Comportamentul non-verbal

Există mai multe tipuri de comunicare nonverbală. Împreună, aceste semnale și mesaje
nonverbale comunică interesul și ceea ce investestim în alții , chiar și atunci când nu se rostește
niciun cuvânt.
Expresiile faciale
Chipul uman este foarte expresiv, fiind capabil să arate nenumarate emoții, fără să
fie nevoie de cuvinte. Și spre deosebire de unele forme ale comunicării nonverbale, multe dintre
expresiile faciale sunt universale. Expresiile faciale pentru fericire, tristețe, furie, surpriză și
dezgust sunt la fel în multe culturi.
Mișcările corpului și postura
Acest tip de comunicare nonverbală include postura, mișcările subtile, atitudinea.
Imaginează-ți cum sunt afectate percepțiile oamenilor în funcție de felul în care se așează, merg,
se ridică și își țin capul. Modul în care te miști comunică celorlalți o mare cantitate de informație.
Dacă ești lider, felul în care intri într-o cameră poate da tonul zilei.
Ca membru al echipei, lipsa ta de interest într-un proiect poate fi dezvăluită prin felul în care stai
la ședință.
Gesturile
Facem cu mâna, arătăm cu degetul, facem semne și ne folosim mâinile când
vorbim sau discutăm animat , ne exprimăm prin gesturi fără să conștientizăm. Spre deosebire de
alte forme ale comunicării nonverbale, semnificația gesturilor poate să difere de la o cultură la
alta, de la o regiune la alta, deci este important să fim atenți la ele pentru a nu fi înțeleși greșit.
De exemplu, gestul de „ok” poate însemna „lasă-l să trăiască” (Roma antică).
Contactul vizual
Pentru că simțul vizual este predominant, modul în care te uiți la o
persoană poate comunica multe lucruri, de la interes, la afecțiune, ostilitate sau atracție.
Ca și gesturile, contactul vizual poate fi interpretat.
Comunicarea nonverbală este o comunicare cu mai multe canale. Tot ceea ce
facem se constituie, în fapt, un mijloc de comunicare.  Limbajul corpului, care cuprinde aparenţa
fizică, gesturile, expresia feţei (mimica), este la fel de complex ca şi cel verbal, fiind structurat pe
zone anatomice şi având propria gramatică, fiind un mijloc de comunicare bogat în informaţii,
nuanţat şi sensibil.
Cel mai important lucru de reţinut încă din start, este acela că dialogul dintre două persoane nu se
poartă numai în plan verbal ci în egală măsură şi în plan nonverbal. Cunoaşterea acestuia e o artă
şi se deprinde în timp, necesitând o observaţie sistematică a celorlalţi şi consecutiv un efort
constant de interpretare a celor observate.
Practic, comunicarea nonverbală nu poate fi blocată – dar nici nu este de dorit. Limbajul
nonverbal în unele situaţii ne poate trăda, dar soluţia nu este în nici un caz suprimarea acestuia
prin supracontrol, ci deprinderea regulilor de bază, deprinderea „gramaticii şi vocabularului”
specific acestui mijloc de comunicare.
Limbajul corporal este un limbaj universal şi natural, propriu tuturor oamenilor, care
dincolo de mici diferenţe culturale, poate fi regăsit identic pe întreaga planetă.Conform unor
cercetări asupra limbajului trupului, s-a arătat că, într-o prezentare faţă în faţă impactul mesajului
emiţătorului asupra ascultătorilor este împărţit în felul următor: cuvinte – 7%-10% din impactul
total; voce – 10%-30% din impactul total; limbajul trupului – 60%-80% din impactul total. Acest
lucru denotă faptul că felul în care arăţi, gesturile, zîmbetul, felul în care eşti îmbrăcat şi cum te
mişti are cel mai mare impact asupra atitudinii unei alte persoane faţă de tine. Chiar
înţelepciunea populară confirmă aceste date, deoarece din bătrâni se spune că „un gest — face
cât o mie de cuvinte”. Felul în care vorbeşte o persoană este de trei ori mai important decât
cuvintele pe care le foloseşte. În literatura de specialitate se întâlnesc următoarele cinci categorii
de identificare a comportamentului nonverbal:
Ţinuta. Prin aceasta se înţelege atît ţinuta pe care un om o adoptă într-un anumit
moment, cît şi mişcările care modifică, influenţează poziţia corpului, cum ar fi, de deplasarea
greutăţii corpului prin aplecarea înainte sau înapoi, balansul pe vîrfuri şi pe călcîie, poziţia picior
peste picior etc. *Mimica Prin aceasta se înţelege toate semnele şi fenomenele pe care le putem
observa pe faţa cuiva
Distanţa. Prin aceasta înţelegem distanţa pe care o păstrăm faţă de ceilalţi (uneori şi faţă
de animale sau de obiecte), cît şimişcările bruşte, care au drept scop modificarea distanţeifaţă de
un obiectiv, de ex săritul brusc cun pas înapoi etc.
Intonaţia. Prin aceasta înţelegem toate aspectele care se manifestă întimpul vorbirii aşa
cum ar fi intonaţia, modulaţiile, pauzele de vorbire, intensitatea sonoră, ritmul vorbirii etc. În
sfera intonaţiei intră şi manifestările sonore lipsite de conţinutverbal, cum ar fi de ex, plescăitul
din limbă, oftatul etc.
Emoţiile sunt stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al relaţiilor omului
cu un obiect ori o situaţie, deci au un caracter situaţional. Ele pot fi declanşate de o împrejurare
reală sau de una imaginată (gîndul că poliţia poate fi pe urmele sale sperie tîlharul care are banii
furaţi în geamantan). Intensitatea lor e foarte variată: poate fi vagă, mijlocie, dar şi foarte mare,
zguduind întregul organism. În ultimul caz este vorba despre emoţia-şoc căreia psihologii îi spun
şi afect. Emoţiile propriu-zise sunt procese sau desfăşurări emoţionale mai moderate în care
funcţiile conştiinţei nu sunt blocate sau îngustate ca în afecte. Ele sînt efectul confruntării dintre
nevoile individului şi datele reale sau prezumative ale mediului. Emoţiile au o orientare
determinată, o referinţă obiectuală sau situaţională (ţi-e frică de o situaţie anumită). Aşadar,
emoţiile au un caracter situaţional, depind de acţiunea nemijlocită a situaţiei emoţionale şi apar
frecvent ca efect al satisfacerii sau nesatisfacerii unor tendinţe (biologice).
Emoţia nu se reduce la aspectul de trăire subiectivă, ci formează o configuraţie complexă,
un răspuns psihofiziologic multidimensional vizavi de evenimente, situaţii. Printre dimensiunile
procesului emoţional se disting:
modificări organice, vegetative;
manifestări comportamentale: gesturi, mimică, expresii vocale schiţate sau
desfăşurate,trăirea afectivă a relaţiei cu lumea.
Aceste trei laturi alcătuiesc o unitate, o interacţiune sincronă, trăirea subiectivă
avînd la bază mecanisme neuro somatice. Procesul emoţional prezintă manifestări
comportamentale externe, accesibile observaţiei şi anume: gestul, mişcarea sau imobilitatea
corporală, expresia facială, expresia vocală, tremurul muscular ş.a. Aceste manifestări se îmbină
în configuraţii specifice-faciale, vocale, gesturale, posturale – pe baza cărora se poate recunoaşte
o stare emoţională sau alta. Expresia facială pare a fi cea mai elocventă pentru observator. De
exemplu, bucuria sau mînia se pot citi de pe faţă. Sistemul nervos central este responsabil pentru
controlul muşchilor faciali, determinînd încruntări, grimase, relaxări, tremure. Expresia vocală
exprimă şi ea – prin variaţii de tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent, pauze – anumite stări
emoţionale.

Emoţiile pot provoca modificări esenţiale în starea funcţională a organismului. Ele

exprimă atitudinea personală în raport cu anumite valori sociale. Treptat, acestea se transformă în
senzaţii şi joacă un rol important în motivaţia comportării şi reglării relaţiilor interpersoanale.
Emoţiile îndeplinesc cele mai variate funcţii: aprecierea, concentrarea atenţiei, stimularea,
compensarea, păstrarea în memorie a sentimentelor retrăite ş.a. Trăirile lăuntrice ale omului care
includ intelectul, voinţa şi emoţiile se exteriorizează prin comportament şi, mai ales, expresia
feţei, mimică. Reacţiile mimice apar de obicei, spontan şi se manifestă în corespundere cu starea
lăuntrică şi dispoziţie.
Exprimarea emoţiilor se manifestă în acţiuni ca mersul, poziţia corpului, strîngerea de
mînă şi alte forme de mişcări ale părţilor organismului. Factorul emoţional uman joacă un rol
important în manifestarea comportamentului nonverbal, deoarece anume emoţiile generează
acest tip de comportament care la rîndul lor sunt şi ele generate de anumite evenimente, situaţii,
împrejurări la care oamenii au ataşate anumite atitudini. Astfel, comportamentul este o formă de
raportare a individului la conţinutul valorilor sociale. Valorile sociale sunt diferite şi fiecărei
valori omul îi atribuie o anumită atitudine. Drept rezultat, apar şi diferite tipuri de comportament
uman care se manifestă prin gest, mimică, expresie facială, vocală etc.
Prin comportament nonverbal înţelegem modalitatea prin care se exteriorizează
sentimente, stări emoţionale, atitudini, fără a se face apel la cuvântul rostit. Prin modul în care ne
comportăm nonverbal completăm, nuanţăm, întărim mesajele pe care le transmitem prin
intermediul limbajului verbal. Combinarea adecvată ori – dimpotrivă – inadecvată a elementelor
verbale cu cele nonverbale este de natură a asigura buna desfăşurare, respectiv eşecul actului de
comunicare interpersonală.
Câteva dintre elementele de specificitate ale comportamentului non- verbal sunt:
- (cel mai adesea) este lipsit de intenţionalitate, iar eforturile susţinute de a ni-l controla
pot conduce la eşuarea comunicării;
- este alcătuit din coduri pe care trebuie să învăţăm a le folosi, chiar dacă unele
coduri non verbale sunt universale, având aceeaşi semnificaţie în culturi diferite;
- vârsta, respectiv experienţa de viaţă au un aport benefic la modul de
manifestare a comportamentului nonverbal;
- abilităţile de decodificare a elementelor comportamentului nonverbal
îmbunătăţesc semnificativ calitatea raporturilor interumane, ajutând în „depistarea” anumitor
aspecte, probleme a căror transpunere în mesaje verbale poate fi incomodă.
Comportamentul nonverbal este influenţat de câteva variabile, cum ar fi cultura, statusul,
genul, personalitatea individului, context. Din punct de vedere cultural, există gesturi universale
şi gesturi care variază de la o cultură la alta. Există de asemenea o serie de comportamente
nonverbale care sunt înnăscute (zâmbetul,râsul, plânsul, privirea în gol, teama ca expresie
facială). Cercetările arată că statusul social, educaţia şi prestigiul unei persoane au influenţă
directă asupra numărului de gesturi. Cei cu status mai înalt şi mai educaţi utilizează un număr
mai mic de gesturi care sunt mai expresive. Experţii în comunicare au identificat 700.000 de
semnale fizice, ei considerând că doar mimica feţei modulează 250.000 de expresii, iar mâna
generează 5000 de gesturi verbalizabile. Comportamentul nonverbal este influenţat de asemenea
de personalitatea individului, extrovertiţii fiind mai expansivi în utilizarea gesturilor. Există de
asemenea diferenţe de gen în utilizarea gesturilor, astfel că femeile permit mai des un
comportament ce presupune atingeri, au mai multe contacte vizuale decât bărbaţii, zâmbesc mai
mult, utilizează mai puţine gesturi. Cercetările arată şi superioritatea femeilor în ce priveşte
decodificarea limbajului nonverbal vizual, pe când bărbaţii au aptitudini superioare în ce priveşte
limbajul paraverbal. Comunicarea nonverbală este influenţată şi de context, în sensul că nu poate
fi înţeleasă în absenţa acestuia, dar este în acelaşi timp contextualizantă, oferind baza pentru
înţelegerea comunicării verbale. Adeseori, mesajele nonverbale determină semnificaţia celor
verbale (Marinescu, 2003). Utilizăm comunicarea nonverbală complet
inconstient, atunci când interacţionăm cu alte persoane. In acest sens, avem tendinta de a utiliza o
mare varietate de semnale distincte cunoscute sub denumirea de indicii. Acestea pot fi grupate
astfel : • Kinezica - mişcările corpului ce includ posturi, gesturi, şi
mişcări ale capului, membrelor.
• Expresiile faciale şi privirea
• Oculezica ( contact vizual )
• Haptica ( atingerea şi contactul corporal)
• Proxemica - plasarea individului în raport cu ceilalţi
(distanţă fizică, plasarea locurilor de aşezare, orientarea corpului, etc.)
• Paralimbajul - inflexiunea vocii, stilul
vorbirii, frazeologia, etc. • Înfăţişarea – caracteristici corporale sau
vestimentare Kinezica este studiul comunicării prin expresiile
corpului şi ale feţei. Kinezica (sau kinetica, după alţi autori) este o gramatică a gesturilor. De
cele mai multe ori utlizăm gesturile deliberat, pentru a sprijini şi evidentia ceea ce spunem. Dar,
uneori, gesturile pe care le utilizăm sunt inconştiente, făcute fără nicio intenţie din partea
noastră , şi nu ne dam seama că ne trădează. Multe gesturi pe care le facem le-am învăţat datorită
interacţiunilor specifice culturii în care trăim – acestea însotesc, mai mult sau mai puţin, limbajul
şi interacţiunea socială în societatea în care creştem. Kendon ( 1967) a araăat că poziţia şi
gesturile sunt utilizate în conversaţie pentru a reflecta ceea ce ne spune interlocutorul :
ascultaăorul tinde să facă gesturi mai puţin ample decât vorbitorul, dar cu toate acestea, le face.
Acestea, împreuna cu ecoul poziţional pe care îl prezintă multe persoane, imitând poziţia celui cu
care comunică, alcăuiesc un semn de atenţie şi empatie faţă de persoana care vorbeşte.
BIBLIOGRAFIE:

 Cartea gesturilor – Joseph si Caroline Messinger;

 Limbajul Trupului – Allan Pease si Barbara Pease;
 Secretele comunicarii nonverbale – Joe Navarro;
 Spy the Lie – Philip Houston;
 Dictionar ilustrat al gesturilor – Joseph Messinger;
 Cartea Gesturilor – Petter Collet.

Fominov Vitali