ANUL I Comunicare profesională

Suport curs
6-10

Comunicarea profesională în contextul comunicării sociale

În funcţie de numărul participanţilor şi de tipul de relaţie dintre ei există:

●Comunicarea intrapersonală, în care aceeaşi persoană este emiţător şi

receptor concomitent.
Presupune existenţa unor comunicatori dinstincţi, dialogul interior pe care îl
purtăm cu noi înşine reprezintă un autentic proces de comunicare, în care poate
interveni chiar şi falsificarea informaţiei şi auto -introducerea în eroare.

●Comunicarea interpersonală didactică, presupune strict doi participanţi şi

prezintă calitatea de a influenţa opiniile, atitudinile sau credinţele oamenilor.

●Comunicarea de grup este o ipoteză acomunicării interpersonale, cu mai

mult de doi participanţi. Limita superioara variaza de la caz la caz, dar în general,
sunt considerate tipice pentru acestă formă de comunicare grupurile ,,mici” cu cel
mult 10-15 participanţi (ex: brainstorming).
 ●Comunicarea publică, implicând prezenţa unui emiţator unic şi a mai multori
receptori.

În funcţie de modul de transmitere a informaţiei se disting:

♦Comunicarea nonverbala, constă în tot ce se transmite în afara cuvintelor.

Însoţeste atât comunicarea scrisă, prin aspectul grafic al foii(spaţiu alb, forma
literelor, distanţa dintre rânduri), structura şi formatul scrierii, cât şi comunicarea
orală, prin comunicarea nonverbală senzorială, prin intermediul simţurilor (văz, auz,
miros, tactil, gustativ), prin limbajul timpului, spaţiului, culorilor, etc,în cadrul
comunicării nonverbale putând fi inclusă şi comunicarea prin intermediul limbajului
grafic care poate însoţi, la rândul său atât comunicarea în scris, cât şi o expunere
orală.
Aproape 90% dintr -un mesaj se transmite pe cale nonverbală.

Facilitează codificarea informaţiilor şi decodificarea mesajelor, ea trebuie

interpretată în context, iar atunci când este în contradicţie cu mesajul verbal este cea
căreia I se acordă credibilitate, întrucât este un fapt recunoscut că este mult mai greu
să minţi.
Mijloacele considerate relevante în transmiterea comunicaţiilor nonverbale:
-mişcarea şi postura corpului;
- expresia feţei;
-contactul ochilor;
-gestica şi poziţiile capului;
-modul de folosire a spaţiului;
-limbajul lucrurilor şi al culorilor;
-limbajul paraverbal (pauzele, caracteristicile vocale şi ale vocii în general).

Oamenii dintotdeauna pentru a comunica nu au folosit numai cuvintele.

De câte ori comunicam trimitem în exterior mesaje şi prin intermediul altor
mijloace.
 Comunicarea nonverbală se realizează vizual, sonor, tactil şi prin limbajul
paraverbal şi manifestări vocale fără conţinut verbal.

Comunicarea vizuală

Direcţia privirii şi mobilitatea ei sunt factori importanţi în sincronizarea unui

dialog.
Sentimentele pozitive sau negative pot fi transmise prin intermediul privirii.
Orientarea şi durata privirii pot semnala si existenţa unui raport social între
interlocuitori (rude, prieteni, colegi, cunoscuţi, necunoscuţi).
Privirea joacă un rol determinant si în realizarea feedback -ului, ea costituind
principalul mijloc de reglare a interacţiunii interlocutorului.

Înfăţişarea şi îngrijirea ei reflectă educaţia, cultura şi preocuparea personală

pentru propria imagine.
Interlocutorii înregistrează înfăţişarea prezentă şi primesc prin
metacomunicare, o imagine a modului în care Emiţătorul se poartă, cum se îngrijeşte,
chiar şi ce vestimentaţie preferă.
Ţinuta vestimentară îngrijită este recomandabilă şi impune respect.

Poziţia (postura) corpului este importantă pentru procesul de comunicare.

O persoană care se sprijină de perete sau stă aplecată înainte pe scaun în timp
ce transmite un mesaj verbal unei alte persoane, impresionează neplacut, demostrând
o atitudine de oboseală, plictiseală sau neglijenţă.
Se impune controlul, ameliorarea şi perfecţionarea permanentă a posturii
corpului, manifestând vioiciune, plăcere, distincţie şi expresivitate.
 Comunicare sonoră

Circa 38% dintre mesajele transmise într -o interacţiune personală sunt de

ordin vocal, fără a fi cuvinte.
Ele aparţin parametrilor ,,muzicali”ai limbajului (timbrul, intonaţia, ritmul,
pauzele, tonul,intensitatea vocii), fie repertoriul, destul de bogat, de sunete
nearticulate pe care omul este capabil să le emită.

Comunicarea gestuală

Mimica feţei şi gesturile corpului transmit permanent mesaj interlocuitorilor.

Există gesturi universale pe toate meridianele, exprimând veselia, bucuria,
tristeţea, nedumerirea, etc.prin atitudini fizionomice asemanatoare.

Interpretarea diferită dată aceluiaşi gest în zone geografice diferite posibilitatea

exprimarii aceleiaşi idei prin gesturi specifice poate altera comunicarea.
 Comunicarea tactilă

O comunicare gestuală deosebită este comunicarea tactilă, ,,atingerile”

sau ,,contactele” tactile având diverse semnificaţii, printre cele mai reprezentative
fiind:
-străngerea mâinii în semn de salut;
-atingerile care transmit emoţii pozitive;
-atingeri prieteneşti;
-atingeri de control;
-atingeri diverse;

În procesul comunicării colocviale, comunicarea verbală poate fi stimulată de

atitudinea corpului, expresivitatea comportamentală realizând o comunicare non -
verbală adiacentă.

Înţelesurile limbajului nonverbal variază uneori în funcţie de cultura personală,

personalitate, gradul de socializare, etc.

Acelaşi gest putând avea mai multe interpretări, este necesar ca informaţiile
non -verbale să fie corelate cu cele verbale şi paraverbale. Astfel se comunică mai
eficient pentru ca mesajele verbale sunt în mare parte decodificate iar reacţia de
raspuns este adecvată.