1

“CONSILIERE ŞI ORIENTARE”

CICLUL PRIMAR
I. PREZENTARE GENERALĂ
Reacţia şcolii ca instituţie de educaţie, formare şi orientare, la mobilitatea socială şi
economică trebuie să fie de adaptare rapidă a conţinutului, structurilor şi funcţiilor sale, de creare
a premiselor favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea,
iniţiativa şi rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului sau a hazardului în alegerea
carierei.
Şcoala trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui
individ prin stimularea intelectuală a elevilor, aptitudinilor, atitudinilor şi trăsăturilor de
personalitate.

Aria curriculară “Consiliere şi orientare”

 reprezintă una din modalităţile esenţiale prin care şcoala trebuie să-şi urmeze scopul
primordial: de proces formativ centrat pe elev, capabilă să valorizeze tipuri diverse de elevi şi
abilităţi, să răspundă nevoilor comunităţii şi să ofere societăţii persoane competente pentru viaţa
privată, profesională şi publică.
 constituie cadrul organizat de întâlnire între profesori şi elevi, în care profesorul poate să
lucreze nu doar cu dimensiunea raţional – intelectivă a elevului, ci şi cu cea afectivă,
motivaţională, atitudinală şi socială.
Importanţa ariei curriculare
Aria curriculară “Consiliere şi orientare” tinde să rezolve în prezent, simultan,
următoarele aspecte:
 dezvoltarea personală şi înzestrarea elevilor cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru
managementul propriei vieţi;
 informarea elevilor privind oportunităţile de educaţie şi formare în România;
 facilitarea accesului la întreaga ofertă de educaţie şi formare profesională;
 sprijinirea bunei inserţii socio-profesionale viitoare a tinerilor;
 ameliorarea continuă a procesului de utilizare a resurselor umane de care societatea
dispune;
În urma parcurgerii orelor de consiliere şi orientare, elevii vor conştientiza conexiunile
între ceea ce învaţă şi utilitatea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite pentru viaţa reală.
Conştientizarea transferului de abilităţi şi cunoştinţe în viaţa reală sporeşte motivaţia şi interesul
pentru învăţare al elevilor.
 2

Beneficii ale ariei curriculare “Consiliere şi orientare”

Beneficii pe termen scurt Beneficii pe termen lung

 Creşterea performanţelor şcolare ale  Satisfacţie profesională
elevilor
 Conştientizarea relaţiei existente între  Randament academic şi profesional
deprinderile şi cunoştinţele dobândite în
şcoală şi succesul profesional  Reducerea duratei şomajului şi implicit a
 Creşterea motivaţiei pentru învăţarea costurilor sociale ale acestuia
şcolară şi învăţare în general
 Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare  Creşterea ratei de integrare socio -
interpersonală şi a unor deprinderi profesională a tinerilor
relevante pentru carieră
 Dobândirea deprinderilor de planificare a  Creşterea mobilităţii pozitive a forţei de
învăţării muncă
 Dobândirea unor cunoştinţe specifice
despre ocupaţii şi cariere şi a unei
atitudini de explorare a oportunităţilor

Structura curriculum-ului:

 Obiective cadru – finalităţi care trebuie atinse la sfârşitul fiecărui ciclu de învăţământ;
 Valori şi atitudini – dezvoltate prin curriculum pe tot parcursul şcolarităţii;
 Obiective de referinţă – deduse din obiectivele cadru şi care sunt specifice fiecărui an de
studiu;
 Conţinuturi – elaborate în concordanţă cu necesităţile şi specificul individual şi al clasei
de elevi ce cuprind temele prin care vor fi dezvoltate obiectivele de referinţă;
 Exemple de activităţi de învăţare – menite să sprijine realizarea obiectivelor de referinţă;
 Sugestii metodologice – metode şi tehnici utilizate pentru realizarea conţinuturilor şi
atingerea obiectivelor;
 Bibliografie şi resurse

Curriculum-ul “Consiliere şi orientare” este structurat pe următoarele module:

 Autocunoaştere şi dezvoltare personală

 Comunicare şi abilităţi sociale

 Managementul informaţiilor şi al învăţării

 Planificarea carierei

 Calitatea stilului de viaţă

 3

Metode de predare / Învăţare:

• Exerciţii individuale, în perechi, în grup;
• Dezbaterea – prezentarea argumentelor por şi contra unei idei;
• Tehnici art – creative;
• Căutarea de informaţii, resurse suplimentare, accesare internet;
• Jocul de rol, simularea – metodă în care participanţii adoptă poziţii diferite de poziţia lor
sub aspectul personalităţii, motivaţiei şi rolului;
• Brainstorming-ul – metodă de soluţionare a unei probleme prin emiterea cât mai multor
idei, într-o atmosferă stimulativă;
• Conversaţia;
• Chestionar de interese şi aptitudini;
• Tehnici ale gândirii critice;
• Analiza SWOT;
• Studiul de caz – analiza în grup a unor scenarii reale pe anumite teme sau probleme;
• Imageria mentală – exerciţiu care solicită elevii să îşi imagineze anumite situaţii şi îi
ajută să se focalizeze pe propriile dorinţe, aspiraţii şi trăiri relaţionate cu situaţia imaginată;
• Învăţarea prin cooperare;
• Învăţarea prin descoperire;
• Fişe de lucru;

Metode de evaluare:
• Autoevaluarea – procesul de reflecţie asupra comportamentelor proprii şi a rezultatelor
obţinute, în scopul monitorizării progresului în atingerea unui obiectiv stabilit sau ca suport al
procesului de autocunoaştere.

• Portofoliul – cuprinde cele mai relevante produse ale activităţii elevului în raport cu un
anumit scop.
• Realizarea de proiecte individuale şi de grup – presupune analiza unei situaţii reale
care poate fi îmbunătăţită, identificarea situaţiei dorite şi specificarea modalităţilor prin care se
poate ajunge la situaţia dorită. Se specifică strategiile de remediere dar şi resursele necesare:
timp, suport, resurse personale. Proiectul trebuie să fie aplicabil şi realist.
• Realizarea de postere, afişe – utilizarea unor mijloace artistice pentru transmiterea
unei idei la care aderă grupul.
• Fişe individuale de (auto)evaluare

Experienţa ţărilor (Franţa, Belgia, Marea Britanie, etc.) care au inclus în curriculum
această arie, “Consiliere şi orientare” sugerează importanţa acestor demersuri:
• rezultate şcolare mai bune;
• climat şcolar constructiv;
• vehicularea unei cantităţi mai mari de informaţii despre carieră;
• o relaţie mult mai bună între elevi şi profesori;
• creşterea motivaţiei pentru învăţare;
• creşterea satisfacţiei faţă de calitatea procesului educaţional din şcoală;
• obţinerea unor scoruri mai mari la testele naţionale de cunoştinţe;
 4

Realizări şi perspective româneşti în “Consiliere şi orientare”:

• Reţea în învăţământul preuniversitar;
• Extinderea serviciilor spre grădiniţe şi universităţi;
• Integrarea disciplinei în curriculum naţional;
• Programe de formare continuă;
• Colaborare locală cu AJOFM, organizaţii de tineret şi nonguvernamentale din domenii
înrudite;
• Euroguidance România;
• Cercetare specializată în consiliere şi învăţare permanentă, ISE;

Prin curriculum-ul actual al ariei curriculare “Consiliere şi orientare” se urmăreşte

dezvoltarea:
 competenţelor interpersonale, interculturale, sociale şi civice;
 abilităţii de “a învăţa să înveţi”;
 aptitudinilor de utilizare a tehnologiilor informatice şi de comunicare TIC;

Dirigenţia preia conţinuturile ariei curriculare “Consiliere şi orientare”, ceea ce implică

consiliere educaţională, desfăşurată de către cadrele didactice abilitate pentru activităţile de
consiliere şi orientare, prin participarea la cursul de “Consiliere şi orientare”.
Consilierea psihologică reprezintă relaţia interumană de ajutor dintre o persoană
specializată, psihologul şcolar, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul.
Relaţia dintre psihologul şcolar şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi
colaborare reciprocă. Psihologul şcolar desfăşoară activităţi de: evaluare psihologică, consiliere
în probleme emoţionale (anxietate, depresie), comportamentale (agresivitate, hiperactivitate), de
învăţare (eşec şcolar, abandon şcolar), consilierea carierei, prevenţia comportamentelor de risc
(suicid, consum de alcool, drog), terapie individuală şi de grup.

II. AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ

De ce autocunoaştere şi dezvoltare personală …..
 Autocunoaşterea se referă la procesul de explorare şi structurare a propriilor
caracteristici (abilităţi, emoţii, motivaţii, atitudini, credinţe, mecanisme de apărare şi adaptare,
etc.) în urma căruia rezultă imaginea de sine a persoanei;
 Cunoaşterea şi acceptarea de sine sunt variabile fundamentale în funcţionarea şi adaptarea
optimă la mediul social, în menţinerea sănătăţii mentale şi emoţionale;
 Acceptarea necondiţionată (indiferent de performanţe) şi gândirea pozitivă (convingerea că
fiecare avem ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea personală;
 Fiecare persoană este valoroasă în sine, are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi alege
propriul destin, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi
crează condiţiile de actualizare a sinelui;
Aspecte relevante ale autocunoaşterii:
 Imaginea de sine
 Stima de sine
 Aptitudinile şi abilităţile personale
 Motivaţia
 Emoţiile şi mecanismele de apărare şi adaptare
 5
 Autoeficacitatea percepută

1. IMAGINEA DE SINE
 este modul în care o persoana îşi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive,
emoţionale, sociale şi spirituale;
 este o reprezentare mentală a propriei persoane, un “tablou” în care sunt incluse
cunoştinţe despre sine (abilităţi, comportamente, emoţii, cunoştinţe, valori, etc.) şi care ne ajută
să ne reglăm comportamentul în societate;
Consecinţe ale imagini de sine negative / pozitive
Imagine de sine negativă:
• Scăderea performanţelor şcolare sau la locul de muncă, datorită subestimării resurselor,
neasumării responsabilităţilor;
• Relaţii nearmonioase în cadrul familiei (lipsa de respect faţă de sine favorizează lipsa
respectului manifestat faţă de ceilalţi membri din familie; în timpul conflictelor se învinovăţesc
excesiv sau îi critică pe ceilalţi);
• Relaţii deficitare cu cei de aceeaşi vârstă (elevii vor să îşi menţină stima de sine crescută
impunându-se, însa fac acest lucru nerespectând drepturile celorlalţi şi valoarea lor, ceea ce
afectează relaţiile cu aceştia;
Imagine de sine pozitivă:
• Creşterea performanţelor şcolare (persoana îşi estimează corect resursele, îşi asumă
responsabilităţi în conformitate cu cerinţele şi resursele proprii);
• Relaţii armonioase în cadrul familiei (respectul de sine determinat de o imagine de sine
pozitivă favorizează manifestarea respectului din partea celorlalţi; rezolvarea conflictelor este
mai simplu de realizat în condiţiile în care cei implicaţi în conflict nu se autoînvinovăţesc şi nu îi
învinovăţesc pe ceilalţi);
• Relaţii bune cu colegii şi prietenii de aceiaşi vârstă (elevii îşi pot pune în evidentă
calităţile fără a le devaloriza pe ale celorlalţi);
Modalităţi de manifestare a imaginii de sine negative:
• evitare – atitudine de genul “dacă nu încerci nu greşeşti”. Retragerea şi
comportamentele timide, de evitare a confruntării cu problemele sunt indici ai imaginii de sine
negative;
• agresivitate defensivă – un elev cu o imagine de sine negativa compensează atacând
sursa frustrării (îl ironizează pe un coleg care a luat o nota mai mare);
• compensare – un elev care nu are succes la unele materii, le minimalizează importanţa
şi încearcă să aibă succes la altele, pe care ajunge să le considere mai importante;
• motivaţie scăzută – un elev cu o imagine de sine negativa va manifesta lipsă de
încredere în forţele proprii. În consecinţă, el va fi mult mai puţin motivat să iniţieze sau să se
implice în diverse activităţi, deoarece nu se va simţi în stare să le finalizeze cu succes;
• rezistenţa – elevii încearcă să îşi “conserve” imaginea de sine şi manifestă rezistenţă la
schimbări, chiar dacă aceste schimbări pot fi în beneficiul lor. Elevii cu o imagine de sine
negativă sunt mai rezistenţi la schimbare, reducând astfel riscul unui eşec în situaţii dificile;

2. STIMA DE SINE
 dimensiunea evaluativă a imaginii de sine şi se referă la modul în care ne considerăm ca
persoane în raport cu propriile aşteptări şi cu ceilalţi;
 evaluarea imaginii de sine diferă radical de evaluarea comportamentelor;
 eşecul adulţilor în a diferenţia între comportament şi persoană au frecvent drept
consecinţă formarea unei stime de sine scăzute;
 6
 perceperea unui eşec ca simptom al lipsei de valoare este nu doar injustă, ci şi foarte
dăunătoare persoanei. Valoarea unei persoane nu decurge din performanţele realizate de aceasta
într-un anumit domeniu, ci din ansamblul tuturor comportamentelor, acţiunilor şi potenţialităţilor
sale trecute, prezente şi viitoare pe toate palierele vieţii. Un elev poate avea note mici la şcoală
însă să fie în acelaşi timp o persoana altruistă, respectoasă şi săritoare, trăsături pentru care
merită respectul nostru;
 copii îşi evaluează imaginea de sine pornind de la părerile şi reacţiile adulţilor.
Aprecierile sau criticile acestora sunt preluate şi interiorizate de către copil, ducând la formarea
unei stime de sine scăzute sau ridicate;
Persoane cu stimă de sine ridicată:
• interpretează situaţiile noi ca fiind provocatoare, nu ameninţătoare;
• preferă independenţa;
• îşi asumă responsabilităţi;
• se implică în rezolvarea unor sarcini noi;
• îşi exprimă adecvat emoţiile pozitive şi pe cele negative;
• îşi asumă consecinţele acţiunilor lor;
• sunt mândre de realizările lor;
Persoane cu stimă de sine scăzuta
• sunt nemulţumite de persoana lor în general;
• evită responsabilităţile sau sarcinile noi;
• se simt lipsite de valoare;
• refuză să îşi asume consecinţele faptelor lor;
• manifestă toleranţa scăzută la frustrare;
• manifestă rezistenţă scăzută la presiunile negative ale grupului;
• îşi exprimă într-o manieră neadecvată emoţiile sau şi le neagă;
• consideră manifestarea emoţiilor o dovadă de slăbiciune;
Creşterea stimei de sine este favorizată de:
 crearea în familie şi la şcoală a unor oportunităţi prin care elevul să obţină succes, să îşi
identifice ariile în care este competent şi prin care să îşi exprime calităţile faţă de grupul de
colegi şi prieteni;
 crearea unor situaţii în care elevul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte
persoane (activităţi de voluntariat)
 identificarea surselor de suport social (este un tip de ajutor bazat pe o relaţie sau o
configuraţie de relaţii care oferă individului resurse pentru a face faţă responsabilităţilor şi a
depăşi obstacolele cu care se confruntă);
 dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme şi a celor de a
face faţă situaţiilor de criză;
 dezvoltarea sentimentului de autoeficacitate (“Şi eu sunt bun la ceva”);
 stabilirea unor aşteptări rezonabile, în funcţie de vârsta şi abilităţi;
 identificarea unor modalităţi adecvate de exprimare a emoţiilor negative;
 acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celorlalţi;

3. APTITUDINILE
 reprezintă potenţialul unei persoane de a obţine performanţă într-un anumit domeniu.
Tipuri de aptitudini:
a) după nivelul de generalitate:
 aptitudini generale – permit obţinerea de performanţe superioare în mai multe domenii.
Inteligenţa este aptitudinea generală care asigură o performanţă ridicată în toate domeniile, mai
ales cele care presupun achiziţia de noi informaţii şi operare cu acestea.
 7
 aptitudini speciale – permit obţinerea de performanţe superioare într-un număr mai
restrâns de domenii.
b) după domeniul în care se manifestă:
 aptitudini cognitive – capacităţile individului implicate în prelucrarea informaţiilor:
• abilitatea generală de învăţare – capacitatea de a dobândi noi cunoştinţe şi de a opera cu
ele;
• aptitudinea verbală – capacitatea de a utiliza adecvat lexicul, sintaxa şi de a înţelege
texte scrise;
• aptitudinea numerică – capacitatea de a înţelege şi a opera cu conţinuturi numerice;
• aptitudinea spaţială – capacitatea de a reţine şi a opera cu reprezentări mintale spaţiale;
• aptitudinea de percepţie a formei – capacitatea de percepţie a constanţei formei şi a
detaliilor obiectelor şi de discriminare figură fond;
• aptitudinea decizională – abilitatea de a lua decizii corecte şi raţionale;
 aptitudinile sociale – capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale şi de a utiliza
reguli sociale pentru menţinerea relaţiilor;
 aptitudinile artistice – se refera la aptitudinile necesare pentru reuşita în activităţi de
desen, pictură, grafică;
 aptitudinile muzicale – sensibilitate la tonalitatea, amplitudinea, intensitatea, timbrul
sunetelor şi la patern-urile muzicale
 aptitudinile fizice – se referă la capacităţile fizice care permit obţinerea succesului în
domenii ce presupun forţă, putere, rezistenţă fizică şi flexibilitate;
Dezvoltarea aptitudinilor presupune în primul rând explorarea eficientă a potenţialului
individual pentru obţinerea unor performanţe cât mai bune.
Performanţa în orice domeniu este dependentă de:
 volumul cunoştinţelor din domeniul respectiv;
 baza de strategii de rezolvare a problemelor specifice domeniului;
 metacogniţia sau cunoştinţele care permit utilizarea adaptată şi contextualizată a
strategiilor şi abilităţilor de rezolvare a problemelor domeniului;

4. MOTIVAŢIA
 Se referă la acele stări şi procese emoţionale şi cognitive care pot declanşa, orienta şi
susţine diferite comportamente şi activităţi.
 Motivaţia este un factor important / esenţial al performanţei în activitate.
 Motivaţia determină iniţierea unei activităţi şi persistenţa în realizarea unei sarcini sau
abandonarea ei, fiind unul dintre factorii principali care influenţează performanţa.
Relaţia motivaţie - performanţă
Emoţiile sunt componente motivaţionale care au rolul de a media între intenţia de acţiune
şi implicarea în acţiune, respectiv nivelul de performanţă la care se ajunge. Ele pot amplifica,
diminua sau bloca accesul la resursele cognitive şi energetice:
- emoţii pozitive – favorizează concentrarea, creativitatea, capacitatea de memorare şi de calcul,
rezistenţa la frustrare, efort îndelungat şi ambiguitate conducând la implicarea în activitate şi
obţinerea unor performanţe superioare;
- emoţii negative – blochează capacitatea de concentrare, de memorare şi de rezolvare a
problemelor conducând la comportamente de evitare, neimplicare în activităţi, performanţe
scăzute;
Intensitatea emoţiilor:
- intensitatea scăzută determină o stare de relaxare, nefavorabilă implicării şi susţinerii
energetice a activităţilor, conducând la performanţe scăzute;
 8
- intensitatea ridicată determină de cele mai multe ori o mobilizare energetică excesivă cu efect
de dezorganizare a comportamentului şi a capacităţii de concentrare, poate conduce de asemenea
la obţinerea unor performanţe scăzute;
- intensitatea moderată este cea mai adecvată pentru mobilizarea energetică şi utilizarea
eficientă a cunoştinţelor şi abilităţilor;

Strategii de optimizare cu rol în declanşarea activităţii

• conştientizarea consecinţelor neimplicării în sarcină (ex. pentru activităţi de învăţare –
incultura, şomajul, izolarea, dezamăgirea celor dragi, etc.);
• manipularea consecinţelor – oferirea de recompense pentru angajarea în activitate,
respectiv de penalizări pentru evitarea lor (recompensa se va realiza imediat după efectuarea
comportamentului aşteptat, nu va viza persoana, ci comportamentul);
• activarea sau crearea unui context favorabil specific activităţii aşteptate;
• modelarea – motivaţiile pozitive pentru anumite conduite se declanşează prin motivarea
comportamentală (daca membrii de prestigiu ai grupului se angajează intr-o activitate, există
şanse mari să se declanşeze motivaţii pozitive pentru acea activitate la toţi membrii grupului);
• explorarea preferinţelor şi intereselor elevilor;
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru declanşarea
activităţii:
• imageria dirijată – elevii trebuie să îşi imagineze ce le-ar plăcea să devină în viitor si de
ce ar avea nevoie pentru a urma traseul profesional ales, astfel aceştia vor fi capabili să se
focalizeze pe propriile dorinţe / aspiraţii şi să devină mai specifici cu ceea ce-şi doresc;
• alegerea unui obiect – simbol al aspiraţiilor sale (ex. un elev poartă mereu cu sine un con
de brad pentru a-i aminti de dorinţa lui de a deveni biolog);
• aplicarea subiectelor predate la situaţii personale – identificarea acelor aspecte predate
care se pot aplica la situaţii curente sau de interes pentru a creşte atractivitatea
informaţiei;
• crearea unei imagini mentale motivaţionale (ex. “mă văd în faţa clasei de elevi, predând
copiilor”, “mă văd în halat alb, examinând pacienţi”);
Strategii de susţinere motivaţională
• asigurarea confortului fizic şi psihic bazal;
• creşterea sentimentului eficacităţii personale şi al stimei de sine – reamintirea repetată a
situaţiilor în care elevul a experimentat sentimente de eficacitate;
• formarea unor atribuiri realiste ale succesului şi eşecului – persoanele care atribuie
predominant succesul unor factori externi stabili, iar eşecul unor factori interni stabili vor avea
un sentiment al eficacităţii scăzut şi aşteptări de nereuşită în sarcină, astfel încât există şanse mari
de neimplicare în sarcină “Oricum nu o să reuşesc”; persoanele care fac atribuiri inverse vor avea
un sentiment al autoeficacităţii foarte crescut, aşteptări crescute de reuşită, indiferent de
complexitatea sarcinii şi obstacolele apărute, ceea ce uneori poate duce la lipsa persistenţei
motivaţionale “Oricum o să reuşesc”;
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru susţinerea
activităţii
• dezvoltarea unor convingeri adaptative prin dialog intern pozitiv (“Ştiu că pot să obţin
mai mult dacă muncesc mai mult”;
• formularea unor scopuri specifice – stabilirea unui scop realist în raport cu sarcina
propusă;
• crearea unei reţele de suport în vederea sprijinirii realizării scopurilor;
• evitarea suprasolicitării printr-un management eficient al timpului;

5. EMOTIILE SI MECANISMELE DE APARARE / ADAPTARE

 9
Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre trebuinţele sau
expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin: reacţii fiziologice,
gânduri specifice şi expresii comportamentale.
Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale psihicului uman de a reduce,
controla, tolera sau înlătura stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările interne sau
externe care depăşesc resursele persoanei.
Mecanismele de apărare sunt strategii prin care oamenii se apăra de o durere psihică
(anxietate, tristeţe, etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt îndreptate asupra
reducerii tensiunii.
Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente, raţionale de control, şi vizează
sursa stresului.
Principalele mecanisme de adaptare şi apărare:
• anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la
problema data;
• auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii,
comportamente, şi selectarea reacţiilor celor mai potrivite;
• sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi
comportamente acceptabile din punct de vedere social;
• represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori amintirilor
neplăcute din câmpul conştiinţei;
• intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală,
producându-se distanţarea şi evitarea emoţiilor negative;
• negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut,
stânjenitor;
• regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;
• proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;
• raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale
indezirabile;
• umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului, situaţiei;
• compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin
dezvoltarea altor abilităţi;

6. AUTOEFICACITATEA PERCEPUTA
 reprezintă convingerile oamenilor despre propriile abilităţi necesare pentru atingerea
obiectivelor şi îndeplinirea sarcinilor propuse.
Autoeficacitatea influenţează:
• capacitatea individului de a-şi stabili scopuri este influenţată şi de autoevaluarea
capacităţilor proprii.
• credinţele pe care oamenii le au despre propria lor eficacitate determină tipul scenariilor
despre derularea activităţilor (cei care au un nivel ridicat de autoeficacitate vizualizează scenarii
cu rezultate pozitive, pe când cei care nu au încredere în eficacitatea lor crează de obicei scenarii
reprezentând eşecuri).
• atribuiri cauzale – persoanele cu un nivel ridicat de autoeficacitate atribuie eşecurile
unor eforturi reduse, pe când persoanele cu autoeficacitate redusă susţin că eşecurile lor se
datorează lipsei unor abilităţi.
• cei care consideră că deţin controlul în situaţii ameninţătoare, nu au gânduri care le-ar
putea perturba prea mult activităţile; pe când cei care cred că nu sunt în stare să controleze
situaţiile stresante, se caracterizează printr-un nivel crescut de anxietate, percepând multe aspecte
ale mediului ca fiind ameninţătoare şi periculoase.
 10
• din cauza convingerilor despre propriile abilităţi, indivizi pot evita sau nu situaţiile şi
activităţile pe care le consideră incontrolabile (ex: metodele de selecţie şi planificare pentru
carieră – cu cât nivelul autoeficacităţi este mai crescut, cu atât creşte şi numărul posibilelor
direcţii de orientare privind cariera).

REGULI, ROLURI, RESPONSABILITĂŢI

REGULILE sunt prescripţii recunoscute şi acceptate de un anumit grup de persoane legat de “ce
se poate face” şi “ce nu se poate face” în cadrul acelui grup.
Regulile asigură:
- funcţionarea eficientă în cadrul grupului;
- evitarea conflictelor;
- evitarea neînţelegerilor;
- crearea unui cadru care să încurajeze respectul reciproc;
ROLURILE sunt modele de comportament asociate unei poziţii şi reprezintă drepturile şi
responsabilităţile aflate în acţiune şi asigură buna funcţionare a unui sistem social. Rolurile
definesc ceea ce trebuie să facă persoana.
RESPONSABILITĂŢILE sunt sarcinile concrete care revin persoanei conform cerinţelor şi
aşteptărilor faţă de rolul pe care îl ocupă.

OBIECTIV CADRU
Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de sine ca persoană unică şi valoroasă

VALORI ŞI ATITUDINI
 Respect şi încredere în sine şi în ceilalţi;
 Aprecierea unicităţii fiecăruia;
11
 12

Obiectiv de referinţă Teme / conţinuturi Clasa a I-a Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a

1.Să dea exemple de Autocunoaştere:

caracteristici personale
elementare
2.Să prezinte asemănări şi
deosebiri dintre el / ea şi
ceilalţi / celelalte
- cunoaşterea de sine: Cine sunt eu? Date de identificare a propriei
persoane: nume şi prenume, aspecte legate de înfăţişarea fizică, data şi X
locul naşterii, adresa, membrii familiei, locuri favorite, animale,
emisiuni, mâncăruri preferate, etc.
- unicitatea persoanei: diferenţe individuale – de ce sunt oamenii unici? X

1.Să recunoască asemănările - unicitatea persoanei: diferenţe individuale – acceptarea şi respectarea X

şi deosebirile dintre oameni diferenţelor individuale
2.Să enumere drepturi şi - drepturi şi responsabilităţi - respectarea regulilor, asumarea
responsabilităţi la şcoală, consecinţelor
acasă, în comunitate
X
1.Să identifice caracteristicile - spaţiul personal, nevoia de intimitate, graniţe personale. X
spaţiului personal
2.Să analizeze asemănările şi - diversitatea culturală şi etnică – de ce sunt oamenii diferiţi?
diferenţele dintre copii de
naţionalităţi, culturi şi etnii X
diferite
1.Să identifice propriile - interese şi abilităţi personale: caracteristici individuale. X
interese şi abilităţi şcolare şi
extraşcolare Schimbare, creştere, dezvoltare: X
2.Să prezinte caracteristicile - caracteristicile vârstei copilăriei – ce gândesc, ce simt, cum mă
vârstei copilăriei comport.
3.Să enumere diferenţele - pregătirea pentru schimbare şi pentru clasa a V-a.
dintre nivelul primar şi
gimnazial11
X
 13
Exemple de activităţi de învăţare:
Familia mea - elevi sunt rugaţi sa-şi reprezinte întreaga familie printr-un desen, după
care îşi va descrie în faţa clasei familia. Se alocă suficient timp pentru exprimarea gândurilor şi
întrebările colegilor.
Plicul cu fapte bune - elevi sunt rugaţi sa reprezinte printr-un desen o “faptă bună”, sa
dea un titlu sugestiv şi să descrie în faţa colegilor fapta pe care a desenat-o. Se alocă suficient
timp pentru exprimarea gândurilor şi întrebările colegilor.
Personajul meu preferat - fiecare elev va prezenta personajul lui preferat – din poveste
sau desene animate argumentând ce anume îi place la acel personaj. Se va evidenţia calităţile şi
defectele personajului ales.
Obiectul preferat - fiecare elev va aduce un obiect preferat – care îl reprezintă, elevii
sunt solicitaţi să ghicească cărui elev aparţine obiectul, cel care a identificat “proprietarul” va
trebui să prezinte ce anume l-a condus la respectiva persoană. Fiecare “proprietar”, odată
identificat, va trebui să explice în ce fel îl reprezintă obiectul respectiv.
Surpriza - elevi sunt aşezaţi în cerc, în mijlocul cercului se va pune o cutie în care li se
spune că se află un lucru deosebit şi special. Fiecare elev este invitat să vadă acel lucru “secret”
astfel încât el să se reflecte în oglinda aşezată în cutie. După ce fiecare a văzut lucrul secret este
rugat să spună grupului ce a văzut – se va insista pe trăsăturile fizice, accentuându-se deosebirile
dintre persoane.
Drepturi şi responsabilităţi – elevii vor completa fişa de lucru “drepturi şi
responsabilităţi” urmând ca in continuare să întocmească o listă cu responsabilităţi în clasă, în
familie, în societate.
Cine sunt eu? – se va discuta despre asemănări şi deosebiri dintre persoane, după care
elevii vor completa fişa de lucru “Cine sunt eu?”. Elevii vor citi fişele în faţa colegilor, eventual
îşi pot găsi “fraţi” prin asemănări, preferinţe.
Consecinţe - elevilor le vor fi prezentate principalele reguli de conduită, urmând ca în
continuare să completeze fişa de lucru – “consecinţe”, în care sunt invitaţi să găsească o
consecinţă pentru comportamentul inadecvat care apare în fişă.
Eu şi ceilalţi - elevi vor completa fişa de lucru “Eu şi ceilalţi”, în continuare pe baza
răspunsurilor la fişa de lucru vor fi discutate responsabilităţile pe care le au la şcoală, în familie
şi în societate.
Respectarea diferenţelor individuale - elevii vor coclasampleta fişa de lucru “Ce îmi
place”, urmând ca în continuare să se accentueze faptul că suntem diferiţi, dar în acelaşi timp
egali, şi trebuie să acceptăm si sa-l respectăm pe cel de lângă noi.
Ghici cine este? – fiecare elev pe un cartonaş scrie o scurtă prezentare a propriei
persoane. Se împarte clasa în două grupe, iar cartonaşele se pun în două cutii separate. Pe rând se
citeşte câte o prezentare, elevii din cealaltă grupă vor trebui să identifice autorul (încercaţi să nu
sugeraţi genul persoanei căreia îi aparţine descrierea. Câştigă grupa care a realizat cele mai multe
identificări corecte.

III. COMUNICAREA ŞI ABILITĂŢILE SOCIALE

TEME:
 Managementul emoţiilor
 Comunicare: vorbire, ascultare, comportamente non-verbale
 Abilităţile sociale (cooperare, cum să-ţi faci prieteni, relaţionare în grup)
 Familie
 14
BENEFICIILE ELEVILOR:
 Îşi dezvoltă abilităţi de management al emoţiilor;
 Exersează şi dezvoltă atitudini şi abilităţi prosociale;
 Exersează şi aplică abilităţi de comunicare;
 Analizează roluri asumate în familie şi promovează un stil partenerial pentru viaţa de
familie;

MANAGEMENTUL EMOŢIILOR
 Sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori indică tendinţa
mondială a generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut:
sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se
îngrijoreze din orice, mai impulsivi şi mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim
pe tineri pentru viaţă.
 Copilăria şi adolescenţa sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile
emoţionale esenţiale care ne vor domina întreaga existenţă. Emoţiile sunt puse astfel în centrul
aptitudinilor necesare pentru viaţă.

Emoţiile sunt impulsuri ce te determină să acţionezi, planuri imediate de abordare a

vieţii, planuri pe care le avem înnăscute
 Emoţiile ne călăuzesc în înfruntarea situaţiilor dificile – primejdia, o pierdere dureroasă,
perseverarea în atingerea unui scop în ciuda frustrărilor, legătura cu un partener de viaţă, clădirea
unei familii.
 Fiecare emoţie în parte oferă o dorinţă distinctă de a acţiona şi ne arată direcţia cea bună
în abordarea provocărilor inerente ale vieţii.

EMOŢIILE
Dimensiunile emoţiilor:
Emoţia este combinaţia mai multor modificări survenite la următoarele nivele:
 subiectiv - trăirea emoţiei diferit de la o persoană la alta;
 cognitiv – tipul emoţiei resimţite (fericire, teamă, furie, indignare, etc.) este dată de
modul în care gândim despre situaţie. Felul în care interpretăm un eveniment determină ceea ce
simţim (frică sau furie, bucurie sau tristeţe, etc.);
 biologic / fiziologic – schimbări apărute în durata, ritmul şi amplitudinea respiraţiei,
modificări în tabloul EEG, în tensiunea musculară, în compoziţia chimică a sângelui, precum şi
la nivelul secreţiei salivare. Intensitatea trăirilor emoţionale pe care le trăim este dată de prezenţa
acestor modificări;
 comportamental
– mişcări grosiere ale corpului – pot fi îndreptate sau nu spre un scop precis;
– expresiile emoţionale – manifestări comportamentale ca gestul, mimica,
expresia facială, tonul vocii, intensitatea vocii, coloritul epidermic, etc.;
Există şase emoţii de bază, universale: mânia, dezgustul, tristeţea, bucuria, teama şi
surpriza.

TIPURI DE EMOŢII
a) După polaritatea lor, emoţiile se împart în:
 emoţii pozitive – apar atunci când există congruenţă motivaţională, adică evenimentele
concrete sunt în concordanţă cu scopurile persoanei;
 emoţii negative – apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu scopurile
persoanei, blocându-le sau îngreunând atingerea acestora;
b) După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în:
 emoţii funcţionale – facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se
găseşte. O emoţie funcţională pozitivă (satisfacţia în urma susţinerii cu succes a unui examen)
 15
poate motiva elevul să îşi dezvolte cunoştinţele în respectivul domeniu (mulţumire, bucurie). O
emoţie funcţională negativă (nemulţumirea în urma ratării unui examen) poate motiva elevul să
identifice şi să completeze lacunele din cunoştinţele sale (îngrijorare, tristeţe, părere de rău,
dezamăgire, regret)
 emoţii disfuncţionale – acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la
situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O emoţie disfuncţională pozitivă (fericirea trăită în
urma luării unei note mari) îl poate determina pe un elev să nu mai înveţe pentru lecţia
următoare. O emoţie disfuncţională negativă (frica puternică în momentul scoaterii la tablă) îl
poate “paraliza” pe elev, reducându-i foarte mult capacitatea de concentrare (deprimare, furie,
vinovăţie, sentimente de rănire, ruşine).
c) După stabilitatea în timp a emoţiei:
 emoţia ca stare generată de un stimul sau o situaţie
 emoţia ca trăsătură – se referă la tendinţa generală de a ne simţi într-un anumit mod sau
la uşurinţa cu care stimulii ne activează emoţia.

Inteligenţa emoţională – capacitatea de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor

negative, abilitatea care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi
celelalte capacităţi şi aptitudini pe care le posedăm.

Autoreglare emoţională = procesul prin care persoana îşi autoreglează şi controlează

atât reacţiile interne la emoţii, cât şi expresia comportamentală a emoţiilor.
Autoreglarea emoţională se dezvoltă prin încercarea de a modifica:
- situaţia negativă (învăţând mai mult şi mai eficient pentru următorul examen)
- trăirea emoţională şi comportamentele, modificând gândurile
- atât evenimentele externe cât şi cele interne

ABILITĂŢI UTILE ÎN AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ

 acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celor din jur
- acceptarea propriei persoane presupune asumarea propriei imperfecţiuni şi conştientizarea
faptului că nimeni nu este perfect;
- acceptarea necondiţionată a celorlalţi oameni se referă la faptul că trebuie să manifestăm grijă
şi înţelegere pentru cei din jur, acceptarea lor ca fiinţe umane valoroase; îi putem accepta pe cei
din jur, fără însă a le aproba comportamentele sau gândurile negative.
 responsabilitate şi respect
- respectul faţă de sine vizează acceptarea propriei persoane, precum şi conştientizarea şi
acceptarea imperfecţiunii propriei persoane;
- respectul faţă de celălalt se referă la acceptarea celuilalt, precum şi conştientizarea şi acceptarea
imperfecţiunii celuilalt;
- responsabilitatea implică asumarea consecinţelor propriilor comportamente. Existenţa în
societate presupune reguli de conduită şi interacţiune care fac posibilă şi facilitează viaţa tuturor
membrilor grupului. Respectarea acestor reguli este controlată prin atribuirea de recompense şi
pedepse
 înţelegerea emoţiilor celorlalţi – empatia
- se referă la capacitatea de a adopta perspectiva celuilalt, în sensul de a înţelege de ce anume
trăieşte acesta o anumită emoţie şi de a-i comunica în mod inteligibil acest lucru; este
transpunerea cu uşurinţă a persoanei în postura celuilalt, pentru a vedea lucrurile din punctul de
vedere al acestuia.
 comunicarea emoţiilor şi autodezvăluirea
- nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a obtine aprobare, înţelegere,
simpatie din partea semenilor;
- autodezvăluirea se referă la împărtăşirea unor informaţii despre sine pe care ceilalţi nu le-ar
obţine sau descoperi singuri;
 16

ABILITĂŢILE SOCIALE
• Abilitatea socială – capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii personale, de a fi acceptaţi
şi de a ne integra în grupuri, de a acţiona eficient ca membri ai unei echipe, de a influenţa
atitudinea, părerile şi comportamentul altor oameni, de a conduce oameni, în unele cazuri
organizaţii întregi şi de a preveni apariţia conflictelor, sau, în cazul în care au loc, de a le dirija
corespunzător. Cuprinde trei elemente principale:
1. dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interumane
2. comunicarea cu alte persoane
3. munca împreună cu alte persoane.
Exemple de abilităţi sociale: cooperarea, negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea
de suport social, abilitatea de a dezvolta o reţea de suport social.
Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală putem preveni
scăderea performanţelor şcolare, problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de
adaptare socială.

Grupul de prieteni
Există în fiecare tânăr o nevoie puternică de a face parte dintr-un grup. Grupul de
prieteni îl ajută pe copil să-şi contureze propria-i identitate şi modul de relaţionare socială.
Caracteristici definitorii ale grupului mic: Membrii grupului
• se angajează în interacţiuni frecvente, adică se cunosc şi interacţionează unul cu celălalt;
• se definesc, se percep şi sunt percepuţi de ceilalţi ca membri ai grupului;
• sunt parte a unui sistem de roluri aflate în interacţiune (ex. liderul, antiliderul,
inovatorul, executantul, împăciuitorul)
• împărtăşesc o percepţie colectivă a unităţii (se comportă ca un întreg)
• se supun unui set de norme (formale şi informale) care le ghidează comportamentul.
De ce se formează grupurile?
• satisfac nevoia de apartenenţă şi afiliere a membrilor;
• satisfac nevoia de comparaţie socială;
• permite atingerea unor scopuri mai complexe şi rezolvarea unor sarcini mai dificile,
decât cele pe care le poate rezolva un singur individ, având un scop comun vizat;
• datorită atracţiei interpersonale, pe baza similarităţii între membrii grupului.
Aspecte ale dinamicii de grup
1. coeziunea grupului - dorinţa membrilor grupului de a fi împreună şi de a desfăşura
activităţi împreună. Cooperarea este o activitate orientată social în cadrul căreia individul
colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun, care nu poate fi atins decât prin
concentrarea eforturilor tuturor membrilor grupului.
Există două categorii de factori care cresc coeziunea grupului:
a) Factori interni:
• Sistemul de norme – cu cât normele sunt mai clar stabilite şi rolurile mai lipsite de
ambiguitate, cu atât este mai probabil ca grupul să aibă o coeziune ridicată;
• Mărimea grupului – cu cât grupul este mai mare cu atât gradul de coeziune scade;
• Similaritatea dintre membrii grupului - cu cât membrii unui grup sunt mai similari, (în
interese, preocupări şi scopuri) cu atât grupul va avea un grad de coeziune mai ridicat;
b) Factori externi:
• Sistemul de recompense – dacă recompensele pentru performanţa grupului vizează
grupul în ansamblul său, performanţa sa globală, coeziunea grupului creşte;
2. fenomenul conducerii (leadership) – conceptul de “lider” se referă la orice persoană
care îndeplineşte oficial sau îşi asumă spontan – în cadrul unui grup – funcţii de conducere.
Liderul grupului este centralizatorul comunicărilor de grup. Lui îi sunt adresate cele mai multe
mesaje şi el este cel care transmite mesajele cu impactul cel mai mare.
Factori ce influenţează abilitatea de lider:
 17
• Factori de personalitate: autoeficacitate percepută, locus de control intern ( se consideră
responsabil pentru ceea ce I se întâmplă, nu crede că e la “mâna destinului”), dominanţă, empatie
şi sensibilitate la nevoile celorlalţi, propensiunea pentru risc, nonconformismul social.
• Factori de dezvoltare: mediu familial suportiv, antecedente personale în activităţi de
conducere (cineva din familie a avut funcţii de conducere).
• Factori cognitivi: inteligenţa generală, creativitate, perspicacitate, inteligenţa verbală,
performanţa şcolară ridicată.
3. influenţa socială – modul în care individul îşi modifică comportamentul, opiniile, în
prezenţa reală sau percepută a celorlalţi.
Există trei dimensiuni bipolare ale influenţei sociale:
• Conformism / independenţă socială (individul fie se lasă influenţat de normele implicite
ale grupului, fie acţionează independent de ele);
• Complianţă / asertivitate (fie individul acceptă să satisfacă cerinţele directe ale
grupului, fie decide să răspundă acestora asertiv);
• Obedienţă, supunere / sfidare (fie individul se supune ordinelor. Solicitărilor imperative
ale unei autorităţi, fie le sfidează);

Principii pentru comunicarea eficientă în grup, la şcoală:

1. Criterii dinainte stabilite pentru formarea grupurilor – trebuie să fie clare: fie
asigurarea unor grupe eterogene, care să cuprindă diferite tipuri de elevi, fie realizarea unor
grupuri pe nivele diferite, între care vor diferi sarcinile şi modalităţile de interacţiune promovate;
2. Continuitatea interacţiunilor în grup – este util ca grupurile să nu interacţioneze
doar în cadrul unei sarcini, ci în mod repetat, în situaţii şi sarcini diverse, pentru a forma
adevărate reţele de comunicare;
3. Interdependenţa membrilor grupului – sarcina este de dorit să implice realizarea
unui produs finit comun, iar realizarea rolului fiecăruia să depindă într-o oarecare măsură de
realizarea sarcinilor altor membri ai grupului. Este încurajată astfel responsabilitatea fiecărui
membru în parte faţă de rezultatele în urma comunicării întregului grup;
4. Responsabilitatea fiecăruia pentru activitatea proprie – pentru a nu favoriza
procesul delegării responsabilităţii faţă de ceilalţi membri ai grupului, ar trebui ca în produsul
finit să poată fi identificată contribuţia fiecărui elev şi membrii grupului să poată fi notaţi
diferenţiat, în funcţie de contribuţia fiecăruia;
5. Atenţie explicit acordată formării de abilităţi sociale – elevii vor fi instruiţi pentru
a-şi forma abilităţile de comunicare în grup, utilizând atât elemente de limbaj verbal cât şi
nonverbal;
6. Profesorul este un facilitator al interacţiunii – oferă sugestii şi nu soluţii;

COMUNICAREA
Comunicarea – proces de transmiterea informaţiilor (opinii, credinţe, impresii,
sentimente, emoţii, idei) prin mijloace (cuvinte, gesturi, semne, simboluri) şi canale restrânse
(discuţii directe, în grupuri mici, prin scrisori, telefon, internet) sau lărgite (radio, TV, mijloace
artistice) de la o persoană la alta (E-R) şi care se presupune a fi capabile să perceapă acest proces
şi să-l interpreteze.
Procesul comunicării presupune două etape:
• Receptarea mesajului celuilalt – implică – stabilirea contactului vizual cu persoana cu
care vorbim, folosirea răspunsului minimal şi a încurajării, concentrarea atenţiei pe ceea ce spune
vorbitorul, evitarea judecării sau a interpretării a ceea ce spune celălalt, reflectarea sentimentelor
celuilalt, adresarea întrebărilor închise şi deschise, concentrarea atenţiei pe aspectele importante
din discuţie, evitarea sfaturilor, evitarea întreruperii persoanei care vorbeşte;
• Transmiterea mesajului: a comunica eficient înseamnă a transmite un mesaj clar şi
concis astfel încât să fie evitate confuziile;
 18
Eficienţa procesului de comunicare este asigurată de manifestarea următoarelor
abilităţi:
- ascultarea activă – capacitatea de a surprinde atât conţinutul mesajului cât şi emoţiile
interlocutorului, pentru a asigura înţelegerea cât mai acurată a mesajului;
- transmiterea asertivă a mesajului;
- identificarea surselor de conflict şi utilizarea strategiilor specifice de rezolvare a a
conflictelor;
- utilizarea acestor abilităţi în diferite contexte de comunicare (dialog, comunicare de
grup, comunicare directă sau mediată);

Reguli minimale ale unei comunicări eficiente

• orientarea pozitivă a comunicării (pe fapte plăcute, stimulatoare, afirmative);
• comunicarea să fie bilaterală, să permită schimbul de mesaje, punerea de întrebări;
• să permită intervenţia tuturor cu mesaje, să stimuleze emiterea de alternative;
• să faciliteze verificarea înţelegerii mesajului;
• să fie securizantă şi nu prilej de abuz afectiv, emoţional al unuia asupra celorlalţi;
• concordanţa comunicării verbale cu cea mimico-gestuală;
• evitarea ambiguităţilor, subînţelesurilor, incertitudinilor, aluziilor maximal vagi;
• evitarea suprapunerii, interferenţelor în emiterea de mesaje (a intervenţiei peste cuvântul
celuilalt);
• comunicarea eficientă presupune construirea de mesaje clare, concise şi exprimate cu
expresii şi cuvinte uzuale;
Bariere în comunicarea eficientă
• Tendinţa de a judeca, convingerea unei persoane că cei din jurul lor nu îşi vor
îmbunătăţi comportamentul decât dacă sunt criticaţi;
• Folosirea etichetelor de genul “eşti un naiv că ai făcut….”;
• Oferirea de soluţii, fie direct prin sfaturi, fie indirect, prun folosirea întrebărilor în mod
agresiv, autoritar sau cu o notă evaluativă;
• Recurgerea la ordine – are ca efecte reacţii de rezistenţă, pasive sau agresive, cu
consecinţe asupra scăderii stimei de sine a persoanei căreia îi sunt adresate ordinele;
• Folosirea ameninţărilor este o modalitate prin care se transmite mesajul că dacă
soluţiile propuse nu sunt puse în practică, persoana va suporta consecinţele negative;
• Moralizarea include formulări de genul “ ar trebui” sau “ar fi cea mai mare greşeală din
partea ta să”;
• Evitarea abordării unei probleme importante;
• Încercarea de a rezolva problema comunicării prin impunerea unor argumente
logice proprii; situaţiile în care o persoană încearcă în mod repetat să găsească soluţii logice la
problemele unei alte persoane conduce la frustrare prin ignorarea sentimentelor şi opiniilor
celeilalte persoane;

Comunicarea non-verbală
Modul în care este exprimat un mesaj poate să modifice înţelesurile acestuia şi să aibă o
importanţă mai mare decât cuvintele propriu-zise. Cercetările arată că în comunicare limbajul
non-verbal are o pondere de aproximativ 85%.
Forme de comunicare non-verbală:
• Spaţiul personal – distanţa inter-personală acceptabilă;
• Contactul vizual – poate exprima o gamă variată de emoţii: dezaprobare, încântare,
dispreţ, prietenie;
• Postura corporală (ex: stă cu capul în barbă – îngândurare, oboseală, tristeţe);
• Paralimbajul: inflexiuni verbale(ridicare a vocii, coborâre, monotonie), ritm verbal
(rapid, lent, variat), intensitate (voce puternică, slabă, cu respiraţie întretăiată), ton (nazal,
plângăcios, teatral, linguşitor), pauze (cu subînţeles, dezorganizate, de timiditate, ezitare);
 19
• Expresivitatea facială
• Gesturile

Comunicarea asertivă, pasivă şi agresivă

Asertivitatea – comunicare deschisă, directă şi onestă, care ne permite să avem încredere
în noi şi să câştigăm respectul prietenilor şi colegilor; abilitatea de exprimare a emoţiilor şi a
gândurilor într-un mod în care ne satisfacem nevoile şi dorinţele şi le respectăm pe cele ale
interlocutorului. Ea facilitează rezolvarea situaţiilor interpersonale tensionate.
Pasivitatea –răspunsul unei persoane care încarcă să evite confruntările, conflictele şi
doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără a ţine cont de drepturile sau dorinţele personale;
manifestarea unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în
câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii.
Agresivitatea – o reacţie comportamentală prin care îl blamezi şi îl acuzi pe celălalt,
încalci regulile impuse de autorităţi, eşti insensibil la sentimentele celorlalţi, nu-ţi respecţi
colegii, consideri că tu ai întotdeauna dreptate, rezolvi problemele prin violenţă, consideri că cei
din jurul tău sunt nedrepţi cu tine.
Asertivitatea, agresivitatea şi pasivitatea sunt trei modalităţi calitativ diferite de abordare
a relaţiilor interpersonale.
 20
Comunicarea pasivă Comunicarea asertivă Comunicarea agresivă

Caracteristici Se evită abordarea problemelor Se discută şi se clarifică Sunt abordate într-o manieră
care apar în procesul de problemele care apar în procesul agresivă şi ineficientă
promovare personală (critici, de promovare personală (critici, dificultăţile de promovare
conflicte) conflicte) personală

Sunt ignorate drepturile personale Sunt respectate şi susţinute activ Drepturile personale în
în comunicare (dreptul de a fi drepturile personale în comunicare sunt susţinute fără
ascultat, de a –ţi exprima părerea) comunicare (dreptul de a fi a ţine seama de drepturile
ascultat, dreptul de a-ţi exprima celorlalţi
Drepturile celorlalţi sunt părerea)
considerate ca fiind mai Drepturile personale sunt
importante decât drepturile Este recunoscută atât importanţa considerate mai importante
proprii drepturilor proprii cât şi a decât drepturile celorlalţi
celorlalţi
Apare neîncredere în propriile Se dezvoltă comportamente de
forţe şi în eficienţa promovării Se dezvoltă încredere în forţele ostilitate, blamare şi acuzare a
personale proprii şi în eficienţa promovării celorlalţi
personale

Efecte Pe termen scurt Asertivitatea este o atitudine faţăPe termen scurt

 scade anxietatea
 evită sentimentul de vinovăţie O persoană asertivă cere ceva ce  sentimentul de putere
 suferinţă
 sacrificiu
Pe termen lung
 stimă de sine scăzută
 tensiuni interioare care duc la  cu încredere, fără anxietate
stres, furie, depresie
 afectarea stării de sănătate
 iritarea celorlalţi
 lipsa de respect din partea
celorlalţi
de tine şi ceilalţi onestă şi utilă.  eliberarea tensiunii
doreşte:
 direct şi deschis Pe termen lung
 adecvat, respectând propriile  sentimentul de vinovăţie şi
opinii şi drepturi şi aşteptând ca ruşine
şi ceilalţi să facă acelaşi lucru.  ceilalţi sunt responsabili
pentru propriul comportament
 scade stima de sine
O persoană asertivă:  resentimente în jurul
 nu încalcă drepturile celorlalţi persoanei agresive.
 nu va aştepta ca ceilalţi să
ghicească ceea ce doreşte
 nu va fi anxioasă şi nu va evita
situaţiile dificile
Beneficiul major este creşterea
încrederii în sine şi respectul faţă
de ceilalţi, îmbunătăţirea
abilităţilor de luare a deciziilor
responsabile, dezvoltarea
abilităţilor de management a
conflictelor

Consecinţe ale eşuării comunicării: conflictul

 21
Conflictul este o parte firească a procesului de comunicare şi apare constant în relaţia cu
prietenii, familia sau colegii de serviciu. Apare atunci când:
– două sau mai multe persoane au interese diferite într-o situaţie
– aceste interese sunt contradictorii şi împiedică comunicarea adecvată între acele
persoane
Rezolvarea eficientă a conflictului are o serie de aspecte pozitive:
– creşte motivaţia pentru schimbare
– îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi a soluţiilor
– creşte coeziunea grupului după soluţionarea lui
– oferă posibilitatea dezvoltării unor noi deprinderi
Dacă situaţia conflictuală nu este rezolvată şi persistă în timp, pot apărea efecte
negative:
– scade implicarea în activitate
– scade sentimentul de încredere în sine
– duce la dificultăţi de relaţionare
Obstacole în procesul rezolvării conflictului:
• Tendinţa naturală de a explica mai întâi care este punctul nostru de vedere
• Ineficienţa noastră ca şi ascultători
• Teama că lucrurile nu vor ieşi aşa cum vrem noi, de a pierde ceva, de a recunoaşte că am
greşit
• Presupoziţia că vom pierde iar celălalt va câştiga
Strategii de abordare constructivă a conflictului:
• Utilizarea mesajelor la persoana I pentru a descrie problema
• Ascultarea activă a descrierii problemei din punctul de vedere al celeilalte persoane
• Reflectarea sentimentelor pentru a înţelege şi a clarifica ceea ce simte cealaltă persoană
• Generarea a cât mai multe soluţii posibile împreună
• Analiza alternativelor şi alegerea variantei potrivite
• Obţinerea unui angajament
• Planificarea datei la care se face evaluarea

FAMILIA
Unitatea biosocială şi psihologică, de bază a societăţii, ce se caracterizează prin raporturi
de rudenie între persoanele care o alcătuiesc. Familia oferă identitate socială ca şi tutelă, dispune
de un anumit buget comun şi un sistem de convieţuire, este constituită în şi prin afecţiune
mutuală, împărtăşită.
TIPOLOGIA FAMILIEI
• Familia nucleară (părinţi, copii)
• Familia monoparentală
• Familia extinsă (bunici, fraţi, alte rude apropiate)
• Familia adoptivă (unul sau mai mulţi dintre copii sunt abandonaţi)
• Familia foster (unul sau mai mulţi dintre copii sunt primiţi în familie pentru o anumită
perioadă de timp)
• Familia mixtă (părinţii sunt recăsătoriţi)
Roluri şi responsabilităţi în familie
• Rolurile din familie sunt tipare de comportament prin care membrii familiei
îndeplinesc anumite funcţii şi prin care sunt îndeplinite anumite nevoi ale acestora
Roluri în cadrul familiei
• Părinte (mamă, tată) – facilitarea însuşirii de către copil a unor cunoştinţe, deprinderi,
atitudini şi asigurarea unor condiţii de trai satisfăcătoare care să permită dezvoltarea copilului în
conformitate cu potenţialul său, disciplinarea copilului.
• Bunic / bunică
• soră / frate
 22
• Copil – cooperare, respect faţă de părinţi
• Nepot / nepoată
Rolurile se modifică în timp, în funcţie de vârstă şi de stadiul în care se află familia.
Roluri instrumentale – comportamente care vizează asigurarea resurselor fizice (hrană,
îmbrăcăminte, locuinţă), a celor care permit luarea de decizii, şi managementul familiei precum
şi facilitatea însuşirii unor abilităţi emoţionale, fizice, educaţionale şi sociale.
Roluri afective – permit asigurarea suportului emoţional şi încurajarea membrilor
familiei.

OBIECTIV CADRU
 Formarea atitudinilor, achiziţionarea cunoştinţelor şi abilităţilor interpersonale.

VALORI ŞI ATITUDINI

 Receptivitate la emoţiile celorlalţi.

 Valorizarea relaţiilor interpersonale.
 23

Obiective de referinţă Teme / Conţinuturi clasa a I-clasa clasa clasa

a a II-a a III-a a IV-a
1. Să recunoască emoţii de bază Managementul emoţiilor
apărute în situaţii variate Exprimarea emoţiilor de bază. Înţelegerea şi respectarea emoţiilor celorlalţi. X
2. Să exerseze comportamente de Abilităţile sociale
cooperare în grup Comportamente de cooperare in grup. Relaţiile cu colegii care au nevoie de
sprijin. X
3. Să exerseze exprimarea Managementul emoţiilor
autocontrolului Ce este autocontrolul? Cum îl manifestăm acasă, la şcoală,la joacă? X
4. Să descrie caracteristicile relaţiei Abilităţile sociale
de prietenie Cum se dezvoltă relaţia de prietenie. Strategii de a-ţi face prieteni şi de a-i
menţine. X
5. Să exerseze abilităţile de Comunicare
ascultare activă Comunicare: vorbire, ascultare, comportamente nonverbale. Cum să fiu un X
6. Să analizeze diferenţe între bun ascultător
tipurile de familii Familia X
Tipuri de familii
7. Să identifice dificultăţile şi Abilităţile sociale
etapele prin care trece un grup Dificultăţi şi depăşirea lor în grup. Etapele prin care trece un grup. Roluri în X
8. Să explice factorii care grup.
influenţează relaţiile dintre Familia
membrii familiei Relaţiile dintre membrii familiei. Valori şi practici transmise în familie-
aspectele critice care să fie discutate cu părinţii (legate de creştere, relaţiile cu X
colegii şi profesorii).
 24
Exemple de activităţi de învăţare:
“Roata emoţiilor exprimate” – se realizează dintr-un carton o roată împărţită în 6 părţi
egale pe care sunt desenate cele şase emoţii de bază (imagini cu feţe): mânia, dezgustul, tristeţea,
bucuria, teama şi surpriza. Această roată va fi utilizată într-un joc în care cineva va învârti braţul
roţii şi când acesta se opreşte la o emoţie, elevul va identifica şi explica emoţia şi va descrie un
moment din viaţa lui în care s-a simţit în acel fel. În cazul în care roata se va opri tot la aceeaşi
emoţie, se va roti din nou, pentru a se putea discuta toate emoţiile. Se distribuie apoi, câte o
pungă mică de hârtie şi 5 fâşii de hârtie fiecărui elev. Se explică elevilor că uneori avem
sentimente, în anumite situaţii pe care nu le spunem nimănui, le ascundem la fel cum ascundem
ceva într-o pungă de hârtie şi nu lăsăm pe nimeni să vadă ce este în ea. Elevii se vor gândi la o
situaţie în care au procedat aşa, vor desena emoţia pe o fâşie de hârtie şi o vor introduce în
pungă. Elevii vor da exemple de emoţii pe care au tendinţa să le ţină pentru ei şi exemple de
emoţii pe care le pot împărtăşi şi celorlalţi. Astfel vor învăţa să înţeleagă şi să respecte emoţiile
celorlalţi.
“Termometrul emoţiilor” – elevii trebuie să caute în diverse reviste, ziare, afişe, imagini
cu feţe reprezentative pentru 3sau 4 dintre emoţiile de bază şi să le decupeze. Ei vor aduce aceste
materiale la şcoală pentru a putea realiza jocul. Aceste materiale vor fi puse în cutia cu emoţii (o
cutie care poate să fie decorată de elevi). Termometrul măsoară cât de puternică este trăirea
persoanelor (intensitatea emoţiilor). Sarcina elevilor este să extragă din cutie câte o imagine, să
denumească emoţia pe care o reprezintă, şi să o prindă pe termometru emoţiilor în dreptul
intensităţii potrivite. Pot să apară situaţii în care două feţe (expresii faciale) exprimă o singură
emoţie, cu aceeaşi intensitate. În acest caz vor fi prinse în acelaşi loc pe termometrul emoţiilor.
Pot să apară modificări ale poziţiei feţelor pe termometrul emoţiei pe măsură ce extragem alte
imagini. Important este ca în final să obţină o gradare a expresiilor faciale ale aceleiaşi emoţii.
Elevii vor motiva poziţionarea feţelor pe termometrul emoţiilor.. Se discută cu elevii diferenţele
care apar în expresia facială a diverselor persoane în momentul exprimării uneia şi aceleiaşi
emoţii. Elevii vor mima emoţiile discutate şi vor identifica intensitatea pe care o mimează
“Semaforul autocontrolului” – prezentarea unei poveşti, modul în care au reacţionat
personajele în situaţia respectivă, exprimarea emoţiei trăite şi modalitatea de autocontrol. Elevii
vor fi îndrumaţi să facă analogia între culorile semaforului şi paşii necesari în menţinerea
autocontrolului: roşu – opreşte, galben - gândeşte, verde - start, vor explica ce se întâmplă când
ne pierdem controlul. Elevii vor fi împărţiţi pe trei grupe, precizând cum manifestăm
autocontrolul acasă, la şcoală, la joacă.
“Pânza de păianjen” – elevii sunt aşezaţi în cerc, un elev primeşte un ghem de aţă pe
care îl prinde la un capăt. În timp ce ţine capătul aţei , dă ghemul la un alt elev şi-l roagă să ţină
aţa din punctul care a ajuns la el, dând apoi ghemul mai departe, până când toţi elevii vor ţine n
mână aţa , în aşa fel încât să se formeze o reţea, ca o pânză de păianjen. Un elev este rugat să lase
aţa din mână, explicându-li-se ce s-a întâmplat după ce colegul lor a făcut acest lucru. Elevii vor
lăsa aţa din mână rând pe rând, până când toată aţa ajunge să fie ţinută de un singur elev. Elevii
sunt întrebaţi în ce fel se aseamănă acest joc cu relaţiile care există între oameni. Discuţia este
condusă înspre a conchide că pentru a avea relaţii bune cu un grup de persoane, fiecare dintre
persoanele implicate trebuie să-şi facă partea sa în a menţine relaţia. Dacă nu, se întâmplă ca
atunci când unul câte unul, elevii renunţă să mai susţină pânza de păianjen, aţa devine încâlcită şi
nu mai are frumuseţea pânzei de păianjen
“Povestea noastră despre prieteni” – elevilor aşezaţi într-un cerc li se spune că vor crea
împreună o poveste pe tema prieteniei, pornind de la următoarele idei de bază: povestea va avea
cel puţin un personaj, ce vorbeşte despre prietenie şi care poate avea câţiva prieteni despre care
vrea să povestească; povestea va cuprinde următoarele teme: ce face un prieten adevărat, cum ne
facem prietenii, cum putem deosebi prietenii adevăraţi de cei falşi. Un elev va începe povestea:
“A fost odată ca niciodată …” şi va spune primele idei, după care următorul elev va continua
povestea , astfel încât fiecare elev să spună una, două fraze despre acest subiect din perspectiva
personajului povestirii. Se intervine atunci când un elev nu reuşeşte să continue povestea, iar
 25
conducătorul activităţii finalizează povestea în momentul în care consideră că s-au spus destule
idei de către un număr suficient de elevi.
“Teatrul de păpuşi” – se va organiza un mic teatru de păpuşi în care fiecare personaj va
trebui să povestească celuilalt ceva. Teme propuse: “Cum au petrecut vacanţa?” “Cea mai
frumoasă poveste”, “Prima mea amintire din copilărie”. Elevii sunt împărţiţi în perechi şi li se dă
câteva jucării de pluş, între care vor iniţia un dialog timp de 5 minute, pe o temă aleasă împreună
cu ei. Elevilor li se cere să identifice care au fost comportamentele prin care colegii lor au arătat
că ascultă mesajul.
“Timpul poveştilor” – elevii vor citi pe rând un fragment dintr-o poveste în faţa clasei,
după care vor fi întrebaţi ce au observat la ceilalţi colegi care ascultau povestea, cum şi-au dat
seama că aceştia ascultă sau nu povestea. Pe tablă se realizează un tabel cu două rubrici:
ascultare / nonascultare în care se notează comportamentele corespunzătoare acestor situaţii.
Elevii vor nota pe o foaie de hârtie comportamentele pe care le manifestă o persoană ce ascultă

IV. MANAGEMENTUL INFORMAŢIILOR ŞI AL ÎNVĂŢĂRII

Managementul informaţiilor se referă la identificarea, evaluarea şi utilizarea adecvată a
informaţiilor pe care le avem la dispoziţie la un moment dat, pentru a rezolva probleme şi a lua
decizii optime.
Principalele abilităţi care permit explorarea eficientă a informaţiilor vizează:
1. identificarea surselor utile de informaţie şi descoperirea în cadrul acestora a informaţiilor
relevante pentru o sarcină dată – abilităţi de identificare / căutare a informaţiilor;
2. evaluarea calităţii informaţiilor şi identificarea surselor de distorsiune – abilităţi de evaluare şi
prelucrare a informaţiei;
3. utilizarea informaţiei în rezolvarea de probleme şi în luarea de decizii – abilităţi de utilizare
eficientă a informaţiei;

1. Căutarea informaţiilor presupune identificarea surselor utile de informaţie şi

descoperirea în cadrul acestora a informaţiilor relevante pentru o sarcină dată. Strategiile de
căutare a informaţiilor sunt cu atât mai importante cu cât sursele de informaţie disponibile se
diversifică, iar deciziile implică în general combinarea informaţiilor provenind din aceste surse.
 Tipuri de informaţie (în funcţie de suportul comunicării):
- informaţie pe suport scris (cărţi, reviste, broşuri, culegeri de texte şi exerciţii, pliante);
- informaţia orală (participare la prelegeri, cursuri, întâlniri pentru discuţii);
- în format electronic (accesată prin intermediul computerului: pe suport magnetic – CD,
dischete, DVD, fie prin internet);
 Surse de informare:
- surse formale: manualele şcolare, bibliotecile (reale sau virtuale), programele mass-media
educative;
- surse informale: emisiunile de divertisment, experienţa directă, reţeaua socială (prieteni, rude,
specialişti într-un domeniu);
 Strategii de căutare a informaţiei
Cea mai eficientă este tehnica celor 6 paşi:
1. definirea sarcinii (care este sarcina mea propriu zisă?, ce tip de informaţie îmi este utilă
pentru realizarea sarcinii?)
2. identificarea surselor (ce surse posibile mi-ar fi de ajutor în rezolvarea sarcinii?, care surse
sunt disponibile/potrivite pentru a le folosi?, care este cea mai utilă?)
3. localizarea surselor şi accesarea lor (unde găsesc sursele şi cum le folosesc?, sursele sunt prea
multa sau prea puţine?, găsirea informaţiei în cadrul fiecărei surse identificate?)
4. utilizarea informaţiei (ce pot folosi din aceste surse?, cum mă asigur că valorific din plin ceea
ce utilizez?)
 26
5. sintetizarea informaţiilor
6. evaluarea (am îndeplinit toate cerinţele sarcinii? Cum aş putea îmbunătăţii procesul de căutare
pe viitor a informaţiilor?)
2. Evaluarea şi prelucrarea informaţiilor.
- când oamenii au abilităţile şi motivaţia necesară pentru a prelucra informaţia primită (ex. sunt
interesaţi să înţeleagă un fenomen, trebuie să ia o decizie pe termen lung, etc.) se vor gândi critic
la mesaj, îl vor evalua raţional şi se vor lăsa convinşi de puterea argumentelor;
- când oamenii nu au abilităţile necesare sau motivaţia de a prelucra informaţia primită (ex. nu
realizează o sarcină interesantă pentru ei, problema nu îi afectează în mod direct sau sunt grăbiţi,
etc.) nu se vor gândi cu grijă la cele recepţionate şi se vor lăsa convinşi de alte elemente decât
puterea argumentelor;
Aspectele care influenţează prelucrarea informaţiei ţin de:
- sursa din care provine informaţia:
 credibilitatea sursei
 atractivitatea sursei
- forma mesajului
 lungimea mesajului
 discrepanţa faţă de părerea iniţială a auditorului
 ameninţările
 trăirile pozitive asociate
- caracteristicile persoanei
 tipul de argumente preferate
 valorile persoanei
3. Utilizarea informaţiilor
Informaţiile pot fi utilizate în măsura în care ele sunt transformate în cunoştinţe.
Informaţiile pot deveni cunoştinţe atunci când sunt interpretate într-un anumit context. Una şi
aceeaşi informaţie poate furniza cunoştinţe diferite în contexte diferite. Existenţa cunoştinţelor
este condiţionată de operarea cu nişte unităţi inferioare cu care operează orice sistem cognitiv.

cunoştinţe

context
informaţii

date

- datele sunt simboluri care există pur şi simplu şi nu au o semnificaţie în sine,

ele reprezintă un fapt sau o stare a unui eveniment. Datele sunt informaţii
potenţiale.
- informaţiile sunt date prelucrate, înzestrate cu o anumită semnificaţie şi sens
prin raportarea lor la alte date sau cunoştinţe.
- cunoştinţele sunt conţinuturi informaţionale cărora li se poate adăuga o
valoare de adevăr.

Tehnologia informatică şi de comunicare (TIC)

Produsele societăţii informaţionale (internet, e-mail, web site-uri, calculatoare)au devenit
obiecte de largă utilizare deoarece asigură o comunicare mai rapidă şi asigură accesul la un
volum mare de informaţii.
Funcţiile TIC:
- susţinerea proceselor de informare
 27
- facilitarea comunicării interumane

avantaje
- facilitarea comunicării la distanţă (e-mail, chat-room)
- stocarea şi organizarea informaţiilor
- acces la surse variate de informaţii
- biblioteci virtuale, site-uri, soft-uri educaţionale
- e-learning
dezavantaje
- dependenţă de tehnologie
- confidenţialitatea informaţiilor nu poate fi pe deplin
asigurată
- securitatea informaţiilor – pirateria
- acces contracost la informaţiile valoroase
- pierderea caracterului personal al relaţiilor umane

Rezolvarea de probleme
- este una dintre cele mai importante abilităţi necesare în dezvoltarea personală
a copiilor şi adolescenţilor, permiţându-le să facă faţă într-un mod eficient
unor situaţii problemă cum ar fi: susţinerea unui examen, indecizia în alegerea
unei specializări la terminarea liceului, respingerea de către colegi, izolarea în
clasă, evitarea implicării în comportamente de risc.
Problema este definită ca diferenţa între starea curentă şi o stare dorită,
diferenţă care nu este depăşită spontan datorită existenţei unor obstacole:
obiective (condiţii fizice, sociale) sau subiective (expectanţe nerealiste, absenţa
informaţiilor).
Etapele rezolvării de probleme:
 recunoaşterea problemei
 definirea problemei
 căutarea unor soluţii alternative
 luarea deciziei
 aplicarea soluţiei alese
 evaluarea consecinţelor

Luarea de decizii
- reprezintă procesul de selectare a unei alternative dintr-o mulţime de variante disponibile la
un moment dat.
Modul în care luăm decizii ne defineşte stilul decizional. Acesta poate fi:
- raţional – analizarea logică a alternativilor;
- intuitiv – utilizarea unor strategii personale (intuiţie, bănuieli, superstiţii);
- dependent – căutarea de sprijin din partea altor persoane;
- evitant – evitarea situaţiilor decizionale, chiar şi atunci când alternativele
sunt clar specificate;
Decizia nu este altceva decât reducerea căutării de informaţii la o mulţime finită de
alternative dintre care, pe baza evaluării, se alege pe cea care asigură o potrivire maximă între
cele două componente.

Managementul învăţării
 presupune autoreglarea de către elev a propriei învăţării.
Autoreglarea învăţării cuprinde aspecte motivaţionale (cogniţii, emoţii şi comportamente
de iniţiere, direcţionare şi menţinere a motivaţiei pentru învăţare) şi aspecte strategice (tehnici şi
strategii utilizate pentru creşterea eficienţei învăţării).
Motivaţia pentru învăţare este rezultanta unui complex de factori culturali,
contextuali şi individuali.
Factori culturali – norme şi valori referitoare la învăţare, care adesea
influenţează implicit atitudinea şi comportamentul elevului. Diferenţele dintre
 28
culturi se găsesc la nivelul:
- valorii acordate învăţării de tip şcolar;
- tipurilor de interacţiune pe care le încurajează în activitatea de învăţare
(cooperare sau competiţie);
- concepţiilor despre competenţă;
- experienţelor de învăţare asigurate (posibilitatea de a folosi cunoştinţele în
cadrul unor activităţi practice);
Factori contextuali (legaţi în special de mediul educaţional)
- tipul de sarcini şcolare (cu cât sarcina este mai aproape de interesele sau preocupările
cotidiene ale elevilor, cu atât este mai antrenantă);
- autonomia (oportunităţile oferite elevilor de a lua iniţiative sau pentru a deveni responsabili
în procesul de învăţare);
- recunoaşterea (vizează utilizarea formală şi informală a recompenselor, care au consecinţe
pozitive asupra interesului pentru învăţare, asupra sentimentelor de satisfacţie şi autovalorizare);
- munca în grup (cooperarea generează o interacţiune pozitivă şi o motivaţie de învăţare pe
termen lung);
- evaluarea (modul în care profesorul notează elevii influenţează modul în care aceştia învaţă
şi ce anume învaţă. Dacă profesorul evaluează cantitatea de informaţie reţinută de elev, atunci
acesta va utiliza tehnici de memorare a informaţiei, dar dacă profesorul evaluează în ce măsură
elevul poate utiliza informaţia pentru rezolvarea de probleme, atunci acesta va prelucra în
adâncime informaţia);
Factori individuali
- valoarea acordată sarcinii de învăţare de către elev – este în strânsă legătură cu scopurile de
învăţare ale elevilor. Valoarea sarcinii va fi mare dacă sarcina de învăţare este în concordanţă cu
scopurile elevului şi va fi mică dacă ele sunt divergente;
- expectanţele legate de rezultatele învăţării: convingerile despre autoeficacitate, convingerile
despre controlul asupra învăţării (adică măsura în care rezultatul obţinut depinde de ei),
atribuirile pe care elevii le dau cauzelor succeselor şi insucceselor (elevii atribuie succesul şi
eşecul în învăţare abilităţilor de care dispun, efortului depus, dificultăţii sarcinii sau
norocului/şansei);
- reacţiile emoţionale legate de sarcinile de învăţare;

Strategii de învăţare
1. strategii de elaborare asupra materialului.
Elaborarea – utilizarea cunoştinţelor anterioare pentru interpretarea şi îmbogăţirea
materialului ce trebuie învăţat, cu scopul de a-l înţelege.
Strategii de elaborare a materialului:
• Gândirea critică – a interacţiona cu materialul de învăţat în mod activ, a obţine, interpreta
şi evalua informaţia conţinută în material, presupune formularea de întrebări la adresa textului.
• Monitorizarea învăţării – a verifica sistematic gradul de înţelegere şi integrare a ideilor
conţinute în text.
• Mnemotehnicile (strategii de memorare) – sprijină fixarea informaţiilor şi accesul la
cunoştinţe.
2. strategii de organizare a materialului.
Organizarea materialului – gruparea informaţiilor în categorii şi structuri pentru a
asigura o mai bună memorare a materialului.
Tehnici de organizare a materialului:
• Sublinierea
• Luarea de notiţe
• Reprezentările grafice prin hărţi conceptuale, diagrame şi tabele
3. stiluri de învăţare - preferinţa constantă pentru anumite tehnici şi strategii de învăţare.
 29
- cunoaşterea stilului propriu de învăţare permite adaptarea sarcinilor şcolare la preferinţele
individuale şi asigură creşterea eficienţei învăţării.
- în funcţie de modalitatea senzorială în care persoanele preferă să li se ofere informaţia şi să
opereze asupra ei, distingem trei stiluri de învăţare: vizual, auditiv, kinestezic. O persoană poate
opera cu toate cele trei modalităţi senzoriale, dar de regulă preferă una sau două dintre aceste
modalităţi.
- tipurile de inteligenţă oferă de asemenea o modalitate de identificare şi explorare a stilului
propriu de învăţare. Au fost identificate şapte tipuri de inteligenţă: inteligenţă muzicală,
kinestezică, lingvistică, logico-matematică, spaţială, interpersonală, intrapersonală.
4. abilităţi generale de valorificare a sesiunilor de învăţare – organizarea şi planificarea
timpului de studiu.
- organizarea şi planificarea timpului de studiu, prin:
• Stabilirea scopurilor
• Identificarea priorităţilor
• Identificarea modalităţilor actuale de utilizare a timpului
• Planificarea studiului
• Identificarea dificultăţilor care pot apărea în aplicarea planului/programului
• Punerea în practică a programului. Automonitorizarea
- creativitatea – capacitatea de a identifica probleme şi de a găsi soluţii cât mai diferite de cele
existente

OBIECTIV CADRU
 Dobândirea abilităţilor de utilizare a informaţiilor în procesul de învăţare

VALORI ŞI ATITUDINI

 Valorizarea critică şi selectivă a informaţiilor;

 Adaptare şi deschidere la noi tipuri de învăţare;
 30
Obiectiv de referinţă Teme / conţinuturi Clasa a Clasa Clasa Clasa
I-a a II-a a III-a a IV-a
1. să se familiarizeze cu noţiunile Managementul informaţiilor X
de învăţare şi informare specifice - tipuri de informaţii (după suportul comunicării): scrisă, orală, electronică
intrării în nivelul primar Învăţare eficientă X
2. să exemplifice tipuri de - activităţile specifice desfăşurate la grădiniţă / activităţile obligatorii la nivelul primar –
informaţii asemănări şi deosebiri
- tipuri de activităţi (învăţare, joc, relaxare) X
1. să compare diferite surse de Managementul informaţiilor X
informare - surse de informare pentru activitatea şcolară: biblioteci, librării, muzee, centre de
2. să identifice tehnici simple de informare pe diferite tematici, cabinete de consiliere, persoane – resursă, mass- media,
învăţare internet – diferenţe între sursele de informare
Învăţare eficientă X
- cum învăţăm? Învăţarea în accepţiunea largă – modalităţi generale de învăţare a unor
comportamente la şcoală sau în societate: imitaţia, exemplul celorlalţi, repetiţia, încercare
şi eroare
1. să selecteze diferite tipuri de Managementul informaţiilor X
informaţii necesare în activitatea de - criterii de selectare a informaţiei: veridicitatea şi autoritatea sursei
învăţare Învăţare eficientă X
2. să exerseze abilităţi de - planificarea învăţării: obiective săptămânale, orarul unei zile, planul de lucru, stabilirea
planificare a învăţării termenelor
1. să explice necesitatea utilizării Managementul informaţiilor X
TIC (tehnologii informatice şi de - utilizarea TIC în colectarea informaţiilor cu privire la carieră: criterii simple de
comunicare) în colectarea colectare a informaţiilor cu privire la carieră cu ajutorul TIC (identificarea cuvintelor
informaţiilor cu privire la învăţare cheie, utilizarea unui motor de căutare, localizarea informaţiilor)
şi carieră Învăţare eficientă X
2. să identifice condiţiile optime - învăţarea în sens restrâns – condiţiile optime pentru învăţare eficientă:
pentru învăţare eficientă - deprinderi eficiente de studiu: organizarea conţinuturilor de învăţare, dozarea efortului
şi a perioadelor de relaxare/odihnă
- disciplina învăţării: implicare, perseverenţă, responsabilitate, asumarea sarcinilor de
lucru
- condiţii interne/externe: mediul de învăţare (spaţiu, ambient), stare personală de
sănătate
 31
Exemple de activităţi de învăţare:
De ce învăţ ? – se anunţă elevii că în cadrul acestei activităţii vor identifica câteva dintre
motivele pentru care învaţă, se explică elevilor termenul de motiv şi se cere să dea exemple. Se
împarte fişa de lucru “De ce învăţ ?” şi sunt rugaţi să coloreze cercurile în care sunt scrise
motivele pentru care învaţă ei. Fiecare elev va realiza un clasament al motivelor, urmând ca în
continuare să discute cu colegul de bancă clasamentul realizat, după care vor împărtăşi întregii
clase ideile discutate în perechi. În continuare se accentuează importanţa identificării motivelor
care stau la baza învăţării, precum şi de ce anume acestea diferă de la un elev la altul.
Să ne imaginăm – se împart elevii în patru grupe, fiecare grupă trebuie să găsească cel
puţin cinci întrebuinţări neobişnuite pentru diverse obiecte: portocală, batistă, liniar, cărămidă,
creion. Fiecare grupă desemnează un reprezentant care prezintă şi argumentează întrebuinţările
găsite pentru cele cinci obiecte. Se notează pe tablă întrebuinţările găsite, şi împreună cu elevii se
desemnează grupa cea mai creativă, care a găsit întrebuinţări diferite, neobişnuite şi posibile
pentru obiectele propuse. Se accentuează gradul în care ne ajută creativitatea în realizarea unor
activităţii.
Cum îmi caut informaţiile necesare? – se cere elevilor să îşi aleagă un animal preferat,
să caute cât mai multe surse de informare şi să completeze cu informaţii noi ceea ce ştiau deja
despre animalul respectiv. Elevii vor completa fişa de lucru “Cum îmi caut informaţiile
necesare?”, după care vor lucra în perechi pentru a observa asemănările şi deosebirile legate de
modul în care au căutat informaţiile. În continuare se prezintă asemănările şi deosebirile în faţa
clasei, accentuându-se importanţa utilizării unor surse diferite de informaţii, dificultăţile
întâmpinate în căutarea informaţiilor, persoanele la care au putut apela.
Exemple de activităţi de învăţare:
Ce obiecte iau cu mine pe insulă? – elevilor li se spune că vor trebui să aleagă mai
multe obiecte utile supravieţuirii pe o insulă despre care nu se ştie nimic. Se împarte fişa de lucru
“Ce obiecte iau cu mine pe insulă?”, rugându-i să argumenteze fiecare obiect ales. Se cere
elevilor să compare soluţiile oferite cu colegul de bancă, să discute diferenţele şi să aleagă cinci
dintre obiectele propuse de ei pentru a le lua împreună pe insulă. Toate soluţiile se notează pe
tablă şi împreună cu elevii sunt analizate soluţiile oferite, urmând ca în continuare să se aleagă
cinci obiecte, care li se par acum ca fiind cele mai utile. Se discută în ce măsură diferă soluţia
individuală de soluţia grupului.
Cum îmi organizez timpul? – cereţi elevilor să-şi noteze, pe parcursul unei săptămâni ce
au făcut în fiecare zi, să redea în detaliu toate activităţile desfăşurate, notând în acelaşi timp şi
timpul petrecut pentru fiecare activitate în parte. Se oferă ca model fişa “Cum îmi organizez
timpul?”. Se împart elevii în perechi şi li se cere să analizeze modul de organizare a timpului, să
identifice activităţile care le ocupă cel mai mult timp, dificultăţile întâmpinate în organizarea
timpului şi să găsească modalităţi de îmbunătăţire a acestuia. Se discută cu întreaga clasă
avantajele observării modului de organizare a timpului, precum şi despre dificultăţile care apar în
organizarea activităţilor zilnice.
Cum rezolv problema? – fiecare elev va primi fişa de lucru, urmând ca individual, să
găsească soluţii pentru problema prezentă şi să le noteze pe fişă. Elevii se grupează în perechi
pentru a-şi prezenta şi argumenta reciproc soluţiile, încurajându-i să analizeze care este soluţia
cea mai bună dintre cele prezentate şi să argumenteze alegerea făcută. Soluţiile identificate sunt
prezentate în faţa clasei, punându-se accent pe consecinţele care decurg în urma unei decizii.
Înţeleg ce citesc? – se alege o povestioară sau un text ştiinţific, maxim o pagină, şi se
notează pe cartonaşe. Se împarte elevilor cartonaşul cu textul selectat şi se solicită, ca fiecare să
noteze pe o parte a cartonaşului o propoziţie referitoare la text, iar pe cealaltă parte o întrebare
care să se refere la un aspect al textului, altul decât cel scris deja. Rugaţi elevii să dea cartonaşul
colegului din spate care va răspunde la întrebarea scrisă şi va formula o întrebare pentru
propoziţia găsită. Se solicită elevilor să prezinte întrebările şi răspunsurile găsite, urmând a fi
discutată corectitudinea şi relevanţa lor pentru înţelegerea textului citit. Se discută cu elevii
 32
importanţa formulării întrebărilor pentru înţelegerea textelor, modul de formulare a întrebărilor
pentru a uşura înţelegerea textului.

V. PLANIFICAREA CARIEREI
Planificarea carierei la elevi reprezintă procesul prin care aceştia îşi conturează o
direcţie de carieră, îşi stabilesc scopuri în legătură cu propria carieră şi iniţiază acţiuni în vederea
atingerii acestor scopuri.
Este un proces continuu de ajustare a scopurilor de carieră la caracteristicile
personale şi oferta educaţională şi ocupaţională aflate în permanentă dezvoltare

Abilităţi de planificarea carierei:

• Autocunoaştere – explorarea şi structurarea informaţiilor despre sine în vederea
dezvoltării conceptului de sine;
• Explorarea educaţională şi ocupaţională – colectarea informaţiilor despre
oportunităţile educaţionale şi ocupaţionale;
• Decizie de carieră – alegerea unei opţiuni din mulţimea variantelor disponibile la un
moment dat;
• Marketing / Promovare personală – sistematizarea şi prezentarea informaţiilor despre
abilităţile, interesele şi experienţele educaţionale şi profesionale proprii în vederea atingerii
scopurilor de carieră.

1. AUTOCUNOAŞTEREA
Reprezintă primul pas în planificarea carierei şi constă în explorarea şi structurarea
informaţiilor despre propria persoană în vederea conturării concepţiei despre sine a persoanei.
Informaţiile despre sine sunt: interesele, valorile, aptitudinile şi personalitatea, acestea
reflectând cel mai bine expectanţele legate de carieră şi atitudinea pe care persoana o are faţă de
sine şi carieră în general.
Interesele
• Reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de
cunoştinţe sau de activitate, factorii motivaţionali esenţiali în alegerea carierei, care determină
gradul de satisfacţie şi performanţă pe care le realizează persoana în activităţile pe care le
desfăşoară.
• Sunt determinate de factori genetici (potenţialul aptitudinal), pe de o parte, şi oportunităţi
de învăţare (activităţile şi jocurile în care sunt angrenaţi copiii, mijloacele materiale şi
instrumentele pe care le au la dispoziţie), pe de altă parte,
Tipuri de interese (Holland):
Holland consideră că oamenii manifestă interese diferite pentru lucrul cu oameni sau
obiecte şi preferinţa pentru lucrul cu idei sau fapte în funcţie de tipul lor de personalitate.
• Interese realiste (R) – tendinţa de a se îndrepta spre activităţi care presupun
manipularea obiectelor, maşinilor, instrumentelor
• Interese investigative (I) – atracţie spre cercetare, investigare sub diverse forme şi în
cele mai diverse domenii (biologic, fizic, social, cultural)
• Interese artistice (A) – atracţie spre activităţile mai puţin structurate, care
presupun o rezolvare creativă şi oferă posibilitatea de auto-expresie (poezie, pictură, muzică,
design);
• Interese sociale (S) – orientarea spre activităţi care necesită relaţionare interpersonală
(preferinţa pentru predare sau pentru a ajuta oamenii să-şi rezolve diverse probleme);
• Interese antreprenoriale (E) – preferinţa pentru activităţi care permit iniţiativă şi
posibilitate de coordonare a propriei activităţi sau a activităţii unui grup;
 33
• Interese de tip convenţional (C) – preferinţa pentru activităţi care necesită manipularea
sistematică şi ordonată a unor date sau obiecte într-un cadru bune organizat şi definit;

Indicatori calitativi şi cantitativi ai intereselor

Indicatori calitativi Indicatori cantitativi

• atenţie focalizată pe activitate (concentrare în • frecvenţă crescută a activităţilor specifice

timpul realizării activităţii)
• afectivitate pozitivă ce însoţeşte realizarea
activităţii (plăcerea de a realiza o anumită
activitate)
• menţinerea unei tendinţe de apropiere faţă de
activitate (dorinţa de a se reîntoarce la
activitatea respectivă)
• implicare în realizarea activităţii (atitudine
activă în realizarea activităţii)
domeniului de interes (realizarea activităţii chiar şi
în timpul liber)
• persistenţă în timp a preferinţei pentru anumite
activităţi (manifestarea preferinţei pentru cel puţin
6 luni în ultima perioadă de timp)
• intensitatea de manifestare (nivelul minim de
stimulare necesar pentru declanşarea activităţii)
• persistenţa în activitate (cât timp continuă să facă
activitatea respectivă)

Valorile
• Reprezintă convingerile bazale ale unei persoane referitor la ceea ce este important în
viaţă, în relaţiile interpersonale şi în muncă.
• Exemple de valori: responsabilitate, iniţiativă, timpul liber, confortul, mediul familial,
banii, puterea, recunoaşterea
Valori legate de muncă
a) Valori generale – exemple:
mediul muncii relaţiile de muncă conţinutul muncii muncă în general

flexibilitate muncă în echipă provocare integritate

câştiguri mari amabilitate orientare spre detalii respect
ritm relaxat autonomie creativitate apreciere

b) Valori intrinseci / extrinseci

• Valorile intrinseci – convingerile care motivează comportamentul persoanei, independent
de o recompensă externă. Ex.: autonomia, competenţa profesională;
• Valorile extrinseci – motivează comportamentul prin recompensele externe care pot fi
obţinute în urma realizării unei activităţi. Ex.: prestigiu, statut, avantaje financiare, securitate,
relaţii de muncă satisfăcătoare

c) Dezvoltarea valorilor legate de muncă

Se dezvoltă în cadrul experienţelor individuale din familie, şcoală, comunitate sau
loc de muncă.
• Factori parentali – prin verbalizarea valorilor personale şi îndrumarea copiilor spre
acceptarea acestora şi prin oferirea de modele de gândire şi comportament în relaţie cu
activităţile de muncă
• Factori şcolari – prin cerinţele legate de performanţă, prin metodele de predare
(încurajând valorizarea colaborării sau competiţiei în realizarea sarcinilor şcolare) şi prin
atitudinea profesorilor (autoritară sau democratică) faţă de elevi
 34
• Grupul de prieteni – format pe baza similarităţii de atitudini şi comportamente,
influenţează de exemplu, valoarea acordată performanţei şcolare şi angajării în activităţile
şcolare de zi cu zi: timpul acordat studiului, nivelul de performanţă aşteptat, implicarea la clasă
• Experienţele concrete de muncă – prin confruntarea directă cu sarcinile de muncă, tinerii
îşi testează propriile valori legate de diverse aspecte ale muncii şi îşi redefinesc sistemul propriu
de valori.

Relaţia dintre valori şi planificarea carierei

Valori Cerinţe faţă de mediile de activitate

Valorificarea abilităţilor Sarcini care permit exersarea abilităţilor şi deprinderilor

Autorealizare Ocupaţii care conferă prestigiu

Independenţă Medii de muncă în care se lucrează individual

Securitate Medii de muncă ce garantează continuitatea

Avansare Medii de muncă în care există posibilitatea de a promova pe baza performanţelor

Colaborare Medii de muncă în care sunt apreciate interacţiunile sociale

Structură Medii de muncă în care strategiile de lucru sunt clar explicate şi sistematic organizate

Activitate Ocupaţii care conferă prestigiu

Aptitudini şi deprinderi
• Aptitudinea – potenţialul unei persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anumit
domeniu
• Abilitatea – cunoştinţe declarative şi procedurale deja dobândite, se dezvoltă prin
învăţarea şi exersarea aptitudinii
• Abilitatea transferabilă – deşi dobândită în cadrul unor activităţi specifice, poate fi
utilizată şi în realizarea altor sarcini şi activităţi
• Deprinderea – operarea eficientă cu cunoştinţele, se dezvoltă prin aplicarea în practică şi
automonitorizarea abilităţii
Relaţia dintre aptitudine şi carieră
• aceeaşi aptitudine poate fi implicată în mai multe activităţi. Acest fapt este important în
alegerea alternativelor ocupaţionale, pentru a nu se îngusta artificial sfera de ocupaţii luate în
considerarea în alegerea carierei
• performanţa într-o ocupaţie e dată nu de o aptitudine singulară, ci de un set de aptitudini
• aptitudinea se dezvoltă prin învăţare şi exersare
• între abilităţile percepute şi cele obiective nu există întotdeauna o suprapunere perfectă,
ceea ce poate conduce la luarea unor decizii de carieră nepotrivite
• calităţi pe care le evaluează angajatorii: cooperare, toleranţă, adaptare la schimbare,
loialitate, sinceritate, perspicacitate, diplomaţie, entuziasm în muncă, exprimare clară,
responsabilitate pentru munca realizată, respect faţă de colegi
Caracteristicile de personalitate
• Reprezintă modalităţi tipice de gândire, comportament, afectivitate şi relaţionare pe care
le manifestă o persoană
• Mediile de muncă acceptă o diversitate de tipuri de personalitate. Persoane cu
caracteristici de personalitate similare pot să obţină performanţe şi să fie mulţumite în ocupaţii
 35
diferite, aşa cum persoane cu caracteristici diferite pot să prefere aceeaşi ocupaţie şi să obţină
performanţe similare
Relaţia dintre caracteristicile de personalitate şi carieră
• Caracteristicile de personalitate sunt criterii importante în selectarea mediului de muncă
şi circumscrierea sarcinilor în cadrul unei ocupaţii, dar nu în alegerea profesiei.
• Comportamentul unei persoane, ca manifestare a caracteristicilor de personalitate, este
dependent de context
• Caracteristicile de personalitate sunt doar unul din aspectele importante în deciziile de
carieră, ce trebuie coroborate cu informaţii despre celelalte aspecte personale, relevante pentru
carieră
Integrarea informaţiilor despre sine – identitatea vocaţională
Îmbină cunoştinţe legate de propriile interese, valori, abilităţi şi competenţe cu preferinţa
pentru un anumit tip de activităţi, stiluri de interacţiune şi medii de
muncă.

2. EXPLORAREA EDUCAŢIONALĂ ŞI OCUPAŢIONALĂ

• Comportamentul sistematic de colectare de informaţii referitoare la oportunităţile
educaţionale şi la ocupaţii
• Aceste informaţii vizează:- natura muncii ce urmează a fi efectuată
- cerinţe educaţionale pentru a accede la un post
- perspective de angajare
- mediul muncii
- câştiguri

Surse de explorare
Surse formale Surse informale
• materiale tipărite: broşuri, pliante, • interviuri informaţionale – conversaţie focalizată pe
nomenclatoare, profile ocupaţionale, obţinerea de informaţii necesare iniţiatorului pentru
monografii, reviste de specialitate clarificarea opţiunilor sale de carieră
• sisteme computerizate de informare: site-uri • experienţa directă: activităţi de voluntariat, asistenţă la
de internet, cursuri şi proiecte, observarea persoanei în timpul
• materiale audiovizuale: casete audio-video, realizării sarcinii, muncă pe perioada vacanţei
CD-uri, emisiuni radio şi TV • reţeaua socială: persoane cunoscute
(membri ai familiei, vecini, profesori), de legătură(prieteni,
angajatori ai membrilor reţelei), de contact (persoane din
instituţii)

Utilizarea surselor de explorare a traseelor educaţionale şi ocupaţionale

1. Explorarea ofertelor educaţionale şi de formare continuă
• Oferta educaţională cuprinde descrieri ale modalităţilor de organizare a sistemului de
învăţământ şi componentelor acestuia (şcoli generale, licee, facultăţi), cu toate facilităţile oferite:
specializări, cursuri, şcoli de vară, burse, formare continuă.
 36
• Formarea continuă reprezintă una din cerinţele actuale ale pieţii muncii, contribuind la:
stabilizarea locurilor de muncă existente, actualizarea competenţelor profesionale, promovarea
unor noi posturi de muncă şi profesii, dezvoltarea economică şi ocuparea forţei de muncă.
Modalităţi de explorare a ofertelor educaţionale
- consultarea materialelor elaborate de MEC, Inspectoratele Şcolare Judeţene,
Instituţii educaţionale de stat şi private;
- participarea la cursuri sau activităţi realizate în cadrul instituţiilor respective;
- discuţii cu elevi, studenţi, profesori din cadrul instituţiei.
Informaţii pe care elevii le solicită despre instituţiile educaţionale
• profiluri oferite şi diversitatea materiilor, certificarea studiilor
• facilităţi oferite (bibliotecă, sală de sport, laboratoare, asistenţă medicală şi psihologică)
• resurse materiale (calculatoare, aparatură audio-video, internet, materiale didactice)
• calitatea predării şi a relaţiei profesor-elev
• standardele de performanţă şi cerinţele de învăţare, organizarea orarului
• numărul claselor şi al elevilor în clasă
• securitatea în şcoală, accesul la mijloace de transport
2. Explorarea ocupaţiilor şi profesiilor
profesia – specialitatea (calificarea pe care o persoană o dobândeşte prin studiu
ocupaţia – activitatea pe care o desfăşoară efectiv o persoană, într-o unitate economico-socială şi
care reprezintă pentru aceasta sursa de existenţă

Modalităţi de explorare a unei ocupaţii sau profesii

• informarea generală asupra ocupaţiilor prin consultarea clasificărilor ocupaţionale,
monografii profesionale, profile ocupaţionale
• iniţierea unui interviu informaţional
• voluntariat sau muncă pe perioada vacanţei în domeniul de interes
Informaţii de interes despre ocupaţii şi profesii: cerinţele educaţionale pe care le impun,
competenţele cerute, sarcinile şi atribuţiile specifice, natura şi mediul muncii, programul de
lucru, salarizarea, statutul oferit, stilul de viaţă permis, posibilităţi de promovare, cererea actuală
pe piaţa muncii, relaţia cu alte profesii şi ocupaţii, deprinderile pe care le dezvoltă, aspecte legate
de etica profesională
3. Explorarea pieţei muncii
Piaţa muncii – configuraţia specifică a cererii şi ofertei de locuri de muncă existente la un
moment dat. Se află într-o dinamică permanentă.
Modalităţi de explorare a pieţei muncii în vederea identificării unui loc de muncă:
• apelarea la o agenţie de plasare a forţei de muncă care oferă servicii de mediere a muncii:
oferă informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora prin
publicarea, afişarea şi organizarea de burse a locurilor de muncă sau prin mediere electronică
• consultarea reţelei sociale
• identificarea şi consultarea cu regularitate a anunţurilor cu oferte de locuri de muncă
• publicarea unui anunţ într-o publicaţie specializată
• participarea la târgurile de locuri de muncă organizate periodic de agenţiile de ocupare a
forţei de muncă
• iniţierea unor interviuri informaţionale
• consultarea site-urilor electronice specializate
4. Explorarea aspectelor juridice legate de muncă
legislaţia muncii – actele normative ce reglementează relaţiile sociale ce apar în legătură
cu folosirea dreptului de muncă, condiţiile muncii, angajării şi salarizării, drepturile şi obligaţiile
angajaţilor şi ale angajatorilor.
contractul individual de muncă – actul ce reglementează raporturile de muncă dintre
angajat şi angajatori.
 37
Modalităţi de explorare a legislaţiei muncii
• consultarea documentelor legislative
• iniţierea interviurilor informaţionale care să aibă ca obiect obţinerea de informaţii legate
de aspecte legislative ale muncii

3. DECIZIA DE CARIERĂ
Reprezintă procesul care duce la selecţia unei alternative de carieră din mulţimea de
variante disponibile la un moment dat.
1. Conţinutul deciziei de carieră
• Problema efectivă care necesită luarea unei decizii.
• Exemple de probleme de carieră: alegerea şcolii şi a profilului de studiu, alegerea unei
profesii, alegerea unui alt traseu educaţional, alegerea unor modalităţi de formare a
competenţelor profesionale
2. Procesul decizional
Etape:
• Definirea deciziei şi identificarea alternativelor
• Explorarea şi evaluarea alternativelor existente pe baza unor criterii: suprapunerea peste
caracteristicile personale, concordanţa cu aşteptările persoanei, susţinerea de care ar beneficia
din partea persoanelor semnificative, costurile şi beneficiile implicate de alegerea variantei
respective.
• Planul de carieră – “harta” care ghidează persoana spre succes în implementarea deciziei.
Se referă la modul în care se vor dobândi cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru practicarea
domeniului ales, se vor explora ofertele educaţionale sau ocupaţiile, se va face promovarea
personală. Acesta cuprinde: scopul, obiectivele şi strategiile care se vor utiliza pentru atingerea
obiectivelor.
• Implementarea deciziei
• Reevaluarea deciziei

Stiluri decizionale
Stilul decizional Caracteristici Exemplu
Stilul raţional Utilizează o abordare logică şi organizată în luarea “Am luat decizia după ce am cântărit
deciziilor, elaborează planuri minuţioase pentru punereabine toate alternativele”
în practică a deciziei luate

Stilul dependent Se bazează pe sfaturile, sprijinul şi îndrumarea din “Ceilalţi ştiu cel mai bine ce e potrivit
partea altora în luarea deciziilor, consideră că ajutorulpentru mine”
celor apropiaţi este indispensabil atunci când cântăresc
şi aleg alternativele

Stilul evitativ amână şi / sau evită luarea unei decizii “Acum nu e momentul potrivit să iau
această decizie”
 38
Stilul intuitiv Se concentrează pe intuiţii şi impresii în luarea unei “Am făcut aşa pentru că am simţit eu
decizii, nu caută dovezi pentru argumentarea ei că e mai bine”

Stilul spontan Iau decizii sub impulsul momentului, rapid şi fără prea “Am luat decizia rapid şi fără să mă
multe deliberări gândesc prea mult”

3. Contextul deciziei de carieră

Factori interni
• Condiţiile şi caracteristicile interne ale persoanei
care îi influenţează alegerea traseului educaţional şi
ocupaţional
• Cunoştinţele despre sine – rezultat al procesului de
autocunoaştere
• Cunoştinţele despre alternativele educaţionale şi
ocupaţionale – rezultat al comportamentului
explorator manifestat de elevi în vederea obţinerii
informaţiilor despre alternativele educaţionale şi
profesiile de interes. Cunoştinţe ce pot constitui
bariere în alegerea carierei: miturile – credinţe
eronate despre carieră, procesul de alegere a carierei
şi strategiile care asigură succesul în lumea muncii;
stereotipurile ocupaţionale – atitudini preconcepute
despre o anumită ocupaţie, persoanele care
prestează acea ocupaţie, potrivirea cuiva cu
ocupaţia respectivă
• Abilităţile decizionale – strategii şi proceduri de
acţiune implicate în rezolvarea problemelor de
carieră şi în selectarea alternativei optime
Factori externi
• Totalitatea evenimentelor şi influenţelor care
acţionează din exterior asupra alegerii carierei
• Părinţii – prin oferirea unor modele pozitive de
comportament legate de alegerea şi dezvoltarea
carierei, disponibilitatea de a acorda suport,
oferirea de feedback, acordarea autonomiei în
alegerea carierei
• Modelele de carieră – persoane semnificative din
anturajul copiilor, din mediul familial sau
promovate prin intermediul mass-media care oferă
suport informaţional şi psihologic, orientare şi
modelarea comportamentului decizional
• Grupul de prieteni – prin expunerea adolescentului
la valorile grupului
• Structura oportunităţilor – posibilităţile materiale
şi financiare, resursele informaţionale şi de
formare existente, situaţiile şi activităţile de
învăţare care constituie mediul de creştere şi
dezvoltare al copiilor

4. MARKETING SAU PROMOVARE PERSONALĂ

Promovarea personală – cuprinde modalităţile prin care o persoană îşi sistematizează şi
prezintă informaţiile despre abilităţile, interesele, experienţele educaţionale şi profesionale
proprii, în vederea atingerii unor scopuri de carieră.
a. Componenta instrumentală: tehnicile şi instrumentele utilizate pentru atingerea
obiectivelor de carieră
Curriculum Vitae – o prezentare detaliată şi structurală a experienţei educaţionale şi
profesionale a persoanei, precum şi a competenţelor, deprinderilor şi calificărilor dobândite
Scrisoarea de intenţie – un instrument de promovare personală în care candidatul îşi
argumentează interesul şi îşi justifică candidatura pentru un post/funcţie, personalizat pentru
fiecare post în parte.
Cartea de vizită – o formă succintă de prezentare grafică a informaţiilor şi datelor de
contact ale unei persoane. Reflectă statutul social şi nivelul de dezvoltare profesională al unei
persoane şi facilitează contactul şi întreţinerea relaţiilor sociale şi profesionale cu alte persoane,
oferind informaţiile relevante.
Portofoliul personal – cele mai relevante produse ale activităţii unei persoane în raport
cu un anumit scop
 39
Mapa de angajare – cuprinde toate documentele pe care un candidat le prezintă
angajatorului, în vederea susţinerii concursului pentru un post
b. Componenta atitudinală: comportamentele şi atitudinile pe care le manifestă o
persoană în cadrul relaţiilor interpersonale în vederea promovării personale
Comunicarea asertivă – exprimarea convingerilor şi emoţiilor personale într-o manieră
directă şi deschisă, fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi. Este cea mai eficientă modalitate de
prezentare a caracteristicilor personale şi de susţinere a valorilor şi principiilor personale
Dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor în cadrul reţelei sociale – ansamblul relaţiilor
sociale şi profesionale care pot facilita obţinerea unor informaţii legate de oportunităţile de
dezvoltare a carierei
Pregătirea pentru interviul de angajare presupune:
• Clarificarea informaţiilor despre sine şi a aşteptărilor faţă de postul vizat
• Colectarea informaţiilor despre organizaţie şi postul avut în vedere
• Elaborarea sau actualizarea instrumentelor de promovare personală
• Pregătirea pentru interviu ce vizează: pregătirea motivaţională şi controlul emoţiilor,
anticiparea unor posibile întrebări şi pregătirea unor răspunsuri asertive, optimizarea comunicării
non-verbale în situaţia de interviu

OBIECTIV CADRU

 Dobândirea abilităţilor de explorare şi planificare a carierei

VALORI ŞI ATITUDINI

 Motivaţie şi flexibilitate în elaborarea traseului educaţional şi profesional

 Responsabilitate şi ambiţie pentru decizii şi acţiuni privind cariera
 Interes pentru învăţare permanentă într-o lume în schimbare
 40

Obiective de referinţă Teme / Conţinuturi clasa aclasa aclasa clasa a

I-a II-a a III-a IV-a
1. Să identifice hobby-uri, jocuri şi Explorarea carierei
activităţi preferate • Jocuri şi activităţi preferate acasă, la şcoală, în comunitate. Hobby- X
2. Să prezinte motivaţia personală cu uri şi meserii. Asemănări şi deosebiri între meserii, jocuri şi activităţi
privire la meseria preferată • Motivaţia personală în alegerea unei meserii
X
3. Să prezinte importanţa achiziţiilor Explorarea carierei
educaţionale pentru viaţa cotidiană şi • Cunoştinţele dobândite în şcoală şi importanţa pentru viaţa cotidiană X
succesul în carieră şi viitoarea carieră
4. Să identifice situaţii de muncă în • Ce este munca – situaţii de muncă acasă, la şcoală, în comunitate
diferite contexte X
5. Să exemplifice jocuri, activităţi şi Explorarea carierei
meserii în care este necesar lucrul • Meserii individuale şi de echipă - beneficii şi efecte. Meseria viitoare X
individual /în echipă şi necesitatea muncii în echipă
6. Să descrie meseria preferată utilizând • Termeni specifici unei meserii: denumirea activităţilor principale,
termeni specifici instrumente utilizate X
7. Să alcătuiască portofoliul carierei pentru Planificarea carierei
clasele I-IV • Portofoliul carierei - elemente simple: fişe, imagini, jurnalul X
8. Să exerseze abilităţile de stabilire a personal, sugestii, recomandări
priorităţilor şi obiectivelor simple, de • Elemente simple ale planului pentru carieră: priorităţi şi obiective
scurtă durată (pentru clasa a V-a) privind ciclul gimnazial şi clasa a V-a. Relaţia dintre traseul
educaţional şi viitoarea carieră X
 41
Exemple de activităţi de învăţare:
“Ce îmi place să fac? Ce ştiu să fac cel mai bine?” – elevii sunt solicitaţi să se
gândească la activităţile preferate (care le plac cel mai mult) şi să selecteze dintre acestea pe cele
pe care le realizează cel mai bine. De ex. Activităţi preferate: să desenez, să mă plimb, să citesc,
să construiesc puzzle-uri. Activităţi pe care le realizez cel mai bine: să desenez. Pornind de la
acestea, elevii vor identifica abilităţile necesare pentru realizarea lor. De ex. abilităţi care mă
ajută să realizez aceste activităţi: sunt îndemânatic, ştiu să folosesc creioanele , cunosc culorile.
Elevii vor fi îndrumaţi să identifice alte abilităţi care i-ar ajuta să îşi îmbunătăţească performanţa.
De ex. abilităţi care m-ar ajuta să realizez şi mai bine aceste activităţi: să am mai multă răbdare.
În final se va evidenţia importanţa identificării activităţilor preferate şi a abilităţilor noastre.,
rolul preferinţelor în dezvoltarea abilităţilor specifice acestora.
“Cutia cu surprize”- într-o cutie se aşează cartonaşe cu imagini ale diverselor meserii.
Un elev va extrage un cartonaş din cutia cu surprize şi va mima pentru ceilalţi elevi meseria
extrasă. Elevul care recunoaşte meseria mimată va veni în faţă şi va extrage un alt cartonaş din
cutia cu surprize. Pentru fiecare meserie mimată elevii vor preciza caracteristicile acesteia, şcoala
care trebuie urmată şi abilităţile necesare pentru a putea practica meseria. Variantă a jocului: un
elev va extrage un cartonaş din cutia cu surprize, iar ceilalţi elevi vor pune întrebări pentru a afla
ce meseria a extras colegul lor. Elevul care a extras cartonaşul cu o anumită meserie din cutia cu
surprize trebuie să răspundă doar cu da sau nu la întrebările colegilor. Elevul care recunoaşte
meseria extrasă va veni în faţă şi va alege un alt cartonaş din cutie
Ruleta meseriilor – se realizează o ruletă a meseriilor împărţită în fâşii. Separat se
pregătesc fâşii din hârtie de mărimea celor din ruletă. Copiii formează perechi. Numărul de fâşii
trebuie să fie acelaşi sau mai mare decât numărul perechilor de copii din clasă. Pe aceste fâşii
elevii vor nota şi vor desena aspecte legate de meseria aleasă, după care vor fi lipite pe ruleta
meseriilor. Elevii vor completa ruleta cu meserii cunoscute de ei. Pe fâşiile de hârtie vor nota
numele unei meserii şi vor desena câteva elemente caracteristice ale meseriei (echipament,
produse rezultate, unelte). Ei vor prezenta în faţa clasei meseria desemnată şi vor lipi pe rând
fâşiile realizate pe ruleta meseriilor. În final li se cere elevilor să învârtă acul ruletei , apoi să
precizeze tot ceea ce ştiu despre meseria la care s-a oprit acul ruletei.
“Ghici ce ne aduce poştaşul” – activitatea se va realiza în perechi. Fiecărei perechi i se
împarte câte un plic în care se află cartonaşe ce reprezintă diferite meserii şi unelte specifice
acestora (în fiecare plic se află 4 cartonaşe cu meserii şi 4 cartonaşe cu elementele specifice ale
acestora). Sarcina se prezintă elevilor astfel: “Poştaşul a venit pe strada voastră şi v-a adus un
plic. Cel care v-a trimis plicul vă roagă să îl ajutaţi să găsească pentru fiecare meserie din plic
unealta corespunzătoare deoarece le-a încurcat. Lipiţi pe fişa de lucru cartonaşul ce reprezintă
meseria şi în dreptul ei cartonaşul cu unealta specifică acesteia.“ Elevii vor prezenta în faţa clasei
meseriile primite şi uneltele corespunzătoare acestora. În final elevii vor realiza un panou cu
titlul “Ce meserii cunoaştem”
“Dicţionarul ocupaţiilor” – li se cere elevilor să numească cât mai multe ocupaţii pe
care le cunosc şi să alcătuiască o listă cât mai cuprinzătoare a acestora. Elevii vor ordona în
ordine alfabetică ocupaţiile numite şi vor selecta câte o ocupaţie despre care să adune până ora
următoare imagini şi informaţii. Li se explică elevilor că vor realiza un dicţionar al ocupaţiilor cu
ajutorul materialelor colectate de ei.
În partea a doua elevii vor realiza pentru fiecare ocupaţie pe o planşă A4 un colaj, desen sau o
descriere. Elevii vor fi grupaţi în funcţie de ocupaţia investigată. Planşele realizate vor fi prinse
într-un dosar numit Dicţionarul ocupaţiilor. Elevii vor decora coperta dicţionarului aşa cum
doresc. Dicţionarul poate fi actualizat în permanenţă şi prezentat cu diverse ocazii.
 42
VI. CALITATEA STILULUI DE VIAŢĂ
Conceptul de stil de viaţă se referă la totalitatea comportamentelor şi deciziilor care au
relevanţă pentru calitatea vieţii individului în următoarele domenii:
 Calitatea vieţii individuale care cuprinde următoarele dimensiuni:
- fizică (sănătate fizică, igienă personală, alimentaţie, exerciţiu);
- psihologică (sănătate şi adaptare psihologică, cogniţii);
- spirituală (valori personale, standarde de conduită, convingeri spirituale);
 Calitatea vieţii sociale, cu următoarele dimensiuni:
- apartenenţă fizică (cămin, şcoală/loc de muncă, vecini, comunitate);
- apartenenţă socială (partener, familie, prieteni, colegi, vecini şi membrii comunităţii);
- apartenenţa comunitară (servicii sociale şi de sănătate, loc de muncă, programe
educaţionale şi recreaţionale, activităţii comunitare);
 Dezvoltarea carierei şi calitatea vieţii profesionale, cu dimensiunile:
- dezvoltarea carierei (activităţi şcolare şi de voluntariat, muncă remunerată);
- organizarea timpului liber (activităţi care promovează relaxarea şi reducerea stresului)
- dezvoltare personală (activităţi care promovează menţinerea sau îmbunătăţirea
cunoştinţelor şi abilităţilor, adaptarea la schimbare);

Comportamente care promovează starea de sănătate:

- a dormi între 7 şi 9 ore
- a lua micul dejun regulat
- a nu consuma alimente între mese
- menţinerea greutăţii în limite normale
- a nu fuma
- a nu consuma alcool decât ocazional
- a face exerciţii fizice regulat
Comportamente care predispun la risc:
- fumat
- sedentarism
- alimentaţie neechilibrată
- expunerea neprotejată la soare
- consum crescut de alcool
- consum de droguri
- dezechilibru între muncă şi odihnă
- relaţii sexuale neprotejate

Elemente ale stilului de viaţă cu impact asupra calităţii vieţii.

1. FUMATUL
- grupul de apartenenţă joacă un rol important în formarea unor norme pozitive faţă de fumat la
adolescenţi şi tineri. Studiile din domeniu au identificat la membri grupului de apartenenţă
similaritatea comportamentului de fumat.
Convingeri ale adolescenţilor despre fumat:
- “fumatul te face atractiv”
- “fumatul te face independent şi mai matur”
- “fumatul te face să te simţi bine”
- “tutunul nu este un drog, nu-ţi face nici un rău”
2. ALCOOLUL ŞI DEPENDENŢA DE ALCOOL
Concepţii ale adolescenţilor faţă de consumul de alcool care întăresc şi menţin consumul:
- beau fiindcă şi prietenii mei o fac
- beau fiindcă altfel ceilalţi vor râde de mine
 43
- beau fiindcă asta fac bărbaţii
- beau fiindcă asta mă face mai interesant
- beau fiindcă am probleme pe care nu ştiu cum să le rezolv
3. DROGURILE ŞI DEPENDENŢA DE DROGURI
Factorii care conduc la formarea unor atitudini pozitive faţă de droguri sunt:
- curiozitatea
- rezolvarea problemelor
- formarea unei imagini sociale (credinţa că pot câştiga aprecierea şi respectul
celorlalţi)
- presiunea grupului (prietenii lor consumă şi ei droguri)
- o stimă de sine scăzută (pentru a se simţi mai curajos, valoros, interesant)
- un răspuns la singurătate
Convingeri ale adolescenţilor faţă de droguri:
- consumul de droguri o singură dată nu are efecte negative
- adolescenţii, tineri nu pot deveni dependenţi
- este uşor să te opreşti dacă doreşti
- consumul de alcool sau droguri îţi rezolvă problemele
- drogul te face să comunici mai uşor
- numai indivizii slabi ajung dependenţi de droguri
- drogurile sunt oferite numai de străini
4. SEXUALITATEA
- în procesul de dezvoltare rolul sexualităţii este pregnant, contribuind la formarea
identităţii de sine şi a celei sociale.
- în dezvoltarea unei sexualităţi armonioase contează modul în care individul se
defineşte pe sine ca persoană în raport cu ceilalţi, modul în care înţelege sentimentele
de iubire, afecţiune, prietenie, intimitate, modul în care ia decizii şi îşi asumă
responsabilitatea pentru ele.
- educaţia pentru sănătate sexuală trebuie realizată pe parcursul întregii dezvoltări,
ţinând cont de elementele specifice fiecărei vârste şi niveluri de dezvoltare intelectuală
şi emoţională.
Programele de educaţie ale sexualităţii ar trebui să vizeze 6 componente de bază:
- dezvoltarea umană (ex. acceptarea şi aprecierea propriului corp, interacţiunea cu
ambele sexe într-un mod potrivit şi respectuos, acceptarea diferenţelor de gen)
- relaţiile interpersonale (ex. exprimarea dragostei şi intimităţii în moduri diferite şi
responsabile, evitarea relaţiilor de exploatare şi de manifestare, formarea unor atitudini
pozitive faţă de relaţiile de prietenie)
- deprinderi personale (ex. asumarea responsabilităţi pentru propriul corp, abilitatea de a face faţă
presiunii grupului)
- comportament sexual (ex. implicarea în relaţii sexuale caracterizate prin responsabilitate,
onestitate şi încredere, exprimarea propriei sexualităţi respectând drepturile altora)
- sănătate sexuală (ex. cunoaşterea şi utilizarea metodelor de contracepţie, evitarea contactării
sau transmiterii
bolilor cu transmitere sexuală, informare privind SIDA, prevenirea abuzului sexual)
- societate şi cultură (respingerea abordării vulgare şi de tip pornografic a sexualităţii şi valorilor
sexuale,
atitudine critică faţă de percepţia socială a femeii ca “obiect sexual”, demonstrarea toleranţei faţă
de cei cu
stiluri de viaţă şi valori sexuale diferite)

Stereotipuri de gen – un set de prescripţii sociale sau culturale privind

rolul de gen.
În orientarea pentru carieră acestea se manifestă prin:
 44
- convingerea că anumite ocupaţii (asistent medical, profesor, secretară) sunt
“feminine”, iar altele (mecanic, inginer, medic) sunt “masculine”;
- considerarea femeii ca fiind orientată spre activităţile bazate pe relaţionarea
cu ceilalţi, în timp ce cariera bărbatului este definită social în termenii
activităţilor de producţie, desfăşurate în afara spaţiului domestic;
Ca urmare a stereotipurilor de gen, dezvoltarea potenţialului individual al
fiecărui copil, fată sau băiat, este limitată la explorarea domeniilor tipic
feminine sau a celor tipic masculine.

Stresul şi managementul stresului.

Stresul este un răspuns al organismului la confruntarea persoanei cu situaţii
şi sarcini pe care le percepe ca fiind dificile sau ameninţătoare.
Stresorii sau sursele de stres sunt evenimente/situaţii externe sau interne,
sau condiţii ale mediului, suficient de intense sau frecvente care solicită reacţii
de adaptare din partea individului.
Categorii de surse de stres:
- şcoala
- familia (probleme de comunicare în familie, divorţ, deces, conflicte, violenţă)
- propria persoană (nemulţumire faţă de aspectul fizic, de anumite caracteristici
de personalitate)
- decizia pentru carieră
- starea de boală fizică sau psihică
- situaţia financiară precară
- lipsa de prieteni, singurătatea, conflicte
- pierderea locului de muncă
- dezastre naturale: inundaţii, cutremur
Reacţiile la stres:
Reacţii fizice/fiziologice:
- dureri de cap sau migrene
- oboseală
- dureri musculare
- dureri de inimă, palpitaţii
- apetit alimentar scăzut sau crescut
- insomnii
- transpiraţii excesive, ameţeli, stare generală de rău
Reacţii cognitive:
- blocaje ale gândirii
- scăderea capacităţii de concentrare
- dificultăţi de reactualizare
- diminuarea creativităţii
- dificultăţi în luarea deciziilor
- gânduri negative despre sine, lume şi viitor
- cogniţii pesimiste
- ideaţie suicidară

Reacţii emoţionale:
- iritabilitate crescută
- proastă dispoziţie
- pierderea interesului pentru prieteni şi activităţi preferate
- instabilitate emoţională
- anxietate
- depresie
 45
- neîncrederea în viitor
Reacţii comportamentale:
- performanţe scăzute la locul de muncă sau şcoală
- lipsa entuziasmului
- fumat excesiv şi consum exagerat de alcool
- tulburări de somn, dificultăţi în adormire
- un management ineficient al timpului
- izolarea de prieteni
- comportament impulsiv
- comportamente agresive
Modalităţi de management al stresului:
Conştientizarea reacţiilor la stres
- identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului;
- identificarea reacţiilor emoţionale imediate (ex. iritabilitate) şi de lungă durată (ex. neajutorare,
apatie) faţă de eveniment;
- identificarea reacţiilor comportamentale şi fiziologice privind evenimentul (ex.
evitare, izolare, stare fizică de rău);
- identificarea reacţiilor cognitive faţă de eveniment;
- evitarea autoblamării sau a blamării altora pentru eveniment;
- identificarea tendinţelor dezadaptative ale gândirii faţă de eveniment şi faţă de sine;
- reevaluarea evenimentului interpretat ca fiind stresant prin prisma gândirii pozitive;
Dezvoltarea unor abilităţi de gândire şi comportamente de management al stresului.
- dezvoltarea gândirii pozitive;
- dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalţi;
- învăţarea tehnicii de a spune NU şi de a spune DA;
- identificarea şi rezolvarea conflictelor atunci când apar;
- învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor;
- învăţarea unor metode de relaxare;
Stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat
- solicitarea suportului direct şi receptivitate faţă de acesta;
- dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor de prietenie;
Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos
- practicarea regulată a exerciţiilor fizice;
- renunţarea la consumul de alcool şi la fumat;
- practicarea unor comportamente alimentare sănătoase;
- practicarea unor exerciţii de relaxare;
Dezvoltarea stimei de sine
- stabilirea priorităţilor şi limitelor personale;
- participarea la activităţi care dezvoltă stima de sine;
- stabilirea unor scopuri realiste;

Managementul timpului

Stresul ocupaţional este un fenomen inevitabil în societatea actuală şi se

referă la răspunsurile dezadaptative de natură fizică, emoţională şi comportamentală ca urmare a
unor cerinţe care nu corespund capacităţilor,
resurselor sau nevoilor profesionale ale persoanei.
Cumularea acestor răspunsuri favorizează apariţia unor perturbări în funcţionarea
organismului uman care pot fi regăsite la nivel:
 46
- fiziologic şi somatic – stresul profesional este considerat un element de risc cardio – vascular,
modificări ale unor parametrii bio-chimici şi cu manifestări digestive, boli cerebrovasculare,
alterarea funcţionării sistemului imunitar;
- psihologic - tensiune nervoasă, iritabilitate, perturbarea funcţiilor cognitive (atenţia, memoria),
stare de insatisfacţie personală şi/sau profesională;
- comportamental – scăderea productivităţii şi calităţii munci, absenteism, demisii, relaţii
inadecvate cu colegi/familia, consum de substanţe (alcool, tutun), etc.

Studii realizate în ţări europene indică faptul că:

- cel puţin 1/3 dintre angajaţi percep un nivel ridicat de stres cauzat de conflictul dintre muncă
şi viaţa personală / viaţa de familie.
- stresul influenţează modul de realizare a responsabilităţilor la locul de muncă, atât la femei,
cât şi la bărbaţi.
- 40% dintre mamele care muncesc şi 25% din taţii care muncesc percep un nivel ridicat de
stres cauzat de conflictul dintre muncă şi familie.
- 50% dintre părinţii consideră că au o problemă cu managementul timpului, mai ales balanţa
între timpul petrecut la locul de muncă şi timpul petrecut cu familia.
- 2/3 dintre părinţi manifestă un stres moderat – ridicat zilnic datorat dificultăţilor şi conflictelor
de rol muncă – familie.
- 2/3 dintre persoane dezvoltă un stres cronic la locul de muncă.
Studii recente arată că:
- 15% dintre adulţi prezintă tulburări de anxietate;
- 18% dintre adulţi manifestă tulburări depresive;
- 78% dintre adulţi se confruntă cu o problemă emoţională sau mentală;

OBIECTIV CADRU
 Exersarea abilităţilor de management al unui stil de viaţă de calitate.

VALORI ŞI ATITUDINI

 Interes pentru învăţare permanentă într-o lume în schimbare;

 Orientare spre o viaţă de calitate în prezent şi în viitor;
 47

Obiectiv de referinţă Teme / conţinuturi Clasa Clasa Clasa Clasa

a I-a a II-a a III-a a IV-a
1. să dea exemple de comportamente Calitatea vieţii personale X
care oferă siguranţă personală - sursele potenţiale de risc acasă, în şcoală sau în comunitate. Comportamente de
2. să identifice sursele de ajutor în siguranţă în situaţii de risc sau criză.
diverse contexte - persoanele şi sursele de ajutor acasă, la şcoală şi în comunitate în diverse situaţii X
de criză sau de risc (ex. inundaţii, cutremur, incendii)
1. să dea exemple de consecinţe ale Calitatea vieţii personale X
unei decizii sau comportament - situaţii de decizie. Consecinţele unei decizii în situaţii obişnuite şi în situaţii de
2. să dea exemple de comportamente risc sau criză (ex. incendii, accidente, inundaţii, cutremur). Alternative ale unei
sănătoase şi comportamente de risc decizii. Cum reacţionăm într-o situaţie de criză?
- modalităţi de promovare ale unui comportament sănătos. Exemple de X
comportamente, diferenţa dintre comportament sănătos şi comportament de risc.
Comportamente adecvate in situaţii de criză sau risc.
1. să exerseze abilităţi de luare a Calitatea vieţii personale X
deciziilor - etapele luării unei decizii: identificarea problemei, alternative de rezolvare a
2. să dea exemple de alternative ale problemei, analiza consecinţelor tuturor alternativelor identificate, analiza cost-
unei probleme beneficiu, alegerea unei opţiuni şi a planului de acţiune, evaluarea. Aplicarea
luării deciziei în situaţii relevante pentru copii şi/sau în situaţii de risc sau criză.
- rezolvarea de probleme: alternative ale rezolvării de probleme, analiza critică a X
alternativelor de rezolvare a unei probleme.
1. să aplice abilităţile de luare de Calitatea vieţii personale X
decizii şi rezolvare de probleme în - luare de decizii şi rezolvarea de probleme în context şcolar, de alegere a carierei
diferite contexte - situaţii sau tipuri de conflicte. Managementul conflictelor: aplicarea abilităţilor X
2. să aplice abilităţile de management sociale, a exprimării emoţionale, de comunicare asertivă şi de decizie.
al conflictelor în diverse situaţii Managementul conflictelor în situaţii de risc sau criză.
Exemple de activităţi de învăţare:
Ce este sănătatea? – se împarte elevilor fişa de lucru “Ce este sănătatea?”. Se citesc
cele două texte (anexa 1) şi se cere elevilor să identifice ce fac cei doi copii, Dinu şi Gina
pentru a se menţine sănătoşi, ideile se notează pe tablă. Se grupează câte 4-5 elevi şi sunt
rugaţi să completeze tabelul din fişa de lucru, specificând care sunt comportamentele
sănătoase şi cele nesănătoase pentru fiecare din situaţiile prezentate. Se discută importanţa
identificării comportamentelor sănătoase şi nesănătoase, cine ne ajută să ne formăm
comportamente sănătoase, cum putem schimba comportamentele nesănătoase.
Corpul meu – se prezintă elevilor o planşă pe care este prezentat conturul uman. Se
cere elevilor să denumească şi să localizeze pe rând părţile corpului, indicând pentru fiecare la
ce activitate o folosim, în ce situaţii ne putem îmbolnăvi sau accidenta acea parte, cum putem
avea grijă de ea, cum ar fi viaţa noastră fără acea parte a corpului. Se împarte fişa de lucru
“Corpul meu” şi se cere să coloreze cu galben – partea corpului care este solicitată la
activităţile lui preferate, roşu – partea corpului care se îmbolnăveşte cele mai mult, verde –
partea corpului care este cea mai sănătoasă. În continuare se accentuează cum se numeşte
fiecare ramură a medicinii care se ocupă de sănătatea fiecărei părţi a organismului uman, ce
trebuie să facem în situaţia în care simţim că ne-am îmbolnăvit.
Primesc şi ofer ajutor – se identifică împreună cu elevii situaţii în care au cerut sau
au oferit ajutor. Se distribuie fişa de lucru “Primesc şi ofer ajutor” iar elevii sunt rugaţi să
marcheze în dreptul situaţiilor din fişa de lucru O – în situaţia în care pot oferi ajutor, C – în
situaţia în care este recomandabil să ceară ajutor. Se cere elevilor să spună care sunt situaţiile
în care consideră că pot cere sau oferi ajutor, accentuându-se de ce anume ne este greu să
cerem ajutorul altora, şi în care situaţii ne este mai uşor – să cerem sau să oferim ajutor.
Exemple de activităţi de învăţare:
Persoane cu cerinţe speciale – se împart elevi în grupe de câte 4, în interiorul
grupului fiecare elev va juca rolul unei persoane cu dizabilităţi: deficienţe de vedere (se leagă
cu o eşarfă peste ochi), deficienţe de vorbire (se lipesc buzele cu o bandă adezivă), deficienţe
de auz (se astupă urechile cu căşti), deficienţă motrică (se leagă mâinile la spate). Fiecare grup
primeşte ca sarcină: să construiască un obiect din piese Lego, să realizeze un Puzzle, să
construiască o casă din cutii de chibrituri, etc. singura regulă a jocului este ca fiecare grup să
realizeze sarcina doar cu resursele pe care le are la dispoziţie. După ce au rezolvat sarcina, se
discută cu întreaga clasă cum s-au simţit ştiind că au fost dependenţi de alţii pentru a realiza
sarcina, care sunt nevoile oamenilor cu dizabilităţi, ce putem face pentru a ajuta aceste
persoane, de ce oamenii evită să comunice cu astfel de persoane.
Rolul regulilor – se împart elevii în grupe de câte 5-7 şi li se dă sarcina de a stabili în
cadrul grupului câte 5 reguli care consideră că ar trebui respectate în clasă. Fiecare grup
prezintă regulile formulate, şi se aleg regulile pe care consideră că ar fi important să le
respecte cu toţii pentru o perioadă determinată de timp. Se stabilesc care ar fi consecinţele
nerespectării acestor reguli şi se realizează o planşă care va fi afişată în clasă. Prin discuţii se
accentuează rolul regulilor în cadrul clasei, cum afectează pe ceilalţi, precum şi desfăşurarea
activităţilor dacă aceste reguli nu sunt respectate.
Violenţa – cereţi elevilor să dea exemplu de comportamente care exprimă violenţa şi
împreună cu ei încercaţi să construiţi o definiţie a acesteia. Încercaţi să identificaţi care sunt
formele violenţei, în ce contexte se manifestă. Împărţiţi elevii în grupe de câte 4-5 şi rugaţi-i
să identifice cât mai multe cauze ale violenţei în rândul copiilor. Fiecare grupă va prezenta
lista cu cauzele identificate, după care, încercaţi să identificaţi modalităţile prin care violenţa
poate fi evitată.
Exemple de activităţi de învăţare:
 49

Planeta imaginară – se formează grupe de 4-5 elevi. Fiecare grupă trebuie să-şi
imagineze cum ar arăta o planetă ideală şi să descrie viaţa de pe ea în aproximativ o pagină.
Ajutaţi-i prin întrebări orientative: Cum s-ar numi planeta? Unde s-ar afla această planetă? Ce
fiinţe ar trăi acolo? Ce relaţii ar exista între oamenii? Ce fel de reguli ar avea? Un reprezentant
al fiecărei grupe va citi textul în faţa clasei. Se analizează compunerile după: cea mai
prietenoasă, cea mai amuzantă planetă, cea mai nonconformistă, etc. Se cere elevilor să
reprezinte printr-un desen planeta descrisă. Desenele vor fi afişate în clasă.
Obiceiuri alimentare – fiecare elev va primi fişa de lucru “Obiceiuri alimentare”
fiind rugaţi să răspundă cât mai sincer la fiecare întrebare. Pe baza răspunsurilor la întrebările
din fişă se discută cu elevii despre ceea ce înseamnă alimentaţie sănătoasă, reguli de igiena
alimentaţiei. Sumarizaţi regulile şi scrieţi-le împreună cu copii pe un poster mare.
Cel mai bun bucătar - împărţiţi clasa în grupe de câte 4-5 elevi, rugaţi-i să caute în
diferite reviste şi cărţi de bucate reţete pentru salate de fructe sau legume, în vederea
participării la concursul “Cel mai bun bucătar”. Fiecare grup va selecta salata pe care doreşte
să o prepare, conform reţetei sau să o adapteze în cazul în care nu poate fi realizată cu
legumele şi fructele prezente în clasă. Elevii vor degusta salatele şi vor premia, pe baza
voturilor, cea mai bună salată.