Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații
sub formă de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș.a.m.d. între doi indivizi, numiți interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor. A nu se confunda însă cu aparatele de comunicație numite emițătorul și receptorul de radio, care folosesc la comunicațiile la distanță = telecomunicații . Conceptul de “ comunicare “ este strâns legat de existența noastră ca oameni, iar apoi ca societate, datorită faptului că ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj, noi ca ființe sociabile, ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în totalitate prin intermediul actului comunicării, viața noastră pe Terra ar fi inutilă, de prisos . Este un proces dinamic, aflat într-o continuă schimbare. Societatea își datorează existența comunicării interumane, ea înseamnă comunitate umană și este privită ca un proces care implică participarea tuturor membrilor societății respective. Comunicarea prezintă diferite forme, dintre care ne vom opri la comunicarea mediatizată și la comunicarea de masă, care este de fapt o formă a comunicării mediatizate, destinată unor mase mari de persoane, putând avea o formă subiectivă(care are ca scop manipularea opiniei publice), și o formă obiectivă(care dorește simpla informare a persoanelor) . Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ nou, care s-a dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme de transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini pe micul ecran. Comunicarea în masă studiază modul în care indivizii și entitățile transmit informația prin intermediul mass-media către un număr mare de persoane în același timp. La acest tip de comunicare sunt atribuite, de obicei, ziarele, revistele, cărțile, televiziunea, radioul și filmele - medii utilizate pentru a disemina informații, știri sau reclame . Schema clasică de comunicare :
E Informatie C Informatie R Schema matematicianului american Claude Shannon (1952) :
E Informatie C Informatie C Informatie D
Informatie R E – emițător ; C – cod ; C – canal ; D – decodor ; R – receptor . Comunicăm în orice împrejurare, însă, niciodată întâmplător . Fiecare act de comunicare este iniţiat cu un scop precis : vrem să atragem atenţia, să ne impunem punctul de vedere, să direcţionăm discuţia sau privirea către ceva anume… Pe toate le facem aproape instinctiv, însă, întotdeauna pentru atingerea unui obiectiv . Cum comunicăm, însă, poate face diferenţa între a-ţi propune şi a reuşi atingerea obiectivului . După modelul dezvoltat de Dr. A. Mehrabian, în anii ‘70, comunicarea verbală reprezintă un procent de doar 7% din comunicare, la care se adaugă 38% comunicare paraverbală şi 55% comunicare nonverbală . Astfel , comunicarea este împărțită în 3 subclase după cum urmează : comunicare verbală - prin cuvânt. Este specific umană, are formă orală sau scrisă, permite transmiterea unor conţinuturi extrem de complexe . Comunicarea verbală este doar un aspect al actului de comunicare, important însă nu definitoriu . comunicare paraverbală - prin însuşiri vocale care însoţesc cuvântul ,cum ar fi : caracteristicile vocii, intensitatea ,ritmul, debitul vorbirii, intonaţia, etc. comunicarea nonverbală - prin semne legate direct de postură, mişcare, gesturi, mimica, înfăţişare . Acordăm o atenţie deosebită cuvintelor: le alegem pe cele mai expresive sau puternice pentru a potenţa impactul pe care īl transmit . Īnsă, rolul de amplificare, de diminuare ori de nuanţare a acestora ţine de paraverbal şi nonverbal . Cei 38% se traduc prin tonul, ritmul sau inflexiunile vocii, prin abilitatea de a atribui sens cuvintelor prin felul īn care sunt rostite . Comunicarea nonverbala este reflectarea exterioară a trăirilor interioare şi ansamblul de manifestări care denotă emoţii, stări, atutidini . Faţa este cea mai expresivă parte a corpului, din acest motiv zâmbetul şi contactul vizual joacă un rol important īn stabilirea raportului de încredere şi simpatie între oameni. Mâinile sunt cele mai spontane şi prin urmare, mişcările acestora, gesturile, au puterea de a īnlocui, regla, ilustra sau adapta discursul verbal. Picioarele sunt cele mai sincere şi redau starea de confort sau disconfort din timpul interacţiunii. Fizionomia reflectă atitudinea pe care o avem vis-ą-vis de persoana sau subiectul ce face obiectul comunicării. Proxemica sau distanţa dintre interlocutori este un barometru al relaţiei dintre ei şi sugerează natura acesteia. Vestimentaţia este esenţială în formarea primei impresii. Corpul este un afişaj al stării noastre interioare şi al tipului de personalitate. Atunci când comunicăm, fiecare element, verbal sau nonverbal, contribuie la reuşita procesului . Cunoaşterea şi folosirea adecvată a indiciilor nonverbale constituie atuuri care generează relaţii pozitive, empatie, putere de convingere, încredere în sine. Avantaje ale comunicării verbale: se poate realiza în diferite moduri: - în limbaj oral (monolog, dialog,..), - în limbaj scris - în limbajul intern. permite transmiterea unui conţinut complex, sistemul de informaţii transmis şi receptat poate fi logic structurat, sistematizat, exprimat într-un limbaj elevat, etc. pune în evidenţă capacitatea de gāndire şi creativitatea umană limbajul intern, vorbirea cu sine şi pentru sine, prezintă un maximum de economicitate, uzānd de prescurtări, condensări, substituind cuvintele cu imagini, viteza de lucru fiind de sute de ori mai mare decāt a vorbirii. pe măsura constituirii sale , limbajul intern îndeplineşte funcţii de anticipare, proiectare, coordonare a limbajului oral şi scris. se intercondiţionează cu funcţia cognitivă şi cea reglatorie a limbajului. Dezavantaje ale comunicării verbale: este lipsită de expresivitate, dacă nu apelează la mijloace paraverbale şi nonverbale. transmite mai greu o anumită stare afectivă( supărare. bucurie, etc), cuvintele nu sunt întotdeauna suficiente. viteza de transmitere si mai ales de receptare a mesajului este mai mică, uneori se poate mai uşor şi mai rapid exprima printr-un simplu gest. Avantaje ale comunicării nonverbale: cel mai important avantaj se referă la expresivitate. De exemplu, intonaţia si înalţimea vocii poate sa sugereze mesaje diferite ale aceluiaşi cuvānt . G.Bernard Shaw spunea că există 1000 de feluri de a spune da şi 100 de feluri de a spune nu. mijloacele extralingvistice de expresivitate-gesturile, mimica, postura - însoţesc formele comunicării verbale, antrenānd întraga personalitate. facilitează comunicarea, o completează cu o componentă afectivă , persuasivă sau ludică. dispune de spontaneitate şi mare viteză de comunicare. nu se poate imagina nici un fel de comunicare eficientă în absenţa unor componente extraverbale. Dezavantaje ale comunicării nonverbale : nu poate fi utilizată īn procesele de comunicare a unor conţinuturi complexe fără să fie utilizată şi comunicarea verbală . în condiţiile excesului de gesticulaţie , mesajul poate fi alterat, reacţia fiind de respingere sau negare a conţinutului transmis . La fel ca și la comunicațiile tehnice din cadrul informaticii și matematicii, comunicarea dintre oameni are loc cu ajutorul unui limbaj, sistem de vorbire care folosește un anumit sistem implicit de formule de comunicare. Vorbirea și limba vorbită sunt elemente primordiale în comunicare; prin intermediul lor putem transmite mai departe și o comunicare socială sau emoțională, aceasta decurgând diferențiat, după gradul de cultură al partenerilor ce iau parte la convorbire. Această transmitere de informații se produce de obicei într-o formă acustică (vorbirea), dar există și alte forme (sau purtători de informație), cum ar fi forma scrisă, cea cu semnale electrice sau optice ș.a. Există o știință care se ocupă cu studiul intercomunicării verbale și al limitelor de vocabular și gramatică ale limbii : lingvistica . Lingvistul american Edward Sapir (1921) definește vorbirea ca o trăsătură caracteristică omului, care nu este produsă de instinct. Vorbirea este o metodă de a exprima și transmite mai departe gândurile, sentimentele (simțămintele) și dorințele prin intermediul unui sistem de simboluri descoperite/inventate de om . Lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure numește limba de comunicare o legătură între sunetele emise și, pe de altă parte, impresiile și imaginile pe care le declanșează aceste sunete în imaginația interlocutorului receptor. Concluzie: toate formele de comunicare sunt importante şi se condiţionează reciproc . Pentru o comunicare eficientă şi completă sunt necesare atāt mijloace de comunicare verbale cāt şi nonverbale .
Limbajul trupului și comunicarea non-verbală: Cum să vă înțelegeți mai bine pe voi înșivă și pe ceilalți datorită psihologiei și neuroștiinței limbajului corporal