COMUNICAREA

Ce este comunicarea?
◦ Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, ca relaţie mijlocită
prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii îşi împărtăşesc
cunoştinţe, experienţe, interese, atitudini, simţăminte, opinii, idei. Privită ca proces,
comunicare consta în transmiterea şi schimbul de informaţii (mesaje) între persoane.
Comunicarea, înseamnă a spune celor din jur cine eşti, ce vrei, pentru ce doreşti un anumit
lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ţi atinge ţelurile. In acest sens,
a comunica înseamnă şi a tăcea, a aştepta răspunsul, reacţia celui căruia ai vrut să-l anunţi că
exişti şi chiar vrei să-i spui ceva. Comunicarea, este definită – de către majoritatea
specialiştilor - ca un proces prin care un emiţător transmite o informaţie receptorului prin
intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.
◦
 Scopul comunicării

◦ Potrivit opiniei lui De Vito (1988), comunicarea are cinci scopuri esen țiale:
• decoperirea personală – comunicarea ne ajută să învă țăm despre noi și despre al ții, să ne descoperim
(în special prin intermediul comunicării sociale) și să ne evaluăm;
• descoperirea lumii externe – comunicarea oferă o bună în țelegere a realită ții exterioare, a obiectelor
și a evenimentelor;
• stabilirea relațiilor cu sens – comunicarea oferă posibilitatea de a stabili și de a men ține rela ții
strânse cu alte persoane;
• schimbarea atitudinii și comportamentului – se referă în special la comunicarea realizată prin mass-
media, cu rol semnificativ în schimbarea atitudinilor și comportamentelor noastre;
• joc și distracții – comunicarea reprezintă un mijloc de a ne distra, de a râde și de a ne sim ți bine.
◦
 Elementele comunicării

Comunicarea presupune elemente verbale, paraverbale și

nonverbale. Pentru a comunica eficient este bine ca toate
aceste elemente să fie utilizate pentru a realiza două
lucruri:
– trimiterea unor mesaje clare;
– receptarea și înțelegerea mesajelor.
◦ Comunicarea verbală – recurge la cuvinte (scrise sau rostite) pentru a transmite gânduri, idei și sentimente.
◦ Paralimbajul este utilizat în vederea modificării și transmiterii atitudinilor și emo țiilor prin utilizarea
unor strategii și instrumente. Dintre acestea amintim: tonalitatea, volumul, ritmul, intona ția și
accentul. Paralimbajul oferă personalitate comunicării , caracteristicile distinctive care o fac unică.
Orice tip de comunicare are proprietă ți paralingvistice influen țate de emo ții (modul în care se simte o
persoană) și atitudini (modul care gânde ște și se comportă o persoană).
◦ Comunicarea nonverbală presupune un schimb de idei, informa ții și sentimente, fără a recurge la cuvinte.
Include limbajul trupului: postură, gesturi și expresii faciale. Acest tip de comunicare furnizează indicii
despre atitudinea și sentimentele din spatele cuvintelor folosite de o persoană. De obicei întăre ște
comunicarea verbală, dar poate fi folosită și independent pentru a comunica ceva (de exemplu, o privire sau
o atingere prietenoasă pot comunica un anumit mesaj).
◦ Principalul scop al comunicării rămâne acela de cunoa ștere. Acest scop poate fi atins prin comunicarea
interpersonală, iar elementul principal al acesteia este  individul, în timp ce mesajele stau la baza
comunicării.
◦
Limbajul – instrument al comunicării.
◦ Suportul principal al comunicării umane este limbajul în toată diversitatea şi resursele sale de expresivitate. Cadrul general
al formării limbajelor îl reprezintă limba. Ea formează o realitate socială obiectivă, istoric constituită în evoluţia
colectivităţii şi unică pentru întreaga colectivitate – grup etnic, popor, naţiune. Limba cuprinde totalitatea cuvintelor
folosite de către membrii colectivităţii (vocabularul), o structură (gramaticală) a comunicării, legi proprii de evoluţie a
termenilor verbali, norme şi reguli de ortografie, ortofonie, ortoepie, de folosire a lexicului etc. Prin intermediul limbii
se fixează, se prelucrează şi se transmite experienţa socială a comunităţii, sub formă de cunoştinţe, credinţe, valori,
norme şi modele culturale, fiind în acelaşi timp, atât mijlocul socializării şi formării noilor generaţii, cât şi
instrumentul de comunicare interumană în contextul tuturor acţiunilor umane. In calitatea lor de forme active ale limbii,
limbajele sunt sisteme de semne, semnale sau simboluri – sonore, kinestezice,tactile, cromatice, grafice, etc. – utilizate
în mod uniform de către indivizi în efectuarea comunicării umane; ele mijlocesc fixarea, păstrarea, prelucrarea şi
transmiterea informaţiilor din mediul extern, precum şi, exprimarea stărilor, intenţiilor şi atitudinilor subiective.
Limbajul ca relaţie umană se caracterizează prin folosirea simbolurilor, intuitive sau abstracte, care încorporează
întotdeauna un sens pentru indivizi, sau înţeles, rezultat tocmai din ansamblul de cunoaşteri, stări afective, tendinţe spre
acţiune, pe care le evocă, mai ales, simbolurile verbale în conştiinţa indivizilor.
◦ Limbajul ca instrument esenţial al comunicării, indiferent de forma sa (natural, artificial, special), îndeplineşte o serie de
funcţii:
◦ - de cunoaştere;
◦ - de comunicare;
◦ - de acumulare de informaţii
◦ - de influenţare educativă;
◦ - de reglaj comportamental şi autocontrol al acţiunilor indivizilor;
◦ - exprimă comandamentele morale ale colectivităţii, relaţiile ei dominante.
Tipurile de comunicare.
◦ Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme ale comunicării, oferită de diversitatea criteriilor de
clasificare a acestora. Acestea se regăsesc, într-o formă sau alta, în următoarele tipuri:
◦ - comunicarea intrapersonală: se referă la felul în care comunicăm cu noi înşine. In cadrul acestui tip de comunicare
se construiesc înţelesuri şi se evaluează conexiunile inverse.
◦ -comunicarea interpersonală: se referă la comunicarea cu cei din jurul nostru, în care fiecare se adresează
fiecăruia, într-o formă formală şi structurată sau într-o formă informală şi nestructurată. In astfel de comunicare
vorbim cu una sau mai multe persoane şi lucrăm de la egal la egal. Are următoarele trăsături: întâlnirea faţă în
faţă; particularizarea rolurilor participanţilor (implică persoane cu roluri diferite); comunicarea se produce în
ambele sensuri.
◦ - comunicarea în grup restrâns: se referă la comunicarea cu trei sau mai multe persoane. In acest caz: se lucrează
împreună pentru a se ajunge la un consens; se stabileşte o anumită convingere de grup; se lucrează împreună cu alţi
pentru a rezolva probleme.
◦ - comunicarea publică:se referă la comunicarea cu grupuri mari. Este tipul de comunicare de care oamenii se tem cel
mai mult. Când comunicăm în acest fel, ne caracterizează următoarele acţiuni: suntem angajaţi în relaţia vorbitor-
auditor şi, primim mai multe conexiuni inverse.
◦ - comunicarea în masă: presupune comunicarea prin mass - media. Acest tip de comunicare implică următoarele:
comunicarea se face prin intermediul radioului, televiziunii, filmelor, ziarelor, revistelor etc.; vorbitorul şi
auditorul sunt izolaţi şi, astfel, conexiunea inversă este limitată.
◦ In cadrul acestor tipuri de comunicare, dar mai ales în cea interpersonala, regăsim comunicarea verbală, comunicarea
nonverbală si comunicarea scrisa.
 Comunicarea interpersonală

Comunicarea interpersonală stă la baza comunicării umane. Aceasta cuprinde interacțiuni prin care
partenerii exercită o influență reciprocă asupra comportamentelor lor. Caracterul interacțional
al comunicării interpersonale presupune faptul că, în momentul unei comunicări interindividuale
personale, acționează asupra comportamentelor lor în mod reciproc. Individul este o ființă
socială, are nevoie să se raporteze la ceilalți pentru a se descoperi pe sine și pentru a-și
fixa propriul sistem de valori. Pentru a-și putea construi o imagine de sine, el trebuie să
înțeleagă cine este el cu adevărat, cum se vede el și cum este perceput de către ceilalți.
De asemenea, comunicarea interpersonală poate fi definită ca un proces psiho-social în care cel
puțin doi indivizi dezvăluie informații, emoții, gânduri și experiențe. O comunicare
interpersonală bună duce la apriția unor relații profunde, semnificative și satisfăcătoare. Pe
de altă parte, modelele greșite de comunicare duc la apariția unei game mari de probleme
personale și interpersonale.
Comunicarea îndeplinește una dintre nevoile psihologice fundamentale ale ființei umane, este
vorba despre nevoia de interacțiune.