soluţii? şi publicul va formula scopul.
Odată ce toată lumea a înţeles scopul exerciţiului, forumul are potenţial mare de
succes.
4. După ce spectatorii au înţeles ce tip de personaj este fiecare dintre cele prezentate,
urmează prezentarea regulilor de forum. Iată cum ar putea suna o formulare a acestora
pentru public: Vom juca fiecare scenă pe rând; În momentul în care dumneavoastră
simţiţi că puteţi să înlocuiţi orice personaj (mai puţin opresorul principal) din scenă vă
rugăm să bateţi din palme;
• Eu voi spune STOP!,
• Vom îngheţa piesa iar dvs. veniţi în faţă;
• Vă prezentaţi, să ştim cu cine lucrăm şi mergeţi să vă faceţi intervenţia.
• Nu avem voie să folosim violenţa fizică şi verbală pe scenă!
• Nu puteți înlocui Opresorul! Puteți înlocui personaje de sex opus dvs.! Nu sunt
admise două intervenții în același timp pe scenă!
• În momentul în care simţiţi că aţi fi analizat intervenţia, vă rugăm să bateţi din nou
din palme. Rugăm publicul să fie atent la intervenţiile făcute, pentru că vom discuta
împreună despre ele. Va trebui să luaţi în considerare că intervenţiile sunt făcute
pentru a ne atinge scopul propus împreună.
• Trebuie să aveţi câte o singură intervenţie, pe rând.
• Intervenţiile trebuie să fi e realiste conform caracteristicilor personajelor şi raportat la
timpul real al piesei.
• Toată lumea a înţeles regulile?: aplauze – Stop! – nume – Intervenţie - discuţie cu
publicul.
• Dacă toată lumea a înţeles haideţi să ne încălzim puțin!
• Aici puteţi face unul două exerciţii de încălzire a publicul.
Teatru Forum - dezvoltă competențe pentru non-actorii implicați în punerea în scenă a
spectacolelor:
 Capacitatea de a face faţă provocărilor – A juca pe scena în faţa publicului,
libertatea de a selecta tematici cât mai diverse din realitate – îi scoate pe participanţii, non –
actori, să iasă din zona de confort şi astfel provoacă învăţarea;
 Capacitatea de a se adapta la diferite situaţii – Situaţiile selectate pentru a fi
jucate pot fi adaptate conform cu profilul participanţilor, dar acest lucru le şi permite să
înveţe din transpunerea directă în situaţii care sunt realiste;
 Flexibilitatea: - Exersarea diverselor situaţii încurajează non-actorii să
practice competenţe şi comportamente noi;
 Abilităţi de comunicare interpersonală şi asertivitatea – exerciţiile de
improvizaţie, feed-back-ul în echipă îi ajută pe non-actori să se cunoască şi să se înţelegă mai
bine cât şi să poată comunica cu ceilalţi;
 competențe din sfera relaționării;
 competențe din sfera creativității;
 competențe din sfera luării deciziilor;
 competențe din sfera lucrului în echipă.
Teatrul forum are o influenţă directă în schimbarea de atitutdini şi dezvoltarea
competenţelor publicului prezent, ale spectactorilor.
 Sensibilizează faţă de formele de discriminare la care sunt expuse anumite
categorii de persoane şi în special a celor care sunt în risc de excluziune socială.
 Dezvoltă empatia publicului spectator faţă de situaţia de viaţă a anumitor
grupuri sociale.
 Creşte nivelul de înţelegere şi toleranţă al publicului larg faţă de categoriile
în risc de excluxiune socială.
 Dezvoltă atitudinea participativă a publicului în situaţiile de discriminare şi
opresiune.
 Dezvoltă atitudine proactivă şi de participare socială publicului spectator.

Resurse de timp: 1,5 – 2 ore


Participanții, reuniți în grupul mare, își împărtășesc experiența, reflectează asupra
experienței de învățare trăite, răspunzând la întrebări de tipul:
- Cum te-ai simțit?
- Ce ți-a plăcut? / ce nu ți-a plăcut?
- Ce ai învățat?
- La ce îți poate folosi ce ai învățat?
Urmează punerea în practică a planului realizat, evaluarea produsului obținut
(echivalentul etapelor de execuție și control din etapele managementului de proiect) şi
formularea observațiilor și a concluziilor.
Notă: Punerea în aplicare a planului realizat va necesita timp. De aceea, în activitățile
școlare se va propune elevilor să aleagă teme/ situații a căror construire necesită durate
rezonabile, astfel încât rezultatele să poată fi obținute, analizate, îmbunătățite.
Resurse materiale: coli flipchart, markere
Participanții, lucrând în grup, vor identifica discipline de învățământ și alte tipuri de
activități la care se poate folosi metoda. Vor prezenta ideile pe care le-au formulat și
concluziile la care au ajuns (turul galeriei). Vor exersa aplicarea uneia dintre ideile propuse
Resurse materiale: coli flipchart, markere
Activitate practică pentru joc de rol interactiv (studiu de caz, o reprezentație de teatru
forum a unei trupe)

a) Sarcină de lucru
Vizionați DVD-ul cu reprezentația de teatru forum a trupei Observați tehnica de
realizare a unui joc de rol interactiv, care este specificul său și al personajelor sale. (20
minute)
După ce ați vizionat DVD-ul, construiți un joc de rol interactiv și puneti-l în scenă
pentru exemplificare. Faceți un brainstorming și identificați problemele sociale cu care se
confruntă comunitatea din care faceți parte. Alegeți una dintre ele și transformați-o într-un
scenariu pentru un joc de rol. Stabiliți 5 personaje principale care vor reprezenta situația, apoi
pregătiți jocul de rol. La final, prezentați creația voastră în fața colegilor.

I.4. DEBATE

Debate-ul este o formă structurată de dezbatere educațională, compusă formal din


echipe cu un număr egal de membri. Aceștia sunt puși în situația de a pune în valoare «pro și
contra» argumente diferite pentru ambele fațete ale unor chestiuni asupra cărora oamenii, deși
bine intentionați, pot fi în dezacord. În dezbaterile academice (numite şi educaţionale sau
formale) sunt clar trasate rolurile fiecărui vorbitor, timpul alocat fiecărei secțiuni și regulile
care se aplică. De asemenea, echipele au posibilitatea de a interacționa prin schimburi de
întrebări sau intervenții punctuale, în funcție de format. Abordarea de tip pro/contra dezvoltă
participanților capacitatea de analiză a problemelor controversate și ajută la obținerea unor
imagini nedistorsionate de prejudecăți. În acest context, participanții vor fi determinați să
emită judecăți asupra unei „moțiuni” folosind criterii obiective și, totodată, să apere o poziție
folosind argumente susținute de dovezi, nu doar de opinii. Practica dezbaterilor îi pregătește
pe tineri să acționeze și să participe inteligent în viața socială, să investigheze și să analizeze
probleme importante ale lumii contemporane, să fie critici și constructivi în abordările asupra
unui subiect. Moțiunile pot fi diferite atât prin complexitatea lor, cât si prin maniera de
abordare. Discipline precum logică, argumentare şi comunicare, istorie, filosofie, sociologie
sau economie se întrepătrund atunci când este vorba de crearea unei moțiuni de debate.
Abilitatea de a o propune necesită nu doar bunăcredință și atenție în formulare, ci şi o
documentare riguroasă asupra stării de fapt referitoare la chestiunea pusă în discuție și asupra
poziționării echilibrate a celor două părți.

În România, programul educațional de dezbateri academice este susținut de ARDOR –


Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, prin intermediul cluburilor de dezbateri
din licee și universități, dar și prin proiectele de educație pentru cetățenie activă și anti-
discriminare desfășurate alături de partenerii săi.

În 2011 Ministerul Educației a aprobat introducerea materiei ”Dezbatere, Oratorie și


Retorică” în curriculum la decizia școlii pentru liceu, începând cu anul școlar 2012 – 2013,
astfel încât elevii pot opta pentru a urma această materie.

Termeni cheie în pregatirea și elaborarea unei dezbateri

Structura de baza a unui discurs public

a. Introducere:

- Defininirea conceptelor cheie la care vorbitorul va face referire in discursul sau


- Clarificarea pozitiei in legatyra cu problema de rezolvat, precum si (optional)
invocarea unei valori/unui criteriu in care este inradacinata pozitia vorbitorului
- Optional: forecast de argumente

b. Cuprins: vorbitorii pot adopta diferite strategii:


- 2 paragrafe cu 2 argumente diferite, unul practic si unul abstract, pe structura
afirmație, raționament, dovada
- Story-telling, o strategie prin care se urmareste dezvoltarea capacitatii de analiza
si gandire critica a vorbitorului in privinta relevantei si impactului unor
experiente personale.
- 2 argumente care sustin pozitia vorbitorului, si un al treilea paragraf, in care
vorbitorul face analiza unui argument pe care l-ar putea invoca sustinatorii
pozitiei adverse.

c. Concluzie: doua elemente sunt obligatorii:

- recapitularea principalelor argumente/momente ale povestii


- chemarea la actiune: invitarea publicului sa il urmeze pe vorbitor intr-o anumita
atitudine/comportament menit/a sa rezolve sau macar sa reduca problema
identificata in introducere
Dupa alegerea temei, se stabileste o limită de timp pentru realizarea planului discursului. Prin
metodele peer-coaching si peer-evaluation, in grupe de lucru de maximum 3 persoane, se
verifica dacă structura este corectă și argumentele sunt bine alese și formulate adecvat.

Stil in formulare si prezentare

Pornind de la intrebarea „Care sunt caracteristicile unui bun vorbitor/participant la


dezbateri?’, se foloseste tehnica de brainstorming pentru a elicita urmatoarea lista, plus orice
alte elemente sugerate de participanti:

- bună cunoaștere a subiectului


- memorie
- bună cunoastere a tehnicilor de argumentare si a structurii de discurs
- pronunție clară, gesturi/body language
- simț al umorului, bun observator
Explicați participantilor că pe parcursul formarii, ca si pe parcurul cursului optional pe care il
vor preda ulterior elevilor, se vor desfasura activități care vor dezvolta toate aceste
aptitudini/competențe/calități in mod gradat, iar nivelul de dificultate va crește treptat astfel
încât și cei mai timizi să poată face o prezentare în public sau să participe la dezbateri.
Incălzirea vocii

Pentru a ne putea relaxa când așteptăm să vorbim în public, există mai multe modalități de a
ne relaxa coardele vocale și corpul:

 Exerciții de viteză: citiți cu glas tare, variind ritmul cu care vorbiți, pentru a facilita
conlucrarea dintre ochi și limbă.
 Contractați-vă mușchii feței, încercând să faceți în așa fel încât, alternativ, să apropiați
și să depărtați cât mai mult gura, nasul și sprâncenele.
 Încordarea resimțită în orice parte a corpului poate cauza bâlbâială și tremur al vocii,
de aceea, orice fel de exercițiu fizic care destinde trupul reprezintă o buna pregătire
înainte de a vorbi în public (în special, rotațiile gâtului). Pentru acest exercițiu,
înclinați capul mai întâi către unul din umeri, îi aduceți în față, pentru ca mai apoi să-l
înclinați spre celălalt.\

Exprimarea emoțiilor prin comunicarea verbală

Pentru explorarea diverselor registre de emoții în timpul vorbirii, se ia o bucată dintr-un text
neutru (dintr-un editorial de ziar, dintr-o poveste clasică, dintr-o revistă pentru tineri). Se scriu
pe foi A4 diverse emoții (bucurie, furie, tristețe etc.). Un participant începe să citească.
Facilitatorul (sau un participant) ridică o foaie pe care e scrisă o emoție – și din acel moment
încolo cititorul trebuie să citească ca şi cum ar fi sub impresia acelei emoții – până când
altcineva ridică o altă foaie – cu altă emoție. Se continuă până la epuizarea textului (sau a
emoțiilor).

Controlul vocii (Cât de tare sau de încet să vorbești)

Pentru a îi invăța pe participanții să își moduleze vocea, se ia o bucată consistentă dintr-un


text neutru. Se confecționează patru cartonașe cu “Tare”, “Încet”, “Rapid”, “Lent”. În timp ce
un participant citește, un altul ridică cartonașe. Inițial, se vor ridica pe rand cartonașe, apoi se
pot grupa câte două (“Tare” și “Rapid”, “Tare” și “Lent” etc. )

TEME DE REFLECTIE FINALA:


• Există o nevoie reala de cunoastere a tehnicilor de argumentare în instituţia de învăţământ
unde lucrati? Cum ati ajuns la aceasta concluzie? Cum veti face subiectul argumentare
atractiv pentru elevi?

• Care este dinamica in clasele/grupele de elevi cu care lucrati? Care dintre activitatile incluse
in cadrul acestei teme credeti ca vor putea fi implementate cu succes si cu elevii dvs?

• Care credeti ca sunt provocarile acestei teme, la nivel de continuturi si activitati efective/
Cum ar fi eficient sa le adresati ?

APLICAŢII:

Exercițiul 1: Să grupăm ideile într-un argument

SCOP:

 formarea deprinderii de a-și structura logic ideile pentru a putea fi convingătoare și


ușor de urmărit
METODA:

 Prezentați un argument organizat conform structurii SEXI*


*acronim provenit din limba engleza, intrat în terminologia de specialitate: state
(afirmă), explain (explică), illustrate (ilustrează cu un exemplu).

 Împărțiți-l astfel încât fiecare idee sau citat să apară pe o foaie separată de hârtie.
 Mai apoi, cereți-le elevilor să reasambleze argumentul.
 După aceea, profesorul poate purta o discuție asupra diverselor soluții oferite,
subliniind că pot exista mai multe feluri inspirate de a structura argumentul, dintre
care câteva se pot vădi a fi chiar mai bune decât felul în care a fost structurat inițial
argumentul.
 exercițiul se poate lucra în echipe mici (2-3 participanți) sau individual

Exercițiul 2: Îmbunătățește argumentul!


SCOP:

 formarea deprinderii de a construi un argument dupa modelul SEXI*


*acronim provenit din limba engleza, intrat în terminologia de specialitate: state (afirmă),
explain (explică), illustrate (ilustrează cu un exemplu).
METODA:

 Dați o moțiune și 10-15 minute timp de pregătire pentru ca participantii să


dezvolte câte un argument după modelul SEXI în favoarea sau contra moțiunii.
 Alegeți un participant care să își prezinte argumentul.
 Ceilalti trebuie să arate fiecare o notă pentru calitatea argumentului prezentat (să
zicem pe o scară de la 1 la 10).
 Dacă argumentul respectivului participant nu a întrunit nota 8, el trebuie să se mai
gândească 2 minute și să prezinte o variantă îmbunătațită a argumentului inițial.
 Jocul continuă până când argumentul obține nota de trecere.
 Dacă nu reușește să ajungă la nota de trecere, după alte două încercări, este bine ca
acesta să fie ajutat de către ceilalți participanți printr-un feedback al acestora care
să justifice notele acordate, sugerându-i-se astfel punctele slabe ale argumentului.I
se mai oferă astfel încă o șansă de a construi un argument care să obțină cel puțin
nota 8.

Exercițiul 3: Construirea de argumente -“De ce?”

SCOP:

 antrenează capacitatea de analiză profundă a unei argumentări


METODA:

 Așezaţi participanții într-un cerc.


 Formulați un argument în favoarea sau contra unei anumite moțiuni sau idei.
 Prima persoană din cerc trebuie să răspundă la întrebarea “De ce?”, justificând
argumentul prezentat de profesor. Următorul din cerc trebuie să răspundă și el la
aceeași întrebare, de această dată justificând afirmațiile antevorbitorului său.
 Jocul continuă în felul acesta până când discuţia se epuizează.
Exercițiul 4: Argumente și false argumente

SCOP:

 să înțeleagă și să utilizeze definiția unui argument.


METODA:

 Discutați ce anume constituie un argument- elementele esențiale ale unui


argument.
 Dați participanților o listă de afirmații și cereți-le să identifice care dintre ele sunt
cu adevărat argumente și care nu.
 După ce participantii au identificat argumentele, ei pot continua cu identificarea
tipurilor de argumente. Printre argumentele enunțate mai sus, există argumente
prin exemplificare, argumente pe bază de aparențe, argumente prin recurgerea la
informații furnizate de experți în domeniu, argumente prin analogie și altele

Mai jos, aveți lista de argumente în care cele care corespund definiției unui argument
(concluzie însoțită de un motiv) sunt marcate printr-un asterisc:

Oamenii ar trebui să meargă mai mult cu bicicleta, deoarece poluarea aerului este o
problemă în marile orașe. Supraviețuirea este cea mai importantă și mai respectată
valoare umană. Nivelul nostru de sensibilizare față de problemele de poluare a
mediului este în creștere. Am redus deja emisia de substanțe chimice care distrug
stratul de ozon și am interzis multe pesticide*. Oponentul meu susține că ploaia acidă
distruge mediul, dar acesta este un argument irelevant, incomplet și inexact.
Dispariția speciilor a atins nivelul de criză, Biologul Edward Wilson, de la
Universitatea Harvard, estimează că zilnic dispar aproape 140 de specii*. Cel mai
semnificativ lucru pe care îl putem face este să protejăm mediul. Vă rugăm să
întreprindeți orice acțiune benefică în această direcție. Trecerea la o societate mai
receptivă față de problematica ridicată de protecția mediului va necesita schimbări
dramatice. Revoluția industrială a produs mutații în organizarea guvernului, a
familiei și a economiei. În chip asemănător, trecerea spre o societate ecologică va
necesita și ea schimbări fundamentale.
Obiectivele de învăţare ale metodei sunt în strânsă legătură cu dezvoltarea atitudinii,
aptitudinilor şi a cunoştinţelor elevilor şi/ sau ale participanţilor. În urma implicării într-o
astfel de activitate, atât participanţii, cât şi moderatorii îşi dezvoltă competenţe care le vor fi
necesare atat pe plan profesional cât şi personal.

Competențele dobândite:

1. Utilizarea metodelor interactive în cadrul activităţilor şcolare pentru a stimula interesul


pentru învăţare şi participarea activă a elevilor la procesul didactic;

2. Selectarea activităţlor optime de învăţare, pentru a le dezvolta elevilor capacitatea de a


dezbate diferite subiecte şi teme şcolare, de a sintetiza esenţialul şi a transmite mai departe
cele învăţate

3. Modernizarea tehnicilor de învăţare şi predare cunoscute prin transformarea lor în activităţi


interactive.

Participanţii îşi dezvoltă competenţe precum: capacitatea de a vorbi în public,


capacitatea de a lucra în echipă, de a susţine argumente şi a-şi sintetiza ideile, de a modera o
discuţie, de a găsi soluţii pentru problemele prezentate, îşi dezvoltă imaginaţia şi creativitatea.

În concluzie, metodele care presupun învăţarea experienţială sunt inovative şi trebuie


să fie introduse în activităţile şcolare şi extracurriculare datorită impactului pozitiv pe care îl
au asupra grupului ţintă.
Participanții, reuniți în grupul mare, își împărtășesc experiența, reflectează asupra
experienței de învățare trăite, răspunzând la întrebări de tipul:
- cum te-ai simțit?
- ce ți-a plăcut?/ ce nu ți-a plăcut?
- ce ai învățat?
- la ce îți poate folosi ce ai învățat?
Resurse materiale: coli flip-chart, markere
Împreună cu participanții vor fi formulate concluziile despre formatul și structura
metodei:
- învățarea, exersarea și aplicarea metodei Dezbaterea; elemente componente: definirea
problemei, formularea scopului/ țintei, identificarea resurselor, constrângerilor și a aliaților,
identificarea pașilor de făcut;
- punerea în practică a unei dezbateri, evaluarea produsului (vezi modelul de evaluare).
- formularea observațiilor și a concluziilor.
- participanții, lucrând în grup, vor identifica discipline de învățământ și alte tipuri de
activități la care se poate folosi metoda Dezbaterea, precum şi nivelul de vârstă al celor cărora
se poate adresa această metodă;
- vor prezenta ideile pe care le-au formulat și concluziile la care au ajuns;
- vor exersa aplicarea uneia dintre ideile propuse.

I.5. Metoda „ Ştiu / vreau să ştiu / am învăţat”

Cercetările în domeniu au arătat că învăţarea este optimizată atunci când se bazează pe


cunoaştere şi experienţe anterioare ale elevilor, care le permit acestora să lege ceea ce ştiu
deja de noile informaţii care trebuie învăţate. (Roth 1990)

Prin metoda „Ştiu / vreau să ştiu / am învăţat” se trece în revistă ceea ce elevii ştiu
deja despre o anume temă şi, apoi, se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea
răspunsurilor în lecţie.

Etapele metodei:

1) Cereţi, la început, cursanţilor/elevilor să formeze perechi şi să facă o listă cu tot


ceea ce ştiu despre tema abordată.

2) În timp ce elevii realizează lista, profesorul construieşte pe tablă un tabel cu


următoarele coloane: Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat-Ş/V/Î:

3) Cereţi perechilor să spună ce au scris şi notaţi în coloana din stânga informaţiile cu


care clasa este de acord.

4) Folosind aceeaşi metodă elevii vor elabora o listă de întrebări. Elevii vor identifica
întrebările pe care ei le au despre subiectul abordat, iar profesorul le va lista în a doua coloană
a tabelului. Aceste întrebări vor evidenţia nevoile de învăţare ale elevilor în legătură cu tema
abordată (ce vor să afle pentru că nu ştiu).

5) Elevii citesc textul propus de profesor Elevii citesc textul individual sau cu un coleg
sau profesorul îl citeşte elevilor.

După lectura textului, reveniţi asupra întrebărilor formulate în a doua coloană,


constataţi la care s-au găsit răspunsurile în text şi treceţi-le în coloana „Am învăţat”.
6) Elevii vor face comparaţie între ceea ce ei cunoşteau deja despre tema abordată,
tipul şi conţinutul întrebărilor pe care le-au formulat şi ceea ce ei au învăţat prin lecturarea
textelor.

Elevii compară ceea ce cunoşteau înainte de lecturare (informaţiile din prima coloană
a tabelului). De asemenea, ei vor discuta care din întrebările lor au găsit răspuns prin
informaţiile furnizate de text şi care dintre ele încă necesită un răspuns. Discutaţi cu elevii
unde ar putea căuta respectivele informaţii. Unele dintre întrebările lor s-ar putea să rămână
fără răspuns şi s-ar putea să apară întrebări noi. În acest caz, întrebările pot fi folosite ca punct
de plecare pentru investigaţii personale.

7) Informaţiile cuprinse în coloana a treia, „Am învăţat”, pot fi organizate în diferite


moduri (în unitate logică: cursiv, inteligibil, unitar).

II. Metode de explorare şi descoperire a realităţii


Paksa Onur, elev, spune: (decembrie 18, 2013 la 3:49 pm)

Educatia nonformala are un rol foarte important in educatia elevilor. Aria educaţiei
nonformale, ofera elevilor posibilitatea de a-și dezvolta o serie importantă de competenţe,
altele decât cele pe care se pune accentul în prezent, în cadrul sistemului naţional de
învăţământ. Astfel, aceasta educatie urmareste dezvoltarea în rândul elevilor a competenţelor
de înţelegere a diversităţii culturale, responsabilizare, leadership, lucru în echipă,
planificare, organizare sau coordonare.
Prin implementarea proiectelor de educaţie nonformală elevii sunt ghidaţi de ideile de
creativitate, participare activă și iniţiativă. Creativitatea elevilor este o resursă importantă a
cărei valorificare poate produce schimbări pozitive atât în funcţionarea instituţiilor de
învăţământ, cât și în comunităţile pe care acestea le deservesc. Participarea activă în
procesul de educaţie nonformala este o condiţie necesară pentru dezvoltarea cu succes a
competenţelor propuse și a abilităţilor de viaţă.

II. 1. Observaţia directă

-metodă de explorare a unor obiecte/fenomene fie sub îndrumareaprofesorului (observare


dirijată), fie în mod autonom (observaţieindependentă);

-scopul observaţiei – depistarea unor noi aspecte ale realităţii şiîntregirea (completarea) unor
informaţii;
-este o metodă participativă deoarece se bazează pe receptivitateaelevilor şi implicarea lor în
cunoaştere,

-observaţia poate fi de scurtă/lungă durată; ea conduce la formarea unorcalităţi


comportamentale (consecvenţa, răbdarea, perseverenţa,imaginaţia, perspicacitatea);

-observaţia se va finaliza, din punct de vedere didactic, îndesene/grafice/tabele/referate.

II.2. Studiul de caz

-este o metodă de explorare directă dar şi o metodă acţională;

-constă în etalarea unor situaţii tipice, reprezentative pentru o clasă defenomene, ale căror
trăsături sunt cercetate în profunzime, din maimulte puncte de vedere;

- studiul de caz urmăreşte:

a) identificarea cauzelor care au determinat declanşarea fenomenului respectiv;

b) evoluţia fenomenului comparativ cu fapte/evenimente similare;

-foloseşte atât pentru cunoaşterea inductivă (pornind de la premiseparticulare se trece la


concluzii generale), cât şi deductivă(particularizând şi concretizând unele aspecte de ordin
general).

Etapele prezentării studiului de caz:

a) descoperirea cazului şi înţelegerea profundă a acestuia;

b) examinarea cazului din mai multe perspective:

- teoretică;

- documentară;

- practică.

c) selectarea metodelor de analiză;

d) prelucrarea cazului respectiv:

• sistematizarea informaţiilor;
• analiza situaţiilor prezentate;

• stabilirea variantelor de rezolvare.

e) stabilirea concluziilor (alegerea variantei optime).

Studiul de caz este o metodă care apropie principiul de învăţare de modelul vieţii, al
practicii, având mare valoare euristică şi aplicativă.

Elevii vor fi obişnuiţi:

- să adune informaţii;

- să le selecteze;

- să le valorifice;

- să anticipeze evoluţia evenimentelor;

- să elaboreze decizii eficiente, în mod argumentat;

- să examineze critic situaţia (cazul).

Profesorul:

- prezintă cazul;

- organizează şi conduce procesul de analiză a acestui caz;

- dirijează dezbaterile;

- sugerează variante de soluţionare (dar fără a impune);

- se foloseşte interviul, ancheta, cercetare documente etc.

Studiul de caz, prin natura lui, obligă pe elevi să caute şi să găsească mai multe
variante de soluţionare a problemei în faţa căreia se află. În această ipostază, studiul de caz nu
urmăreşte dobândirea de noi cunoştinţe, ci, mai degrabă, aplicarea practică a unor cunoştinţe
însuşite deja, în condiţii şi sub forme noi, impuse de situaţia-problemă ce urmează a fi
soluţionată prin gândire şi imaginaţie.

Această metodă poate fi folosită cu precădere în adâncirea sistematizării şi consolidării


cunoştinţelor, a verificării capacităţii şi priceperii de punere în practică a cunoştinţelor
teoretice, a formării unor calităţi necesare în activitatea de conducere, a formării priceperii de
a adopta decizii optime, în modelarea unor atitudini şi opinii colective.

Metoda studiului de caz aduce în atenţie „cazuri de viaţă”, cazuri problemă reale,
concrete şi semnificative.

Punerea în practică a acestei metode impune, înainte de toate, profesorului să găsească


un caz adecvat profilului şcolii şi disciplinei pe care o predă, să experimenteze în prealabil pe
grupuri restrânse şi, apoi, să o integreze în sistemul lui de activitate. Cazul ales porneşte de la
necesitatea împletirii teoriei cu practica şi trebuie ales cu discernământ şi obiectivitate, pe
baza unui studiu temeinic la faţa locului. Prin intermediul cazului, elevii urmează să-şi
formeze o concepţie înaintată, opusă concepţiilor învechite, să-şi dezvolte dorinţa de reflecţie,
de investigare, de a lua hotărâri, prin preocuparea de a soluţiona respectiva problemă.

În alegerea cazului, educatorul trebuie:

- să stabilească cu exactitate rolul studiului de caz în procesul de învăţământ, acesta urmând a


se concretiza într-o sarcină precisă de învăţare în programa de învăţare;

- să asigure cadrul teoretic, conceptual, corespunzător analizei care se va întreprinde;

- să aleagă un caz cu un grad de dificultate adecvat nivelului de pregătire teoretică şi practică


a elevilor, posibilităţilor de efort intelectual sau fizic al acestora.

Organizarea individuală presupune ca fiecare elev să capete sarcina de a studia cazul


şi, apoi, să prezinte hotărârea pe care a adoptat-o. Educatorul va supraveghea studiul fiecăruia
şi, în final, va selecţiona câţiva care să-şi propună soluţiile.

Avantaj: solicitarea intensă a unei activităţi intelectuale.

Dezavantaj: elevul selecţionat îşi va argumenta hotărârea, ceilalţi fiind nevoiţi să caute
singuri motivele din cauza cărora nu s-a ajuns la soluţia optimă.

În organizarea pe grupe, din colectivul unei clase se va alege subgrupa care sub
conducerea unui lider preia discuţia cazului în vederea soluţionării.

Ceilalţi elevi vor urmări cazul pentru a face observaţii critice la final.

Avantaj: participarea tuturor elevilor la soluţionarea cazului.


Dezavantaj: activitatea intensă doar a câtorva elevi.

Este recomandabil să se utilizeze când există puţin timp la dispoziţie.

În cazul activităţii frontale cazul va fi dat spre cercetare întregului colectiv iar discuţia
se va purta cu toţi.

Avantaj: toţi elevii participă în mode egal la soluţionarea cazului.

Dezavantaj: nu se face simţită participarea individuală a elevilor.

.Aplicație: Elaboraţi un studiu de caz pentru predarea-învăţarea unui conţinut de instruit la o


disciplină la alegerea dumneavoastră.

II.3.Vizionare de filme educative


Metoda presupune ca un grup de elevi și cadre didactice să se adune într-un loc stabilit
pentru a urmări un film educațional. După ce filmul s-a terminat, spectatorii poartă discuții pe
tema prezentată în film. Vizionarea de filme educative poate fi utilizată în orice spațiu care
este prevăzut cu echipamente necesare (laptop, videoproiector, filmul în sine), respectiv o sală
de clasă, un spațiu în curtea școlii (seara de film educațional etc).
După terminarea filmului, participanții, reuniți în grup, își împărtășesc experiența, reflectează
asupra experienței de învățare trăite, răspunzând la întrebări de tipul:
- Cum te-ai simțit?
- Care au fost momentele tale de satisfacție? / de nesatisfacție?
- Ce ai descoperit nou ?
- Ce poți aplica / transfera în viața ta?
Vor fi discutate aspecte privind dinamica personală și a grupului, comportamentul fiecăruia în
relație cu alții, în ce măsură regulile de bun simț au fost respectate.
Participanții, lucrând în grup, vor identifica alte filme pe care doresc să le vadă, vor stabili
dacă vor ca numărul spectatorilor să scadă ori să se micșoreze, cum vor pune în practică
învățămintele extrase din film.
Aplicaţie practică pentru valorificarea filmului educativ
a) Sarcină de lucru
Vizionați un film de pe siteul http://www.filmetari.com/filme-probleme-liceu
Identificați ideea principală a filmului, mesajul pe care acesta îl transmite. Discutați în grup
aceste idei și reflectați asupra impactului pe care l-a avut filmul asupra voastră, ce ați învățat.
b) Mod de lucru
Formatorul le proiectează participanților un film scurt, cu un mesaj. După urmărirea
filmului, formatorul adresează întrebări pentru a vedea dacă participanții au înțeles mesajul
filmului, dacă au învățat ceva și cum vor aplica mai departe cele învățate

II.4. Exerciţiul didactic

- este mai mult un procedeu care constă în efectuarea unor operaţii şi acţiuni mintale sau
motorii în scopul consolidării unor cunoştinţe şi al dezvoltării unor abilităţi;

- metoda are caracter algoritmic deoarece presupune parcurgerea conştientă a anumitor


secvenţe riguroase ce se repetă întocmai (adică, o suită de acţiuni care se reiau aproape
identic), determinând apariţia unor comportamente acţionale, automatizate, ale şcolarilor.

- scopurile exerciţiului:

- aprofundarea unor noţiuni, reguli, teorii, principii deja asimilate;

- dezvoltarea operaţiilor mintale şi constituirea lor în structuri operaţionale;

- prevenirea uitării sau evitarea confuziilor;

- formarea şi consolidarea unor deprinderi, abilităţi;

- dezvoltarea unor trăsături morale, de voinţă şi caracter.

- exemple de exerciţii:

- gramaticale şi literare;

- matematice;

- artistice;

- sportive etc.

- tipuri de exerciţii:

- exerciţii introductive (pentru familiarizarea cu receptarea şi aplicarea cunoştinţelor);

- exerciţii curente (pentru a forma deprinderi);

- exerciţii de consolidare (pentru restructurarea şi fixarea materiei);


- exerciţii de verificare (pentru evaluare);

- exerciţii individuale sau de echipă;

- exerciţii dirijate, semidirijate, libere;

- exerciţii reproductive / creative (pentru a solicita gândirea, imaginaţia, creativitatea);

- exerciţiul didactic stimulează activitatea, solicitându-i elevului efort intelectual şi /


sau fizic.

II.5. Modelarea didactică

- metodă de cercetare sau învăţare a obiectelor, fenomenelor (legi, principii, norme), care
constă în folosirea unui model construit pe baza proprietăţilor esenţiale ale originalului.
Modelul (care facilitează

învăţarea) este un mod de materializare a generalului, a ansamblului de la care se pleacă în


descoperirea elementelor particulare; reproduce simplificat trăsăturile şi caracteristicile
obiectelor şi fenomenelor, dificil de perceput şi cercetat, în mod direct;

- această metodă se bazează pe construirea prin analogie a unor raţionamente care sugerează
posibilitatea existenţei unor relaţii structurale sau funcţionale între două obiecte / două
fenomene / două

procese asemănătoare;

- asigură accesibilitatea la ceea ce nu este accesibil, în mod direct, deoarece cu ajutorul


modelului se studiază/explorează indirect proprietăţile / transformările unui obiect / fenomen /
proces original, cu care are anumite asemănări sau analogii esenţiale.

- tipuri de modele:

a) obiectuale (corpuri geometrice, machete, mulaje);

b) figurative (scheme, grafice, filme de animaţie);

c) simbolice (formule logice, matematice, chimice).

- exemple de modele:

- macheta unei maşini;


- macheta demontabilă a unui motor;

- materialul intuitiv etc.

- instruirea cu ajutorul modelului asigură elevilor trecerea de la realitatea concretă la


elaborarea unui model ideal (grafic, logico-matematic, cibernetic) la realitatea căreia i se
cunosc noi însuşiri;

- metoda modelării asigură dezvoltarea gândirii creative; solicită elevilor să-şi exerseze
deprinderile (motorii, senzoriale, intelectuale) şi să aplice cunoştinţele noi;

- se utilizează în predarea aproape a tuturor disciplinelor.

II.6. Metoda cubului

Folosită în explorarea unui subiect (teme), a unei situaţii, din mai multe perspective

Scopul metodei: să ofere posibilitatea dezvoltării competenţelor necesare unei abordări


complexe şi integratoare (analiza, sinteza, generalizarea....).

Etapele metodei:

1. Pe cele şase feţe ale cubului se menţionează sarcinile:

- descrie;

- compară;

- analizează;

- asociază;

- aplică;

- argumentează.

2. Anunţarea temei/situaţiei puse în discuţie.

3. Împărţirea clasei în şase grupuri, care examinează tema conform cerinţei înscrise pe
faţa cubului alocată fiecărui grup:

a) Descrie: culorile, formele, mărimile/dimensiunile.


b) Compară: asemănările şi diferenţele specifice faţă de alte realităţi.

c) Asociază: tema la ce te îndeamnă să te gândeşti?

d) Analizează: spune din ce se compune, din ce este făcut etc.?

e) Aplică: cum poate fi folosită? Ce poţi face cu ea?

f) Argumentează pro sau contra ei, enumerând suficiente motive care să susţină afirmaţiile
tale.

Elevii, prin brainstorming, sunt în situaţia de a emite idei, de a le identifica pe cele


inedite (novatoare), pe care le includ în tema respectivă, în paragrafe distincte.

4. Fiecare grup prezintă oral în faţa celorlalte grupuri concluziile la care a ajuns
(materialul elaborat).

5. Pe tablă, în formă cvasifinală, vor fi desfăşurate concluziile celor şase grupuri, se


comentează şi, în final, se dă un format integrat final lucrării respective.

Se poate combina cu metoda comunicării rotative (se schimbă sarcinile

III. Metode bazate pe acţiunea practică (pentru formarea deprinderilor)

Activizarea predării-învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee


care îl implică pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea
creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant activ
la procesul de educare. Astfel elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice
în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat.

III.1. Scenariul unei cafenele publice


Activitatea se poate desfăşura în cadrul oricărei discipline pe parcursul a două ore.
Aceasta se poate desfăşura cu elevi de orice vârstă şi poate îmbrăca haina unei lecţii
extracuriculare/ curiculare. Locul de desfăşurare poate fi într-o sală de clasă, în curtea şcolii,
la bibliotecă sau într-un alt spaţiu nonformal adecvat precoupării şi intereselor elevilor.
Se stabileşte un interval orar de primire a participanţilor şi o masă de primire unde se
înregistrează datele de contact ale participanţilor. Se vor distribui diverse materiale
informative.
De asemenea se va utiliza o fişă de lucru care să explice cum au loc dezbaterile - fie ca
agendă a evenimentului, fie ca explicaţie mai detaliată a cafenelei publice.
Cafeneaua este o metodă de dialog activ, schimb de informaţii şi găsire de soluţii creative de
acţiune. În general, cafeneaua publică se foloseşte atunci când vrei sa supui unei dezbateri
relaxate un anume subiect, permiţând totodată o interacţiune mare şi relaţii apropiate între
participanţi. Este şi o metodă foarte bună de consultare şi participare la luarea deciziilor.
Câte persoane pot participa?
Numărul celor invitaţi să dezbată poate să fie oricât de mare (au fost organizate cafenele cu
participarea a 1000 de persoane), dar nu mai mic de 12.

Cum se desfăşoară o cafenea publica?

Aşa cum sugerează şi denumirea, dezbaterea se organizează într-un spaţiu cât mai asemănător
unei cafenele, sau chiar într-o cafenea. Atmosfera relaxată a unei cafenele stimulează gândirea
liberă şi creatoare, implicarea în dialog a tuturor participanţilor, chiar şi a celor mai timizi.
Oportunitatea de a-i cunoaşte pe cei care au un cuvânt de spus pe un anumit subiect,
posibilitatea de a interacţiona cu toţi aceştia şi generarea de idei noi sunt avantaje evidente ale
folosirii acestei metode.
Participanţii la cafenea sunt aşezaţi la mese de câte 4-5 persoane, la fiecare masă dezbătându-
se un aspect al problemei în discuţie şi, evident, servindu-se cafea şi răcoritoare. Subiectele de
discuţie de la fiecare masă rămân aceleaşi pe toată durata cafenelei.
La fiecare masă unul dintre participanţi este „gazda” mesei. Dupa o primă rundă de 20-30 de
minute, participanţii se mută la alte mese, unde vor dezbate subiectele meselor respective, în
timp ce gazdele rămân la mesele iniţiale pe toată durata cafenelei. Gazda introduce noii veniţi
în conversaţie şi are grijă ca dialogul să se desfăşoare în mod logic şi constructiv. Numărul de
runde depinde de mărimea grupului, dar astfel încât întregul proces să nu dureze mai mult de
3-4 ore. În final se poate organiza o sesiune de dezbatere cu întregul grup pentru a împărtăşi
concluziile şi a ajunge la un plan de acţiune comun.

Cum stabileşti tema cafenelei şi subiectele de conversaţie


Evident, tema cafenelei reiese din scopul pentru care organizaţia doreşte să organizeze
dezbaterea. Scopul poate să fie: identificarea celor mai bune soluţii pentru fluidizarea
traficului; stabilirea de direcţii de dezvoltare a oraşului; identificarea celor mai bune soluţii
pentru reducerea şomajului; legiferarea avorturilor; îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul
drepturilor consumatorului; identificarea de metode de reducere a consumului de electricitate,
etc. Important este ca tema cafenelei să fie foarte clară atât pentru organizatori, cât şi pentru
participanţi. Teme bune pentru o cafenea publică pot să fie: un proiect de lege; un plan de
dezvoltare; facilităţi pentru mediul rural; sistemul de învăţământ; serviciile publice pentru
persoane cu autism, etc.
Subiectele de conversaţie pentru fiecare masă sunt aspecte care se desprind din tema
cafenelei: spaţiile de parcare; circulaţia maşinilor grele; maşinile care ridică gunoiul; facilitate
pentru angajatori; oferta şcolii versus piaţa muncii, etc. Subiectele pot să fie formulate şi sub
formă de întrebări. Acestea trebuie să stimuleze creativitatea, să fie semnificative; să fie
simple şi clare; să fie provocatoare; să invite la reflecţie.

Cine sunt invitaţii potriviţi?


La o cafenea publică pot participa atâtea persoane pe cât vă permite spaţiul. O listă bună de
invitaţi presupune persoane care:
- cunosc subiectul dezbătut – convenţional sau neconvenţional;
- sunt afectate de problematica respectivă;
- au experienţă pe tematica respectivă;
- pot să influenţeze.
La realizarea listei de invitaţi, folosiţi-vă imaginaţia şi „iesiţi din cutie”. Nu vă opriţi numai la
primele persoane care vă vin în minte. Este important ca la o cafenea publică să participe
persoane care pot să vină cu idei inovatoare, care să poată privi problema dintr-o multitudine
de puncte de vedere. Cu cât experienţele participanţilor sunt mai variate, cu atât dialogul şi
ideile generate pot să fie mai valoroase.

Cum organizezi spaţiul de discuţii


Aşa cum am arătat, organizarea spaţiului trebuie să fie cât mai asemănătoare cu organizarea
unei cafenele. Creaţi o ambianţă caldă si primitoare, alegeţi un spaţiu cu lumină naturală, cu
scaune confortabile. Puteţi chiar să puneţi muzică pe fundal. Pe mese puneţi feţe de masă, dar
şi hârtie de flipchart pentru ca gazda să poată nota ideile (nu recomandăm să luaţi notiţe pe un
caiet pentru că se pierde atmsofera informală).
O recomandare a noastră este să folosiţi feţe de masă de hârtie pe care gazda (şi invitaţii) pot
scrie cu markere. În acest caz, la prezentările finale este util să pregătiţi o sfoară şi cleşti ca să
le puteţi prezenta (vedeţi fotografiile să vedeţi cum arată la final, la prezentare).
Asiguraţi-vă că aveţi răcoritoare, cafea, fursecuri.
Scenariul unei cafenele:

 Un interval de primire a participanţilor - o masă de primire unde înregistrezi şi


datele de contact ale participanţilor şi poţi distribui agenda sau alte materiale.
 Deschiderea: gazda cafenelei deschide evenimentul şi explică de ce ne-am adunat şi
cum o să se desfăşoare discuţiile (probabil mulţi participanţi nu sunt familiarizaţi cu
formatul). Eventual, au loc şi scurte alte intervenţii (1-2, nu mai mult de 2-3 minute
fiecare, pentru a nu deveni o dezbatere). Aceste luări de cuvânt au rolul de a inspira
discuţiile, aşadar ar trebui să ofere contextul cafenelei, ce se urmăreşte prin discuţii şi
ce urmează să se întâmple cu rezultatele. Poate fi făcută o scurtă trecere în revistă a
participanţilor.

Puteţi distribui o foaie care să explice cum au loc dezbaterile- fie ca agendă a evenimentului,
fie ca explicaţie mai detaliată a cafenelei publice. Un exemplu de astfel de foaie explicativă
găsiţi la secţiunea „Fişiere”.

 Derularea sesiunilor de dezbateri – de obicei, 3 runde este numărul confortabil


pentru participanţi.
 Închiderea cafenelei. Gazda cafenelei invită gazdele meselor să prezinte rezumatul a
ceea ce s-a discutat. Acesta este un moment foarte important pentru a unifica
rezultatele disparate de la mese şi a crea o imagine de ansamblu. De aceea, este
important ca gazda cafenelei nu doar să fie familiarizată cu subiectul dezbătut, dar să
aibă capacitatea de sintetiza şi de a integra rezultatele de la mese pentru a pune în
valoare ideile colectate. Tot gazda trebuie să arate ce urmează să se întâmple după
cafenea cu aceste idei.
Ce se întâmplă după cafenea

Oricât ar fi de reuşită, o cafenea publică nu înseamnă mai nimic dacă nu rezultă în


ceva. Acţiunile următoare cafenelei sunt generate de scopul pe care l-a avut organizarea
dezbaterii. Dacă scopul a fost identificarea celor mai bune soluţii pentru fluidizarea traficului,
atunci ideile exprimate ar trebui să ajungă pe masa primarului şi a şefului poliţiei rutiere; dacă
scopul a fost identificarea celor mai bune soluţii pentru reducerea şomajului – atunci ideile
exprimate trebuie transformate în proiecte concrete şi în măsuri propuse autorităţilor
responsabile; dacă scopul a fost legiferarea avorturilor – atunci ideile exprimate trebuie
transpuse într-un proiect de lege; etc.
Evident, participanţii vor trebui informaţi despre rezultatele cafenelei – le puteţi trimite la
datele de contact notate la venire un rezumat al discuţiilor şi, ulterior, puteţi reveni cu
informaţii privitoare la evoluţia demersurilor voastre.
Un exemplu de raport care poate fi realizat in urma unei cafenele publice, trimis
participantilor di facut disponibil online gasiti la ANPCDEFP in urma cafenelei din
2011, organizata la Muzeul Taranului Roman, pe tema strategiei "Tineret in Miscare"

Obiectivele de învăţare ale metodei:

1. dezvoltarea abilităţilor de a dezbate asupra unui subiect;

2. moderarea unei discuţii şi sumarizarea ideilor principale;

3. sintetizarea informaţiei şi prezentarea ei;

4. dezvoltarea capacităţii de a menţine argumente;

5. dezvoltarea gândirii analitice a elevilor, a capacităţii de a identifica soluţii şi de


a le pune în practică;

6. dezvoltarea atitudinii nediscriminatorii, a înţelegerii şi cooperării;

7. dobândirea de cunoştinţe în domeniul discuţiilor şi dezvoltarea capacităţii de a


transmite mai departe cunoştinţele dobândite;

Obiectivele de învăţare ale metodei sunt în strânsă legătura cu dezvoltarea atitudinii,


aptitudinilor şi a cunoştinţelor elevilor şi/ sau ale participanţilor. În urma implicării într-o
astfel de activitate, atât participanţii, cât şi moderatorii îşi dezvoltă competenţe care le vor fi
necesare atât pe plan profesional cât şi personal.
Competenţe dobândite:
1. Utilizarea metodelor interactive în cadrul activităţilor şcolare pentru a stimula
interesul pentru învăţare şi participarea activă a elevilor la procesul didactic;
2. Selectarea activităţilor optime de învăţare, pentru a le dezvolta elevilor capacitatea
de a dezbate diferite subiecte şi teme şcolare, de a sintetiza esenţialul şi a transmite mai
departe cele învăţate.
3. Modernizarea tehnicilor de învăţare şi predare cunoscute prin transformarea lor în
activităţi interactive.
Participanţii îşi dezvoltă competenţe precum: capacitatea de a vorbi în public,
capacitatea de a lucra în echipă, de a susţine argumente şi a-şi sintetiza ideile, de a modera o
discuţie, de a găsi soluţii pentru problemele prezentate, îşi dezvoltă imaginaţia şi creativitatea.
În concluzie, metodele care presupun învăţarea experienţială sunt inovative şi trebuie
să fie introduse în activităţile şcolare şi extracurriculare datorită impactului pozitiv pe care îl
au asupra grupului ţintă.
Participanții, reuniți în grupul mare, își împărtășesc experiența, reflectează asupra
experienței de învățare trăite, răspunzând la întrebări de tipul:
- Cum te-ai simțit?
- Ce ți-a plăcut? / ce nu ți-a plăcut?
- Ce ai învățat?
- La ce îți poate folosi ce ai învățat?
Împreună cu participanții vor fi formulate concluziile despre formatul și structura
metodei:
- învățarea, exersarea și aplicarea metodei cafeneau publică; elemente componente:
definirea problemei, formularea scopului/ țintei, identificarea pașilor de făcut;
- punerea în practică a metodei;
- formularea observațiilor și a concluziilor;
- participanții, lucrând în grup, vor identifica discipline de învățământ și alte tipuri de
activități la care se poate folosi metoda cafeneaua publică.
Vor prezenta ideile pe care le-au formulat și concluziile la care au ajuns (prezentare pe
echipe), apoi vor exersa aplicarea uneia dintre ideile propuse
III.2. Coaching-ul
Referindu ne la etimologa cuvântului, termenul coaching își are rădăcinile înmediul
sportiv. Timothy Gallwey detaliază acest aspect în cartea sa The Inner Game of Tenis
explicând că înainte de a pretinde că își va învinge concurenții, orice sportiv trebuie mai întâi,
să înfrunte adversarul din sine și să trweacă peste obstacolele și barierele interioare care-l
împiedică să-și pună în valoare întregul potențial. Concret definit Coachingul eeste procesul
prin care o persoană își găseste propriile soluții la problemele sale, personale sau profesionale,
cu ajutorul altei persoane, numită coach. Fiind vorba de un parteneriat între cei doi, coach ul
nu poate fi numit terapeut sau consiler, ci mai degrabă facilitator al schimbării și evoluției
acestuia din urmă.
Tipuri de coaching:
Coaching pentru rezolvare- care vizează depășirea unei dificultăți
Coaching pentru dezvoltare- care se referă la progresul într-o anumită direcție
Coaching strategic- cu ajutorul caruia se poate dezvolta un plan de evoluție
“În procesul de predare, profesorii ar trebui sa adopte mai mult pe conceptul de
coaching, astfel încât să permită studenţilor să aleagă propriul drum. Astfel, mai multă
libertate economică şi o responsabilitate mai mare la nivel de invidivid pentru propria soartă
vor face ca piaţa să conteze în alegeri inclusiv educaţia. Dacă un profesor îşi bate joc de curs
şi elevii conştientizează acest lucru, profesorul va fi boicotat. Dar în prezent există un
dezinteres general. De aceea, nu avem o piaţă a educaţiei functională”, apreciază Cristian
Păun. În opinia sa, a oferi valoare pozitivă sau negativă unor modele din economia reală
reprezintă uneori riscul de a obţine o reacţie deloc pozitivă din partea studenţilor, pentru că
aceştia sunt implicit influentaţi de ce se întamplă în mediul privat şi societate, în ansamblu
Aplicație: realizați un plan propriu de coaching alegînd drept coach unul dintre colegii
de grupă care s-a dovedit a fi facilitatorul de care aveți nevoie
III.3. PhotoVoice

Uneori îţi este greu să povesteşti, să vorbeşti despre ce (sau cine) îţi place sau să
explici ce te supără. Când cuvintele nu îţi sunt la îndemână, poţi arăta ce crezi tu prin imagini.
PhotoVoice-ul este o cale de a povesti prin fotografie. „Photo” înseamnă în engleză
„fotografie”, iar „voice” înseamnă voce. Prin PhotoVoice vorbeşti cu ajutorul fotografiilor pe
care le faci chiar tu. Şi pentru a fi sigur că fiecare fotografie este înţeleasă aşa cum vrei tu,
lângă fotografie vei putea scrie câteva cuvinte care să povestească ce ai văzut tu când ai făcut
poza.
Poţi să participi la un PhotoVoice atunci când vrei să transmiţi celorlalţi un mesaj. Vrei să le
spui ce îţi place în satul tău sau ce vrei să te faci când vei fi mare sau orice altceva crezi că
este important.
Un PhotoVoice poate dura câteva luni. În acest timp, un grup de oameni (de pildă de copii)
fac fotografii, se întâlnesc în fiecare săptămână şi şi le arată unora altora povestind despre ce
vor să arate cu ele şi învaţă mai multe despre cum să facă fotografii bune. După ce au adunat
multe fotografii, participanţii la întâlniri le aleg pe cele care cred că „vorbesc” cel mai bine
despre ce vor ei să spună. Lângă fotografii adaugă povestea care o însoţeşte. Şi apoi
transformă fotografiile într-o expoziţie care să fie văzută de cât mai multă lume.

PhotoVoice nu este o metodă care se adresează fotografilor profesionişti, tocmai de aceea ea


este recomandată educabililor. Un fotograf profesionist sau un grup de fotografi care vor să
ilustreze cu imagini o temă nu au nevoie de un proces de photovoice. Este suficient să
realizeze propriile poze (cu sau fără text explicativ) şi să organizeze o expoziţie (individuală
sau colectivă). Esenţa photovoice-ului este eplorarea subiectului de către cei direct afectaţi, nu
de către o persoană externă. Deşi calitatea fotografiei este un lucru dorit, aceasta trebuie
obţinută învăţându-i pe elevi să facă poze, nu prin realizarea fotografiilor de către un fotograf
profesionist.
PhotoVoice este o metodă care cere ca grupul de participanţi să se întâlnească şi să
discute pe marginea fotografiilor. Deşi pozele sunt personale şi povestea lor la fel, din
discuţiile generate în jurul lor se naşte ocazia de a reflecta asupra subiectului şi se formează
mesajul comun al acelei comunităţi. Aşadar, un proces de photovoice nu se poate derula pe
internet, pe principiul: trimite-ne o poză însoţită de povestea ei şi noi vom face o colecţie pe
care o vom prezenta publicului! Cu atât mai puţin selecţia unor poze nu se poate face pe baza
popularităţii – câte voturi sau like-uri a adunat. Dacă doriţi o asemenea activitate, ea poartă
numele de concurs de fotografie şi poate fi şi însoţită de premii.
Obiectivele PhotoVoice:
1. să le permită elevilor și cadrelor didacitce să identifice şi să mediteze asupra
punctelor tari ale comunităţii/ școlii lor şi asupra problemelor lor;
2. să promoveze schimbul de informaţii şi un dialog critic pe teme care vizează
viaţa personală sau comunitatea/ școala în general prin intermediul discuţiilor de grup;
3. să ajungă la cei care iau deciziile (conducere, diriginți, etc.). Face vocile
auzite.
Mai mult decât o metodă de fotografiere participativă, PhotoVoice are capacitatea de a
abilita oameni şi comunităţi. Prin crearea unui spaţiu de discuţie în cadrul comunităţii, se
creează un prilej pentru ca elevii să-şi poată împărtăşi propriile nevoi, dorinţe şi perspective
de viitor, să poată să mediteze asupra problemelor pe care le întâmpină şi asupra unor posibile
soluţii. Iar apoi primesc instrumentele prin care îşi pot face auzite, văzute şi conştientizate
nevoile şi problemele.
1. Etapa de pregătire: Cu cine lucrăm? De ce – care sunt obiectivele pe care vrem să le
atingem?
 Care este subiectul procesului de photovoice? Desigur, vorbim de tema generală.
 Cine sunt participanţii?
 Ai deja un grup cu care lucrezi sau vei face un anunţ de înscriere şi apoi selectezi?
 Unde dai anunţ, cum convingi să participe, cum selectezi? Este esenţial ca
participanţii să aibă un interes în tema propusă, pentru că altfel nu vor avea idei pentru
poze şi nu vor fi interesaţi de discuţii. Aveţi grijă să nu creadă că este un curs de
fotografie!
 Care sunt resursele necesare? Aparate de fotografiat, facilitatori, asistenţi, alte costuri
de organizare – de ce bani am nevoie, de ce pregătire am nevoie pentru această metodă
etc.
 Care este calendarul de întâlniri?
 Câte întâlniri au loc, cu ce periodicitate, unde?
 Care sunt obiectivele procesului de photovoice?
 Ce autoritate publică vreţi să convingeţi să facă ceva?
 Ce decizie vreţi să fie adoptată?
 Pe cine vreţi să educaţi şi despre ce subiect?
Din aceste obiective se stabilesc, apoi, temele pe care se fac poze. Aceste lucruri este
ideal să fie stabilite împreună cu participanţii la photovoice.
Etapa de derulare a sesiunilor de fotografie
Să spunem că avem şi aparatele de fotografiat, şi facilitatorii, şi suntem deja alături de
grupul de participanţi. Ce facem?
Instruirea beneficiarilor care urmează să facă fotografii
Instruirea trebuie:
 să explice procesul;
 să clarifice, eventual să reformuleze tema pentru PhotoVoice;
 să lămurească aspecte care ţin de legislaţie şi de etica fotografiei;
 să includă instrucţiuni tehnice de folosire a aparatului foto;
 să explice cum se vor derula atelierele de discuţii, facilitarea discuţiilor pe
marginea fotografiilor;
 să stabilească un anume format al poveştii, al vocii care va însoţi fotografia
(cum notăm indicii despre fotografie: moment, personaj, stare sufletească etc.)
A. Alternativ, sesiuni de fotografie şi sesiuni de discuţii:
 întâlniri de discuţie a fotografiilor;
 realizarea de fotografii (e obicei, participanţii pleaca acasă cu aparatele foto şi
fac poze între întâlniri) ;
 întâlniri pentru selecţia finală a fotografiilor şi finalizarea textului care va
însoţi fotografia (caption) ;
Posibile întrebări în facilitarea atelierelor de discuţie a fotografiilor:
 Cine este în fotografie? Ce reprezintă imaginea surprinsă? Locul şi momentul?
 De ce ai fotografiat acest lucru?
 Ce sentiment ţi-a trezit această imagine? Ce ai simţit?
 Ce ai vrea să transmiţi prin această fotografie?
 Ce ai vrea să transmiţi autorităţilor (primarului, consiliul local, consiliul
judeţean, prefecturii etc.) prin această fotografie?
 Dacă am expune această fotografie în public, ce ai vrea să înţeleagă privitorul?
Cele spuse de autorul fotografiei în discuţie se notează de către facilitator/ asistent,
aceasta fiind o prima varianta a textului ce va însoţi în final fotografia.
Alte activităţi dezvoltate pe parcurs. Poate fi vorba de o vizită la un muzeu, o ieşire în
care tot grupul pozează în acelaşi loc, un mini-curs pentru comunicare eficientă sau alte idei/
oportunităţi care apar în cadrul atelierelor.
După expoziția fotografiilor, participanții, reuniţi în grupul mare, își împărtășesc
experienţa, reflectează asupra experienței de învăţare trăite, răspunzând la întrebări de tipul:
- Cum te-ai simțit?
- Ce ți-a plăcut? / ce nu ți-a plăcut?
- Ce ai învățat?
- La ce îți poate folosi ce ai învățat?
Participanții, lucrând în grup, vor identifica discipline de învățământ și alte tipuri de
activități la care se poate folosi metoda. Vor prezenta ideile pe care le-au formulat și
concluziile la care au ajuns.
Resurse materiale: coli flipchart, markere
Activitate practică pentru realizarea unei expoziții de fotografie care evidenţiază o
problemă din școală
a) Sarcină de lucru
Realizați în mediul extern din apropierea locului de formare o fotografie sugestivă
pentru o problemă din comunitate (de exemplu, lipsa pistelor de bicilclete). După ce ați
realizat fotografia, descărcați-o în calculator/ laptop și atașați-i un enunț care să descrie ceea
ce ați vrut să surprindeți. Printați fotografia cu enunțul atașat și expuneți-o alături de cele ale
colegilor.
b) Mod de lucru
Formatorul le explică cursanților care este specificul metodei, cum să fie fotografia pe
care trebuie să o realizeze și, implicit, textul pe care îl vor atașa. Le oferă cursanților sprijin în
realizarea fotografiilor, a enunțurilor, printarea și expunerea fotografiilor.

III.4. Metoda „Organizatorul Grafic” (OG)

Organizatorul grafic, ca metodă de învăţare activă, facilitează esenţializarea unui material


informativ care urmează să fie exprimat sau scris, schematizând ideea/ideile.

Pe de altă parte, se poate afirma că „organizatorul grafic” este pentru profesor şi/sau
pentru elevi o grilă de sistematizare a noţiunilor, o gândire vizualizată prin reprezentare
grafică a unui material.

Metoda aceasta ajută:

Elevii – să poată face o corelare între ceea ce ştiu şi ceea ce urmează să înveţe sau la ceea ce
vor trebui să răspundă.

Profesorii – sunt ajutaţi să stabilească obiectivele lecţiei, să conştientizeze mai bine ceea ce
vor preda şi ceea ce vor să evalueze, să descopere punctele tari şi slabe ale elevilor pentru a le
oferi sprijin.

Organizatorul grafic oferă posibilitatea eliminării redundanţei din informaţie!

Reprezentarea vizuală a unor noţiuni, fenomene, concepte, îl ajută pe elev să recurgă


la informaţia anterior deţinută, să analizeze, să sintetizeze, să evalueze şi să decidă (poate în
urma unui asalt de idei), ce va lua în considerare şi ce va omite din tot ceea ce ştie pentru a
rezolva o problemă/situaţie problemă.

Organizatorul grafic (OG) se poate utiliza pentru prezentarea structurată a informaţiei


în cinci moduri (comparativ, descriptiv, secvenţial, de tipul cauză – efect, problematizat):

1) OG pentru monitorizarea structurilor de tip comparativ


Prin această metodă elevii sunt solicitaţi să găsească asemănările şi deosebirile/diferenţele
dintre conceptele, noţiunile, fenomenele... prezentate în textul, secvenţa audio-video etc. şi,
apoi, să completeze un OG (după ce au studiat cu atenţie materialul). Chiar se pot cere, din
partea profesorului, explicaţii asupra asemănărilor şi deosebirilor găsite şi înscrise în OG, prin
compararea celor două

sau mai multe noţiuni, concepte, lucruri etc.

2) OG pentru structuri de tip descriere

Autorului OG i se va cere să noteze/să descrie caracteristicile, proprietăţile, utilizările,


componentele etc. unui „ceva”, după descrierea acelui „ceva”.

Tema poate fi descrisă de profesor, citită de elevi – consiliaţi de profesor – din


materialul bibliografic recomandat, vizionată împreună de profesor şi elevi de pe o casetă
video, de pe un CD-ROM, DVD sau de pe un site de pe Internet, audiată etc.

3) OG pentru structuri de tip secvenţial.

În acest, caz elevii sunt solicitaţi să listeze conceptele, evenimentele, itemii, lucrurile
etc., în ordine cronologică/numerică, deci etapizat, secvenţial.

4) OG pentru structuri de tip cauză – efect

Elevii sunt chemaţi, prin această metodă, să facă legătura dintre cauza şi efectul
rezultat al unei acţiuni, fenomen etc.

5) OG pentru structuri de tip problemă – soluţie

În această situaţie elevilor li se cere să detecteze problema/situaţia – problemă şi sunt


invitaţi să o rezolve, să găsească soluţia. Elevii care vor completa un OG vor enunţa problema
şi vor lista una sau mai multe soluţii la problema enunţată.
Aplicație Elaboraţi o situaţie-problemă care să fie folosită în predarea unei lecţii pe o temă la
alegere.

Bibliografie
1. Dumitrescu, V., Covaci, M., Popescu, A., Laboratorul de educație nonformală-culegere de
metode și instrumente, 2009
2. Material marca TIA, Laboratorul de educație nonformală-ediția a II-a, 2010, Astăzi este o
zi bună pentru nonformal-culegere de metode și instrumente.
3 Organizația Națională Cercetașii României, Manualul 100 de idei de educație nonformală.
4. https://nonformalii.wordpress.com/
5. http://www.nonformalii.ro/metode/ce-i-aici
6. http://www.amaneser.ro/site/index.html
7. http://vanatoaredecomori.blogspot.ro/2012/07/vanatoarea-de-comori-o-varianta-de.html
8. http://www.edu.ro/index.php/articles/c304/ formularul de aplicație pentru activitățile
CAEN/ 9. http://www.edu.ro/index.php/articles/23522 ,
10. http://www.artfusion.ro/v1/docs/biblioteca_vie.pdf
11. http://www.filmetari.com/filme-probleme-liceu/
12. http://www.gofree.ro/2014/02/21/teatru-forum-o-metoda-participativa/
13.http://www.nonformalii.ro/metode/cafenea-publica
14.http://www.nonformalii.ro/metode/photovoice
15.Suport de curs Educație nonformală- Management și bune practici- CCD Dâmbovița, 2015
16. Suport de curs Metode și strategii inovative de predare a disciplinei opționale <Dezbateri,
Oratorie și Retorică, ARDOR, 2016

17. Revita Psychologies,nr. 95, mai 2016, Dezvoltare personală- Coaching- ce e și ce nu e,


www.psyhologies.ro

S-ar putea să vă placă și