Introducere

În nici un domeniu al vieţii şi activităţii umane

existenţa şi manifestarea omului ca fiinţă socială nu
este posibilă fără comunicare.
Comunicarea dă sens şi finalitate
intenţiilor,dorinţelor, aspiraţiilor, atitudinilor şi
acţiunilor noastre, le face inteligibile pentru ceilalţi, în
aceeaşi măsură în care fiecare dintre noi percepem
modul de manifestare al celorlalţi faţă de noi prin
comunicare.
Natura şi modul de manifestare a relaţiilor de
comunicare dintre oameni sunt atît de diversificate,
atât de complexe şi de structurate, încât putem spune
că omul trăieşte, de fapt, într-un mediu comunicaţional
omniprezent, care-i structurează şi-i afecteazăviaţa în
fiecare clipă.
Cînd intenţionăm să vorbim despre comunicare,
observăm aproape imediat un fenomen interesant:
termenul de comunicare se prezintă sub forma unei
aglomerări conceptuale,cuprinzînd un mare număr de
ştiinţe. Comunicarea poate astfel să capete accentele
unor definiţii lingvistice, psihologice şi psihosociale,
filosofice, matematice, pedagogice. Fiecare domeniu al
cunoaşterii are definiţia sau definiţiile lui referitoare
la comunicare.

Etimologia cuvântului are la bază

termenul latin communicare, având sensul „a pune în
comun”:
1.un mod de manifestare a gândurilor şi sentimentelor
cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor şi mimicii în
scopul de a te face înţeles;
2.o intervenţie morală în faţa unui auditoriu;
3.un mesaj care este transmis pe linie ierarhică într-o
organizaţie;
4.o relaţie bidirecţională între subiect şi agent într-o
situaţie pedagogică;
5.un mijloc prin care indivizii scapă de singurătate
printr-un schimb cu semenii lor;
6.un schimb de informaţii între doi corespondenţi prin
intermediul unui canal de transmisie;
7.element indispensabil pentru funcţionarea optimă a
oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi
mărimea ei;
8.schimb continuu de mesaje, care generează unitatea
de vederi, şi implicit, de acţiune, prin armonizarea
cunoştinţelor privitoare la scopurile, căile şi mijloacele
de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare,
prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect
afectiv (emoţional, sentimental) şi motivaţional
(opinii, interese, convingeri, atitudini);
9.o cerinţă esenţială în atingerea obiectivelor stabilite,
o condiţie sine qua non a funcţionării sale eficiente, a
stabilirii celor mai elementare relaţii interumane;
10.premisa exercitării activităţii de management, a
funcţiilor procesului de management. Numai o
comunicare eficientă face posibilă planificarea şi
programarea, coordonarea şi controlul, motivarea,
consultarea şi participarea activă a membrilor
organizaţiei la înfăptuirea scopurilor propuse.

. Ce este comunicarea?

Definiția!

Este un proces de transmitere a unui mesaj de la o

sursă către o destinație, folosind un anumit cod și un
anumit canal.

1.1. Elementele(factorii) comunicării:

o emițător sau locutor: cel care transmite un

mesaj(sursa informației);
o receptor sau interlocutor: destinatarul sau
beneficiarul informației;
o mesaj: cantitatea de informație ce se transmite;
o cod: sistemul de comunicare bazat pe semne
lingvistice comune emițătorului și receptorului. (Ex.
limbile, ansamblurile de gesturi, poziții ale corpului,
expresii ale feței, semnale sonore sau vizuale de
diverse feluri);
o canal: realizează legătura dintre E și R; în
comunicarea orală: aerul prin care circulă vocea; în
comunicarea scrisă: scrisoarea, biletul, telegrama;
 în comunicarea rapidă la distanță: telefonul, faxul,
poșta electronică);
o context: aspectul la care se referă mesajul,
subiectul, tema reală sau imaginară a comunicării.

I. Tipurile de comunicare
Din punctul de vedere al transmiterii mesajului,
comunicarea poate fi:

 directă: atunci când partenerii de comunicare se

află față în față, într-un context situațional comun
 mediată: când, pentru a comunica, partenerii
folosesc diverse alte mijloace de transmitere a
mesajului(scrisoarea, telefonul, faxul, rețelele
electronice)

Din punctul de vedere al relației dintre emițător și

receptor, se poate vorbi despre:

 comunicare bilaterală: când într-o anumită situație

de comunicare receptorul poate deveni la rândul
său emițător(dialog cotidian, emisiuni interactive la
radio sau la televiziune)
 comunicare unilaterală: în cazul în care receptorul
nu poate deveni, la rândul său, emițător, mesajul
transmițându-se într-un singur sens(de exemplu,
dinspre ecran sau dinspre scenă spre spectatori).

Comunicarea se realizează pe trei niveluri:

—1. Verbal
—2. Paraverbal
—3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul verbal (deci cel al cuvintelor)
reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare;
38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de
rostire...) și 55% la nivelul nonverbal (expresia facială,
poziția, mișcarea, îmbrăcămintea etc.).
Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicţii,
comunicarea poate fi eficace.
Dacă însă între niveluri există contradicţii, mesajul
transmis nu va avea efectul scontat.
Comunicarea verbală se realizează oral sau în scris,
prin intermediul unei limbi cunoscute de către toți
participanții la actul comunicarii.
Comunicarea nonverbală se realizează prin intermediul
gesturilor, al mimicii sau chiar al unui sistem special
creat, cum ar fi limbajul surdo-muților.
Comunicarea paraverbală se realizează prin
intermediul aspectelor legate de voce(modulație, ritm,
volum) sau prin pauzele în vorbire.
În comunicarea orală , elementele verbale sunt însoțite
de elemente de comunicare nonverbală și paraverbală.

Comunicarea nonverbala

Comunicarea nonverbală este comunicarea

individului cu lumea înconjurătoare prin intermediul
mişcărilor, semnelor, redarea emoţiilor.
 Din punct de vedere psihologic, comunicare oferă o
totalitate de informaţii despre individ, astfel,
comunicarea nonverbală vorbeşte despre starea
emoţională, despre caracterul individului şi despre
încrederea în sine a acestuia

Gesturi și mimica

Gesturile ne trădează!

Se ştie că profesorul intrînd în clasă, cunoaşte elevul

pregătit şi deosebeşte de cel nepregătit după:
—Poziţia capului.
Dacă capul acestuia este aplecat la intrare, elevul
probabil nu a reuşit să-şi facă temele.
—Poziţia ochilor.
Dacă elevul nu priveşte în ochii profesorului la intrare
sau pe parcursul lecţiei, acesta nu a reuşit să-şi facă
lecţiile pentru acasă şi are careva probleme sau stări
depresive.
—Ţinuta mînilor.
Jocul în permanenţă a degetelor la fel vorbeşte despre
o stare arzătoare în sufletul elevului.

III. Factorii care pot perturba comunicarea

Care sunt factorii care pot perturba comunicarea?
 barierele de limbaj;
 emoțiile;
 lipsa de cunoaștere;
 lipsa de interes;
 zgomotul.
Factorii perturbatori ai comunicării pot fi clasificați în
două categorii:
 interni
 externi
A. Factorii interni:
 Barierele de limbaj: deficiențe verbale, auditive.
 Barierele semantice: vocabularul sărac, conotații
emoționale ale unor cuvinte.
 Emoțiile
 Timiditatea
 Lipsa de cunoaștere
 Lipsa de interes

B. Factori externi:
 Canalele de comunicare
 Climatul de comunicare: atmosfera, condițiile în
care se desfășoară procesul comunicării
 Perturbațiile fizice
 Interferențele- zgomotele
 Locul și momentul
 Zvonul
 V. Încheiere
 În concluzie, putem afirma că omenirea nu poate fi imaginată în absenţa
comunicării, fie aceasta verbală, nonverbală sau paraverbală. Pentru a avea o comunicare
eficientă trebuie să fim conştienţi de locul pe care îl ocupăm în cadrul situaţiei de
comunicare ( emiţător, receptor), dacă deţinem toate elementele constitutive ale
comunicării şi trebuie să înlăturăm factorii care ne pot perturba comunicarea.

 Exerciții
 Întrebări cu o singură variantă de răspuns
 1. Ce reprezintă emițătorul?

 cel care transmite mesajul (sursa informației)

 destinatarul sau beneficiarul informației

 cantitatea de informație ce se transmite

 2. Receptorul reprezinta:

 cantitatea de informație ce se transmite

 destinatarul sau beneficiarul informației

 sistemul de comunicare bazat pe semne lingvistice
comune emițătorului și receptorului

 3. Comunicarea nonverbală se realizează:

 cu ajutorul cuvintelor

 prin mimică, gesturi, postură

 prin intensitatea vocii, modulație,ritm


 Completați spațiile libere:

 Identificați ce elemente lipsesc din definiția
comunicării:

 Comunicarea este un proces de a unui

de la o sursă către o , folosind un anumit și un

. Codurile specifice prin care se realizează în mod

curent interpersonală sunt folosite de diverse

comunitați.
